blogosfera e plină de castraveţi

După „discuţia” cu novo, cineva îmi spunea ca n-are rost să îmi bat capul cu toţi terminaţii, pentru că eu sunt prea bun şi prea citit pentru a mă certa cu toţi agaricii care aruncă cu căcat în mine. Până la urmă, e o ţară libera unde oamenii pot fi cât de proşti doresc sau pot. Dacă aşa înţeleg ei să existe, e treaba lor. Eu sunt un om simplu, nu am ajuns sus şi nu mai ştiu de unde am plecat.

1. Da, am luat ţeapă cu aşa-zisul email primit de la Mircea Badea. M-am uitat în headere, părea ok, nu i-am văzut ipul lui rats. Ok, mane, m-ai păcălit. De ce nu m-am uitat mai atent? Nu e ceva neobişnuit ca o „celebritate” să îmi trimită un email. Şi nici nu credeam că există persoane care să facă aşa ceva. Adică, părerea mea, tre’ să fii destul de nolifer încât să faci asta. Rats şi-a dat seama şi de aceea nu se laudă cu fapta lui. Îi rămân în continuare pozele cu mine, material de masturbări şi poluţii nocturne. Femei încă nu.

2. Novo s-a făcut de mare căcat o dată, când a scris acel post. Bobby a avut dreptate, că a căutat doar traficul. S-a mai făcut de căcat şi acum 10 minute, când mi-a arătat că are mintea scurtă.

3. Drojdie a publicat pe blog un fragment de conversaţie cu mine de ieri. Când îl căutam şi pe el şi pe buddha să îi iau puţin la înjurături. De control. N-a publicat tot logul când mi-am băgat de toate în el, iar replicile lui erau monosilabice, semn că nu înţelegea prea multe. După un sfert de oră m-am plictisit, că parcă înjuram pereţii, m-am delogat, prilej pentru el să fie cocoş şi să îmi dea ignore. Nu vă puneţi cu Drojdie, e deştept de nu dau gropile in el.

4. Pozele mele. Aşa arăt eu. În poza aia a ieşit lumina ciudat şi i-am spus deei să o lase că nu prea arată a eu. E acolo de jumătate de an, dacă nu mai mult. Când nu aveţi argumente în disputele cu mine, vă rog, publicaţi poze cu mine. Va arăta că sunteţi deştepţi. Au făcut-o novo, rats, drojdie şi alţii. Toţi au căzut în ridicol. Manilor, eu arăt cum arăt. Sunt cel mai citit blogger, cel mai bun blogger, eu am înfiinţat primul grup românesc de capping, din cauza mea nu sugeţi pla pe situri străine să luaţi filme cu 16k şi altele. Voi ce aţi realizat? Bloguri analfabete, sunteţi castraveţi şi o să fiţi anonimi în continuare, cu atitudinea asta.

5. Il uitasem pe attention whore-ul meu favorit. Care iar se bagă în seamă. Salut!

sunt nervos.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. cois…am mai ajuns din greseala p blogul tau in multe ocazii,dar azi ti-am vizitat blogul de prea multe ori pentru diverse chestii si am ajuns la o singura concluzie: te crezi un fel de semi-zeu…ce trist!
    si eu pierd timpul aiurea p net,dar mie imi pare rau,incerc sa scap de viciul asta,nu ma bat cu pumnii in piept,pt k nu prea e ceva cu care ar trebui sa ma laud.
    tu in skimb,faci din asta o maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare treaba…vezi sa tragi si apa!hai pa,o sa incerc sa te evit,k ti-ai castigat un hater!

    00
  2. @freez: coa, e trist ca ti-ai pierdut 2 minute sa scrii niste prostii.

  3. probabil se simte :)))

    00
  4. tare postul!arde i !

    00
  5. am facut si eu parte pentru cateva ore in lista de mai sus:) dar m-ai facut sa inteleg cate ceva . ” COSA NOSTRA „

    00
  6. e un articol din 2006 :)

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile