O fentă evidentă: suspendarea dreptului de a conduce 10 ani

Așa zice premierul Ciolacu că ar trebui. Și oamenii iau în serios chestia asta, de parcă ar fi pe bune.

„Vor fi măsuri şi pentru cei care vor conduce sub influenţa alcoolului şi sub influenţa drogurilor, măsuri drastice şi propuneri venite de la colegi ca timp de cel puţin 10 ani să nu mai ai dreptul să deţii un permis de conducere când vei depistat de către Poliţie într-o  astfel de situaţie şi chiar confiscarea autovehiculului pe care îl foloseşti în momentul infracţiunii”, a anunţat Marcel Ciolacu.

10 ani fără permis dacă ești prins băut? Vor să-și piardă practic toți votanții. De droguri nu mai zic, nu va mai vrea nimeni să fie șef în poliție dacă nu poate proteja traficul de droguri. Ce rost mai are viața fără niște șpăgi? Ce polițist vrea să trăiască din salariu?

Au propus chestia asta așa dură ca să se respingă și să poată zice “noi am vrut, dar oamenii și parlamentarii au respins, asta e, rămâne așa.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

54 comentarii

  1. Salut! În Texas cică a fost trecută o lege care spune că dacă te-ai urcat beat la volan și ai omorât părintele sau tutorele unui minor, trebuie să plătești acestuia din urmă pensie alimentară până la majorat.

    „Texas House Bill 393 went into effect on Friday and will require convicted drunk drivers to pay child support if they kill a child’s parent or guardian.

    The law says offenders will be expected to make those payments until the child is 18 or until they graduate from high school.”

    #așaseface, #ciolacprostsirauintentionat

    Comentariu apreciat.1649
    • Teoretic este posibil și la noi.
      Minorul, printr-un alt tutore sau curator, din familie sau numit de Asistența Socială special pt proces, se constituie parte civilă în cadrul procesului penal și instanța fie poate dispune ca inculpatul să-i plătească o sumă totală, fie o sumă lunară.
      În cazul sumei lunare, este fie până la 18 ani, fie și după 18 ani în caz că urmează școlarizare la cursuri de zi, dar până la maxim 26 de ani, adică exact perioada in care există obligația pt părinte de a susține financiar copilul (în legislația noastră).

      Comentariu apreciat.631
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 10138
    • dar dacă are 2 luni?

      Comentariu apreciat.890
    • bulau ce sa faca, mars la cacat de fraier

      Comentariu apreciat.514
    • Dacă ăla micu’ (copilul victimei) are 17 ani și 11 luni, dar e la liceu sau orice formă de școlarizare care are cursuri de zi, inculpatul trebuie să-i dea o rentă viageră până când termină liceul sau, dacă după ce termină liceul vrea și la facultate, până când termină facultatea.

      Și aici vorbim doar de obligația de întreținere. E posibil ca soțul/rudele/copilul victimei să ceară și instanța să acorde o sumă ca daună pt pierderea emoțională suferită prin moartea victimei.

      Comentariu apreciat.333
    • Am avut la serviciu un salariat-sofer care plateste si acum, pensionar fiind, pensie alimentara sotiei unui coleg.
      Se duceau la interventie, masina a derapat – era polei – si a intrat intr-un copac, colegul a murit pe loc. Sotia mortului nu lucra, avea o pensie de boala.
      L-a dat in judecata pe sofer si acum ii plateste asta pensie alimentara toata viata, cat traieste el sau sotia colegului decedat in accident.

      Comentariu apreciat.282
    • @Miriam, da. E valabil pt oricine era în întreținerea mortului (soț, părinți, copii majori cu dizabilități), nu doar copii minori.

      80
    • Mihai esti un prost :)

      00
  2. Sunt curios cum s-ar incheia un test din ala fals pozitiv. Ce masina iti mai da inapoi?

    Comentariu apreciat.489
  3. NOU
    #13

    In tara asta au trecut 30 de ani pana sa ajunga sa nu iti mai ceara copii pe hartie pentru documente pe care tot ei le elibereaza… Nu osa faca nimeni nimic

    Comentariu apreciat.1066
    • N am mai avut de a face cu statul in ultima per, chiar functioneaza asta?

      50
    • Pe unde am nimerit eu functioneaza in sensul daca vrei „acum” (ma rog 1-2 zile/saptmanai) vii cu dosarul cu copii, daca vrei fara atunci ne mai vedem peste 30 de zile. Cred ca e clar ce am ales..

      110
    • @Sharky: in general nu. „ei” conform legii sunt institutiile statului. Primaria, de ex, n-ar trebui sa mai ceara certificate de nastere, extrase CF, de casatorie. Dar totusi o face, pentru ca notarii castiga o paine cu extrasele CF, nu?

      11
  4. Aia cu 10 ani fara permis e apa de ploaie. Am auzit o gramada de cazuri in care unul e prins baut, i se suspenda permisul si el conduce linistit in continuare. Cel mai tare caz e chiar preotul din satul bunicilor mei.

    Comentariu apreciat.862
    • Tocmai de aia ii doare in p*la de permis (in special la tara), dar daca le iei si masina, cred ca altfel va sta treaba, ca nu mai au ce sa conduca.
      Plus ca nici paguba nu va fi mica.

      Comentariu apreciat.732
  5. Legea asta se va aplica doar pulimii(cum ar spune ei), cat despre droguri, ca sa intre in tara alea trebuie sa platesti niste flamanzi, de acolo vin bani nelimitati pentru unii. A fost amuzanta faza de la 2 mai cu politistii aia, din punctul meu de vedere seful de acolo merita puscarie pe viata pentru faptul ca le-a interzis sa controleze, cat despre copil, puscarie pe viata si aluia, dar na, inca un vis ruinat.

    Comentariu apreciat.811
  6. Se poate anularea permisului, dar la confiscare e cu probleme si nu poti confisca bunul altuia, mai ales in situatii precum:
    – leasing financiar sau mainales operational
    – inchiriere masini (ex Spark, dar si clasice)

    Asadar mai facem o lege tampita, neaplicabila in practica.
    Cei ce se drogheaza sau care se urca manga la volan, nu prea au cum sa aiba mintea limpede si sa inteleaga consecintele actelor, de aceea e cam inutila toata situatia.
    De aia tot auzi de astia care se urca la volan bauti/drogati, desi au fix aceleasi antecedente.

    Indecis. Tu ce zici?2329
    • La francezi se poate, daca comdici baut sau drogat sau daca depasesti cu mai mult de 50 km/h viyeza legala, ti se confisca masina doar daca esti proprietar.

      Comentariu apreciat.322
    • @Bogumil
      Eu cred ca la noi multi sunt setati dinainte sa se drogheze/ sa se faca manga ca nu patesc nimic, si de aia se si urca la volan dupa ce sunt sparti.
      Ei se gandesc asa: sunt sanse mici sa fie prinsi si probabil nici consecintele nu sunt asa grave.

      Comentariu apreciat.282
    • Confiscarea ar fi pe o perioada, 1-2 luni, nu de tot.

      410
    • de ce nu si, mai ales, de ce ”mai ales”??
      se face lege ca se confisca, iar partile isi regleaza drepturile si obligatiile prevazute in contractul de leasing/inchiriere.

      142
    • Dacă mașina nu e a ta, atunci plătești valoarea acesteia.
      Înțeleg ca asa se procedează în alte tari care au legi ce permit confiscarea autovehicului.

      Comentariu apreciat.302
    • Confisti masina indiferent de proprietar. Este treaba firmei de leasing să-și facă asigurare pt soferii care depasesc viteza legala cu peste 50km/h.

      73
    • Da.. si asa venim pe ideea de RCA/sofer, chestie pe care niciun roman nu o doreste de fapt:
      1. Ar insemna ca il costa personal, nu mai merge fenta.
      2. Ar insemna ca daca in familie sunt doi soferi si o masina, ar trebui doua asigurari.

      dupa 2-3 boacane nici dracu nu te mai asigura.

      63
  7. Mi se pare ca majoritatea comentatorilor pe subiectul asta considera anularea permisului si confiscarea masinii pedeapsa suprema.

    E ca si cum nu ai mai da voie unui criminal sa detina si sa foloseasca topoare.

    Comentariu apreciat.6711
    • Ar fi un inceput chiar bun. Plus cateva luni pentru racorirea creierului la speciala …
      Daca crezi ca nu se gasesc solutii esti naiv. Ca nu se vrea e alt aspect …

      Comentariu apreciat.384
    • Nu’s ce sa zic… poate ii doare in piula de permis dar de masina!? Tind sa cred ca multi ar percuta la asta, totul pana la masina.

      Comentariu apreciat.272
    • de ”destepti” de genul asta ma feresc cu prioritate.

      81
    • “E ca si cum nu ai mai da voie unui criminal sa detina si sa foloseasca topoare.” Chestia asta spusă pe un blog de topoare sună…ciudat. 😁

      200
    • 10 ani fara permis…. Ok, e super. Dar cine vede ca tu conduci, chit ca nu ai permis? Politia tufisurilor? Daca nu favi nasoale, poti sa conduci fara permis si 20 de ani, nu are cine sa te vada.
      Confiscat masina… Ok, daca nu esti proprietar, ce avem? Nimic.
      De ce mi se pare ca e o laba generala? Pentru ca nimeni nu zice nimic de stopat TRAFICUL. Si de favut chestii utile si concrete. Ah, nu putem stopa traficul? Ok, suna a idioti incompetenti. Oh, wait… Hai sa destructuram ramura politiei care ar trebui sa faca asta. Hai si cu DIICOT, ca si pe acolo se dau niste salarii pe subiectul asta. Hai, fisa postului la control si ajustat bugetul in functie de activitatea concreta, nu de lins hartii pe care scrie despre stupefiante.

      1015
  8. Daca pui fiola in comunele de langa municipii in fiecare sambata duminica timp de 3 ani va garantez ca nu mai e aglomerat niciun drum.

    Comentariu apreciat.980
  9. În România nu se concepe/promulgă o lege/OUG înainte de-a fi identificate, de către „băieții deștepți”, portițele de eludare.
    Asta înseamnă gândire proactivă (sau ticăloșie, după caz)

    Comentariu apreciat.453
    • 1. Ion Ion Tiriac. Consum si trafic. Eludare?
      2. Ala cu salamurile, Timis. Consum si trafic. Eludare?

      Astea sunt alea mai populare. Cati mai sunt neimportanti pt presa, fie ca asa sunt ei, neimportanti, fie ca s-a cotizat pt a fi neimportanti.

      131
  10. Uite cum se face meseria de politist:

    https://www.youtube.com/watch?v=aNncwJZvSeQ

    Poate invata si Garcea ceva.

    81
  11. Soluții salvatoare pentru România există și au existat, dar opinia publică nu s-a impus atunci când a trebuit să se impună. A fost Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, dar acum nu mai este de actualitate. Există acum soluții cu efecte asemănătoare (caută „Tribunalul Mincinoșilor” oe Google), dar nu are cine să le cizeleze și să se lupte pentru ele.

    00
  12. La fel a fost și cu testatul elevilor, altă fentă!
    Și acum de-abia se deschide sezonul, urmează creșteri de taxe + alegeri, sa vezi fente atunci dar și cum le halesc românii pe bandă rulantă.

    112
  13. Iti ia permisul in Romania, te duci pã Anglea si iei altul.

    63
    • Sau alta tare, auzita de la taximetrist.
      Cum dorea sa il lase fara masa la copii politia.

      Iti suspenda permisul in Romania, faci contestatie, il iei, apoi peci 5 ani in alta tara.
      Fapta se prescrie la 5 ani :`D

      60
    • Deja se vand online permise, au baietii site, plata cu cardul, totul la vedere. 900 eur. Politia nu vede nu stie nimic. Adica stie, doar au declarat ca „doar ei” dau permise. Aha..

      33
    • @add
      Iese la adevar la prima oprire si verificare in baza de date.

      60
    • Pai nu ar fi de mirare ca permisele chiar sa fie „de la ei”, inscrise, tot ce trebuie.

      43
  14. Foarte multe comentarii de tipul, hai sa nu schimbam nimic și sa continuam sa ne complacem in jegul actual pentru ca nu se va rezolva și nu știu ce situatie îmi vine mie acum, la întâmplare, în minte.

    Din categoria nu fac domnule curat în casa pentru ca oricum se face din nou mizerie.

    122
  15. vin si eu cu o idee radicala.

    sa aplice legea asa cum e acum.

    160
  16. Atunci cand esti pe speiş si ai cameramanu’ in fata.

    12
  17. Vorbe, nu fapte!

    33
  18. Facem permis pă bulgărea, Moldavia, ucrainsky, no problemo…

    51
  19. Am mai spus-o, o spun si acum – chit ca-mi racesc gura de pomana: avem legi suficiente, decente, trebuie doar aplicate.

    Cineva mai destept ca mine a spus ca cu cat o tara are mai multe legi, cu atat e mai corupta. :-)))

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)