Falimentul moral al societății

Mă uitam ieri, și Morar și vloggerul de tec au tot felul de invitați din ăștia, care au intenții bune, vor să schimbe societatea, vor să îndrepte coloana vertebrală a României și nu știu cum naiba se face că oamenii ăștia nici nu au niciodată pe nimeni în jurul lor și nici cinci minute să caute sau să întrebe cum e omul la care se duc. Deloc. Niciodată.

Și treaba merge, și oamenii ăștia nu au nici o rușine. Nici unii. Ăștia se bucură că promovarea de scheme crypto gen NFTescu, păcănele, Future Coin și alte mizerii sunt băgate sub preș și ei sunt validați de prezența acestor invitați și de subiectele care se discută, iar invitații se scuză de fiecare dată că “trebuie să merg și acolo, că și acolo e public”. Da, ok, dar ce fel de public? Publicul care pune botul la Morar sau la vloggerul de tec oricum nu rezonează cu subiectele astea gen civilizație, moralitate, ajutor sau similare. Oral o fac, faptic vede și el că idolii sunt falși și putreziți.

Și-atunci, de ce să te duci?

Ah, știu. Pentru că vocile care să îți bată obrazul că ai făcut-o sunt puține. Foarte puține. Pe asta te bazezi, pentru că știi. Toți știu.

falimentul-moral-al-societatii

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. Lucratoarele sexuale raman lucratoare sexuale…

    Comentariu apreciat.959
  2. Falimentul moral nu e si atunci cand faci un post pe blogul altcuiva sustinand largirea accesului la o procedura medicala? (De laudat si aplaudat) – dar stergi cometariile care iti aduc aminte de ultimul post in care ai abordat tot o procedura medicala pe acel blog? (In care sustineai restrangerea accesului pt ca a zis un nene ceva important intr-o carte magica)

    Si mai si critici ca se face spalare de brand cu astfel de cauze :))))

    Comentariu apreciat.9225
  3. la fiecare postare a lui Andy Popescu pe youtube ii comentez ca imi iau si eu masina aia din profiturile facute din FutureCoin si ii multumesc ca a promovat proiectul. m-a blocat deja pe cateva conturi, e o mica placere a vietii.

    Comentariu apreciat.1633
  4. morar este un impostor, un fel de rege in tara prostilor. uitati-va la ce face acum prin tara cu caravana. omul cat nu are scris nimic este un taranus parvenit cu o aroganta rar intalnita. ca sa arate ca e bun se lipeste ca musca de c***cat de oameni de valoare prin podcasturi dar cand este printre „enoriasi” reuseste sa-si dea arama pe fata cu o lejeritate proverbiala. dar mereu „se scoate” cu un Doamne Ajuta! … suna cunoscut?

    Comentariu apreciat.626
  5. Vor să schimbe România la schimbul valutar! Să fim serioși!

    166
  6. Mergea si o poza cu faiar la maruta, nu?

    Comentariu apreciat.483
  7. Nu stiu de ce am citit Fluture Coin …

    Comentariu apreciat.595
  8. Oamenii astia de calitate care aleg sa se duca la diversi oameni o fac din doua motive simple:
    1. Expunere sau cel putin asta cred ei.
    2. Posibilitatea extinderii unor eventuale servicii pe care ei le ofera.
    La punctul 1 te las pe tine sa-mi spui daca au un pic de viziune, caci mie imi da un pic cu virgula totul. Adica tot respectul pentru prof Bortun care expune niste pareri interesante, dar cand alegi sa te duci la vloger sau la Morar si speri ca Romania se va schimba inseamna ca esti naiv sa nu zic mai mult. La punctul 2 povestea este mai interesanta deoarece acum ceva timp la vloggeru de tech se pusese de un curs de comunicare predat de prof Bortun contra unei sume de bani, nu stiu daca mai e valabila treaba.
    La final trebuie sa intelegem ca toti oamenii astia de calitate sa le spunem intelectuali au nevoie de o platforma unde sa expuna chestii. Multi au ales sa se duca in zona podcasturilor pentru ca pe TV treaba este inchisa, respectiv consumul de media se intampla direct pe mobil/tableta din social media. Acum daca sti cum sta treaba si te vei uita dupa metrici clasice(numar de abonati, privitori medii per video) o sa-ti sara oamenii de genu asta(morar, vlogger) nu tu sau eu care mi-am descoperit acum 5 minute vocatia de gaza de podcast. Si in fond ei vor fi alesi, iar daca exista ca punctul 2 sa se contureze nu stiu cine ar putea spune nu. Pentru ca intelectual sau nu ai nevoie de niste bani ca sa traiesti.

    165
    • Pai trebuie sa ai expunere. Unde sa mergi? La TV, unde nu prea mai esti invitat daca nu esti om politic (cam ce ai scris si tu). Si unde nici nu se prea uita segmentul (mai ales cel de varsta) la care vrei sa ajungi ?

      Oamenii care ar prinde mai mult din mesajul acestor invitati si care ar avea influenta necesara pentru a schimba ceva in Romania nu prea au timp sa se uite la TV. Macar la podcast exista o sansa sa intre in autoplay pe criterii de geolocatie.

      91
    • Nu stau sa verific, dar de obicei profesorii astia universitari mai scot carti din cand in cand si e bine sa iti vada popoorul moaca prin diverse medii online, cum zice vali ” top of mind” orice ar insemna asta :))) Nu stiu daca e adevarat sau nu, dar mereu am presupus ca de la un punct incolo primesti bani de la televiziuni cand esti invitat pt „analiza”

      24
  9. Am primit un request comercial, la compania la care lucrez, ca sa ne asociem cu Fain&Simplu. Media wise it made sense. Pentru ca sunt owner de buget am refuzat din tot sufletul, in mare parte datorita a ceea ce am citit aici. Sport si cafelutsa.

    Comentariu apreciat.995
  10. Hai sa spun un punct de vedere contrar.

    Eu il urmaresc pe Buhnici cand are invitati interesanti.
    Aseara m-am uitat la Baconschi.
    In alte seri m-am uitat la Armand Gosu.
    M-am uitat la Geoana cand a fost invitat.
    Etc.
    Ma uit si la alti vlogeri cand aduc invitati interesanti.

    Ma intereseaza ce zic invitatii.

    Prea putin ma intereseaza ce zice Buhnici.
    Aseara batea campii cu vaccinurile.
    Discutia in America despre vaccinuri e ca producatorii de vaccinuri nu au nici o raspundere fata de pacient in cazul in care vaccinul provoaca efecte adverse mai severe ca boala pe care incearca sa o evite.
    Adica producatorul de vaccinuri ia banii pe vaccin, dar daca se intampla o nasoala, esti pe cont propriu, nu te despagubeste nimeni.
    Nu e o discutie daca vaccinurile salveaza vieti.
    Dar Buhnici a dat-o cu mucii in fasole, pentru ca nu e informat.
    Recomand interviul RFK jr la Joe Rogan.

    Nu am televizor.
    Nu citesc presa romaneasca decat selectiv.
    De vloguri cu Tuca si Ponta care nu zic nimic is satul.

    Vreau sa vad oameni culti si informati, care au o parere despre un subiect in care sunt parte, chiar daca parerea lor e contrara cu parerea mea.

    E o nevoie pe care presa traditionala nu o acopera.
    Poate te apuci si tu de asa ceva.

    Indecis. Tu ce zici?3844
    • uite, tu vrei sa pari un intelectual, doar pentru ca „te uiti” la invitatii aia, consideri ca deodata la ceea ce te uiti tu e de o calitate superioara doar din prisma invitatului. Ridic stacheta si iti zic ca, daca chiar ai vrea sa fii intelectual, te-ai uita NU la podcasturi (podcasul este un loc unde oamenii emit pareri, opinii, vb despre diverse) te-ai uita la interviuri cu acestia din diferite emisiuni. cauta, sunt destule chiar cu cei enumerati, iar dpdv al calitatii informatiei … nici nu compar!

      Indecis. Tu ce zici?246
    • Ai fost dezinformat despre vaccinuri. „Adica producatorul de vaccinuri ia banii pe vaccin, dar daca se intampla o nasoala, esti pe cont propriu, nu te despagubeste nimeni.” Fals.
      Legea americană prevede că la fiecare doză administrată în programul național de vaccinare se plătește o taxă de 0.75 dolari pentru un fond de despăgubiri, din care se plătește în cazul în care se demonstrează o afectare cauzata de vaccin.
      „Compensation covers medical and legal expenses, loss of future earning capacity, and up to $250,000 for pain and suffering; a death benefit of up to $250,000 is available. If certain minimal requirements are met, legal expenses are compensated even for unsuccessful claims.[46] Since 1988, the program has been funded by an excise tax of 75 cents on every purchased dose of covered vaccine.”
      Legea are rolul să aducă o ordine în domeniul ăsta într-o țară în care e plin de procese frivole tipice pentru SUA, genul ălora in care au dat unii in judecată McDonalds că s-au ars cu cafeaua și juriul le-a dat 2 milioane pentru că pantof, sau că nu scria pe cuptorul cu microunde că nu e voie sa îți usuci pisica cu el după ce o speli.
      Pe scurt: argumentul mult invocat de antivaccinisti că nu poți da in judecată firmele de vaccinuri să te despăgubească dacă pățești ceva, deci iată că vaccinurilor sunt otravuri dat și-au asigurat ăia imunitate e doar o alta manipulare. Se poate deschide un proces, dar nu direct împotriva unei firme anume care să plătească din banii ei, ci la U.S Court of Federal Claims care dacă apreciază justificată plângerea ordona despăgubiri din fondul la care contribuie taxa aceea de 0.75 dolari per doza – vezi mai sus.

      102
    • https://en.m.wikipedia.org/wiki/Vaccination_policy_of_the_United_States#:~:text=All%20fifty%20states%20in%20the,have%20medical%20contraindications%20to%20vaccines.
      Link pentru conformitate.
      P.S. sper că cu ocazia asta vei reevalua unele persoane care ți-au părut culte și informate – gen RFK junior – și care ți-au hrănit fricile cu bullshituri, ție și altora, cât să adune o masă în fața căreia să defileze cu o flamură in mână, către un palat, in care să se instaleze – ca reprezentanți ai voștri, desigur

      52
    • Și eu mă uit la Rogan pentru invitați, el în sine n-are cine știe ce valoare.

      Dar omul e la fel de ‘audience pandering’ ca orice alt moderator. Și-a găsit un public stabil și îl servește, așa că fii atent.

      04
  11. sa iti pierzi din timp uitandu-te la Morar e ca si cum ai citi in 2023 carti de Pavel Corut.

    In ziua de azi toate primatele dovedite in timp fara coloana si morala isi fac vlog. Astept cu nerabdare aparitia unui vlog facut de Floricica dansatoarea sau Nicolicea sau Serban Nicolae

    Comentariu apreciat.344
  12. Jordan Peterson: Familia buna da un copil bun.

    Fiica lui Jordan Peterson: si-a parasit sotul cu care avea un copil pentru Andrew Tate :D Ir acum face scam-uri si grifting pe internet (ceva prostie Lion’s Den sau Lion’s Club).

    Deci si pe afara e la fel. Se mananca cacat moralistic sa dea frumos la public dar in spate se incearca pe cat posibil justificarea exceselor personale prin argumente naturalistice sau atavistice.

    Dincolo de faptul ca facem parte din regnul animal, suntem totusi oameni, avem acces la facultati mentale la care alte mamifere nu au acces. Justificarile astea nu tin.

    Comentariu apreciat.407
    • NOU
      #31

      Stephen King a scris „Misterul regelui. Despre scris” în care dă sfaturi despre cum se scriu cărți de succes. În cărțile lui nu aplică nici 90% din ce a scris acolo. Jordan Peterson de ce nu ar putea da sfaturi chiar dacă (poate) nu aplică ce zice? :) În plus, a zis că familia bună dă UN copil bun. Peterson are 2 copii, deci…

      810
    • Pai cica trebuie sa faci ce zice POPA nu ce face POPA :))

      30
  13. Eu nu inteleg cum poate pune cineva botul la șoricărelile lui Borțun. Omul care folosește exprimarea de mai jos într-un curs despre limbaj, adresat studenților de 18-20 de ani:

    Concepţia existentă la nivelul simţului comun nu este, însă, singura care eludează rolul limbajului în comunicare. Raportarea prioritară la limbaj nu este universal împărtăşită nici la nivelul reflecţiei teoretice cu privire la comunicare. Există poziţii teoretico-filosofice care fie că retrag “comunicarea autentică” dincoace de limbaj, supralicitând importanţa “comunicării intuitive” (ca expresie a caracterului ireductibil şi inefabil al subiectivităţii individuale), fie că o împing dincolo de limbaj, atribuind-o “structurilor” şi “sistemelor” sau unor “forţe misterioase” (subiectul fiind un simplu “instrument vorbitor” al acestora)

    Sursa: Dumitru Bortun, Semiotică. Teorii ale limbajului, București, 2006.

    Comentariu apreciat.407
    • mai Andrei, da, are un limbaj de lemn, haha, toata lumea rade, dar mai Andrei, omul asta are carti, mii de carti citite, etc etc. sincer, din cel mai umil punct de vedere poate ar trebui (nu te supara) sa existe un microscopic respect pt ca e mai bun ca tine. ai ales (cherry pick) un rahat de text si gata l-ai stigmatizat? Da, are bube omul, dar per total, este inzecit cat esti sau vei ajunge tu. UIte si parerea mea despre Piperea, bai omul a luat-o pe ulei de vreo 6 ani (banuiesc ca e sponsorizat in ruble ceva) dar dpdv intelectual e bine plasat, dpdv al conceptelor logice ne face pe toti, la final de viata o sa fie etichetat o scarba dar ca mostenire lasa multe utile. sa mai zic de Vadim, Paunescu? balanta inclina la final in alta parte

      Indecis. Tu ce zici?1829
    • Gustav, tu stii ce e aia extorsiunea unui degajament ? Ca si aia daca scria o carte putea lasa impresia de intelect dezvoltat. Aaaaa, ca vrei tu sau Vadim sau tovarasul aici de fata sa scrie carti care sa dainuie peste ani e o treaba. Dar sa folosesti limbajul asta pentru niste pusti de 18-20 de ani care sunt in anul 1 mi se pare hilar.

      Pis pe toti astia ca el care au nevoie sa fie vazuti ca zei la facultate, ca altfel nu-i respecta lumea.

      That’s why we can’t have nice things.

      159
    • NOU
      #36

      @gustav…..Vadim si Paunescu erau niste corifei pe langa muhaiaua aia de pipierea……….de bortun nic macar nu merita sa discutam……….

      134
    • ce ti se pare iesit din comun la aceasta exprimare ? totusi, se adreseaza la copiii de 18-20 ani care au fost la un profil de specialitate. Copiii respectivi ar trebui sa aiba minimile cunostiinte de a intelege ce vrea sa zica nenea.
      DPMDV nu cred ca are foarte mare sens ce spui tu

      06
    • Stai, cum, ce contează că e inteligent, dacă tu însuți apreciezi că luat-o pe ulei și e sponsorizat cu ruble, ar trebui în mod logic să nu îl iei ca reper cu nici cea mai mică chestie. Câtă vreme e dispus să ia ruble pentru a spune chestii (aprecierea ta!), izvorul chestiilor spuse nu inteligența ci rublele sunt, iar inteligența e doar instrumentul prin care transmite eficient ceea ce i se plătește să transmită. Gustav, ești telenovelista care vrea doar sa fie mințită frumos?

      103
    • Nu, Gustav!

      Nu il stigmatizez din cauza absurdului situației – să vorbești despre comunicare, semnificație sau limbaj fără să depui minimum de efort pentru a le adapta la receptorii mesajului.

      Îl stigmatizez pentru că i-am fost student și nu catadicsea să treacă pe la cursuri, că avea altă treabă. Și îl mai stigmatizez pentru că ne-a dat examen în care trebuia să completăm spațiile goale cu prepoziții gen „pentru”. Sau trei elemente în exact ordinea din curs.

      Mai pe românește, dacă n-ar fi citit cărți, ar fi fost fix zugravul ăla care te lăsa cu lucrarea neterminată și pleca la alta.

      172
  14. Vali , consider ca sunt utile , cel putin pentru mine, astfel de podcasturi. Intr-adevar pot fi multe subintelesuri si Etic nu ar trebui sa faca oamenii de acest calibru astfel de iesiri. DAR uite ca mici chestii, calupuri de video cu ceva mesaj se raspandeste printre audientele celor 2 si usor, usor POATE le mai intra ceva in cap.

    12
  15. @Vali
    Cam asa e, societatea se duce mai jos, tot mai jos, moral vorbind.
    Toate discutiile pe care le aud in jurul meu sunt despre lucruri materiale.

    Blaga avea un aforism (citat aproximativ): „In vremurile in care moralitatea scade, psihologia se dezvolta, probabil ca o scuza”.

    El scria asta in contextul unei analize istorico-culturale ample, pe niste veacuri…

    ===

    Daca te ajuta cu ceva, cam la fel (sau chiar mai rau) este in Occident.

    Dar toate astea s-au scris de mult.

    41
  16. Pe mine ma oboseste faptul ca tot dam de la unul la altul postari cu „toti stiau” cand este, de fapt „aproape toti STIAM” legat de nenorocirile cu azilele. E la fel in sanatate, in invatamant, in infrastructura, transport in comun, horeca, etc.
    De ce spun asta?
    Bunica are dementa, Alzheimer si alte cele, si din Aprilie nedeplasabila, nu se mai pot descurca cu ea 2 copii+o nora. Au angajat pe cineva sa ii ajute, sa o schimbe, sa o spele, au gasit foarte greu si dupa o luna a renuntat. Plus ca are nevoie de supraveghere 24/7, uneori prinde puteri si se apuca sa faca chestii, de la umblat si rascolit dulapurile la dat pampersul jos si facut nevoile in mijlocul camerei, pana la facut focul in soba, gatit, etc. Nu realizeaza ce face, te poate arunca in aer.
    Am catat 3 luni un azil decent, din pensia ei de 1500 + contributie lunara de la copii si nepoti (nu pot sa spun ca suntem chiar roz si ne permitem, dar asta e, o iubim si n-am suporta sa nu o ingrijim decent) si PRIMUL CRITERIU a fost sa nu fie un loc unde nu ii spala, ii bate, leaga (unii bantuie noaptea prin azil, ii mai dau foc- s-a intamplat la Buzau) neglijeaza, etc. Deci toti STIAM ca exista asa ceva si ca se intampla.
    Colega de birou, in aceeasi situatie. Ay gasit azil, o vizitau pe bunica la 2 zile, la liber, oricand, dar intr-o luna au aparut vanatai pe picioare. Au realizat ca o leaga de pat, au luat-o acasa, se chinuie efectiv sa o ingrijeasca, nu gasesc solutii.
    E o drama ce se intampla, e nenorocire si la stat, si la privat, si TOTI STIM.

    40
    • Din greseala am sters prima fraza: Se intampla asta pentru ca toti stim cine/cum sunt si toti alegem sa nu ne pese. Morar si Buzdugan au crescut pe spatele autorilor de glume furati? Toti stiu, nu ii afecteaza.
      15 ani in presa nu s-au platit salariile la timp, s-au fortat facilitati fiscale, salarii de mizerie pe contracte de drepturi de autor (cu 0 protectie sociala, contributii la sanatate, somaj, pensii, etc) si doar obligatii, ca sa ajungi aservit anumitor oameni care au nevoie sa le canti osanale? Toti stiu, nu ii afecteaza, ei nu sunt in presa.
      Spitalele cad pe tine, nu au de nici unele, e tot o coruptie de la angajari la contracte? Toti stiu, dar cei mai multi sunt tineri si sanatosi, si ei oricum se duc la privat (momentan).
      Drumuri ca naiba, poduri care se prabusesc, preturi facute din pix pentru energie electrica si gaze? Toti stiu, isi dau coate, merg inainte.
      Toti stiu, toti stim, toti stam asa si ne uitam in alta parte, pana ne doare pe noi, personal, si ceilalti se uita in alta parte.

      20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.