Drumul anevoios al consultantului de online – "Ai fost dubios că n-ai cerut bani"

Ieri mă întâlnesc cu niște oameni de la o companie mare, care vor să facem ceva împreună. E a treia întâlnire cu ei, după ce anul trecut nu am reușit să ajungem la un numitor comun, cred eu. De fapt, ne-am văzut de două ori, o dată ca să văd ce vor, a doua ca să le propun niște niște și niște strategii și urma să ne vedem să stabilim ce și cum. Cursul normal, zic eu. Undeva după a doua întâlnire ceva s-a rupt, însă. Cineva din interior îmi spune că da, au găsit pe altcineva. Perfect. Succese. Acel cineva le-a făcut niște campanii și niște strategii și i-a înțepat de câteva mii de euro și până să se prindă ei omul deja le luase banii cam cum le luau englezii pământurile indienilor, cu chestii sclipicioase.

Se mai întâmplă. Acum câteva săptămâni primesc mail, hai să ne mai vedem o dată, venim cu niște treabă la Brașov, dacă ai timp. Ok, dar de ce nu ne-am apucat de treabă de data trecută? Păi, li s-a părut dubios că n-ai discutat de bani. Err…

Da. De obicei las banii la final. Dacă ideea e mișto sau dacă putem să facem ceva împreună e păcat să ne încurcăm de bani. Ne înțelegem noi să fie bine pentru toată lumea. Nu sunt nici lacom, nici disperat, nici mincinos.

Partea proastă la mine e că nu sunt ieftin, pentru că aud că un flaușat de social media expert a cerut 3.000€ pe o campanie care a costat 1.000 cu totul şi parcă îmi vine să cer 5 mii dacă tot știu că aduc niște rezultate (și să împart banii cu oamenii care muncesc alături de mine, nu să țin 80% pentru mine).

Dar, cum ziceam, e greu să mai faci business cu oameni care au luat o ţeapă de la nişte şmecheraşi.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

10 comentarii

  1. Ce zici tu daca ai baga pe langa metoda pausala si pay per view ? Eu am platit fo 3 luni dar nu mi s-a parut fain asa. Mi-ar fi placut sa-mi incarc creditul cu anumite valori si apoi sa-l consum doar pentru anumite articole.

    Nu mai bine imi iei x eur/ an decat nimic ?

    00
  2. NOU
    #2

    Oricine poate face orice.

    Eu lucrez pe partea de web development.

    Cu toate ca am prezentat site-uri deja facute, cifre, grafice care dovedesc ca ceea ce fac, fac bine, de multe ori clientul a ales initial o solutie mai ieftina ( de la nepotul vecinei care stie si el sa faca site-uri ), fiind foarte dezamagit de produsul final ( nu mai zic de pierdere de timp si implicit de bani ).

    Poate ne sta in fire sa visam ca cu 100euro putem avea o vacanta de lux intr-o destinatie exotica pentru 2 saptamani.

    00
  3. Am patit faza asta. Suntem dubiosi pentru ca avem bun simt.

    00
  4. @George Si de unde stii ce articol vrei sa citesti/platesti? Dupa titlu?

    00
  5. Poate că e cazul să mai filtrezi din ei.

    Dacă acționează neprofesionist, probabil sunt niște amatori cu care nu este bine să te încurci.

    00
  6. Am vazut la tine ca folosesti paypal si vreau sa-mi spui, daca poti: Ce tip de card ai atasat si cu ce banca lucrezi, eu am avut niscaiva probleme cu cei de la ING si de aceea am indraznit!

    00
  7. @Dan Glumesti ? :)

    Dau cu banul de obicei si vad ce pica. Tu nu faci la fel ?

    00
  8. George are dreptate, eu chiar as vrea sa citesc numai acest articol si sa-l platesc sa zicem cu un 0,5 eur. Probabil ca as mai citi asa vreo doua, trei si daca se merita voi face si abonament lunar.

    00
  9. i didn’t see it is

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube