Să-i explice cineva lui Cristian Dascălu că asta e ipocrizie

Omul e fiert pe respectarea agenților imobiliari. Azi, în august 2022. acum un an jumate, în februarie 2021, ne învăța cum să fentăm comisionul.

Am putea spune că i-a venit mintea la cap, dar tare mi-e teamă că e iar o schemă din aia șmecheră de-a lui, în care întâi plânge pe umărul agenților imobiliari, care iată, nu sunt respectați de nimeni, după care ne anunță că s-a făcut agent imobiliar. Sau umblă cu unul. Sau se mută înapoi în Elveția sau Craiova.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

39 comentarii

  1. Nu cred că are nimeni o problemă să plătească comision pentru un agent imobiliar. Atunci când îl angajează pe agent. Dar când sun la un număr de telefon, luat de pe un anunț online și omul îmi cere mie comision, atunci, da, am o problemă, pentru că plătesc pentru un serviciu inexistent. Nu e l-am contractat, deci nu vreau să îi plătesc nimic.

    00
    • 100% de acord. Si cand agentul chiar face munca serioasa.

      Eu am avut „buyer agent” anul trecut si, fara ea, luam si mai multe mui de la vanzatori, decat luasem inainte. Vanzatorul are „seller agent” care se ocupa de listarea proprietatii, sfaturi, pregatit documente etc. Se da 4% din valoarea de vanzare, din care ambii sunt platiti in mod egal (de catre vanzator).

      Au fost o groaza de chichite (de la certificatul de ocupare, fara care NU ai voie sa te muti in casa), la probleme cu septic tanks, inspectii etc. Agentii s-au ocupat de astea, au programat vizionarile, au pregatit documentatia.

      Se poate merge si fara agent, iti convine doar daca vinzi, ca si cumparator te folosesti de buyers agent pe gratis oricum. In general insa lumea prefera sa lase aia 4%, ca sunt o groaza de cacaturi de care nu te mai ocupi.

      In cazul asta nu mai stramba nimeni din nas, pentru ca oamenii aia chiar isi fac treaba.

    • E bine că știm cum e prin America

      10
    • Andrei, nuoruoc chiu septic teancs, ca alfel ne murdaream cu fosa septica la gura.

      00
    • @Andrei, din cauza ta a trebuit să-mi schimb numele aici…

      00
    • Ce bine ca mi-ati dat peste bot, Andreilor. Aveti apa calda? Sau inca nu? La iarna cum va incalziti? Pastile de iod aveti? Cum mai e traficul prin oras? A mai crescut ROBOR-ul?

      Ca pareti foarte fericiti in general, de va fute grija ca a scris dojo septic tank in loc de fosa septica

      Ma duc sa plang un pic ca x si y m-au luat la misto pe zoso.ro. :D

    • Sunt de acord cu ce zice Dojo referitor la agent. Am cumparat un apartament si 3 luni am citit si semnat un numar imens de documente. Initial ma gandeam sa fac un curs de real estate agent (agent imobiliar pentru constipatii care sunt deranjati de romgleza) insa cand am vazut cate documente si procese trebuiesc facute, am zis ca nu invat voi reusi sa invat treaba asta nici in 10 ani. Daca nu activezi in domeniu, e imposibil sa stii toate cacaturile. Mi-a luat 3 luni sa reusesc pana s-a terminat procesul.

      00
    • @dojo: te-ai intrebat vreodata de ce ai manutele dezactivate? Nici eu nu sunt de acord cu unele mistouri la adresa ta, dar cand vad ce raspunsuri dai, parca ti-o cam meriti :) no offence

      00
    • @dojo de ce să simplificăm legislația și să pedepsim țeparii, când poate să câștige toată lumea o pâine, inclusiv agenții imobiliari? :-) Am înțeles bine sau mi-a scăpat ceva?

      00
    • Si inainte sa ma bagi in aceeasi oala cu Andreii, raspund eu dinainte:
      – Am centrala pe gaz cu pretul fix de 0.25 lei pe kwh pana in 2023
      – Nu stiu cum e traficul prin oras deoarece merg cu metroul, iar masina o mai misc pana la cumparaturi (am 2 Auchan la 5 minute in orice directie)
      – Am dobanda fixa pana in 2024

      Legat de pastilele de iod, nu ma agit.

      Tu cum esti? Le-ai luat ghiozdane antiglont copiilor?

      01
    • @punKreas – bine de tot. Sincer.
      Frumos ai zis tot. 👍

      00
  2. NOU
    #12

    nu spune cum sa fentezi comisionul in video-ul ala, spune cum sa-ti reduci chiria combinand agentul sa renunte la o parte din comision.

    00
    • Deci el nu se contrazice în niciun fel în cele doua videoclipuri- în unul spune cum a negociat cu agentul un comision mai mic iar in celalalt videoclip spune ca trebuie sa respectam agenții imobiliari

      00
    • NOU
      #14

      @Mirel fentat de comision mi se pare ca ar fi fost daca ar fi discutat direct cu proprietarul si sa nu ii mai dea aluia nimic. Asa agentul a acceptat, cu ce l-a fentat?

      Nu imi prea place tipul, dar mi se pare subtire de ce s-a legat Vali aici, are Dascalu pacate mai mari.

      00
    • Pai te respect, da-te-n plm.

      00
  3. Am ras cu lacrimi.
    În afara de câteva exemple care confirma regula, agenții imobiliari sunt taximetristi: ei care te duc la proprietate. Și nici asta întotdeauna.
    Am dus personal 2 dintre ei la apartamentul pe care îl vindeau. Nu știau an de construcție, suprafață utilă versus construita, etc.
    La vânzare è si mai interesant. Am plătit sub 50Euro pentru promovare anunț. Vândut în 1 săptămâna. Mi-a fost mai greu sa răspund la toți „agenții”.
    Cireasa de pe tort è ca iau comision și de la unul și de la altul. Dar deh…

    00
    • În România nu prea există agenți imobiliari experimentați. Mulți sunt tineri angajați cu contracte de colaborare (având PFA sau SRL), uneori chiar la negru. Firma care îi cooptează păstrează un comision din vânzările sau chiriile pe care le realizează. Dacă mai aduc oameni, primesc și ei o particică din comisioanele ălora. Câteodată poți avea surpriza să găsiți amândoi, tu și agentul, neregulile, că nu l-a dus mintea să inspecteze apartamentul înainte.

      00
    • Candva am platit unui agent din asta 10.000 lei doar pentru ca mi-a aratat cu degetul, din fata blocului, fereastra apartamentului. S-a tinut apoi ca un catelus dupa mine tot restul procesului, fara sa mai faca ceva.

      00
  4. @zoso: fentat agentul e să cauți proprietarul și să îi propui să îl săriți și să nu mai plătiți niciunul nimic agentului; ce zice tipul acolo e și etic, și legal

    00
    • E etic si legal sa iei comision de al ambele parti implicate in tranzactie? :)) Aparent omul vorbea in clip ca si cum nimic nu ii mirosea suspect.

      Apoi e etic sa negociezi eventual la sange pentru un comision mai mic, apoi sa vii peste un an si sa faci un video in care aproape tipi la mine ca trebuie sa respect agentul imobiliar.

      Ok…

      00
    • @Daniel A: eu calificam că etic și legal ce zice el Dascălu. Ce face agentul, că ia din 2 părți, e legal. Etic nu este, dar legal, da. În US și Canada, par example, e și ilegal. Dar eu vorbeam de sfatul omului, nu de practica agenților imobiliari

      00
  5. tipul nu are nicio credibilitate, acum 3 ani zicea ceva de genul cum a făcut bani din pariuri sportive fără să urmărească sau să se priceapă, cică doar matematic, apoi ne zice că a descoperit pariurile tip arbitrage, lola! alea sigure 100%, dar pe care dacă le folosești ți se închide contul.

    00
  6. A secat piata de frilansari pe IT si a dat-o pe consultanta imobiliara? Stiu ca ii urasti pe aia de pe r romania, dar baietii sunt anti dascalu convinsi, i-au gasit toate bazaconiile facute si toti „alumnii” care se afisau identic pe linkedin, cu texte rasuflate, emoticoane si experienta din pix…

    00
  7. „ne învăța cum să fentăm comisionul”. Omul negociaza… geez.

    00
  8. Eu urmaresc blogul asta ca mai scoate la iveala niste personaje care mie imi sunt total necunoscute, gen ceusean, acum il vad pe baietasul asta….ma mai conectez si eu la cotidian.
    Cat despre agenti imobiliari, cred ca exista vreo 10% onesti, restul…..niste necalificati, habar nu au ce vand, agramati, si mai au si caracter duplicitar. Ma intreb, la o tara atat de obsedata de imobiliare, de ce plm nu se face o scoala, un curs ceva , sa ii invete bazele meseriei, reguli de politete, cum sa vorbeasca atat cu vanzatorul ( sa il consilieze la un pret/o strategie de vanzari), cumparator ( sa ii ofere informatii transparente), cat sa faca si programari la notari, etc….

    00
  9. Mai da tepe Cristian Dascălu ?

    00
  10. Corect este sa fie platit fiecare pt timpul lui. Eu mereu am platit agentii chiar daca nu au facut mare lucru, nu am energie sa fentez pe nimeni pt 3 lei

    00
    • Bine ca au ei energie sa ne fenteze pe noi. Si totodata pe proprietari. Sau invers.

      00
    • ia vezi cat inseamna 2% din 100k+ asa ca sa fie usor si mai zi-mi dupa aia, tu ca si cumparator, daca nu i-ai da o muje cinstita de toti banii aia, bani munciti de tine si pe care el, teoretic, ii incaseaza nefacand nimic.
      A te-am contactat eu sa te ocupi? ia tati ce am discutat, dar daca eu te sun ca te-am gasit pe oleics si tu vrei 2-3k euro ca te-am sunat eu, pai apai sa ne fie cu iertare da cum ziceam mia sus, muja e mai ieftina uneori ca comisionu, chiar gratis.

      00
  11. Pt 5000 de euro te invatam cum sa fentezi comisionul. Vezi ca locurile sunt limitate, abia ai prins ultimul loc.

    00
    • „La cursul acesta, toți aveți șansa să fiți pe ultimul loc. Grăbiți-vă, nu mai sunt așa de multe ultime locuri”.

      00
  12. Interesant cum face pledoarie pentru INTERMEDIARII imobiliari cand tot el se lupta sa scoata INTERMEDIARII din IT.

    Credibil, ce sa mai? :)

    00
  13. Probabil urmează un anunț cu ceva marketplace/remax like site

    00
  14. Eu nu inteleg cum poate cineva sa-l asculte pe individul asta mai mult de 5 secunde. Are o voce mai enervanta decat Cadar.

    00
  15. Doua chestii:
    1. Daca faci o propunere corecta din care toata lumea castiga, nu consider teapa. Exemplul meu: am luat un apartament cel in care stateam in chirie, peopietarul a vrut sa il vanda la o suma, agentul proprietarului era persoana careia lua chiria numita aici property manager Stateam de 3 ani in apartament deja.Ca o paranteza, in SUA, in statul in care locuiesc, comisionul agentului e 6% si il plateste doar vanzatorul. Daca vine si cumparatorul cu agentul lui cei 6% se impart intre agentul vanzatorului si cel al cumparatorului. Propietarul a vrut o suma, am negociat mai jos si am pus conditia nu il mai listeze pe piata. Daca il lista nu aveam cum sa-l iau, pe piata sunt cu 100k mai sus in acelasi bloc si de obicei e un fel de bidding war, clientii ofera peste cat cere vanzatorul pentru a avea o sansa. I-am propus agentului proprietarului ca sa discute cu propietarul sa ma ajute sa-l iau sub pretul pe care vrea iar dansa va fi si agentul meu adica toti cei 6% vor fi tot comisionul ei, propunere avantajoasa pentru agent, si daca-l dadea cu peste 100k in plus, daca veneam cu agentul meu, cei 3% erau mai putini decat oferta propusa de mine. Propietarul vroia sa il vanda cat mai repede pe motivul ca era batran (84 ani, da, il cunosc), nu mai avea chef de costuri de renovari specifice situatiei in care vrei sa-l listezi pe piata, nu vroia sa mai astepte 2 luni sa renoveze, sa angajeze firme sa renoveze, sa mute mobila, sa plateasca comisioane la siteurile astea gen redfin, probabil stia ca vine si criza si vroia sa il dea rapid pe val, eu nu aveam chef sa ma mut si chiar daca ma mutam tot trebuia renovat ala nou, vroiam sa cumpar si apartamentul ala intrunea conditiile mele, am niste conditii mai stricte si mi se limiteaza aria de alegere. Cumva cred ca toti aveam ceva de castigat din asta (pana la proba contrarie). Binenteles, tot procesul a fost normal, documente, inspectii, reparatii suportate de propietar inainte de vanzare, chiar mi-a sters ultima luna jumate de chirie. Tot procesul a durat 3 luni. In fine, pare ca ma laud insa ideea mea e asta, daca fiecare castiga intr-un fel, eu nu consider teapa, De exemplu daca in loc de 450 euro comision iau 420 dar ma scuteste sa mai alerg dupa clienti 1-2 luni, daca as fi agent as bate palma acum pentru 420.
    2. Dascalu argumenta ok pana la un moment dat insa ultimele actiuni facute de el m-au facut sa imi pierd increderea si sa nu ii mai urmaresc videurile sau liveurile decat daca sunt de maxim 1-2 minute. In primul rand incepuse sa spune multe si in acelasi timp nimic valoros (poate cam ca mine) si din acest motiv am renuntat sa mai pierd timpul urmarindu-l. E fun pentru show asa, vorbeste mai in forta insa stilul lui mie imi lasa impresia de lipsa de experienta de viata si peofesionala. Bine, inca e tanar si cu toate astea pentru varata lui a miscat ceva (aici are un plus) dar nu-l vad convingator ca sa ma duc sa cer consultanta. Raul sau cum ii spune celuilalt imi pare si mai pe langa. Apoi a mai fost faza cu partyul ala cand au fost in Ucraina faceau ei misto in hotel ca nu e cu razboi ca lumea e panicata aiurea ca totul e calm si a doua zi erau cacati la cur cand bombardau rusii. Adica tu imi zici mie sa am incredere ca stii ce faci si tu mergi acolo desi MAE iti zice sa parasesti instant Ucraina? Bine, putem presupune motivul insa…

    00
  16. NOU
    #37

    Asta nu e nepotu’ ala care ne invata cum sa facem zeci de mii de yuani din freelancing? Vinde niste cursuri in care ne arata cum sa ne facem cont pe Upwork si Peopleperhour.

    00
    • Am si eu o intrebare, pentru cultura mea personala. Fara sa sune ca ii iau apararea lui Dascalu, ce vezi gresit ca unul vinde un curs? Vorbesc general, il scoatem pe Dascalu din schema, corbim de curs normal, nu cum pune problema si ce face Dascalu? Sau ca vinde un serviciu. Nu vorbim de tepe, omis informatii, aruncat cu ccat in jur, vanzari de vise, vorbim de ceva pe bune.

      Uite, lansez un curs. Iti cer 1000 de euro si te invat ca de la 2000 sa te duci la 6000 lunar. Tu poti afla informatia asta singur doar ca dureaza un pic mai mult, inca cel purin 2 saptamani sa zicem pana pui tot cap la cap, incerci si reusesti. In alea saptamani tu faci 2000 in plus din care imi patesti mie cursul 1000 si ramai cu 1000 profit investind aceleasi resurse ca inainre. Jumatea aia de luna tu banii astia nu i-ai fi facut ca nu reuseai sa pui totul la cap (sa zicem ca dura sa gasesti clientul). Ce vezi gresit in chestia asta ca iti vand un curs? De ce se pune problema la nivel personal cand e o situatie de business?

      Am un contract cu cineva care ia 20% din contractul cu clientul si eu iau 80%. El a gasit clientul iar clientul nu semneza direct cu mine. Ce vezi gresit in asta ca ala ia comisionul asta? Desi clientul ma stie din morive de proceduri si contract semneaza cu el ca nu are voie cu mine,

      00
  17. Am cautat in ultimii 2 ani o casa si am interactionat cu multi agenti imobiliari. Toti praf la toate capitolele: profesionalism, seriozitate, informatii, conformare la cerinte, cunostinte despre zone si propietati, etc…

    Din punctul meu de vedere, nu este treaba mea sa-l platesc mai mult in speranta ca ce? Educ asa „piata” de agenti, ii ajut sa se profesionalizeze? Intai sa arate agentii imobiliari ca merita banii aia si dupa aia sa-i ceara. Cineva care nu-si face meseria cu profesionalism pe bani putini nu o sa o faca nici pe bani multi. Doar o sa creada ca „merge si asa”.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.