Bolojan s-a apucat de făcut curat la CJ Oradea…

…pentru că are majoritate în consiliu. Citiți aici despre cum vrea să dea afară jumătate din angajații Consiliului Județean, după o inspecție sumară, în care unii nu au știut ce fac acolo.

Poți face asta când vrei să faci treabă, și Bolojan e notoriu pentru că vrea să facă treabă, și nu ai frecușuri politice acolo unde ai nevoie de decizii. Nu trebuie să te milogești de unii și alții, nu trebuie să faci compromisuri, nu trebuie să pui un viceprimar de la nu știu ce partid cu 5% ca să îți treci deciziile. Și, după 4 ani, poporul decide ce ai făcut tu cu partidul tău. Nu te poți scuza că nu ai putut că ai avut opoziție, nu te poți fofila că a oprit nu știu cine apa caldă.

Da, știu, mereu apar ăia care îi vor căina pe cei câțiva care au fost demolați, pentru că e mai ușor să faci asta în loc să vezi binele comun. Mai țineți minte poveștile lacrimogene cu demolații lui Oprescu sau pe ăia din Prelungirea Ghencea?

Nicușor Dan, Allen Coliban și Dominic Fritz au ce învăța.

Făcând un pas mai în spate, asta e ciuma partidelor mici. S-au aliat cu partidele care le promiteau cel mai mult și au ținut România în loc.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

86 comentarii

  1. Mda, Bolojan pare ok dar am mai auzit de sute de ori dupa revolutie placa cu „de azi facem curatenie” cand venea cate unul nou pe post. Astept rezultatele.

    00
  2. „[…] și nu ai frecușuri politice acolo unde ai nevoie de decizii. Nu trebuie să te milogești de unii și alții, nu trebuie să faci compromisuri, nu trebuie să pui […]”

    Well, si PSD a fost in situatia asta dupa alegerile din 2016.

    00
    • Psd e psd. Cred ca targetul de furat si l-au facut.

      00
    • @Aderentiu: Asa crezi tu. Ei nu cred

      00
    • Problema e strict legata de om, daca omul e tzeapan trage toata echipa/situatia dupa el, de exemplu Liviu Dragnea, era un singur om… totusi executa un partid la nivel national tot ce spunea, crezi ca daca isi canaliza energia aia spre lucruri pozitive nu schimba Romania din temelie? … asta e problema, ca vin tot felul de politicieni care inteleg cu totul gresit situatia in are se afla, Nastase la fel… crezi ca daca isi canaliza energia pentru a face ceva nu era mult mai ok acum? … Asta e problema lor, ca se lupta ca ciolanul sa fie numai al lor, in loc sa se lupte sa prinda o bucata dintr-un ciolan mult mai mare… care ar insemna mai mult.

      00
  3. Am fost weekendul trecut in oradea. Overall mi se pare putin overrated totul. Arata frumos centrul desi se construieste/renoveaza la foc continuu. Ce m-a impresionat la oras sunt oamenii in general, sunt altfel si punct. Bunul simt are alta definitie in partea aia fata de ce inseamna la bucuresti bunul simt. Am condus 2 zile si nu am auzit decat 1 claxon. Atat, UNUL si ala pentru ca unul nu a oprit la stop si era sa intre in altul care avea prioritate. Un claxon si atat, fara injuraturi sau degete…. angajatii peste tot amabili, lumea mai relaxata in general. Eu nu inteleg de ce Bolojan nu e presedintele PNL, un om care a demonstrat e condus de altul cu ZERO realizari care e de o viata in politica ( orban ).

    00
    • Oamenii devin altfel cand simt ca in jurul lor se intampla chestii pozitive. Cand vad ca o problema de-a lor (care in planul major poate parea o prostie) e rezolvata.

      Ce ai vazut e exact rezultatul unei bune administratii. Oameni mai relaxati, oameni mai intelegatori, oameni mai optimisti.

      Nu e lider de partid pentru ca nu e neaparat aceeasi functie. Nu e lider de partid ca trebuie cineva sa aibe grija si de primarie sau judet. Si nu in ultimul rand nu e lider de partid ca asta insemna compromisuri majore intr-un partid ca USL.

      00
    • ce treabă are bolojan cu orban? in afară ca se promovează folosind același logo, cu ce îl conduce orban pe bolojan?

      00
  4. Bolojan o sa fie viitorul presedinte al tarii. Mutatul de la primaria Oradei la CJ e doar un pas in fata in cariera lui. Mark my word.

    00
    • Aș vrea să fie prim-ministru, nu președinte.

      La noi funcția de președinte e mai mult decorativă, el trebuie pus într-un rol executiv.

      00
    • E decorativa daca vrei sa dormi. Sau sa mergi la schiat.

      00
    • @Nicu: dacă vrei să demonstrezi că nu e funcție decorativă dă măcar 5 exemple de lucruri unde președintele are drept de veto (în afară de numirea ambasadorilor). Toate chestiile pe care refuză să le semneze ajung înapoi la gurern / parlament după care e obligat să pună semnătura pe a doua variantă. Asta înseamnă decorativ… în cele din urmă ești obligat să pui semnătura.

      00
    • Absolut stupefiant cat de putin inteleg oamenii despre cum functioneaza statul roman. Altfel da, pasul urmator ar fi catre functia de prim-ministru, nu cea de presedinte. Desi suspectez ca nu-si doreste asta, asa cum probabil nu-si doreste nici sefia PNL.

      00
    • a fost vicepreședinte o vreme, a văzut câtă mâncătorie e pe la partid, nu cred că vrea așa ceva.
      mai ales că el a spus că a intrat in PNL că era greu să candideze ca independent.

    • Sa nu uitam ca am mai ales președinte un primar care făcuse ceva treaba buna. Si cam atat.

      00
    • Daca casstiga PNL cred ca ar fi momentul ideal sa fie numit prim ministru Bolojan. Klaus e la ultimul mandat si n-are ce pierde, iar daca-i dai mana libera lui Bolojan are ocazia sa demonstreze ce poate si sa faca curetenie in functionarimea centrala.

      00
    • Problema cu un astfel de politician e ca e incontrolabil cand ajunge sus. Tocmai d aia e mancat de baroni locali gen frunzaverde sau flutur…. e jignitor pt el sa ii aiba ca sefi pe orban si turcan. Turcan sa i dea ordine in partid lu bolojan…. TURCAN !!!!!!! o viorica dancila mai skinny

      00
    • … Omul creste incet si sigur, nu sare pasii cum fac altii, poate o sa fie presedinte, dar asta numai daca o sa aibe PSD un candidat puternic… altfel o sa puna PNL ceva lache care o sa castige oricum. Sper ca nu rares Bogdan, dar nu m-as mira.

      00
    • Il mananca sistemul pe-o masea.

      00
    • @Cosmin: 2 primari care au facut treaba buna.

      00
    • Un om ca asta n-ar face nici un rahat in Romania. In Transilvania DA, in Romania NU. Romania pe ansamblu e socialista, n-ar avea nici o sustinere sa faca reforme la nivel de tara. Reformele sunt opusul socialismului, sunt meritocratie.

      00
  5. Bai frate, peste tot numai despre Bolojan. Deja mi-e scarba cat il laudati, serios.
    Nu mai comentez mult pe subiect dar exproprierile alea au fost in mare parte foarte aiurea. Doar putine chiar au avut o utilitate serioasa. Ii doresc mult succes d-lui Bolojan si sper ca in viitor sa candideze si in alte orase, sa le futa si pe alea in stilul lui caracteristic. Ca la TV si-n media se vede una, la fata locului situatia se cam schimba. Si nu e tocmai roz. Dar ce stim noi astia de aici, trebuie sa ne zica altii din alte orase cum sta treaba. Apropo, Oradea nu inseamna doar centrul reabilitat, mai inseamna si drumuri execrabile prin oras, artere tot mai aglomerate, taxe imense ( comparativ cu ce ar trebui sa fie ), mult praf, tot mai multi dubiosi care se muta aici…etc. Acu’ niste ani am avut de ales intre Cluj si Oradea. L-am ales pe cel din urma, tocmai datorita frumusetii vietii de aici. Era dragut, confortabil, joburi, verdeata, oameni calmi, viata frumoasa in general. Ei, dragii mosului, astea s-au dus pe …sula in ultima vreme. Si duse vor fi o buna bucata de vreme.

    00
    • Mă distrezi cum zici:
      Am avut de ales între a mă muta la Cluj sau Oradea și m-am mutat în Oradea.

      Apoi te enervează că:
      Tot mai mulți dubioși se mută-n Oradea :))

      Ex-proprierile sunt o parte dureroasă a dezvoltării, și da, și eu cred că ar trebui să le dea mai mulți bani celor expropriați, măcar cât să-și permită ceva similar.

      Dar în același timp nu poți nici evalua obiectiv un imobil doar pe principiul că ‘a investit în el nu știu ce sumă’ pentru că e ceva subiectiv. Uite de exemplu un palat suedez în care s-a investit 500,000 EUR să zicem, cu 23 de camere, cum îl evaluezi? Dacă ar fi să-l vândă, cine sărăcie ar cumpăra așa ceva și gratis, că nu e bun nici de birouri?

      E o problemă spinoasă în care nimeni nu are 100% dreptate.

      Iar de restul problemelor nu știu ce să zic, dacă nu vezi legătura dintre 2 fenomene:

      Pe deoparte se plânge lumea că drumurile sunt proaste.
      Pe cealaltă parte se plângă că e șantier și aglomerează drumurile pentru că…se repară.

      Nu știu, trebuie să vină niște extratereștrii noaptea să le asfalteze de pe orbită sau cum credem că se repară drumurile?

      00
    • @ovi: hai să nu exagerăm. Locuiesc în Oradea de 41 de ani. Am prins toate transformările ei din ultimele 4 decenii iar chestia asta cu exproprierile e fix cum ai zice ”da măi – o fi lingoul de aur valoros, dar voi știți ce greu se cară?”. E chiar penibil să încerci să zici ceva nasol de Bolojan având în vedere câte chestii a făcut și cum a transformat orașul ăsta în ultimii 12 ani. Ca ăla de mai sus cu arterele în construcție: îi dai palat și el îți arată că are doar scări și nu lift iar clanța de la camera #28 e din alamă, nu cupru cum ar trebui. Vă rog io mult terminați cu aiurelile astea cu exproprieri și chestii în construcție, că n-ai cum face ceva mai bun folosind asfaltul vechi. Dude – Bolojan A FĂCUT FUCKING TUNEL AUTO în niciun an lângă Hotel Continental. Gen… ai văzut cum arată Podul Centenarului? Ca ceva scos din filmele SF. Sau caută poze ”before and after” cu strada Emilian Mircea Chitul, să vezi acolo peisaj selenar prin 2005. Peste tot e ordine, la pașapoarte nu mai stai 2 ore la coadă ci mergi cu programare online și-ți faci treaba. Și-a parcat unul bolidul pe locul tău? Deschizi e smartphone Oradea City Report, faci poză și în 20 de minute i-au și dat amendă. Ghenele de gunoi și mașinile RER au panouri solare for Christ’s sake. Petru Filip, primarul de dinainte de el, a stat țâșpe’ ani pe tron și n-a făcut nimic. Zero. Absolutamente zero. A preluat Bolojan și-n 3 ani deja se vedeau cu ochiul liber schimbările. Eu n-am mai văzut câine vagabond pe stradă de vreo 6 ani. Camere de filmat în întreg orașul, de pot să ies la 3 dimineața aici în parcul 1 Decembrie de lângă mine și nu-mi dă nimeni în cap. Traficul e mai fluid, mai bine gândit, nu se mai stă atât la semafoare. Și dude – nu știu dacă ai văzut, că probabil erai ocupat cu problema exproprierilor, dar e curat de poți mânca de pe jos. Holy crap că omul ăla are votul meu de-acu’ până în ziua în care nu mai pot țin ștampila.

      00
    • Eu n-am mai văzut câine vagabond pe stradă de vreo 6 ani.

      explică ce e aia, pentru că pe blogul ăsta mai sunt și cetățeni care nu stau în orașe civilizate :D

    • @Răzvan T. Coloja

      Am avut certuri pe tema pasajului ăluia cu tot felul de intelectuali care au zis că e inutil, se aruncă cu bani, că acolo doar s-au furat banii de fapt.

      Băi, deci se circulă pe bulevard…ca pe bulevard, unde înainte era coada până la Crișul uneori, și zice că e inutil. Ce să mai zic de transportul în comun, care dacă-l vrem promovat e de asemenea ajutat de faptul că nu mai e intersecție acolo. Și da, mai este de lucru dar și un semafor în minus contează la tramvai.

      Dar ei nu și nu. Pe cuvânt poate știi tu mai bine, nu-i și ceva psihologic cu oamenii care efectiv nimic nu-i mulțumește și mereu, orice s-ar face, se chinuie să găsească defecte?

      Văd tot mai des asta în (puținele ce-i drept) lucruri care se schimbă-n bine și la noi în țară, nimeni nu le apreciază și nu le încurajează parcă.

      00
    • @manu
      cei mai mulți orădeni (aia default, nu viniturile) sunt pușcați în freză și au o rezistență la schimbare foarte mare. pentru ca de Bihor poți fuji da’ nu te poți ascunde, cei care au avut ocazia să iasă în afara granițelor Bihorului pentru o perioadă de timp mai mare de un weekend sau pentru studii, înțeleg lucruri și poți discuta cu ei.

      00
    • Bai ce sariti ca arsi in cur. Stimati colegi de comentarii, faptul ca-s foarte critic e doar fiindca imi pasa de orasul asta. Strict. Si l-am votat pe Bolojan de fiecare data, sa fie clar. Dar degeaba, Bolo are statut de Gizas in orasu’ asta, fereasca Taica-sau sa te iei de El, c-ai incurcat-o. Si-L mai pune si pe duhu sfant ( Birta – actualul primar ) sa-ti dea cu rigla peste degete, sa te inveti minte sa n-ai curaju sa critici ceva in orasu asta.
      Coloja draga, unde pixu lu’ Isten am zis eu ceva rau de pasajul de pe Magheru? E clar ca-i o lucrare utila si faina, jos palaria. Doar ca la fiecare lucrare faina mai sunt 1-2-3 cam slabute. Apropo de podul centenarului: da, arata foarte SF, e frumos, a fost construit rapid si bine. Dar are o mare problema: avand in vedere zona in care se afla, din punct de vedere estetic se potriveste ca nuca-n perete. Dar e un pod util, sunt de acord. Deci macar atat, multumim frumos.
      Sa curga cu minusuri, nu-mi pasa, ca oricum focile care aplauda orice partz al conducerii nu aduc nimic util urbei de pe Cris.

      00
    • De ce crezi că în Bihor a fost votat cu majoritate în aproape toate localitățile? Pentru că noi, ăștia ce stăm prin alte localități, am stat legați la ochi când am ajuns în Oradea de-a lungul timpului? Pentru că am văzut că nu se face nimic și că își bate joc de Oradea? Sau, dimpotrivă, pentru că am văzut că Oradea arată din ce în ce mai bine de la an la an, că se lucrează și sunt proiecte, pentru că la serviciile publice rezolvai cu programare on-line, că parcarea era asigurată, că drumurile sunt cum sunt și că dezvoltarea este de netăgăduit?
      Iar pentru un bihorean, care nu locuiește în Oradea, dar are treabă prin Oradea, vrând, nevrând, centura și drumurile alea care duc spre centură sunt aur curat. Și sunt făcute de Bolojan. Drumul expres e ceva ce predecesorii lui nici nu visau. Pasajul ăla de la podul Dacia, la fel. În primăvară, în martie, se lucra inclusiv duminica, iar acum e dat în folosință.
      Tu și unii ce comentează pe siteuri locale o dați pe aia cu impozitele mari: în România impozitele pe proprietate sunt mici! Iar impozit de 500% se poate aplica legal la terenuri și clădiri neîntreținute. Ai o proprietate în Oradea – o casă normală și două mașini cu motor de 1.6 să zicem și ai plăti maxim 800 lei/an din care maxim 160 lei pentru mașini? Poate ne spun alții cât ar fi impozitul similar prin alte țări, dar sunt țări unde circa 160-170 EUR/an nu ajunge nici de impozit pe mașină, darămite și pe casă.
      Expropieri: oamenii pot merge în instanță – au mers? Au blocat în instanță exproprierile? Nu? Înseamnă că nu au avut argumentele legale pentru a o face.

      00
    • Ciprian, culmea e ca si eu am iesit si am stat niste ani departe de Oradea. Si de aici vine critica constanta, vad ce se face acum si-mi dau seama ce s-ar fi putut face.
      Sa-ti dau un exemplu: cunosc Cracovia de la inceputul anilor 2000, am stat acolo, deci am un termen de comparatie sanatos. Si ei au plecat de la un anumit nivel. Vorbim de Cracovia pentru localnici, nu vorbim de zonele turistice. Acolo s-a respectat mult mai mult proprietatea personala, investitiile s-au facut cu gandul la confortul localnicilor, nu sa dea bine la tv sau sa impresioneze DOAR turistii.

      00
    • @ovi
      „si-mi dau seama ce s-ar fi putut face.”
      inteleg ca ai avut nevoie sa traiesti in Cracovia ca sa stii ce nu e bine in Oradea dar n-ai inteles de ce nu exista acel bine sau cum se poate obtine acel bine si in Oradea.
      da, de facut s-ar fi putut face multe. atat in Oradea cat si in alte parti. dar daca nu intelegem unde s-a futut meciul si cum putem face sa fie bine, putem sa ne bagam critica in cur.
      s-ar putea ca si polonezului din Cracovia, daca se duce in Stockholm, sa inceapa sa-i puta ce are acasa.

      00
    • @ovi: Cracovia, da?
      Bun.
      Fii atent că-ți explic atunci tot prin comparații.
      Anul de grație 2017. România primește de la Uniunea Europeană în acel an un total de 16,4 milioane de euro reprezentând fonduri comunitare. Astea-s fonduri pe care fie le primești de la UE ca să dezvolți orașe și sate, fie le ceri tu și ți se acordă dacă îndeplinești condițiile.
      Repet: în întreaga Românie s-au primit astfel 16,4 de milioane de euro.
      Știi cât a atras Oradea din alea 16,4 milioane în 2017? Un total de 14,3 milioane euro. Ceea ce înseamnă că TOATE RESTUL REȘEDINȚELOR DE JUDEȚ, inclusiv București, au strâns împreună pentru cetățenii lor 2,4 milioane de euro. Din care 2,4 știi cât a strâns Bucureștiul? 0,033% (0,2 milioane de euro). Capitala a strâns 200.000 de euro din fonduri UE ca să dezvolte Bucureștiul. Bolojan a strâns 14,3 milioane de euro pentru Oradea (și asta doar în 2017, că datele sunt de pe INSS și-s dintr-o cercetare sociologică a mea de acum 2-3 ani).
      Ca să traduc: un singur oraș din România a cerut, primit și pus în folosința cetățenilor lui 87% din fondurile cominitare ale Uniunii Europene primite de români pe un an.
      Dar Cracovia înțeleg că nu e Oradea și bănuiesc că și ei strâng și implementează 87% din totalul fondurilor comunitare ale UE date Poloniei. Că doar e Cracovia, nu Oradea. La fel cum Bucureștiul e București, de a implementat pentru cei 2 milioane de locuitori ai ei în întreg anul 2017 cam cât costă mașina doamnei Firea fără jante și centuri. 200.000 de euro pentru 2.000.000 de oameni.
      Dar Cracovia – da?
      Bun atunci.

      00
    • Băi deci tu compari Cracovia, aflat intr-o țară mai dezvoltată decât românia, simple deasupra de 750,000 de locuitori.

      Păi cu asta ai dat-o în bară rău de tot. Eu nu îndrăzneam să compar nici cu Cluj sau Timișoara pe ideea de altă populație, altă economie, alte chestii.

      Plus că te descalifici pentru că argumentul tău e nu că nu s-a făcut, ci că nu s-a făcut destul. Dar asta poți zice oricând oricum despre orice.

      Eu zic că e bine cât s-a făcut și sper să se facă in continuare măcar atâta dacă nu mai mult.

      00
  6. Sunt curios daca angajați aia dați afară o sa dea în judecata cj-ul… Și după sa ia x salarii renumerate

    00
    • nu poate sa dea in judecata CJ-ul daca se desfiinteaza postul. nu angajeaza pe altul in loc, dispare postul

      00
    • Mai ales daca oferă șansa tuturor să rămână pe o poziție păstrată printr un concurs corect.

      00
    • ok, si in cazul lui Nicu Shorodan, ca zicea ca primul lucru pe care il face e sa il dea afara pe seful de la Legal plus altii, astia dati afara nu o sa poate sa atace in instanta etc?

      00
    • @Cineva, sper ca nu esti doar un postac, ca altfel imi pierd timpul degeaba. Nea Nicu de la marea primarie de-abia si-a inceput mandatul (sau ceva de genul`, ieri a fost validat) mai arunca aiurea cu rahat. Si vezi ca e o mica diferenta la unii bugetari ce sunt pe functii de conducere, sunt mai usor de dat jos din ceva functie (mare) de conducere. Nu inseamna automat ca raman someri, uneori se duc pe alta functie. Si ti s-a explicat mai sus si cu cei mai mici.

      00
    • Desființează postul că nu mai e nevoie de așa ceva și îi propune trecerea în altă parte unde chiar trebuie să muncească (de exemplu primit și verificat actele la ghișeu, mers pe teren și verificat lucrările…). Cam așa scapi de rudele angajate să frece menta și rămâi doar cu ăia care au chef de muncă.

      00
    • @DonOmar, multumesc pentru timp si raspuns. Singura mea curiozitate, care a fost satisfacuta, era daca astia care zbor din functii pe motive de non-performanta (sau altele) au vreo cale de atac.

      Daca nu te deranjeaza, de ce ai presupus ca sunt postac?

      00
    • @DonOmar: cai de atac au, dar sansele sa castige sunt spre 0 cand concedierea a fost facuta cum trebuie. Nu o lua in nume personal, dar l-ai atacat pe Nea Nicu (nu-s fanul lui, dar am sperante la el, chiar daca nu locuiesc in Bucuresti) si mi s-a parut cam aiurea mai ales ca de-abia ieri a fost validat in functie (am mai cautat si nu cred ca si-a preluat inca mandatul). Sper ca n-ai interpretat-o ca o jignire (eu unul nu consider neaparat postac ca o jignire, e si aia o meserie), dar daca totuti ai interpretat asa, eu imi cer scuze!

      00
    • Stai linistit, suntem ok :)

      Pentru mine un postac este o persoana care este platita sa comenteze cu niste teste copiate, cum eu nu sunt platit sa comentez… de aici nedumerirea

      Sincer, nu am nimic cu „Nea Nicu”(si eu mi-am pus sperantele in el pe 27-09), sper sa rezolve o parte din problemele Bucurestiului, doar ca asa il alint eu, scuze ca s-a inteles contrariul.

      O zi buna!

      00
    • Omul asta spre deosebire de idiotii de la putere de prin alte parti a inteles ca daca faci ceva mai intai te documentezi si vezi daca te lasa legea, daca nu poti o modifici asa cum trebuie. De asta i-au cam luat pana acum boii de la bicicleta! La fel nu cred in duma lui Vali, vai i-a intrebat pe aia ce fac pe acolo si nu au stiut sa raspunda. Omul are buget, stie de cati oameni e nevoie sa functioneze ca institutie, de restul scapa. Ca suna mai misto la pulime povestea lui Vali si nu cade ca o secure asta e alta treaba.

      00
    • @Cineva, dacă se desființează posturile și sunt dați afară, dar posturile chiar se desființează (că sunt unii, publici sau privați, care încearsă să fenteze, desființăm azi și reînființăm peste 2 săptămâni) și li se plătesc salariile compensatorii și ce mai scrie în contractul colectiv de muncă și în codul civil pt cazuri d-astea (nu sări de cur în sus, nu e doar pt bugetari, și la privat ai aceleași drepturi, trebuie doar să verifici contractul de muncă, sau eventual p-ăla la nivel de firmă ce drepturi ai în caz de comcediere colectivă), nu prea pot să dea CJ în judecată.
      sau pot, că e dreptul lor, dar nu prea au șanse să câștige.

      prietena mea, de care ziceam acu’ 3 articole, a câștigat tocmai pt că ea și ceilalți au fost dați afară pe nașpa să nu li se plătească salariile compensatorii prevăzute pt situația concedierii colective/desființării posturilor.

      00
  7. Multi analisti algocalmin astazi cand l-au vazut pe Bolojan la treaba: „Ce ai, te doare capul?”

    00
  8. Stiti ce e ciudat? Persoanele din alte judete il apreciaza, oradenii (si sunt destui , posibil psd-istii) il contesta.
    Eu sunt din Oradea si orasul s-a schimbat foarte mult in bine de cand a venit Bolojan la conducere. E adevarat ca nu avem aceleasi salarii ca alte judete dar infrastructura(in prezent cu mult peste alte orase) se dezvolta de la an la an, avem 3 parcuri industriale, calitatea vietii creste anual.
    In plus exista o multime de proiecte (172 proiecte) in curs de dezvolare/executii (modernizare strandului Iosia „gradina termala”, modernizarea bulevardului Cantemir-Cetate cu pasaje subterane, stadion nou, sala polivalenta noua….etc).
    Insa,orice s-ar face gresit(si e normal sa nu fie toate perfecte), Bolojan e de vina. S-a surpat dealul Ciuperca, vina e a lui Bolojan, s-a crapat o dala in centrul orasului, Bolojan e de vina, se modernizeaza centura (cu pasaje supraterane ), prin urmare se creaza ambuteiaje, tot Bolojan e de vina.
    Disponibilizam (PRIN CONCURS) personalul care nu are cum sa isi justifice munca, tot Bolojan e de vina.( ca Mang a angajat prea multi la CJ)
    Orice ai face in tara asta nu e bine, se pare ca unii nu inteleg ca nimeni si nimic nu e perfect. (poate pentru ei au fost mai buni cei dinainte , desi nu au lasat nimic in urma lor). Asa de curiozitate intrari pe bihon.ro (sper sa nu se considere reclama) la comentarii, sa vedeti ce specimene avem in orasul asta.

    00
  9. De ce a renuntat omul la mustata.

    Mustata aia zice „this guy fucks”

    Mustata lui Otrava se uita cu invidie la mustata aia si ar vrea sa ii fie bottom.

    00
  10. Daca aduni cate CJ-uri sunt in tara, plus primariile de orase, tot nu ajungi aproape de valoarea reala a furtului cauzat de angajarile din penis pe baza politica la stat.
    Sunt curios daca Nicusor observa pagina asta de la primaria generala Bucuresti.
    https://www.pmb.ro/executiv/organigrama/menu-page/structura-de-conducere
    Nu stiu de ce atatea departamente, avand in vedere si companiile municipale. Practic, multe posturi sunt dublate. Si asta vorbind doar de pozitiile de conducere si doar la primaria generala. La alea de sector se repeta schema.

    00
    • 79 de șefi și 40 de directori. E mult pentru un oraș de dimensiunea Bucureștiului? Întreb, nu dați cu paru’.

      00
    • @Mihai, mai verifica. Mie mi-a dat 94 sefi si 47 directori la o simpla cautare dupa „Șef” si „director”.

      Cum a scris si @Andrei, trebuie luate in calcul si directorimea din companiile municipale, care dubleaza unele pozitii. In plus sunt si chestii supradimensionate sau chiar aberante. Doua exemple:
      – „BIROUL POLITICI ȘI STRATEGII PENTRU DIASPORA”, cu un sef de birou. Ce treaba are PMB cu diaspora?
      – „DIRECȚIA MONITORIZARE RECUPERARE DEBITE / CREANȚE”, cu director executiv Liliana Minca (!!) unde exista „BIROUL VERIFICARE ȘI MONITORIZARE HOTĂRÂRI JUDECĂTOREȘTI DEFINITIVE”. Adica cineva care forwardeaza mailuri de la avocati?

      Dublari companii municipale vs directii din PMB:
      – Companie tehnologia informatiei, directia informatica
      – Companie turistica, directia cultura/invatamant/turism
      – companie managementul transportului + companie managementul traficului vs directie transporturi
      – companie paza si securitate vs politia locala
      – companie medicala vs Administratia spitalelor

      Cred ca e greu sa gasesti vreo companie care sa nu fie dublata de un serviciu din organigrama.

      In plus mai sunt si institutii subsidiare PMB, care au propria organigrama si nu sunt prinse in linkul de la PMB. Politia Locala, Administratia Spitalelor, si ce or mai fi. La Administratia Spitalelor sunt in total 39 de directori si sefi.

      00
    • @Serban Vezi că sunt poziții neocupate, marcate „Șef Birou: -” sau „Șef Serviciu: -„. Dacă le scazi pe alea, o să-ți rezulte 79 cu 40.

      Ar fi interesant de văzut și câți lucrează sub acești șefi și directori. Poate-s 119 șefi cu douăzeci de subalterni fiecare. Poate-s cel mult doi subalterni fiecare. Nu știu, întreb. Ar fi o diferență de un ordin de mărime doar cu cheltuielile salariale ale subalternilor.

      În rest, ce să zic, așa o fi. Or fi multe posturi și dublări de companii/direcții. Nu am competența necesară, tu pari mai informat. Sper ca orice ilegalitate să fie scoasă la iveală și Nicușor Dan să facă treabă bună. Sincer, aș fi mulțumit și l-aș vota până la adânci bătrâneți dacă ar face ceva în legătură cu ăștia de construiesc blocuri peste blocuri în zone de case, pe spații verzi, etc. Asta și să facă ceva cu traficul, sunt prea multe mașini.

      Ăștia care dați cu minusuri sunteți praf, frățică. Nu faceți diferența dintre o întrebare și o afirmație. Dacă ar fi după voi, ați implementa poliția gândirii, să nu fie voie să întrebi, să fie permis doar să gândești același lucru cu turma.

      De ce am întrebat dacă-s mulți șefi și angajați raportat la dimensiunea Bucureștiului?
      Am fost la Poșta Română. Înăuntru, patru angajate care lucrau la foc continuu. Afară, 50 de oameni care așteptau să ridice/trimită colete. Asta era la ora 9 dimineața, când Google zice că e liber la oficiul respectiv. Nu vreau să știu cum e în restul zilei. În fine, dacă în loc de 4 angajate erau 10 sau 20, ar fi mers altfel treaba. Mai repede, mai puțin stres pentru toată lumea, mai mici șanse de-a lua covid.

      00
  11. Bihoreanu e mic copil cu ai lui 86 pe langa
    Liberalul Romeo Dunca, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, vrea să concedieze aproximativ 500 de angajaţi. adev.ro
    Se vor lupta si cu sindicatul, nu doar cu pilele de partid.
    Ii numaram peste un an sa vedem daca au reusit, bine?

    00
    • Bihoreanul nu prea putea sa concedieze mai mult de cei 500 dintr-un total de 174

      00
    • Băi ce de întâmplă acolo, că nu înțeleg, mă uitam la om pe facebook…500 de angajați doar de dat afară?

      Aia aveau departament de muzicanți unde erau cantăreți angajați cu salariu pentru activități culturale…boierie nu altceva.

      00
  12. NOU
    #64

    E ok Bolojan dar nu el singur a făcut. Are și o echipă cu el acolo. Avea, că nu mai e primar. Și pe unii din echipă i a găsit acolo înainte sa vină. Cert e că rezultatele se văd. Am citit însă că au început să investească zeci de milioane în stadioane și săli polivalente…:(

    00
  13. În 2007, Bolojan a fost secretar general al guvernului. Pentru că MUIȘTII din PSD&Co n-au mai putut fura l-au săpat și a fost trimis înapoi la Oradea.
    Acum, postacii pesede o ard aiurea cu exproprierile. Dar pe vremea muistului Filip, când mergeau prin noroi și căcat de câini pe străzi, nu au comentat. Postacii pesede ar trebui să se mute-n „Las Fierbinți”, c-acolo sigur le va fi pe plac. :D :D :D
    În 2005 când am fost la Oradea a fost puțin mai parfumată ca o cocină, dar când am fost în 2017, diferența a fost ca de la cer la pământ.
    Românii nu știu ce vor, adică știu ce vor: și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai. Nu merge.
    P.S. Ce centrală electrică de tip suedez mi-aș face pe seama pesede&co: de la Iliescu la ultimul bețiv care a luat găleata roșie.

    00
  14. Atenție că e băsist. Să i zici celuilalt mare blogger ca să știe sa l injure gros.

    00
    • Atât timp cât face și drege și se și vede-n urma lui, din partea mea poate s-aibă icoană-n casă cu Matusalem al II-lea după bunică. :D

      00
  15. Eu incep sa il doresc pe Bolojan prim ministru intr-un guvern majoritar. Daca nu se poate, macar sef de CJ si in Dolj :-)

    00
    • Ejnebun! Dacă face din România o țară funcțională, reclamanții și putorile ce vor face??? Vrei să rămână fără obiectul muncii? :D :D :D

      P.S. Vrei să bage apa caldă-n București? :D

      00
  16. mesaj doar pentru cei sătui să audă că un sătuc cu 242.000 de locuitori (inclusiv vinituri) face și drege lucruri SF unice în țărișoară, iar marele sat sudist ( cu peste 3.000.000 de oameni) este iadul poluat și mizer :

    oriunde ești pe site-ul primăriei capitalei, scrollează până jos și descoperă Smart city – Aplicații pentru mobil

    Info TB
    Trafic Alert
    Social Alert
    Parking București
    B-Pay

    toate răspunzând unor nevoi ale orașului.

    Și sunt sigur că mai sunt cel puțin o duzină de localități care au aplicații pe mobil, unde este curat pe jos, care au tuneluri auto și fără câini.

    00
    • Cate aplicatii din alea ai folosit? Si cam ce intelegi tu prin e curat pe jos daca ai impresia ca Bucurestiul e curat (ok, e mare, n-are cum sa fie peste tot curat.. dar in general)?

      Mah, tu lucrezi in administratie publica in Bucuresti?

      00
    • @Cosmin: Bucuresci stă probabil în Cotroceni. Acolo nici io n-am văzut câini vagabonzi și nici foarte multă mizerie.
      În schimb, în Berceni, o babă nebună hrănea toate potăile vagaboande. Duhnea a căcat și pișat de câine de la o poștă.

      00
    • Am folosit toate acele aplicatii ca utilizator. Tu le-ai folosit pe Android? Nu prea inteleg mesajul tau.

      InfoTB a fost util de la inceput, chiar daca a fost execrabil ca utilizare.
      Trafic Alert si Social Alert fac cam aceeasi chestie. Aduna reclamatii care nu se rezolva.
      Parking Bucuresti – am folosit de cateva ori, pana prin vara efectiv se bloca cand voiai sa platesti a doua oara. Dezinstalat, instalat, sunat la ei, verificat si acceptat ca intr-adevar este o problema cunoscuta si mai bine dau SMS. De cateva saptamani pare ca s-a facut un update si s-a rezolvat.
      B-Pay este o aplicatie noua, lansata undeva prin februarie. Cred ca este singura aplicatie care a fost lansata fara buguri majore.
      Bun, ce au toate aceste aplicatii ale primariei in comun? Pe fiecare dintre ele trebuie sa iti faci user si parola separata. Majoritatea au fost lansate cu prea putina testare iar unele promovate in timp ce efectiv nu erau functionale. Vezi toate reviewurile acestora in Google Play.
      De ceva timp, probabil cateva luni, si site-ul pmb s-a actualizat. Pe de alta parte sa ne uitam la site-urile companiilor municipale si utilitatea si actualitatea informatiilor de acolo.
      Si sa nu intram digitalizarea sectoarelor, unde doar sectorul lui nwradu se poate lauda cu niste chestii.
      Asta asa, ca feedback.

      00
    • @bucuresci: dude – Marele Sat Sudist (cum îi zici tu) a votat-o pe Firea din câte-mi amintesc. Așa că ia de-aci cu pâine statistică INS:
      Total fonduri comunitare UE atrase și folosite în beneficiul locuitorilor în 2017?
      Oradea: 14.300.000 Euro din cei 16.400.000 primiți de România;
      Marele Sat Sudist: 200.000 Euro din cei 16.400.000 primiți de România.
      Hai să facem un calcul simplu:
      14300000÷242000=59,09 Euro investiți în oraș per cap de orădean în 2017.
      200000÷1830000=0,10 Euro investiți în oraș per cap de bucureștean în 2017.
      Zece cenți per locuitor mă. Atât a folosit Firea pentru aplicațiile tale, tuneluri, borduri, hingheri și alte cele în Marele Sat Sudist (cum îi zici tu). Bolojan a investit 59 de euro per cap de orădean. *slow clap*

      00
  17. Bolojan prim-ministru!

    00
  18. Eu sa vrea ca Bolojan sa intre in PSD, sa dea putin cu insecticid si acolo.

    00
    • Nu se poate. Degeaba pui un măr frumos într-un coș cu mere stricate că ele nu vor deveni peste noape frumoase.
      Vrei să dea iama-n mafia pădurilor? Să le taie muiștilor PSD-PNL-UDMR-PMP finanțarea???
      Am înțeles că madama și-a băgat cei 39 cenți ce i s-au cuvenit în pușculița lui PFA Daniel. O s-o aștepte Sf.Petru la poartă să-i dea mumu pe motiv…de sârmă. :D :D :D
      Pe mine întotdeauna m-a distrat cum paraziții de la guvernare fug de fondurile europene ca dracul de tămâie, în schimb rup bugetul de nu rămâne nici căcat de analiză din el. :D :D :D

      00
  19. Sa vedem daca va face treaba, cj-ul nu este tot una cu primaria sa poti accesa zece mii de proiecte europene.

    00
    • Din contră, cu cât e mai mare zona se pot cere mai multe fonduri mai diversificate.

      Bihorul mai are un avantaj imens pentru că poate accesa o secțiune specială numită fonduri transfrontaliere, adică pentru proiecte împreuna cu județul vecin din Ungaria.

      Cred că abia așteaptă ungurii să aibă cu cine lucra să poată pune de niște proiecte interesante.

      Inclusiv electrificarea și refacerea liniei ferate s-ar putea face pe ideea că se face compatibilă cu a lor (era demult pe românia te iubesc o ediție cu căile ferate și câte fonduri avem, inclusiv tren de mare viteză am putea face).

      Nu s-a dus Bolojan acolo necalculat, sunt fonduri destule.

      00
    • De ce bagi cfr-ul in discutie? Cj nu are ce cauta la liniile cfr-ului, acolo este strict treaba cfrului sa atrga fonduri. Degeaba este mai mare daca tot bugetul cj-ului este jumatate cat al municipiului si in plus ce fonduri sa atragi? Nu poti construi mare lucru la cj. dn-urile sunt ale cnairului, ti-au rmas doar dj-urile la cucu-n saracia. Deh, transfortalier, ce, un strand?

      00
    • Îl bag pentru CFR este o companie de stat, proiectele europene se dau și pentru infrastructură, și într-o colaborare de genul se pot face multe.

      Gândește-te cum s-a făcut centura oradea. Oradea a făcut toată documentația, tot ce era de muncă efectiv, ca cei de la CNAIR să nu ridice pe cât posibil nici un deget, doar s-o liciteze și s-o execute.

      De ce nu s-ar putea face și aici așa ceva, să pregătească toată documentația și s-o dea în brațe la CFR cu finanțare UE aprobată, ei doar să semneze și să se laude.

      Se pot face multe doar să vrei. Secretul se pare că e să nu-i pui pe ăia de la București să lucreze, că nu o vor face.

      00
    • Eu cred ca tu ai uitat de scandalul cfr si oradea cu drumul „expres” pentru drept de folosinta a 50 de metri dintr-o linie ferata moarta si tu te astepti ca cj-ul sa electrifice linia cfr? cu ce bani? vrei nu vrei trebuie sa depui cota parte din proiect iar cj-ul duce lipsa de asa ceva, la oradea e usor, ai parcari, stranduri, amenzi, urbanism, la cj ai o muie in loc de venituri. sau facem ce? electrificam cfr-ul si nu mai asfaltam nici un dj ca na, nu mai sunt bani

      00
    • @verdenpom: Nu-l enerva ca face cale ferata paralela la cat e de nebun.. The sky is the limit atata timp cat chiar vrei sa faci ceva cu adevarat folositor (si o poti dovedi).

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)