“Mă, cine-i ține pe ăștia în brațe?” (cazul VISARTA)

Îl știți pe scc.comics ? E un caricaturist de vârsta noastră (am lăsat special ambiguu aici, că nu știu câți ani are) care face caricaturi simpatice.
Contribuie voluntar și la proiectul Auzite în RATB, într-o vară a desenat pe stradă, tot gratuit… pare un băiat foarte fain.
Azi văd pe pagina lui link către un articol:

Taxă de 70-100 de lei pentru orice operă de artă expusă în România. Inițiativa care va închide muzee (Newsweek)

La inițiativa VISARTA, o societate de drept privat, non-profit, care încearcă să obțină un monopol în ceea ce privește colectarea drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) a luat decizia de a constitui o comisie de negociere a unei metodologii care, în cazul în care va fi adoptată, va închide pur și simplu muzeele și galeriile de artă prin impunerea unor biruri greu de suportat de instituțiile de cultură.

Cum, mă? O societate non-profit vrea să puna monopol pe expoziții? Să îi anunți și să le plătești lor dacă faci vreo expozitie?
Dar cât? Ceva simbolic?

VISARTA ar urma să primească de la galeriile de artă, sălile de expoziții, licitațiile publice și muzeele private o taxă de 60-85 lei/operă, în functie de perioda de timp pentru care solicită respectiva operă pentru expunere, iar organizatorii târgurilor, festivalurilor de artă, spectacolelor, proiecțiile publice ale operelor de artă ar trebuie să plătească VISARTA o remunerație de 75-100 lei/operă, în funcție de durata de utilizare și numărul lucrărilor expuse. Taxe pentru care societatea nu depune nici un efort, doar colectează și calculează penalități în cazul în care acestea nu vor fi plătite la timp.

Societate non-profit, care vrea 100 de lei pentru fiecare prostie expusă într-o expoziție.
Dacă eu acum expun un borcan gol de muștar și îi spun “artă modernă”, trebuie să anunț asociația asta să-i cer voie să fac asta, și să-i plătesc între 60 și 100 de lei?

Nu sună a Mafie? Că mie îmi sună a mafie.

Să recapitulez ce am înțeles, și am pus link-urile să mă verificați dacă am înțeles bine: Dacă organizez o dudă cu prostii de-ale mele și de-ale lui zoso: topoare de la zoso, săpunuri franceze de la mine, și îi spunem “Expoziție de ‘artă obsesivă’ a unor moșnegi de 40 de ani“, trebuie să cerem acordul ăstora din poza de mai jos, și să le dăm între 60 și 100 de lei pentru fiecare ambalaj de săpun francez, pentru fiecare topor ruginit, pentru fiecare pungă de zahăr german expusă?

foto de pe pagina de facebook a VISARTA

Revin iar la Toma Caragiu: Mă, cine îi ține pe ăștia în brațe?

 

 

În Londra, muzeele sunt gratuite. Oare ăia ce taxe au, cum de pot englezii să aibă intrare gratuită la muzeu, oricând, și la fluxul ăla al lor, de milioane de turiști care vin anual doar să vadă muzee. Cine le plătește englezilor “VISARTA” lor, oare?
E posibil să nu aibă VISARTA?
Atunci cum reușesc să existe muzeele și expozitiile alea fără VISARTA?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

49 comentarii

  1. Pai nimeni nu se baga, nimeni nu vrea sa se organizeze, actualele uniuni si asociatii sunt fix pla si daca ai un pic de tupeu ajungi sa faci din astea, nu trebuie sa te tina nimeni în brate, trebuie putin tupeu si multe astfel de chestii trec neobservate pentru ca nimanui nu-i pasa. La fel si cu CNC-ul, au facut reguli ca sa-si dea bani doar ei între ei


    Comentariu apreciat.272
    • Daca fac acum o “societate non profit” si cer 10 lei fiecarui om care intra in autobuz, pe langa bilet, ca asa vreau eu, pot?
      Cine trece prin fata pe la Cercul Militar din Bucuresti, taxa 10 lei. Pot face o “asociatie non profit” cu activitatea asta?
      Chiar am ajuns tara nimanui, fiecare poate face orice?

    • cristici, mai exista parcagii în bucuresti? ca fix asa functionau, parcarile, ca si culegerea de drepturi de autor din opere de arta vizuala, erau un domeniu nereglementat si au venit niste tupeisti si au început sa ceara bani în locul primariei. Uniunile si asociatiile ar trebui sa stranga bani de acolo de unde se poate dar dupa cum bine vezi li se rupe


      Comentariu apreciat.353
  2. Registrul Auto Roman cum crezi ca a aparut? :))))


    Comentariu apreciat.253
  3. ORDA, UPFR si alti muisti…

    201
  4. E ușor de atacat actul care va rezulta din idioțenia asta. Bine că nu este venită pe cale parlamentară, căci ar fi fost mai greu.


    Comentariu apreciat.282
  5. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 790
    • Ce faci tu ca artist? Vinzi?
      Apoi vrei alti bani, dupa ce ai vandut opera ta?
      Amuzant.
      Sunt curios cum se va aplica, care e cadrul legal pentru ca unul care a vandut o opera sa mai vrea bani dupa ce a vandut. :)

      Nu vinzi?
      Visarta e oricum o prostie inutila. Pentru ca, artistul poate incheia un contract direct cu muzeul sau cu cei care organizeaza expozitia, in cazul in care doreste sa expuna.

      Totusi, nu e ciudat cum am dat de articolul asta tocmai pe pagina unor artisti? Pai… Visarta nu era in avantajul lor? De ce se revolta?

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 352
    • O idee care se muleaza foarte bine pe tendinta de a redefini “vanzare” in orice vrea p*la vanzatorului. Ai zice ca poti sa nu cumperi daca nu-ti convine, pana cand toti sunt afiliati ghildei respective si nu mai ai nici o varianta. Vezi soft-urile, telefoanele si nenumaratele scandaluri cu oameni care au modificat diferite echipamente pe care le-au “cumparat”. Bine ati venit in “Epoca de vandut cacat” in care cel mai important drept al omului e sa faca bani! Bineinteles, fac bani doar aia care au prins trenul respectiv, sau cunosc pe cine trebuie, restul mue, nu mai sunt locuri.


      Comentariu apreciat.373
    • @Mat88: cred ca pe undeva faci o confuzie la ce inseamna drepturi de autor si unde se aplica ele.

      In cel mai simplu caz, cumpararea unui tablou de la un pictor presupune automat dreptul de face ce vrei tu cu tabloul ala, pictorul nu mai are nici un drept asupra lui.

      Unde devin lucrurile mai complicate este acolo unde cumperi doar un drept de utilizare, precum de exemplu dreptul de a reda o melodie la un post de radio, unde platesti o suma oarecare pe un interval oarecare de difuzare sau numar de difuzari – dar nu pare cazul in situatia de fata.

      Am citit articolul din Newsweek si daca aia colecteaza drepturi de autor – nu se spune cum, in numele unor oameni carora nu le spune ca le colecteza… nu sunt eu avocat, dar pare frauda, fals si uz de fals, inselaciune in forma continuata etc.

      Si tot ca nu’s avocat, am asa o presimtire ca este complet ilegal ca o firma privata sa poate decide ce faci la tine pe proprietate.


      Comentariu apreciat.451
    • asta mi se pare tare:

      Mai mult, societatea nu anunță artiștii pentru care au colectat drepturile de autor că au făcut acest lucru, iar la 3 ani de la nerevendicarea sumelor colectate împart respectivele sume între membri, “în conformitate cu prevederile statutare”, după cum se poate vedea chiar pe site-ul instituției https://www.visarta.ro/2020/05/05/visarta-anunta-repartizarea-sumelor-nerevendicate-mai-vechi-de-trei-ani/ .

    • Vezi c-ai înțeles tu greșit: ce vor ei este să strîngă bani de la toată lumea, membră sau nu, iar tu, ca artist, să le ceri lor banii în termen de trei ani, iar dacă nu îi ceri, ei îi redistribuie membrilor. E un șmen de doi lei care nu ia în considerare faptul că artele vizuale sînt diferite de muzică.

      În genere, opera vizuală e una bucată, nu e mass-distribution, ca muzica sau filmul. Cînd vinzi opera, ca artist vizual, poți pune condiții în contract: de exemplu, că vrei ca proprietarul să-ți ceară acordul atunci cînd o bagă într-o expoziție; de exemplu, poate îți stă în gît un muzeu sau un galerist, recte vrei să ai control asupra expunerii ei. Dar fiind un obiect unic, odată vîndut, nu-ți mai aparține.

      Mizeria acolo e cu atît mai mare cu cît bagă la grămadă tot soiul de arte și businessuri. De exemplu, la foto, dacă ai făcuto poză pe care o cumpără, să zicem, Vodafone pentru un mesh pe clădiri, ei vor să taxeze Vdf pe drepturi de autor pe motiv că publicul vede poza timp de x săptămîni, deși Vdf deja a cumpărat drepturile de folosire pentru x ani (dacă-mi aduc aminte bine, standardul e de doi ani). Practic, se bagă peste piețe deja reglementate.

      Or, treaba asta e o măgărie. În plus, raportat la pictură sau sculptură, se vinde obiectul, nu ideea, și destul de rar se pune în contract o clauză prin care artistul se obligă să nu vîndă copii pentru că e cumva de la sine înțeles că obiectul e unic. E diferit la fotografie sau la lucrări “mass-produced” – gen ediție limitată -, unde se negociază diferit, dar se și plătește diferit, sau la performance-uri, unde se plătește per reprezentație sau pe drepturi definitive de proprietate și distribuție a filmării operei etc.

      De exemplu, eu am o instalație video cumpărată de un muzeu din Polonia. Contractual, rețin toate drepturile de distribuție, dar îmi limitez drepturile de vînzare către doar alte două entități afară de muzeul respectiv, căruia îi cedez dreptul de distribuție (de afișare, mai exact, în propria incintă, sau de împrumut pe termen limitat către altă instituție) cu caracter limitat.

      Din nou, mișcarea asta e o măgărie care nu ajută nici galeriile, nici muzeele, nici artiștii, pentru că artistul vinde în primul rînd un obiect, nu doar drepturile de autor. Măgarii vorbsă ia 70 lei pe tablou de la galerist, or galeristul trăiește din comision. Dacă nu vinde nimic, e dator. Mizeria asta îi afectează mai ales pe artiștii tineri. Artele vizuale nu sînt ca muzica, unde radioul trăiește din munca altora. Dacă radioul ar vinde CD-uri și nu publicitate și ar trebui să trăiască din adaos, atunci ăla e galeristul, dar radioul nu face asta.

      Știu că poate apărea scuza aia cu “dar intenția e bună” însă realitatea e că nu-i, e doar un șmen.

    • Stai asa ca n-am inteles..Deci daca eu vand azi masina,poti sa ii cer cumparatorului chirie pe perioada in care imi foloseste masina deja vanduta?
      De unde veniti cu logica din asta?Am trait mereu cu impresia ca e un popor cat de cat destept,dar colcaie atata prostie,ca mi-e si groaza sa ma gandesc ce vremuri o sa traiasca generatiile urmatoare.


      Comentariu apreciat.293
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 331
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 023
    • Am citit un sumar al VARA si protejeaza doar un set restrans de opere si tot ce zice acolo e ca daca ai vreo opera de arta expusa public, detinatorul proprietatii pe care este expusa, trebuie sa-ti dea notificare de 90 de zile sa-ti iei “opera” si s-o muti in alta parte pe banii tai si daca nu faci asta este liber sa faca ce vrea cu ea.

      Ai dat un exemplu un pic extrem si greu de verificat, dar:
      – nu cred ca cumpara nimeni un tablou scump doar ca sa ii dea foc (de exemplu), il cumpara ca o investitie
      – daca totusi cineva cumpara un tablou scump doar sa-i dea foc, sunt foarte sigur ca nu poate sa-i faca nimeni nimic daca face asta.

      Am o curiozitate despre tine: ai vreo afiliere cu VISARTA sau esti artist vizual?

      90
    • @Mat: lasa trolleala si citeste documentele, zice clar ca vrea sa devina singura entitate care sa autorizezeorice expozitiile si care sa colecteze bani in numele tuturor. Asta daca nu esti asociat cu ei, lol.

    • sin, drepturile de autor inseamna drepturi morale (personale), patrimoniale si conexe.
      unul dintre aceste drepturi morale este dreptul la integritatea operei. vezi legea 8/1996 din romania si conventia de la berna

      autorul operei are dreptul moral de a se opune oricarei atingeri aduse operei si oricarei modficari. in romania, de exemplu, nu se pot ceda sau vinde odata cu opera. in canada sau uk, poti face asta, daca vrei.

      deci, daca eu iti vand tie un tablou si tu desenezi o putza pe el fiindca esti proprietar si faci tu ce vrei si nu imi ceri acordul, s-ar putea sa te coste.

      Alex, nu o sa imi cera mie nici un ban visarta daca fac o expozitie cu tablourile mele. nici daca un muzeu face expozitie cu lucrarile mele. pentru ca nu sunt membru unei societati de gestionare colectiva a drepturilor de autor. or, asta era ideea articolului scris de cristici. ca daca expune maine trei borcane pe asfalt va trebui sa plateasca taxa de 70-100 lei la visarta. nu, nu va trebui sa plateasca nimic.

      in articolul de pe newsweek au luat metodologia aia si au zis ca se aplica tuturor artistilor din univers. fals. se aplica membrilor visarta si altor societati cu care colaboreaza.

      ORDA explica:
      Precizăm că metodologia propusă de VISARTA nu creează taxe, ci propune negocierea unei remunerații de plată către autorii – membri VISARTA, în limita repertoriului gestionat de VISARTA, în schimbul autorizării utilizării operelor acestor autori, în modalitățile indicate în propunerea de metodologie, modalități care se circumscriu dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 8/1996, republicată, pe deplin aplicabile.  În eventualitatea stabilirii unei forme finale a acestei metodologii, VISARTA are obligația legală și statutară să repartizeze remunerațiile colectate către autorii-membri săi, cu respectarea legii și statutului, neputând reține un comision mai mare de 15% din sumele repartizate individual.

      ca inchiere:
      1. daca desenezi puzte pe tabloul lui picasso pe care ai dat tu bani, o sa te coste, chiar daca e tabloul tau.
      2. metodologia visarta se aplica membrilor visarta, nu lui cristici sau mie.
      3. visarta are comision 15% PENTRU MEMBRII-AUTORI si nu are treaba cu niciun alt artist din lume.

      34
  6. propun sa renuntam cu totii la salarii. da-le drq. hai inapoi la munca pe camp! farmville real life simulator!

    35
  7. Clar mafie și este ceva pe care nici măcar nu pot să îl procesez. La nivelul acesta de tupeu s-a ajuns? Păi dacă asta se aprobă, înseamnă că efectiv trăim într-un stat MAFIOT. Adică cam știm asta: se percep taxe dr u se dau beneficiile, dar chiar așa pe față, cu pumnul în gură? Da, se pare că era pasul următor.
    Păi toți artiștii o să ia drumul pribegiei, cine este valoros o să își găsească adăpost, restul, protejații non valori o să li se dea gloria autohtonă pe termen scurt.
    Nu pot să cred că există un astfel de proiect, este absolut revoltător, mai ales că nu are absolut nicio justificare care privește binele colectiv. Măcar de ochii soacrei. Nimic, doar FURT pe față

    181
    • Pana acum unde ai trait? Prim ministru 4case 2autostrazi ajuns in puscarie. Primi ministrii demisi de cei care i-au numit. Sef de partid ajuns in puscarie. Presedinte vanzator de flota cu frate ajuns in puscarie. Pana ne trezim din “indignare” ne-o ia Moldova inainte. Pana acum unde ai trait?

      134
  8. Londra. Și ei au furat de au rupt, de la alții. Ar trebui să le dea înapoi, că vedem, îi ajung blestemele. Toate acele relicve, toate mumiile, tezaurele, trebuie să stea pe pământul lor, măcar, dacă nu neprofanate, acolo unde au stat mii de ani. Dar măcar să fie acasă

    713
    • Toate colecțiile din muzeele britanice dacă ajung, azi, în locația originară, ele ajung să fie furate și vândute sau distruse de unul din miile de imbecili ce populează acele locuri.
      Nu blestemele i-or ajuns pe britanici, ci propria prostie. Nu i-a pus nici dracu’ să ofere cetățenie animalelor din India, Pakistan și Sri Lanka. Asta s-a-ntâmplat pentru că un cretin din legislativul englez a avut o slăbiciune pentru păsărica maro ș-atunci pe motivul diversificării rasiale și a evitării consangvinizării s-a decis treaba asta, cam așa cum a făcut Germania cu celelalte animale, turcii.
      Acum și unii și alții culeg ceea ce au semănat.
      Când am fost în Londra în anii trecuți am crezut că am aterizat în Mumbay. Nu, mulțumesc.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?3315
    • @John Temple…sunt convins ca grecii au ciocanele pregatite sa distruga metopele si statuile furate (chiar si dupa standardele vremii respective) de la Partenon. E ca si cum eu cumpar o masina furata de la tine si nu vreau sa o restitui pe motiv ca tu nu ai grija de ea si o sa fie furata din nou.

      54
    • @John Temple: egiptenii au mare grija de artefacte. Au muzee, ba chiar unul nou la Giza, nu va vinde nimeni nimic si nu va fura nimic. Au mai gasit tot felul de morminte in ultimele decenii si nu s-a furat nimic. Etiopia la fel ar dori si ea tezaurul inapoi. Grecia sigur va avea mare grija de ale lor șamd.
      Cat despre blesteme… well nu știu de unde le vin, dar și cu prostia lor se spune ceva: i-a întunecat D-zeu mințile, sau cine o fi, ceasul rau, cand iei o decizie proasta. Ei bine, nu spun ca asa este, dar orice popor care a facut multe nedreptati, orice imperiu, a cazut la un moment dat. Daca nu au remediat situatia inaintasii, dar se pare ca ei nu doresc asta (englezii). Nu doresc sa munceasca in fermele lor, nu vor decat sa aiba beneficii si nu isi dau seama ca ori pun osul la treaba, serios, ori nu mai au de unde lua de la altii asa cum era in vremurile de aur.
      Iar muzeele din UK, ar fi bine să dea înapoi ce s-a furat.

      43
  9. În Londra, muzeele sunt gratuite. Oare ăia ce taxe au, cum de pot englezii să aibă intrare gratuită la muzeu, oricând, și la fluxul ăla al lor, de milioane de turiști care vin anual doar să vadă muzee. Cine le plătește englezilor “VISARTA” lor, oare?
    E posibil să nu aibă VISARTA?
    Atunci cum reușesc să existe muzeele și expozitiile alea fără VISARTA?

    Vai, nu stiu cum de am ratat aberatia asta … Daca te plimbai prin muzee asa cum te lauzi aflai ca doar cele exclusiv de stat ofera intrarea gratuita si doar pentru colectiile proprii, evenimentele speciale, de exemplu cele de aici, sunt pe bani si nu sunt ieftine https://www.npg.org.uk/whatson/exhibitions/past/ … casele de licitatii mai organizeaza expozitii gratuite, cu vanzare mai tarziu si ocazional unele firme.
    Ei nu au visarta pentru ca au agenti sau galerii, iar agentii si galeriile se ocupa de strans bani dupa artisti (nu de tras droguri pe nas), prin expozitii, prin contracte, la ei arta este industrie, la noi e inca hobby.

    102
  10. Ce fete de swing-ari au!!!

    151
  11. Toti vor sa fie intermediari in ziua de azi, intr-un fel sau altul.


    Comentariu apreciat.240
  12. Pai pentru muzica ambientala lumea crede ca platesti undeva si aia e. Nu tati, sunt cel putin 4 organizatii, fiecare trecuta cu pilein legi si alte asemenea, si trebuie sa platesti fiecaruia in parte. Auzisem ca si manelistii si-au facut una. Eu stiu dupa denumire de UCMR-ADA si UPFR si mai stiu ca unii sunt a compozitorilor, altii al interpetilor, altii case de discuri, etc.

    92
  13. Visarta sau cum să furăm elegant. ROFL!

    41
  14. museele de arta din romania sunt nefrecventabile! cladirile alea sunt doar un depozit de obiecte cu nume si atat. nu tu tur audio, nu tu descriere, nu tu poveste, nimic! de exemplu: muzeul lui Goya din Zaragoza avea descriere audio de minim 5 minute la fiecare schita si era o placere sa stai cu castile pe urechi. n-au decat sa crape.

    56
  15. E ca in bancul cu rabinul si jidanul sarac. Jidanul se vaita ca are casa mica si copii multi. Si rabinul il pune in prima saptamana sa bage si cainele in casa. Apoi jidanul se plange din nou si rabinul il pune sa bage si porcul. Apoi se plange si il pune sa bage si calul. Si cand ajunge jidanul la capatul rabdarii il pune rabinul sa scoata toate animalele din casa. Jidanul e foarte fericit ! Asa si aici: veti da 70-100 de lei pe orice piesa de arta expusa ? Cum ?!?!?! Arta e la pamant, nu ne ajuta nimeni, cum sa dam 100 de lei ? Bine, dati 5-10 lei pe piesa de arta ! O da ! Asa mai merge ! Artistii au invins, arta a triumfat !

    112
  16. Se pare ca e la moda acum sa facem asociatii, consilii, etc. din care sa sugem bani si sa reglementam cum vrem noi un domeniu sau altul… Mai e un proiect de lege depus de curand la Parlament pentru crearea unui “corp al responsabililor cu protectia datelor” care sa reglementeze totul in domeniu dupa cum vor ei… N-ai facut cursurile la aia care zicem noi, n-ai voie sa profesezi… Ne-ai calcat pe bombeuri? Te suspendam si-ti interzicem sa muncesti… N-ai viza noastra anuala? Nu profesezi. Si, bineinteles, mai sugem si taxe de admitere, cotizatii anuale… Va scrie cineva despre asta? Probabil ca nu, va trece neobservat…

    101
  17. :)))))

    si in domeniul meu au incercat niste smecheri asa ceva acum vreo 20 de ani. cativa dintre ei, membri prin parlament, cativa pe langa membri in parlament, au infiintat un ong intitulat pompos pe care au incercat sa il impinga prin lege in fata si caruia ar fi trebuit ca toti absolventii si licentiatii facultatilor de specialitate (unde tot ei erau profesori) sa ii plateasca o taxa pentru a putea profesa. asta dupa ce aceiasi absolventi trebuiau sa treaca inca un examen si autorizare in fata unei institutii a statului, unde tot ei erau jupani.

    ceva undeva nu a functionat, ca toata treaba s-a terminat intr-un fiasco fara tambalau. doar cu paguba catorva mii de ingineri si firme mici care nu au stat sa se gandeasca la legalitatea situatiei si au platit in avans. nu stiu daca s-au recuperat banii.

    90
    • Gen Barou de avocati unde iti impun aia pe ce sume sa faci contracte si platesti taxe in paralel nu la statul roman?

      70
    • Soția mea e asistent medical și cotizează obligatoriu la OAMR 50 de lei lunar. Dacă nu s-ar fi scos de pe liste ar fi cotizat alți 50 de lei la Sanitas. Astfel de căpușe au și medicii și psihologii. Cine știe câte categorii profesionale nu mai cotizează la astfel de mafii ?

      90
    • @Claudiu: ce-mi place mie la muiștii de la OAMR și Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor e că nu ai voie profesezi în domeniu, dacă nu ești cotizant. De parcă au plătit ei studiile asistentelor, moașelor, doctorilor și farmaciștilor din România.
      Bine, mizeriile astea de asociații există peste tot pe planetă.
      Stau să mă întreb ce rost mai au școlile/facultățile-n acest caz. Ar trebui să plătesc cotizația și-s doctor, farmacist. Văd io de care, cum îmi convine.

      91
    • Mike, nu. ca si cum as fi avut dreptul sa practic “avocatura” doar daca pe langa inscrierea in “barou” le plateam si lor o taxa. unui ong.

      10
  18. Organizațiile astea de protecție de drepturi de autor sunt, de fapt, niște țepe aplicate atât autorilor, cât și beneficiarilor.
    9 luni am avut proasta inspirație să conduc un post de radio. Din 2009 până în 2010. Când publicitatea aproape că a dispărut. Cu atțât mai mult la posturile micuțe.
    Dar aveam de marcat banul în fiecare trimestru la vreo trei organizații din astea. Dacă nu o făceam mă executau fără scrupule. Și la fiecare dintre ei era necesar un alt format de raportare. Nu se mulțumeau cu playlisturile generate de aplicația de radio. Pierdeam câte o zi să le bibilim, să nu depună ei eforturi de citire.
    Însă ei nu virau banii la artiști, decât atunci când ei erau reprezentați de case de discuri internaționale, care interveneau în numele lor.
    Cum majoritatea artiștilor nu erau sub contract cu internaționali nu vedeau nici un ban. Însă toate organizațiile aveau niște sedii pompoase, mașini scumpe, (în mod evident) salarii enorme și secretare decorative.


    Comentariu apreciat.211
  19. Din ce imi dau eu seama, se vrea un Credidam pentru operele de arta. Adica, eu ca artist ma inscriu in visarta si apoi exista 2 optiuni:
    – visarta monitorizeaza piata si cere bani de la aia cand afiseaza operele mele
    – eu anunt visarta ca operele mele au fost expuse in locul x si ei trimit catre aia factura de plata

    E ca la TV, cu Credidamul. Daca apar la TV, Credidam cere bani de la aia ca mi-a aparut fata 10 min pe post. In povestea asta, Credidam sau Visarta ia un comision ca sa existe si teoretic banii se duc la artist, 1 data pe an.

    In realitate, daca cauti pe net, o sa vezi numai scandaluri despre Credidam, bani distribuiti aiurea, certuri intre artisti si nemultumiri. Visarta aparent se vrea acelasi lucru.

    70
    • Tu, ca artist, nu știi deja unde au fost expuse operele? La muzică nu știi, ca de’, muzică. Dar un pictor, un sculptor câte opere are? Câte opere nevandute are, încât sa le expună unii fără știrea lui?
      Acum, tu ești o galerie de artă. Ai expune ceva pentru care sa plătești că e in expoziție? Nu Picasso, ci picturi făcute de “Cristi de pe zoso”; ai expune așa ceva, pentru care sa și plătești?
      Altfel, ca privitor: ai plăti să vii la o galerie de artă a lui “Cristi de pe zoso”? Dacă Visarta vrea bani, galeria trebuie să pună taxă de intrare, bănuiesc.
      Acum eu: am “pictat cu muștar” rahaturi din capul meu. Dau fuguta la Visarta “să mă reprezinte”? Nu cumva “operele” mele sa fie expuse fără stirea mea, si fără să fiu plătit?
      A, sunt expuse cu știrea mea? Păi de ce nu semnez direct cu galeria de artă, dacă am impresia că valorez ceva?
      Visarta asta pare încă un “dosar cu șină” in tara dosarelor cu șină. Atât știm, atât producem în țara asta: dosare cu șină.

      00
  20. Astia sunt ca de aia de veneau in magazine si cereau bani pentru drepturi de autor ca asculti radio tare in magazin… si aud si altii piesele si tu n-ai licenta sa le distribui?

    40
  21. Au inceput sa insire baliverne pe FB ca sunt fake news , ca directorul si cei 23 de angajati au doar 15000 lei / luna , nu sunt doar 2 angajati . Si ca ar avea nevoie de niste masini mai bune , ca sunt nonprofit si cand vor curge banii abia asteapta .

    40
  22. Situatia e aceeasi in mai multe domenii si va pot da exemplu la ce ma pricep.
    In domeniul muzical lucrurile stau asa: daca folosesti muzica intr-un spatiu public (cafenea, bar, restaurant, magazin, sala de fitness, etc) trebuie sa platesti 3 astfel de taxe catre 3 organisme de gestiune colectiva diferita (autori – UCMR-ADA, artisti – CREDIDAM, producatori – UPFR).
    Asta si in cazul in care cei care au compus, interpretat si produs muzica pe care o folosesti nu sunt membri ai acestor organisme. Ei cer si incaseaza in numele tuturor.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.