Două cu vloggerița bătută

Hai să zic și io două vorbe, că poate nu mă urăște destulă lume.

Prima. Nu sari să o omori pe o femeie de 1.50 Poate, pentru că erai nervos, săreai pe ea și îi luai telefonul, apoi dădeai cu el în cineva, că avea spray în ochi. Dar nu te duci la ea cu ranga. Și, mai ales, nu când are 1.50. Nu mai zic că nu știu cineva are o rangă în birou. Mă rog, fiind dezvoltator imobiliar, poate avea.

Și doi, tipul/agresorul a ieșit cu filmarea de pe camere, în care se vede conflictul inițial. Nu și partea în care a pus pe cineva să o cheme pe fată și apoi i-a dat cu ranga peste picioare. Păi, hai boss, dă drumul și la filmarea aia. Măcar arată-ne cum s-a întors pe picioarele ei la mașină și a plecat. Ceva. Dă drumul la 3 ore de filmări de pe camere, să se vadă că tu nu ai mai ieșit din biroul ăla.

Din nou, nici o reacție de la activistele Ceușan sau Negru, care imediat au sărit să fie activiste când a fost vorba să strângă gunoi pe bani, dar acum tac mâlc…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

212 comentarii

  1. NOU
    #1

    Nu era ranga, era o bara de fier beton din ce am inteles.

    Cu toata dreptatea in mana, eu nu m-as lua in gura cu necunoscuti care ar putea sa ma bata, mai ales cand nu am nimic de impartit cu ei. Provocari de genul „hai mai zi” nu fac decat sa mareasca sansele sa ti-o iei.

    00
    • Si am 1.50m

      00
    • Oricine are dreptul sa exprime o parere in mod civilizat indiferent de cum arata! ;) Asta inseamna stat civilizat, nu comunism si suedejisme de 2 bani! Dar e tipic romanesc: nimeni nu se baga!

      00
    • e ok dc era bara de fier am auzit ca nu doare asa tare ca o ranga defapt, ce kkt de femeie e aia de nu rezista la o bara de fier.

      00
    • Ghindoaca a luat-o pe merit!!! Ce ati fi facut voi dupa ce sare hipsteru ala la gatul tau si iei si un spray in nas de la hobbit ul ala irascibil? Sa se puna in genunchi si sa TFL Life matter? Asta vreau sa aud care ar fi fost reactia voastra?

      00
    • Pigmeul cu față de șobolan opărit, o ardea de cartier. Gluga în cap, figuri, spray, alea. Și după ce o ia tot golănește, se dă victimă. Hai sictir

      00
    • @Nick: Nu-ti place in SUA? Sau macar in tari mai din Vest ca ai vreo 30 care te primesc imediat ca n-au ce face…

      Ca sincer pe mine ma cam sperie sa impart aceeasi tara cu vizionari ca tine.

      @Octtavyan: Pai o bara dupa norme europene se opreste singura inainte sa loveasca o femeie. Ranga are forta mai mare… Totusi, tind sa cred ca intentia lui @ciocolatiulverde nu era un comentariu rautacios si mai degraba ironic corectiv.


      In rest nu pot sa nu ma intreb exact ca si Vali.. Cine naiba are o bara de fier/ranga la indemana lui? Ca sa ce?
      Si cat de mascul se crede tipul daca a considerat ca are nevoie de o arma alba (ca asa poate fi incadrata in momentul asta) ca sa-l ajute impotriva unei pustoaice?

      00
    • @Flo acel efect când nimeni nu se bagă se numește efectul Bystander. Caută pe gugle ce înseamnă ca să înțelegi puțin lipsa de intervenție. Nu are nicio legătură cu faptul că sunt români.

      00
    • NOU
      #9

      Off Topic
      Sper ca acea camera din care posteaza este parte a unui apartament închiriat .
      Nu cumpărat
      Am văzut debarale mai mari , ăsta este noul trend al cartierelor rezidențiale ? După ce nu ai spatiu verde mai stai si inghesuit ca intr-un cotet ?

      On Topic
      Dacă cineva de 150 cu glugă in cap ar veni la mine cu spray-ul, clar trebuie luat cu ranga,stiu eu ce mai scoate din buzunar ?
      Voce ragusita, glugă pe cap,păr scurt, masca pe moacă, de unde stiu eu că e femeie ?
      Poate este un trapper midget frustrat care a locuit toata carantina in cotețul construit de mine, luat bine la cap de etnobotanice ori pastile ?
      Și acum vrea să se răzbune .

      Mai sti ? Dezvoltatori fiți cu băgare de seamă !!!
      Carantina scoate ce e mai rău dintr-un om , mai ales cand vin ratele !!!
      Buaaahhh

      00
    • NOU
      #10

      @cosmin precizarea era pt dilema voastra. Nu exista santier de bloc nou fara bari de fier beton, deci cred ca ii era la indemana.

      Cred ca @Flo e o persoana cu un foarte scazut simt la conservarii, daca conduce si masina, nu o vad bine.

      00
  2. .. da’ domnița ce căuta cu mașina taman acolo (pe trotuar, în ușa ăluia) ?! .. asta n-am înteles-o in veci !

    00
    • nu e PC să spui că parcase în ușă. e ca și cum ai întreba victima unui viol cu ce era îmbrăcată.

    • Pai unde avea ea parcarea era strada in lucru si dezvoltatorul de la blocul ei a sfatuit-o sa parcheze acolo avand in vedere ca sala era inchisa din cauza covid-ului

      00
    • .. corect dom’le – ai dreptate ! .. nu sunt de acord că și-a luat-o pe spinare pentru chestia asta, dar parca a și provocat puțin reacția omului ! In situația de față, tu ai greșit, dar în loc să îți ceri scuze și s-o tai, te dai rotund .. apoi ți-oi iei și faci gât să audă/vadă lumea .. dacă ăla nu ieșea cu ranga, mai făcea public incidentul ?!

      00
    • NOU
      #15

      Bre, Răducu, dacă mie mi-ar bloca ușa unul cu o mașină, aș chema poliția. Nu mai e nevoie de poze având în vedere câte camere sunt în zonă. Dacă nu ar fi camere, aș face poze și aș chema poliția. (așa în cazul în care pleacă individul și când vine poliția nu mai e acolo, dar aș avea dovada că nu i-am chemat degeaba)

      00
    • Ce conteaza daca a gresit! Poate platea pana la urma daunele! Dar nu trebuie sa maltratezi un om si sa ii provoci traume!
      Pana la a schimba clasa politica in Romania, trebuie schimbata APATIA si AGRESIUNEA a unora din noi!

      00
    • @Flo A3 are emisiuni pt tineret? Poate te-ai ratacit….

      00
    • @Raducu: Faptul ca ea e o nesimtit cred ca-i indiscutabil aici…

      Mah da’ toti mai suntem nesimtiti cateodata si parca n-as vrea sa-mi dea un bou cu ceva-n cap pentru asta.

      In paranteza fie zis eu ma intreb oare cum i-a atras omul atentia ca si-a parcat masina ca o vaca!? Ca tare imi e ca daca ii batea simplu obrazul acum nu mai aveam toata discutia asta. Da’ mnah, 2 egocentrici cu gura mare s-au intalnit si acum avem rezultatul.

      00
    • @remington: Politia nu vine dacă îți parchează unu la intrare, pentru ca e proprietatea ta, valabil și dacă îți parchează cineva pe parcarea proprietate proprie. Dacă e domeniu public sau parcare de la primărie atunci se schimba problema, intervine Politia locala.

      00
    • @Remington: veşti proaste pentru tine… Singurii care pot interveni sunt cei de la poliția rutieră iar ăia nu raspund la telefon (sau oi fi fost eu ghinionist şi am prins o seară când erau toți ocupați cu statul în boscheți). Din cauza indolenței ăstora vezi toate izbucnirile de nervi – unii vor bloca uşa pentru că ştiu că nu vor păți nimic iar alții vor avea reacții exagerate.

      Off topic: a reuşit cineva să cheme poliția în Bucureşti atunci când a fost blocat? Măcar să fi răspuns la telefon şi să spună că trimit un echipaj a doua zi.

      00
    • @ic de 2 ori sunand la 112. O data au venit dupa o ora jumatate, a doua oara dupa 45 minute. In ambele dati cretinul care a parcat aiurea deja plecase iar in una din dati politistul care a venit imi cerea mie declaratii i-am spus sa imi dea amenda si sa specifice ca a ajuns dupa 90 minute.

      00
    • NOU
      #22

      @ic Nu sunt deloc vești proaste pentru mine. Ori de câte ori a fost nevoie, am sunat la poliție, în maxim 10 minute a venit un echipaj, a rezolvat problema. Și aici vorbim de Brașov, nu de un orășel mic de provincie. Am văzut mașini abandonate pe spațiul public, am făcut sesizare pe portalul primăriei și s-a rezolvat (e drept pt o perioadă mai lungă de timp pentru că trebuie să găsească proprietarul, să îi dea somație etc, dar s-a rezolvat și mașina a dispărut), am făcut sesizare pentru un loc de joacă vandalizat, în maximum 24h s-a rezolvat.

      00
  3. Mai nou, golănelile se judecă pe bloguri nu la sectorist.

    00
  4. Ok, am zis si la celalalt post parerea mea, o zic si aici.

    Nu e ok daca i-a dat ala cu fierul , dar e ok ce a facut ea?

    Ma duc in masina, iau sprayul, deschid telefonul sa filmez ca simt miros de vizualizari, ii spun sa mai ameninte putin in timp ce il filmez, apoi ii dau cu spray si fug.

    Hai sa fim seriosi, la faza asta ambii is la fel de patati.

    00
    • nu exista boss „dar” nu mai justifica ceva injustificabil cu „dar” sau rationamente concentrice idioate tot in stilu asta.
      Ce conteaza ce a facut femeia sa iizicem a femeie ca sa isi merite bataie cu „bara”/ranga de fier ca sa fie vreodata justificata actiunea fier-betonistului?

      00
    • Adica tu pui pe picior de egalitate faptul ca aia o sarit cu gura cu faptul ca ala o dat cu ranga in ea si i-a aruncat telefonul pe jos. Frumoasa gandire. Sper sa nu ajungi ca te certi in trafic si unul sa iti ia gatul dupa, ca, nah, si tu ai facut pe viteazul.

      00
    • @andrei, cum ar fi dacă, înainte de a emite opinii, am urmări firul evenimentelor. Pentru ca dacă l-ai fi urmărit, ai fi observat, probabil, atât din filmarea ei, cât și din filmarea camerelor din zona, ca, după ce au tot discutat în contradictoriu, ea a scos telefonul să îl filmeze pe individ, l-a instigat să repete injuriile, iar el s-a năpustit asupra ei luandu-i telefonul din mâna. Reușind să scape, a dat cu spray înspre el, în condițiile în care îl ataca pe prietenul ei. Abia atunci a aruncat acest individ cu telefonul fetei după prietenul ei, fugind amândoi.

      Cu toată instigarea pe care ar fi făcut-o ea, infracțiunea de tâlhărie comisa de către individ nu poate fi trecută cu vederea și nici nu are circumstanțe atenuante. Așa cum nu au nici infracțiunile comise ulterior de același individ.

      Așa ca, hai, spune-ne cum ar fi trebuit să reacționeze ea după o tâlhărie, fiind pe cale să și-o ia grav împreună cu prietenul ei?

      00
    • Cred ca este treaba unui judecator sa decida daca acolo a fost “talharie” dar din punctul meu de vedere este la fel de “talharie” ce s-a petrecut acolo cat este si “loviri si alte violente”, respectiv sprayul dat de ea.

      Culpa este comuna in cazul asta. Nu e nici ea virgina nici el nevinovat, asta scriam mai sus.

      00
    • Habar nu ai ce vorbești. Ia verifica ce zice art. 19 din Cod penal. Și apoi verifica ce zice Codul la art. 233. Poate pricepi.

      “Culpa este comuna”. Am ras. Doar ca aici nu e un accident auto și nu așa sta treaba cu legea penală.

      00
    • Deci avem asa.
      Hipsteri prosti si artagosi,
      Se baga k musk in kuru kalului si apoi cand e rost de bataie in loc sa aplaneze situatia pun gaz pe foc si normal fiind doar niste hipsteri nu luptatori de k1 si-o iau in bot, ba, nu stiu voi dar daca eu sar la bataie si mi-o iau, incerc sa ascund prostia de care am dat dovada.
      Mie imi pare foarte corect ce s-a intamplat, probabil nu ii luam cu ‘ranga’ peste fese dar masina tot ajungea la reparat, nu e de admirat dar e o lectie buna de civilizare, ia uitati-va la americani sa vedeti k la ei proprietatea e sfanta, nu iti muti curu te ciuruieste muricanu k in vestu salbatic, eu zic sa zica merci ca a ramas cu dintii in gura🤣

      00
    • @Robert, @Alex, daca este sa analizam care a gresit prioma data, putem sa spunem ca s-a incadra la distrugerea proprietatii. Blogerita a parcat in fata scarii si a distrus pavajul.

      00
    • @andrei G, în primul rând, din filmări nu se vede și nici nu reiese în mod evident faptul ca ea ar provocat acea dauna respectivei rampe de acces. Putea fi o alta mașina / un utilaj / altceva care să fi provocat respectiva paguba. Dacă apare o filmare cu mașina ei lovită într-o zona cu care putea atinge acea rampa, e altceva. Dar chiar și dacă am prezuma ca ea a lovit rampa cu mașina, nu îți da nici o norma dreptul de a o tâlhari. Pur și simplu nu așa sta treaba. Pentru ca dacă am merge pe logica asta, atunci în situația în care provoca pagube mai mari, ăla era îndreptățit să o omoare sau violeze?

      Dacă, să spunem, tu ai zgâria mașina cuiva în parcare și ăla te-ar vedea, ar fi îndreptățit să te calce în picioare/împuște/tâlhărească? Ori dacă ar face-o, ar fi nevinovat, pentru ca, hei, tu ai inceput?

      Știu ca e mișto să dam cu pietre dar hai să mai și gândim.

      P.S. Nu știu cine e individa, nu o urmăresc, nu-mi pasa. Dar nici nu pot trage concluzii inepte și imagina fapte doar pentru ca „ie vedeta/influensăr (sau ce o fi), domle, și vedetele ie nașpa orice ar fi”. Vom vedea concluzia instanței.

      00
    • @Alex, hai sa si gandim.
      Daca cineva tipa la tine si te injura, asta nu iti da dreptul de a-i da cu spray lacrimogen in ochi (spray care este ilegal in Romania). Sau poti sa faci asta, dar iti asumi posibilitatea ca ala sa fie mai tare ca tine si sa-ti iei bataie.

      Daca ne uitam doar la filmare, eu vad cum dezvoltatorul doar tipa la vlogerita, iar ea in loc sa-si ia masina de pe proprietatea lui, scoate telefonul sa il filmeze (adica il provoaca). Dezvoltatorul ii ia telefonul din mana, moment in care atat prietenul iei cat si ea devin agresivi si il ataca.

      00
    • @Andrei G,

      Daca cineva tipa la tine si te injura, asta nu iti da dreptul de a-i da cu spray lacrimogen in ochi

      Ceea ce pare că multora vă este greu să pricepeți este faptul că, în momentul în care a folosit spray-ul iritant-lacrimogen, individa se încadra la prevederile art. 19 alin. (2) din CP întrucât a săvârșit fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia (…). Acel atac material, direct, imediat și injust s-a produs în momentul în care „dezvoltatorul” s-a năpustit asupra ei pentru a-i lua telefonul din mână, evident, fără voia acesteia, faptă ce se încadrează la… tâlhărie (art. 233 CP).

      (spray care este ilegal in Romania)

      LOL. Se încadrează această situație la art. 372 CP? Nu. Se vinde acest spray la liber? Da. Atunci nu e ilegal să îl posezi.

      Sau poti sa faci asta, dar iti asumi posibilitatea ca ala sa fie mai tare ca tine si sa-ti iei bataie.

      În situația în care cel care dă cu spray o face pentru că așa i-a venit lui o plăcere, da, te poți apăra (dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului), conform prevederilor aceluiași art. 19 CP. În plus, într-o atare situație, cel care a folosit spray-ul va fi sancționat cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 lei, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea 61/1991.

      Daca ne uitam doar la filmare, eu vad cum dezvoltatorul doar tipa la vlogerita

      „Doar țipă?!” Se încadrează la tulburarea liniștii și ordonii publice, art. 371 CP.

      iar ea in loc sa-si ia masina de pe proprietatea lui

      Nu pare să fi rupt/forțat vreo poartă de acces atunci când a intrat acolo. Iar parcarea fără acces controlat este considerată deschisă circulaţiei publice. În plus, discuția nu pare să fi izbucnit de la faptul că ea a parcat acolo, iar atacatorul voia să-și mute mașina, ci de la convingerea celui din urmă că ea a distrus acea porțiune din rampa de acces.

      Dezvoltatorul ii ia telefonul din mana

      Tâlhărie.

      …moment in care atat prietenul iei cat si ea devin agresivi si il ataca.

      Acțiunea lor denotă faptul că acesta a încercat să ia (și a și luat) telefonul respectiv fără voia ei. Ambii trăgeau pentru a recupera telefonul.
      –-
      P.S. Nimeni nu a remarcat faptul că acea rampă de acces pornește fix din drum? Adică din filmare se poate observa destul de clar că rampa depășește limitele trotuarului.
      P.P.S. Și pe mine m-ar scoate din sărite dacă ar veni un inept să-mi bage telefonul în față și să mă filmeze, fără voia mea, indiferent de situație (mai ales că astfel de personaje prind curaj atunci când au telefonul în mână). Dar asta nu înseamnă că aș fi îndreptățit să îl calc în picioare, tâlhăresc etc.

      00
    • Vad ca tot stii articolele din lege. Vlogerita ce lege a incalcat cand a parcat pe o proprietate privata? Sau cand a blocat o rampa de acces pentru persoane cu handicap?
      Nu este ilegal sa detii un spray lacrimogen, dar este ilegal sa il folosesti. Deja in momentul in care a folosit spray-ul nu mai exista niciun pericol pentru integritatea ei fizica.
      In plus, vorbesti de aparare proportionala cu atacul. Ei erau doua persoane impotriva unuia singur si au folosit in plus si un spray. Unde este proportionalitatea aici?

      00
    • Vad ca tot stii articolele din lege. Vlogerita ce lege a incalcat cand a parcat pe o proprietate privata? Sau cand a blocat o rampa de acces pentru persoane cu handicap?

      Nu sunt aici să fac cu tine ori cu oricine altcineva educație juridică. Spre deosebire de comentariile tale la nivelul de „da’ ce, domne’, ăia e porci și meritau să și-o ia pentru că așa cred io”, eu am venit cu niște argumente. Argumente pe care văd că nu ai capacitatea de a le pricepe. Aici nu mai este problema mea și nici nu voi încerca să schimb starea în care te afli ori să îți combat toate elucubrațiile.

      Și nu, nu mă opresc din a combate ceea ce susții tu cu abnegație dintr-o eventuală lipsă de argumente, dar pur și simplu aserțiunile tale nu se ridică, în viziunea mea, la nivelul discuției.

      00
  5. Nu hanoracul cu gluga e de vina ci aroganta prosteasca si incapatanarea de a parca unde vrea muschiul meu, ca io-s vip, ce pana mea…. Si nu a fost dezvoltator vs vloger, vad ca erau doi, din care unul a dat cu piper

    00
    • Ai dreptul sa te aperi cand vezi ca ti-o iei! E un drept civic! Iar de parcat, poate ca isi asuma daunele daca agresorul avea capacitatea intelectuala de a se exprima sanatos, nu ca in jungla!
      Pana la a schimba clasa politica in Romania, trebuie schimbata APATIA si AGRESIUNEA unora din noi! Sunt o groaza de romani cu mentalitatea asta si nu produce nimic bun, din contra!

      00
    • Flo, cine a inceput primul? Eu din cate vad, tipa i-a dat cu spray. De ce i-a dat cu spray? Ca sa ce? Ca sa-si ia bataie, nu?

      00
    • Din cate explica, a inceput sa dea cu spray cand i s-a smuls telefonul care nu era proprietatea lui, dar deh omul are drepturi! Si pentru ca ii batea prietenul ei care era nevinovat! E normal sa te aperi!
      Nu ei au inceput! Plus, limbajul si tonul agresiv nu era al lor.

      00
    • Unii zic ca spatiul e al lui.

      00
    • Pai clar era al lui, dar se intampla ca oamenii sa nu stie, sa greseasca. Si daca tipa facea scandal singura si refuza sa isi asume dauna, domnul foarte elegant putea suna la politie si o facea sa plateasca. Era simplu!

      00
    • @Flo: .. ești tare pe poziții ! .. vedea-te-aș într-o situație de genu’ ! 😁 Și eu as reacționa ca ăla (mai puțin partea cu ranga) – câte p*le și d-zei și-ar fi luat de la mine .. păi, eu fac rampă de acces pentru persoane cu dizabilități și vină pi*da ta și să parcheze exact la 2 cm în fața ei ? .. Poate am angajați care au nevoie de rampa aia .. stau după tine ?!

      00
    • Flo drga, tu vezi alt film? Ca noi ce vedem e ca Kung Fu Panda a sarit la gatul omului! In loc sa zici Ne scuzati nu mai facem si nu mai urcam cu masina pe scari ca idioti ce suntem si credem ca ni se cuvine orice agresezi o persoana care era in timpul serviciului si asta e job ul lui! Nu sunt de acord nici cu ranga. Probabil daca era femeie se luau de par Loll

      00
    • Flo, tu esti proasta tare. Serios acum. Cineva iti spune ca spatiul e al omului si tot maimutei respective ii dai dreptate?

      Hai sa iti fac eu un sir al evenimentelor, dupa logica ta:
      1. tu stai linistita in casa si te uiti la tv (tipul)
      2. un hot iti intra in casa (tipa)
      3. hotul se pune langa tine ca sa se uite si el la tv (tipa)
      4. tu ii atragi atentia ca nu e ok ce face (tipul)
      5. hotul te trimite in aia a ma-tii (tipa)
      6. tu il bati (tipul)

      cine plm e vinovat? proprietarul sau hotul?

      00
    • tipul e vinovat daca foloseste o forta disproportionata. Nu glumesc.
      Daca hotul vine cu mainile goale sa bea un pahar cu apa nu ai voie sa-l ataci cu cutitul, bata etc.
      Daca vine cu cutitul nu ai voie sa te aperi cu un cutit cu lama mai mare decat al lui. Astea e legile.

      00
    • @ionut, stiu ce zici si ai dreptate. Insa, cum trebuia sa reactioneze tipul atunci cand i s-a dat cu spray in ochi? Trebuia sa aiba un deodorant la el ca sa riposteze?

      Cum poti compara acel spray cu o ranga / bata / etc? Daca tipul era alergic? Sunt N variante.

      Nu sustin violenta, insa nu-mi plac ipocritii.

      00
    • @Flo==vlogarita sau o amica?

      00
    • @ionut astea sunt basme populare ce zici tu. Poate sa vina si cu umbrela la mine si eu sa il impusc in cap si nu patesc nimic, daca sunt in legitima aparare. Forta disproportionata e mult mai complexa decat lungimea lamei la cutit, trebuie dovedit ca agresorul voia sa iti faca rau si te-ai temut pentru siguranta ta.
      In cazul de fata, eram complet de acord daca dadea cu ranga si ii scotea dintii maimutei in timpul altercatiei, asta e… sari la bataie, iti asumi ca poti sa o iei. Faptul ca el a fugit in birou si apoi a planuit sa-i dea o lectie implica rea vointa. Daca scapi de o agresiune, chemi politia si lasi legea sa isi faca treaba, nu iti faci singur dreptate. Singurul moment in care era indreptatit sa dea in ea era in momentul in care au sarit pe el, nu la o ora dupa.

      00
    • de ce nu mi-a aparut comentariul anterior?

      00
    • @Flo, cum vine asta?
      Daca blogerita nu isi asuma vina, domnul ar fi trebuit sa sune la Politie, nu sa-si faca dreptate singur.
      Dar daca domanul i-a „furat” telefonul, blogerita avea tot dreptul sa isi faca dreptate singura si sa-i dea cu spray in ochi? De ce nu a sunat si ea la Politie?

      00
  6. Unele isi obtin cele 15 minute de faima cu mintea, altele cu fundul iar altele… cu bataia luata.
    Deh, fiecare dupa posibilitati.

    00
    • Foarte bine ca a shareuit!!!! Sa incurajeze cat mai multi romani sa faca la fel! Pentru ca inca exista o mentalitate de jungla/apatica in Romania in care orice caracter de genul poate sa iti faca rau tie si familiei tale ca si cum ar fi ceva normal. Si orice “bun compatriot roman “ se poate uita cu nonsalanta la tine cum ti-o iei, in timp ce el e un om bun (dar noi, romanii “suntem sufletisti “ !) Nu cred ca tipa sta in audienta provenita din evenimentul acesta! ;)

      00
    • Foarte bine ca a shareuit!!!! Sa incurajeze cat mai multi romani sa faca la fel!

      00
    • on point

      00
    • Are dreptate Flo. Poporul trebuie sa invete sa intervina. Trebuiau batuti soarecii aia doi de catre toti martorii. Sa invete sa parcheze si sa vorbeasca.

      00
    • @flo: dacă nu era vlogger crezi ca se afla? Cel mai probabil nu.

      00
    • Daca nu era vloger nu facea atata tam-tam. Ea l-a provocat pe maimutoi in ideea ca va face cateva vizualizari aratand cum a fost injurata.

      00
  7. Decît să-ți suni dezvoltatorul şi mama (avînd în vedere tonul apelantului la telefon), nu era mai indicat să suni Poliția? Echipajul putea recolta legal filmarile de la camerele de filmat din zonă şi lămureau ăia marmura. Nu-l scuz pe rakket-ul cu fier beton, da’ nu te duci cu Brendi la o gîlceavă, decît dacă e rotweiler-ul tău.
    Aşa, săraca s-a ales cu o altoială nejustificată şi un serial pe youtube.

    00
  8. Din ciclul “am luat o bătaie, ce facem cu ea?”

    00
  9. Până la scandalul acesta nu am auzit de individă… numa’ zic.

    00
    • și asta contează în context pentru că…?

      ai ghicit, pentru că nu te duce capul prea mult.

    • Nici eu nu auzisem de aceasta se pare ‘faimoasa’ vlogerita…dar in esenta este despre un meltean care a ajuns sa faca ‘rezidentiale’ dand spaga la primarie ,deci avand „protectie” si o cacacioasa (da, sa nu sara feministii,prostia e împărțită echitabil intre sexe) care e tare in clont …ambii se cred ‘speciali’ ,’smecheri’…inevitabil se ajunge la faze de genul asta…cine si-a luat-o mai rau e mai putin important…sunt probabil sute de astea zilnic in romanica….lipsa de educatie,coruptie,toparlanism…

      00
    • NOU
      #69

      @zoso, si asta conteaza in context pentru ca inca nu ne-ai bagat-o pe git si pe asta, asa cum faci cu Ceusan si Grebenisan (plm, de ce toate se termina in an?)
      @car sint unii pentru care chiar conteaza cine si-a luat-o, gen techila si pretenu ei.

      00
    • Vali, observ că din ce în ce mai des ai cititori cu pretenții editoriale. Ce să zic? Frumos…

      00
  10. Eu cred că un „Scuzați-mă, haideți să verificăm camerele și dacă e vina mea vă plătesc integral paguba” nu se termina cu bătaie.

    Din păcate e dominată țara asta de mizerabili pentru care e sub demnitatea lor să recunoască faptul că au greșit și să-și ceară scuze.

    00
    • Se termina cu bataie si alte amenintari, ca in alte multe cazuri din Romania! Pentru ca unii romani actioneaza ca in jungla: domnul pare “usor “ agresiv. Si din pacate, apatia e tipic romaneasca!

      00
    • Flo, dar ce plm esti tu? De unde stii cum se termina? Prea usor iti dai cu parerea si tind sa cred ca esti ruda / prietena / avocata presupusei victime.

      Romanul stie sa isi dea numai cu presupusul. E campion la asta.

      00
    • Nu, se termina asa fiindca nu-i suficient sa spui: da poate sunt eu, poate altcineva, putem verifica camerele.
      Tipul e plin de draci, pentru el e normal sa-si bage ce vrea in tine, sa coboare sfintii.
      Tu esti amiabial, dar ghici ce? El continua, pana nu te jigneste mai mult, pana nu arata cat de martafoi este, nu se va opri. Intelegi? Nu cred ca exista un dialog amiabil cu respectivul, el nu a sunat ca rezolve problema, a sunat sa spuna ca e aia proasta.
      Bataia poate se evita fara filmatul ei, dar e normala reactia respectivului? Ce-i ingrijorator e numarul celor care comenteaza aici si care ar fi facut la fel. Ce-i si mai ingrijorator e cum nimeni nu a ajutat-o din cauza look-ului, isteriei, panicii in care era.

      00
  11. Si cand te gandesti ca o tipa de 1.5 m cu 1.6 mil subs pe YT ar trebui sa fie ceva mai inteleapta si sa gaseasca o cale de iesire din situatii de astea.

    Ce cred ca ar fi de invatat din asta:

    – nu parca aiurea masina, niciodata nu o parca fix in usa altcuiva, nu ii bloca/ingreuna accesul
    – daca ti se reproseaza ceva, si sti ca i si tu o vina, e timpul sa te scuzi si sa incerci sa remediezi problema (iti muti macar masina de acolo)
    – daca ti se reproseaza ceva de care nu esti vinovat (placa sparta), incerci sa il calmezi pe ala ca se rezolva sa nu isi faca griji … nu te iei in gura cu el. Dupa ca e calm ii dai un nr de tel. unde sa te sune (ev. un cabinet de avocatura) sa rez. el cu avocatul tau partea de culpa si despagubiri. Evident daca sti ca esti devina nu fi carnatz si rezolvi cu omului paguba.
    – daca ala devine agresiv si esti lovita suni la politie, punct. Te urci in masina te blochezi acolo, daca poti conduce, pleci de acolo intr-un loc cat mai public si astepti politia, nu te duci in spatele cladirii sa te omoare ala.

    Poate aberez pe alocuri dar mi se pare ca fata asta a cam ratat toate ocaziile ca sa scape ok din toata intamplarea asta.

    00
    • Fără să spun că nu putea evita scandalul, comentariul tău este o pledoarie pentru ”și-o merita”, ”ea a căutat-o” mentalitatea clasică la noi, că de aceea am ieșit la sondaje că peste 50% dintre români cred că violul este scuzabil, în anumite circumstanțe (femei și bărbați în egală măsură). Și în general, victima este scoasă cumva vinovată.
      Scuze, poate nu asta doreai să spui/nu crezi asta, îți spun doar ce interpretez din răspunsul tău. Mi s-ar fi părut ok dacă spuneai că în timp ce tipul nu are absolut nicio scuză pentru faptul că i-a dat cu ranga și că scoate la înaintare numai bucăți de filmare, că joacă teatru etc, tocmai pentru că există indivizi de acest tip, pentru siguranță este mai bine să încerci să aplanezi conflictul. Altfel sună că ea este vinovată că și-a căutat-o. Și nu este OK. Așa scapă la noi toți, cu tot felul de excepții și scuze și acuze pentru victime etc.

      00
    • da-o’n 3,14zda ma-sii mirelo, ce treaba are violul cu ce se întâmpla aici

      00
    • @Mirela – nu o acuz ca „a cautat-o”. M-as mira ca o fata ca ea ar cauta asa ceva, ci doar ca nu a stiut sa gestioneze corect situatia. O fi varsta sau lipsa de experienta, uneori si cei mai calmi dintre noi nu se pot controla in astfel de situatii. Nu il apar pe agresor, dimpotriva el a gresit decisiv si probabil merita un pic de inchisoare daca se adeveresc declaratiile fetei.
      Ce vreau eu sa zic e ca trebuie sa ne pastram calmul in astfel de situatii si sa citim omul pe care il avem in fata. Nu vrei sa faci fata unei posibile agresiuni, incerci sa „talk your way out of it” – ca nu gasesc o traducere decenta. Pe unii ii sperii cand devi tu agresiv, pe altii ii provoci mai tare, asa ca mare atentie cand si cat de mult te poti intinde pana cand ratiunea se rupe si raman doar regretele de dupa.

      00
    • Ce intelepciune poti aplica cand un ghiolban te ataca?!

      00
    • @Flo – fugi, dar pana acolo te asiguri ca nu il provoci sa te atace.

      00
    • @flo … când cineva ma ataca sau e violent eu unul sun la politie … poate ti se pare socant dar chestia asta chiar functioneaza … în România.

      00
    • @Flo: .. insiști în ideea ta ! .. păcat ! .. uite o idee : du-te și tu și parchează la fel, exact acolo .. ia vezi, ce iese ?! 😈

      00
    • Mirelo … când te sui pe el si îti dai jos chilotii si intra din greseala atunci nu mai e viol … si asta în anglia. Când îi spui ce ai domle, stai calm si el nu se opreste atunci e.

      00
    • A ratat pe naiba! A ieșit din anonimat. A cautat un pic de atenție și a găsit. Când nu ai bani de promovare și ești în stare să plimbi un pui mort în zgardă doar pentru audiență, poți să mănânci bătaie programată lejer pentru un pic de agitație media. Just facts!

      00
    • Flo nu ai zis nimic de pana la a schimba clasa politica in Romania, trebuie schimbata APATIA si AGRESIUNEA unora din noi!

      00
    • Mai ales apatia…

      00
    • @Flo@Mirela, cu tot respectul, Florin are dreptate in ceea ce spune. Si eu sunt femeie si m-am trezit in situatii similare in viata. Simti ca esti intr-o situatie limita in acel moment, nu provoci omul. Incerci intai sa discuti omeneste, vezi ca nu functioneaza, te baricadezi in masina si suni politia. Chiar daca ti se pare nedrepta pozitia la acel moment si ies nervi si frustrarea la suprafata, trebuie sa fi constienta ca nu poti face fata unei posibile altercatii fizice cu un barbat…
      Va inteleg si pozitia voastra. Cu totii ne-am dori mai mult, o schimbare de mentalitate in Romania privind agresiunea…dar, realitatea bate filmul. Mai bine previ decat sa tratezi.

      00
  12. NOU
    #88

    O vaca si-un bou.

    00
  13. NOU
    #91

    Sunt 2 variante , dupa a prins-o ala si a batuto calumea sau sa lovit singura.

    00
  14. daca ai un metrujumatate si esti vlogerita/flokerita poti parca oriunde vrei tu!

    00
  15. Las-o naibii de treabă, primul lucru care-ți cade în mână e o rangă de metal? Pana mea, omori oameni cu aia, faci pușcărie, îți fvți toată viața. Au parcat ca niște muiști, chemi poliția și le faci tu poze să-i faci de căcat. Doi jegoși și unul dus cu pluta.

    00
    • E domeniu privat, politia nu are ce sa faca, poate doar să constate. Știu, legi de doi bani.

      00
    • Asta e frumusețea autoreglării într-o societate unde poliția nu aplică regulile. Te doare în pula unde parchezi dar numai parțial că „nu știi peste cine dai” și poate reacționează și el nașpa. Doar că unii nu au instinctul ăsta și ajung în situații din astea de conflict cu dulapul mișcător. Iar civilizația nu e să parchezi ampulea și să nu se întâmple nimic ci să nu parchezi ampulea în general. Mi se pare foarte trist când văd tineri cu apucături din astea. Iar aia cu greșeala…să o lăsăm mai moale. „Greșitul” și văzutul după aia dacă zice cineva ceva e sport național.

      00
  16. Şi pe la noi prin sat se mai bat oamenii cu răngi şi topoare dar dacă mergi la poliţie cu o vânătaie ca aia râde toată secţia de tine. Totul se termină amiabil cu: Io i-am dat cu ranga, el cu toporul dar nu ne-am jignit.

    00
  17. ceafa lata a inceput, i-a luat telefonul, adica furt. ea parcase acolo la indicatiile altui ceafa lata.
    altceva ma amuza: a luat bataie de la un dezvoltator imobiliar vecin/prieten/ruda cu cel care i-a vandut(credit x zeci mii euro) ei un apartament cu 2 camere la porumb pe o strada plina cu noroi.

    00
  18. Da, cand am vazut clipul si incidentul ma felicit inca odata ca sunt nemernic si nu doresc sa ma detasez de realitatea in care traiesc, iar cu atitudinea asta le stric ‘filmul’ celor din jur cu pesimismu-realsimul meu.

    Se tot zice de civilizatie si stat in comentarii, cine a zis de stat civilizat? unde intra romania in stat civilizat? politie? Ce politie? Ce justitie?
    Hai sa nu ne mai mintim frumos. Hai sa vedem lucurile asa cum sunt: aici cainele mare mananca cainele mic.
    La fel si persoana in cauza, cu toata bula ei de civilizatie si bun simt (si de care sincer imi pare rau), si-a luat o ranga si s-a trezit un pic la realitate.
    Nimeni nu te salveaza aici. traim colectiv o minciuna cum ca ar fi ceva politie si justitie care sa ii impiedice pe acesti minunati caini mai mari sa nu ii manance pe restul.

    E o regula simpla de functionare in societate (daca o urmezi…esti om linistit):
    1. ai pile relatii (politie/politic/mafie) -> faci gura mare si-ti ceri dreptatea.
    2. Nu ai? daca ai siguranta ca nici cel din fata ta nu are + Poti sa-i faci fata cand intra in rage mode -> faci gura mare si-ti ceri dreptatea.
    3. Esti un cetatean simplu -> Te calmezi, il calmezi -> fight another day.

    Nu ai cum altfel. Ne tot uitam la vest ca e ok si nu se intmpla asa ceva -> acolo e educatie, stabilitate si nepotismul e mai greu de gasit. Au trecut si ei prin asa ceva. Au depasit prin reducerea coruptiei si educarea poporului. Noi nu facem nimic de genu.
    Esti in jungla, poarta-te ca atare.

    00
  19. Deci în mai puțin de 2 săptămâni avem asa: influenceri care au pe conștiință câteva zeci de domnișoare cu fețele distruse, influencer care instiga la viol și influencer care isi ia bătaie de la o gorilă ca a parcat ca o tută. What’s going next?

    00
  20. Stați așa că eu nu-s lămurit – Flo e cumva gagica aia de-un metru și-un ziar de și-a luat bătaie? Că la cum comentează cam așa pare.
    Mersi.

    00
  21. Eu aș cataloga asta drept tentativă de omor. N-ai cum să dai cu o BARĂ DE METAL într-o femeie de 1,50 cm fără să vrei s-o omori.

    00
  22. Tot cetateanu’ care o crescut in cartiere cam prin anii ’90 stie ca bataia pe strada jumate-i psihologie fina : dupa ce ai luat un pumn doi in gura sa ai sange sa dai si tu inapoi.Ca bataie fara capatat n-o fost niciodata decat in filme.Tampita aia cu spray-ul (apropo de ce porti spray, esti pusa pe harta, cauti scandal?) e crescuta mult dupa anii 2000, si probabil ca nu stie vorba lu’ Iron Mike „Everybody has a plan untill gets punched in the mouth”. Da-i cu spary-ul, asumati ca poate o iei rau dupa. Ca unii turbeaza pe loc la o faza din asta si uita ca esti femeie si iti muta capul de pe umeri. Adica esti pizda smechera, ai spray, tu te aperi singura, esti pisi moderna, dar dupa cand o furi nu mai esti? Sau cum ca nu inteleg.
    Asa putea si ala sa-i futa una preventiv, ca avea spray si s-o simtit amennintat.
    Ai dat cu spray, tre’ sa iti asumi si continuarea.
    Cat despre dat cu ranga, la noi in cartier era o vorba : mai bine dai cu pumnu si platesti un ochi, decat cu parul si platesti un om intreg.

    00
    • Asta a fost primul lucru la care m-am gandit cand am auzit. Am crescut in anii 90 intr-un cartier de suedeji (fata fiind). Niciodata nu te certi cu cineva de genul tipului din clip fara sa fii sigur ca poti sa-l dovedesti. Daca stii ca nu poti, incerci alte metode, il iei cu frumosu’ etc, pentru ca e genul de om care nu se teme sa fie violent daca l-ai enervat, pentru care nu conteaza cine esti, ca sunteti in public, pe moment nici teama de politie (eventual pana o vede, dar cateodata nici atunci), nimic din „armele” civilizate, obisnuite la care apelezi.

      00
  23. Mie mi se pare airea tot scandalul asta. Daca ai 1.50 metri si dai cu spray la o gorila, nu te intorci la el sa-ti incerci norocul. Suni la politie si iti asumi faptele. Imbracamintea nu o ajuta deloc. Daca eram in locul aluia as fi banuit ca tipa fie are aparat cu electrosocuri, fie pistol. Dupa portia de spray as fi luat si eu ceva „ajutator”.

    00
  24. De început persoana care a bătut-o merită anchetat și n-are scuze LEGALE pentru ce a făcut.
    Acum din optică morală și rațională: Tequila și-a meritat-o sau a căutat cu lumânarea. Cand instigi o matahala, ce te aștepți? Să te mângâie pe frunte? Orice om cu capul pe umeri ar fi căutat să aplaneze conflictul și să-și recunoască vina inițială (ai parcat prost și ai distrus un bun de pe o proprietate privată), iar în caz de violențe, s-ar fi îndepărtat și ar fi sunat la poliție. Dar mirosea a vizionări, nu? Ce am zis eu e PC greșit, dar trebuie să ne gândim că dincolo de lege exista instinctul nostru de a căuta singuranța, de a adopta o atitudine pașnica și precaută in fata violentei. Și acum să fac o analogie forțată: fetele care ies seara îmbrăcate sumar prin zone periculoase și fără cineva care să le protejeze. Cei care te abordează si fac gesturi indecente sunt niște animale, dar nu poți să nu remarci lipsa de inconștiență. Dacă mă plimb eu prin Ferentari la 12 noapte și sunt jecmănit, cred că prietenii mi-ar rade în fata.
    P.S: trebuie sa înțelegem ca sunt in lume psihopați, agresori, violatori de care trebuie să te ferești. Pur și simplu ăștia nu se gândesc la consecințe și decât victimă mai bine caut să previn.

    00
  25. În final vor vedea dacă bătaia luată… merită numărul de vizualizări!

    00
  26. Ce ma mira cel mai mult la ce a povestit tipa e cum povesteste ca nimeni nu a ajutat-o cu un telefon. Inteleg oarecum ca na, femeie, adrenalina, era probabil foarte isterica…dar eu cred ca daca rog pe cineva sa ma ajute sa sun la politie, 9 din 10 reusesc, iar la 1.85 si 100kg nu par cel mai „prietenos” individ. Daca nu reusesti sa convingi atatia oameni sa te ajute cu un telefon, probabil ai ceva probleme la nivel de comunicare si risti, dupa cum se vede, sa pornesti scandal de la o simpla parcare aiurea.

    00
  27. I-a dat cu-n fier de 2-3 metri!Loool!Si ea o avut reflex si o blocat!
    Plm, daca iei un fier din ala peste coapsa ti-o rupt tot acolo.
    Ba, generatia pulii is astia!Nici de scandal nu-s buni.

    00
    • Asta mi-a placut si mie. Avea fierul ala 2-3 metri asa cum are si putza lu gagica-su 15 centimetri. La cum estimeaza ea lungimile…

      00
  28. Cica unu batea o femeie. Pumni, picioare in cap, tot tacamul. In jur multa lume dar toti erau indiferenti. Intr-un final vine politia, aia era la pamant, inconstienta.
    Un politist intreaba multimea: pai voi ati vazut ce se intampla si n-ati intervenit?
    Multimea: pai noi am fi vrut, dar se descurca si singur.
    Acum inafara glumei, consider injositor sa lovesti o femeie cu o bara de fier. Indiferent daca injura sau da cu spray. Dar cred ca am o alta perceptie despre ce e un mascul alfa.

    00
  29. Totusi, retardata aia de copila imbracata ca o boschetara si cu atitudine de jeg ordinar de ce a inceput sa filmeze? Omu ala nu a avut nici un fel de intentie violenta pana in momentul in care mizeria aia de copila sa nu inceapa sa il filmeze. Se vede ca e doar consternat ca niste copii retardati au parcat ca niste dementi si au rupt pe acolo ceva. De unde pana unde pocitania aia incepe sa filmeze? Deci tot ea filma? Ea rupe omului nu stiu ce si tot ea incepe sa filmeze? Nu pare nimanui a provocare? Ca mie imi miroase a provocare de la posta. Exact astia sunt pasii pe care ii urmezi cand vrei sa provoci pe unu si sa il filmezi cand isi iese din minti.
    Datul cu sprayul in ochi…din nou. De unde pana unde tii sprayuri lacrimogene la tine si esti gata la orice ora sa il folosesti? Asta tineti si voi prin buzunare on a daily basis, nu? Mai un spray lacrimogen, mai un cutit, mai un baston telescopic. Toate pentru legitima aparare, sigur. Vedeti vreo secunda o atitudine din partea piticaniei pocite aleia prin care sa isi ceara scuze? Macar vreo secunda in care sa se vada in gesturile ei un „scuze…nu am vrut”. Nimic. Asta e un alt argument clar ca faptura aia cu mutra de clovn trist ajuns in mizerie s-a dus acolo pusa pe cearta sa ii insceneze aluia ceva.
    Ancheta politiei va lamuri tot tabloul, dar e pacat ca pana atunci sunt gramezi de oi idioate pe internet care inteleg sa dea dreptate schiloadei aleia. Oare nu are parinti sa vada ca i se citeste pe fata faptul ca baga droguri grupa mare?

    00
    • Scoate ranga la ea… Nu te lasa omule calcat in picioare..

      00
    • sa moara boss, nu merita sa traiasca. Hai sa o jignim si sa o omoram cu pietre pentru ca noi avem preconceptii si suntem tari in „tastatura”. Ba tu ai citit ce ai scris ? Tu consideri normal modul in care te-ai exprimat si ce ai „gandit”? Iar tu Zoso, ca la tine ma uit ( :)) ), nu crezi ca astfel de postari ajung rapid sa agite si sa bolduiasca tenta de agresivitate vis a vis de influenceri din ultimile luni? Pai e ok asa?

      Vrem o lume mai buna, mai civilizata, dar permitem exprimari de genul in spatiul public pentru ca hei….e doar o parere…e free speech. jenant

      00
  30. Ba e trist tare ce mentalitati aveti unii mai sus. Ce am inteles eu: daca ai 1.50 sau faci vloguri sau porti hanorac sau altii nu aud de tine decat acum sau dai cu spray lacrimogen de frica, e clar ca meriti bataie. Sau daca esti femeie, cum plm sa te iei de ala ca e ditamai namila.
    Vai de capul nostru. Hai cu dislikeurile.

    00
    • Pai daca dai cu spray cam ceri bataie. Nu vorbesc de cazul asta in care e o femeie de 40 kg. Dar, la modul general, daca ai dat cu spray ai inceput bataia.

      00
    • @cristian. Eu am 50 de Kg….vine un malac spre mine cu intentia clara de a ma vatama. Astept sa ma loveasca si apoi dau cu spray? In cazul in care te loveste tare un malac, tu avand 50 de Kg…e posibil sa nu mai poti da cu spray, sau sa fugi, sau sa mananci….decat cu paiul, doar zic.

      Cum am inceput eu bataia daca am dat cu spray…mai explica-mi o data.

      00
    • Cosmine, „intentia clara de a ma vatama” e subiectiva, e in capul tau. Poate urma sa te agreseze sau poate nu. Si ca un sfat, daca ai 50kg si vine un malac spre tine, cel mai bine e sa fugi nu sa speri ca nimeresti cu spray si sa te rogi sa si functioneze. N-ai fugit, ai dat cu spray si n-a functionat, acum clar te bate; si te bate si cu pofta acum

      00
    • și după aia îți explică poliția că tu ai început, deci tu ești vinovat.

  31. NOU
    #132

    Tipa asta pare sa aiba un tic motor, clipeste frecvent din ochiul stang!
    Nu cred ca face cu ochiul, nu era cazul…
    Am I right?

    00
  32. În acest moment se dezbate la A3 subiectul George Floyd de România. Un căruţaş beat a fost oprit de poliţie&jandarmi şi a fost agresat pentru că a refuzat legitimarea şi s-a revoltat că i-au pus fiola.
    De mâine vor fi proteste masive în toată ţara împotriva brutalităţii poliţiei de la sate pentru că nu se mai poate aşa, adică nu se mai poate circula cu căruţa pe uliţele satului cu berea în nas ?

    00
    • Ah, un detaliu interesant a fost că nevasta căruţaşului i-a tras un şut în oaie unui poliţist sau jandarm… „I-am dat cu picioru’ între picioare”.
      România pitorească !

      00
  33. Dezvoltatorul o sa pice cam nasol. Din filmare se vede ca el a dat primul si nu a fost legitima aparare. Se vede ca ala da primul si pe urma riposteaza si ala cu spray-ul.
    Ca ceilalti au fost tarani si au avut un comportament provocator e alta discutie. Ca au distrus placa de marmura iarasi alta discutie. Din filmare reiese ca e cale de access auto, se putea intampla oricui. Putea chema politia sa reclame si sa se indepte civil impotriva lor sa ii plateasca.

    Daca a luat dreptatea in propriile maini are acum dosar penal. Intra lejer la 193 si 194 ncp. Daca a mai dat si din gura intra si la amenintare 206 ncp plus 253 distrugere ca i-a spart aluia telefonul in cap. Are pluralitate si concurs de infractiuni ca sunt doua victime si sunt mai multe infractiuni. Una din ele se incadreza la 194, alin. c din care rezulta „un prejudiciu estetic grav şi permanent;” ala ramane cu semnul ala in frunte toata viata.

    Il asteapta vremuri interesante pe gascan. Are de ales intre a fi tocat de bani de catre avocati cu mari sanse de a lua ceva, fie si cu suspendare + cheltuieli de judecata si despagubiri, fie de a se impaca cu victimele caz in care or sa il usuce de bani ca il au la mana. Daca are ceva in cazier se retine si starea de recidiva plus un bonus si in cazul asta are absolut toate motivele sa se impace cu victimele.
    Oricum ar da-o pica prost si mult pe minus, plus griji si nervi. Si pentru ce? Pentru o placa de marmura / granit etc de max. 200 euro cu tot cu montaj.

    00
    • daca in speta se aplica retragerea plangerii, mizez pe asta!

      00
    • despagubirea va fi ca nu se va imbolnavi de lovituri cauzatoare de deces!

      00
    • NOU
      #141

      M-as mira sa pateasca mare lucru, stiu un caz care a luat 6 luni cu suspendare pt coaste rupte si spitalizare serioasa.

      Procurorii/politia de obicei trateaza cu lejeritate cazurile astea. Ce naiba’, nici aia de-si bat nevestele nu patesc nimic pana nu le… bat de nu mai sufla.

      00
    • Cioco, oricat ar trage dezvoltatorul treaba e grosuta, sunt doua victime si o gramada de infractiuni. Talharie, vatamare corporala, distrugere si daca s-a mai scapat la gura cu „stai ca te omor” e si amenintare, ei sunt doi el e doar unul. Chiar daca ia 6 luni cu suspendare tot pierde. Aia se constituie gratis parte civila in procesul penal, cer despagubiri si pe urma il executa. Ii strica combinatiile rau de tot, daca are cazier iar e rau si chiar daca nu are tot e rau. Victimele daca pierd raman doar cu bataia, insa daca pierde dezvoltatorul e rau de tot de el. Acum e vorba de bani si de nervi, un dosar din asta dureaza 2-3 ani. 6 luni pana termina politia ancheta, pana ajunge la camera preliminara inca cateva luni, fond un an, apel inca un an ca dezvoltatorul va face tot posibilul sa traga de timp. In tot timpul asta actiunea trebuie sustinuta financiar si un penalist bun costa. Cea mai buna solutie e sa se impace rapid acum la cald pana nu avanseaza prea tare ancheta si sa o lase mai moale pe viitor. Pericolul pentru dezvoltator cu tot cu banii si relatiile lui e ca si astia mici cu putin efort si ajutorul familiei isi pot permite serviciile unui avocat bun.

      00
    • NOU
      #143

      Valeriu, doua victime sau doi agresori. Ca ei or venit si doi, si cu sprayul deci pusi pe scandal. Asa caaaa….

      00
    • Nicolae, actiunea violenta a fost initiata de catre dezvoltator. Ala a dat la picioare si a smuls telefonul victimei si de acolo lucruile au luat-o la vale. Si chiar daca sa zicem aia doi ar fi agresori actiunea dezvoltatorului depaseste cu mult limitele permise de legitima aparare. Daca ii dadea cu telefonul in cap si il imbrancea era ok sa zicem. Dar daca te duci pana in magazie iei ranga si ii alergi prin curte nu mai e legitima aparare, in functie de comportament si circumstante poate merge pana la tentativa de omor. In materialul video nu arata cand a fost lovita fata, poate ala incerca sa ii dea in cap si din cauza ca s-a ferit a lovit-o in coapsa.
      Sunt sigur ca si replicile de la inceput nu au fost tocmai amiabile. Desigur, atitudinea aricilor lasa mult de dorit. Problemele se rezolva prin dialog nu prin smuls telefoane si fugarit prin curte cu ranga.

      00
    • Valeriu, respect!

      00
  34. Sper ca s-a dus la Politie inainte sa comenteze pe tv, internet, etc.

    00
  35. Mamikilor, asta e rezultatul lipsei troznitului pruncilor. Cand faci parenting de calitate, dar pruncul nu stie ca bataia doare…devine vlogheritza si ia rangi de 2-3 metri peste faptura.

    00
  36. Pentru toți cititorii care sunt de părere ca și-a căutat-o fiindcă a parcat aiurea vreau să vă informez că:
    1. Ea a precizat în video că știe că nu era locul ei de parcare, fiindcă se trotuarul unde are ea locul ei de parcare.
    2. Dezvoltatorul de la care a cumpărat apartamentul i-a zis să parcheze unde a parcat, iar dacă este vreo problemă, să zică că el a lăsat-o să parcheze acolo. Nu s-a apucat ea de capul ei să își lase mașina acolo.
    3. Scandalul nu a pornit de la cum era parcată mașina, ci de la gibonul care o acuza că i-a spart marginea unei plăci de marmură și să îi dea bani de reparații. Când i-ar fi cerut să se uite pe filmări ca să vadă daca ea era vinovată, s-a inflamat individul.
    4. Dacă aș avea mentalitatea pe care o au unii aici, atunci ar trebui să mă bag cuțitul în toți proștii care parchează pe locul meu din garaj.

    00
    • NOU
      #149

      Dar inainte sa bagi cutitu in ei, lasa-i numai oleaca sa iti dea niste shprei in oki.

      00
    • Daca cineva iti spune sa parchezi pe marginea unui crater, o faci?
      Probabil am prea multa educatie sa nu parchez pe locul de handicapati sau fix in scara blocului… indiferent de persoana care mi-o recomanda.
      Pana acum, nu am nici o dovada sa cred varianta cu ranga de 2m. Voi aveti?!
      O poza face cat 1000 de cuvinte, dar tot insuficiente cat sa convinga o natie de prosti ca nu e ok sa fii nesimtit!
      Daca spunea ca era un baston telescopic, parea mai credibil. Nu stiu pe nimeni sa aiba o ranga la indemana. Nici de fier beton nu am auzit pe cineva sa aibe…

      00
    • Lol, mi-aduci aminte ce glume de bucureștean jegos făceam cu colegii de facultate din provincie: le ziceam in troleibuz ca daca vine controlorul sa stea liniștiți, sa zică că sunt cu mine.

      00
  37. andrei, banuiesc ca prostii aia care-ti ocupa tie locul nu iti dau cu sprayul in ochi, corect?

    00
    • Eu nu vin pornit pe scandal.

      00
    • @andrei g, deci esti de acord ca lucrurile au tendinta de a escalada?
      Deci maimutoiul a inceput sa urle la vlogerita. Ea, in loc sa se suie la volan si sa mute masina de acolo, a ales sa scoata telefonul si sa il irite si mai tare (a.k.a. a escaladat situatia).
      Individul i-a luat telefonul, iar ea impreuna cu prietenul au decis sa treaca la agresiuni fizice. Prietenul i-a distras atentia, iar ea i-a pulverizat cu spray in ochi.

      Asta ti se pare normal?
      Adica eu tip, iar tu alegi sa-mi dai cu spray in ochi.
      Normal ca si el a trecut la next level.

      00
  38. NOU
    #155

    Aici s-au întâlnit doua persoane fiecare cu convingerea ca e mai smecher ca restul lumii. O iutuberita cu figuri pe ea si un ghertoi cu ceva spate si lovele. Rezultatul ne bucura pe toti lol.

    Legal, o sa vedem ce iese, ca ei erau 2 vs 1, ea a atacat prima cu sprayul deci arma, si din toti doar el a plecat cu ambulanta la spital. Asa ca poate o mai taxeaza si la tribunal.

    00
    • E doar parerea mea din micile cunostinte pe care le detin: daca nu intervin pilele si/sau mita ea scapa basma curata datorita filmuletului postat (oricat ni s-ar parea noua de ciudat) si lui i se deschide dosar penal pentru vatamare… probabil amenda daca nu are ceva antecedente.

      Cam asta vad eu ca solutie legala.

      00
    • NOU
      #157

      Pai din filmulet se cam vede ca ei or sarit la bataie, si au folosit si primii arma, care e si spray ilegal.

      Apoi, daca cumva judecatorul întelege ca ea a scos sprayul din masina, e si intentie. Sau daca apare ca l-a adus special deci nu umbla zi lumina cu el. Ca înseamna ca ea a venit pusa pe scandal.

      Despre tonul conversatiei pâna la momentul când ea îl filmeaza nu sunt dovezi deci nu e usor de aratat ca el a venit pregatit de scandal. Ea însa a venit si cu prietenul, si cu sprayul, astea îs dovedibile usor în instanta.

      La faza cu bara ea n-are martori, el poate arata ca fugea singura bine mersi. Si poa sa spuna ca s-a împiedicat si s-a lovit de ceva, o usa, etc, cine stie.

      Eu asa ma gândesc dar na.

      00
    • Oamenii s-au batut fix ca sa evite sa dea declaratii pe la politie si tribunale … se vor împaca sau vor uita amândoi de asta într-un an de zile

      00
    • Pe scurt:

      Acolo sunt 2 batai separate. In film se vede doar prima in care ea poate miza pe „auto-aparare” cu spray-ul. I s-a facut frica cand a atins-o ala care dupa parerea ei a incercat de la inceput s-o bata. Ar fi fost maxim incadrata la „loviri si alte violente” daca totul se termina aic.

      Problema e ca omul a parasit lupta si s-a intors c-o arma si cu intentia s-o foloseasca. Asta-i a doua bataie separata de prima dar care dovedeste doar ca pispirica a avut dreptate sa i se faca frica si arata ca e probabil ca ea sa aibe dreptate cand a folosit spray-ul. Caracterul omului e violent, evident. Iar el e ars.. vatamare corporala sau cu foate mare noroc „loviri sau alte violente” (dar nu cred, nebunul a iesit c-o ranga).

      E irelevant legal ce credem noi „moral” ca s-a intamplat, cum s-a plans ea pe net, cum a iesit el la televizor, etc.. si e normal sa fie asa in fata legii.

      Dar asta e parerea mea personala si nu sunt expert in domeniu.

      00
    • @Cosmin, daca iti este frica, te retragi.
      Dar oricum, probabil ca individul respectiv va fi declarat vinovat pentru ca el a initiat primul contact fizic. Chiar daca nu a lovit-o si doar i-a luat telefonul din mana.

      00
    • NU. Aici s-au intalnit 2 generatii cu mentalitate diferita! Cel care se certa si discuta( chiar daca e mai vocal) si cei care nu recunosc nimic(lasi),filmeaza(tupeisti) si agresivi.
      Ei incearca initial sa demonstreze ca nu sunt de vina cu masina parcata chiar acolo. Normal ca omul se infurie cand vede ca e mintit in fata. Fiind o alta generatie( ca si mine) are o alta abordare.
      Nu cred ca a venit cu nicio ranga.
      Daca ei se balacareau cu el si pana la urma ziceau: na ma, cat costa o gresie ? ia ca am de unde. sau: ne scuzati nu ne-am dat seama…situatia se calma. Ca nu a iesit ala de nebun sa le ceara tocmai lor sa-i plateasca gresia.
      Dar faza cu „stai ca te filmez” e iritanta si agraveaza lucrurile.

      00
    • Exact asa s-a intamplat. Dupa ce ca esti vinavat, mai esti si cu gura mare.
      In loc sa taca si sa accepte ca a facut o tampenie, ea a vrut sa arate ca este smechera si nu este intimidata de dezvoltator.
      Si dupa ce a pierdut confruntarea, a venit repede sa se planga pe internet ca lumea este rea si nu o lasa pe ea sa isi faca de cap.

      00
  39. Deci taratura aia de influenzda parcheaza in usa, peste rampa pentru aia cu dezabilitati. O doare-n pizda de aia-n scaun cu rotile. Vine proprietarul, le spune sa-si mute cazanul altundeva, pe aia o apuca smecherelile cu filmat si alte cacaturi, ba ii mai si da un spray in fata. Pai pula mea, eu zic ca n-o batut-o destul. Trebuia sa-i dea cat sa stea macar 2 saptamani in spital, paturile de spital din romania au un efect terapeutic maxim – 2 saptamani acolo i-ar fi scos din cap besinile cu parcat unde vrea pizda ei, ca deh, cu canal de youtube e peste pulime.

    00
  40. Nici nu ma mira cati de aici ar fi știut mai bine sa reacționeze. Cu mintea de pe urma toți suntem mai isteți.
    Ghindoaca asta are un stil boschetar care chiar te face sa nu ii dai telefonul sa sune la politie. A parcat ca o vitica, ma îndoiesc ca dezvoltatorul care a trimis-o sa lase masina în fata sălii de sport i-a spus sa urce pe rampa efectiv. A avut și ea o atitudine de cacat pe principiul „hai mai amenință-ma cât filmez ca să fie și pe camera”. Poate ca fata ei cere pumni, cum am mai citit prin niște comentarii – și mie mi se pare enervanta.
    Toate astea de mai sus fiind adevărate…. O ranga peste picioare și un telefon aruncat în cap lu gagiu-so de a fost cusut nu se justifica nici dacă l-ar fi injurat de mama. Sunt doi mucosi de un metru și o chiftea, nu ai cum sa fii bărbat în toată firea și sa sari la bătaie la ei, orice ti-ar face. Femeia putea fi lejer amendata cu un apel la politie. Eu am colecție de prosti din astia ca ea pentru care am chemat politia pentru blocarea parcării în exact același stil cretin. De când m-am mutat în bloc s-au mai potolit, cred ca s-a dus vorba ca s-au mutat niște nebuni care tot suna la politie.

    00
    • Pai daca s-a intalnit maimutica asta enervanta cu borfasul de cartier…. ies scantei. Dar nu te poti da victima cand initial tu ai fost aia care s-a comportat ca o jigodie. Si d-aia destul de putina lumea poate sa empatizeze cu ea, cand se vede ca ea si prietenul tot ca niste golani self-entitled se poarta.

      Si se justifica si ranga aia peste picioare si telefonul aruncat in cap cumva. Bai, or fi mucosii aia de un metru si-un zambet, da’ daca te fut destul de mult la cap, le dai niste smetii peste ochi si-i trimiti inapoi la ma-sa sa invete din nou cum sa se comporte in societate. Faptul ca-s niste mucosi nu le da dreptul sa fie obraznici si sa faca ce vor ei, ci dimpotriva, sunt niste mucosi care – mai mult – ar trebui sa faca ciocul mic ca ei au parcat peste rampa aia, ei sunt aia de la care a pornit totul.

      Si nu trebuie imediat la politie, ca oameni suntem. Mergi si le spui frumos alora care parcheaza peste rampa/locul tau de parcare sa mute masina. Ei, daca in momentul ala ei incep sa te ia la pula, te enervezi, iar oamenii reactioneaza diferit la asta. Unii se duc si suna la politie, altul le tranteste telefonul in cap.

      00
    • @Sabotor, sunt de acord. Eu am văzut filmulețul ei înainte sa apara in presa și varianta batausului. Am rămas surprinsa de felul în care te făcea povestea ei sa o vezi ca pe o victima și cum de fapt, în varianta filmata pe camere&telefon, duduia instiga.

      Despre faptul ca te pot scoate din sărite niște șobolani din astia de se cred intangibil, da, sunt de acord. Dar crede-mă ca dorința de a face bine cuiva prin a nu suna la politie și a încerca cu vorba bună (tipul din situația data nu a încercat cu vorba bună oricum, a sunat sa amenințe din start) e mu.e pentru tine de cele mai multe ori.

      Aveam un loc de parcare un fata blocului, marcat pe asfalt, cu tăblie, am semnalizat cu tot ce se poate ca e loc rezervat tocmai ca să ma asigur ca toți nesimțiții care lăsau masina acolo o făceau din rea voința și nu din neștiință.
      În fiecare zi parca pe el o duduie care lucra fix vizavi. Se găseau si locuri la liber prin jurul blocului, da’ femeia voia sa își vadă Mercedesul de pe geam de la birou. Primele dati s-a ciocnit cu al meu care ajungea înaintea mea acasă, o suna în fiecare zi sa mute masina, venea și o muta pe locul vecinului, și tot asa. Sa fie la vedere. La un moment dat am găsit-o și eu parcata, am sunat-o, a venit, a mutat. A durat ceva pana m-am prins cu al meu ca vitica aia știe ca e loc plătit și ne fute mereu la icre și ca deja puteam sa o punem pe speed dial, sa o sunam in drum spre casa sa ne lase și pe noi sa ne folosim locul. Ne-am hotărât ca data viitoare când o găsim, sa o rugam și sa nu mai parcheze, ca avem nevoie de locul ala, nu e plătit doar sa stea degeaba, ba mai suntem și amândoi cu masina și ne e greu cu unul singur. S-a intamplat sa fie al meu primul care o găsește iar acolo și o roagă frumos sa nu mai parcheze. N-a zis nimic. La doua zile o găsesc IAR acolo. O sun sa mute masina și ii zic, ușor iritata ce e drept, sa nu mai parcheze acolo ca devine iritant, ca ii înțeleg pe cei care lasa masina o data, dar sa fii mereu sunat de aceiași oameni, sa stii ca e locul cuiva, sa fii și rugata sa nu mai lași masina acolo, sunt semne de ușoară nesimțire și ca data viitoare o sa sun la politie, nu la ea. Ei bine, a venit aia cu o falca în cer și una în pământ, urlând și la telefon și face 2 face ca să chem politia, ca ea nu își muta masina pana nu vede negru pe alb autorizația de parcare. I-am arătat-o pe telefon. Ca ea nu pleacă. Asa ca am blocat-o cu masina și am urcat în casa. A venit cu o matahala de golan sa tragă de masina mea. S-ar fi lăsat cu mare scandal, dar am preferat sa nu cobor, sa sun la politie, și sa las amenzile sa curgă. Nu ma mai misca nimic. Nu mai risc sa ma pun în gura cu nimeni. Dacă nu ai număr de telefon în geam, direct la politie. Dacă te sun și vii cu scandal, sun la politie. Nu merita sa ii lași în pace, sunt niște nesimțiți comozi și prost crescuți.

      00
    • Laura, ai omis un detaliu important, care, in opinia mea, a schimbat comportamentul tipului: sprayul.

      00
    • Cosmin, tipul a dat intai la picioare pentru a il dezechilibra pe arici si pentru a-l deposeda de telefon. Vedetutza a dat cu spray cand telefonul aluia era deja la dezvoltator. Vezi in clip ca dupa ce isi ia jetul de spray ii da aluia cu telefonul in cap. Initiatorul actiunii violente a fost dezvoltatorul vietii, restul sunt discutii. Daca ala nu ii smulgea telefonul tipa nu dadea cu spray.

      00
    • Cosmin, eu vad ca primul care a dus conflictul în zona fizica a fost smardoiul in alb. Acu’, dacă vad rau, ca sunt și mioapa, anulez tot ce am zis.

      Știu, șobolanii astia doi au instigat, sunt sigura ca l-au scos pe ala din minti, mai ales ca are istoric de sărit la bătaie (circula pe internet un filmuleț cu el cam în aceeași ipostaza cu niște chiriași pe care i-a dat afara din casa tot recurgând la violenta fizica), dar as vrea sa cred ca un om la 40jde ani nu se apuca de bătut în niște mucosi needucați când are tot ce ii trebuie sa le dea niște amenzi de le flutura cursurile la amândoi.

      00
    • @Laurra
      Nu ma refeream ca TU n-ai fi incercat cu vorba buna, ci la faptul ca na, daca parcheaza boii aia in fata rampei, nu mergi direct la politie, ci le spui sa-si mute masina si cum asta poate degenera in spray si rangi pe spate.

      00
    • @Laurra

      Cel mai clar, la obiect si argumentat comentariu !
      In jungla urbana trebuie sa stii sa supravietuiesti dar trebuie sa ai tot timpul in vedere ca exista consecinte legale pentru actiunile tale, ca de aia se numeste jungla urbana si nu doar jungla clasica unde poti face ce vrei tu daca rezisti la o tranta cu leul.
      Sa spunem ca grobianul ala o lovea pe antipatica aia mica mai tare si se ajungea la chestii mai grave, probabil acum gagiu se pregatea de puscarie .Merita sa iti pui libertatea in joc pentru un moment de nervi ?
      Telefon la politie ca nu te apuci sa faci tu pe justitiarul, aia este doar in desene animate.

      00
  41. Ideal e sa invatam sa evitam bataia, poate avea urmari grave de ambele parti.

    De multe ori bataia isi are originile in „ce daca ii dai o palma copilului, ca nu il doare si data viitoare nu mai face”, asa copilul invata ca isi poate face dreptate singur cu o alta palma data altcuiva.

    00
  42. Intreb pentru un prieten:
    Chiar si inchisa, daca lua foc sala aia de fitness in fata caruia a parcat cum intrau pompierii? Prin usile fata sau spate?
    In rest 2 cocalari care isi masoara smecheria, pe principiu:
    „M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat.” (Gigi Becali)

    00
    • Chiar si inchisa, daca lua foc sala aia de fitness in fata caruia a parcat cum intrau pompierii? Prin usile fata sau spate?

      n-ar fi făcut un vlog cu asta.

  43. Ceușan și Negru nu au auzit pt ca erau date cu Pluș Biodisel în urechi.
    Dar ref la numita din subiect am oarece rezerve. Dacă e în stare sa tragă în lesă un pui pe jos la Unirii pt audiențe de ce nu ar regiza un scandal?
    Dacă e pe bune, va avea și dânsa un dosar penal. Iar dacă intră în pușcărie o ajută proaspătul tatuaj să se integreze. Așa că aveți grijă pe cine urmăriți și ce vlogeri ascultă copii

    00
  44. Cu ocazia asta a învățat că bătaia doare…
    ONG urile care apără drepturile persoanelor cu handicap unde sunt?

    00
    • NOU
      #177

      Erau pe la Universitate la protest cu BLM si drepturile lucratorilor sexuali.
      Recunoasc ca n-am vazut pancarte pentru drepturile influencerilor cu handicap.

      00
  45. A ratat pe naiba! A ieșit din anonimat. A cautat un pic de atenție și a găsit. Când nu ai bani de promovare și ești în stare să plimbi un pui mort în zgardă doar pentru audiență, poți să mănânci bătaie programată lejer pentru un pic de agitație media. Just facts!

    00
  46. Pentru cei care au dificultăți în a prelucra informațiile prezentate:

    Analizând pe text, și videoclipuri, în ordine cronologică, avem așa (fapta și responsabilul):

    1. Mașină parcată mizerabil – Vloger&Co
    2. Distrugere proprietate (placă marmură) – Vloger&Co (sunt suspecți, nu au fost prezentate dovezi)
    3. Discuții în contradictoriu – Culpă comună (ca să citez un antecomentator)
    4. Lovire sau alte violențe și tâlhărie – Dezvoltator
    5. 6. Lovire sau alte violențe / Spray iritant – Vloger&Co

    Se reține că punctul 4 are caracter de infracțiune potrivit Codului Penal, iar punctele 5 și 6 au fost generate de nevoia imediată de apărare a proprietății (și vieții / integrității fizice) – vezi Cod penal – Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

    În concluzie, se dispune pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru Dezvoltator, și obligă pârâtul la plata pagubei cauzate (Iphone) precum și a cheltuielilor de judecată.

    Se dispune disjungerea cauzei privind agresiunea cu bara metalică, din lipsa probelor.
    Comentariile despre ”o fi zis ceva, o fi-njurat” se încadrează la analfabetism funcțional și se dispune pedeapsa trăirii în mediocritate și ignoranță, cu aere ușoare de superioritate.

    00
    • imi place ca lovirea de la 4 e mai grava decat lovirea de la 5.

      00
    • Cronologia nu implică în nici un fel gravitatea faptelor observate, ci rezumă încadrarea lor potrivit Codului Penal. Până și un animal ar putea observa asta: Agresiune – autoapărare!

      00
  47. Dezvoltatori imobiliari sunt o specie de taximetriști cu bani și cu noroc la păcănele. Era evident ca o sa o încaseze după ce i-au spart omului gresia de manele de la întrare.
    Pe de alta parte, tanti care plânge ca o metresă abandonată, pare un pic după supradoză și cu hanoracul ăla și tatuajele oribile nu părea că vine de la mânăstire în niciun caz. Cum să te bagi și sa crezi pe cineva care pare scăpat de la dezalcoolizare? Pe bune.

    00
  48. Pana la urma deznodământul e bun. Nu cel mai bun sau onorabil, dar bun.

    Ambele părți trăiesc. Niciunul în pușcărie.

    Se putea termina cu unul în pușcărie, altul în pământ.

    Și scandalul are onoarea lui, o dai, o iei, îți vezi de drum. Când provoci și ți-o iei, cauți drumul spre casa, nu spre politie.

    Poate reușesc sa învețe și copiii ăștia lipsiți de bun simt, demnitate, coloana vertebrala și ce mai vreți voi, ca cel mai bine e sa eviți, sa nu fii tare-n gura, sa lași capul jos când greșești.

    00
    • Sigur ca tu ai dreptate.. Dar sincer eu sunt mort de curiozitate daca depun plangere amandoi ce anume se intampla. As prefera sa avem continuitate la povestea asta si le-ar prinde poate bine multora.

      00
  49. ca o schita de Caragiale
    pacat ca nu are si dezvoltatorul un nume de bautura. dupa brandi si techila, trebuia si un…nu stiu, chiar nu stiu :)

    00
  50. Citesc comentariile și vad voturile de pe ele. Ma îngrozesc. Bai, aici, pe zoso, unde ma așteptam să găsesc o idee peste media online-ului romanesc, aflu ca media, de fapt, în afara bulei mele de existenta, e la nivel de India/Pakistan/EAU. Ce animale, bai, frate… V-a copt 5G-ul asta prea tare. Va meritați fistopia (cu f, da) în care trăiți, smardoilor!

    00
    • Vorbim de prostie aici care trebuie impartita frateste :) daca si cu parca….nu parca fix in fata cladirii proprietate privata :) daca ambele parti stiau sa comunice:trebuie de vazut ce e era cu gresia aia pana la urma…si apoi faza cu spray-ul…iar dezvoltatorul,nu dai omului peste mana…scoti la randul tau telefonul si te apuci de inregistrat sau suni la politie…mai ales daca te simti acoperit cu inregistrarile :) si dupa ce ai dat cu spray-ul nu fugi ca un popandau cu gluga pe cap pe drumul ala de tara :) a facut sucre un clip interesant pe tema asta….pana nu apare filmarea completa de dupa,degeaba.

      00
  51. Bianca Adam, aka Tequila, este cunoscuta pentru stilul de gangsterita si pentru faptul ca hartuia oamenii pe strada facand misto de ei iar kinderii de 12 ani se amuzau copios.
    O stiu din Craiova, am interactionat de cateva ori cu ea si pot cu rusine sa spun ca este intruchiparea expresiei cu taranul venit la Bucuresti.
    Un pic de faima, a semnat cu o casa de productie, are manager, publicul de 12 ani o vede drept model…nu as fi surprinsa sa aflu ca e manevra cu managerul ei sa faca scandalul asta.
    Fapte:
    – a parcat peste rampa de acces a persoanelor cu dizabilități – ilegal
    – a spart cel mai probabil la trecere o bucata de gresie, marmura sau ce o fi aia, pentru ca e portiunea cu cea mai putina incarcatura de material sub placa. E facuta sa reziste la zeci/sute de kg, dar nu la 1,5 tone – pe camere se poate observa sirul evenimentelor si daca trebuie sa plateasca
    – a avut atitudine de mahalagoaoca – vinovata
    – a cautat sa provoace sub oricr mijloc, de la tinuta de golan de cartier pana la faptul ca a scos telefonul sa filmeze si asta arata ca refuza dialog coerent si concret , instigand victima sa spuna totul la camera ca la un interogatoriu – vinovata
    – a dat parsiveste cu spray paralizant si contrar spuselor ei se pare ca a rupt rapid siguranta la spray deci stia perfect ce face – vinovata
    – a refuzat sa se duca in casa sa sune la politie, stiind ca a fost vina ei asa ca a preferat sa faca circ in jur sperand sa aiba macar unul doi martori care de fapt nu vazusera nimic. Probabil managerum ei s-a uitat mult la Filatropica inainte ca prea este o asemanare de tehnici de inselatorie aici
    – dezvoltatorul a pus la dispozitie imaginile deja organelor de politie si problema e ca nu apare nicaieri bataia cu fierul. Marti (azi), Bianca este așteptata la o noua runda de audieri ca sa recunoasca de unde are loviturile de fapt. IML a declarat deja aseara ca nu sunt de la o lovitura cu in obiect de acel fel ci de la un obiect mult mai lat

    Abia astept sa vedem deznodamantul legal si brandurile cum incep sa incheie colaborarea si cu aceasta vloggerita de carton.

    00
    • Daca este asa cum spui tu si punand in poveste si celelalte imagini care se gasesc pe youtube cum fuge fata asta prin balarii si cade la un momement dat, in planul indepartat, cred ca e clar si de unde are loviturile..

      Si 2, eu daca as fi dezvoltatorul lui peste, as cere sa i se faca fetitei un test de consum… cred ca raman in sange astea mai multe zile, mai ales daca e consumatoare.

      00
  52. Eu nu stiu de ce nu ne dam cu ranga peste bot cand ne calcam pe picioare in metrou.

    Orice ar fi spart/parcat/vorbit cretina aia, nu cred ca reactia tampitului e de aplaudat.

    00
  53. s-a adunat toată spuma societății aici în comentarii.
    „bătaia nu e soluție, dar parcă și ea o căuta” is the new „violul nu e ok, dar parcă și ea prea și-o cerea”

    00
    • la ce te-ai fi așteptat când e prezentat un episod cu o bătaie/ oameni antipatici?

      00
    • imi place venitul asta cu „violul” la o discutie in care partea vatamata da cu spreiu. Boss…ai scos spreiul iti asumi ca o dai sau o iei. S-a dus distractia din momentul ala, esti parte din discutie.
      Mai ales ca nu era o tipa care mergea pe strada si a fost atacata de cineva.

      00
  54. NOU
    #194

    Cand ma duceam la cupa liceelor nu te mai intreba nimeni daca esti fata si daca ai 1.50, iti asumai riscul ca se ajungea la bataie si ca trebuie sa fugi. Si la meciuri pe Stefan Cel Mare sau Giulesti, ca nu trebuie sa se intample e altceva, ca nu e ok sa dai intr-o fata iarasi e altceva, pe net mereu e altceva. Cand ajungi la fata locului si vezi ca vin meltenii cu pietre/tevi nu stai tu sa mai scoti telefonul, activezi turbo boost si te duci cat vezi cu ochii. Bate/cutite/sabii/topoare le poti evita in viata prin fuga, dupa aia poti suna lejer la politie si le explici ca ai fost amenintata cu o bara de metal si ca te-a alergat proprietarul locatiei. Trebuie sa-ti asumi rahaturile, daca vezi ca scoate o telescopica nu stai sa filmezi la 1m de el si sa-l agiti, omul nu a scos telescopica pentru a te lovi peste palme ca la scoala, a scos-o ca sa te incinga. Drept urmare, fuga e mai buna decat iphone 11.

    00
  55. NOU
    #195

    Ai parcat ca o vaca
    (vaca, nu bou, ca are tate)

    A parcat (am inteles parcare privata, fix pe rampa pt. handicapati, a asteptatsa s-a invartit in jurul masinii comentand aiurea pana s-a enervat tipul, la prima ocazie i-a bagat un jet de spray in ochi si-n gura (spray interzis prin lege in romanica noastra), a incasat-o si cu prima ocazie a strigat „sunt o victima!”.
    E adevarat, masculu’ ala cretin a actionat gresit. Nu pentru ca a lovit e o femeie (care a parcat ca o vaca), nu ca a lovit o tipa de 1,5 metri (care a parcat ca o vaca pe o proprietate privata si care a refuzat sa plece cand i s-a cerut cu frumosul), a actionat gresit pentru ca nu a deranjat sensibilii de la 112 cu o chestie banala ca aceasta, sensibili care l-ar fi amendat pe cel care ar fi sunat, ca doar nu faci apel la 112 ca cineva a parcat ca o vaca pe rampa de handicapati si nu vrea sa inteleaga ca nu poate intra totusi cu masina in cladire.

    Problema e ca tipa a parcat ca o vaca si nu ca un bou.
    Daca era un tip cel arajat (cu fierul beton, nu cu ranga), majoritatea ar fi comentat ceve genul: „bine i-au facut tipului, ca a parcat ca un bou si a atacat paznicul cu spray-ul…”

    Da asa, a parcat ca o vaca si asta nu se pune!!!

    00
  56. Filmarea cu ranga nu a aparut poate fiindca nu a existat decat in vlogul ei?

    In rest…niste tarani, pacat ca filmarile de supraveghere nu au si sunet sa ii fi auzit.

    00
  57. E foarte trist dacă atâta lume încă îi ia apărarea fătucii..

    00
  58. -Mers smecheresc à la videoclipuri/video-uri cu oameni nealbi: pe stil „pornit să” și „las’ ca vezi tu”, nițel legănat-săltat cu brațele puțin depărtate de corp- check
    – Atitudine instigatoare- check
    – Costumație „de scandal” à la videouri made in America – check

    Concluzia/părerea mea: o pzdă proastă care habar nu are cum e cu bătaia și nici cu ăia care o dau. Că ea și ăia ca ea nu trăiesc și cresc în viata reală ci în cea de pe ecrane.
    Noi încă de mici învățam ca bă tată, place nu place, exista o ierarhie. Tu ești mai mic și mai slab, nu te bagi cu ăia mari. Simți ca miroase a scandal și vezi că se adună băieții, te tirezi rapid din zonă.
    Am făcut niște ani de karate de performanță și ne-o dădeam destul de bine în timpul meciurilor din concursuri, care însă erau fată cu fată, doar la antrenamente fiind mixte.
    Nu as fi avut curaj să mă iau în gură cu băieți/bărbați nici măcar atunci, că realizam că dpdv fizic eram în dezavantaj, oricâte pătrățele aveam și oricâți pumni îmi luam în abdomen. Toate erau chestii pentru care psihic eram pregătită, ceea ce pe stradă nu se întâmplă decât dupa mult mai mulți ani de pregătire și oricum nu practicând orice stil de arte marțiale.
    Multor femei pur și simplu le lipsește instinctul de conservare și sunt învățate ca bă, ești femeie, nu trebuie nimeni sa dea în tine, indiferent ce le faci tu lor. Da’ surpize, surpize, viața bate și femeia…

    Acum nu știu cum e la alții, dar gestul ăsta de a îți băga cineva ostentativ un telefon în față, pe mine ma irită maxim și da, dacă as fi în avantaj fizic, în 3 secunde acel telefon ar fi bucăți pe asfalt. Pentru ca se traduce prin „na coaie, hai, te provoc, sa te vadă toți cum te enervezi”. Pentru mine stârnește același sentiment cu cel resimțit când doi te țin, unu te cafteste si ăilalți râd. Doar ca aici nu e implicată și durerea, ci doar acea frustrare și ură care crește cu fiecare secundă în care acel telefon ți-e băgat în față.
    Faptul ca ea a luat acel spray, face și mai clar faptul ca și-a dat seama că va exista un conflict fizic, nu doar verbal și în loc sa îl evite, s-a pregătit pentru el. Numai ca și-a luat mare țeapă. Și îmi pare extrem de bine.
    Toți puțoii și proastele crescute de youtube preiau atitudinea de șmechereală văzută pe net, însă nu conștientizează și că nu merge aplicată când tu ești un căcat cu ochi și nu, telefonul nu e un scut invizibil.
    Vor să provoace dar când apare si reacția corespunzătoare, brusc toți se scăpă in pantaloni și se transformă în „vai săraca și-a luat bătaie” „cum sa dai într-o femeie” „un tânăr a ajuns la spital..”.

    Până și în lumea animală, nu vezi o antilopă să meargă să defileze înainte și înapoi prin fața unei familii de lei, pentru că până și ea simte că nu ar fi o idee bună.
    Oamenii însă neaaah, oamenii și mai ales astia ca flo, preferă să îi dea cu aberații în loc sa realizeze ca asta e viata și nimic nu se va schimba, oricât de nedrept, urat, neplăcut și înspăimântător ar fi, leii rămân prădătorii, antilopele prada.

    Așadar, vor mai fi multe proaste care vor crede că gaura dintre picioare le oferă un scut magic atunci când ele provoacă aiurea pe cine nu trebuie.
    Și vor mai fi mulți prosti care vor trebui să și-o ia live, pentru că pe ecran chiar dacă vezi bătaie, nu știi cât de tare doare aia reală de fapt.
    Și mai cred și ca din același motiv cazurile în care adolescenții omoară, devin din ce în ce mai dese. Pentru că pe ecrane o crimă pare facilă, mai ales ca e plin internetul de ele. Oamenii nu mai sunt oameni, ci doar personaje precum cele dintr-un joc…iar când crești între ecrane și nu oameni adevărați cam ăsta e rezultatul…
    Între timp, nu pot decât să mă mir de prostia și ignoranța de care se dă dovadă doar de dragul politicălii corectnesului, feminismului samd…

    00
  59. Unii de pe aici n-au avut de a face cu specimene ca cel din clip, nu-i mai cautati scuze „omului de afaceri”, este un pericol public si ar trebui sa stea un pic la racoare ca sa reflecteze de ce este gresit ca sa scapi sapunul. Influencerita ar putea cel mult sa ia o amenda de parcare necorespunzatoare si sa se multumeasca ca a facut 2 mil de vizualizari, poate de banii pe care-i face isi schimba apartamentul intr-un loc cu alta fauna.

    00
  60. Vlad Mixich are o postare interesanta pe facebook https://www.facebook.com/vlad.mixich/posts/10158273997614920
    el discuta despre domeniul in care activeaza dar concluzia e valabila pentru toti oamenii si toate domeniile: „… nu există oameni și nu există instituții care să nu facă greșeli. Că aceste greșeli sunt cauzate fie de informații limitate la momentul T, fie de bias-uri comportamentale cărora le cădem cu toții victime, e mai puțin relevant. Ce contează este ca atunci când greșești într-un context plin de incertitudine, să admiți că ai greșit, să corectezi și, eventual, să plătești pentru greșeala ta. E dovada că nu ai făcut-o intenționat, că nu ești un ticălos ci doar supus erorii, ca fiecare dintre noi. „

    00
  61. Uite aici vezi cum gândește cititorul average zoso. Si sincer poți avea impresia că dezvoltatorul si-a făcut 100 conturi fake. In locul tau le-as da permaban.

    00
  62. Anul trecut dadeam cu spatele si o cucoana a intrat din lateral, cu spatele si ea in spatele masinii mele. M-am oprit fix in buza pragului de BMW al parasutei. A iesit si a inceput sa tipe ca am lovit-o si ca vrea asigurarea. Apoi imi arata pe sub stratul de doua degete de praf de pe masina o sgarietura mare asa pe portiera. Eu nu aveam nimic. Am zis ca nu dau nici o asigurare si sa daca e mergem la accidente usoare si continua sa tipe. Bineinteles ca la un moment dat pentru a ma face auzit m-am trezit tipand si eu. I-am zis ca ii dau bani pe polish numai sa ma lase in pace. Am plecat in treaba mea si mai pe seara am mers la acidente usoare pentru ca ma temeam ca nu cumva pisdulicea sa ma lase fara permis nevinovat. Cateva zile mai tarziu aflu ca s-a dus la o sectie de politie locala si a depus plangere ca am abuzat-o. Asa ca de atunci cand mai vad faze de genul cu buldogi francezi facand ravagii si apoi dandu-se lovite…. O alta duamna pe motiv ca stateam cu masina pe avarii in spatele masinii ei care era parcata pe locul meu s-a aruncat spre mine sa ma loveasca si apoi a inceput sa tipe ca o bat. Eu doar ce ma dadusem in spate sa ma feresc. :))). Cand vezi proaste din astea fugi pentru ca multi idioti au tendinta sa le creada.

    00
  63. Urâtă e sombapula… hai sariti ca e frumoasa sau „quirky” are stilul men nu intelegi tu

    00
  64. nu stiu ce filme de actiune consumati dar agresiunea incepe cam cand somera da cu spray paralizant pe proprietatea dezvoltatorului

    00
  65. De curiozitate userul „Flo” așa de activ este la fiecare postare?

    00
  66. Din nefericire lucrurile nu au cum să evouleze frumos. Pentru dezvoltator rămîne problema deposedării de telefon, care se încadrează la tâlhărie iar în cazul domnişoarei, după apariţia filmărilor şi în absenţa dovezilor (pînă la apariţia unor dovezi ce spune/scrie ea în declaraţii sunt doar afirmaţii) falsul în declaraţii. Dacă afirmaţia de mai sus, referitoare la faptul că urma respectivă nu a fost provocată de o bucată de fier beton, este adevărată atunic lucrurile devin şi mai rele.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.