Despre aroganță și nesimțire

Discutam acum câțiva ani cu un grec. Fost căpitan de navă, deține un lanț de restaurante și hoteluri de 4 și 5 stele prin Zakynthos.

Ține minte, românii sunt clienți imposibili – îmi zice el. Le place să se plângă fară motiv, și niciodată nu e bine. Dacă nu au de ce să se plângă, îți vor spune că a fost înnorat, că e frig afară, că sunt scoici pe plajă, că e apa mării rece – găsesc ei un motiv.

Cam așa văd și eu lucrurile. Noi operăm în Romania, Cehia, Polonia, Portugalia, Ungaria și în statele baltice. Trecem peste faptul că în Romania marja de profit e cea mai mică (și e mică pentru că fac tot felul de cacaturi clienții și furnizorii – nu din alte motive). Insolvențe peste noapte, furturi, țepe acoperite de hârtii, faze d-astea. În ultimele țări nu am avut niciodată în 15 ani, clienți care să ne înjure, să ne șantajeze, să ceara bani ca să nu dea review-uri negative, și așa mai departe. În România e la ordinea zilei. Sună unul că vrea să îl ajutăm cu un produs. Colega mea îi spune că nu apare în stoc. Îi urează să îi moară copilul de cancer. A plâns fata 2 zile, pentru că copilul ei chiar are cancer. Alt simpatic comandă niște anvelope. Noi facem doar suport online pentru acel magazin. Ne reclamă peste tot că i-am spus pe WhatsApp că anvelopele ajung cam în 7 zile, au ajuns în 8, și din cauza asta el a plecat cu frică în Bulgaria în vacanță, și i-am pus viața lui și a familiei în pericol, și vrea daune de nu știu câte mii de euro pentru că l-am înșelat, i-am pus viața în pericol și i-am stricat vacanța – pentru că a mers cu anxietate. Altul comandă un pix cu GPS. Ne șantajează că din cauza faptului că nu l-a avut a ratat semnarea la notar a unui contract important si vrea daune.

Până la 1 septembrie mai manageriez niste apartamente pentru firma de real estate a unui prieten (unele sunt închiriate a la long, unele în regim pe Booking – frumos și civilizat, plata cu cardul exclusiv, cu bon, dotate de lux în buricul târgului).

Mi-a rămas în minte o faza de săptămână trecută unde un chiriaș de la regim hotelier țipa la mine prin telefon că lui i s-a ars un bec în baie (din cele 2) și el nu e electrician să îl schimbe (aveam rezerve in apartament). Și să venim de urgență sau dă foc apartamentului și se pisă pe el.

Alt inteligent după ce a stat 5 nopți, își voia banii înapoi pentru că în timpul furtunii din București de acum vrei 10 zile, s-a luat curentul 2 ore și i-a creat o stare de anxietate.

Un alt chiriaș e cazat într-un apartament superb (upgrade gratuit – în sensul că era dublu la preț normal) și e rugat să aibă grija de el (2 nopți). Apartamentul e placat în bucătăria open space cu sticlă neagră adusă din Italia, și dotat superb (Grohe, Bosch, Mobexpert). Taie canapeaua (canapea de 2000+ euro) și copilul lui se joacă cu fierul de călcat pe sticla de podea din bucătărie – apar multiple spărturi și crăpături. Îi atrag atenția că a făcut varză apartamentul și instant mă ia cu „vreau să vorbesc cu șeful tău”, că ce – lui nu îi pasă. Nu a stricat el nimic ci copilul, să vorbesc cu el. Că sigur avem asigurare pentru cacatul ăsta de apartament, și eu nu am copii să stiu cum e.

Tu trebuia să iți iei măsuri să nu se întâmple așa ceva, sau să iei garanție mare altfel ești un prost care nu trebuia să facă businessul ăsta si o meriti” – rezumă el situația. Rămâne de văzut daca păstrează poziția asta și în instanță, dar cumva mă cam îndoiesc.

Altul își da chargeback la card la vreo 15 zile după ședere, pentru că citez a crezut că suma de 54 de euro e de 54 de lei, că până la urma, e un apartament nu hotel.

PLM, mai e mult până departe. Și lumea vrea „servicii de calitate” fară să înțeleagă că țepele astea nu se acoperă din copacul cu bani.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

129 comentarii

  1. Cui nu-i convine inchide afacerea. Atat de simplu e. Cata vreme e ok, o tii deschisa. Iar astia care stiti voi ca românii sunt altfel ati stat cu capul in cur toata viata, nu ati umblat prin lume. Si americanii si nemtii si ….. sunt la fel de suedezi precum românii, plus sau minus un procent nesemnificativ.

    314
    • cumva, atitudinea asta e în rând cu „avem numai prețuri mari și companii jepcare”, fără să se facă legătura între cele două.

    • Nu te cred. Romanii nu fac asa ceva! Bine, in afara de aia care se sterg pe adidasi cu prosoapele de baie albe. Si aia care lasa dezastru in urma lor pt ca hei, oricum face bani cacalau ala de la care cumpara un bun sau serviciu si face bani si pe spatele lor. Ah si aia care fac rau pur si simplu de prosti si ai dracu ce sunt. Bine, hai, mai sunt si romanii aia vai de curu si mintea lor dar stiu ei ca au drepturi si daca sunt clienti pai sunt si stapani. In rest, nu stiu ce sa zic. Exagerezi..😎

      50
    • „Dar de ce se duc firmele în Ungaria?!”

      30
    • da, exact, daca face atat de multi bani si e asa simplu de ce nu fac si ei?! m-am gandit si eu la asta, am facut calcule si nu e deloc simplu, si nu vin banii cacalau de nicaieri mai ales daca nu esti sigur ca iti vin clientii, pana la urma nu ramane decat sa cresti pretul si sa triezi doar prin aplcatii pe aia care au mai fost si au recenzii pozitive sa iti micsorezi riscul

      20
    • Romanii se … in parcul central ma, pe dupa tufe am vazut numai servetele albe! Parcul central ma! Mandria orasului! Pe dupa tuia si bonsai, printre trandafiri si duzi. Ingrijit zinlic la fir de iarba! Si turistii se p… si c.. in el! Si li se pare normal!!

      70
    • ionut lucreaza in occident ca zugrav, imparte un studio cu inca 9 tovarasi (probabil suedeji din romania, germania si us) si continua sa uite la antena 3

      70
    • @hash
      Dar parcul central, mandria orasului, are un wc public si o cismea?

      22
    • Are si WC public si cismea!

      Si sunt un milion de crasme peste tot, poti sa te duci la buda cu tupeu, desi 5 lei pentru o cafea si-un shushu n-a omorat pe nimeni.

      40
  2. @ionut, vorbești cu un om care a locuit 70% din viața de adult în străinătate. Nu, un european nu și-ar permite vreodată să facă asta – nici măcar prin sudul Italiei că se gândește că cine știe de cine da.

    Iar asta cu „închide afacerea” e super mișto. Așa ne trezim cu servicii de rahat, de la d-astia care te dau cu capul de tocul ușii daca faci ceva. Și după stam sa ne miram. Bai oare cum s-a ajuns aici?

    • Ce vrea să zică Ionuț e că nu e dracul chiar așa de negru, din moment ce încă ai o afacere aici. Înseamnă că faci un profit, chiar dacă e mai mic decât în Cehia, de exemplu. În rest, nu faci decât să te plângi, ca toți românii.

      Românilor (sau oamenilor, în general) chiar le place să se plângă, exemplu e blogul ăsta, unde ne plângem cu toții. Câți dintre comentatorii de aici sunt implicați în politică și încearcă să îndrepte lucrurile despre care se plâng?

      40
    • @ubercool ma cam gandeam cu ce bani ar trai un politician daca ar fi cinstit si mi-a cam dat cu virgula.
      Adica hai sa luam cazul Veoricai: ea toata viata a fost la stat unde a fost ca o rotita din sistem. Apoi si-a dat demisia si s a bagat in politica unde a trebuit sa joace cum ziceau Liviu, sau altii, pentru ca dupa ce nu mai esti pe val nu ai unde sa te duci.
      Tot la stat trebuie sa ajungi si sa mananci o paine, deci e un cerc vicios. Daca ar fi mers pe cinste acu nu i se mai cerea expertiza la BNR.

      20
    • Cum adica „nici macar in sudul Italiei”? Corect era „MAI ALES in sudul Italiei”

      20
  3. In tara unde e nevoie de „oamenii de la Minolta”, chiar trebuie sa ai o echipa de „oameni de la Minolta”.
    „Și să venim de urgență sau dă foc apartamentului și se pisă pe el.”… veniti de urgenta, dar nu sa schimbati becuri, ci sa-i mutati nasul in cur. Bineineteles, nu trebuie sa se stie cine vine, cand vine, cum vine.
    Am sa trimit articolul asta prietenului meu care voia sa „investeasca in imobiliare” in Romania, adica sa mai faca un ban in plus ca rentier… Da, da!

    30
    • poate sa faca, dar cu preturi serioase si oameni seriosi, si sa stie in cat timp isi amortizeaza afacerea, altfel mai bine baga banii in altceva

      00
    • Poate face dacă ia garanție mare, altfel e prost și și-o merită.

      20
  4. Românii au ajuns suedezi.

    41
    • Asta am vrut sa spun prin comentariul meu de la post-ul de azi al lui Cristici…

      20
    • La asta ma gandeam si eu fix azi inainte sa citesc articolul lui Cristici. S-a umplut de tarani care conduc desculti sau fara tricou cazane de bmw-uri, fac tiktok-uri la volan si se cred smecheri, tineret la mare cu boxe portabile cu manele, arunca gunoaie in natura, nu stiu sa scrie, mai e si ala care zicea ca el merge pe banda de urgente ca e cu copilu… Iau in calcul alta tara mai “undeground”

      30
    • Hai sa iti spun un secret: romii turisti sunt cei mai misto. Aceia care merg in Grecia etc cu familia. Chiar cei mai misto turisti. Cei mai nasPA? INTELECTUALII dinainte, care sunt super prost crescuti si oriunde tipa pe la 5 dimineata pe coridoare de la unu’ lșa altul cand au excursii de plecat dimiuneata, care stau in resorturi ”wellness” in tari SE Asia si tipa tare cu politica de la noi pana tarziu in noapte de receptionierii plang ca nu le vine sa le zica ceva ca ei nu stiu din astea si sunt blocati dar astia ”telectuali” sunt cu fundu sus de ce importanti sunt, astia garda veche spun, altii garda noua tipa ca nu au upgrade desi nu au platit asta, pt ca ”anu trecut” avea hotelul disponibilitate si le-a facut upgrade gratuit si anula sta au primit ce au platit dar nu… scandal ei cunosc patronul de la… nu spun agentia.. sunt prieteni, ei vor sa li se dea ce nu au platit si cu fite si basini la receptie si tipete.
      Nu romi, nuțRomani get beget
      Romii care merg ijn vacante afara cu familia sunt super super super OK, noi ne-am suedejit si ni se pare ca suntem si elevati si superiori, degeaba

      31
    • In concediul din Grecia de anul asta, am avut vecini la cazare doua grupuri de români : unul de ‘suedeji’ ceafalati tatuati , celalalt de tinerei corporatristi . Diferenta dintre ei era ca suedejii erau agresivi in limbaj si comportament . Intr-adevar si unii si altii vorbeau la nivel ridicat la 12-1 noaptea, fara pic de respect fata de ceilalți, subiectele fiind diferite: ceafalatii vorbeau de alti ceafalati si de ‘businessurile’ alora, corporatristii de ultimele produse de la Apple, de calitatea wi-fi-ului providerului de internet de acasă….se vedea ca grecoaica proprietareasa a locatiei era scarbita de ambele grupuri…mai erau cazati sarbi, sloveni, ucrainieni. In 8 zile nu i-am auzit…discreti, civilizati….

      30
  5. Articol in care companiile se plang de clienti.
    Au mai fost pe aici si vor mai fi articole in care clientii se plang de companii.
    Cine sa se schimbe primii? Fiecare zice ca celalalt s-o faca primul si apoi se va conforma si el.

    10
    • Nu exista doua tabere. Nu toți suntem hoți, și nu toți sunt nesimțiti. Când cineva te trateaza cu respect, cred că trebuie să îl tratezi la fel, indiferent ce experiență ai avut cu altcineva. O carte nu se judeca după coperta și trebuie la nivel individual sa ne comportam că „basic humans” nu ca niște animale scăpate din lanț.

  6. Cum ar veni, te plangi ca altii se plang.

    10
  7. Atunci explica-mi tu cum in afara am fost foarte mulțumit de 90% din cazari, pe când în Romania as zice cam un sfert. Si sunt același om cu același comportament, același bun simt și aceleași așteptări peste tot.
    P.S. in statele unite ți se oprește garanție consistenta (suma blocată pe card de credit sau taxat și returnat pe card de debit) la hotel.

    20
    • Destul de simplu, mulți din cocalarii listați mai sus au la rândul lor firme în destul de multe cazuri care îți oferă niște servicii de căcat.

      Probleme, și tepe îți poți lua peste tot în lume, este vorba cum ai zis tu de procente.

      Dacă in străinătate în Europa ești 80% sigur, în Romanja ești cam 20% sigur de calitatea serviciilor.

      20
    • Mi se pare că exagerați un pic. Tocmai închei o plimbare de vreo 12 zile prin România. Nu am avut nicăieri experiențe neplăcute, nu mai zic de felul cum am fost primiți în Maramureș, unde oamenii sunt senzaționali. Oriunde în lume, inclusiv în România, dacă lași puțin deoparte aerele și nasul pe sus vei fi tratat în 90% dintre cazuri corect. Iar, să fim serioși, cameră dublă civilizată cu 25-30 de euro greu găsești în Europa de Vest, nu mai zic SUA.

      30
    • Unde va plimbati de aveti doar 25% experiente ok ?
      Am facut turul Transilvaniei o data (Arad- Oradea – Maramu – Cj -Deva ) si pot spune ca nu am dat de cazari nasoale..cea mai nasoala faza a fost ca am asteptat la un restaurant 1 H dupa un gratar..in rest fu ok.

      30
    • Normal ca nu prea dai de cazuri de tepe facand turul Transilvaniei. Fa turul olteniei sau al moldovei.

      32
  8. Asa sunt si occidentalii. Prostia si lipsa de educatie nu a fost inventata in Romania.

    10
    • Ți-aș da niste statistici din firma. Pe Romania și Polonia.

      Gen 13% înjură la telefon sau pe mail vs 0.02%.

    • @AlterEgo ai mai multe articole pe aici unde te plângi, ba de candidați la interviuri, ba de clienți, ba de furnizori, în fine. Nu știu dacă articolele sunt scrise de aceeași persoană, dar ori trăiesc eu într-o bulă foarte bine izolată, unde nu a reușit să pătrundă niciodată un om care se trezește să facă fazele pe care le descrii tu, ori poveștile astea sunt înflorite.

      20
    • Atâta timp cât stau in bula totul este OK și la mine. Însă ce nu realizezi tu e cat de bula e bula ta. In primul rand exista 2 Românii. Una are București și Cluj, și alta restul oraselor. In al doilea rând frate e plin de prosti malițioși. Deci daca scoți capul din bula și faci ceva neconvențional pentru o zi, TAMPESTI! Exercițiu. Mergi la o licitație de executări silite. Fa ceva neconvențional. Mergi la Remat cu o rabla. Rămâi prost.

      Am lucrat o zi într-un supermarket de fun la casa. Pur și simplu am vrut toată viața sa fac asta o zi să văd cum e. Bai, tampesti, am căpătat o noua stima pentru oamenii aia.

    • Care i trick ul cu rabla? Vreau să mă duc cu Seat ul neveste mi la tichet, la ce să mă aștept?

      10
    • RAIDER, daca te trimite dealer-ul la o firma cu care colaboreaza nu e nici un stres. Vin ei si iti ridica masina si iti dau 3 (Trei) certificate de radiere cu care te duci la taxe locale . De acolo unde mai primesti inapoi numai doua gata stampilate – unul pentru politie si unul pentru dealer daca are chef.
      Stresul e ca te ucide putin birocratia asta tampa cu radieri de la taxe locale, politie si scoala de popi :)).
      Aaa, inca ceva, nu stiu cum e la tine dar la noi e coada mare la politie asa ca fa-ti programare imediat ce ai predat masina sau chiar inainte.

      00
  9. Zarax. Cu mare drag. In Romania nu a fost mereu așa, istoric vorbind „rentierul” fiind educat și având grijă de oaspeții săi.

    Problema este că pe măsură ce o nișa se loveste de complexități de genul, totul se transforma. Oamenii educati ies pentru că nu pot susține pierderile și nu accepta randamentul și intră combinatorii care nu dau factura și fac din nimic 19+16+5% eliminând prin diferența de cost, restul proprietarilor.

    Sunt anumite nișe in Romania deja unde ai zero șanse. Mașini sh, reciclări de metale, spatii comerciale centrale samd.

    Îți recomand sa mergi la o licitație pentru bunuri executate silit. Am făcut asta. Vei fi șocat sa vezi cine participa.

    • Participă numa’ suedeji în 95% din cazuri.

      30
    • suedeji care te abordează dinainte și îți oferă o sumă de bani, ca să te retragi.

      10
    • Greșit. Sînt trei oameni de-ai executorului… Și care nu licitează mult, să nu piardă bani degeaba.

      10
    • Numai suedezi. Care îți explică niste lucruri „cu frumosul”.

    • Mai exact,ce iti explica cu frumosul?te ameninta?nu de alta,dar vad doua optiuni:
      -cedezi amenintarilor,si ii lasi sa isi faca mendrele linistiti
      -sunt amenintari serioase,mergi si faci o plangere la un procuror(nu la politie,aia sunt si ei semigaroi sau inutili)
      Repet,nu activez in asemenea industrii,dar daca mi s-a intamplat/intampla sa fiu amenintat,sau sa fiu implicat in chestiuni penale…am reactionat cf drepturilor mele cetatenesti.

      10
  10. Cei mai răi clienți cu care am lucrat sunt francezii. Românii sunt proști și răi de gură, dar francezii emană răutate și aroganță prin toți porii.

    40
  11. M-am mutat in chirie, dupa facultate… apartamentul era fumos compartimentat dar ducea lipsa de chestii… am vorbit cu proprietarul, mi-a zis ca nu vrea sa investeasca in el ca bla bla bla, am inteles i-am zis ca negociem ceva la pret, eram recomandati ca fiind ok. A acceptat 50 de euro mai putin decat pretul pietei pe luna… in prima saptamana am renovat 90% din apartament, gen zugravit ajustat chestii… aruncat chestii, cand a venit dupa o luna a zis ca e alt apartament, dupa 5 ani de locuit acolo ne-a dat banii de garantie din prima si in ziua de azi suntem prieteni… am lasat totul mai ok decat era.

    In final nu toti suntem alela, dar e plin de tepari, de lepre si mai ales de figuranti rupti in cur… cu cat e omul lai vai mama lui, impresiile si vrajeala sunt invers proportionale.

    PS: Tin minte de o faza nu mai stiu din ce serial, ar era cu un sclav care si-a ucis stapanul dupa ce a petrecut zeci de ani pe acolo… i-a furat banii si s-a oprit la un popas si-a comandat de mancare si s-a apucat de facut scandal ca nu-i destul de fiert oul comandat… mi se pare ca exacat asta se intampla in tarile astea bananiere, oamenii nu inteleg deloc situatia in care sunt si mai ales de ce sunt acolo.

    10
    • Am stat în chirie într-o garsonieră. Era a unei tipe care se mutase cu soțul ei și, înainte să ajung eu acolo, locuise o rudă de a ei în ea. Ea nu a văzut garsoniera înainte să mă mut eu, că era gravidă. S-a ocupat ruda de formalități. Tipa scosese caloriferul din bucătărie dintr-un motiv pe care nu îl știu. În sezonul rece mucegăia totul pe acolo. Zugrăveala era dată aiurea (fără amorsă, probabil) și se scorojea tavanul. Cada era ruginie de la apa, în zona sifonului.

      Când am plecat, ne-a reproșat că i-am distrus garsoniera și ea trebuie să o renoveze de la zero. Ne-a reproșat lucrurile de mai sus: cadă murdară, pereți etc. Ea va fi genul de proprietar care se va plânge altora că românii sunt nesimțiți.

      30
    • @ubercool: poze trimise catre prop in prima zi in care ai intrat acolo. Simplu.

      30
    • @Marius nu mai e util sfatul ăsta pentru mine, acum. Totuși încurajez orice persoană, care închiriază, să facă ce ai spus. Și nu doar dacă proprietarul nu poate veni, ci oricum, chiar dacă e de față. Orice problemă are spațiul închiriat, trebuie pozată, că nu știu cu cine te cerți la final.

      10
  12. Cand citesc intamplarile tale mereu am impresia ca le scrii la misto, la un pahar de vin ceva. :))

    10
    • NOU
      #50

      e cam tîrziu, da-mi fac puțin timp, mai ales că vinu’ l-am băut de ceva vreme…
      anno Domini…să tot fie fo’ cin’șpe de atunci; nevasta, traducătoare, cu birou în zonă bunișoară (btw, la Paris a fost întrebată unde, în Franța, s-a născut iar la Iași, că de ce-i așa scump-4€/pagină or so, pe vremea aia), primește o cerere de interpretariat italiană; ea este vorbitoare și de, numa’ că n-are țidulă; omul pusese și o întrebare legată de un eventual transport loco; îi zic “acceptă, că-l plimb io; facem cumva să fiu acasă”;
      hai că începe…
      vine omu’, 65-70 de ani, îl ia un amic de la aeroport (eu nu ajunsesem încă acasă), ne întîlnim la birou; omu’ căuta o adresă, iar la adresa respectivă, o mașină (el mare concesionar suzuki la torino); pe drum, îmi povestește (eu vorbindu-i, cumva, limba): este fata asta, mariana; și părea fată bună; mama ei e bucătăreasă nu’ș pe unde, soră-sa lucra la un hotel, de ani buni; mi-a zis că s-a îndrăgostită de mine; da’ să am grujă de ea, că e fată săracă…știți placa…ea 20, el, cum ziceam, da’ un po di sentimento, comuncue, ce…🤣; mai ales că sora lui, alta single la 60 anișori, îl sfătuia: “fida ti, Roberto!”…
      long storry short, i-a facilitat o cumpărare a unui suzuki swift; au făcut contract, mașina pe numele ei (taxe, deh), avans vreo 200-300€, iar restul, (citit cu ochii mei contractul), “în rate, cum o putea”…😂🤣; s-a văzut fata cu mașina, a uitat să plătească ratele; adică, nu se mai ducea la concesionar, nici cu euro da’ nici cu…altceva; mai ales că avea un prieten, fost boxer…italianu’ o suna de bani, ea, reject total; pînă cînd, într-o zi, face fata accident; și duce mașina la reparat la moș; care moș o repară da’ o sechestrează pentru neplată…
      cam pe aici ajungem, vedem mașina (care era deja înmatriculată pe RO), omul se dă jos c-o cheie în mînă, descuie și strigă “vedi? questa e la mia macchina!”; eu, galben la față, strigam la rîndu-mi “treci în plm încoace, mai faci și pușcărie prin RO!!!”; urcă moșu la mine în mașină și zice “cred că era mai bine să accept oferta prietenului meu calabrez, trimitea 2 băieți cu numerele italiene…da’ eu respect legea, am zis că nu-i posibil să facem așa ceva”…
      și, continuă povestea; “mă sună, zice, într-o zi…
      – ai făcut mașina?
      – am reparat-o! dar nu ți-o dau pînă nu plătești reparația (3000€) și ceva din valoarea ei…
      – hai că vin s-o văd cum a ieșit..
      …da’ hai să dau o tură, că mi-e dor s-o conduc…doar o tură de bloc, 10 minute…
      i-am dat-o, că aveam originalul actelor mașinii în seif…
      trece o jumate de ceas, sun, zice că a văzut o veche prietenă pe stradă și s-au oprit la o pizza; vine într-o oră; n-a venit; nici la telefon n-a mai răspuns; ba, după vreo 3-4 ore, intra o mesagerie de Austria…”
      cît timp fusese mașina în service, fata s-a dus la RAR-ul lor, a zis că-i proprietara și a solicitat duplicat după CIV; cu duplicatul în buzunar, s-a urcat la volan, a venit în RO și a vîndut mașina în secunda 2;
      ăsta voia s-o dea în judecată, io i-am zis că n-are nici o șansă; și la fel i-a zis și avocatul, amicul meu cu care ne întîlniserăm între timp…la care moșu’:
      – da’ măcar banii împrumutați să mi-i dea înapoi…
      – ce bani?
      – 12500€, că i-am dat să completeze suma necesară să cumpere apartament aici; ea avea doar 4000€…uite, am dovada bancară: 12500€, transfer!
      – păi aveți contract de împrumut? garanții? giranți?
      – nu! dar am extrasul de cont!
      – păi aici scrie “transfer”, ce motiv ar avea să vă dea banii?
      nu, că el depune plîngere la poliție…
      s-a dus nevastă-mea cu el, a doua zi, la poliție; comisarul, care presupun că văzuse multe la viața lui, a căzut de pe scaun de mirare…
      “fida ti, Roberto, fida ti”…(sau cum s-o fi scriind, ai încredere..)

      21
  13. Zi la amuzantul ala care cere bani ca despagubire morala ca poate sa se duca in instanta sa iti ceara banii.
    Cireasa de pe tort e ca trebuie sa depuna garantie, procent din suma ceruta, inainte de a putea depune dosarul.

    In alta ordine de idei, clienti din industrie din Romania:
    – nu mai putem folosi surubul prevazut de Dvs in desenul tehnic. Putem folosi un surub mai mare? Noi am observat ca merge scula, dar vrem sa ne garantati ca modificarea facuta de noi nu ne va afecta in productie.
    – haideti sa facem business impreuna. Cine sunteti Dvs? Aveti brandul nostru in pliantul de prezentare si pe orice material pe care il folositi. Da, dar noi nu stim cine e firma Dvs si nici nu am auzit de ea. Pai si cum a ajuns brandul nostru in materialele Dvs?
    – firma romaneasca, patron german. Cere oferta la firma in Germania, colegii il transfera la noi in Romania, noi ii dam oferta la care patronul neamt ne zice: nu vreau sa vorbesc cu chelnerii din Europa de Est si vreau sa mi se vorbeasca in limba materna. Oferta de 200 euro.
    – aceeasi firma cu doua locatii in Romania. Prima locatie se plange ca materialul din care facem produsul nu e potrivit pentru aplicatia lor. A doua locatie ne spune ca materialul din care e facut produsul nostru e cel mai bun material din cele pe care ei le-au testat. Noi suntem specialisti in asa ceva si lider de piata in Europa.
    – firma extrem de cunoscuta in domeniul in care activeaza. Sun la potential client, care cumpara volume mari de la distribuitori, ca sa facem business in direct. Ce firma? Ai mai ai. N-am auzit vreodata de voi si nici nu vreau sa am treaba cu voi. Acum facem business in direct.
    – firma germana, management roman si angajati romani. Prezentare de produs cu explicatia ca nu pot sa il introduca direct in productie pentru ca trebuie schimbat procesul de productie. Romanii: produs de cacat, ne-am pierdut timpul, noi vroiam sa il introducem acum. Ce faceti cu investitia de cateva milioane de euro pe care ati facut-o in echipament? Ah. Vine un neamt: e un produs interesant pentru proiecte noi si concept nou de productie.

    Nu ma plang, dar asta e mediul in care facem business. Si cateodata ne aducem aminte si radem de experientele avute.

    10
  14. O afacere care nu rentează într-o anumită țară își inchide porțile si atât. A continua afacerea în acea țară plângându-ne de anumiți clienți (sau, de ce nu, angajați), punându-i pe toți în aceeași oală spune multe și despre „antreprenorii” români, nu-i așa?

    22
    • Citește mai sus că citești pe sărite. Fix de oala ziceam. Și dacă s-ar aplica regulile tale și toți am fi „pe bani și prosteala” ar rămâne numai firme de dubioși.

    • Citisem si inainte sa scriu comentariul, asa cum am citit si articolele in care te plangi ba de candidati, ba de furnizorii din ro. O fi si asta nișă buna pentru acest blog, insa eu personal apreciam mai mult articolele tale informative si obiective despre economie sau investitii. Articole de tipul acesta sunt de prost gust si ii jignesc pe clientii, angajații, furnizorii care se intampla sa fie din nefericire români.

      Pe cel mai mare blog din DE nu vei vedea micii afaceriști plângându-se ce neamuri proaste sunt clientii lor, fiindca ar insemna suicid economic. In rest, numai bine, sper ca m-am facut inteles de ce ma detanjeaza articolele de acest gen.

      30
    • Levorius, a zis lumea că nu mă pricep la economie și că prea le știu pe toate așa că am zis sa ma las de sportul asta.

    • Eu chiar te rog sa mai scrii articole informative, mi-au placut si continutul si modul de a scrie

      20
  15. Daca exemplele astea va revolta, cred ca n-ati lucrat niciodata cu clienti din US.
    Aia duc la nivel de 1800 plantatie de bumbac, zicala „clientul nostru stapanul nostru”

    10
  16. „Apartamentul e placat în bucătăria open space cu sticlă neagră adusă din Italia, și dotat superb (Grohe, Bosch, Mobexpert).”

    Si asta e o problema. Iti alegi clentela. Eu am refuzat sa fiu chirias intr-o garsoniera pentru ca proprietarul mi-a povestit despre vesela scumpa pe care o lasa in garsoniera si despre materialul din care erau facute covorul si canapeaua.

    Acum, sincer, nu sunt nesimtit de felul meu. Dar ca orice roman, am crescut in apartament comunist si sunt constient de asta.

    Si n-am chef, pe langa grija apartamentului si a lucrurilor care se uzeaza natural să mai am și grija paharelor de cristal sau a cuverturii de pe canapea făcută din blană de croncozaur. Dacă dai apartamentul la turiști pe un preț românesc, o idee bună ar fi să nu-l mobilezi cu lucruri de care să-ți pară rău daca se strica.

    20
    • Ești unul din aia 2% cu care iubesc sa lucrez și care indiferent de ce ar f**e accidental nu ar plati absolut nimic.

    • @Alter Ego: am stat în câteva chirii. Fara supărare dar e de căcat maxim să stai cu persanul minunat și lăudat făcut rulou în spatele ușii. Doar ca să nu cumva să l strici.
      La faza cu persanul i am cumpărat eu canapea, i am mochetat garsoniera și am curățat tot smecleul din bucătărie. Persanul era făcut în Turcia și era mândria flotei când mi a prezentat garsoniera. Pe cuvânt, în afară de ăla n a avut nimic să mi prezinte în casa aia. Aici e baia, aici e bucătăria, știți, canapeaua asta e cam …și ăsta e persanul de care vă rog să aveți grijă că e ….(insert 10 minute de odă persanului).

      10
  17. As putea scrie un roman fluviu cu tentativele de nesimtire ale clientilor. Partea buna e ca ei sunt previzibili si eu sunt competitiva de fel, deci e un fel de intrecere intre mine si ei car e mai nesimtit, si castig eu :))) Totul in cadru legal, si buzunarul meu e fericit. Recomand cu drag amatorilor

    10
  18. Decat sa lucrezi cu oamenii mai bine iti bagi singur un con de brad in cur. Daca oamenii aia mai sunt si romani…

    00
  19. sa vezi coreenii si japonezii. Tre sa le indeplineate exact ce cer, chiar daca ai tu altfel ce face acelasi lucru sau nu se face sa-i spui ca nu e ok ce cere si sa propui altceva. In cultura lor n-ai voie sa zici NU sa contrazici clientul. Colegii de companie coreeni niciodata nu au zis clientului diverse propuneri de solutii din partea noastra. Au mers inchis.
    Sedinta cu toyota peste ceva timp: intrebari aveti. Nu e totul clar. pai tre sa facem niste intrebari altfel o sa zica ca suntem incomperenti…mindfuck

    20
  20. @alterego… ai zis foarte bine – trebuie sa incepem sa ne purtam că afară … ce fara un proprietar in orice tara despre care se vorbește mai sus? Pt exemplul cu „Dau foc la apartament” => apel înregistrat (sigur se poate că ai menționat că faci suport pe anumite businessuri), sunat imediat la 112 pentru amenințare de incendiu cu punere în pericol a vieții cetățenilor din imobil. Se descurca clientul mai departe sa explice poliției ce a vrut să spună autorul cu celebra fraza in quote și tu iei medalie de cetatean de onoare că ai salvat viața celor 20 de familii din bloc 😉

    30
  21. Si eu imi faceam probleme ca am cerut (si primit) de la Amazon reduceri de 10-100% atunci cand mi-au livrat produse cu probleme.

    10
  22. @Alter Ego, mie mi s-a oprit procesorul la notiunea de sticla (Italea, plm) pe podea.
    Nu stiu cine a fost designerul si cat de rafinata e clientela casei dar sa pui un material fragil si alunecos in bucatarie (e bucatarie fake, am inteles, nu gateste nimeni ciorba: ) e cel putin ciudat.
    apoi ati mai si dat briciul la maimuta si va mirati de rezultat :))))

    20
  23. NOU
    #75

    Cauta airbnb+party. N-ai patit nici 1% din ce au patit nefericitii aia.

    Inca stai bine. Foarte bine, chiar.

    10
    • NOU
      #76

      apartament în buricu’ Ieșilor, chiriașii (de 3-4 ani) niște marocani, terminau studiile;
      proprietăreasa îi zice soțului ei:
      – du-te să iei cheile, vezi ce e prin apartament;
      el:
      -lasă că mă duc dimineață; atîția ani n-am avut probleme…
      right! făcuseră băieții petrecere de sfîrșit de facultă; cu grătar în casă; pe parchet; cu lemn din parchet…
      omu’: noroc că am insistat pentru lac pe bază de apă, că dacă dădeam cu nitrolac, acuma nu mai era blocu’…

      30
    • @costică
      Doar nu se aștepta la altceva (bun) de la niște arabopiteci…

      31
  24. Tine de cei 7 ani de acasă. Oriunde merg, unde mă cazez, mă uit cu grija în jur sa nu cumva sa stric ceva, din neatenție. Nu e lucrul meu, e al altuia, nu îmi pot bate joc de el. Alt exemplu: prefer sa nu mai am mașina de serviciu, îmi dădea un stres in plus.Bunul altuia de care trebuia sa am grija, nu era bunul meu !

    10
  25. Bucuresteni nesimtiti

    10
  26. @Alter Ego: o singură problemă la textul tău. Din ultima frază se înțelege că toate porcăriile de care ne spui le decontează clientul bun prin preț mai mare. Păi nu e ok deloc, monșer. Știm că business urile operează așa, dar ia rupe lanțul vicios chiar dumneata. Cum? Păi umblând după nesimțitul care îți face ce zici tu cu șicanare legală ca să nu mai facă altădată altuia. Bătaie de cap și ceva bani blocați în avocați, știu. Dar mai util decât un articol general (chiar dacă pe un blog mare), nu găsești?

    00
    • Vei câștiga în instanță dar nu vei recupera prejudiciul. Și de acolo incepe un lanț foarte nedrept.

    • Am avut și eu o problemă cu un vânzător, nu voia să livreze ce îmi prezentase. Îmi cerea bani în plus, pentru ceva e îmi prezentase ca fiind standard, pe email. Am fost să consult un avocat și mi-a dat dreptate, dar m-a sfătuit să încerc să mă înțeleg amiabil cu el. Un proces e scump și durează foarte mult. Dacă mă înțeleg amiabil, nici reclamație la protecția consumatorului nu mai pot face, pentru că înțelegerea înseamnă schimbarea contractului, cum ar veni.

      La final, am preferat să fac un compromis, neprimind chiar tot ce trebuia. Am ales să primesc mai puțin acum, decât tot peste cine știe câți ani. Un prieten s-a judecat 3 ani pentru un accident rutier unde asiguratorul nu voia să plătească. Era clar că avea dreptate, a câștigat procesul, dar a durat 3 ani. Ca să îmi bat capul cu justiția, trebuie să fie vorba de sume mari.

      20
    • Poate și noi, clienții ok (mă scuzați, dar mă consider un client decent, care nu face faze d-astea) ar trebui să reacționăm un pic: dacă auzim/ni se povestește de către diverși cunoscuți „bă, am stat în cutare loc, am făcut asta, l-am băgat în mă-sa pe patron, sigur face destui bani”, poate ar fi cazul să-i spunem aceluia că e prost/e de kk ce a făcut.

      10
    • AB tocmai de asta am scris articolul. Nu ești jmeker daca dai o teapa. Ăștia fac așa doar pentru că noi ca societate/nație ii consideram jmekeri și asta le da curaj.

    • curly, ai idee cât durează un proces normal? din ăsta simplu, cu „i-am inchiriat, a distrus casa”? prejudiciu, plus avocații, timpul tău, timpul în care apartamentul e off the market…

    • @Alter Ego: încerci! Poprire pe conturi, e nasol în zilele noastre să nu poți să ai cont. Dacă nu se recuperează nimic, asta e. Dar procesul ăla pierdut rămâne, e un fel de public shaming: la joburi mai de doamne ajută în multinaționale se verifică portal.just.ro, ai greutăți dacă vrei să îți iei credite, crește garanția la închiriat mașini…nu e mult, dar e mai mult decât să treci pierderile astea în cheltuieli operaționale și să îți propui să le acoperi din ce facturezi. E lejer, dar pe termen lung ți se duce și ție dracu prăvălia fiindcă o să zică lumea că ești scump
      Insist: semnalul de alarmă pe care tu îl tragi aici e useless, bați la porți deschise fiindcă majoritatea celor de intră aici NU sunt ca boii ăia de care povestești tu
      @zoso: până în 2 ani. E mult, corect. Dar mersul pe varianta facilă (să mă recuperez de la clienții care au obraz mi se pare nocivă). Și de ce ar trebui să fie off the market imobilul?

      10
    • Pai o fi ca Germanica… Dacă renovezi apartamentul du ce stă o studentă (da, fată) idioată în el doi ani, atunci judecătorul îți va zice că nu l-a lăsat într-o stare așa de proastă dacă l-ai renovat cu doar 3-4000 de euro. În plus nu poți să ceri daune, că l-ai închiriat în continuare și ce daune dacă a fost închiriat. Pla.. Dacă închiriezi la proști, pierzi.

      La închirieri Airbnb nu prea ai cu să controlezi chiriașii. La închirieri „normale”, de expl. în Germania, trebuie să-ți dai până și chiloții jos: dovada ultimilor salarii și că mai ești încă angajat, scrisorică de la ultimul (ultimi) unde ai stat în chirie, extrase de cont, extrase din baza de date ale platnicilor, depozit 3 chirii. Astea le-am aplicat la o locuință din Polonia după ce hipsterii chiriași au plecat pe șest și cu o parte din mobila relativ scumpă se hipster – chiriași se găsesc mai greu, însă proprietarul nu mai are probleme de aproape 10 ani.

      20
    • NOU
      #88

      @Alexf La Airbnb ai Host Guarantee, in caz ca guest-ul nu vrea sa plateasca amiabil. Ti se plateste valoarea de pe factura (pentru lucruri distruse) si devizul pentru reparatii, daca nu te arunci ca nesimtitul. Altfel iti stabilesc ei valoarea.

      10
    • Poate o fi așa cu airbnb, dar eu nu-l mai folosesc demult (eram client). Oricum îl detest, mai bine cu booking sau la hotel decât la apartamente jegoase unde dacă te plângi ca greșești ață de dinți în noptiera și ciorapi prin casă, electrică la 10 cm de chiuvetă, îți aduce proprietarul o găleată de apă și niște detergent. Și nu, nu la ceva ieftin, în Sardinia la 18stele. De atunci airbnb este mort pentru mine fie ca chiriaș fie sa închiriez prin ei…

      00
  27. Eu as indrazni sa spun ca lucrurile sunt mult mai nuantate:
    -Romania,asa criticata,si vezi doamne,populata de necivilizati,e o tara buna pentru anumite business-uri…hai sa vedem vecinii nostri cat de pregatiti si prietenosi cu business-uk sunt:Ungaria-infrastructura da,dar restul e discutabil,Ucraina,tara saraca in razboi,Serbia,fosta tara in razboi,Moldova,tara saraca depopulata,Bulgaria,mai saraca ca Romania si au dezavantajul limbii si alfabetului,asa ca ,chiar daca tot aud fel de fel de povesti….nu e asa de rau.
    -romanii se plang,dar am vazut vestici care s-ar plange,dar din diverse motive,inghit galusca si merg mai departe,desi iau tepe pe banda rulanta….in special in strainatate.hotel infect,mancare proasta,servicii nesimite….mormaie ceva in barba si inghit mai departe…aici parca ii prefer pe estici,care sunt mai vocali
    -dupa parerea mea,cauzele comporamentului grobian romaneac sunt complexe,pe de o parte,esecul statului roman,in toate,si inclusiv in educatie,iar pe de alta parte,esecul familiilor de a educa copiii (si daca i-ar interesa,unii nu pot din cauza programului,educatiei proprii ,sau dpdv financiar).Cand vad mizerii gen Romania educata,sau triumfalismul lui Catu la nu stiu ce crestere economica(care e o crestere a consumului pe fondul cantitatii imense de masa monetara),ma ia o sila imensa,si ma intreb daca oamenii astia sunt normali.
    -nu stiu cum se inchiriaza in Romania,dar pe vremuri,cand am fost chirias,am semnat contract de vreo 30 de pagini,cu drepturi,obligatii,articol din lege,etc,plus starea apartamentului si a dotarilor).Iar de orice parte ar fi fost abuzul,lucrurile se rezolva in instanta…simplu.

    20
  28. In formularul de inchiriere specifici „Avem servicii externalizate către firma Nutzu The loanshark orice neclarități plângeri vor fi direcționate către ei”

    00
  29. si totusi la 54 de euro poti sa te cazezi si la un hotel no? :)

    00
    • Teoretic. Apartament e mai mult value for money. Ai mașina de spălat, bucătărie utilată de top, 2 camere, 2 paturi, canapea. 70 MPU.

    • exact iar la hotel nu prea te poti simti ca esti parte din oras ci doar turist, acum depinde de fiecare.. mai sunt si faze amuzante unde vezi preturi de mai bine stai la cel mai posh hotel din oras =))

      00
  30. Super-dementă faza cu ăla de-i urase femeii să-i moară copilul de cancer. Mi-a urcat adrenalina la cap. WTF is wrong with these people?

    00
    • Și eu, care speram că puteți da dvs un răspuns la întrebarea asta…..
      Nu doar cu privire la specimenul ăla, ci la toți din articol…
      Cam ce-i face pe unii să se comporte așa?!

      10
    • Răzvan, îți mai relatez o faza. La care am 5-6 martori.

      Angajasem un tip, era prima lui săptămână. Băiat OK, inteligent, cu potențial, bun simt, muncitor, educat. Fix ce trebuia. Statea într-un birou cu niște fete. Și suna o doamna de la o pensiune turistica – copilul ei plângea pe fundal. Închide apelul și exclamă. Baga-mi-as p* in tine și in copilul tau.

      M-am calmat. Nu l-am dat afara pe loc și l-am invitat la o discuție. Mă uitam că pur și simplu nu înțelegea ce a greșit în prima fază.

      Am fost forțat să îl dau afara dar nici până în ziua de azi nu înțeleg cum cineva poate să gândească așa și să scoată așa ceva pe gura. E super admirabil că femeia aia cu copil acasă MUNCEA cu copilul lângă ea.

    • NOU
      #99

      Oarecum on-topic, eram la Balcic, imi faceam selfie cu sotia. Apoi ne uitam la poza in telefon sa ne vedem ce frumi suntem. A durat poate 1 minut. De la vreo 5 metri, o familie de romani, ea ne roagă in engleza sa ne dam la o parte, sa isi faca si ei selfie, ca e le stateam in cadru. El adauga iritat: „si mai repede in pula mea”, crezandu-ne ceva straini sau bulgari :). Am crezut ca nu aud bine, nici n-am avut reactie, dar am fiert apoi o ora. Nerabdarea aia de taranete care defineste romanul prost si fudul pe sosele si aiurea. Sa mai zic ca ea era gatita si rujata si machiata si el cu adidasi si tricou cu branding mare…. jeg uman

      10
    • AB: iar daca prin absurd nu stie domnul Coloja, ne explica domnul Eftimie, ca domnia sa nu e analfabet ca noi.

      01
  31. NOU
    #101

    Poti sa-i spui asa-zisului prieten din Zante ca e malaka.
    La modul general, si chiar mai in detaliu vorbind, romanii pt Grecia sunt clienti ideali.
    Mai spune-i aluia ca mananca kkt. Daca o sa comparam cu reclamatiile celor din UK, ai nostrii sunt copilasi de cresa.

    20
    • Pe la 18 ani am lucrat intr-un hotel de 5 stelute din GR. Britii sunt spuma. Lasa bacsis masiv. Romanii, nu.

  32. Eu am ajuns la concluzia ca avem multi oameni cu probleme psihice care cumva se integreaza perfect in societatea noastra.

    20
  33. bai ce ma bucur ca nu mai am bani. serios.

    00
    • ma rog, si pentru ca nu imi place sa ascult o sa dau drumul zilele astea la un apartament cu 3 camere in buricul targului. sa vedem daca e rentabil dupa tot ce am citit aici.

      00
  34. Ala cu urarea sa ii moara copilul de cancer este de o putreziciune a caracterului uman ceva rar.
    Am vazut negru in fata ochilor cand am citit. Nici nu breau sa ma gandesc ce e in sufletul acelei femei.

    00
  35. Era sa te intreb, unde i-ai gasit pe astia din articol, la zona crepusculara?
    Dupa aia imi amintesc de un alt blog unde intru, unde s-a sictirit proprietarul si nu prea mai scrie decat cand are publicitate. Si cand scrie la 3 articole in unul cel putin se adreseaza audientei gen: „sunteti niste prosti, analfabeti” etc
    Oare e contactul prelungit cu anumite tendinte sociale in genul a ce povestesti si tu?

    30
  36. Ce „iubesc” eu pe astia care inchiriaza apartamentele in regin hotelier. Niste indivizi lacomi si lipsiti de scrupule carora nu le pasa de nimic. Am avut pe unul la apartamentul de deasupra; timp de 3 ani m-a terorizat cu zgomotul in timpul noptii, pe la 1 si pe la 4 dimineata, cand veneau turistii beti. La inceput am chemat politia; am facut plangeri peste tot. Guess what: nu s-a rezolvat nimic. Ce i-a linistit a fost cand am fost cu toporisca la ei si i-am amenintat ca ii fac carne tocata daca nu inceteaza cu zgomotul. Pana la urma a vandut, thank God!

    01
  37. Cretini si retardati sunt in toate tarile, nu doar in Romania. La capitolul cretini si cerut daune din orice, de departe cei mai „buni” in asta sunt britanicii (englezi)
    Apoi la capitolul nesimtire si „cine sunt ei” americanii (in general afro americanii si hispanici). As mai adauga indienii – au acelasi comportament ca minoritarii nostrii. Le dai un deget, iti iau toata mana.

    10
  38. „Mi-a rămas în minte o faza de săptămână trecută unde un chiriaș de la regim hotelier țipa la mine prin telefon că lui i s-a ars un bec în baie (din cele 2) și el nu e electrician să îl schimbe (aveam rezerve in apartament). Și să venim de urgență sau dă foc apartamentului și se pisă pe el.”

    la asta m-as fi prezentat cu bata la usa si asa i-as fi futut vreo 2 pe spinare, pana invata ce e aia proprietate. Auzi electrician sa schimbi un bec ! Oligofrenu„ asta se crede barbat, dar el nu stie sa schimbe un bec ?!

    “Tu trebuia să iți iei măsuri să nu se întâmple așa ceva, sau să iei garanție mare altfel ești un prost care nu trebuia să facă businessul ăsta si o meriti” – Idei progresiseste cretine. Asa i-as fute si astuia o carte de a lui Marx in cap, pana vede stele verzi. Poate se trezeste dupa la realitate.

    In concluzie, labarii astia – ca nu-i pot numii altfel, NU au cum sa respecte proprietatea vreodata – din moment ce ei nu au fost niciodata proprietari pe ceva. Pana si telefonul ala cu are se lauda e luat in rate. Teoretic e al lor. Practic e al bancii !

    00
  39. Dar si noi suntem campioni sa ne plangem si sa ne prefacem surprinsi ca „nu stiam asta”. Daca esti roman si te-ai nascut in Ro, nu ai cum sa nu stii ca suntem cum suntem, daca iti faci un business sau dai un apartament in chirie, poate ar trebui sa tii seama si de lucrurile astea si sa aplici niste lucruri pe care le aplica altii cu succes in vest. Daca angajezi pe cineva, test psihologic de ex, daca dai in chirie, salary confirmation si scrisoare de recomandare, garant si ce mai cer altii prin Germania, deci solutii ai, nu doar sa te plangi. Daca iti demoleaza, plangere penala si in instanta.
    Vreau sa zic ca da, situatia e asa cum o expui si oamenii sunt cum sunt, dar sunt si solutii la indemana si alte tari de unde sa te inspiri.

    10
    • Mda, am incercat si eu asta cu „doua chirii garantie” pentru ca ultimul chirias a fugit in Italia si mi-a lasat cheile in posta (as adauga „macar atat”, ca putea sa le arunce intr-un canal). Dupa ce nu a platit ultima luna si mi-a lasat datorii la utilitati de cca o chirie, a trebuit sa vin cu bani de acasa sa regularizez situatia.
      Doar ca agentul mi-a zis ca nu o sa vina nimeni daca cer doua chirii garantie, ca in Romania nu se face asa.

      Unii s-ar putea sa intrebe de ce am asteptat pana s-au adunat atatea datorii. Pai, intai, omul parea de treaba, apoi ma aburea ca „vorbesc cu tata si imi baga niste bani, se rezolva”. E adevarat, pana la un moment dat le platea, cu intarziere de cateva saptamani, dar le platea. Pana cand n-a mai platit. Si pentru ca incercam sa fiu intelegator, si sa nu ma complic cu adus pe altcineva, cu alte vizionari, etc… Am zis sa fiu om. Uneori n-ai cu cine.

      00
    • Nu știu cum mai e acum, dar în perioada 2004-2005 când am căutat ultima oară cu disperare o chirie era plin de anunțuri cu 3-6 luni garanție. Adică 3-6 chirii garanție.

      10
  40. Acum, eu nu stiu exact ce situatii ai intalnit tu si cum s-a ajuns la ele si nici nu vreau sa zic ca minti. Ce vreau sa zic este ca asa este peste tot si da, orice padure are uscaturi, dar asta nu inseamna ROMANII, inseamna un procent dintre ei.

    Si eu am intalnit cazari superbe care-si meritau si banii si rating-ul si am intalniti si cazari de 4.5 pe airbnb in Mamaia Nord si nu mai facuse nimeni macar curatenie pe acolo de minim sezonul trecut. Acum, tu o sa zici ca sigur, poti pune mana pe matura sa iti faci singur curat daca ti se pare ca nu e suficient de curat, dar nu, nu asa se face treaba, clientul ala care plateste, plateste pentru un apartament curat si fix ca in poze. Nu plateste pentru un apartament murdar si, eventual, cu tot felul de lipsuri fata de ce s-a prezentat.

    Ca ai dat de unu’ cu copil mic care e idiot e o treaba si, musai, musai O CERTITUDINE procentuala la un volum de clienti. Totodata, hai sa discutam despre partea aia cu clientul roman care suna in call center si se plange:

    1) comand de pe Glamira.ro un inel de logodna pentru ca era singurul loc unde livrarea era pe 6 iulie si eu urma sa plec in cocnediu pe 10.
    2) pe data de 6 iulie ii sun si ii intreb si-mi spun ca daca nu ajunge coletul pe 6, sigur pe 7 ajunge.
    3) pe 8 sun si le zic ca nu a ajuns nimic, mi se spune ca e la livratorul UPS.
    4) sun la UPS mi se spune CA E IN VAMA IN GERMANIA si ca sigur nu ajunge mai devreme de 13 iulie ( repet, eu plecam pe 10 din tara )
    5) Ii sun inapoi si imi spun ca vor face tot ce pot sa urgenteze, asta in vreo 4 apeluri la rand ca, in cele din urma, sa-mi spuna ca nici ei nu cred ca are cum sa ajunga coletul mai devreme de 13 iulie.
    6) le spun: bun, avand in vedere ca nu se respecta termenul de livrare si ca nici nu am fost informat corect, doresc sa renunt la comanda si sa imi dati banii inapoi. Imi confirma ca e ok si ca au anuntat livratorul sa nu-l mai trimita spre mine si ca au anuntat departamentul de contabilitate sa imi dea banii inapoi.
    7) Pe 13 iulie ma suna livratorul ca a ajuns cu coletul. Ii explic situatia, imi spune ca nu a fost anuntat de nimeni si da coletul retur.
    8) Pe 14 iulie dau mail la Glamira iar si mi se spune ca de fapt trebuia sa completez ceva formular de retur si dupa 4-5 zile lucratoare. Il completez. Trec 7 zile lucratoare SI NU PRIMESC NIMIC.
    9) Ii contactez iar: aaa sigur, in curand ii veti primi.
    10) II sun iar si mi se spune ca, pana nu ajunge coletul la ei de la ups nu imi pot da banii.

    Acum, tu o sa zici ca e vina mea ca am comandat de pe online ( desi are reviews foarte bune site-ul ) si ca sa mai astept ca na, asta e, se intampla. Si eu o sa-ti zic: acum, nu i-am injurat deloc in niciun mails au apel telefonic, dar oare cat o sa mai rezist? Sau oare aia care suna in call center-uri dupa ce se intampla faze d-astea cat sa reziste? Si eu pot generaliza si sa zic ca toti antreprenorii care au businessuri online si magazine online sunt cacanari si hoti, nu? A se nota ca suntem in 9 august si inca NU AM PRIMIT BANII INAPOI! Eu am putut sa ma duc sa cumpar alt inel dintr-un magazin fizic si sa imi fac treaba, dar altul care poate nu ar fi putut sa cumpere alt inel intr-un moment totusi important ce ar fi facut?

    30
  41. De asta nu se complică la închirieri marile companii și cer CARD DE CREDIT. Așa nu au teamă de țepari, banii sunt luați corect, dacă există daune. Garanția e banca. Micile biznisuri se zbat cu clienți săraci, riscul fiind mare. Apoi mai e și fața omului, modul cum vorbește, îți cam spune ce poamă e și cum se va comporta atunci cînd va trebui sa decarteze bani pentru o prostie făcută. Oamenii săraci, dar cu pretenții de boieri, se vor comporta teribilist și iresponsabil cu un bun închiriat, indiferent de valoare, pentru că nu sunt din filmul ăla. Un cioflingar în papuci vrea să închirieze o mașină de 30k de euro cu cash, că nu are card, dar nici garanție de 1500 euro, că boss, am grija de ea ca de ochii din cap. Marș mă cocalarule, atît poți să-i spui.

    10
  42. Adica se plang asa cum te plangi tu in acet articol?

    01
    • pai una e sa te plangi de tampiti care iti distrug apartamente si alta e sa te plangi de chestii banale, gen ti s-a ars unul din becuri. Eu zic ca e o mare diferenta.

      10
  43. @Alter Ego Si eu am avut aceasi experienta. Luna trecuta am cerut sa lucrez la vanzare intr-un magazin general cu produse scumpe in sectorul 1 , intr-o zona cu venituri peste medie. Am vrut sa observ activitatea pentru a dezvolta un nou sistem dar ca si tine am observat atitudinea oamenilor. Insa nu cred ca am iesit din bula doar ca am avut ocazia sa vad cum se comporta oamenii cu cei pe care ii considera inferiori . Si de multe ori este evident ca au probleme , frustrari pe care aleg sa le descarce intr-un mod nepotrivit .

    10
  44. NOU
    #127

    Nu ma mira faza cu “ești un prost ca nu ai luat garantie mai mare”, zisa de client, din moment ce nu exista postare pe Facebook despre vreun nesimțit in trafic sau vreun infractor, la care sa nu se trezească unii sa comenteze: “bravo lui!”. In viziunea multora, a fi nesimțit, a te descurca, a înșela, a castiga un avantaj nemeritat, reprezinta o calitate.

    10
  45. Alter Ego, toata treaba se poate concretiza in cateva cuvinte „Nu avem pic de respect la adresa altora si a bunurilor altora”.
    Marea majoritate au impresie ca se pot pisa pe bunurile altora, dar tu sa nu ai voie sa le faci acelasi lucru.

    Stai linistit, ca sunt si o groaza de firme straine care vin in romania special pe modelul asta. Eu personal cunosc cativa straini care si-au mutat firmele la noi, fascinati de modul de a da tepe si de faptul ca la noi scoti mai mult profit din asta decat din afacerea propriu-zisa.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile