Coca Cola ar face orice să nu introducă sticla refolosibilă

Inclusiv să îl pună pe Exarhu să screamă o poveste și să facă o poză absolut naturală cu produsul. Pentru că orice e mai bun decât să faci ce trebuia să faci încă de acum 10 ani. De aia trebuie să vină Uniunea Europeană și să zică "dacă se poate pfand zuruck la nemți, trebuie să se poată peste tot".

Hai că poți, Cola! Hai că poți! Ia fața Pepsi și introdu tu prima oară sticla refolosibilă! Adu sticle refolosibile din Germania, că românilor le plac schemele astea, dacă aud, o să dea năvală!!!!

Cât despre Coca Cola X Exarhu, ce să zic, pare o campanie gândită serios, ca și aia cu Ceușan, pe bancheta din spate, fără centură, cu produsul neconsumat și aruncat ulterior. Măcar Exarhu a scos dopul un pic, că, vorba aia, pleznești un om o dată și se învață minte.

(via cetin)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

73 comentarii

  1. O mizerie acel dop nedetasabil. Eu am viciul de a bea direct din sticla, fara sa mai torn in pahar.

    Comentariu apreciat.15524
    • Bai, eu ori-s retardat ori din alta lume. Nu vad absolut deloc sensul acestui dop atasat de sticla. Nu cunosc nici un caz (incepand cu mine) de bautor care sa arunce dopul separat de sticla. Nici macar unul!
      Ai desfacut, ai baut, ai pus dopul la loc. Ai mai baut o data, de doua ori pana se termina ai pus dopul si ai aruncat sticla. Eu chiar mototolesc sticla aia si apoi pun dopul asa mototolita fiind ca sa ramana in starea aia, sa nu se umfle la loc.
      Unde plm e marea inovatie si la ce plm ajuta ea?
      Daca voi beti altfel cola sau orice alta bautura ma intorc la prima fraza…. :)))

      Comentariu apreciat.33725
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 29141
    • aproape ca nici nu imi mai dau seama cand continui desurubarea dopului cu o rotire in plan vertical astfel incat sa rup mizeria aia.

      Comentariu apreciat.658
    • de fapt e si mai …intortocheat decat par: pe aici pe unde haladuiesc, dimpotriva, pana nu de mult era chiar interzis sa lasi dopul pe sticla, din cauza de plastic diferit, care nu se poate recicla impreuna cu cel al sticlei… existau recipiente speciale pe la magazine si chiar la mine la intreprindere pt reciclat dopuri, existau asociatii care se ocupau cu stransul dopurilor…
      acum, brusc, dopurile raman pe sticle (enervant) si se recicleaa impreuna -> deci mie mi se pare o maaaare bataie de batjocura faza asta cu reciclatul

      Comentariu apreciat.1176
    • Ce obraz ai tu? Prea de tot.

      321
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1354
    • Suntem pe drumul cel bun. Planeta e salvata.

      Si celor de la Borsec le pasa de natura. Dupa ce au introdus plasticul ala peste dop ce ajunge instant pe jos dupa ce e inlaturat, acum au venit si ei cu dopul asta :)

      Comentariu apreciat.577
    • Ceea ce simtiti voi este rezistenta la schimbare. Este evident ca vor fi mai putine dopuri aruncate ampulea, si gandirea logica spune ca este benefic, dar asta contravine putintel cu starea noastra de comfort cu care ne-am obisnuit, asadar nu ne place schimbarea.

      219
    • @Marius, și eu am obiceiul ăsta, dar dacă mergi în zone cu servicii de salubritate mai puțin eficiente, zone pentru picnic, peroane, plaje, ș.a., vei vedea multe dopuri pe jos. Chiar dacă se găsește cineva să adune peturile, dopurile sunt mai greu de adunat. La noi poate mai frecvent, însă legislația la nivel de UE mă face să cred că se întâmplă și în alte țări.

      16
  2. La cate detalii importante vezi, Vali ai fi un bun supervizor la o mare firma de publicitate, fostul control tehnic de calitate cif ofisăr.

    Indecis. Tu ce zici?3917
    • Detalii importante pentru public cu IQ peste 80.
      Dar reclamele au ca public masele nespalate de oameni.
      Deci un astfel de job ar fi in avantajul oamenilor, dar im dezavantajul firmelor.

      Indecis. Tu ce zici?1837
    • Cum adica “reclamele au ca public masele nespalate de oameni”? Jignesti 90% dintre bucuresteni, care nici daca ar avea apa calda nu ar folosi-o. Tu in loc sa ii compatimesti ii jignesti?

      Indecis. Tu ce zici?3432
    • NOU
      #14

      90% dintre bucuresteni nu sunt de fapt bucuresteni. E aiurea sa te iei de cei poate ca tine veniti de pe coclauri sa se inavuteasca cu 2 camere “pa” credit. Acum unii au o scuza ce-i drept, nea nicu nu le da apa calda.

      Indecis. Tu ce zici?2735
    • Deranju de la cine crezi ca au invatat sa nu se spele cei care nu s-au nascut in Bucuresti? De la cei nascuti in Bucuresti. Se spune totusi ca marea initiere e cand unul nascut in bucuresti iti spune marele secret despre dusul bucurestean: ai n-ai apa calda, ai facut n-ai facut dus, pui juma de doza de spray axe pe tine si nimeni nu isi da seama de nimic. De aia i se si spune Bucurestiului micul paris. Parisul e capitala europeana a parfumatilor nespalati inca de pe vremea lui louis 14.

      Indecis. Tu ce zici?1218
  3. Haha ce sa zic, lichiorul de nuci nu are bule !

    Comentariu apreciat.352
  4. Nasol va fi cand vor aparea dopurile astea la berea la pet !

    Comentariu apreciat.722
    • nu vad problema, ce, mai pune cineva dopul la sticla după ce o deschide?

    • Dopurile astea se inventasera initial pentru berea la cutie si pentru berea la pungă. Stii, stai la pacanele, mai dai dopu jos, mai tragi o dușcă, altfel se vede viata, combini doua vicii intr-unul singur, ca de la consum de alcool n-a murit inca nimeni🤣🤣🤣

      1611
  5. Pe mine nu ma deranjeaza, chiar am observat la Coca Cola fata de altii ca dopul are un sistem cu inelul ala sectionat in 3 parti ca niste foi de arcuri daca se poate numi asa care il tine cumva fix cand e deschis si e ok si cand torni in pahar si cand bei din sticla direct. Nu am reusit sa ma stropesc folosind noile sticle si nu a ajuns deloc bautura in capac cum povesteau altii
    De acord cu ideea cu recipientele din sticla, am prins o perioada in facultate cand eram in camin, de se vindeau la buticurile de la parterul caminelor Cola, Fanta, cred ca si Pepsi da nu sunt sigur, la sticla de sticla de 1l pe care o returnai cand cumparai urmatoarea. Mi s-a parut si la vremea respectiva o odee foarte buna. Pe langa faptul cunoscut ca orice bautura fie bere sau suc are alt gust(mai bun) daca e ambalata in sticla fata de doze metalice sau plastic ai si componenta asta mai eco friendly cu returnarea.
    Insa cum sa stirbesti din placerea dacilor liberi de a abandona sau arunca pe foc peturi de plastic si doze peste tot pe unde merg si fac gratare plus ca o sticla de 1l e de n ori mai grea si daca ar avea procese de constiinta sa nu o arunce in natura fata de cele de plastic/metal si te trezesti ca te imliedici de mormane de sticle prin poieni sau pe munte cand mergi.

    Indecis. Tu ce zici?3660
    • foarte mulți oameni pe care îi știu dacă dau măcar 2 gânduri pe reciclare și eco-friendly ar prefera să se revină la ”sticla” de sticlă.
      la fel și pe coclaurii nedacici ai www/fb, am întâlnit oameni care ar prefera ambalajul de sticlă returnabil.

      și nu cred că doar dacii vajnici au o plăcere pt aruncat ambalaje, la noi doar poate că e mai lejer cu amenda.

      173
    • Nu stiu cum sa iti explic mai bine dar pe afara prin tarile cu apa calda nu am vazut malurile raurilor pline de pet-uri. Doar in land of the free dacs, home of the bave.
      Dar poate ai vazut tu altceva si ai contraexemple.

      ‘foarte mulți oameni pe care îi știu dacă dau măcar 2 gânduri pe reciclare și eco-friendly ar prefera să se revină la ”sticla” de sticlă.’

      Borsec vinde apa minerala la 1l in sticla de sticla, nu de ieri de alaltaieri. O cumpar pentru ca imi place.
      Sa te va cum cari tu (ca femeie) o lada sau mai multe (o lada cantareste 21 kg) de 12 sticle pana in casa sau pana la et.4 daca stai la bloc si mai vorbim dupa aia despre reventul la sticla de sticla.

      20
    • În alte părți n-ai văzut pt că amenzi. :)

      Ce te face să crezi că peturile le cumpăr/car la bax?! :) Tot cu bucata le iau și p-alea.

      Ocazional, când prind ajutor masculin (e tata, stai potolit, nu profit mișelește de bărbați fără a oferi nimic în schimb), iau cu baxul.
      Nu exagerez nici atunci, că nu mai e tânăr.

      31
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2557
    • Sansele sa fie spalate sticla sunt mici, e de fapt sparta + topita + facut sticle noi.
      Crezi ca in vreun sistem de reciclare prin vest, sta cineva sa sorteze, aia e sticla de pepsi, aia e de bere, aia e de etc etc ?

      Comentariu apreciat.356
    • Sunt sticle refolosite si reumplute. Vezi asta si dupa urmele de uzura de pe laterale.
      Eu cumpar produse din Germania de la un magazin de profil din Arad: sucuri, bere, toate in sticle sau pet-uri reutilizabile. Se plateste o garantie apoi le duci inapoi si iei altele sau primesti garantia. De obicei fiecare produs vine in naveta proprie, astfel la retur sortarea e mai usoara. Se vede pe sticle care sunt refolosite si care nu. Astfel si cei de la magazin pot verifica sa nu mergi cu sticle de Paulaner de exemplu luate de la Kaufland, care difera prin grosimea sticlei si prin faptul ca exteriorul e impecabil. Bine, eu de obicei clatesc cu apa fiecare sticla dupa golire, pentru ca mai ales cele de bere mucegaiesc.

      1711
    • Lasă dom’le pesticidele, dar unii și mai bagă și în cur. Cum să mai mănânci tu mazăre la borcan?

      Comentariu apreciat.384
    • si mizeria cu spalatul sticlelor e tot green washing.

      adica pe langa faptul ca ei le topesc, si atunci cand nu, le spala ei oricum, mai consum si eu 1 litru de apa.

      109
    • Eu cumpar, golesc continutul sticlei de sticla, dupa care mai spal odata interiorul ca sa omor toti microbii care nu au murit cand a fost topita sticla. Dupa care iau microbii morti si ii pun in pungă separată pentru ingrasamant la flori.

      Comentariu apreciat.355
    • @Add, cred că ai, cel puțin parțial, dreptate în prima parte a expunerii.
      am niște amintiri vagi cu bunică-mea care era foarte atentă ce borcane folosește-refolosește pt tradiționalele dulceață-zacuscă-murături, pt că uneori folosea un borcan pt un anumit insecticid, cred (posibil ”verde de paris”, dar poate amestec amintirile) și avea grijă ca acel borcan să fie pus separat, chiar și după ce fusese golit și spălat.

      faza e că însemna acel borcan pt că, nu știu de ce, substanța în cauză nu mai putea fi spălată cu adevărat de pe acel borcan și nu-l amesteca niciodată cu alte borcane.

      când ți-am citit fraza din străfundurile neuronilor mei a ieșit o amintire cu bunică-mea foarte supărată pe o vecină, care-i dăduse la schimb un borcan care conținuse acea otravă, bunică-mea pusese într-un lighean mare mai multe borcane să le spele pt conserve și acel borcan ”le contaminase” pe toate și fusese nevoită să le arunce pe toate.

      azi nu știu dacă astfel de otrăvuri mai pot fi găsite chiar așa la liber.
      de exemplu, otrăvirea accidentală cu ”verde de paris” (știam la un moment dat și denumirea chimică reală, dar am uitat-o) (amestecat cu apă semăna cu laptele), n-am mai auzit de așa ceva din copilărie, sfârșitul anilor ’80- începutul anilor ’90.

      180
    • AB, se cheama absint :)

      68
    • @thebblack, ești sigur?!
      știam că absintul e o chestie alcoolică, la modă în lumea boemă a parisului de sfârșit de secol 19-început de 20. destul de periculos, într-adevăr, dar ce zic eu ucidea rapid.

      sau poate diferă doar gradul de diluție. :) mă duc să-l întreb pe gogu.

      60
    • ce uameni, bai, ce uameni…

      11
    • @Thebblack, wiki zice că verdele de paris e ceva anorganic, numit acetat triarsenit de cupru II, iar absintul e un preparat alcoolic pe baza de pelin și alte plante.

      aparent, studii recente au arătat că efectele nasoale ale absitului nu provin din însăși preparat, ci din modul eronat de fabricare și că Elveția, de exemplu, a primit liber din nou la preparare și comercializare.

      20
  7. „Noul dop” va revoluționa lumea! De diabetici nu spun nimic? De modul cum încurajează lumea să bea cu nemiluita și după valul de diabetici păgubesc bugetul de stat, nimic? Înțeleg că ei trebuie să facă vânzări… dar dacă îți pasă de mediu și lume… ar trebui să spui că băutura ta este moarte dacă bei zilnic ca vita.
    Noi alegem să „salvăm natura” nebând cola. :)

    Comentariu apreciat.5313
    • Omule, companiile sunt aici să facă bani, nu să se gândească la sănătatea oamenilor.

      Asta e treaba omului de rând (la nivel micro) și a statului (la nivel macro).

      Și dacă vrei să o dai pe băuturi sănătoase stai liniștit tot Coca Cola le deține și pe alea :))

      Indecis. Tu ce zici?287
    • Înțeleg perfect ce zici, dar eu mă refeream la ipocrizia lor. Salvăm planeta, oameni, bla-bla… când de fapt doar profitul contează și de restul li se rupe iar statul trebuie să le plătească mizeria lăsată în urmă (gunoaie, buget mai mare la sănătate…).

      151
    • Oamenii trebuie sa fie capabili sa aleaga,ca de-aia au creier. Acum,ma indoiesc ca le baga cineva fortat pe gat o sticla de cola.
      Si eu as putea alege sa beau apa,dar o fac foarte rar.In schimb,am ales berea,ca ma hidrateaza mai bine si mai ales,pot consuma mai mult de 2L de lichide pe zi,ca eu cu apa nu reusesc sub nici o forma

      915
    • @Pedro, aici as fi un pic mai nuantat. Cand bagi pe toate rafturile chestii facute special sa iti fie foarte greu sa renunti la ele (zaharul e unul din cele mai puternic datatoare de dependenta substante) e greu sa zici ca avem creier si putem alege sa nu consumam anumite lucruri.
      Ce zici tu e similar cu campania dusa de zeci de ani de marile companii de food in Statele Unite care siatin ca oamenii subt de vina pt diabet si obezitate, ca ar trebui sa faca mai multa miscare, sa mearga la sala etc). Ignorand complet ca ei practic nu le dau nici o alternativa sanatoasa la raft in supermarket ci le baga pe gat doar mizerii. Eventual si in varianta XXL ca sa fie treaba buna.

      232
    • Pe lîngă zahăr mai contine si acid fosforic, foarte sanatos pentru corp, mai ales daca știm că e singurul acid care ataca sticla (dar nu la diluția din ciotronade).

      41
    • @ marinel : HF

      11
    • @Marius

      Aia cu inventarea caloriilor ca unic factor la diabet credeam si eu că e teoria conspirației până a ieșit la iveală că faimoasele studii făcute de harvard în anii 60 prin care au scos zahărul rafinat ca pur și inofensiv a fost plătită de băieții din industrie de fapt ca să iasă bine.

      La americani e groasă rău, cine a fost sau e știe că nu există nimic fără zahăr, e ca să mănânci relativ ok aproape că e la fel cum ai încerca să fii vegan. Trebuie să te uiți pe toate etichetele dr 2 ori și să iei eventual din magazine specializate, dacă sunt în zona ta.

      140
  8. „hahaha hai sa mai facem un misto pe seama romanilor, ca vai ce inapoiati sunt ei” asta a gandit Exarhu cand o mai plimba un pic prin gura. Bah nu mai pot cu astia care prind si ei un pic de faima prin diverse circumstante si gata incep sa o arda cu figuri. Auzi la el, „am vrut sa vad cum functiona noul dop nedetasabil”, zici ca a trait pe sub pamant in ultimele 3-4 luni ?! Plm iti mai trebuie inca un master sa iti dai seama cum functioneaza „noua inventie”

    Comentariu apreciat.679
  9. Eu nu inteleg, in alte orase mai rasarite din Romania nu au aparut asemenea initiative?
    https://www.facebook.com/dopuripentruocauza/
    Am vazut asemenea campanii inclusiv pe afara.
    Adica eu aici vad singurul dezavantaj al dopurilor atasate de sticla, pentru ca astfel devine mai greoaie colevtarea lor inspre donare.
    Am in casa o cutie speciala pentru dopuri. Am implicat si alte persoane din familie/ prieteni la colectarea lor, ba chiar uneori le adunam si de pe jos, iar cand se umple cutia le duc la un centru de colectare. Cunosc personal pe cineva cine a beneficiat de un scaun cu roti printr-un asemenea program. Materialul din care sunt facute dopurile este unul dintre plasticele cele mai usor reciclabile, astfel ca el are un pret relativ ridicat pentru cantitatile mari care se pot aduna de la populatie. O data la cateva luni se poate finanta cate un asemenea caz social.

    215
  10. Ce pfand zuruck, dom’le, pai ne luam dupa nemti? Nu vezi ce naspa o duc aia, cu reguli care se respecta si – la subiect – cu reciclare platita? Vai de capu’ lor de tristi, daca nu-i duce capu’ sa ia exemplu de la romani in toate cele.

    176
    • Nu stiu cit îi trage pe ăia inima la recuperat, dar dacă l-au aruncat pe jos, s-au fript. Ăla e imboldul…

      71
    • Recuperatul de bani e un factor puternic, determinant aș spune chiar. La 25 de cenți sticla de plastic (sau cutia de suc/bere/whatever), chiar nu-ți vine s-o arunci aiurea.
      Sticlele de sticlă sunt mult mai ieftine (între 8 și 15 cenți), dar chiar și așa…

      Și nu e vorba de aruncat pe jos; o sticlă de plastic o poți da fără probleme la tomberon, iar pentru cele din sticlă există containere speciale, pe categorii, în fiecare cartier. Acolo se aruncă sticlele nereciclabile (puține, dar există), borcanele etc.

      72
    • Hmm, subestimezi grav dorinta de opulenta a dacilor liberi rupti in cur im general dar la prima generatievdin famia lor la care banca le da bani pe credit care mai comenteaza si pe aici. Cum sa returnezi o sticla pt. 50 bani. Ce esti calic?

      83
  11. Mda… realmagic :D Cel mai mare bullshit din ultima vreme din domeniul „eco-friendly”

    213
  12. Adica sa iau io sticla de sticla de la nespalatii aia, lasa ca stiu io ca nu le spala, ce pe vremea lu impuscatu le spala careva? Am vazut io cu ochii mei cum umpleau sticlele de la TEC si ne vindeau noua, huaaaa. <– in prima zi de sticle de sticla, pe forumurile de mamici.

    136
  13. Ai o mare problema de igiena si sanatate publica cu sticlele refolosite.
    Pur si simplu ne vaitam de poluare, dar nu mai exista niciun amabaj refolosibil, iar reciclarea e o poveste frumoasa.

    Dpdv al ambalajului refolosibil apar probleme majore:
    – colectarea si transportul recipientelor goale
    – spalarea lor (care nu e usoara). O sa vezi idioti care pun otravuri puternice!
    – reciclarea sticlei e problematica

    Indecis. Tu ce zici?1324
    • Ambalaj refolosibil? Sticla… interesant cum sticla s-a refolosit mii de ani dar brusc in ultimii 20 de ani nu se mai poate refolosi. Ma lasi? Sticla este cel mai reciclabil material de pe planeta.

      Comentariu apreciat.461
    • Pe vremea comunistilor, cand se recicla in draci ca la 4 sticle goale iti luai o bere, urma sa plecam in vacanta a 2-a zi iar seara taica-miu tocmai terminase o bere si cand sa puna bine sticla se uita si vede capul de mort marcat pe ea.
      Nu stiu cat au dormit ai mei noaptea aia dar imi amintesc ca cca 2 ore s-a dezbatut daca sa merga la spital sau sa cheme salvarea.

      N-a fost nimic grav dar stiu ca de atunci am verificat fiecare sticla pe care am pus mana, ma uitam si pe borcanele de iaurt dupa semn, e o chestie pe care n-o s-o uit niciodata.

      78
  14. Solutia: nu mai beti cola si pepsi.

    Comentariu apreciat.352
  15. M-a blocat tovaraseste domnu esarcu ca-am comentat negativ la reclama cu otrava … Banene, unii ar face orice pentru o sutica doo de la sponsor.

    Comentariu apreciat.333
  16. Cred ca nu o introduc nu de zgraciti(ca vor pasa costul catre consumator) ci pentru ca e un cosmar logistic pentru marii retaileri.

    Tin minte ca ma trimiteau ai mei sau iau Pepsi la litru https://www.youtube.com/watch?v=kv3WHmJOPyw cu stricla reciclabila. Cu o sacosa de panza vai-mortii-ei ma duceam taras-grapis la un chiosc al unui cetatean dintr-un garaj care avea luxul de a avea unde sa depoziteze sticlele in navete .

    E un Mega langa mine, Shop&Go. Are atat de putin spatiu de depozitare incat daca ii baga si sticle refolosibile pe gat…imagineaza-ti ca esti un casier si pe langa scanat, tre sa mai cari si o lada de sticle o data la 30 de minute „in spate” .

    84
  17. Cine sunteti voi sa stati in fata progresului ?

    83
  18. Asta cu sticlele e asa… dar Coca Cola nu zice nimic despre comunicatul WHO legat de aspartam… ei impingand in draci Cola Zero, practic aproape nu mai gasesti cola normal la jumate prin magazine.

    153
    • practic aproape nu mai gasesti cola normal la jumate prin magazine

      da, doar că nu.

    • Pai chiar mă miră și pe mine. Zaharul în exces este dovedit că este foarte nociv din mult mai multe puncte de vedere decât aspartamul, care este catalogat acum ca „potential” cancerigen, adică cu riscuri mai puține decât fumatul, sau chiar carnea roșie.
      Eu cred că chiar ar fi mai degrabă un punct de reclama pozitivă: iată avem un produs cu aspartam, mult mai sănătos decât cel cu 300 de grame de zahăr/litru!

      08
  19. Be Less White – Hip-hip ura – sa-mi suga pixul – aia care mai beau mizeria de Coca Cola, cu dopul minune sau fara. (v. Racla, anii ’90)

    181
  20. Luați la doză. Problem solved. Cu plăcere.

    74
  21. Nu știu alții cum sunt, dar îmi aduc aminte cum cam prin preajma anului 97′ făceau ăștia de la coca cola (sau pepsi ?) concurs al cărui premiu era o minge de fotbal. Trebuia să trimiți nu știu câte capace și POATE câștigai o minge… Nene, nu că ne chinuiam să le strângem, PERIAM perimetrul din jurul blocului și al celorlalte de lângă..
    Într-un final, după n capace căutate prin toți boscheții, am câștigat !
    După care a început bine cunoscuta „da tu ai tinut-o ieri, azi e rândul meu….”

    180
  22. Una dintre cele mai mari mizerii existente. Acum trebuie să mă mai chinui să rup și dopul ăla ca să pot bea și eu normal din sticlă.

    Cât despre Exarhu, nu mă miră. Prestează la un post de radio de 2 lei, cu două stick-uri USB cu piese, având la primele ore ale dimineții o emisiune dedicată persoanelor cu nevoi speciale și realizată parcă chiar de către oameni cu nevoi speciale.

    Much success. Morning glory, morning glory/Pe la dop vin bănișorii.

    217
  23. Mie mi se pare ca reclama lui Exarhu e ironica. Cum sta sticla repsectiva cu capaul ridicat si se uita la Exarhu cum citeste pe o banda in parc.

    00
  24. Ești invidios pentru că omul scrie foarte bine.

    13
  25. avem legea cu garantia pe pet/sticla si sistem de reciclare de vreo 2 ani care trebuia implementata de vreun an: „Începând de pe 1 aprilie 2022, toate ambalajele de băuturi comercializate în România vor purta o garanție de 50 de bani, sumă ce va fi restituită la momentul returnării ambalajului, prevede un proiect de HG pentru stabilirea sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile, pus în dezbatere publică joi de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).”

    intrand pe https://returosgr.ro/#faq : „RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost licențiat oficial pe data de 24 august 2022 prin HG 1074/2021, iar acum începe perioada de implementare a sistemului, care estimăm că va fi funcțional începând cu 2024. Conform calendarului aprobat, RetuRO va derula următoarelor activități pentru operaționalizarea SGR:”

    deci practic se tot trag la fund

    in alta ordine de idei, intorci sticla aia in plm 90 grade si nu iti vine dopul in nas, nu inteleg ce e asa complicat. bine, eu nici nu prea cumpar bautura la pet (cola nu beau, am filtru de apa si nu iau apa minerala, din cand in cand mai iau cate un schweppes pentru gin tonic, desi prefer san pellegrino tonic la doza), asa ca in putinele cazuri cand am luat un pet, nu m-a deranjat.

    10
  26. Coca Coma e o mizerie de companie total lipsita de imaginatie si obsedata de profit.

    11
  27. Imi mai iau sticle de apa la 0.5 sa beau direct din ele. Firma aia de apa plata de la Mc cel putin a preluat trend-ul, si e stupid pt ca pe langa ca e atasat, dopul mai e si foarte firav, dintr-un plastic subtire, pare ca dupa ce il infiletezi inapoi, abia mai tine, pui sticla in geanta cu emotii ca se va varsa. si dopul te loveste sau te zgarie pe fata, pe nas, pe unde nimereste.
    asta era marea problema a omenirii? ca se aruncau dopuri, separat, peste tot? sunt eu nebuna, e bias ca pana acum am vazut doar pet-uri aruncate ampulea, de obicei CU TOT cu dop?

    21
  28. Păi concediile la Raven’s Nest, unde cea mai ieftină cameră a aproape 1000 de lei pe noapte, doar nu s-or plăti singure. Iar când le atragi atenția influenkerilor că sunt penibili când promovează așa ceva, ei o ard arogant că vor face referendum data viitoare, să întrebe lumea cum să-și câștige pâinea. Faptul că promovează o non-invenție a unora care vând diabet la sticlă e complet întâmplător și irelevant.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube