HORECA e în stare de orice ca să nu se schimbe

Ăsta ar trebui să fie mottoul HORECA din România. Orice mai puțin servicii mai bune. Mă gândesc că s-au întâlnit, au discutat, au făcut calcule și au zis că mai bine dau niște șpăgi decât să se schimbe vreun pic.

Proiectul de lege care introduce voucherele de vacanță în valoare de 1.450 lei, suportate de la bugetul de stat, și pentru cele 4,2 milioane de angajați din privat, a trecut tacit de Senatul României. Decizia finală asupra propunerii o au deputații. Măsura ar avea un impact bugetar anual de peste 6 miliarde lei. (sursa)

Desigur că măsura e susținută de toate partidele.

De unde vor veni banii? Păi, de unde se poate tăia? De la investiții, de la infrastructură, de la educație, de la orice. Că turismul e important în țara asta. Consumul. Producția, industria, educația nu prea. Cui îi pasă că copilul e analfabet? Mai bine în vacanță.

Politicienii știu ce priorități au oamenii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

128 comentarii

  1. Hai sa vedem cum explodează prețurile la cazări si restaurante in zone turistice care sunt deja umflate cu pompa, si unde se declara venituri după ureche, pt a plăti taxe puțin spre deloc.

    Comentariu apreciat.2075
  2. Nu știm de unde vin dar știm sigur unde se duc 😂

    Comentariu apreciat.903
  3. Si asa avem o gaura de 30 de miliarde care se va face de vreo 40. Ce mai conteaza cateva miliarde ? Sincer nu-mi trebuie vouchere la privat. Ce sa fac cu ele ? Sa stau 3 ore in coloana pe Valea Oltului ? Sa ma duc la Mamaia pe plaja aia infecta si apa plina de alge ? Sa ma duc la Baile Felix cu bosorogii la tratament ? Nu mai am ce dracu sa vad in rest. Nu avem nu stiu cate obiective.

    Comentariu apreciat.13029
    • zici de rău de cascade bigăr, nesimțitule?!?!

    • Transilvania e un spot turistic imens, poti sta acolo 1 an intreg si nu apuci sa vezi tot.

      Bucovina la fel, delta, etc.

      Ma refer la chestii istorice.

      Indecis. Tu ce zici?6485
    • Si la ce folosește faptul că e un spot turistic imens când ai servicii de căcat și drumuri asemenea?

      Comentariu apreciat.18818
    • Avem experiente diferite, eu bat transilvania de 15 ani in scop turistic, sunt si nascut in zona.

      Drumurile sunt ok, de la autostrazi la cele nationale, iar serviciile sunt bazate pe cautari prealabile, pe booking sau prieteni, iar unde am fost si mi-a placut voi reveni tot timpul.

      Indecis. Tu ce zici?7457
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 40185
    • Gigi, ai fost la sfanta ana? doar intreb

      617
    • @Ciocanul: Nu stiu cand ai fost ultima data in Baile Felix dar, sa stii, nu e plin de bosorogi la tratament asa cum crezi tu. In ultimii ani chiar a scazut media de varsta si s-au facut investitii in infrastructura. Ba, din luna iulie se va redeschide strandul din statiunea vecina, 1 Mai. Sper ca articolul urmator sa-ti mai deschida ochii. – https://m.ebihoreanul.ro/stiri/destinatia-felix-vara-asta-baile-felix-si-1-mai-tintesc-in-premiera-un-record-de-300000-de-turisti-foto-179230.html
      Referitor la faptul ca voucherele de vacanta au marit preturile sunt de acord ca, din pacate, au facut asta dar, valoarea lor (1450 lei) e mica in comparatie cu preturile de acum. Totusi, pe langa cei multi care ies in fata si au gura mare sunt si altii care-si fac treaba cu daruire. Spre norocul meu cunosc multe astfel de locuri.

      Comentariu apreciat.4015
    • Ca sa pot vizita satele fortificate, am închiriat un Duster. Multe drumuri nu sunt asfaltate sau sunt pline de gropi. Ca peste tot in România ce tine de administrația locală.

      Comentariu apreciat.3811
    • Ohoooo, sunt atat de multe lucruri de vazut in Romania, mai ales daca stii sa cauti. O gramada de minuni de care lumea nu are habar, fiindca „romania e de cacat”. Pacat pentru tine ca ai idei fixe.

      Indecis. Tu ce zici?3713
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2258
    • @Gigi Netoiu
      Transilvania e un spot turistic imens, poti sta acolo 1 an intreg si nu apuci sa vezi tot.

      Din păcate frumoasa Transilvanie e plină de unguri și români ardelenizați, așa că oriunde ai merge dai peste aerul de superioritate imperială bazată pe nimic amestecat cu frustrările tipice lipsite de adevăr despre sclavii, suedezii, valahii puturoși, fanariotizații, balcanizații, necivilizații, într-un cuvânt viniturile cu gânduri și vise mari veniți mai ales să fure din spotul turistic imens. Toți oftează lung și asteaptă ziua cand Transilvania va fi independentă și scăpată din mizeria regățeană.
      Două chestii nu au înțeles ardelenii :

      1. la fel cum privesc ei viniturile, la fel îi privesc ungurii pe ei fiindcă ei nu uită cum orașele civilizate erau locuite doar de unguri și sași, în timp ce iobagii rumâni stăteau în cocioabe dincolo de orașe, castele și moșii.

      2. nu există ardelean să nu povestească căt de bine se înțeleg cu vecinii unguri, cum totul este numai lapte și miere. Asta va dura exact până în momentul în care ungurii vor prelua administrarea regiunii și brusc își vor arăta adevărata față.

      Indecis. Tu ce zici?4561
    • NOU
      #15

      bucuresci – nu stiu eu din astea, cand fac turism preocuparea mea principala e sa fac poze si sa mananc/beau bine, nu sa stau la povesti socio-politice cu chelnerii si cu taximetristii.

      Insa daca tot ai pomenit istoria transilvaniei, it recomand o singura lectura: Larry Watts – Fereste-ma, Doamne de prieteni.

      E suficient ca sa iti reglezi tot ce stii despre relatiile cu Ungaria, si cum dupa 400 de ani de ocupatie, we are still here.

      Si vom fi in continuare.

      Indecis. Tu ce zici?2410
    • @Radu-Mihai: lasă că am fost eu la băile felix. De 3 ori m-am lăsat fraierit. O dată am prins manele cântate direct din piscină, apoi doar la boxe. Așa „încetuț” că de fapt de aia mergi într-o stațiune. Să asculți muzică țigănească. Cocălărism cât cuprinde. De la mic la mare. Urlete, maimuțăreli, Grandomanii și reguli zero, atât în bazine cât și în jurul lor.
      Degeaba ai investit in renovare dacă oamenii nu fac duș înainte să intre în apă, daca femeile au toate(TOATE) părul neprins in piscine, copiii sunt lăsați să zbiere și să facă orice ca la zoo.

      Nu știu de ce vă ofticați. Ăștia suntem.

      231
    • @Nm. bradu: ai dreptate. Eu îți recomand cetățile din jud Arad. Șoimoș sau Șiria. E atât de frumos, sălbăticie pură amestecată cu istorie. Bine… poate și din cauză că românii respectă natura și istoria e atât de frumos. Trebuie sa te ferești pe potecile ce duc la cetate pt că se urcă cu motoarele enduro printre turiști, atv-urile urlă peste tot iar nelipsita muzică țigănească răsună din tot al doilea grup pe care îl întâlnești.
      Apoi îți recomand, tot în zonă Mănăstirea Romano-Catolică Sf. Maria din Radna. O minunăție…dar să mergi in weekend când mămicile își ceartă plozii care nu stau la poze ÎN BISERICĂ, chinezăriile din fața locașului…atât de frumos. Te umpli de har și îți dorești să revii peste 80 de ani probabil.

      Ce vreau să îți spun România, nu este de căcat. Este o țară frumoasă…ai câteva obiective turistice dar nu la nivelul la care vorbiți voi aici. Că noi am devenit niște oameni fără educație, fără respect pentru natură, istorie etc e alta poveste dar este principalul motiv pentru care tot mulți români își fac concediile afară. Nu toți. Dar mulți. Pe unii nu vă deranjează. Foarte bine dar…Cu banii pe care ii dai să vizitezi Transilvania poți vizita Valea Loarei. Acolo sigur nu ți se urcă Geani cu motorul pe copii prin castele. Și alea chiar sunt castele.

      85
    • @Bucuresci: ” oriunde ai merge dai peste aerul de superioritate imperială bazată pe nimic amestecat cu frustrările tipice lipsite de adevăr ”

      Ai descris fără să vrei bucureșteanul:)))) Era o glumă da?

      Serios vorbind acum. Revino-ți. E secolul 21. Cât despre unguri. Să știi că mulți care stau pe acolo prin Ungaria nu-s din Ardeal. Lumea se mai căsătorește… soț din Dobrogea, Moldova, soție din Arad sau invers. Sărmanii sunt „oropsiți, hăituiți și umiliți” in Ungaria. La fel și în Ardeal. Ești atât de pe lângă a tot ce înseamnă viață, multiculturalitate, secol 21. Greu de crezut că exiști in realitate.

      Xenofobia vine din lipsa culturii bos. Uită-te la ruși. Ești identic! Lasă Ardealul, Ungaria și românii din zonă. Lasă-ne pe noi așa cum am fost de veacuri. Mai nou să știi că apar numele localităților scrise și în sârbă pe lângă maghiară. Este ceva de neimaginat pentru cineva ca tine dar perfect normal pentru cineva ca noi.
      PS: Banatul, Crișana au fost „populate” de comuniști, uneori fără voință cu oameni din toate colțurile țării. La fel este și acum. Plin de numere de GJ, GR, VS, etc. Omul vine unde își găsește de lucru. Toți sunt hăituiți ca românii din Ungaria. Repet. Nu-mi vine să cred că exiști. Sincer.

      109
    • @Arădean: Pacalit ai fost doar o data; prima data n-ai stiut, a doua oara ai fost pacalit si a treia oara ti-a placut. :) Nu contest cele spuse de tine ca nu stiu la care strand si cand ai fost. Acum e mai bine. Faptul ca lumea nu face dus inainte de a intra in bazin nu tine de statiune ci de civilizatia sau lipsa ei a fiecarui turist. Faptul ca parul femeilor trebuie prins cand sunt in bazin nu-l stiam. Nici pe afara nu le-am vazut cu parul prins. De ce arvtrebui sa fie asa?

      11
    • @Radu-Mihai: părul lung se ține cât de cât strâns. Ține de igienă. Am fost în Spania în ceva resort și obligau și bărbații să poarte în bazine ceva bonete de unică folosință.

      Dușul însă este obligatoriu. Peste tot. La fel și costumul de baie. Cu blugi nu intri nicăieri. În România însă, da. Atât pe ștrandul din Arad cât și la Felix.

      31
  4. Adica nu gasesc 3.25 miliarde pentru profesori dar au gasit 6 miliarde pentru tichete de vancata? E chiar atat de evident sau imi scapa ceva?

    Comentariu apreciat.2226
    • Pentru început nici eu nu sunt de acord cu voucherele de vacanta, ar trebui scoase de tot, inclusiv de la bugetari.

      Pe de alta parte majorarea cu 1000 lei brut a salariilor profesorilor, asa cum s-a acordat prin OUG la 1 iunie înseamnă un cost de 2,1 miliarde pana la finalul acestui an, adică circa 4 miliarde pe an.

      Adică bugetul pentru salariile profesorilor este mai mare cu 4 miliarde anual sau in alte cuvinte deja s-au găsit bani peste cei 3,25 miliarde despre care spui tu.

      Comentariu apreciat.4010
    • Deci dat afara toti profesorii de matematica, ca 2+2 e suficient, si dat afara toti profesorii de romana si de istorie care oricum voteaza AUR, si sa vezi cum se gasesc bani pentru cresterea salariilor din invatamant.

      Comentariu apreciat.5416
    • Prioritati.

      152
    • Evident cred ca e o alta minciuna
      Au început cu înghețarea salariilor, angajările sunt blocate in spitale
      Si acum duma cu vouchere de vacanta la tot poporul
      Da, o sa fie :D

      81
  5. azi comenta cineva ref la greva profesorilor ca problema e ca si-au planificat oamenii vacantele, deci cred ca ai inteles corect

    Comentariu apreciat.464
  6. Copilul e analfabet? Excursiile alfabetizeaza !!!

    Comentariu apreciat.542
  7. Horeca trebuie sa moara, poate asa o sa renasca… In Romania deja se platesc preturi mai mari decat in Europa de Vest la restaurantele, cafenelele, bistro-urile si hotelurile average.

    Comentariu apreciat.975
    • NOU
      #30

      Asta inseamna ca voucherele au efect si ca romanii isi permit sa achite, ori preturile ar fi scazut.

      177
    • Bravo, Gabriel! De-asta e totul pustiu, nimeni nu mai merge la nicio maghernita supraevaluata, fie ea unitate de cazare sau bodega.

      Comentariu apreciat.290
    • inseamna ca n-ai fost recent in Europa de Vest…

      187
  8. Inițiativa a trecut tacit de Senat.
    … Ciucă și Ciolacu hai cu noi ca să dați Bac-ul…
    „Desigur că măsura e susținută de toate partidele.” – sursă?
    Dacă tot e să întorc cuțitul în rană după ce am presărat sare pe USR.

    144
  9. Orice stire care arata cum Romania (si cei care au ales sa ramana) se duce, de la trimestru la trimestru, cu cativa ani mai rapid spre sfarsitul si colapsul ei, imi aduce o bucurie interioara imensa.

    Cu cat e mai mult rau, cu atat mai bine. Oamenii, adica pulimea hiper-consumatoare, merita tot ce e mai bun, cum zice un sociolog.

    Dupa pandemie, toata lumea a intrat intr-o frenezie de consum, de turism, de toate. Ceea ce e bine, oamenii au voie sa faca ce vor. Dar banii aia stransi in pandemie s-au dus in maxim 3 luni, ca asa sunt romanii, fraieri, needucati si dau pe cacatul de litoral romanesc 10x cat dau la bulgari, greci sau la croati.

    Acum, nu mai sunt bani, si toata lumea consuma pe baza de imprumut, credite de nevoi personale. Majoritatea romanilor se duc in vacante apeland la credit, ceea ce nu-mi vine sa cred.

    Ne miram de ce s-a umplut pana la refuz Bucurestiul de boschetari si cersetori agresivi? D-aia, ca oamenii sunt prosti si merita tot ceea ce li se intampla. Stati sa vedeti in 2030+, cand multe, multe locuri de munca de acum deja vor fi fost disparute, iar 90% din romani, mai ales tinerii, nu sunt calificati in nimic de viitor, ca scoala romaneasca produce doar tampiti, cum a zis marinarul.

    Romania este deja irelevanta si in vecinatatea ei, nu doar in Europa, iar in 10 ani de acum vom fi Vietnamul Europei.

    Vali, continua sa livrezi content de genul pe blogul asta, pentru ca exact stirile de genul „Romania moare; romanii sufera; romanii n-au bani; Romania e de cacat etc..” ma aduc inapoi. Nu glumesc :))

    Indecis. Tu ce zici?7593
    • My brother from another mother.

      Indecis. Tu ce zici?1737
    • Vietnamul Europei? Pai atunci e de bine.

      Comentariu apreciat.414
    • Ma intreb ce ar avea de spus niste psihologi despre romanii astia care au plecat dar care se uita inapoi cu ura (nu cu manie, cu ura). Si nu se uita cu ura la aia care le-au gresit, ci la toti restul.
      Nu sunt psiholog, dar as zice ca ai plecat dar n-ai gasit lapte si miere pe unde te-ai dus, ba chiar din contra, lucrezi mai mult, se uita unii la tine mai de sus. Poate de aia si tu simti nevoia sa te uiti la cineva de sus.
      Ai plecat? Fii, frate, sanatos si fericit acolo, lasa-i pe altii cu treaba lor, cu durerea lor.

      Comentariu apreciat.9230
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1455
    • @Radu. Sunt. Care e relevanta?

      Indecis. Tu ce zici?329
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2148
    • NOU
      #42

      Alt gherțoi plin de bășini care a “protestat” și după ce a luat niște gaze în mufă și-a luat lumea în cap, ca ultimul neadaptat.

      Când au propus ca “diaspora” să nu poată vota, am crezut pe moment că nu e ok.

      E foarte ok, ai plecat, dă-te-n sloboz, nu ai ce comenta referitor la starea țării.

      Și lași, și proști. Marș mă.

      Indecis. Tu ce zici?4752
    • Stresul traitului in strainatate pare ca te-a afectat la cap. Poti sa mergi sa te tratezi, nu e sanatos sa pastrezi atata ura in tine. Lasa-ne pe noi, vezi de tine. Imbratisari si pupici!

      Indecis. Tu ce zici?2915
    • NOU
      #44

      Deea nu te mai alinta fă, că tu nu ești diaspora decât tehnic.

      Diaspora sunt chiar cei mulți și îndrăzneți, milioanele care au plecat cu foamea în oase și care speră zi și noapte să se întoarcă înapoi.

      Tu și agariciul de mai sus sunteți niște bășiți de bani gata, dezrădăcinații cu suficientă carte ca să conștientizeze că le pute tot aici, ciocoii noi a căror trădare după toate definițiile îi face huliți și acasă și afară.

      Tu nu ești nimic, dragă Deea, ești doar un suflet apatrid, pierdut și disperat, neiubit nici aici, nici acolo, pentru totdeauna plutind între două lumi ca niște strigoi.

      Paria ambelor țări, prietenii și familia va privesc cu sentimente confuze, între curiozitate și ură, ceea ce vă face și mai agresivi.

      Du-te-n pace, că aici nu mai există nimic, la fel cum nu există nici acolo.

      “I got nothing for you, Cap’”

      Indecis. Tu ce zici?2426
    • hai că e bine, de la o părere a unui om s-a ajuns la „o fut pe mă-ta” pe post de opinie. suntem niște.

    • pe mine ma amuza opiniile astea de genul „in x ani vine apocalipsa”.

      oameni buni, apoclaispsa asta este prezisa de multi oameni cu carte si inca si mai multi fara, din toate punctele de vedere, economic, politic, social, cultural.

      si cand ne uitam pe strada acum vedem ca, dupa vreo 15 ani de crestere accelerata, traim in cel mai misto moment din ultima suta de ani a istoriei romaniei si potential dintotdeauna in ciuda psd/pnl/usr, ciuca ci ciolacu, firea si johannis, pandemie si razboi la granita.

      evident, avem inflatie, avem melteni, avem analfabetism functional, avem coruptie, avem de toate, si rele si bune. cine vrea sa le vada doar pe alea rele… la mai mare, sper ca aveti vene bune, aveti grija sa nu plezneasca.

      Comentariu apreciat.305
    • @TicTac – hai sa iti explic eu asta cu plecatii afara care se uita in Romania, daca vrei. Ai cateva planuri diferite – unii sunt parveniti si brusc nu mai suporta mediul in care au trait, unii regreta faptul ca cei ramasi nu o duc mai bine, unii sperau sa fie mai bine in tara si sa se intoarca si vad in fiecare an ca nu este mai bine si le este tot mai greu sa revina, pentru ca sunt invatati cu alt gen de viata pe unde s-au dus.

      @Gigi Netoiu – frumoasa tirada ta, insa imi permit sa nu fiu de acord. Eu sunt din aia cu diaspora, insa sunt mai mult decat vrei tu sa crezi ca exista. Am mai mult de o cetatenie, stiu mai mult de o limba, am mai mult de o casa.

      Termenul de apatrid vine din comunism, probabil inventat sa te tina legat de glie. Explica-mi ceva, legat de termenul de apatrid si patrie. Ce se intampla cand te muti intre provincii, de exemplu? Nu conteaza cum, din Tara Romaneasca in Transilvania sau retur ori din Moldova in Tara Romaneasca. Daca te muti din Bucuresti in Cluj esti acasa? Cand toata familia ta si prietenii sunt in Bucuresti, e totul roz ca esti in Cluj insa e Romania?

      Oamenii traiesc in cercuri de prieteni si cam atat, nu in tara, care practic este un termen vag.

      Restul de insulte mi se par puerile insa in stilul clasic internautic, unde din 5 randuri un om stie totul despre cel ce le scrie, are o imagine concreta si evident corecta si isi permite sa critice.

      Amuzanta insa ipocrizia asta – daca un roman din Tara Romaneasca spune de moldoveni ca sunt betivi e ok, daca spune de ardeleni ca sunt inceti e ok insa daca un roman din afara tarii spune de moldoveni ca sunt betivi sau de ardeleni ca sunt inceti brusc este grav si trebuie insultat, denigrat.

      Am insa o intrebare la tine – daca locuiesc in Romania, am tricolor la poarta, mananc mici si beau bere si declar ca Romania este x si y (chestii profund negative) – imi este permis sau nu?

      1512
    • NOU
      #48

      Provincia nu e patria.

      Apatrid inseamna fara tara, fara patrie, e un termen care tehnic inseamna lipsa oricarui pasaport dar care in cazul de fata e folosit pentru a desemna indivizii care isi urasc propria tara, emigreaza si apoi nu pierd nicio ocazie sa ii jigneasca pe cei ramasi.

      Ceea ce ar fi perfect ok, partea cu plecatul, dar sa ma scuipi pentru ca nu mi-am luat coada la spinare, tocmai tu…

      Astia nu mai au niciun drept moral sa nimic. In secunda in care si-au luat biletul doar dus, le-as retrage toate drepturile civile.

      Platesti taxe in germania, esti rezident acolo, votezi acolo la alegerile pentru land ?

      Ok, pula vot in tara din momentul ala. No skin in the game, cum ar veni.

      Sa isi foloseasca smiorcul pentru politrucii de pe unde s-au aciuat, nu sa ma pricopseasca pe mine cu toti caramitrii, ciolosii, nicusorii si alti ghei securache incompetenti.

      1216
    • @Gigi Netoiu – daca sunt roman, traiesc in Romania, platesc taxe mult peste nivelul mediu pe tara insa cred ca Romania este de cacat si romanii la fel, incluzandu-ma in asta – sunt apatrid sau patriot? Sau ce sunt?

      133
    • NOU
      #50

      Bigbear – prost ca nu pleci si te complaci intr-o situatie fara scapare, in timp ce te smiorcai oricui te asculta.

      Nu e o drama sa emigrezi, drama e sa traiesti o viata in genunchi.

      Iar apoi, daca totusi pleci dar continui sa te smiorcai devine o problema acutizata pentru cei ramasi, din motivele enumerate mai sus.

      Romania nu are nevoie de mesia astia ai bucilor care nu au fost capabili sa schimbe in bine cat au stat pe aici, dar continua sa dea cu batul prin gard dupa ce au fugit.

      Daca stiau asa de bine ce e de facut, ce i a oprit sa implementeze maretul plan ?

      Dragnea ? Ciuma rosie ?

      Lasati…

      69
    • Fiecare poate avea parere despre orice, si clar, ca romani, putem sa ne dam cu parerea despre situatia din tara. Cu votatul la fel, in plus ca e si legal cat timp esti cetatean roman.
      E cam generalizare asta cu romanii din diaspora pentru ca nu cred ca toti au plecat cu foamea in gat si la fel, nu toti vor sa vina inapoi. Sau nu mor de dragul tarii. Mai au oamenii un parinte, o casa la care mai vin poate. Cand dispar aia, aliluia! Cazurile sunt multe. Ideea e ca romania nu a reusit sa se ridice la standardul dorit de aia deja plecati, 2-3-4 milioane sau cati dracu sunt plecati – adica un procent enorm din totalitatea romanilor! Aia e mai grav.

      24
    • NOU
      #52

      Faptul că e legal nu e neapărat și logic, normal sau moral.

      Iar din cei 5-6 milioane, se știe cu siguranță relativă că au plecat datorită lipsurilor materiale, existând declarații, sondaje și evidența localităților depopulate de acum 15-20 de ani.

      Din ei sunt câteva procente cei care au plecat din alte motive – studii, scârba datorată lipsei infrastructurii, spitale, școli pentru copii, justiție, corupție, etc.

      Ăștia sunt cei vocali, bula dreptacilor useriști, cei care au votat la alegerile din ultimii zece ani – vezi prezența în Diaspora și cifrele nu vor minți, câteva sute de mii din 5-6 milioane.

      Ăștia sunt deștepții de tipul Dre sau Deea care ne țin lecții de la mii de km, considerându-se reprezentativi și îndreptățiți să un căcat.

      La fel ca labele lor de partide, nu reprezintă pe mai nimeni, de aia procentajele obținute sunt iluzorii, la fel ca ei (8% din 45% prezenți din 75% rămași cu drept de vot în Ro).

      89
    • Gigi, inteleg ce spui, doar ca radicali din genul astora nu inseamna ca au si dreptate. De acord cu tine ca sunt niste labe de partide, ca dovada ca au suportul la vot pe care il stim deja. Crezi totusi ca alternativa binecunoscuta la imbecilii de Useristi sunt niste hoti si banditi ca pesedeii sau peneleii?
      Adica sa nu uitam ca undeva la jumatate din votanti cam stau acasa de ani buni la toate alegerile din cauza ca le e sila sa tot aleaga intre doua sau trei rele. Acuma sincer, daca esti om normal, echilibrat, moral, tu pe cine ai alege din partidele aflate pe scena politica din romania?
      Eu am vorbit de legalitate pentru ca e singura care e clar definita si nu te poti abate de la ea. Moralitatea si normalitatea sunt mai largi ca sens in contextul unei discutii pe subiectul „vot” si nu as pune mare pret pe ele, fiecare intelegand diferit conceptele astea.
      Oricum sunt irelevante toate cat timp lumea vrea pesedei, penelei, cei 5 mil de romani sunt gata emigrati si ceilalti care raman in tara suporta consecintele unui vot democratic si liber.

      60
    • @Gigi Netoiu – eviti o intrebare simpla – ce romani au voie dupa tine sa spuna ca Romania este de cacat? Cei din tara sau cei plecati? Sau nimeni nu are voie sa spuna asta, chiar daca asta crede el?

      „Iar apoi, daca totusi pleci dar continui sa te smiorcai devine o problema acutizata pentru cei ramasi, din motivele enumerate mai sus.
      Romania nu are nevoie de mesia astia ai bucilor care nu au fost capabili sa schimbe in bine cat au stat pe aici, dar continua sa dea cu batul prin gard dupa ce au fugit.
      Daca stiau asa de bine ce e de facut, ce i a oprit sa implementeze maretul plan”

      Tu esti in tara, da? De ce se plange proprietarul blogului de biciclisti in postul urmator? Sau de trafic? Vezi ca sunt niste clipuri de la „Romania te iubesc” unde iti arata cum firme cu 2 angajati au castigat 10-20 de licitatii de infrastructura, sau cum se platesc lucrari neconforme, ori reportaje Recorder cu tot felul de probleme.

      Tu insa esti roman serios in Romania – ce pazesti, ce schimbi, de ce arata asa rau tara asta? Eu nu sunt in Romania, nu fac nici rau si nici bine insa tu esti in tara si tara arata crunt, ori nu faci nimic ori esti partas la ce se intampla, care din variante?

      Coruptia in floare, viitorul nu se arata, PSD-ul este la putere si tu esti acolo – ce ai facut in ultimii X ani de cand am plecat eu? Daca te duci intr-o casa unde e mizerie si geamurile sparte, mucegai la colturi si un tip sta pe canapea nu crezi ca este si vina lui pentru cum arata casa aia? Nu ar trebui sa spui ca e mizerie si mucegai?

      Eu sunt in trecere, tu locuiesti in casa aia – si totusi tu ma acuzi pe mine ca ma smiorcai? Nu, eu nu ma smiorcai, te intreb de ce ai distrus casa aia, nu era asa rau acum X ani cand am plecat eu din ea.

      Si sper sa nu incerci sa imi spui ca nu este vina ta, ca tu nu stii cine, nu stii cum s-a intamplat si de ce arata asa.

      142
    • Vad ca rapunsul care ma baga in mama a disparut, ceea ce ma face sa-i adresez un „jos palaria”.
      lasand la o parte raspunsul aiurea in tramvai, eu unul nu ma uit la nimeni pe iutub, ca nu am timp. Ma uit la cifre. Iar cifrele de aici (https://georank.org/economy/romania/vietnam#:~:text=Romania%20vs%20Vietnam%3A%20Economic%20Indicators%20Comparison%20Vietnam%20with,17th%20vs%2042nd%20and%20138th%20vs%2064th%2C%20respectively) imi cam dau dreptate.
      Pareri despre cum traiesc niste populatii bastinase care traiesc de sute de ani asa si de care in principiu ne doare in cur, pentru ca noi din fotoliu le plangem de mila dar nu facem nimic pentru a le fi mai bine , dar nu facem nimic in directia asta. (poate cineva isi aduce aminte ca Vietnamul este totusi o tara comunista, care comunism are ca obiectiv „bunastarea tuturor” dar ce sa vezi, e greu sa intri in jungla ca sa-i civilizezi pe toti…)

      20
  10. Deci bani de vouchere sunt, nu sunt bani pentru profesori. Anyway, până la urmă au dreptul să protesteze, dar ce nasol e când societatea începe să arunce vina fix pe profesorii greviști și nu pe guvern și parlament, care nu rezolvă odată problema. Gen „bos, noi le-am dat acolo ceva, am încercat să îi trimitem înapoi la ore, dar ei nu vor… Deci, da, părinților, ei vă strică vacanța, nu noi”. Urât.

    Comentariu apreciat.655
    • Cu bac, fara bac, semintele acelasi gust are.

      Comentariu apreciat.641
    • Care societate? Te uiti la cine da vina pe profesori (alde budeanu, sosoaca si alti retardati) si iti dai seama. Cred ca bugetarii sunt singurii profesori care sunt sustinuti de privati.

      48
    • Hai ca am facut o inversiune de toata frumusetea ::))

      113
  11. Nu e obligatoriu sa le si cheltuiti. Daca nu le folositi timp de un an se raporteaza si nu le mai poti folosi.

    720
  12. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1856
    • daca tie ti se pare normal ca cineva ce nu isi permite un concediu sa plece 2 zile in eforie cu tichete de 1400 lei atunci inseamna ca unul din noi traieste in casca VR. daca ar pleca un sejur complet clar ar fi o treaba, dar la 700 lei noaptea in tara in care ai minimul la 1600 e putin SF parerea mea.

      Comentariu apreciat.577
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1452
    • Tichetele astea se dau din banii nostri, ai tuturor. Ceea ce inseamna ca:
      – fie banii aia se iau din alta parte (infrastructura, educatie, servicii sociale)
      – fie vor creste niste taxe
      Altfel spus, intr-un fel sau altul, cu totii vom plati mai mult preturile umflate cu pompa din horeca
      PS: merg de aproape 20 de ani in nordul Bucovinei. De cand au aparut nenorocitele astea de tichete, preturile au explodat si calitatea a scazut. De ce? Ca e plin de clienti.

      Comentariu apreciat.833
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 758
    • La Eforie nu m-as duce nici sa ma cac.

      Comentariu apreciat.4710
    • @florin tichetele pentru privați se vor da de firme din banii lor, nu de la stat… cel puțin așa am inteles eu, să ma corecteze cineva. Mă aștept ca multe firme să dea asa ceva ca să mai evite din taxe la fel ca la bonurile de masă.
      Partea proastă e că hotelurile si restaurantele nu se vor îmbunătăți că oricum le vin clienți. Partea bună e că mulți vor putea vedea mai mult decât satul și orasul de reședință și poate le mai vine mintea la cap când vine vorba de infrastructură.
      Pentru stat… ca să accepți tichelele trebuie să dai factură așa că banii pe care nu-i mai ia de la angajator sub formă de taxe vor fi luați de la cei care vor primi bonurile.

      1613
    • @ic: daca se dau din „banii firmelor” e si mai rau
      Practic nu exista banii firmei: aia sunt banii pe care ii producem noi, salariatii, prin munca noastra, plus eventual patronul, daca el se ocupa de cautat clienti si contracte, plus eventual utilajele, daca sunt asa ceva.
      Iar tichetele din banii firmei inseamna ce? Ca o sa vina patronul cu bani de acasa? Evident ca nu. Practic statul m-ar obliga ca in loc sa primesc o marire de salariu (pe care o fac juma-juma cu statul, ok), sa inghit niste tichete pentru niste servicii pe care nu le doresc.

      Indecis. Tu ce zici?288
    • @vale: te faci ca nu intelegi, dar hai ca vin cu detalii
      – taxe care au crescut: taxele pe PFA s-au dublat anul asta (caci la CAS si CASS guvernul a inventat anul de 24 de luni), minimul pe economie creste an de an (45% din crestere fiind taxe, caci guvernul „uita” sa mai creasca si minimul neimpozabil), accizele pe benzina cresc an de an
      – cu cat au crescut preturile in Bucovina: fata de 2018, s-au dublat
      eu am zis in felul urmator: preturile au crescut, calitatea a scazut, dar e in continuare plin. Nu, nu este o cloaca infecta (cum e la Costinesti, de exemplu), dar e departe de ce era in urma cu, sa zicem, vreo 10 ani

      251
    • @florin – inteleg ce vrei sa spui, dar corelatia nu poate fi facuta 100% dintre voucherele pt bugetari si diverse cresteri de taxe. Ca nu stim exact cati din aia le-au si folosit. E evident ca nu toti. Daca statul asta tb sa creasca cas-ul pt miliarde, insemana ca suntem oricum in cacat.
      Si minimul ala tb sa creasca ca sa mai ai oameni care sa lucreze in tara asta. Si pt aia, ca mai au bonusul asta cu vacantele, este mana cereasca.

      411
    • Firmele nu sunt obligate sa de tichete. Acum se face legislația după care va fi alegerea patronului să dea sau nu. Și a omului de rand daca se va duce la o firmă care îi dă 2500 lei/luna plus 1000 în tichete sau una fără dar 2545/luna (adică ăia 1000 din care scazi taxele și împarți la 12 că se dau o dată pe an). La bonuri de masă decizia e mai simplă pentru că majoritatea preferă 300 lei din care să ia mâncare decât 150 lei in cont (care tot pe mâncare se duc).
      Mă astept ca bonurile astea să aibă success la firmele care plătesc salarii mici, unde banii de vacanță chiar se simt. Pe ITști mai mult o să-i încurce că trebuie să-și ia liber să le cheltuie.

      170
    • vale, teoretic e asa cum zici tu.

      practic aia 1450 de lei sunt pur si simplu diferenta de pret dintre anul asta si anul viitor.

      si de abia atunci generezi cu adevarat inflatie. pentru ca acea crestere nu este justificata cu adevarat de absolut nimic.

      50
  13. asa un cancer sunt tichetele astea de ti se face scarba. inca 2 ani de programe de astea si vom depasi capitalele europene la preturile cazarilor.

    3 cunostinte beneficiaza de cacaturile astea, toti le sparg pe cate un weekend de 5 stele in poiana sau neptun iar in rest pleaca in strainatate pentru adevaratele concedii. Ma mai amuza cand ma intreaba daca nu vrem si noi sa mergem cu ei ca au gasit ceva cu doar 600 lei cazarea la bran… „bai da aveti asa multi bani pentru bran?? aa nu avem tichete si trebuie consumate”

    Comentariu apreciat.942
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1661
    • am card de voucher d-ăsta.
      eu mă uit să-mi ajungă măcar de cazare pt 5-7 nopți. dacă prețul cazării cuprinde și mic-dejun . sau cazarea costă mai puțin decât valoarea voucherului, să-mi rămână și de câteva mese pe undeva, și mai bine
      dar nu mă duc la mare, Bran, Poiană, draci-bălțați. ieri mă uitam pe la Praid. găseam de cazare pt o săptămână sub valoarea voucherului.

      Indecis. Tu ce zici?274
    • @Vale -BANI VIRTUALI ? Prietene, banii aia vin de la stat, lumea e ofuscata pt ca acei bani din de la noi, cei care producem in mediul privat, asta e circuitul banilor intr-o economie.

      Cei care nu au bani de turism sa puna mana sa munceasca.

      Problema unitatilor de cazare nefiscalizate se rezolva daca institutiile de control ale statului isi fac treaba, nu cu tichete.

      Ai spus doar tampenii pe-aici, lasa-ne.

      Indecis. Tu ce zici?3814
    • @marius – pai si daca tot sunt banii tai care lucrezi la privat (ca si mine de altfel), nu te bucuri ca se intoarce ceva la tine? Ca de luat, statul stie sa ia, acum da ‘ceva’. Nu vrei sa iei banii aia, nu e problema, nu cheltui. Dar asta nu inseamna ca ei vor zice „ne-au ramas 2 miliarde de la prostii cu vacantele necheltuiti, hai sa facem un spital!”.
      Nu rezolva problema nefiscalizatilor, dar aia nu vor putea sa suga banii aia de pe carduri.
      Mi-a placut maxim aia cu „sa puna mana sa munceasca”. Pai oamenii aia nici macar nu se gandesc la concedii. Sansele sa foloseasca voucherele sunt minime. Deci nu cheltuie statul banii privatilor ;)

      Indecis. Tu ce zici?924
    • Rar am vazut un analfabet functional asa ca Vale :))

      253
    • 600 e ieftin. Eu am dat 2100 pe o singură noapte la Mamaia (deci am mai pus 650 de la mine)

      88
    • @punKreas
      din păcate nu este analfabet funcțional, este un comunist visător de mocangeală căruia nu îi pasă că pentru a primi mocangeală undeva se fură/sifonează bani și se strică relația economică normală cerere-ofertă. El este rezultatul ticălos al celor 76 de ani de comunism care au distrus țara asta pentru totdeauna.

      225
    • @punKreas si @bucuresci
      Poate sunt comunist, desi nu am prins vremurile alea prea mult, deci nu am ce regrete sa am.
      E ireal ca voi credeti 1. ca banii aia exista si sunt luati dintr-o parte si dati pt vacante moca; 2. ca din cauza voucherelor pt bugetari s-a marit cas-ul si 3. ca voucherele alea sunt singurele ‘vinovate’ de cresterea preturilor la cazari (in orice parte a tarii).
      Ati inteles totul dintr-un text de 4 randuri si ati decretat ca ‘nu e bine’.

      Sunt de acord ca nu e bine ca se dau si ca ar trebui ca toata lumea sa castige decent incat sa nu se mai bucure la 1500 lei. Doar ca nu e asa. Pentru profesorul ala debutant (ca tot sunt la moda), banii aia de cazare ii ofera posibilitatea de a vedea si el marea/muntele/bisericile/untold-ul.

      Astia fura zeci de miliarde si dau pomeni electorale (pe baza propriilor dorinte) si noi ne certam acum ca ne ingroapa economia cei 1500 lei dati tuturor, dar nefolositi de toti.

      519
  14. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 573
    • Asta e ca aia cu rosiile romanesti care-s de 5 ori mai scumpe, dar, na, sa sustinem agricultorii romani. Cum spuneau si altii mai sus, sper sa dea faliment Horeca romaneasca, e plina de samsari si hoti care n-au nimic de-a face cu turismul.

      Comentariu apreciat.470
    • Astia suntem fratioare, cu cat ne acceptam mai repede cu atat o sa avem mai putine frustari!

      88
    • Daca faci asta o sa apara niste parcari mari: autostrada soarelui, valea oltului, E85, transfagarasan si alte trans-uri, etc…

      140
    • Toti GL si BR in loc sa treaca pe langa BV si SB spre tari mai vestice se vor opri la Vali in oras, sa-l faca fericit cu prezenta lor. Se vor mai adauga si alte judete mai putin turistice, ca sa fie cat mai multi

      220
    • Ce vorbesti bre, nu toti vrem ca in concediu sa mancam laturi, sa ne urle maneaua in cap, chelnerul sa fie impertinent, patronache sa stea pana la 3 am pe terasa si sa rada gros de fraierii care incearca sa doarma in camere in care canalizarea pute pentru ca e infundata.

      In momentul in care se incearca sa se inchida granitele eu m-am carat. Nici macar in gluma sa nu mai zici asta.

      Comentariu apreciat.353
    • Nu vrei tu manele, dar esti in minoritate, in orice democratie majoritatea decide!

      322
    • Asta e si ideea, va las pe voi cu majoritatea voastra cu tot si ma duc in alta parte unde nu sunt minoritar.

      242
  15. la cati km de autostrada si alte beneficii misto am primit in 20 de ani de munca pentru taxele platite, macar mi se intorc si mie in buzunar niste bani.
    Si da, sunt bani din banii mei, ca taxele mele sunt mai mult de 1450 de lei / luna.
    Asa ca atunci cand urlati ca voucherele astea se platesc din banii nostri, singurul lucru bun e ca de data asta buzunarul e tot al nostru.

    Indecis. Tu ce zici?1735
    • „De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi.”

      „Ce-i al statului e-al nostru al tuturor, deci al nimanui.”

      Proletari din toate tarile, uniti-va!

      182
    • “Dai in mine, dai in tine,
      Dai in fabrici si uzine,
      Dai in clasa muncitoare
      Care ara pe ogoare”

      103
    • Complex Balnear si de Recuperare CAA – Corpore Sano – Techirghiol

      61
  16. oarecum legat de subiect, dar nițel pe lângă, recomandă cineva o stațiune balneoclimaterică cu proceduri pt coloană. mă chinuie o spondiloză de mai bine de un an.
    undeva la munte, zonă cu posibilități de trasee pe jos și unde se poate ajunge cu trenul.

    113
    • Centrokinetic 2 saptamani.

      23
    • Thailanda, masaj cu finalizare!

      Indecis. Tu ce zici?1319
    • @M, te hlizești tu, dar acu’ vreo 2 săptămâni am fost la ceva centru de spa, cu masaj balinez.
      Primisem un voucher cadou de crăciun de la frate-meu și cumnată-mea și mai avea câteva zile să expire, am combinat cu un drum pt bookfest.
      La momentul ăla nu puteam să întorc capul de ceafă dureroasă, plus un punct în șale care mă durea de câteva săptămâni.
      După ce-a terminat fătuca aia cu mine puteam să întorc capul și abia după 2 zile mi-am dat seama că nu mă mai dor șalele.

      @Radu, stațiune, nu centru, să îmbin utilul cu plăcutul (drumeții montane).

      130
    • Nu e tren, dar e ceea ce trebuie!

      Slănic Moldova, Pensiunea/Hotel Cristal, e un tip nevăzător care se ocupă de masaj și mai au altele.

      101
    • @Dix, mulțumesc. sunt aproape sigură că am fost la Slănic Moldova acum 7 sau 9 ani și nu prea îmi place să merg de 2 ori în același loc.
      dar acum va fi cu scop diferit.
      am făcut acolo un traseu, de-am fost norocoasă că n-a trebuit să mă întorc prin același loc.

      pfff, ce amintiri mi s-au declanșat. acu’ stau și mă întreb dacă Cheia a fost înainte sau după Slănic. dacă Slănic a fost ultima sau penultima dată când m-am încăpățânat să merg mai departe când era clar că traseul era puțin prea mult pentru mine și am scăpat ok și pentru că am avut noroc.

      10
    • NOU
      #100

      Căciulata. Bonus, ștrandul cu apă termală e dumnezeiesc.

      Dacă nu vrei să stai la grămadă cu plebea, sună la Izvoare peste drum, condiții excelente.

      21
    • @Gigi Netoiu, și la Călimănești-Căciulata-Olănești am fost de mai multe ori în tinerețile mele foarte tinere :) , dar n-am mai fost de 17-18 ani.
      dacă îmi amintesc bine baza de tratament, pare ce-mi trebuie.

      dacă nu găsesc ceva unde n-am mai fost și care îndeplinește și alte criterii, cred că avem un câștigător.

      11
    • @AB
      Problema medicală poate fi rezolvată de cel de care ți-am zis, restul cu nu e tren, ai mai fost în zonă etc, sunt irelevante.
      E o recomandare bazată pe experiențele altora care au fost.

      20
  17. Încet încet trei nopți cazare plus demipensiune devin un vis frumos cu 1450 lei. 145 lei impozit plătit când îți intră banii pe card, deci 1305 lei „net”.

    103
  18. de ce nu bani moka cand se poate bani moka

    102
  19. Tacit trec de prima camera toate aberatiile, nu se discuta in termen de 45 de zile de la depunere ca le e lene si se duc la a doua camera (decizionala) unde asteapta vot, uneori cu anii, si multe sunt respinse fara prea multe discutii. Numai stiristii nostri idioti pot face stiri din asa ceva.

    180
  20. Vin eu cu teoria conspirației: cred ca politicienii au votat asta pt ca au ori ei ori prietenii lor care ii susțin afaceri în domeniu. E mai simplu decât sa le crești salariul plus ca se întorc tot la tine. Motiv sa umfle și mai mult preturile pt toată lumea pentru ca se poate.

    121
  21. Nu e nici un stres. Sunt unități care dau 1000 de lei cash la schimbul sumei de pe cardul de vouchere. 1000 de lei cam ajunge de persoana pentru o săptămână de cazare in Grecia.

    176
  22. Bre, daca se va pastra principiul din legea cu voucherele acordate de catre regii/institutii trebuie sa stiti ca bani pt decontarea voucherelor vin de la angajatori nu direct de la bugetul de stat. Asadar, in situatia in care si societatile private vor putea acorda asemenea vouchere, banii pt tiparire si decontare vor veni de la acei angajatori, deci nu de la bugetul de stat.

    45
  23. De fapt, problema este alta.
    Horeca = politicieni

    Foarte multi politicieni au activitati horeca, pentru ca acolo evaziunea e mare si se lucreaza cu numerar.
    Restaurante, terase, hoteluri sau mai nou sali de evenimente = surse de bani rapizi.

    Asadar, follow the money!

    Comentariu apreciat.330
  24. NOU
    #116

    Imi place de voi cum va certati pe niste vorbe aruncate-n vant de guvern si sunteti putini care beneficiati acum de vouchere de vacanta. Tinand cont ca privatii nu vor fi obligati sa le dea foarte putini vor fi cei care o vor face. Asa e si cu tichetele de masa; e stabilita doar valoarea maxima (30 lei) dar, sunt privati unde valoarea acestuia e inca de 15 sau 20 de lei.
    Un alt lucru care n-a fost dezbatut in comentarii e ce se intampla cu tichetul dupa ce a fost incasat. Din valoarea lor de 1450 lei dupa prelucarea lor cel care le-a incasat ramane doar cu vreo 1100 lei asadar, statul da cu o mana si ia cu doua (impozit si TVA).

    511
  25. Ar fi o chestie, dar sa fie valabile si pentru afara. Atunci sa vezi valoarea horeca romaneasca

    150
    • Stai linistit ca au gasit tertipuri agentiile de turism. Cumnatu’ care lucreaza la stat de cand l-a fatat masa, merge in Grecia de 2 ani. Pe voucherele de vacanta. Cacaturile astea ptimite de bugetari.

      75
    • NOU
      #121

      @S.: Pai daca e cunostinta de-a lui persoana de la agentie normal ca poate face asta. Agentia are si clienti care merg in tara pe bani si acolo e o mica retea. Legal n-ar avea cum.

      83
  26. Du-te sa vizitezi manastirile din Moldova pe E85. Ai sanse mari sa intre unul in tine pe drumul ala.

    113
    • NOU
      #123

      @Decebal: In cazul asta, mai bine stai acasa si le „vizitezi” pe net. Asta daca nu cade netul sau, mai rau, blocul de la vreun cutremur.

      83
  27. O zic sus si tare, nu suntem o destinatie turistica atragatoare. La multe capitole suntem varza, varza pe carne ! Multi turisti sunt tineri de 20-30 care calatoresc cu avion, tren, taxi. Ajungi cu avionul in Bucuresti, Cluj , Iasi, Timisoara. De acolo cu trenul sau autocar esti mancat. Era un cuplu de vloggers ce merg prin lume mai pe buget. Cand au ajuns aici au zis clar ca trenurile sunt sub orice critica: put, mizerie, au facut 100 de km in 5 ore. Si sa zicem ca iti place sa mergi ca vampirul in vremuri medievale cu 60 de km medie pe drumurile nationale, ca iti plac taxiuri pelican si trenuri ce put a pisat. Ce ai de vazut efectiv ? Nu avem nici o frumusete naturala spectaculoasa, un Kilimandjaro, vreo cascada mare, vreo chestie deosebita ce sa nu fie prin Europa unde mergi decent si curat. La orase, sate, cetati castele suntem sub Europa la tot ce vrei. Si daca nu ma credeti ca sunt rau si negru in cerul gurii intrebati-va de ce ne ocolesc tur operatorii mari ? De ce ne ocolesc lanturile de hotele ce in afara de Bucuresti nu au miscat nimic in rest ?

    195
  28. O să bubuie calitatea și prețurile în Horeca precum flegmele in ciorba când o să comentam că ni se pare scandalos sa dam 50 de lei pe o ciorba

    140
  29. Deci concluzia este ca suntem totusi saraci si sa stam dreacu’ acasa daca nu avem bani munciti pt concedii oriunde. C’est la vie…

    53
  30. Dar pe noi, idioții ăștia din privat, ne întreabă careva dacă dorim pomeni? Dacă vreau să merg în concediu, mă duc pe banii mei unde am eu chef, nu trebuie să îmi dea statul firimituri care tot din taxele noastre vin. Niște investiții în educație ar ajuta omul pe termen lung, dar la noi, se dau numa pomeni electorale și se ține omu prost, să accepte făina și uleiul.

    61
  31. La cate probleme au cu bugetul, chiar vreau sa vad de unde o sa scoata si cele 6 miliarde de lei. In ritmul in care mergem, astia nu o sa aiba bani de pensii.

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile