Ce facem acum, dăm vina pe medicamente și gata, suntem absolviți de vină?

O nouă scuză își face loc printre români:

O şoferiţă de 29 de ani a ajuns de urgenţă la spital, vineri seară, după ce maşina pe care o conducea a ajuns în şanţul de la marginea Drumului Naţional 72, între Târgovişte şi Ploieşti. Femeia le-a spus poliţiştilor ca urma un tratament medicamentos şi din cauza acestuia ar fi pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe şosea. (sursa)

Nu e prima oara, am mai auzit-o în România, nu știu exact cum se procedează în cazuri din astea, cred că trebuie să aduci rețeta cu ce iei ca să fie validă scuza, dar eu sunt curios de altceva.

Cine e de vină aici, ăla care îi prescrie rețeta și ar trebui să îi spună să nu se urce la volan sau ăla care le ia și se suie la volan? Compania farmaceutică, care face medicamente care afectează condusul?

Cred că prima oară când mi-am dat seama că trebuie să fiu atent la ce iau în relație cu condusul a fost acum 10 ani, când am luat un Ketonal sau Ketorol pentru o durere de măsea și, pentru că totul mi se părea OK, m-am suit la volan. După vreo 20 minute, am început să nu mai văd mașinile bine, am tras pe dreapta și am schimbat șoferul.

Ca cobai, îți dai seama. N-ai cum să nu îți dai seama. Și alegi, fie aștepți să treacă, fie îi dai înainte, că poate trece.

 

alcool-3

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Da’ prospectul medicamentului nu îl citește nimeni? Întotdeauna citesc prospectul în special pentru efecte secundare (somnolenta, amețeală, dureri de cap, mâncărimi?) şi pentru interacțiuni cu alte medicamente.
    Nu citești prospectul esti vinovat. Dacă medicul iti spune dar nu esti atent? E un caz de care are dreptate: medicul vă susține că ţi-a spus şi femeia ca nu i-a spus dar la urma urmei dacă nu ai spirit minim de conservare sa vezi ce bagi în tine ajungi în sant…

    00
    • O simplă căutare după prospecte medicamente şi dam de asta: https://www.anm.ro/nomenclator/medicamente
      Deci nici o scuza. Bine ca nu a lovit pe nimeni…
      În loc să îți asumi responsabilitatea vinei e mai ușor să faci pe victima…

      00
    • Dacă citești aproape orice prospect de medicament constați ca sigur o sa mori dacă înghiți căcatul respectiv, este modul prin care companiile farmaceutice nu-și asuma nimic

      00
    • @ Tractoristul : și… Zici ca vii de pe câmp, a? Se vede

      00
    • Să ridice mâna ăla care a citit o singură EULA cap-coadă.

      00
    • EULA nu e prospect al unei chimicale pe care urmeaza sa o bagi in tine. Eu l-am citit acum foarte multi ani. O data. Nu ai nici o scuza daca nu citesti macar rubricile de efecte adverse si cea de contraindicatii. Nu ai cum sa iei atat de multe medicamente incat sa nu ai timp sa te uiti pe ele.

      00
    • Ai 100% dreptate. Nu-i asa ca ai si parinti care te intreaba: Dar de ce sa mai citesc prospectul? Mi-a dat doctorul..el stie foarte bine!
      Da..ti-a dat doctorul..dar ca in orice domeniu, nu toti suntem Hagi. Mai suntem si Dan Alexa..Florin Lovin..

      00
  2. șefu, am luat Bean Assist iar o serie succesivă de beșini violente mi-au smucit volanul direct în șanț/copac/gard
    vezi cu ei că eu n-am nicio vină

    plm, pe toate pișaturile de medicamente scrie (în prospect) dacă afectează sau nu „capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje”

    00
  3. Reactiile pentru conducatorii auto sunt trecute in prospect.
    La Ketonal scrie, de exemplu, „Pacienţii trebuie avertizaţi despre posibila apariţie a somnolenţei, ameţelilor sau convulsiilor şi despre atenţionarea de a nu conduce vehicule şi de a folosi utilaje dacă apar aceste simptome.”
    Mi se pare ca, oricum, codul rutier nu te absolva daca erai sub influenta vreunui medicament sau aveai o afectiune ale carei simptome nu te faceau apt pentru condus.

    00
  4. in prospect te informeaza referitor la conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor sub tratament. e 100% vina soferitei. e ca si cum s-a urcat beata sau drogata la volan.

    00
  5. Baws, de 2 ori pe an, urmez un tratament cu spray și pastile contra alergiei. Și zice clar pe plic, că provoacă somnolență și trebuie evitat condusul. Drept urmare, reacția firească este să iau tratamentul seara, aproape de ora de culcare sau când știu că nu mai plec nicăieri cu mașina.

    Depinde și de responsabilitatea proprie, de cât de mult ții la viața ta, de cât ții cont de anumite probleme de sănătate și ce implică un tratament.

    În cazul ăsta, eu găsesc șoferița vinovată. Scrie pe prospect despre efecte adverse și ce anume ar trebui făcut. Doar că nu se vrea. E mai ușor să țipăm au mama, decât să fim un pic responsabili și să facem ceva pentru noi.

    00
  6. Raspunderea penala (cand este cazul) este personala si apartine conducătorului auto.
    Raspunderea civilă apartine tot lui in 99,9% din cazuri pt ca prospectele conțin acele restricții, dar prea putini le citesc. Doar in situatia prea puțin probabilă in care un side effect nu a fost inclus pe prospect, iar tu poti dovedi ca efectul in cazul tau s-a produs fix din cauza acelui medicament ai avea ceva sanse sa te întorci impotriva lor, dar acestea sunt foarte mici (sunt dosare „mari” dpdv valoric, dar foarte rare).
    In ceea ce priveste doctorul/farmacistul, sansele de a reține raspunderea acestuia tind catre 0. Pe de o parte da, te-ai astepta ca suplimentar fata de prospect sa existe un factor uman care sa te avertizeze (fiind un aspect moral de care cei mai mulți medici tin cont). Se evita insa crearea unei asemenea practici dpdv juridic deoarece ar da nastere unor situatii de he said-she said/hearsay in care doctorul/farmacistul ar susține că au avertizat pacientul, iar pacientul ca nu, fiind imposibila stabilirea adevărului în lipsa de martori, iar în aceste cazuri lipsa dovezilor profita paratului (doctorului).

    00
  7. are 18, e vaccinata si cu toti boii acasa?

    e clar a cui e vina, restul sunt vrajeli si incercari clasice de a fugi de responsabilitate.

    00
  8. Scrie in prospect despre efectele secundare. Si oricum e responsabilitatea ta, la fel ca la droguri si alcool.

    00
  9. Prostii, nu e nimeni de vina, asa a fost sa fie.

    00
  10. Cât timp nu a leșinat, nu e vina medicamentului ci a tutei. Cu toții am mai condus obosiți, drumuri lungi la ore tarzii și când simțim că ne e somn, tragem pe dreapta, schimbam șoferul sau dormim 30 minute

    00
  11. cum au spus aproape toti mai sus… scrie in prospect. nu l-ai citit? ah, nu stii sa citesti? si atunci cum mm ai luat permisul?

    00
  12. Numai vă drogaț

    00
  13. Am vazut ca sunt doar doua comentarii despre prospect, deci trebuie sa il fac eu pe al treilea: CITITI NAIBII PROSPECTUL! In el e chiar o rubrica speciala despre „vehicule si alte utilaje”. De exemplu – iei aspirina, esti ok. Iei Claritine – nu esti ok, dormi pe tine.

    Nu e de datoria doctorului si nici a farmacistului sa-ti atraga atentia cu privire la efectele adverse. Cateodata o fac (mie mi s-a mai zis din cand in cand, doar ca sa nu ma sperii), dar trebuie sa cascam si noi ochii.

    …plus ca mi se pare o scuza foarte lame :P

    00
  14. In legislatie apare contraventie pentru conducerea autovehicolului sub influenta bauturilor alcoolice.
    Oare unde se incadreaza condusul sub influenta drogurilor sau a pastilelor?

    00
  15. Era sa o comit si eu in urma cu vreo 10 ani. Luam feniramin pt o alergie si pentru ca nu simteam nici o urma de somnolenta am zis ca nu e o problema sa conduc. Asta pana cand au inceput altii de prin masina sa-mi faca scandal ca intram prin intersectii fara sa ma asigur. Pentru ca nu e vorba doar strict de somn, pana la somn scade puterea de concentrare si atentia!!!

    00
  16. eu cand traiam intr-o tara civilizata, medicamentele care nu erau recomandate la volan aveau un triunghi pe ambalaj, sa nu trebuiasca sa ai doctorat in farmacologie sau daca ti-era lene sa citesti prospectul. simplu si eficient, la noi nu e asa?

    00
  17. Compania poate fi acuzată numai dacă-n prospect nu se menționează faptul că este contraindicat condusul dacă ai luat medicamentul X.
    (chiar și așa – cum e contraindicația asta? Cât timp după ce ai luat medicamentul nu ai voie să conduci?).
    Altfel, a acuza compania e similar cu a acuza McDonalds că e fierbinte cafeaua…

    00
    • daca nu scrie pe nicaieri cat e perioada, eu personal as intreba medicul. sau nu as conduce tot intervalul/zilele cat iau medicamentul acela.
      sau daca nu se poate, minim jumatate din intervalul dintre medicament. ex: mi s-a recomandat sa-l iau la 8 ore, primele 4 ore stau cuminte. si tot asa.
      bine, este o idee dupa ureche.

      00
  18. Uneori e mai bine să nu citești prospectul. Am făcut cunoștință cu această minunată descoperire a farmaciei la o infecție urinară a gagică-mii, care a venit acasă și a zis: a zis doctorica că tre’ să iei și tu.
    Zis și făcut, hai să citesc prospectul. A treia zi, ea era la pat. Eu am rezistat toată săptămîna, cît a trebuit să luăm, dar cam pe fugă cu stomacul :D

    Comparați, vă rog, plaja de aplicații și posibilele reacții adverse.
    https://m.csid.ro/medicamente/zanocin-200-mg-comprimate-filmate-11448781

    00
  19. Aceeasi chestie ca si femeile ce sunt pe pilule anti bebe si iau antibiotice ca dupa 9 luni sa iasa un bebe… vina este impartita. In teorie aceste boabe trebuiau eliberate doar cu prescriptie si farmacista ar trebui sa anunte ca afecteaza la condus

    00
  20. Daca nu au fost alte victime poti sa spui si ca te-ai plictisit de masina veche, who give a fuck?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile