Am luat nişte obiective în teste de la F64 şi trebuia să le trimit înapoi. Ei îmi recomandă Sprint Curier, că lucrează bine cu ei. Îl sun pe gigelul care e pe zona mea şi îi spun ce şi cum, el anunţă că vine până în 18 cel târziu. Asta vinerea trecută. N-a venit nici […]

Luna viitoare, pe 23 noiembrie, este Black Friday. Până atunci, fiţi atenţi un pic. Faptul că există concurenţă între producătorii de camere foto duce la lansarea unui model pe an, uneori chiar şi mai des. Asta e nasol, pentru că îţi iei azi o cameră foto şi peste 8 luni e expirată, dar e şi […]

Nu sunt mare fan al panoramelor, dar dacă tot m-am suit pe ditai muntele să fiu artist (unu, doi), am zis să încerc şi funcţia asta de la A57. S-a descurcat onorabil, zic eu. Sony SLT A57 e luat de la F64.

Mă gândeam la o chestie: primim atât de multe cadouri pe care nu ni le dorim încât nu ştiu de ce nu se dezvoltă mai mult piaţa de cupoane valorice. Magazinele pe care le folosesc când îmi cumpăr ceva de pe internet au aşa ceva (Emag, PCGarage, F64), dar nici eu nu le-am folosit şi […]

ZF ne dă un ordin de mărime şi un top al pieţei IT din online. Pe primul loc în top, eMag, urmat de PCFun+PCGarage, F64 şi Cel. Surprinzătoare apariţia în top a Koyos, un magazin foarte tânăr, dar şi prezenţa cel.ro, dovada că românii cumpără indiferent de reputaţie. F64 e un business ciudat din punctul […]

Voi scrie mai multe chestii despre Sony SLT A57, pentru că e o cameră nouă şi chestiile astea vor fi utile oamenilor care caută informaţii despre această cameră. Blog magazin, plm. So, ecranul are o bubă nasoală: dacă vreau să mă filmez şi folosesc un trepied, nu mă pot vedea în ecran, că e acoperit […]

Două idei furate din review-ul făcut de DPReview noului DSLR  entry-level de la Nikon: Good detail at low ISOs (with good lenses) E ca şi cum ai spune că poţi prinde viteze mari dacă îţi iei o maşină rapidă. Aproape orice cameră foto face poze bune cu lentile bune, inclusiv cele de acum cinci ani. […]

Am trecut de pe Canon 60D pe Sony SLT A57, aşa că o să vorbesc mai mult de acesta decât de DSLRurile convenţionale, asta şi pentru că manualul este foarte inutil în cele mai multe cazuri. Prima chestie, Picture Styles. Mai jos avem patru exemple: Standard, Vivid, Vivid+Pop, Vivid+Retro. Profilul Vivid l-am tunat un pic […]

Canon au făcut un eveniment de lansare pentru mirrorless-ul EOS M, anunţat internaţional zilele trecute. Nu mă leg de pozele făcute cu telefonul cu cameră de 1.3 megapixeli de la liveblogging, ci am alte două întrebări: ce rost are să faci un eveniment pentru un produs cu data lansării incertă sau nespecificată? ca să ce? […]

Aş vrea ca F64 să organizeze un workshop în toată ţara pentru a-i învăţa pe agenţii imobiliari cum să fotografieze corect şi cinstit un imobil pe care îl oferă spre vânzare sau închiriere. Cred că ar avea succes. Vă dau exemplu casa în care locuiesc. Mobilată retro (şifoniere, candelabre, uşi, pat), camere înalte, ferestre mari, […]

De fiecare dată când credem că nu mai e loc de inventivitate într-un domeniu apar nişte oameni care dau totul peste cap. Aşa s-a întâmplat în fotografie cu tehnologie mirrorless, la fel se întâmplă acum cu tehnologia SLT (Single-Lens Translucent) a Sony. Pe scurt, tehnologia SLT are câteva caracteristici interesante: o oglindă care nu se […]

Dacă aţi urmărit ştirile din domeniul tehnologiei, ştiţi că Olympus nu e într-o situaţie financiară fericită. Şi mi-a picat în mâini, prin amabilitatea F64, un mirrorless de la ei şi am înţeles de ce sunt în groapă. Olympus E-PL3 este un aparat foto mediocru, fiind salvat în faţa celorlalte doar de un singur lucru, pe […]

O cameră foto care face impresie prin aspect: rugged, 16 megapixeli, cântăreşte 200 grame şi arată într-un mare fel. Preţul este pe măsură: 1.200 lei la F64 sau 1.300 lei la Amazon UK. (există şi o versiune cu GPS la 1.500 lei)

  Într-o ordine oarecare: Vodafone, Danone, Nescafe, Panasonic, Nokia, Prestigio, Standout, Red Bull, Pepsi, MXShop, eMag, Okian, Evomag, iLeo, Imagistica, Gusto, Delaco, F64, The Practice, Graffiti PR, RMGC, McCann PR, Petrom, Webstyler, Euromotor, Sony, Echipa de PR, Romtelecom, Republika, Evensys, Biz, Samsung, Becks, BMW, Renault, Dacia, Orange…sper că n-am uitat pe nimeni… …şi nu în […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube