Cel mai mare risc de securitate națională…

Am citit 5 articole despre situație și toate dansează lejer, prea lejer, în jurul unui fapt care a contribuit major la mărirea prețurilor la energie: numirea în tot aparatul de stat a unor țuțeri de partid. Tot aparatul de stat e împânzit de oameni care au fost numiți acolo, deși nu se pricepeau la ce aveau de făcut, de la chelnerița aia de la Ape la Viorica de la BNR. Fără rușine și fără sentimente.

Iar ăsta este un mare risc de securitate națională, după cum se vede. Pentru că la toate ramurile din energie sunt oameni care nu au treabă cu energia s-a ajuns aici. Oameni care trebuiau să prevadă și prevină dezastrul ăsta sunt oameni ajunși acolo pe pile, că altă calificare nu au. Eventual mai beau câte un energizant din când în când, asta e legătura lor cu energia.

Acum niște ani, eram la masă cu niște oameni care lucrau la ceva comisie de tehnologie a Parlamentului. Am tăcut și am ascultat mai mult, nu m-am băgat în vorbă. Oamenii nu aveau habar cu ce se mănâncă ce erau plătiți să reglementeze. Nu înțelegeau cum funcționează nimic nici măcar la nivel general, d-apăi mai adânc. Urma să aflu că schema companiilor era să ia 2-3 pulici din ăștia, să îi plimbe pe la diverse simpozioane, să îi îndoape, uneori să le bage femei în cameră (member Tatomir) și apoi să îi prelucreze ca să știe cum să pună problema. Atât de simplu era și atât îi ducea capul.

Nici în energie lucrurile nu stau altfel. Sau în alte instituții de control. Sau în orice fel de instituții. Asta e amenințare la securitatea națională.

ps: singurul articol care merită citit e ăsta.

gaze-naturale

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

49 comentarii

  1. Da, chiar da!
    Pe vremuri era securistul vejnicul adjunct/secretar/vp care nu se schimba niciodată și nu apărea niciodată la TV. Dacă a dispărut/s-a corupt ăla am băgat-o pe mânecă.

    00
    • Securiștii n-au fost deștepți.
      Mai terminați cu miturile ăstea.

      00
    • Nu destept! Ci acolo, permanent, semi-competent, nu in bataia vantului politic. Care are interesul societatii in vedere pentru ca slujba lui va fo acolo toata viata. Daca crapa compania si impacteaza nevoile statului e pielea lui si stilul lui de viata in joc. Mimozele puse politic aterizeaza in alte parti calde si moi, el nu!

      00
    • @Baliverne
      Orice om pus intr-o pozitie importanta de decizie are pe cineva de la care primeste ordine ce sa faca. Faptul ca este incompetent este cu atat mai bine deoarece executa ordinele mai usor si este manipulabil mai usor.
      Problema in toata afacerea este ca gradul de prostie nu scade pe intreg „lantul” de comanda. Daca ar fi scazut sau acei securisti ar fi dat dovada de inteligenta Romania ar fi aratat altfel. Asa suntem unde suntem, cu niste facturi la energie maricele deorece institutiile care ar fi trebuit sa descurajeze specula sunt conduse de acesti inteligenti. Si sa nu ne impacientam fiecare om poate fi corupt/santajat daca cineva isi doreste. La noi problema este ca multi nici nu s-ar prinde daca ar pati asta.

      00
    • @Boros, prin ’87 – ’88 erau recrutați dintre studenți doar vârfurile (nu mă refer la caracter)

      00
    • @Clarks

      Așa, și?

      00
    • Clarks, așa este erau recrutați din facultate cei care erau șefi de promoție, dar nu pentru poliție politică.
      Ceaușescu avea nevoie de specialiști care să fie trimiși la furat de tehnologie în vest.
      Vali, dacă vrei bocanci cu țepi caută pe google „Pajar shoes with spikes”

      00
  2. Si cine i-a pus in functii pe acesti „țuțeri de partid”?
    Cei pe care i-au votat cei care au votat.
    Iar cei care puteau sa voteze si nu au facut-o, au fost de accord sa iasa (ori)cine a iesit.

    Zicea un clasic in viata ca „politica nu ar trebui sa ne intereseze” (citat aproximativ).

    00
  3. Bine ca suntem in NATO. Ca in caz de razboi ne apara aia. Ca asa sentimente patriotice induc astia…

    00
  4. Risc national Viorica la BNR? Pai si atunci cand era prim ministru ce era? :)

    00
  5. Culegem ce am semănat. Politicienii sunt oglinda societății asa ca nu știu de ce ne miram :). Scapa cine poate ar trebui sa fie motto-ul tarii.

    00
  6. Amenințare la securitatea națională? Daca e așa, ce a făcut dl președinte? Putea să convoace CSAT și să bată cu pumnul în masă.
    Nici în pandemie nu a făcut așa ceva.
    Romania lucrului bine făcut. Romania educata.

    00
    • Dl președinte?!?! :))))))
      Sper ca iti dai seama că Băsescu plânge de invidie când îl vede pe Iohannis… Asta a reușit ce n-au reușit mulți! Nici Ceausescu!
      Cu toate plecările lui în vacanțe, controlează 2 partide (cele mai mari), un guvern, 2 servicii…
      Ma intreb dacă a reușit singur sau este sprijinit de cineva!
      As fi trecut și controlul DNA dar pe asta l-au pus de tot pe butuci! Nici nu mai are miza… În toată nebunia, unde PSD se pupa cu PNL, rezultând astfel cele mai mari posibilități de apariție a corupției, ce face romanica??? Castreaza DNA-ul!!! 👏👏👏👏

      00
    • @Misu
      „Ma intreb dacă a reușit singur sau este sprijinit de cineva!”
      Sper ca ai fost ironic si nu il suspectezi pe domnul K de prea mare desteptaciune

      00
    • @dny întotdeauna am fost luat prin surprindere de al mai tăcut, ce ședea ca prostu mai în spate.

      00
    • Pai Wuhanis cica e manarit de Schmidt, care la randul lui se are bine cu politicienii aia austrieci de sunt ei amici cu Putin. Ghici cine beneficiaza daca creste pretul gazului?

      00
  7. Domnul scrie foarte bine, combate la gazeta de ceva timp despre problema
    https://www.contributors.ro/author/cosmin-gabriel-pacuraru/

    00
  8. NOU
    #21

    Remember militarizarea de la primele lockdownuri serioase din 2020. Cu taburi in intersectie la tineretului. Cand nu se stia daca e ciuma bubonica sau doar gripa. Cam asta e: cand se impute treaba preia armata, ies mai in fata serviciile, apar gecile de piele, niste baieti isi arata legitimatia aia adevarata prin institutii. Apoi, cand e pace, revenim la normal.

    00
    • Sunt sigur că dacă fiecare instituție ar avea puterea ‘legitimației’ de care spui, s-ar face multe.

      Nu e nici armata, nici serviciile, specială cu asta.
      De fapt, faptul că doar ăstea au monopol/drept pe așa ceva, e problemă, din moment ce civilul e intenționat sabotat de matrapazlâcuri.

      00
    • Problema este ca nici aia care preiau conducerea in acele momente nu sunt foarte inteligenti. Vezi toate chixurile date in ultimii 2 ani.

      00
    • hai s-o lasam mai moale cu competenta armatei. am vazut-o atunci cand primele spitale inchise pentru ca s-a covidat tot personalul au fost spitale militare.

      00
    • Câți crezi că-si păstrează legitimațiile daca vine al doilea ( primul fiind Molotov) furnizor de topoare?

      00
    • Izolete? De la măreața armie?

      00
  9. Vina nu e a Vioricai & co. ci e vina colectiva a tuturor idioților din Parlamentul European, indiferent de nație, care vedeau cu ochi buni liberalizarea forțată a pieței de energie. La care se adaugă idiotii ecologiști, tot asa, indiferent de nație.

    Dacă pe piata internațională prețul la gaz a crescut de 5 ori din diverse motive care pe noi nu ar fi trebuit sa ne afecteze, nimeni nu a anchetat în România cum depozitele alea brusc s-au apreciat pe bursa sa atingă același preț marit de 5 ori prin tranzacții fictive.

    Mare bulan am avut cu iarna asta cu aroma de primăvară.

    00
    • NOU
      #28

      în ceea ce privește prețurile la gaz/energie, DACĂ este corectă analogia cu motorina, asta este: te ții de prețul zilei, indiferent dacă ești producător sau nu, dacă ai sau n.ai rezerve. idioți sunt doar politicienii (cu excepția notabilă a celor care nu sunt deloc idioți); ecologiștii au o agendă clară și o monetizează cum pot mai bine.

      00
    • Tovarasu’ Rumbu, singurul lucru corect din tot comentariul este ca am avut/avem o iarna ca o primăvara.

      In rest bănuiesc ca lucrati/sunteți patron și va place piața libera. Si sa fiți plătit in linie cu piața de astăzi, nu cu piața din 2009. In rest va rog sa îmi spuneți și mie o singura investiție a statului roman în capacități de producție – una singura pe gaz au început și nici aia nu e gata. Aaaaah si hidro care nu au reușit sa le termine pana la expirarea avizelor – pe care au uitat sa ceara prelungirea.

      Miturile ca avem destulă energie în tara trebuie sa înceteze. Nu avem. Pana si politicienii au inteles. Bineînțeles ca nu fac nimic în privința asta (ca altfel nu ar avea cum sa dea pomeni electorale).

      Nu băgați în seama cele de mai sus dacă sunteți bugetar. În acest caz respectele mele pentru salariul dvs și volumul de munca prestat.

      00
    • @CristiX

      Oare Martin Shkreli avea dreptul sa fie platit in linie cu piata de atunci cand a marit pretul la Daraprim? Se pare ca nu conform justitiei, chiar in America pe care unii o considera patria capitalismului salbatic.
      Asa ca teoria cu piata libera functioneaza cand piata e libera. Oare chiar este? Oricine poate sa intre pe piata usor, preturile se formeaza liber fara nicio restrictie, Romgaz sau OMV pot sa vanda pe piata la de exemplu 0,2 lei/kwh toata cantitatea pe care o produc fara sa fie impiedicati de vreo restrictie legala?

      00
  10. E un nene , Cosmin Pacuraru, care scrie pe contributors de ceva vreme, foarte documentat, pe zona asta.

    00
  11. Vad ca s-a dezvoltat ceva si in directia gaz metan verde sau sintetizat din CO2, dar probabil ca procesele sunt inca mult prea costisitoare pentru a putea genera asa ceva la scara larga. Sper ca voi prinde un viitor in care petrolul arabilor si gazul rusiilor nu va mai fi de o asa importanta globala.

    00
  12. Am avut ocazia să particip la niște discuții bilaterale, Slovacia – România, pe tema Eastring (prin 2016). Din Ro au venit directorii Transgaz și ceva secretar de stat din Ministerul Energiei, iar de la Slovaci au fost de la Eustream și din ministerul omolog. Am crezut că mor de rușine și târșă. Ai noștri au fost atât de jos și josnici, încât îmi venea să mă ascund sub masă. Glume de căcat (în românește), zero implicare și pregătire, 0 engleză (nici măcar hello…). A fost o experiență tragică pentru mine. Nu am crezut că se poate așa ceva… Ulterior mi-au zis slovacii că nu se așteptau. Trist rău!

    00
  13. si in afara de aruncat oameni gen fenechiu in dunare cu transformatoarele defecte legate de gat ce putem face?

    Partidele nu sunt dispuse sa se curate intern, eu am fost un proponent al curatarii partidelor din interior. Eram optimist cand am vazut ca in PNL sau bagat Ciucu, Violeta Alexandru ….si Citu. Well.

    00
  14. E fierbere la mine pe grupul de FB al cartierului cu noile facturi la gaz, doar la mine fata de 350 lei anul trecut acum e 671 lei la un consum de 290 mc, e de bine :(

    00
    • renegociază-ți salariul cu angajatorul.

      00
    • 290 mc la apartament ? in sauna ? eu am 68 mp, 3 camere apartament comunist. Placat exterior cum s-a putut.. termopane ieftine. si consumul pe ianuarie a fost 108 mc. Centrala functioneaza 6/8 dimineata 23 de grade.. apoi pe zi este setata la 21. Porneste apoi la 16 pe 23 de grade si functioneaza pana la 23. 208 lei factura

      00
    • la preturile de acum, 290 mc = vreo 1.500 lei.

      00
  15. „Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare / E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt / E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt / E-n viața ce veșnic nu moare.” :D

    00
  16. Eu am citit și altele bune. Ce zice Arnaud este evident. De pe vremea lui Trump, americanii au vrut să vândă GNL în Europa. Când cu criticile lui Donald, cine nu și-a dat seama că este vorba de o piață pe care SUA și-o dorește. Că de aia făcea u scandal, cu faptul că au asigurat libertatea europenilor, că Germania nu investește 2% în apărare via NATO, că un, că alta.

    Apropo de „Singurul articol care merită citit e ăsta”. Un articol publicat în Le Monde de Arnaud Leparmentier, tradus și difuzat de RADOR (agenția de știri a Radio România). Mă întreb dacă preluarea integrală de articole de către RADOR este corectă dpdv al proprietății intelectuale. Probabil că da, este o activitate de câțiva zeci de ani, la ei.

    Dar pe lângă asta este interesant cum este plasat autorul articolul tocmai la capăt, ca să pară că este un articol de opinie Hotnews. Pentru că sub titlu este trecut Hotnews.ro iar autorul niște scroll-uri mai jos.

    Nu mai zic că este o secțiune de site – Revista presei. Poate un titul și 2-3 paragrafe, dar un articol întreg – Hotnews face revista presei din Rador care a preluat Le Monde.

    00
  17. Incompetența asta încă nu și-a dat măsura. Dar de ceva timp cred că s-a instalat la câțiva ani de la aderare. În anii dinaintea aderării, și apoi câțiva ani după aceea, mare parte din administrația publică, elita politică, media, etc. erau cu Europa și americanii în sus! în jos! Nu detaliez dar toți jucau jocul, se fereau etc. Până când s-au consolidat pe ici, pe colo și și-au dat seama că este rost de furat, că jocurile trebuie făcute ca la noi. Așa se face că avem azi un sistem de stat bazat pe corupție, cumetrii, fini și afini, relații politice, o osificare ce deja, de un ciclu electoral încoace ține țara în blocaj la greu. Multe de spus.

    00
  18. Cel mai mare risc de securitate națională la adresa României este, supriză, chiar statul român zis și Infractoru’ Puțămoale.

    00
  19. Scriu în data de 19 ora 8 la mine, probabil nu o să apară pe știri datorită cenzurii, a fost aruncată în aer conducta de gaz la Luhansk (sper că am scris bine), Este conducta care coboară spre sud și trimite gaz în Turcia, oricum va afecta Europa prin preț, e de așteptat ca știrea asta să arunce și mai sus prețul la gazul natural.
    Interesant este că tot în noaptea asta ar fi fost un atac asupra unei conducte în British Columbia.
    Cine o fi fost în spate ?

    00
  20. Transgazul e mult in spate cu pregatirea, oamenii and so. Nici Romgazul nu sta mai bine.
    Acum, in alta ordine de idei, a fost un studiu platit de KBR prin 2008-2009 pentru un terminal de LNG la Marea Neagra. Problema mare insa este accesul, turcii nu dau voie sa treaca prin stramtori carrieruri de LNG. Ambitia Turciei e sa devina un hub de energie. Pe principiul urmator, vii cu petrolierul sau carrierul de LNG, il descarci la noi si noi iti trimitem mai departe unde ai nevoie : Romania, Bulgaria , etc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.