Gazul o să fie vândut pe piața liberă, nu pe aia internă, deci ciocu mic

Vești noi de pe frontul “noi suntem bogați, unde săpăm dăm de o pungă cu gaz”:

…compania care deja exploatează noile resurse de gaz ale României din Marea Neagră, Black Sea Oil & Gas spune că vinde gazul către Engie Trading şi că această companie poate vinde gazul oriunde.

„Depinde de ei ce fac cu gazul mai departe, îl vând pe platformele de trading. Treaba noastră este doar să aducem gazul la ţărm şi să îl vindem. Nu este treaba noastră cine îl consumă mai departe”, a spus nonşalant Mark Beacom, CEO al companiei americane, deţinute de unul dintre  cele mai mari fonduri de investiţii din lume, Carlyle.

Întrebat cum ar putea România să îşi garanteze aprovizionarea de gaz din resursele din Marea Neagră, Mark Beacom a devenit chiar nervos, cerând să nu mai fie citat. (sursa)

Deloc suspect, pe G4Media nu se menționează nimic de conferința asta.

Dar revenind, asta se întâmplă când politicienilor corupți nu le frică de nimic. Nici de glonț, nici de pușcărie, nici de furcă. Nu trec în contractul de exploatare că nu vindem afară înainte să asigurăm nevoile interne. Că neamțul și italianul are salariul triplu și își permite să plătească alte prețuri decât noi.

Cea mai bogată țară, cei mai proști conducători. Mă uitam la documentarul ăsta despre geopolitica din Golf la la miliardele pe care le învârt conducătorii statelor arabe. Mărunțiș pe lângă ce am fi putut avea noi, daci mândri.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

107 comentarii

  1. sa nu il uitam pe maestrul vadim odihneasca-se in pace.
    „vin strainii rupi in cur in tara noastra si pleaca putrezi de bogati „

    00
  2. Parcă plătim același cost al gazului cu ce achită neamțul. Politrucii noștri sînt în continuare melci, sectîrăsca după voturi, și broaște, fără genunchi.

    00
    • Politrucii? Serios? Eu zic să te uiți și la cetățeni, da, da, la ăia de votează, ăia de i-au votat fix pe cei care au liberalizat piața de energie, cei care au eliminat din legea offshore prevederea cum că minim 50% din gazul exploatat offshore să fie vândut în România. Da, sunt acei politicieni mângâiați pe cap de ambasade, acei politicieni care și acum se laudă și mândresc cu asta. Pentru că cetățenii, deștepți foc cum sunt ei, n-au înțeles nici măcar acum cum au fost prostiți.

      00
  3. Serios acum, era cineva care își imagina altceva?

    00
  4. Crezi ca statul ar scoate gazele pe miliarde si ti le-ar da tie gratis ca un act de caritate, ca esti roman?

    00
    • Probabil că prețul pentru consumator ar fi fost mic dar până acolo am fi avut o Direcție Generală de Extracție Gaze pentru Români în cadrul Ministerului Gazelor Românești, o Agenție a Gazului prin care se fac achizițiile necesare administrării (de la iPhone până la Touareg), cursuri de formare profesională în străinătate, o Companie de Extracție a Gazului Românesc care va subcontracta instantaneu cam tot etc.
      Ceva gen Petrom dar la standarde birocratice an 2022.

      00
    • Ideea e sa nu platim noi triplu pe gazul exploatat la noi in balta dar cine are timp sa citeasca articolul

      00
    • Fratilor, daca injurati prostul simte ca e important pentru ca are dreptate. Respiram adanc si incercam sa explicam la buhai. Buhaiule, tu ai gradina de mere. Aduci niste oameni sa culeaga mere. Faza e ca daca nu scrii in contract, ei nu iti dau tie mere cu 2 lei kilul (pretul culegerii), ci il vand la samsar in piata cu 5 lei kilul, iar tu cumperi cu 7 lei kilul. Capsici?

      00
    • NOU
      #17

      pentru 7
      analogia cu merele nu e ok decat daca ai concesiona livada, nu daca ai aduce oameni sa le culeaga – caz in care tu vinzi merele.

      00
  5. Toată polologhia ministrului Energiei și a altor demnitari era vrăjeală. Inclusiv, declarațiile lui Ciuca. Toate doar sa prostească populația. O sa „avem” gaze doar extrase dar nu și arse prin Romania.

    00
    • Cum adică? Nu hashtagii insistau ca legea offshore e benefică și ca cei care ziceau ca dam gratis străinilor erau putinisti? Ntz ntz ntz

      00
  6. Cea mai bogată țară, cei mai proști conducători

    se numește trădare de țară, și e de vină cine a aprobat jaful ăsta.

    00
  7. Va veni si vremea furcilor.. mai curand decat isi imagineaza unii…

    00
    • Partikip. La următorul concert cu Tzancă Uraganu.
      O să vină fix pula. Mă refer la vremea furcilor

      00
    • Paco are dreptate, vor pune toti botnita la loc. Fiecare se va descurca 🤣

      00
    • Cand va ziceam ca romanii protestesteaza doar pentru idealuri inalte, nu ca francezii pentru chestii palpabile, sa nu zic de foame, imi luam minusuri si se vantura spiritul civic … Am fost invatati prost acasa ca e rusine sa fii sarac si numai un sarac ar protesta pentru preturile mari la curent si gaze, nu ?!

      00
    • ,,romanii protestesteaza doar pentru idealuri inalte,,.
      Ca să parafrazăm un vajnic luptător al nației române, László Tőkés.

      00
    • dezvolta…

      00
  8. Înțeleg ideea articolului, însă dezvoltările ulterioare sunt dintre cele mai nefericite. Europa este un proiect încă destul de imprecis, o idee încă destul de vagă – și noi chiar suntem în măsură să apreciem că Europa nu suferă de prea puține granițe, din cine știe ce penurie de naționalisme.

    ok, mă interesează și pe mine prețul gazului – însă nu aș vrea să văd factura cu 20-30 lei mai mică dacă asta înseamnă un cui în plus bătut în sicriul UE.

    00
    • Dar daca o vezi 200-300 de lei mai mare si asta inseamna ca italienii, austriecii, germanii stau linistiti in case si nu ies la proteste in iarna asta? In timp ce pe lista de nevroze pe langa dobanzi, rate, inflatie, trafic si groaza ca ne pierdem joburile mai punem si asta cu energia?

      00
    • @ciocio. acuma, de ce au luat-o razna prețurile (bine, vorba vine; razna într-o singură direcție miroase a premeditare) e o altă discuție. eu aș spânzura câțiva oficiali de la Bruxelles, așa, la 40 cm de câțiva executivi de la Gazprom – de dragul echilibrului geo-politic.

      dar suntem în asta, împreună, toți europenii – e drept, unii mai bine „echipați” decât alții. vorba cântecului, if we cannot live toghether, we’re going to die alone.

      00
    • Vezi? Cam atât ai înțeles tu, că diferențele ar fi să vezi tu factura cu 20-30 de lei, când discuția pornește de la faptul că gazele exploatate offshore din România nici nu vor ajunge la tine, sau la consumatorii din energie, ci vor ajunge să fie consumate de Germania sau Austria, sau orice țară care își permite să plătească mai mult. Și cam toate își permit. Cam despre asta e vorba. Dar hey, tu ești deștept foc, ai înțeles tot.

      00
    • Si crezi ca bruma de gaz scoasa de la noi si trimisa „pe piata libera” schimba cu ceva statutul UE ? Crezi ca daca se sacrifica Romania, scapa UE !?

      Alte tari isi manifesta nationalismul folosind Romania pe post de mina, depozit si groapa de gunoi.

      Noi ne batem cu scrotul de pamant ca nu suntem nationalisti si ne pasa de multikulti si alte vrajeli… pe stomacul gol.

      00
  9. Au stat 6-7 ani ca sa treaca legea exploatarii gazelor prin Parlament, ca la final tot interesul national sa fie sacrificat.

    Acum cateva luni citeam ceva declaratie a ministrului de externe maghiar, zicea cu subiect si predicat ca ei sunt interesati sa-si asigure consumul intern, cu ajutorul MOL.

    Austriecii cu OMV la fel.

    Gazul ala o fi romanesc, dar cine il extrage, il exploateaza si il consuma e cu totul alta mancare de peste.

    Nu stiu cum se face ca toti isi vad de interesul propriu, numai noi cadem de fraieri tot timpul.

    Cand Dragnea a zis ca nu va trece legea pentru ca nu se garanteaza cei 50% pentru consum intern, i-au sarit toti in cap.

    Hai sa nu fi fost 50%, sa fi fost 20%, ca oricum il puteau cumpara RomGaz sau TransGaz, dar ca idee…

    Ce ma uimeste e mentalitatea asta de a tine cu gardul de fiecare data, presupun ca sunt foarte multi care isi urasc tara atat de tare incat absolut orice combinatie in interesul altora e ok, pentru ca economie de piata, pentru ca investitori, pentru ca orice.

    00
    • Tot ca idee transportul gazului respectiv oriunde l-ar vinde Engie Trading se fac prin Transgaz sau Romgaz. Între timp în Germania -https://www.zf.ro/zf-24/situatie-critica-in-germania-guvernul-a-nationalizat-cel-mai-mare-21179062?fbclid=IwAR0jWeV3vDKQhrxYU39uxtuZum2MXrYqUvwjbg4rKp4gqznHsNJYPn-yJLg

      00
    • Ce ma uimeste e mentalitatea asta de a tine cu gardul de fiecare data, presupun ca sunt foarte multi care isi urasc tara atat de tare incat absolut orice combinatie in interesul altora e ok, pentru ca economie de piata, pentru ca investitori, pentru ca orice.

      Tu nu știi de ce alții își urăsc țara (iarăși, mizeria peceristă/fesenistă cu „nu ne vindem”!?!) dar faci presupuneri.

      00
    • Nu stiu de ce si-o urasc, si nici nu imi pasa, atata timp cat ne scutesc si nu intervin in chestiunile care afecteaza majoritatea cetatenilor.

      00
    • „Nu ne vindem”, pai e vanduta de mult, tocmai aici e problema, si se vinde in continuare.

      00
    • Iarăși, tu crezi că îți permiți să faci presupuneri despre alții.

      Nu îți permiți nimic.

      00
    • Spre deosebire de tine, nu ? :)))

      Ai citit articolul ? Ce nu e clar din starea de fapt descrisa ?

      00
    • MENU
      zoso blog
      blog despre feșăn, topoare, mașini și imobiliare
      TWITTER UPDATE

      mai țineți minte cum au boicotat influencerii români petrecerea de pe 4 iulie de la ambasada SUA după anularea Roe V Wade? nici eu.
      24 SEPTEMBER 2022, 7:27

      Știrile zilei – 23 septembrie 2022
      Dacă ar trebui să puneți 5 milioane de ruble pe un rezultat…
      Oameni care fac legi pentru noi…
      AUTOR: VALI VINERI, 23 SEPTEMBRIE 2022, 09:53 24171 86

      tenita-bmw

      OK, interpelarea e legitimă, caietul ăla de sarcini e cu dedicație, merită o Comisie de Control ceva.

      Pe mine mă deranjează aia cu “banii ajung în Germania”. OK. Îl informează cineva domnul deputat că probabil 1/3 dintr-un BMW, în special modelele low și medium, sunt produse în România? Sunt lunar știri despre fabrici din Mureș, Sibiu și Brașov care produc piese pentru ei, dar probabil că, dacă nu apare pe roddit sau pe buletin.de sau de pe unde își mai ia Teniță știrile, nu e general cunoscut.

      Deci da, achiziția unui BMW ajută la dezvoltarea economică a României. Nu chiar direct-direct, dar aproape direct.

      ps: la Autoliv se vor produce în curând și centurile de siguranță cu airbag, dar, din nou, asta nu are de unde știe parlamentarul român.

      00
    • Băi, phaff, tu gândești înainte de-a scrie? La noi se produc acele componente care au o valoarea adăugată mică? Deși noi poate producem 50% dintr-o mașină BMW, ca bani din valoarea ei de vânzare ne revin undeva la 10%. Și asta pentru că plus valoarea e la proiectare, la R&D, la asamblare și vânzare. Nu faci bani dacă tu produci un volan, airbag, cabluri, scaune sau fire electrice.

      00
    • Ok, din gazul ala ce ramane in Romania ? Sau care e legatura ? Ca iese din perimetrul Neptun, se duce direct la OMV langa Viena, la rafinat, dupa ce trece prin terminalul MOL, si de acolo o mica parte o cumparam tot noi, la „pretul pietei”.

      Duma aia cu „cumparati BMW” e ca si cum ai zice ca amaratii aia din Bangladesh care fac mingi de fotbal si sunt platiti cu 2 dolari pe luna – ar face bine sa stranga un an sa-si cumpere mingi, ca sa contribuie la economia Bangladesh-ului.

      Sunteti si prosti, si ticalosi.

      00
    • Nu ne vindem tara, o dam pe favoruri.

      00
  10. Intr-o economie globala in care noi facem zahar din sfecla si il exportam in proportie de 70% ca sa importam zahar din trestie din vietnam (probabil mai scump, sau mai ieftin, who keeps track!), tu iti mai pui intrebari din astea?
    Si daca s-ar face o lege sa tinem gazul asta, ce te face sa crezi ca ar fi vandut pe intern la un pret capped ?

    Iti dau dreptate, aia sunt niste sacali cu compania lor, dar din pacate nu asa functioneaza economia globala. Daca de exemplu Lidl cumpara pere din Belgia mult mai ieftin decat orice ar produce Romania (si de ce sa nu si admitem, de multe ori mai bune), de ce s-ar incurca pentru cateva tone cu piata locala cand ei se uita la cu totul si cu totul alte cifre (Olanda si Belgia produc pentru totata europa si inca mai mult).

    Inca un exemplu: tu ai firma ta si produci ceva, ti-ar placea sa vina statul sa iti zica unde si cum sa iti vinzi produsul si sa determine ei concurenta pentru tine? Daca vrei sa vezi ce zic business ownerii momentan in fix cazul asta, vezi Brexit loving UK si cam cum le merge lor acum.

    La resurse si serviciile legate de ele e mai complicat: este serviciul pentru care platesti, nu faptul ca aia doar extrag resursele. Vezi apa: se plange mereu lumea ca apa ar trebui sa fie gratis si nu 3 lei o sticla de 0.5. Pai tu platesti extragerea, purificarea, imbutelierea si distributia, nu apa in sine mosule. La fel si cu apa de robinet samd.

    Nu zic sa nu ne revoltam, hai sa o facem: dar care e alternativa? O piata regularizata masiv care, din ce am vazut pana acum la altii, nu a facut decat sa manipuleze preturile si mai mult in directia corporatiilor ca oricum sunt mana in mana cu politicienii. Macar asa, resursele alea o sa iasa pe piata libera si e vorba de supply/demand.

    00
    • Incearca sa te prinzi de niste lucruri simple. Daca Lidl vrea sa cumpere pere belgiene, sa o faca linistit.
      Sunt produse de consum si pretul dicteaza.

      Cand vorbim de gaze, curent, apa vorbim de produse de utilitate publica. Produse fara de care populatia, in marea ei majoritate, ar suferi. Si aici intervine statul, care detine sursele acestor utilitati, si reglementeaza. De ce? Pentru ca populatia sa aiba acces la ele. Sunt produsele care in era moderna reprezinta minimul acceptat pentru un trai decent. Daca imi amintesc bine si in Constitutie era ceva de genul.
      Statul trebuie sa isi protejeze cetatenii in primul rand. Resursele astea trebuie sa poata ajunge la cetateni fara costuri exorbitante.
      Da, sunt total pentru o piata libera. Mai putin utilitatile publice unde ar trebui sa existe niste restrictii. Ce e azi e pur si simplu salbaticie si o cursa catre castiguri cat mai rapide a unor indivizi fara nici un fel de remuscare fata de populatie.

      00
    • 1. Nu putem vorbi de piata libera atunci cand avem guverne care o reglementeaza si un cartel preexistent care influenteaza acele guverne si directia reglementarii.

      2. Asta e drumul catre punctul in care, Doamne fereste ai o urgenta, suni la 112, care iti verifca „scorul financiar/social/etc” inainte de a decide DACA trimite sau nu o ambulanta, si la care spital ajungi.

      Exista piete care pur si simplu nu pot fi reglementate in mod moral. S-a vazut si in SUA cum merge cu asiguratorii. Cat timp asiguratorul e dispus sa plateasca in plus, spitalele cer mai mult, asigurarea creste, iar cetateanul de rand nu mai poate concura cu un gigant national cand vine momentul sa-si plateasca branula.

      00
  11. corect, dar statul roman primeste bani in functie de gradul de participatie (60% parca era). deci e in interesul statului ca prețul gazului pe piata libera sa fie mare.

    poate de banii aia cumpărăm energie electrica unde stam mai prost la producție proprie. bine, probabil ii dam pe pomeni electorale, dar ideea nu e rea.

    00
  12. Cred ca derapam logica. Ca idee nu putem discuta doar de un flux și anume exportul. Când întra toate finanțările nu ne mai plângem. Ar trebui sa nu ne punem problema de ce exportam ci mai precis la ce PREȚ exportam. Asta este economia europeana. E ca și cum eu din Tulcea ma plâng ca se „exporta” pește la Brașov în timp ce tulcenii săracii îl cumpăra de la piata… Common…

    00
  13. Aveai un articol acum cativa ani cu gazele de sist din Ro si cat de prosti suntem de nu vrem. Ti-am comentat acolo ca nu o sa-ti faca nimeni pomeni ca le extrage de la tine din curte. Ai sarit ca ars.

    00
    • Ii fac eu pomană că îl las să extragă de la mine din curte,ba îl mai pun și la masă.

      00
    • Incerc sa argumentez. Propietarii terenurilor se vor alege cu nimic, tot rupti in fund vor fi + apa mizera pt ei culturi si animale, iar noi vom lua gazul tot de pe piata libera de la Viena.

      00
    • @Je

      Tu nici nu-ți dai seama că împroști cu căcat jegul propagat de ruși (chiar dinainte să înceapă tăvălugul din Ucraina din 2014).
      Argumentație de căcat.

      00
    • Din contra, tu gandesti ca un rus. Mai bine lasa-le in pamant, poate generatiile viitoare vor fi in stare sa le utilizeze mai cu cap si in beneficiul lor.

      00
    • NOU
      #59

      @Je Așa-i că nu te-ai informat legile românești despre resursele minerale, petroliere, și ce o mai fi pe acolo? Degeaba ești proprietarul terenului, resursele de sub el aparțin statului. Punct!

      00
    • Domnu’ Valentin, daca resursele subterane apartin statului, de ce dracu trebuie sa le vindem pe piata de la Viena?

      00
  14. Cel puțin am salvat roșia montana🤣🤣🤣

    00
  15. Statul roman nu ar fi in stare sa exploateze zacamintele de gaz. Nu are oamenii, tehlogia si banii necesari sa faca astfel de investitii, puteti spune orice, nu avem resursele astea. Noi nu reusim sa facem o autostrada cu bani gratis de la UE, cu atat mai putin sa exploatam gaze din Marea Neagra pe banii nostri sau cu imprumut. La nivel politic s-a incercat ceva dar cand esti milog si rupt in cur nu prea poti pune conditii. Cand marele licurici zice sa dai drumul la gazele alea, dai drumul!
    Companiile au venit cu o oferta, take it or leave it. Aia e, better luck next time! Singurii care au avut coaie si au facut cu adevarat ceva cu resursele lor naturale de petrol si gaze sunt novegienii, iar intre noi si norvegia e o diferenta enorma.

    00
  16. Hai să vedem situația puțin altfel. O sursă constantă de gaze care pleacă din România ar putea, în teorie, să conducă la o reducere a prețului pe bursă, ceea ce s-ar vedea într-o reducere a prețului gazelor și la consumatorul final din România. În teorie și dacă din România pleacă o cantitate suficient de mare…

    00
  17. Statul incaseaza, procentual, foarte mult din gazele acestea pe tot lantul… daca ar vrea, ar putea subventiona foarte mult consumatorii finali, persoane fizice sau juridice. Si atunci am avea pret mic… dar nu vor face niciodata chestia asta, fiindca e in interesul lor sa sustina narative de genul „strainii rai care vin si ne fura resursele tarii” si sa se imbuibe din banii incasati din taxe si redevente, sa-si dea pensii speciale si asa mai departe. Asta lasand la o parte faptul ca strict in cazul de fata, nimeni din Romania nu are tehnologia si cunostintele sa extraga gazul respectiv. Deci avem de ales intre a castiga multe multe miliarde de euro din redevente (la pachet cu un grup zgomotos care tipa „strainii ne fura”) sau a ne uita frumos la cer minus miliardele respective.

    Piata libera e mecanismul corect, indiferent de excesele care pot aparea in perioade pe termen scurt. Altfel, articolul este jenant de comunist pentru un articol care se doreste a fi, chipurile, economic… ziaristul comunist care nu e la prima abatere de genul asta, ar putea adapta titlul lejer la „de ce sa producem Dacii daca le exportam” sau „de ce sa vina firmele de IT in Romania daca serviciile lor sunt pentru firme straine si nu pentru firme locale, cu capital din asta sanatos, romanesc”. Absolut jenant…

    00
    • Nu e comunism, se numeste pragmatism american. https://www.britannica.com/topic/pragmatism-philosophy

      00
    • Ești prost făcut grămadă, și ca tine, din păcate,sunt extrem de mulți. Nu, statul nu încasează mult. Statul încasează redevența de la cel care exploatează gazul. Mai departe pa și pu, dacă gazul se exportă spre Germania.

      Doar că esența articolului e alta, și e vorba și de context. E penurie de gaze, tu riști să nu ai tu gaze pentru tine, pentru economie, pentru cetățeni, iar tu nu găsești metode prin care să nu dai gazul la export? Bai, ești prost?

      Iar asta cu piața liberă e adorabilă, jur. Până la primul hop, până la prima criză, când statul trebuie să vină să salveze companii, vezi naționalizarea primciparului furnizor de gaz din Germania. S-ar fi conceput asta vreodată când acel furnizor făcea profituri de miliarde? Nicidecum. Dar acum e-n regulă, când are pierderi de miliarde.

      Tu și alții ca tine ați merita să trăiți într-o lume în care statul să nu intervină când piața liberă își atinge limitele, să suportați cu adevărat consecințele unei pieți liberă. Poate atunci, când te-ai încălzi cu coceni, și-ai aprinde felinarul cu ulei în casă, ai pricepe câte ceva.

      00
    • s-a strigat “mâna invizibilă”

      00
  18. 1. „Statul incaseaza, procentual, foarte mult din gazele acestea pe tot lantul” – nivelul redeventelor este de 5% pentru titei si 7.5% pentru gaze, la volumul extras azi din Marea Neagra, la care se adauga o taxa de 5% pentru transport. Deci, „procentual”, luam un cacat.

    2. „strainii rai care vin si ne fura resursele tarii” – poti sa inlocuiesti „rai” cu „buni” si „ne fura” cu „ne exploateaza”, tot dracul ala e.

    3. „articolul este jenant de comunist” – desigur, tot ce descrie o stare de fapt nefavorabila interesului national este „comunist”.

    Pe buletinul tau ce drapel e ? La domiciliu, e o adresa din Romania ? Numele tau e romanesc ? Comentariul ti-l scrii in romaneste ?

    Da ?

    Atunci ce mortii ma-tii de tradator infect mai cauti pe aici ?

    00
    • Prostea agresiv, iti spun atat doar, ca din toate veniturile incasate de o companie care exploateaza gaze acolo, estimarile arata ca 60-70% ajung la bugetul de stat intr-o forma sau alta, de la redevente la impozit pe profit, la impozitul pe venituri suplimentare la TVA platit pe diverse cai, la contributii sociale pentru angajati si asa mai departe.

      Acum fuguta inapoi la AUR si Vadim si alti „patrioti” de carton care doar iti spun ce vrei sa auzi cu neuronul ala al tau singuratic…

      00
    • Pe buletinul tau ce drapel e ? La domiciliu, e o adresa din Romania ? Numele tau e romanesc ? Comentariul ti-l scrii in romaneste ?

      Da ?

      Atunci ce mortii ma-tii de tradator infect mai cauti pe aici ?

      Nu te mai droga cu căcat.

      00
    • Nu te mai droga cu căcat(căcaturi).
      Are nenea Paco la reastaurant făină, ciuperci, pătrinjel și aditivi alimentari, toate avizate de Spanish Ministry of Public Health.

      00
  19. Piata libera e mecanismul corect,

    sigur,e așa de corect că până acum nici nu a fost nevoie de el. Mai mult, nu numai că nu a fost nevoie, dar s-a trăit mai bine,mult mai bine, fără.
    Piata reglementată e mecanismul corect. Restul nu funcționează în cazul energiei (gaze, curent). Și nu numai că nu funcționează, dar generează oligopoluri din care cetățeanul nu are nimic de câștigat.

    00
    • Cea mai mare criza economica din istorie a fost fix datorita „pietei libere”, de statele au trebuit sa inunde cu bani economiile lumii ca sa iasa la liman, cu costuri incalculabile si dramatice pentru cetateni, prin prosteala cu austeritatea.

      Bani care tot de la noi au venit, ca sa „salveze” bancile.

      00
  20. Piata de gaze a fost dereglementata. Singurul mod in care un guvern ar putea interveni in pretul local ar fi subventionarea. Ceea ce deja se intampla. Nu discut plafoanele la care a ales guvernul sa acorde aceasta subventie, dar aata e principiul.

    Din punctul meu de vedere, guvernul poate sa vanda gazul lui Hans cu 10 lei si pe mine sa ma „arda” tot cu 10 lei, ca atat e pretul pietei, dar din aia 10 lei de la Hans sa imi dea mie 7 sub forma de subventie.

    Nu ne ajuta cu nimic ca guvernul imi vinde mie gazul cu 3 lei direct in loc sa i-l vanda lui Hans cu 10 la pretul pietei.

    00
    • Băi, tu ești prost? Tu crezi că se discută de preț aici? Se discută despre faptul că în timp ce Hans plătește 10 lei pe gaz, și stă la căldurică, tu n-o să ai de unde să-l cumperi cu 10 sau chiar 20 de lei, pentru că nu va mai fi gaz și pentru tine. Iar tu vei sta în frig, sau vei lua la pas pădurea pentru a aduna vreascuri.

      00
    • „guvernul poate sa vanda gazul lui Hans cu 10 lei”

      Men, nu guvernul are gazul, guvernul a cedat drepturile de extractie si de exploatare altora.

      Guvernul mai are pula, adica tu, eu, noi, nu mai avem parghiile necesare spre a interveni.

      Exceptand nationalizarea, de care tocmai s-au prevalat nemtii, dar asta nu merge si aici, ca te acuza unii ca esti rusofil, cand vrei sa fie bine pentru tine si pentru ai tai.

      Aici trebuie sa fii rusofob si sa dai tot ce ai ca sa produca nemtii la costuri bune in continuare (adica gazul tau ieftin), si sa iti vanda tot tie dupa aia, si gazul inapoi, si produsele facute cu ajutorul gazului respectiv.

      Dar hey, macar nu esti rusofob, fmm de prostovani votanti de tradatori.

      00
    • Daca Hans nu poate sa cumpere gazul cu 10 lei atunci Hans nu mai scoate gazul de loc. Si atunci romanii o sa cumpere tot gazul pe gratis ca oricum nu pot sa il scoata. Nici tevile, suruburile sau aragazele pt gaz nu le fac. E fix cum e plangerea aia ca de ce nu vin nemtii sa ne cumpere rosiile si merele si apoi sa ni le vanda inapoi la pretul cu care le producem noi. De ce ar scoate cineva gazul ca sa il dea degeaba? Cu ce bani o sa plateasca extractiile viitoare? Ce s-a intamplat in Venezuela cand au avut aceasi idee, sa nationalizeze totul sa fie ieftin pt populatie. Care e efectul final? E mai bine pt aia din Venezuela? Umbla cainii cu bidoane de benzina ieftina agatate de coada? Hai ca tot petrolul e al lor si isi fixeaza singur pretul nimicului.

      00
  21. Pe vechea lege offshore era specificat în clar că cei care exploatează gazul sunt obligați să vândă cel puțin 50% pe piața internă. Și cică era nașpa, așa că cei de la vremea respectivă și-au luat mumu de la cetățeni, cetățeni care i-au votat pe cei buni și drepți să facă o nouă lege offshore. Lege offshore cu care partidele de dreapta se laudă. Usr chiar se bate cu pumnul în piept, n-are nicio problemă să susțină că vechea lege offshore a fost o mizerie. Iar că asta nouă e ce trebuie. Asta până când realitatea vine de-a dura peste noi. La fel cum vine acum realitatea pieței libere, pentru care au militat inclusiv cetățenii. Well, aia e, fiți pregătiți să suportați consecințele deciziilor voastre.

    Ce-ar fi însemnat acea prevedere prin lege prin care 50% din gazele exploatate offshore să fie vândute în România? Păi ar fi însemnat că piața era inundată cu gaz, ceea ce ar fi dus la un preț mai mic. Avantaj economic pentru agenții economici români, avantaj pentru consumatorii români, și un motiv perfect pentru a atrage o sumedenie de investiții în domenii în care consumul de gaz reprezintă un procent mare din cheltuielile acelor companii. Așa cum Germania și-a negociat contracte bune cu Rusia, pentru a beneficia de gaz ieftin, ceea ce i-a ajutat teribil să se dezvolte economic, la fel am fi putut, și noi, să avem beneficii reale pentru că avem resurse. Doar că nu. Pentru că cetățenii, în înțelepciunea lor, nu înțeleg astfel de chestiuni, ei fiind gata să-și însușească opiniile ambasadelor străine în România. Pentru că se știe foarte bine că rolul unui ambasador e acela de a se lupta pentru un nivel cât mai bun de trai al cetățenilor din țara în care e trimis. Sau nu? :)

    00
  22. Daca ar veni niste politicieni cu coae care sa opreasca schemele astea afectand direct combinatiile USA, cel mai probabil s-ar muta deveselu la bulgari sau ucraina in sec 2.
    Ca totul e bine si frumos pana se pierde pe biznis. Cum vrea nato sa ne apere de inamic mai nene, forrr freeee desigur, ca e baieti buni.
    Asta e pretul platit, take it or leave it, cum zicea cineva mai sus.
    Si nu, nu sunt anti USA, ba din contra. Oricum e un comentariu cu o idee ca si inexistenta, ca nu avem niciun politician care sa se bata pentru binele comun.

    00
    • Nu MAI avem.

      Care au fost, erau „rusofili” si „corupti”. Mai bine o muje la pesedea, atata timp cat in background vindem sau cedam tot, pentru o sapca cu USA sau niste spagi grase catre cei care au jurat sa isi serveasca tara.

      00
    • Au incercat unii de curand, prin Cehia si prin Polonia, si cand au iesit in strada au fost numiti rusofili, pentru ca dusmanul dusmanului tau e prietenul tau.

      00
    • O să ne apere ca în Ucraina.

      00
    • Politicianul ala care s-ar bate pt binele comun va fi etichetat anti american si pro rus de catre tine.

      00
  23. Ce treabă au SUA în toată ecuația asta? SUA are prea puține interese economice în România. SUA au în România interese geopolitice, legate de o stabilitate politică și-o interferență cât mai mică din est. În schimb interese economice au țări precum Germania, Franța, Olanda etc.

    Dar atât ai înțeles tu, că dacă noi ne consumăm propriul gaz și nu-l vindem către UE vin cei din SUA și mută scutul antirachetă. Asta după ce Exxon și-a făcut exitul din afacerea cu gaze offshore, prin vânzarea către Romgaz. Pe bune, de ce nu-ți faci o minimă documentație înainte de-a scrie bazaconii pe aici.

    00
  24. Domnilor și doamnelor, în loc de gaz, luați-vă lemne. Vorba lui domnul Vlad Țepeș, să fie gata ascuțite.

    00
  25. Dintr-un motiv sau altul, nu s-a vazut si aprobat comentariul meu dedicat „patriotului” de carton de mai sus, care imparte verdicte pentru cine este meritous si cine nu… dar nu-si foloseste creierul sau logica. Cumetre, din toate taxele (si mai sunt multe pe langa redevente: contributii sociale pe salarii, impozit pe profit, impozit pe venituri suplimentare, TVA), statul incaseaza cam 60-70% din toate veniturile companiilor care extrag gaze, bani din care ar putea lejer sa compenseze pretul daca ar dori… dar nici asta nu te indestuleaza, se pare, ca deh, neuronul vadimist nu a murit niciodata si e mai simplu sa urli „strainii ne fura tara” decat sa depui un minim efort sa te documentezi, sa intelegi cum functioneaza lumea, sa intelegi un pic de istorie si asa mai departe…

    00
    • „statul incaseaza cam 60-70% din toate veniturile companiilor care extrag gaze” – vrei sa iti fac o analiza contabila documentata din care sa reiasa cati bani raman in Romania din afacerile firmelor respective ?

      „bani din care ar putea lejer sa compenseze pretul daca ar dori” – compensatia merge tot la furnizori si distribuitori, care tot straini sunt, in marea lor majoritate.

      „sa depui un minim efort sa te documentezi, sa intelegi cum functioneaza lumea” – fii tu primul, ca nu cred ca intelegi niste chestii fundamentale.

      „sa intelegi un pic de istorie si asa mai departe…” – ca sa ajung sa fiu de acord ca tot eu trebuie sa fiu jecmanit ?

      00
    • „statul incaseaza cam 60-70% din toate veniturile companiilor”
      Din ce ramane dupa ce isi muta profitul afara, prin firme offshore…

      00
    • Mihai du-te și ceartă-te cu nea isărescu. Internetul știe unde locuiește.

      Nu te oprește nimeni, poate doar câinii vagabonzi.

      Nu mai fii breaz aici.

      00
  26. Daca nationalizarea gazelor e buna pentru Germania, atunci e buna si pentru Romania.

    00
  27. Suntem in UE. In UE oricine are ceva marfa poate sa o vanda unde vrea in UE. Unora le place in UE doar cand vad ceva avantaje; nu-io totul mereu roz !

    00
    • Eu daca gasesc gaz sau petrol in curte, de ce nu pot sa vand unde vreau eu? Pentru ca apartine statului, ca e resursa strategica. Statul nu are voie sa vanda resursa aia, se numeste tradare nationala iar mafiotii care au facut asta trebuie impuscati. Daca asa sta treaba iesim din UE.

      00
  28. Da’ nu izbucnise gazul în gradina unui oltean de-al nost’? Acuma, in ultimele săptămâni.

    Înțeleg ca exploatarea resursei nu se face așa, pocnind din degete (trebue studii, hârtii, aprobări. Și profesionism, și birocrație).

    Dar in plină criză, când țipăm ca gazu-i scump și insuficient, când resursa (deja cunoscută, nu zic de surprizele din kinder) e cedată altora (știm, politicianul e o curvă care ne-a amanetat și prezentul, și viitorul. Și dacă știm, ce?), știm doar să obligăm omul să toarne beton și să-și acopere descoperirea?!

    Nu-i un moment de wtf?

    00
  29. A mai incercat unul modelul asta economic. Se numea Chavez si tara aia era Venezuela. Oamenii o duc minunat acolo.

    Suntem parte dintr-o piata libera si cred ca nu se pot baga astfel de clauze in acel acord de explorare. Adica sa ii fortam sa ne vanda noua o parte sub pretul pietei. Putem sa le cerem ce redevente vrem si sa compensam din acele redevente, la nivel de stat.

    A, si redeventele alea nu pot sa fie oricat de mari, ca aia nu mai fac investitia. E atat de simplu. A, si inca ceva. Noi nu puten nationaliza chestia aia, ca nu avem tehnologia necesara. Si nici nu cred ca o vom avea in viitorul previzibil

    00
    • A mai incercat unul modelul asta Economic, se numeste Germania si America, au printat bani iar acum se milogesc la venezuela pentru resurse.

      00
    • NOU
      #100

      Cred ca ce așteaptă unii e ca statul sa aibă un anumit procent garantat de gaz pe care îl poate cumpara la ce pret o fi pe piața in momentul achiziției, dar la consumatorul roman sa ajungă subventionat cu ajutorul banilor primiți pe redevențe…ceva de genul. Și probabil așa va fi in final ca sa nu iasă mare scandal. E doar o părere personală.

      00
  30. Naționalismul românesc e doar gargară și demagogie. Sunt doar interese mai mult sau mai puțin generale, negocieri, scheme complicate și rezultate de compromis. Asta necesită inteligență și constrângere populară pt. cei care negociază în numele României. Se fură ca în codru fiindcă politicienii știu ce memorie scurtă are românul.

    00
  31. Astia aduc sirieni din canicula sa-i poata incalzi aici cu gaz furat de la noi…. Fraierilor, lucrati si voi in pula mea 3 ore in plus, ca negrii aia sunt sensibili la frig… voi sunteti obijnuiti cu ratia la caldura si mancare :))))))

    00
  32. stai asa, ca nu mai inteleg. dragnea si iulian iancu au facut ceea ce zici tu, in prima iteratie a legii offshore, si i-a acuzat toata lumea ca blocheaza exploatarea gazelor, iar pe iancu il acuzau ca e omul gazprom. acum ne-am sucit, si de fapt ei au procedat bine? sau ne-a venit mintea de pe urma?

    00
    • Romanul e frate cu venezueleanu. Sa fim saraci dar intre noi. Sa ne aparam saracia si nevoile. PSD-ul sa ne apere de straini si sa ne dea gazul ieftin. Si salarii mari. Si 5000 de eur de persoana. Si rosiile sa fie ieftine ca in sezon. Si naturale. Si sa ne dea si parcare gratis. Fara radare pe drumurile nationale! Noi muncim Ceausescu e o boala, vb cantecului.

      00
  33. Eu spun asta de juma de an… mi se pare tardiv, e prima data cand vad pe cineva expune problema, dar ce-i drept nici n-am urmarit. Oricum nu putem face ceva, astia ne vand si pe noi daca e profitabil.

    00
  34. @alexnicolae boul bălții, de ce ne dai exemple de peste ocean, din Venezuela, de ce nu ne dai ca și exemplu Norvegia? A, pentru că nu s-ar aplica pe retorica ta imbecilă. E al 3-lea sau al 4-lea comentariu în care o dai cu Venezuela în sus și-n jos, dar nu pomenești nimic despre Norvegia, care își exploatează într-un mod absolut inteligent resursele, cu redevențe uriașe, și cu un câștig real pentru cetățeni.

    00
    • @zetu, ce ar fi daca ai pastra un ton civilizat mai ales pe proprietatea lui Vali? Este un obicei comunist sa nu pastrezi curatenia pe proprietatea altuia.

      Legat de Norvegia: Aia platesc cel mai scump gaz din Europa. De zeci de ani. Norvegia e la ani distanta de Romania in cea ce priveste libertatea economica. E capitalism pur sange. Si fix de asta o duc bine. Nu pentru ca ar asculta de un pui de comunist si sa puna preturi preferentiale pentru cetatenii norvegieni. Citeste despre fondul lor de investitii – care, oroare pentru romani, nu are voie sa investeasca in firme norvegiene! Tocmai ca sa nu distorsioneze piata locala (sa nu o sprijine). Ce fac ei si ce nu le place la comunistii romani – e sa investeasca in educatie. Sa citeasca cum s-ar zice. E grele. Mai bine sa ne dea statul gaz ieftin. Si bautura ieftina.

      aici norvegienii zic fix asta, ca e o idee imbecila sa incerci sa micsorezi pretul gazului pentru ca distornsioneaza piata libera:

      Aasland had also rejected the idea of offering discounts in a Reuters interview earlier this week. „To disturb the market and make … rules that look good right now could contribute to ruining some of the ground for building stability and trust over time,” Aasland said in the Aug. 23 interview.
      https://www.nasdaq.com/articles/norway-wont-instruct-energy-firms-to-sell-cheap-gas-minister-says

      Alta varianta:
      “An option that could make sense for both parties is to commit to long-term contracts at prices significantly lower than today’s spot price, but well above the historical average,” he said.

      Residents of Hong Kong pay the highest international gas prices, with one gallon setting them back $10.97. Norway has the second-highest gas prices at $9.64 per gallon, followed by Denmark where gas costs an average $9.32 per gallon.

      At the other end of the spectrum, Venezuelans pay just $0.08 for a gallon of gas, the cheapest prices on the planet. Libya and Iran also pay less than a dollar per gallon of gas, with petrol costing $0.12 and $0.20, respectively.

      Intelegi ideea? Norvegienii o duc bine si sunt bogati pentru ca nu apreciaza idei comuniste prin care statul intervine asupra pretului. Si sunt bogati si isi permit sa plateasca pentru ca au o economie libera. Ei sunt pe locul 14 ca libertate si Romania e pe locul 47. Cand vom aunge si noi pe acolo vom avea si bani ca norvegienii. Prima data libertate apoi vin banii. Ideea ca statul trebuie sa decida pretul e un lant. Sclavii primesc gaz pe gratis, subventionat sau cum vrei sa ii zici, cat si daca il primesc.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)