Pentru că arde un pic, s-a dus repede la Hotnews să spună…nimic. Contextul este că trezorierul PNL i l-a adus lui Bolojan pe unul ca să i se rezolve niște probleme cu Direcția Sanitar Veterinară, că ăia îl tot controlau și îi găseau nereguli. Bolojan l-a flituit pe ăla, trezorierul PNL zice că l-a adus […]

Procesul de cristalizare a grupului infracţional organizat extins a fost favorizat de posibilitatea de a obţine, prin intermediul inculpatului ce deţinea calitatea de agent de poliţie judiciară în cadrul Serviciului Antidrog din structura specializată de la nivelul municipiului Bucureşti, a unor informaţii privind atât anchetele penale aflate în derulare pe rolul DIICOT, cât şi aspecte […]

Când auziți ceva de la DNA Brașov, gândiți-vă că i-au făcut 385 dosare primarului și toate s-au dus naibii, în timp ce apartamente din blocuri ANL și-au schimbat proprietarii. De asta nu am încredere în știri de genul ăsta. Să văd condamnări și după aia vorbim. Radu Burnete opinează. Well, hai să vedem măsurile alea […]

Familiile victimelor trebuie să primească despăgubiri în valoare de peste 1,5 milioane de euro, de la Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România. BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania) este o asociație profesională finanțată prin: contribuțiile membrilor săi (societățile de asigurare RCA), taxa anuală fixă plătită de gestionarii de daune autorizați de BAAR, sponsorizări, donații […]

UDMR este la guvernare și ar trebui să ceară cele două lucruri, dacă le pasă de votanții lor, de care comunitatea maghiară are nevoie: predarea limbii române ca limbă străină în școli în cele 2 județe unde este nevoie și autostrada Târgu Mureș – Miercurea Ciuc – Brașov. Bogdan Ivan pare a fi un mic […]

O asociație a magistraților, “Inițiativa pentru justiție”, dă publicității un comunicat în care propune schimbări. Am lecturat febril propunerile și nu am găsit, sub absolut nici o formă, propunerile care ar trebui să deblocheze justiția, să nu mai lungească procesele, să nu mai lungească publicarea motivărilor, sancționarea judecătorilor care scriu “victima violată de 13 ani […]

Luat de aici discursul. Doamnelor și domnilor, stimați invitați și, mai ales, dragi români, Vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o. Români din România, români din Diaspora, români din Republica Moldova, mulți oameni care nu s-au mai pronunțat vreodată pe politică, s-au exprimat […]

Citiți reportajul ăsta de la Victor Ilie, jurnalist, îl știți probabil de la „Marele Alb”, a făcut mai multe anchete care s-au concretizat cu nimic, și explică în materialul ăsta de ce, că statul este acaparat de o caracatiță. Partea interesantă nu este filajul DNA, apropo de Dusterul meu alb, ci motivarea DNA. „Ei practic […]

Lovitură de nota 10 aplicată de Zelenski. Ce e, cocoș, vrei minerale? Vezi că sunt în zona ocupată de ruși. Mă ajuți să le recuperez și vorbim. Nu mă ajuți, nasol, ghici cine le va exploata fără tine. Eu aș intra în pământ de rușine dacă s-ar afla că doar cu 5.000€ m-au cumpărat, eu […]

…este răsplătit bine: Curtea de Apel Iași a decis eliminarea tuturor înregistrărilor efectuate în timpul anchetei de către omul de afaceri Emil Savin și un angajat al acestuia, Iulian Bârzu, precum și declarația unei martore. Curtea de Apel Iași a decis vineri, 25 octombrie, că rechizitoriul procurorilor DNA a fost întocmit nelegal. (sursa) Cam asta […]

Cam asta e figura oamenilor din noua investigație Recorder. – Hai, băieți, ziceți pe ce stradă e firma voastră! – Dvs. sunteți rău intenționat (mimă de șobolan încolțit) Și partea aia mizerabilă cu DNA care ține dosarul în sertar de 4 ani, că nu se poate să supărăm Biserica, mai bine să îi lăsăm să […]

Roșu . Roșu . Roșcată . Oraș . Brunetă . Culori . Brunetă . Oraș . Blondă Ce a muncit DNA în 6 ani Presa face bani Mai puține credite pentru populație Dar mai multe economii Români românind Olivia Steer și Andi Moisescu așa cum îi știm Poliția Rutieră fiind specială Să se angajeze la […]

Pe Călin Donca l-a luat DIICOT azi dimineață, pentru constituire de grup infracțional organizat, tentativă de manipulare a pieței (ceva cu crypto)(moneda se numea SoleraX) și sifonare de bani. Donca e din Timișoara, oraș care a dat țării și alte lumini care vindeau cursuri (Pelivan, Novacovici), a intrat DNA peste ei atunci (firma lor se […]

În dosarul mitei cu spațiile de la aeroportul Otopeni, inculpații s-au călcat în picioare să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției și să obțină pedepse cu suspendare. Curtea de Apel Bucureşti a admis luni acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de omul de afaceri Cătălin Lăscuţ cu procurorii DNA și l-a condamnat la doi ani […]

Apropo de „masa critică de șmecheri,” teoria mea e că lucrurile, în România, s-au înrăutățit după ce DNA-ul a fost desființat de facto. Nu știu cine-și mai amintește guvernarea lui Adrian Năstase, dar mie mi se pare că România este exact în aceeași situație, minus ziariști bătuți, iar asta doar pentru că au cumpărat mare […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.