Bloggeri şi invitaţii.

wood_keys Nu, chestia asta nu e ceva nou. De vreo doi ani tot spun că nu e ok să inviti luzeri la evenimente şi apoi să te plângi că nu ţi-a ieşit cum voiai. Culmea e că majoritatea companiilor/oamenilor nu se învaţă minte nici după doua-trei buşeli din astea.

Ascultaţi atenţi înregistrarea, la un moment dat personajul principal se laudă că, dacă nu primeşte ce vrea de la compania X, îi distruge pe blog. E o dovada apăsătoare de şantaj, tactică pe care mentorul lui jegos Bogdan Gavrilă s-a grăbit să i-o împărtăşească.

Blogosfera e mare. Faptul că ai de unde alege ar trebui să îi facă pe unii mai atenţi. Pe unii bloggeri cu siguranţă i-a făcut. De mine zic. A vândut Darius Groza corespondenţa dintre mine şi o terţă persoana jegului Ciutacu? OK. Omul nu mai există şi nu ezit să îmi bat pla de el de fiecare dată când îl întâlnesc, pentru că merită. A alergat Cristian China-Birta să îi spună lui Javrilă că eu îndemn oamenii să nu vină la WBF, deşi eu spusesem altceva? Jenant, bărbatul n-a avut nici măcar curajul să recunoască prostia făcută, deşi discuţia se purta în 3, iar a 3a persoană nu ştie cine e nevăstuica otrăvită.

Puterea asocierii. Eşti la fel cu cine te întovărăşeşti.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

21 comentarii

  1. mi-ai adus de aminte de un articol mai vechi

    00
  2. NOU
    #2

    Spune-mi cu cine te insotesti ca sa iti spun cine esti, multa intelepciune in vorba asta. Avem de fapt multe vorbe in popor, care s-au dovedit adevarate de nenumarate ori in timp.
    Mi-aduc aminte ca eram mic si aveam de facut compuneri in care sa explicam proverbele si zicatorile, acum nu cred ca se mai face asta, din cat de mult se tine cont de ele.
    In cazul meu, desi sunt barbat, as prefera sa nu ma asociez cu femei de o moralitate indoielnica (pentru a nu folosi termenul de curve dovedite), angajatori reclamati la ITM la nesfarsit pentru bunele practici implementate la la firmele respective desigur, editori de revista care nu sunt in stare sa faca un copy paste la niste specificatii tehnice… si in general tot felul de incompetenti cu aere de laureati Nobel in domeniul lor de manifestare.
    Cred ca toti dam peste asa ceva pe unde activam noi, cu unii trebuie sa traim probabil, pentru ca nu ii putem schimba, dar pe cei pe care ii putem evita, macar pe aceia sa nu ii luam cu disperare in brate.

    00
  3. Deah, pentru cine îl știe pe swamp de ceva vreme nu-i chiar o așa mare surpriză. Atât îl duce capul, de unde mai mult?

    Și oricum nu o să se schimbe nimic și nu o să aibă de pierdut cine știe ce. Plus că nu îl văd pe Bobby Voicu, Cabral sau alții pomeniți de idiot să se coboare la nivelul lui și să îi dea una peste nas cum ar merita.

    00
  4. Mai bine beau otet ma jur decat sa-i ascult pe astia cum se ling singuri in cur. :))
    Spargere in figuri exact ca in parnaie, dupa ce ajunge unu la parnaie incepe sa scuipe din el numai fantezii doar doar nu il vor fute in cur la dus.
    Am plecat la un otet, hai noroc si la mai mare :))

    00
  5. zoso, oameni buni, va mai mira ceva?
    pacat, unii din noi considerau internetul un mediu mai putin poluat
    Doamne, ce specimen(e)…

    00
  6. Bai! asta e beat? :))))) „Da, frate, bai co*e, vrei sa ma duc la bambo unde vin toate tarfele? :)))” . Asta sigur e la betie…nu se poate sa fie altfel.

    00
  7. doar eu nu ştiu cine e în secvenţele astea?

    00
  8. Eu credeam că panarama asta este doar spammer. Dar văd că e şi dobitoc. Bine, nu mai dobitoc decât cei care-l bagă în seamă.
    Uite aşa se decredibilizează şi bloggerimea, ca şi presa, din cauza unor nesimţiţi d’ăştia. Şi tot breasla e de vină. La început zici să-l laşi în plata Domnului în loc să-l dai afară ca pe muşte, apoi ajungi să fii judecat de oameni din perspectiva unui aurolac newmedia. Bleah…

    00
  9. Deci asta e cea mai totaled faza ever! Blogatu, gg you!

    00
  10. Ce coptură… :)

    00
  11. =)) ca tot nu mai aveam episoade din family guy, asta poate foarte usor sa le inlocuiasca.

    00
  12. Minim 1000 de Euro pe luna, coae. WTF

    00
  13. Bahoi? =))

    00
  14. mă scuzaţi de offtopic, am şi eu o întrebare sinceră şi arzătoare. blogul lui blogatu e la mişto? am dat click pe el şi încă nu-mi revin. adică el e un personaj inventat sau chiar există în viaţa reală? adică aşa ceva chiar e posibil în anul 2010?

    ps. nici nu ştiu dacă e de râs sau de plâns.

    00
  15. A dat Pintica vre-un raspuns la asta?

    00
  16. NOU
    #17

    traiasca sefu’ meu pintica, el se stie ca este in pla mea cel mai tare blogger, ca el este fost la paris ce pla lui, nu? pei vedeti mah, voi muritorilor de rand el cunoaste el are cunostiinte, idei de afaceri, el este antreprenor, el este tare. Viva Pintica!

    00
  17. De ce publica el articole traduse..
    In alea opt minute a vorbit numa de pasarica lui..blogăr cu prinţipii !

    00
  18. Da…da..tu esti cel mai destept si singurul destept!

    00
  19. zoso, ştiu că te roade puţin invidia că câştigă „I #haded” două mii de ieuro din parteneriatul cu „Lorem ipsum”…

    „ce ţi-ai făcut mă, trening ?” :))))))

    00
  20. Cam asta ma deranjeaza pe mine la media din Romania, sunt prea multi agarici neinteresanti care au impresia ca au ceva de zis si prea multi agarici captivati care le acorda atentie.

    Cum naiba sa inviti un retard ca asta la un eveniment, sa iti pui reclama pe blogul lui sau sa ii dai un produs la testat.

    Cat despre lauda ca ar putea santaja o companie daca nu ii canta in struna, e un alt vis umed al retardului. Un agarici ca el, fara argumente valide nu ar reusi s-o santajeze nici macar pe maica-sa, daca ar afla ca il insala pe tac-su. Trebuie sa fii mai inteligent de atat pentru a putea denigra imaginea unei companii.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Alte linkuri (mostly NSFW)