Au trecut o sută de ani de când un domn inteligent ne-a explicat că ne cumpărăm chestii de lux ca să-i impresionăm pe ceilalți. Luxul nefiind doar chestiile extraordinar de scumpe. Lux poate sa fie o gioarsa Logan într-o comunitate din satul Cetățeni, de exemplu. Când eram eu adolescent, luxul – în ochii mei – era un Ford Scorpio care probabil era la a 4-a mână. Sau un Opel Calibra. Sau chiar un Renault Fuego. Erau mașini rare, care străluceau în marea de Dacii 1310, indiferent că ele fuseseră cumpărate pe câteva mii de mărci din Germania. Sau furate.
Într-un timp extraordinar de scurt, am fost înghițiți de balena albastră a consumerismului. Și am ajuns, fiecare la nivelul nostru social, să ne cumpărăm chestii care să (ne) arate că suntem bine. Că avem. Că putem. Că suntem „de succes”. Că producem. Că furnizam. Că avem grijă de familie. De casă. De femeie. De copii. Ca să aibe, nu ca noi, care am stat la cozi. Oamenii cumpără și mănâncă de stres. Omenirea e din ce în ce mai obeză, din cauză că tot timpul are ceva de ronțăit la îndemână. Dacă nu mai e Mega, mai e benzinăria aia deschisă. Mai e ultimul non-stop de la colț, ținut de un insomniac, nu din motive de profitabilitate. Ce bine! Cu cât suntem mai stresați, cu atât cumpărăm mai mult. Știrile de la ora 5 susțin consumul. Știrile catastrofale, în general, stimulează consumul. Și nu vorbesc numai de hârtia igienică.
Posturile cu mașini au un succes fenomenal. Comentatorii știu în detaliu, cuplu, frecvența de la telecomanda cheii, toate RAL-urile din ofertă, câți dealeri sunt în județul Harghita etc. Posturile cu și despre mașini sunt momentul ideal ca unii oameni, altfel cititori fără păreri, să vină să producă comentarii lungi și legate despre mașina lor sau despre o mașină. E momentul ideal să-și laude mașina unor anonimi, că de lăudat la prieteni s-au plictisit. Prietenii.
Oamenii abia așteaptă un post – câteodată se mulțumesc și cu un simplu sfârșit de frază dintr-un comentariu – despre ceva ce au, și-au cumpărat, și pe care vor să-l prezinte ca pe o experiență, în detaliu, de la momentul în care s-au gândit să-și cumpere, cum au căutat toate informațiile, cum au luat decizia finală și care e experiența actuală cu produsul respectiv. Apoi se împiedică grav de posturi în care nu e vorba de niciun produs, de nicio laudă și în nici un caz despre ei, care sunt aproape perfecți.
În siajul – pentru șoferi, siajul e atunci când mergeți la aspirație – acestui consumerism, am ajuns ca interacțiunile noastre sociale fizice să se desfășoare în cea mai mare parte în magazine, la coada la Mega. O bere, un chips și hop la Netflix, mi-e cam lene să mă duc la ziua lu’ X, n-am chef, mai bine bag o FIFA sau mă duc la sală. Mersul la Mega la ora 21h45 este, pentru mulți, singura interacțiune socială din acea zi. Pare că nu, dar chiar și schimbul ăla, furtiv, cu casiera, este o necesitate socială, chiar și a celor mai introvertiți. Individualismul, care este în relație directă cu consumerismul, social media, fac ca interacțiunile sociale reale, fizice, face-to-face să fie din ce în ce mai puține. Am învățat să nu ne mai ducem nici la nunți dacă nu avem chef, pregătim un CityTrip ad-hoc ca să avem o scuză. Ne ducem, eventual, dacă știm că încă n-am avut timp să arătăm noua mașină tuturor cunoscuților. Sau noile implanturi ale doamnei. Sau dacă tocmai ne-am mutat în casă nouă și trebuie să arătăm pozele. Prea puține like-uri la postările pe Facebook, hai să mă laud și „live”. Facebook, Insta, Tiktok, you name it, sunt doar locuri în care EU MĂ LAUD, TU APLAUZI, sau mă boscorodești, dar privești, te uiți, că te ia mama dracului. Important e să fii aici, să auzi cum n-am nimic de spus. Oameni de toate vârstele (inclusiv 60-70 ani) au trecut, în numai câțiva ani, de la „nu știu io, mamă, să aprind telefonul asta” la „live”-uri pe Facebook despre nimic.
Social media. Ce ironie. Nu e nimic „social” în social media. Nimic. E doar consumerism. Comand și mă laud. Și dacă nu comand, tot mă laud.
pai daca producem mai mult decat ne trebuie ?! ce sa facem cu surplusul ?! ne laudam cu el !
; si apoi ne plangem de poluare, incalzire globala etc.; si daca nu am mai consuma asa mult si „degeaba” probabil am sucomba economic; ciudata specie oamenii astia ! cred ca totul pleaca de la un sistem de valori precar/dubios – invatam de mici sa apreciem rahaturi !
Țiganii din Cetățeni nu au garduri în fața casei, dar au garduri între ei.
Oamenii simt nevoia să arate, să vadă alții că au, simt nevoia de validare.
Nu este ceva nou, ci o altă formă de a arăta burghezia. Acuma burgu și petrecerile de la palatul aristocratului s-au mutat prin locuri exotice și case va coceni.
Fiecare își laudă ce are.
Eu spre exemplu mă laud că scaunul are 4 picioare.
Asa de „travel” https://img.buzzfeed.com/buzzfeed-static/static/2019-02/27/13/tmp/buzzfeed-prod-web-06/tmp-name-2-18190-1551293087-0_dblbig.jpg?resize=1200:*
Nu e vorba de chef, e vorba tot de lauda. Vrei, daca iti faci ziua, sa vina la tine oameni cu care te mandresti.
Nu vrei sa-ti inviti amicul introvertit din facultate care lucreaza la multinationala ca programator ca e autist si ciudat.
Amica de la teatru nu vrea ea sa vina pentru ca se vede pe un statut social superior tie.
Amicul medic daca nu e blazat e ocupat pana peste cap.
Amicul avocat are o intalnire mult mai importanta.
Si tot asa.
Vara ta de la tara ar veni, dar nu o chemi „ca e cam taranca”.
Nu vrem sa ne mai vedem unii cu altii „pentru socializare”. Totul a devenit o afacere sau o potentiala afacere: „Ce aduce pe plus persoana X in viata mea?”
„Ma duc, ca poate imi fac selfie cu Y sa-l pun pe instagram pentru followeri”.
s.a.m.d.
Vanitatea este pe primul loc, toti vor sa interactioneze doar cu oameni mai realizati decat ei insisi si atunci se produce un cerc vicios din care scapa doar cine poate sau are noroc.
N-aș fi exprimat așa bine sentimentul dar fix aceeași senzație o am și eu la nunți și evenimente din astea.
Toți își fac un update unul către altul (sau despre alții) și așa se re-aranjează relațiile de ‘prietenii de familie’ sau ‘cunoștințe ‘.
E din păcate o consecință (teorie personală și subiectivă) de perioada comunistă când a avea o pilă unde trebuie putea face diferența între viață și moarte, așa că a pupa fundurile corecte era unul din skill-urile de viață cele mai importante.
La tineri nu mai am observat asta dar la bătrâni e încă foarte puternică.
Pai nu asa ne invata desteptii lumii ca esti media celor 5 persoane cu care ai relatii apropiate ? Vrei sa strici media cu verisoara ?
Din contra in comunism eram mai „inclusivi” de nevoie (mai ales la sate) sau de frica (n-aveai cum sa stii sigur cine e turnator).
Acum nu mai avem asa mare nevoie unii de altii asa ca oprim orice relatie la prima senzatie de discomfort pe care o simtim in prezenta unei persoane.
@vosidit98
De ăia care erau turnători trebuia să te ferești, dar de relații depindea totul dacă ajungeai la spital sau aveai nevoie de ceva tratament sau medicament mai diferit. Sau de o trimitere la spitalul care te putea trata în loc să te trimită acasă.
Nu era nimeni inclusiv, dacă nu aveai ce oferi erai ăla ce stătea singur în colțul mesei cu nevasta și aia era.
Nu prea erau oameni care sa nu aiba ce oferi. Poate 5% din societate. Oricine avea un atu, cat de mic. Iti putea croi un pantalon, sau putea face rost de o piesa de la fabrica.
Ai spus ceva. Statea cu nevasta, in coltul mesei, DAR LA MASA.
Acum acelasi barbat/femeie nici macar nu mai e la masa, nici macar in colt, nici macar in camera.
Foarte posibil ca femeia si barbatul ala nici macar nu se vor intalni vreodata si vor ramane ambii singuri.
Individualismul este un produs al gnosticismului
Nu producem mai mult decat ne trebuie. Poate consumam mai mult decat ne trebuie. Poate. Dar daca nu mai exista patologie, atunci totul e normal si consumam fix cat ne trebuie.
individualismul este in ADN-ul vietii: intai trebuie sa-mi fie bine mie si alor mei ! si abia apoi, poate, sa ne fie bine si „noua” !
Gnosticismul era misto. Te invata sa nu te increzi in dumnezei falsi si tot felul de chestii din astea complicate.
@vladone Un contra-exemplu simplu pentru individualism sunt bolile infectioase. Degeaba iti e bine tie si alor tai, virusului nu-i pasa. Si cu cat ai mai multi oameni care nu-si permit masurile de igiena de baza, creste riscul si pentru tine.
@vosidit98 – sigur ca sunt cazuri cand „grupul” are puterea (gen o turma de bivoli africani) – dar asta nu neaga individualismul ca motor al dezvoltarii speciilor si al vietii, in esenta ei ! ma repet: sa ne fie bine „noua” dar in primul rand „mie” !
@vladone da, dar e foarte simplu sa cazi in capcana si sa uiti de puterea grupului. Nu zice nimeni sa nu-ti fie tie bine. Dar intotdeauna e bine sa pui in balanta. E mai bine pentru tine sa dai 30,000 de euro pe un tratament la Viena si sa treci fizic prin boala, sau sa cumperi 30,000 de sapunuri pe care le imparti gratis saracilor?
Ori conducatorii nostri cad foarte des in capcana asta si pun carul in fata boilor (a se vedea criza mastilor si problema profitabilitatii pe care si-o punea statul roman vizavi de fabricarea autohtona).
ok, perfect de acord. dar cum ramane cu joburile oamenilor care depind de consumerism? ar trebui sa ii reprofilam pe cercetare si creatie artistica?
Isi pastreaza joburile pentru ca momentan nu suntem suficient de automatizati si inca nu se doreste disparitia consumerismului, doar o scimbare de perspectiva.
Cand vom avea un grad suficient de mare de automatizare nu va mai trebui sa ne punem problema asta pentru ca armatele de mercenari dotati cu exoschelete si roboti militari ale elitelor vor fi deja puse pe macel. Iar zonele de risc inalt vor fi curatate cu radiatie neutronică sau arme biologice.
Just because you’re not paranoid doesn’t mean they aren’t after you. :))
Comunistii aveau o solutie pentru asta: Supraproductia
Nu ar trebui să facem noi nimic.
E ironic că blamam comunismul pentru că producea multe lucruri de care nu era nevoie doar ca să dea oamenilor de lucru, iar noi acum încercăm să rezolvăm problema creând nevoia de consum. Două abordări proaste. În momentul în care te apuci să produci ceva trebuie să te asiguri că are cine să-ți cumpere produsul. Când nu mai e nevoie de produsul tău, nu insiști aiurea, ci te reorientezi.
@Boarex din păcate nu era suproproducție cu ce trebuie… De exemplu aveai nevoie de caiete și cărți pentru cel mic la școală dar nu găseai decât edițiile complete ale operelor tovarășului. Din păcate operele erau scrise pe o hârtie puțin mai groasă și era cam dificil să o folosești acolo unde îi era locul (înfunda canalizarea și le puteai folosi doar la țară; dar și acolo trebuia să mototolești bine foaia de hârtie cât așteptai).
@done8989 normal asa ar fi dar reorientarea e scumpa, mijloacele de productie si forta de munca puternic specializata. Si costa mult. Si costa mult si gasirea unei noi nise de incadrare cu un produs similar. Iar corporatiile nu vor, si pe buna dreptate – ca e scump, sa inghita costurile.
Asa ajungem la capitalismul de cumetrie:
Tu, statul, imi recalifici mie forta de munca pe banii tai, iar la schimb dupa ultimul mandat legal eu il angajez pe Ghita Frunzarescu, Director Executiv la Frecat Menta pana la pensionare.
Sau tu statul imi dai bani sa-mi convertesc linia de productie si sa-mi pregatesc angajatii, iar eu in schimb nu-ti creez probleme cu 15,000 de someri care infunda piata muncii.
E o forma de santaj.
Ce-ar fi să ne pregătim pentru situații de genul ăsta. Nu se poate întotdeauna, pot apărea situații neprevăzute chiar la început, dar la noi nu pare că se gândește nimeni. Nu are nimeni un plan de siguranță, toți vor să fie salvați dw stat.
,,Ca suntem “de succes”,,. SĂ PĂREM că suntem de succes. În definitiv e vorba de percepția generală a publicului, nu de autostimă.
Asta cu stima de sine a devenit o mare problema.Vad in jurul meu niste oameni de la care aveam asteptari si care si-au pierdut total stima de sine.
Mi-am permis să mă bag în seamă exact din acest motiv. Am cunoscuți care pur și simplu nu realizează diferența dintre ce sunt cu adevărat și ce vor să pară. Trist pentru mine e că îmi plăceau așa cum erau înainte și trist pentru ei e că se plac cum sunt acum.
bravo fluture. hai ca iti revii incet incet…
”Am învățat să nu ne mai ducem nici la nunți dacă nu avem chef”
Nu văd unde e problema.
unii oameni socializeaza doar daca sunt obligati. desi socializarea asta obligat-fortata era vazuta ca un chin pe moment, anti-socialul minimalist era cumva tinut cu picioarele pe pamant, mai schimba o vorba cu o alta fiinta umana etc.
nuntile erau o obligatie, dar si o datorie. se faceau sedinte de familie – cine si cati se duc de la noi din familie, cat merge darul, ei cat au dat la noi, il trimitem pe anti-socialul familiei poate prinde buchetul, poate intalneste pe cineva, are rost sa platim in plus si pentru el? apoi, nuntasii se intorceau cu detaliile picante – care cat a dat, cum au fost saramele, au fost reci? au bagat dansul gainii, a plans mireasa, s-a imbatat cuscra, a prins anti-socialul buchetul?
Nunțile de azi sunt un simptom al consumerismului.
@Gamblin
Ce scenariu repetitiv.
Nu știu, eu am un mesaj pentru toți ăia care fac așa ceva și nu se duc la nunți de dragul mirilor: muriți, mă.
Absolut nicio problema.
Pentru copii mi se pare un eveniment misto de socializare. Mi se parea, nu mai stiu cum e acum, presupun ca toti stau pe telefon si se dau mari cu PScinciul de acasa.
Doar ca idee, nunta mi se parea un moment minunat pentru copii. Si vorbesc aici de nuntile de la cort, in aer liber, unde puteau sa alerge peste tot, nu de nuntile „indoor” de astazi.
@fluture Nu, ca PS5 costa cat darul de nunta. Si oricum nici nu prea sta pe stoc.
Voi ati putea purta asa ceva? https://imgur.com/WEoBQZn
Eu nu, e prea intensa culoarea.
Îi dau eu o pungă din ăia cu care întind ciorapii și chiloții.de 100 de euro îi dau o pungă și tot mai rămân bani de o pereche de converși la reduceri.
Am fost pe chiloții.de și n-am găsit nimic…
am pe balcon în culori mai pastelate, chiar și de lemn, vrei?!
Imi inchipui ce depresie o sa fie peste vreo 500 de ani cand in urma ingineriei genetice toata energia o sa o luam din simpla expunere la lumina. NU mai exista mancare cum stim astazi ,animale abatoare macelarii etc. UNDE vor mai socializa?
Momentan, prin expunerea la lumină solară ar trebui să ne luăm niște vit. D. Ia faceți-vă voi niște analize pe temă și vedeți cum stați.
Dacă o să ne luăm energia prin expunerea la lumină, fie ne stingem ca specie, fie vom ieși ca muștele la soare și vom inventa o nouă formă de socializare.
îți dai seama că nu ar mai sta nimeni în casă la netflix și ps5
Și consumerismul e tot mai mult promovat. La televizor, se știe, ești bombardat cu reclame, pe internet e la fel (vezi YouTube de exemplu – tot mai multe reclame în ultimii ani), pe stradă tot mai multe reclame.
Plus aplicațiile de livrări și firmele de curierat care promit să-ți aducă la ușă tot ce e mai bun, cât de repede posibil.
La nunți e de înțeles să nu vrei să mergi, cele mai multe fiind niște petreceri penibile, de tot căcatu’.
Nunțile în general sunt de căcat.
Dar na, cum să faci rost de avans la apartament sau să îți iei o mașină nouă?
Cum să dormi liniștit și să nu îți plângi in pumni că ai 6 nunți într-o lună și plătești 6000 de lei numai darul? Să nu vă aud, că știu personal cuplu care a avut 3 nunți într-o sâmbătă. În luna aia au muncit amândoi doar pentru nunți.
Cel mai bun sfat auzit vreodată: însurați-vă de tineri, să aveți timp să vă refaceți viața.
Din păcate s-a pierdut esența. Acum nunțile se fac mai degrabă pentru profit și în competiție cu ceilalți. E musai să ai cea mai fastuoasă nuntă, să nu te faci de râs. Și să inviți rude de gradul 10 pe care abia le cunoști, că și ei te-au invitat pe tine.
Faptul că nu s-au mai făcut nunți e unul din puținele lucruri bune aduse de pandemie.
„Rude de gradul 10 pe care abia le cunoști…” norocosule! Din partea lu’ mama nu cred că mai cunosc/recunosc pe nimeni de la veri primari (ai mei) încolo, cu o excepție. Deși locuiam în același oraș, dintr-un motiv care-mi scapă, cu o singură excepție, mama n-a prea fost „în vizite” cu familia ei.
De exemplu, am o verișoară de gr 2 (mama și mă-sa verișoare primare), am fost și colege în generală, n-aș mai recunoaște-o nici dacă ar depinde viața mea de asta.
De asemenea, îmi amintesc vag din copilărie că această verișoară avea un frate, rămas în custodia tatălui după divorțul părinților, nici măcar nu știu cum îl cheamă, nu l-am cunoscut niciodată. Bine, nici nu sunt 100% sigură de existența lui.
Pe soțul verișoarei mele primare l-am văzut de 2-3 ori în viață, la ocazii tip nuntă-botez, pe soția vărului meu am văzut-o o singură dată, la nunta lor, într-un local cam în beznă, nu i-aș recunoaște pe stradă nici dacă n-ar mai purta mască.
Bine, eu nu-s chiar cel mai bun etalon, programul meu de recunoaștere facială are un bug sau ceva.
Maică-mea, în schimb, dacă a văzut o dată o persoană, o va identifica precis și exact, cu nume și prenume, sau în funcție de datele pe care le-a cunoscut despre persoană în cauză. Și o va identifica chiar dacă peste omul ăla au trecut 20+ ani: „e actorul x, sau ăla care a jucat în filmul cutare, e colega ta y din școala primară”.
Ca chestie, acum vreo câțiva ani, la nunta lu’ frate-meu o verișoară de gr 2 (excepția menționată anterior) a propus la un moment dat, când ne-am întâlnit la budă cu alte 2 neamuri „să ne mai vedem și noi ca fetele, că tot locuim cu toții în București”. Eu, bleagă, proastă și de bună credință „stai un pic, să-mi aduc telefonul (nu stăteam la aceeași masă) să-mi notez numerele” (n-aș fi zis nu la câte o întâlnire o dată la câteva luni) „aaaa, nu te grăbi, mai avem timp până se termină nunta”.
Dacă ați schimbat voi numere de telefon, am schimbat și eu.
Ceea ce n-am reușit eu încă să pricep: de ce pzm a deschis gura să propună asta dacă nici nu visa să se întâmple vreodată?!
Nu am chef să mă văd cu neamurile?! Eu merg pe burtă, tac chitic și-mi văd de treabă, nu mă apuc să propun întâlniri ca apoi să dispar ca măgaru-n ceață.
@AB
Am exagerat și eu puțin, poate nu chiar gradul 10 :)))
Dar mi s-a întâmplat de multe ori, la evenimente de familie, să vină la mine câte-o duduie/câte-un nene și dialogul să fie cam așa:
-Tu ești băiatu’ lu’ Mia, așa-i?
-Ăăăă, da.
-Vaiiii, ce mare ai crescut!
-bla bla bla
-bla bla bla
-bla bla bla
-[…]
-bla bla bla
După care o întrebam pe maică-mea cine e și ea începea să-mi explice :”E soția unchiului Gigi din Reghin. Unchiul Gigi e frate cu mătușa din Sighișoara care e […]. Da’ cum de nu-i mai știi? Doar au fost pe la noi când aveai 2 ani.”
¯\_(ツ)_/¯
@Mr_Julian, asta mi se întâmpla în copilărie, „vai, tu ești cutărița, ce semeni cu tati (în cazul meu, toate rudele, de ambele părți ale familiei, au fost nevoite să fie de acord „seamănă cu tac-so”
)!” Eu mă uitam pătrat, „sunt unchiul/mătușa x, frate/soră cu bunicul/bunica”. Eu mă uitam și mai pătrat.
Mama rămasese în contact doar cu una din surorile cu tac-so (și copiii ei). Mai erau vreo 2 neamuri pe care le știam oarecum, îmi amintesc 1, maxim 2 vizite în copilărie. Dar cam atât, în condițiile în care bunicul avusese vreo 2-3 frați și cam tot atâtea surori, fiecare cu numa’ Domnul știe câți copii. De neamurile dinspre bunica maternă nu știu absolut nimic, a murit mult înainte să mă nasc.
Ca să nu mai zic că ăștia bătrâni, de care măcar mai auzisem după nume au murit. Copiii și nepoții lor, cei din generația mea sunt absolut și total necunoscuți pt mine.
@AB
Mie, cu rudele din partea tatălui mi-e mai ușor să aflu ce și cum. Am o mătușică nonagenară (e un adevărat personaj) care se cam plictisea așa că a alcătuit arborele genealogic începând de pe la 1840 (ce să și facă, de atâția ani la pensie 😅).
Mi l-a dat să-l completez și cu partea mamei unde oricum e mai complicat. Bunicul, originar din Moldova, din familie cu vreo 9 copii din care trei (cei mai mici) au fost luați de comuniști și aduși în Transilvania la alte familii. Bunica din partea mamei a avut și ea 4 frați. Mna, sper să-mi fac vreodată timp să-l completez.
iar va fute grija de altii. Daca tu te bucuri sa citesti o carte sau sa sudezi doua tije, unii se bucura sa-si ia un iphone nou, air jordani sau cine stie ce masina. Sunteti ca niste babe la claca.
iar te fute grija de ce am scris eu…
mie îmi place să citesc o carte, dar e mișto și Galaxy A52. Unde mă încadrez?
Interesant. Daca lasati un like va povestesc ce masina mi-am luat, ceva deosebit!
De banii ăia oricum eu luam ceva mai tare, clar te-a țepuit.
n-are nicio treabă una cu cealaltă. Modelul echivalent e mult mai slab
opel calibra da, supercarul tineretii.
era vorba aia „Mintile luminate discuta idei. Mintile mediocre discuta evenimente. Mintile mici discuta oameni.”
Nici macar atat, acum discutam obiecte. Uite ce casti am, uite ce ceas si ce stie sa faca, ce telefon. O tristete absoluta de informatii care nu intereaseaza pe nimeni.
Opel, da! Manta! Eu după ăla am un suspin în pept de 30 de ani!
Si cum adica, eu sa nu-mi mai iau Porsche sa moara vecinii care toate ziua stau la pandit si la comentat? Eh, uita ca o sa-mi iau.
Mi-am luat mașina care o am c-aș-am vrut, mă doare fix la 3,14 metri în față de ceea ce cred sau vor alții. La fel și cu orice alt lucru cumpărat.
Un retardat ca frate-meu, în schimb, nu doarme noaptea că nu știe câți bani câștig. Crapă rânza-n el de ciudă. 🤭
Condamnarea/judecarea oamenilor care posteaza pe social media despre ce vor ei sa posteze denota o atitudine foarte toxica si regresiva. Asta fac oamenii care se cred mai inteligenti sau mai buni decat ceilalti, care cred ca stiu ce e mai bine pentru ceilalti si care cred ca stiu motivele reale din spatele postarilor (ex. lauda, lipsa de stima de sine, vanitatea). Toate lucrurile enumerate in articol se intamplau si inainte, doar mediul e diferit acum. Va e straina vorba „ce mai e nou?”
Comentariul tau denota o atitudine foarte toxica si regresiva. Te crezi foarte inteligent sau mai bun decat mine. Altfel n-as intelege de ce ai tinut mortis sa comentezi la ce am postat eu pe social media.
Nu m-ar mira daca ti-ar fi imposibil sa intelegi acest comentariu.
Funny, Fuego si apoi Calibra au fost primele mele masini. Bine, era 2004 si erau deja cam harburi, far au fost niste masini faine la 18-20 ani.
„Au trecut o sută de ani de când un domn inteligent ne-a explicat că ne cumpărăm chestii de lux ca să-i impresionăm pe ceilalți”
*sa nu ca
Nepotu lu tovarasu Froid. A facut un fel de „psihologie aplicata”
Bun. Total de acord. Mi a placut mult. Si in discutiile cu prietenii mei gasesc tot mai des subiecte legate de ce casa, ce masina am. Toti vor doar sa se imprumute sa ia mai mult, mai scump. Casa mai mare.. Masina mai scumpa