Cardul de credit, repornirea consumului şi cadourile de Sărbători

Zilele trecute am văzut pe feisbuc o reclamă la un card de credit de la Raiffaisen. Am făcut nişte screenshoturi şi voiam să scriu ceva, dar m-am abţinut din cauza bannerului din dreapta sus. Ar fi arătat nasol să înjur o bancă pentru reclamă falsă în timp ce am reclamă de la alta. Asa că facem altfel. Înjurăm toate băncile şi nu atât pe ele, cât pe fraierii si fraierele care pun botul.

Reclamă agresivă

Ia să cităm noi de la gazetă:

Ţi-e teama ca nu-ti ajung banii pentru darurile de Sarbatori? Ia cadouri pe datorie, cu cardul de credit! Criza te-a afectat destul de tare si nu ai bani sa cumperi cadouri pentru cei dragi, de Sarbatori? Nu dispera! Bancile se întrec în oferte, asa ca trebuie doar sa afli ce card de credit ti se potriveste. Cu ajutorul lui, ai putea achizitiona darurile mult-visate, în rate, fara dobândă. Cardul de credit reprezintă un împrumut care se află permanent la dispoziţia ta. Fiecare astfel de portofel electronic are o limită de creditare (nivelul până la care te poţi împrumuta), în funcţie de venitul tău lunar şi de celelalte credite pe care le ai. (sursa)

E un copy extrem de bine scris. Nu e un articol al unei reporteriţe, e un efort colectiv al băncilor, pentru a impulsiona consumul. Cuvintele sunt extrem de bine alese pentru a lovi fix acolo unde doare cel mai tare.

Unde loveşte reclama?

Ce fel de om eşti tu, dacă nu poţi pune pe masă cele necesare familie de Sărbători? Nu le cumperi cadouri? Nu le arăţi că, deşi afară e ger, viaţa e frumosă? Nu trăieşti îmbelşugat? NU ESTI OM! Cum te suporti, mizerie umană, dacă anul asta cheltuieşti doar banii pe care îi ai???

Ăsta e mesajul transmis de articol. Fii mai mult decât eşti. Cheltuieşte ca şi cum ai avea mai mulţi bani decât ai! Umple masa! Vedem noi mai încolo cum plăteşti, important e ca tu să iei bani azi pentru a ajunge la Urgenţă de Crăciun.

Care e şpilul?

Banii ăia nu sunt gratis. Acum ceva vreme, dobânzile parcă erau 50% pe an. Acum sunt în jur de 20% pe an. Probabil pentru primul an, pentru că majoritatea nu apucă să platească toate cele 3 salarii cheltuite in primul an. Iar calculele lor sunt făcute în aşa fel încât să te prindă in nada lor.

Cărţile de credit sunt bune

Nu, serios. Primesc bani prin paypal sau prin conturi internaţionale. Uneori transferul întârzie o zi sau două, dar ştiu că vin, aşa că pot lua, să zicem, 5.000 lei de pe cardul de credit să îmi plătesc două zile la Viena. Problema e că nu sunt angajat, deci nu sunt bun.

Money quote:

Te simţi confortabil la cumpărături ştiind că ai mulţi bani în buzunar şi îţi poţi cumpăra oricând lucrurile pe care ţi le doreşti, plătind cu cardul.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

54 comentarii

  1. degeaba injuram bancile ! banii sunt ai lor.

    00
  2. Mda, partea proasta este ca vor fi destui imbecili care sa doreasca sa faca o masa de „poveste”, de parca, daca nu sarbatoresti „cum se cuvine”, se duce naibii 2011. Teoretic criza asta trebuia sa ne invete sa nu mai cumparam din banii altora, dar nu cred ca sunt prea multi care vor promova clasa asta.

    Cartile de credit sunt bune, asa cum zici. Retragerile paypal iau 2 zile, dar se fac OK, am ajuns sa cumpar cu cardul la unele magazine, pentru a scapa de comisioanele de retragere, io care pana acum ceva timp eram impotriva. Din fericire s-au mai pus la munca si comerciantii romani, asa ca n-am avut probleme ca nu-mi pot plati marfa.

    Diferenta este daca ai sau nu „overdraft”, dupa cum zic americanii. La mine este zero, deci, daca nu am bani in cont, nu platesc. Mult mai sanatos asa.

    In ceea ce priveste Craciunul si ziua de final de an, sa fim sanatosi, ca asta conteaza. Decat sa cheltuim sute de euro amboulea, mai bine de abtinem. De banii aia poti pleca intr-o mica vacanta undeva, nu sa te imbuibi pana intri in spital. Na, fiecare cu prioritatile lui.

    Daca ai copii, trebuie sa faci un pic de efort, dar sa te indatorezi pentru un „Craciun de poveste” e cea mai proasta idee. In loc de un Craciun „teapan”, care sa-ti distruga finantele pentru urmatorii ani in care-l vei plati, poti avea unul modest si sa-i oferi copilului STABILITATE. Dar fiecare cu familia si ideile lui.

  3. de sila creditelor si ratelor mi-am luat un apartament cu 2 camere pentru ca doar atatia bani aveam. nu m-am imprumutat niciun leut nici pentru amenajare si mobilare. doar nu m-oi imprumuta sa fac cadouri de craciun… 8O :lol:

    00
  4. daca in 2008 am cumparat cadouri glorioase pentru toata lumea, anul asta voi lua cadouri mai „budget” si ma astept la acelasi lucru. legat de sarbatori, ideea e sa te bucuri ca te vezi cu familia si prietenii si sa te uiti la brad.
    sa iei credit pentru asa ceva e tampit, sunt destule chestii ieftine dar utile si dragutze care se pot cumpara si fara sa`ti gauresti buzunarul.

    00
  5. @ camionagiu
    uf, ce ocazie am pierdut… ;) :lol:

    si sunt total de acord ca altii sa se imprumute ca sa-mi ia cadouri mijto de craciun si oricand ! :P

    00
  6. Suflet hain, de ce nu lasi oamenii sa se bucure de sarbatori cu masa plina, cu sub_bradul full de daruri, pentru ca apoi, cu burta plina si satisfacuti, sa iasa la mitinguri de protest, asa prin februarie, ca n-au ce manca?

    00
  7. @ Blonda
    n-ai inteles nici tu nimic. in situatia aia trebuia sa iti iei garsoniera sau sa stai cu chirie si sa-ti faci leasing la o masina bengoasa cu care sa faci muci in cravata la vecini si rude

    00
  8. Dormi linistit, banca vegheaza pentru tine…

    00
  9. Un om care crede in Mos Craciun si in Sf. Paraschieva este clientul fidel pentru Provident. Iar daca papagalul are pene atunci el trebuie jumulit astfel nu se simte bine.

    00
  10. Sincer ma fascineaza cum lumea inca nu si-a dat seama ca UN CREDIT BANCAR , orice forma ar avea el, card, nevoi personale, etc…ESTE UN PRODUS pe care banca il vinde. Camatarie cu acte.

    00
  11. Chestiile alea subtiri, dreptunghiulare, atat de nevinovate au reusit sa puna la pamant economia atator tari, bine cu ajutorul posesorilor lor. Stiu ce zici cand spui ca sunt bune pentru backup, insa prefer sa folosesc un cont de economii in asteptarea transferurilor iar un astfel de card sa-l tin pentru chestii extrem, extrem de serioase si urgente, accidente.

    00
  12. La naiba, chiar azi am primit plic cu extras decont de la Raiffeisen.
    Ia dati click sa vedeti ce comisioane au:
    http://1.bp.blogspot.com/_sPUkbS1XbLQ/TOpR5Zo7QCI/AAAAAAAABu0/-gB-GebyUAY/s1600/raiff375.jpg
    Raiffeisen Imi iau bani si daca LE DAU BANI (depun in cont) si daca imi scot banii de pe card.
    Imi permit sa dau si un alt link, alt nemultumit ca mine:

    Raiffeisen, de asta nu-mi iau salariul pe cardul vostru. MARLANILOR!!!
    Ai fost si veti fi „varianta de back-up” daca nu gasesc un alt bancomat de la o banca mai serioasa…

    00
  13. blonda de la mark. e unul dintre romanii fericiti…care au reusit sa stranga bani si sa isi ia casa fara imprumuturi…oricum e destul de greu si foarte limitat ca posibilitate sa iti faci un credit pt locuinta…in Romania si la bancile de aici……dar din pacate (sau fericire) sunt inca destui care inca au mirajul caritasului…si pun botul la credite de astea de cumparaturi, devenind astfel datori pe viata…..astia pot fi numiti de istorie generatia creditului cu buletinul

    https://accounts.google.com/ServiceLogin?service=blogger&hl=en&passive=1209600&continue=https://www.blogger.com/blogin.g?blogspotURL%3Dhttp://costyfm.blogspot.com/2017/11/coca-cola-vinde-cancer-la-pahar.html%26zx%3D1p5b9qwyjdbr7&ltmpl=private

    00
  14. Ohh daa.. Toata lumea va avea orgasme prin supermarket-uri si se vor lauda la reporteri ca au cheltuit in jur de 1000/1500 ron DOAR AZI

    00
  15. Si totusi de ce nu lasam lucrurile sa mearga de la sine si sa o numim „Selectie naturala 2.0”?

    Trebuie si cei din bancar sa isi umple burtile, celorlalti nu le poti oferi decat posibilitatea de a se informa, daca aleg sa nu o faca este dreptul lor. Pentru care au murit la revolutie!

    00
    • @Alex: nu cred ca e nevoie sa te informezi, ci doar sa gandesti. bancile au sedii mari si frumoase. oare cu ce bani se fac, daca ei sunt atat de amabili cu mine si imi dau bani gratis? :)

  16. NOU
    #19

    Cei care cunosc cat de cat marketingul isi pot da seama ca textul din gazeta este unul foarte bine gandit si este creeat pentru ca oamenii sa apleze la ei. Si chestia cu cadourile hai sa zic ca e ceva frumos, dar cel mai important e sa fi cu cei dragi, cu familia pe care o iubesti si nu ai mai fost cu ea de mult pentru ca e plecata in alte tari pentru un trai mai bun, datorita defectului sistem din Romania.

    00
  17. @Cristi: si eu ti-as lua bani daca ai fi in Cuca Macaii si ai vrea sa retragi bani de pe card, daca nu iti convine mergi cu numerar la tine. Tu intelegi prin a retrage o suma doar acces la banii tai, eu ca banca am o gramada de operatiuni conexe care presupun niste costuri pentru ca Gigel sa faca din plastic bani la Cuca Macaii…banii aia nu se duc singuri in aparate, aparatele alea merg pe energie eoliana si nu se intretin singur. Cea mai corecta interpretare pentru ambii parteneri este ca tu cumperi un serviciu, si orice serviciu se plateste… necesistatea lui depinde doar de tine. Daca nu vrei sa ti se perceapa comision foloseste cardul doar pentru plati, si umbla si cu cash.

    00
  18. @Alex, cum naiba in UK nu exista comisioane de felul asta?

    00
  19. Saptamana trecuta am fost si eu sunat de cineva de la Raiffaisen pentru a ridica un card de 150 milioane. Fara adeverinta , fara copie dupa cartea de munca…pur si simplu ma duceam si il ridicam.
    Am preferat sa refuz politicos .

    00
  20. @cristi: Recunosc ca nu era la curent cu ce e in UK, dar dupa ce am citit putin pe internet am aflat ca: 1 situatia din Uk este una speciala , 2 exista si la ei comision pentru retragere intre 1 si 1,5 lire (de la banca ta) prin ATM dar nu toate bancile il practica.

    00
  21. @Alex: am stat un an in UK. ORICE operatiune la banca nu era comisionata.
    La plecare m-am dus la banca si am cerut sa mi se inchida contul. De ce?, m-au intrebat. Pai plec. Asa, si? Doriti neapara sa-l inchideti, poate mai veniti pe la noi. Bine duduie, dar comisionul? Care comision? Comisonul de administrare!!! Ce comision? Dvs. aveti „cont simplu”, costurile sunt nule.
    Conturile cu comision lunar sunt cele „cu asigurare”, iti asiguri produsele, beneficiezi de multe alte servicii, etc.
    Asta eu, cu cont la o banca.
    Prietena, cu cont la alta banca, acelasi tratament.
    Sunt plecat de doi ani din UK, contul e activ si ok, Nu mi s-a retras nimic de acolo, nici un comision, nimic.
    In plus, in UK internet banking-ul e moka. Adica TE INCURAJEAZA sa folosesti internet banking, sa nu faci cozi in sediile lor…
    Cand mai merg pe la banci in RO si le spun caiseritelor ca in UK nu prea exista comisioane ma intreaba: „si ei din ce traiesc?”
    Cum din ce?
    Pai aia au banii mei la ei!!! De doi ani le-am lasat in contul curent peste o mie de lire, ei pot sa puna banii la produs, DE ASTA SUNT ECONOMISTI cu diplome. Nu sa-mi ia camata 4 lei cand fac o operatiune… (vezi Raiffeisen)

    00
  22. varianta om_prost_si_naiv: vreau sa-mi fac un credit si nu gasesc, rog toate bancile sa vina la mine!
    varianta_banca_disperata: vreau sa dau credite si nu gasesc, rog toti prostii_naivii sa apeleze la mine!

    00
  23. @zoso, bai Grinch lasa oamenii sa se imprumute de Craciun sa aiba masa imbelsugata, dupa aia vrei sa nu mai moara de foame? Ori suntem romani, ori nu mai suntem? :))

    00
  24. De doua ori am folosit card de credit:

    1. Cind am lucrat in Germania am avut nevoie sa-mi cumpar bilet de avion. Mi-am facut un card de credit la Postbank pe care l-am inchis cind am venit acasa. Nu am cumparat niciodata nimic in afara de bilete de avion. Aveam 500 euro credit, odata trebuia sa cumpar doua bilete si n-a ajuns suma. Am sunat la banca, s-au uitat in contul curent citi bani imi intra lunar si mi-au ridicat creditul la 3000 euro. Deci pentru a mari limita de credit nu am calcat pragul bancii, n-am completat nicun formular, nu a trebuit nicio hirtie de la locul de munca, pur si simplu am dat un telefon.

    2. Acum trei ani mi-am facut un Mastercard Forte la BT. Aveau o promotie cu perioada de gratie prelungita (6 luni daca nu ma insel). Asa mi-am luat calculator in rate, fara dobinda. Am platit cu cardul si am pus lunar deoparte o suma, iar cu o saptamina inainte de expirarea termenului de gratie am virat banii in cont si am inchis cardul.

    00
  25. „trebuie sa schimbam societatea de consum bazat pe nevoi intr-o societate de consum bazat pe dorinte”
    „dati-mi pe mina moneda unei tari si nu ma intereseaza cine va face legile acelei tari”
    un rockefeller – probabil un incompetent.

    00
  26. dojo, tu esti de meserie comentatoare pe bloguri? vad ca la fiecare post pe multe bloguri dai si tu un comment

    00
  27. @cristi

    In UK lumea foloseste demult cardurile, banii la plic nu prea exista, marea majoritate primesc salariile pe card, majoritatea cand primesc salariul pe card nu fug la bancomat sa scoata toti banii dintr-o data etc s.a.m.d.

    Astea ar fi cateva motive. Asa ca nu mai comparati sistemele bancare din tarile uk/de/ro.

    00
  28. Ce sa spun ca daca esti PFA nu iti fac card. Am incercat pe la cateva banci si nimic. Le pare rau… Acum cand ma opresc meseriasii prin mall-uri, cu zambetul pe buze, le-o tai scurt: sunt PFA. Si se optesc pe loc.

    00
  29. numai stati sa vedeti cand se va ajunge la „card flipping”…

    or sa inceapa bancile sa ofere carduri cu dobanda promotionala – sa zicem 6%/an in primele 4 luni – cu conditia sa iti faci card la ei si sa-ti transferi la ei o parte din datoria catre alta banca. in plus, iti mai maresc limita de creditare cu inca 500 de lei.

    gogul, ce are deja un card maxed-out, se arunca orb la noul card caci:
    – i se ofera inca 500 de tocat
    plus
    – i se ofera iluzia ca in perioada promotionala va reusi sa-si plateasca datoria initiala

    4 luni mai tarziu, constata ca n-a platit mai nimic din vechea datorie, a tocat si cei 500 extra credit, iar noua dobanda este cu enspe% pe an mai mult decat la vechiul card.
    iarasi incepe un nou ciclu de cautare febrila a unui al card promotional, de data asta il ia probabil de la una din bancile la care mai fusese client, etc, etc.

    si uite asa se ajunge la insolventa masiva, falimente personale, ma rog, toate chestiile „nevinovate” care lovesc o economie direct la radacina…

    ghiciti care e culmea idioteniei? bancile se omoara pe astfel de clienti!

    00
  30. @miska, care e mesajul tau?
    Cardul e un lux in Romania si taxat in consecinta?
    Care e exact mesajul tau?
    De ce sa nu comparam sistemele bancare? Ca ale noastre-s mai varza sau de ce? LOL!

    00
  31. Cred ca e si o parte buna in faptul ca nu fac cadouri …

    00
  32. @Alex

    nu esti tu la curent cu multe, asa ca poate ar fi bine sa te mai informezi si abia apoi sa iti dai cu parerea. iar mentalitatea de „te-am prins la inghesuiala, te ard (cu comisioane sau orice altceva)” e mentalitatea de tepar roman care vrea sa faca avere in 2 zile, fara nici un pic de munca, daca se poate.

    ca sa te pun la curent, in tarile europene se intimpla cam asa (cel putin pt conturi pe care le administrezi tu online, poate si pt altele):

    – ZERO taxa de deschidere cont

    – ZERO taxa de emitere card debit/credit

    – ZERO comision de administrare lunar/anual

    – uneori ZERO taxa anuala pt card de credit (de obicei cam 20e/an)

    – ZERO taxe de retragere cash de la bancomat INDIFERENT DE SUMA, DE BANCA CAREIA II APARTINE BANCOMATUL, SAU DE TARA. adica ma pot duce in alta tara sa scot 5 euro de la un bancomat al altei banci si nu ma costa nimic. posibil sa nu ma lase sa scot doar 5, dar sigur 50 si cel mai probabil si 20.

    – ZERO comisioane de transfer, indiferent de banca si, IIRC, de tara

    – ZERO comisioane la plati in magazine cu cardul de debit, indiferent de tara (nu mai tin minte daca pt plati cu cardul de credit sunt comisioane, dar daca sunt, sunt infime)

    – extrasele de cont ti se trimit acasa prin posta

    pt genul asta de conturi, din cite stiu, te costa daca vrei sa faci operatiuni la ghiseu. insa chiar daca nu ai net acasa sau ti s-a busit comp, ai automate de self-banking in cam toate filialele bancii, asa ca nu ai teoretic de ce sa ai treaba la ghiseu. iar daca stii ca esti incompetent si ai nevoie de ghiseu iti alegi de la inceput alt tip de cont.

    ***

    acum poti pune alaturi o lista de comisioane ale bancilor din ro. enjoy.

    00
  33. dap, vine vremea să cheltuie rumânii şi ce n-au. Pfai, nici nu ştiu cum îmi fac eu treaba #lamall în perioada aia. Îmi iau concediu :D

    (No loan, no problems. Şi sper să nici nu luăm ever.)

    00
  34. C3 Esti pe langa…
    Vara asta am fost prin mare parte a europei continentale cu un card visa drept principal mijloc de plata. De curiozitate, si pentru ca persoanele cu care am fost ma tot avertizau in prinvinta comisioanelor uriase, am pastrat toate bonurile si acasa am facut un calcul de curiozitate sa vad cat mai am cat am platit si cat a luat banca ( am pastrat si cerut si chitante de la atm-uri) cand am retras bani) comision.

    Da daca te informezi din Libertatea da, viata e frumoasa dincolo de gard. Ma amuza ca imi recomandai mie sa ma mai „documentez”, atunci eu iti recomand sa te duci si sa traiesti in Europa ta utopica. Tara conteaza daca exista diferente de moneda daca tu zici ca scoti x euro din tara a si y euro din tara b…pentru ce ar exista comision de conversie desteptule (si pentru tarile care nus in eurozone, nu exista comision de conversie?

    Citeste asta https://en.wikipedia.org/wiki/ATM_usage_fees, cat despre restul gratuitatilor tale…wow tre sa fii geniu sa afli ca nici in romania nu se percepe comsion la plata cu cardul de debit in magazin…sau poti sa intrebi o vanzatoare.

    00
  35. C3 Esti pe langa…
    Vara asta am fost prin mare parte a europei continentale cu un card visa drept principal mijloc de plata. De curiozitate, si pentru ca persoanele cu care am fost ma tot avertizau in prinvinta comisioanelor uriase, am pastrat toate bonurile si acasa am facut un calcul de curiozitate sa vad cat mai am cat am platit si cat a luat banca ( am pastrat si cerut si chitante de la atm-uri) cand am retras bani) comision.

    Da daca te informezi din Libertatea da, viata e frumoasa dincolo de gard. Ma amuza ca imi recomandai mie sa ma mai „documentez”, atunci eu iti recomand sa te duci si sa traiesti in Europa ta utopica. Tara conteaza daca exista diferente de moneda daca tu zici ca scoti x euro din tara a si y euro din tara b…pentru ce ar exista comision de conversie desteptule (si pentru tarile care nus in eurozone, nu exista comision de conversie?

    Citeste asta https://en.wikipedia.org/wiki/ATM_usage_fees, cat despre restul gratuitatilor tale…wow tre sa fii geniu sa afli ca nici in romania nu se percepe comsion la plata cu cardul de debit in magazin…sau poti sa intrebi o vanzatoare.

    Bine ca ai scris zero cu caps.

    00
  36. @Alex

    prostovane, vorbeam de carduri emise in tari europene. in caz ca nu ti-e clar, Ro nu intra aici. iar la extrageri de numerar e vorba de tari din zona euro cu card emis in zona euro. desi cred ca nici in UK si nici in Elvetia nu ti se retine nici un comision, iar cursul de schimb CRED ca era decent, n-am stat sa verific.

    Ma amuza ca imi recomandai mie sa ma mai “documentez”, atunci eu iti recomand sa te duci si sa traiesti in Europa ta utopica.

    Ramine cum am stabilit: tu trebuie sa te mai informezi, prostovane.
    FYI, eu vorbesc despre carduri de debit si credit si taxe si comisioane bancare in EU vs RO in cunostinta de cauza, nu din auzite sau din povesti.

    dar tu poti sa continui sa crezi ca viata in europa e de cacat si ca e bine in ro. e nevoie si de din astia ca tine, ca altfel se umplea toata europa de romanasi care sa scuipe seminte pe jos.

    00
  37. sa fiu sincer eu unu de craciun si revelion de obicei ma retrag din calea acestor nesatui si de cand bunicii nu mai tin porc, taiem niste gaini si avem o friptura acolo. eu iau pe urma niste sticle de bautura cumparate de-a lungul anului si daca am chef vin in bucuresti si imi cumpar intrarea la vreun party cu sticlele alea sau daca nu beau un pahar si astept sa treaca nebunia. in orice caz nu simt efectele isteriei cauzate de revelion.
    sarbatorile astea sunt pentru oamenii care de-a lungul anului nu vad dincolo de viata lor simpla si fara provocari 300 si cv de zile pe an si cand e declarata sarbatoare au impresia ca trebuie sa traiasca fiecare clipa.

    00
  38. „dar tu poti sa continui sa crezi ca viata in europa e de cacat si ca e bine in ro”

    asta e cea ce am inceput si eu sa spun oamenilor… :D

    00
  39. IMO, it’s a coping mechanism.
    oamenii isi dau seama ca au o viata de 2 bani, dar pt a nu ajunge sa o ia razna incep sa se convinga singuri ca si restul o duc la fel de mizerabil. asta ajunge singura lor consolare, ca si altii o sug la fel de mult.

    evident ca atitudinea asta fatalista mioritica e un detriment in calea progresului. le ofera o scuza pt a nu visa la mai mult, pt a nu avea aspiratii mai inalte, o justificare pt lene si acceptare si pt faptul ca nu fac mai nimic pt a-si imbunatati conditia.

    ca sa nu mai zic ca asta le face viata mult mai usoara celor care ii conduc (ca sa nu zic „ii exploateaza”, ca prea ar suna a propaganda comunista). sau mai bine zis, care ii mulg. aia nu trebuie decit sa le incurajeze atitudinea defetista si sa le ofere un pic de piine si circ si vor avea o turma docila, care nu protesteaza in timp ce e dusa la abator.

    00
    • @c3: pai cum, bre, eu imi dau seama ca viata ma fute in cur si, in loc sa fac ceva pe tema asta, ma asez in genunchi, sa imi dea si muie (adica sparg bani aiurea)? asta e mecanismul de coping?

  40. @cristi

    „@miska, care e mesajul tau?
    Cardul e un lux in Romania si taxat in consecinta?
    Care e exact mesajul tau?
    De ce sa nu comparam sistemele bancare? Ca ale noastre-s mai varza sau de ce? LOL!”

    mesajul meu e unu simplu: fiecare banca isi calculeaza comisioanele in functie de piata in care sa afla.

    De exemplu, cum ai spus si tu: fa banca, ai banii mei la tine un timp, scoate-ti comisionul din ei. In UK sa zicem ca salariile se dau pe card si insumeaza vreo 50 mlrd euro pe luna. 90% cred ca vin pe card. Deci bancile au la dispozitie 45 mlrd. Din ala isi scot comisioanele si nu te mai taxeaza pe tine la cardurile ieftine Visa, iti da home bank free, ATM free la alte banci etc.
    In Romania sa ziceam ca se dau 5 mlrd euro in salarii. Cate se dau pe card? hai sa zicem 50%, deci vreo 2.5 mrld (sunt multi oameni care nu stau in orase si judete si n-au card, iau bani cash sau la posta/cec sau cum s-o mai imparti banii acolo). Gandeste-te cati iau minimul pe economie pe card, restul la plic. Cati iau bani la negru? Apoi aia care iau bani pe card, am vazut cum stau la coada la bancomat sa scoata toti banii(de la femei de servici pana la cunostinte de 25-30 ani care nu folosesc home banking si scot bani de la atm)!!! Cati bani le raman bancilor din romania in conturi ca sa scoata profit si sa renunte la comisioane? :)
    Pentru tine un sistem de home banking reprezinta o pagina web si gata. Ai si tu o pagina web, nu e greu de facut. Numai ca pentru o banca un datacentru mai de doamne ajuta o costa 1 milion de euro(apropo de proiectul de digitalizare a romaniei, acolo trebuie o gramada de datacentre cu toate echipamentele: ac, bunker, generatoare, servere, echipamente de retea, licente software si dezvoltatori, care ar sari de 5 mil. eu fiecare). Dupa aia vin dezvoltatorii si suportul pentru tot acest sistem(programatori, testeri, consilieri de risc, operatori operatiuni). Sa zicem ca ai 50 dezvoltatori si testeri, pe care ii platesti cu 1000 eu pe luna = 50k euro doar pe salarii+ impozite la stat, intretinere, chirie etc.

    Vezi discutia intre c3 si alex, ziceau de zona euro. La ei deja sistemul asta este bine pus la punct: riscurile de frauda minimizate, moneda unica, fara comisioane, oamenii nu scot toti banii de pe carduri…

    Ar mai fi mult de aberat, cert este ca la noi bancile jupoaie pe aia cu credite :) Morala: nu va faceti credite :)

    00
  41. Din care cunostinta zici ca vorbesti? Poate suntem pe alta lungime de unda dar tind sa cred ca esti doar prost si gurist, probabil absolvent de ASE ( desigur expert pe domeniul tau) Cum cacat sa zici „iar la extrageri de numerar e vorba de tari din zona euro cu card emis in zona euro”, ce dracu mentionezi tara daca te referi la o zona cu aceasi moneda? Tu daca esti din caracal si vrei sa scoti bani din bucuresti te temi de comision de capitala?

    Cum dracu sa zici RO vs EU, daca tot esti asa bine informat poate ai si o lista cu tarile din UE luat fiecare in parte si ce gen de comision aplica, ce a zis Cristi chiar mi s-a parut interesant pentru ca intradevar nu stiam cum e in UK, am cautat am citit si asta e.

    Asa de amorul artei scriu si eu „In tarile europene se plateste ZERO comision pentru…(ca sa fac rezumatul la ce ai zis tu)” pac stire de realitatea.net… si vine un prost care care iti zice stai ca in Ungria nu e chiar asa, stai ca nici in Cehia…in cacat nici in Suedia, stai ca sunt banci si banci.

    Te condrazici de dragul artei, cacat daca zic covor tu zici antena poate pari interesant?

    00
  42. Stop Banque 12/07

    00
  43. Si eu am primit de la Raiff un SMS prin care ma anuntau ca am un credit preaprobat. Iar in octombrie am mers la banca sa-mi ridic noul card de debit (tocmai imi expirase), iar principala preocupare a duduii de la ghiseu a fost sa ma convinga sa iau acel credit. I-am explicat politicos ca nu ma intereseaza niciun credit, dar totusi ea a mai insistat, poate gusterul pune botul. Acum, sa depan cateva amintiri despre Raiff. Am fost bou si in 2007 am luat si eu de la ei un card de credi( 5 000 de lei) si un credit de nevoi personale fara ipoteca (asta luat in 2009, aveam nevoie urgenta de bani sa-mi rezolv niste probleme personale. 70 000 lei). Anul asta am lichidat cardul de credit (am depus intreaga suma si am solicitat inchiderea cardului de credit si a contului). Efectiv s-au rugat de mine, la telefon, sa nu-l inchid, Mi-au oferit „facilitati peste facilitati”: sa-mi mareasca perioada de gratie, sa-mi reduca dobanda si sa nu platesc comisionul anual de administrare. Si tot anul asta am platit anticipat si creditul de nevoi personale. Filosofia bancii, confirmata de un prieten care lucreaza in Raiff, este cam asa: „ai fost un client foarte bun platnic. ai avut credite la noi, le-ai platit anticipat, iar acum nu mai ai niciun fel de datorie. banca nu vrea sa te piarda de client. banca te vrea mereu dator”

    00
  44. @zoso:

    ma refeream la “dar tu poti sa continui sa crezi ca viata in europa e de cacat si ca e bine in ro”.

    adica aia care o au si in cur si-n git dar in loc sa incerce sa faca ceva pe tema asta isi zic „lasa ca toti o iau si-n cur si-n git, ce rost are sa ma agit ? mai bine stau calm aici, mai bag un mic, o manea, ma uit un pic la tv si poate daca-s cuminte primesc si-un pic de vaselina”

    asta le face viata mai acceptabila. ca daca ar stii ca sunt altii care nu o duc in halul asta, ar fi poate de nesuportat.

    00
  45. @Alex

    Tu chiar esti prost cu diploma.

    Tu daca esti din caracal si vrei sa scoti bani din bucuresti te temi de comision de capitala?

    Prostovane, in Ro iti ia comision si daca scoti de la bancomatul aceleiasi banci, iar daca e bancomatul altei banci e comisionul mai mare.
    Poti sa ai card in EURO emis in Ro, dar daca scoti bani in zona EURO, tot iti ia comision.
    In zona EURO poti sa ai card emis de o banca din Germania si sa mergi in Portugalia si sa scoti cash de la orice cacat de bancomat al oricarei banci fara comision.
    Sesizezi vreo diferenta ?

    Iar a compara zona Euro cu o tara arata ca nu stii nimic. Chiar daca e aceeasi moneda, sunt totusi tari diferite, cu legistatii diferite, cu sisteme bancare diferite si in principiu in fiecare tara sunt alte banci pe piata – nu prea exista banca pe care sa o gasesti oriunde in Europa.

    si pentru tarile care nus in eurozone, nu exista comision de conversie?

    Nu, prostovane. Exista un curs de schimb si atit. Conversia se face automat daca platesti in UK sau Elvetia cu un card emis in zona Euro. Si cursul ala nu te jupoaie.

    Comisioanele tin de banci, NU de moneda statului respectiv.
    Si nu-ti trebuie ASE-ul ca sa pricepi asta.

    Acum pricepi ?
    Ma indoiesc.

    Pt cine pricepe: in Ro pur si simplu bancile pun comisioane si taxe enorme pt ca nu e concurenta asa mare ca in tarile Europene si, banuiesc eu, pt ca sunt mai mult sau mai putin organizate intr-un cartel iar Consiliul Concurentei nu face nimic sa le arda.

    Asta insa nu face pastratul la ciorap al banilor o solutie inteligenta.

    00
  46. @C3, nici tu nu esti prea breaz.

    „in Ro iti ia comision si daca scoti de la bancomatul aceleiasi banci, iar daca e bancomatul altei banci e comisionul mai mare.”
    – la bancomatul aceleiasi banci comisionul e 0.2 lei (atat imi iau BCR si BT cand scot in tara). Comisionul e taxa aia de mediu pt hartia pe care iti printeaza chitanta (pe care ti-o ia oricum, se pare). Comisionul cand scoti la alta banca variaza usor si e o marja fixa + procent. Asta pt card de debit. Pt card de credit exista alte comisioane, pt ca alea de credit sunt destinate utilizarii directe.

    „In zona EURO poti sa ai card emis de o banca din Germania si sa mergi in Portugalia si sa scoti cash de la orice cacat de bancomat al oricarei banci fara comision.”
    – nici pe departe. Am card la Credit Agricole (si la GSD) in Franta. Daca scot la bancomatul bancii mele nu am comision. Daca scot la alt bancomat am comision fix 1 euro (acelasi motiv cu cei 0.2 lei pe care mi-i ia BT in RO). Iar cursul de schimb in Elvetia are aceeasi regula ca si conversiile din lei: cursul bancii + un procent (intre 0.5 si 1% care tine de banca). Iar cursul bancii e facut sa te jupoaie (e cursul oficial + un pic).

    Iar un pic + pic + pic se aduna. Bancile nu functioneaza dupa alte sisteme in zona euro, singura diferenta e ca iti pun comisioanele si cheltuielile clar in fata.

    00
  47. Cursul de schimb valutar la extrageri in alta valuta e stabilit de Visa, Mastercard, American express (companiea de la care ai cardul). vezi un exemplu aici:

    Comisioanele sunt aplicate de banca emitenta a cardului.

    00
  48. @ C3: Reiau primele randuri din postul meu anterior… acum vad ca te certi de amorul artei pe net in sfanta anonimitate, eu zic una tu intelegi alta, asa ca te las cu al tau ZERO comision.

    Si revenind la primul post, vezi Zoso de ce zic ca nu ajunge sa gandesti si trebuie sa fii informat. Cristi spunea ca cei de la Raiff sunt hoti pentru ca ii aplica comisioane peste comisioane. Eu nu consider asta hotie, nimeni nu iti baga cardul lor in buzunar…eu il consider un produs prost, necompetitiv, hotie era daca banca nu iti spunea ce comisioane aplica, sau daca le schimba peste noapte.

    Daca respectiva banca considera ca pe termen lung strategia asta o avantajeaza treaba ei… romanul moare de grija altuia, mie daca nu imi convine imi iau catrafusele si ma mut la alta banca. Daca nu gasesc nimic interesant pe piata romaneasca ma urc frumos in masina ma duc la Debrecen si imi depun banii acolo, si am rezolvat problema. Cu cat consumatorul este mai constient de optiuni cu atat piata este mai deschisa. Nu trebuie sa incepi sa strigi in stanga si in dreapta hotii…

    00
  49. Na ca v-am cautat un exemplu, sa vaza si ochii vostri.

    http://www.ing.be/Assets/content/groups/transaction/@transaction/@ibe/@homebank/documents/portalcontent/026504_en.pdf

    pagina 6, Lion Account:

    – Withdrawal via Self’Bank or via ING cash dispenser: 0
    – Withdrawal from non-ING Self-banking facilities or non-ING (Euro zone) cash dispenser: 0
    – Loading Proton: 0
    – Payment by (Euro zone) ING payment card or Proton: 0

    @C4 – ori ai tu card de credit (Visa/Mastercard) in loc de debit (Visa Electron/Maestro), ori nu ti-ai ales bine tipul de cont, ori bancile in franta sunt mai carpanoase decit prin alte parti.

    Na alt exemplu:

    https://www.deutschebank.be/fr/solutions/banque-au-quotidien/compte-a-vue.html

    daca esti in franta tre sa stii ce inseamna

    „Votre compte DB E-account est gratuit à 100%, tout comme vos opérations bancaires dans la zone euro, telles que les retraits d’argent avec votre carte Bancontact ou les virements.”

    Acum normal ca daca ai cont care permite operatiuni gratuite la ghiseu (astia mai batrini se mai feresc de internet banking) te taxeaza ceva, pt ca costurile cele mai mari sunt cu salariile.

    Recunosc, n-am verificat toate tarile europene pe rind si poate in unele mai sunt ceva comisioane ramase pe ici, pe colo, dar din ce stiu in general cam asa sta treaba (aproape tot e gratuit). De ex din ce stiu de la un fost coleg spaniol, si p’acolo cam tot asa e.

    @Alex – nu strig hotii, ilustrez un fapt: in europa bancile nu fac profituri la fel de frumoase ca in est, si asta pt ca in est isi permit sa taxeze tot ce misca.

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)