Dilema lui Voiculescu: pușcăriaș arătat cu degetul sau fugar cu imperiu prăbușit

Securistul Dan Voiculescu are o dilemă zilele acestea. Lațul în jurul său se strânge și șezătorile de la Antena3 nu îi dau prea multă speranță că lucrurile se vor rezolva așa cum își dorește. Mai ales ultimele mișcări pe tabla de șah a justiției.

Alegerile lui acum sunt două.

Merge la pușcărie. Până la urmă, un om cu puterea și cu anii lui va avea un regim ușor, va avea parte de elogii și de coperți cu “deținut politic” și vizite de pupat în fund la vorbitor de la toți sclavii pe care i-a făcut oameni. Asta înseamnă că nu va mai putea ocupa vreo funcție publică și această prima condamnare va înlesni drumul spre a doua și a treia și anii se vor strânge.

Fuge din țară. Venezuela sau Cuba nu sunt așa de rele. Poate trăi lejer acolo până la finalul vieții. Dar asta înseamnă că o lasă pe Camelia să facă pușcărie în locul lui. Și nu mai asta, dar întregul trust poate avea probleme fără un tătucă conducător.

În ambele situații, tot poporul român, cel în sufletul căruia încearcă să se bage și să se facă iubit, îl va privi cu scârbă. Omul e grandoman, și-a pus slugile să insiste că ei sunt luptătorii cu tiranul și că ar merita un loc în istorie. Trustul Intact, fără forța lui negociatoare (citește șantajistă) se poate prăbuși în lipsă firmelor care să fie constrânse să cumpere publicitate. Toate slugile vor cădea în ridicol și influența postului va scădea.

Visul fiecărui mafiot e să își vadă copiii intrând în legalitate. Kennedy, Năstase, Voiculescu, toți visează ca din banii furați și din țepele date să le rămână copiilor afaceri cinstite. Unii reușesc.

felix

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

26 comentarii

  1. Mi-e frică ca cei care strâng acum lațul sa nu fie rechini la randul lor. În rest, la cât mai mulți ani!

    00
  2. Noua Zeelandă, alături de mai mulți prieteni.

    00
  3. E tare Nea Voiculescu, cum reuseste el sa santajeze milioane de romani sa se uite la Antena 3!

    00
  4. Asta are si un zambet asa viclean …zici ca e Jack Nicholson cand il interpreta pe Jocker. Imi inspira o incredere da imi vine sa imi vars matele. Da ..stiu …daca critic pe cineva din zona antenelor…sunt clar basist.

    00
  5. Unii reusesc? Toti, toti reusesc. Pentru ca tata a facute parnaie, deci, toate roadele furate de-a lungul vietii, sunt trecute in legalitate. Si-a spalat pacatele, e curat ca lacrima!
    Mortii ma-tii, vreau sa fac si eu parnaie 4 ani pentru 600.000 de euro.

    30 de euro un cartus de tigari. Cheltuieli saptamanale.
    Un cartus la baiatul de la dusuri, unu la ala care plimba pendulanul pe zabrele noaptea, unu la baiatul de la magazie, unu la bucatarie, doua la ala din curte care trage de fiare.
    Total 47.000 euro. Mai adaugam 50.000 pentru un cadou consistent la seful mare, in cazul in care da o celula cu mucegai si fara covor.
    E bine!

    00
  6. Nu e asa usor nici cu fuga asta. N.Popa credea ca-i la adapost in Indonezia. Hayssam nu credea ca mai ajunge vreodata in Romania.

    Plus ca aia care ajuta un infractor devin ei insisi infractori.

    In fine: orgoliul.

    00
  7. Da, parca-l vad pe motan pe o plaja din america de sud, cu un cocktail in mana si o bastinasa cu curul mare in brate. sa fim seriosi, n-o sa mearga nicaieri, o sa stea aici sa lupte ptr. libertate, exact ca sov, pana cand o sa il infunde justitia. In felul asta o sa-si poata duce mai departe trustul (care ar avea o mai mare problema de imagine daca ar fugi) si o sa spere la o diminuare de pedeapsa pe motive de varsta, boala, blogareala, etc., eventual sperand ca anumite schimbari in politicul romanesc sa il ajute. Compania Intact o sa mearga inainte bine-mersi, nu poate fi nationalizata oricat si-ar dori unii. Desi deontologia si echilibrul nu-si au casa acolo, cred ca afacerea in sine si managementul ei merita niste apreciere.

    00
  8. @cosmin: esti cinefil! clar!!!!

    00
  9. NOU
    #10

    Bine, bine, dar când îl bagă? Eu am învăţat de la Geoană să nu deschid şampania până nu e totul stabilit, :D

    00
  10. „În ambele situații, tot poporul român, cel în sufletul căruia încearcă să se bage și să se facă iubit, îl va privi cu scârbă.”
    Ba, eu cred că-l vor transforma în martir.

    00
  11. La multi ani ….Voiculescule.
    Foarte multi..

    00
  12. Puscarie, fara doar si poate. Daca fuge, se prabuseste absolut totul.

    00
  13. “În ambele situații, tot poporul român, cel în sufletul căruia încearcă să se bage și să se facă iubit, îl va privi cu scârbă.”

    Supraestimezi poporul roman. Ti se pare ca Nastase sau Becali sunt priviti cu scarba de o majoritate a popendulatiei?

    00
  14. Bun articol !

    00
  15. Cel mai bun lucru ar fi sa te abtii pe blog de la orice fel de politica, stiu ca sunt gandurile tale dar cred ca mai curand stii cum sa trollezi pe subiectele asta asa incat sa ai cat mai multe comentarii si/sau vizualizari.

    Te citesc de prin 2007 si ti-am observat „orientarea” politica, dar sincer nu cred ca iti aduce un plus faptul ca doresti sa abordezi subiecte politice.

    Cu respect,
    un cititor.

    00
  16. @Trefla conform noului Cod Penal, faci puşcărie şi dai şi banii înapoi.

    00
  17. Vedeti, d-aia n-a facut Iliescu copii, ca n-avea ce sa le lase, el e sarac si cinstit.
    Si criminal.

    00
  18. @Andrei
    Dar ce facem cu banii din conturile matuselor si a unchilor, plus ca mai avem si frati, surori, amante…etc

    00
  19. @Trefla: Aşteptăm alinierea legilor noastre la Directiva PE privind confiscarea extinsă, votată şi aprobată în PE deja.

    00
  20. NOU
    #21

    Sau poate se sinucide, ar fi un bine pentru noi, pentru el si pentru alte trusturi.

    Ps.Nu i-ar trece prin cap si lui asta sa renunte la cetatenia romana ?

    00
  21. Care e faza cu Kenedy ?

    00
  22. Dupa cum decurg lucrurile in ultimul timp, cam incepe sa se faca dreptate. Sper ca lucrurile sa decurga in acelasi sens si dupa alegerile prezidentiale.

    00
  23. Ce cauta Kennedy alaturi de Nastase si Voiculescu?????

    00
  24. Dar basescu unde e ?? Care o baga pe ioana in fata sa ia singurul credit de un milion al cecului ?!
    Si udrea cu cele 3 milioane pasate la imobiliari, esti usor portocaliu sa mi se pare doar ?!

    00
  25. NOU
    #26

    Voiculescu nu intra la bulau fara Base ! Amindoi, sint doi fosti secu-acoperiti,care vor intra la pirnaie ,cand vor fi lasati din brate. Mai exact;2015 ! Tic-tac,tic-tac……

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube