Hate gratuit la adresa lui Cristian Presură

Cristian Presură este un fizician, cercetător, inventator și comunicator român. Are un canal de youtube despre fizică și a scris până acum vreo trei cărți. Cărțile alea sunt destul de scumpe și probabil merită banii, că n-am citit niciuna. La fel cum n-am urmărit niciun video de-al lui, efectiv mă plictisește la fel ca Neil de Grasse Tyson, poate chiar mai mult. Sunt perfect de acord cu Presură, dar e boring as hell. Are carisma unui film românesc premiat la Berlin.

Acuma, nu vreau să neg calitățile omului, este un boss pe domeniul lui și cred că acele cărți sunt făcute cu cele mai bune intenții. Și cred, totodată, că alea sunt cumpărate de oameni mari pentru copiii lor și zac undeva în casă ca suport de iPad. „Citește, că e important să știi, e pentru tine, uite, e interesant”, a spus părintele, el răsfoind un pic volumul și apoi gata, că e deștept, are treabă, trebuie să comenteze pe internet, să  dea sentințe și să stabilească cum e treaba.

Și-apropo, cam asta e soarta multor cărți pentru copii, targhetate pe părinți. E greu să bagi un hit real pe domeniu. Știu că i-am luat lui fi-miu cartea lui Godină „În misiune cu unchiu Marian”, eu n-am citit-o, i-am pasat-o lui. După un timp l-am întrebat ce-a înțeles din ea: „Să nu am încredere în polițiști”. N-am putut să-l contrazic.

Are Presură un video cu „Putem depăși viteza luminii?”. Răspunsul meu este da, dar riscăm amenzi.

P.S. Canalul lui de youtube e ăsta https://www.youtube.com/user/presura1

Criticile la adresa omului sunt binevenite, am impresia că cele mai bune sunt alea care oferă soluții, tipul citește comentariile, poate-l ajută una-alta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

58 comentarii

  1. Am imprumutat cartea lui “fizica povestita” pentru ca toti cei ce ii luau interviu ziceau ca-i simpla de citit, si mai ales Prescura zicea ca-i scrisa pentru copii. Well, dezamagire maxima, cu greu am tinut sa citesc primele 20 pagini si cam atat, pentru ca era greoaie. Cu cat rasfoiai cu atat devenea mai complexa. Clar nu e pentru oricine. Mai degraba un manual de fizica.

    Bine ca n-am dat bani pe ea, ca altfel ocupa mult loc in biblioteca, multe pagini si format aproape a4. Omul pare f bun pe domeniul lui, dar se vede ca se chinuie sa predea simplu si de multe ori nu prea ii iese. Ca de altfel 90% din oamenii din zona asta stiintifica.

    00
    • Reține un lucru: ziariștii nu citesc cărțile despre care scriu. Ziariștii sunt printre cei mai necitiți oameni din România.

    • sa fii bun pe un domeniu tehnic si sa fii bun comunicator sunt doua treburi total diferite si rar se gasesc in aceeasi persoana. iar faptul ca un om foarte bun pe un domeniu tehnic e un comunicator slab nu-l face mai putin compentent pe domeniul lui, dar in cazul asta ar trebui ajutat de cineva care se pricepe la transmis o idee.

      00
    • Ziaristii sunt oameni?!

      00
    • „If you can’t explain it simply, you don’t understand it well enough”

      00
    • Am vazut niste cursuri de fizica de la o universitate vestita (posibil MIT, imi scapa acum). Profesorul este arhicunoscut si s-a pensionat, insa povesteste cum si cat timp ii lua sa pregateasca un curs. Eu sunt absolvent de facultate profil fizica chimie. Mie nimeni nu mi-a predat in stilul acela. Omul demonstra fizic elemente de mecanica sau optica apoi in scurt timp prezenta pe tabla formulele de la nivel de clasa a sasea pana la nivelul la care mi-e imi era dificil de urmarit. Conteaza enorm modul in care iti este comunicata informatia. In lumea spalata se face insa diferenta intre cei ce predau si cei ce studiaza si cerceteaza. La noi este un mic talmes balmes, iar celor ce predau li se cere sa aiba simultan si activitate de cercetare. Asta nu e usor pentru ca de multe ori cei ce au cunostinte si pot face cercetare se exprima dificil catre cineva cu un alt nivel de cunostinte si nu e neaparat vina lor pur si simplu nu poti fi si genii si pedagogi simultan.

      00
    • @un om se face cercetare la noi? interesant…

      00
    • @un om
      In afara este avantajos pentru cei care fac munca de cercetare sa predea la universități.. Fiindca acolo universitățile primesc fonduri generoase care sunt investite in acest scop și nici presiunea nu este atât de mare precum in mediul privat. Ceea ce este foarte bine, in definitiv, asta insemna cercetarea: ai nevoie de mult timp, munca și bani ca sa realizezi efectiv ceva nou.

      00
    • are dreptate eftimie. chiar el scrie despre niste carti pe care nu le-a citit.

      00
    • un om… vorbești de Walter Lewin, care spunea că, pentru cursul lui de la ora 8 dimineață el e in aula la ora 6, prima dată il predă fără public.
      Walter Lewin… căutați cursurile lui, e un pachet Fizica 1, și Fizica 2, materii de facultate.

      00
  2. Robert, vezi ca n-am zis niciunde ca „Fizica Povestita” este pentru copii. De fapt, m-am oferit sa platesc inapoi banii unui cititor care o cumparase fara sa se uite pe cuprins. Titlul are chair o istorie interesanta, pentru ca era varianta lunga si cu ecuatii „Fizica povestita studentilor”. Cea de-a doua carte este pentru copii, „Astrofizica povestita”.

    00
  3. Mie-mi place cum scrie.

    Dar nu e pentru copii. Eu am citit niste chestii scrise de el si le-am tradus apoi pe limba copiilor. M-a ajutat la subiectele pe care nu eram foarte sigura, ca sa nu mai scurm prin cartile mele vechi de fizica.

    00
    • Mda, tu nu te pui că ești pe domeniu. Așa și mie mi se pare super-bun Jon Vorhaus pe domeniul meu, dar n-am reușit să conving pe nimeni să citească ce-a scris ăla.

    • Tu stii ca eu nu-s fizician cu diploma, is mai mult pasionata de fizica, right? Tocmai acum ma bat cu niste ingineri aroganti sa imi recunoasca meritele profesionale, si ei se leaga de faptul ca am terminat facultatea gresita…acum 100 de ani.

      00
  4. Ovidiu, eu am „Arhanghelul” in biblioteca! Imi place cum incepe, am citit cu placere pana acum, insa pur si simplu nu m-am adunat sa o citesc pe toata dintr-un foc, asa cum trebuie facut cred.

    00
    • Aștept o părere științifică despre necesitatea unui punct fix pentru o călătorie în timp în universul quatrodimensional la care ne raportăm. ;) (P.S. Fără să știu, am scris și o serie la un moment dat care se învârte în jurul Voineasăi, dar doar pentru că locul ăla mi se pare magic)

    • Ovidiu, citesc si revin. Voineasa are farmec sus in munte, in statiune ne e cine stie ce. Am trecut odata peste munti de la Costesti (langa Horezu) pana la Malaia (langa Voineasa). Sus pe varful muntelui am vazut corali.

      00
  5. Propun o colaborare Presura-Selly ca sa ajunga cartile lui si la publicul tanar.

    00
  6. Nu oricine este Asimov, sa scrie si carti pentru popularizarea stiintei accesibile. No, dar, omul tot imi place

    00
  7. 4.6, 4.8 pe goodreads, nu e rău. Când va crește juniorul, de-o vrea fizică măcar la nivel elementar: i-a de aici George și … de tata Hawking și Un caracter curios(o să îi traduc dubios, că așa sunt inginerii, nu poți să ai încredere în ei) de la bunicu Feynman. Și pune și sistem de ghidare pe rachetă, nu ca data trecută când ai lăsat-o pe bunica fără găini.

    00
  8. e destul de greu sa fii de acord cu omul, cand tu esti cu aia care zic ca Pamantul are cateva mii de ani.

    00
    • aici vine talentul profesorului: zece mii de ani un pachet, zece mii de ani al doilea pachet. zece mii de pachete de zece mii de ani sau cum spui tu acasă: fără număr și pricepe loaza SAU dacă e pe ramură creaționistă îi spui că scrie la cartea sfântă că Dumnezeu a zis: să nu fii prost, prostia e un păcat și frica de cazan rezolvă dilema. Selly lasă telefonul, grijania lui tactu…

      00
    • Creștinii nu mai iau Biblia literal de vreo 5 secole. Oamenii care o fac sunt extrem de puțini, cei mai mulți dintre ei fiind primitivii care se închină la Dawkins și alți scamatori de genul ăsta.

    • „Creștinii nu mai iau Biblia literal de vreo 5 secole” – Adevaratii crestini stiu ca Pamantul nici nu exista acum 5 secole.

      00
    • Care a zis că creștinii nu pricep metafore? Trei ramuri din Vechiul Testament, toate trei.

      00
  9. daca vreti ceva dragut pt cei mici si cei mari: https://apps.apple.com/gb/app/universe-in-a-nutshell/id1526364758

    facut de kurzgesagt, care au un canal de youtube excelent: https://youtube.com/c/inanutshell

    00
  10. Buna Ovidiu,

    Oare vezi comentariile mele? Raspunsesem la doua, dar nu le vad pe site.
    Ii spuneam lui Robert ca nu am zis vreodata ca „Fizica Povestita” este pentru copii, ci „Astrofizica povestita”. Povesteam ceva si de titlu si de faptul ca m-am oferit sa dau banii inapoi unui cititor care a cumparat Fizica Povestita unui copil de 8 ani fara sa se uite pe cuprins. Cand vezi acolo „Teoria cuantica a campului” cred ca e clar :) Mai spunem ca ti-am cumparat „Arhanghelul…” si ca am citit cu placere inceputul, doar ca e o carte pe care trebuie sa o citesti dintr-o data si astept duminica cand s-o fac :)

    numai de bine
    cristi

    00
  11. Fizicianul ăsta spunea la un moment dat că a verificat el și că nu e adevărat că având masca pe față respiri mai greu decât fără ea. Ajungea să pună o cârpă, o mască de exemplu, pe tubul aspiratorului și s-ar fi convins auzind că motorul trage mai greu că nu are dreptate.
    Cât despre cărți de fizică pentru copii și nu numai, citiți asta. Dacă nu vă place să-mi spuneți mie cuțu: https://mega.nz/folder/gQlDCKBK#NA_FLlKSoRcyLz7Bdq9G3A/file/wN9jWJwR

    00
    • Sa fim precisi: a stat 6 ore cu doua masti, pentru a demonstra nu ca nu respiri mai greu, ci ca nu scade saturatia de oxigen.

      Cuţu-cuţu …

      00
  12. NOU
    #40

    am incercat in weekend clipul sau nou despre critomonede si ma gandeam ca in sfarsit apuc sa inteleg si eu toata filosofia asta blockchain asa pentru chestiile elementare. dezamagire mai mare nu exista. editarea video e super-profesionista insa partea pedagogica e extrem de proasta. efectiv mi se pare ca nu stie sa explice. si nu sunt hater sau rau intentionat.

    00
    • Iti trebuie cunostinte de criptografie (incepi cu teoria grupurilor din algebra), ceva teoria complexitatii algoritmilor (clase de probleme NP daca iti spune ceva), eventual sa stii ce e aia masina Turing universala, treci prin factorizarea intregilor din teoria numerelor, eventual problema logaritmului discret, si ca sa intelegi de ce are toate sansele sa fie o schema Ponzi, ceva cunostinte de macroeconomie.

      00
  13. Ca sa intelegi fizica (sau stiintele in general) trebuie un pic de curiozitate.

    Trebuie sa depui efort ca sa intelegi, intelegerea vine dupa o combinatie de citit in carti/video-uri/intrebat pe unu’ si altu’/rezolvat ceva exercitii cu creionul pe hartie/simulat pe calculator.

    Daca nu ai curiozitate, normal ca ti se par boring, atat cartile cat si explicatiile.

    ‘Fizica povestita’ e o carte destul de densa, si ca sa o citesti calumea iti trebuie nitzica pregatire: algebra, analiza, calcul diferential – atat teorie cat si ceva exercitii facute relativ recent, ca altfel nu intelegi. Mai degraba e potrivita pentru un student inginer de anul I – II, ca atuncea ai proaspete cursurile de mate ca sa intelegi toate alea.

    00
  14. Nu explica doar chestii de 2 lei, de multe ori explica despre unde, radiatii, cuantica. Pt astea iti trebuie o baza, nu merge „explicat ca pt prosti” si cu exemple, sunt multe chestii abstracte.

    00
  15. Presură e un ideolog comunist.

    00
  16. Presura si mai ales flacaul caterincos de la Observatorul Astronomic sunt singurii care-o fac sa rada pe blonda de la Digi24 cand intra in direct. Cu siguranta https://i.imgur.com/PochNuk.png

    00
  17. Neil deGrasse Tyson e plictisitor?? :) Wow. Presura mai e cum mai e, dar cu Neil ce ai?
    https://imgflip.com/i/4zyghz

    00
  18. Apropo nu atat de popularizarea stiintei, ci de accesibilitatea unei carti. Prin anul intai de facultate, m-am apucat sa trec prin cursul de mecanica al lui Feynman. Teoretic, tot curs de fizica mecanica studiam si noi, tot despre asta era vorba si in carte, dar efortul de a parcurge materia din carte era mult mai mic.

    00
  19. Pe mine m-a cam pierdut omu’ cand zicea ca merge la conferinte de fizica cu biblia in mana. Ce paradox sau contradicitie mai mare vrei? Ca un doctor pediatru care e pedofil ;-) Cand iti dai singur cu tesla-n coaie si te mai si lauzi cu asta, nu e OK. Poate ca intre timp s-a mai moderat cu religia. Dar totusi, poti sa crezi ce vrei, dar tine-o in plm pentru tine, nu te compromite ca ultimul … ignorant.

    00
    • Newton și Einstein, șefii fizicii, erau credincioși. Nu e paradox, e normal.

    • De paradoxul ala care zice ca cu cat stii mai multe, cu atat iti dai seama cat de multe nu stii, ai auzit?

      00
    • Hash: Exact. cu cat incerci sa faci masuratori la nivel subatomic, masuratorile afecteaza starea particulelor.

      00
    • Eftimie, Einstein nu era religios. Nu in sensul clasic, cel putin. S-a descris ca fiind agnostic si mai degraba credea in dumnezeul descris de Spinoza. N-as baga asta la om credincios. In ziua de azi, credincios este asociat cu religia.

      00
  20. @Eftimie + cine mai stie fizica:

    – Daca prin absurd s-ar inventa o masina a timpului ea ar trebui sau nu sa se deplaseze si fizic in spatiu si nu doar temporal?

    00
  21. Cosmos a lui Carl Sagan. foarte foarte misto
    genul de lectura care te introduce in lumea aia a stiintei intr-un mod placut, lejer.

    00
  22. Imi place maxim :))

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube