Apple Watch series 6 – review

Mă apucasem de-un articol despre vaccinuri, dar m-am lungit foarte mult cu introducerea, așa că schimb un pic subiectul și vă dau câțiva bumbi legați de Apple Watch Series 6. L-am luat în decembrie, de pe Amazon, modelul cu ecranul cel mai mare, după câteva luni bune de stat fără unul la mână.

Am avut, până acum, Apple Watch Series 3, luat în 2018, cu câteva luni înainte de apariția generației următoare, și Apple Watch Series 5, luat în 2020, fix când a apărut. Am sărit peste 4 pentru că n-aducea mai nimic nou. Toate, inclusiv 6, sunt versiunile mari, aluminiu negru, cu LTE, pentru că de ce nu? Inițial, voiam să mă apuc de alergat și nu voiam să car telefonul după mine, dar mi-a trecut între timp (alergatul, that is).

Am rămas la LTE pentru Apple Pay mai mult, plus că abonamentul nu e neapărat scump (era £5 lunar, acu’ s-a făcut £7 la EE – în România, știu că Orange oferă abonamente pentru ceasuri). E nice to have pentru când vrei să bagi muzică-n urechi și să pleci la o plimbare fără telefon.

N-aș fi făcut upgrade la 6, care nu prea aduce nimic nou față de 5, dar după ce-am picat cu trotineta în Londra și mi-am rupt mâna (scafoidul), am reușit să-i crap display-ul. Prin august, în Brighton, am zis că merge o baie în mare și ăla a fost momentul în care și-a dat obștescul sfârșit. A intrat apa prin crăpăturile ecranului și i-a ars placa de bază.

N-am simțit nevoia să iau altul imediat (am vândut 3-ul după ce am luat 5-ul), nici măcar când a apărut 6, dar a venit tier 3 în decembrie, apoi tier 4, apoi s-a declarat lockdown și am zis că dracu’ știe ce s-o întâmpla, dacă mă trezesc cu vreo bucurie în somn, măcar ceasul simte când nu mai ai puls și sună singur la ambulanță.

Apple Watch Series 6 vs. Series 5

  • ca design, sunt aproape identice. Aceeași culoare, potențiometrul ăla („digital crown”) arată fix la fel, are același cerc roșu ca la varianta precendentă
  • teoretic, ecranul e mai luminos, dar nu prea am avut cum să-mi dau seama de asta câtă vreme cerul a fost gri din decembrie până acum. Aș zice că da, vag, pare mai sharp, dar celălalt fiind mort, nu pot să fac o comparație obiectivă
  • e mult mai rapid. Comparativ cu 5, chip-ul de pe 6 e rachetă. Nu știu ce i-au făcut, dar scroll-ul e mult mai smooth, orice switch între aplicații e instant, nu mai există sacadarea din trecut atunci când apeși pe butonul de Home să vezi aplicațiile, aproape toate app-urile se încarcă de parcă ar fi rulat deja în background

  • singura diferență vizibilă, pe partea de design, e pe spate, unde există un senzor nou. Precum știți, pe lângă EKG, acum are și funcție de pulsoximetru
  • funcția de cititor de BO2 e mai degrabă meh, e așa și-așa. Trebuie să urci un pic ceasul, să fie deasupra încheieturii, și tre’ să ții mâna țeapănă, că dacă o miști, dă cu virgulă. Nu știu câtă acuratețe are la măsurătorile din timpul zilei, dar îmi închipui că noaptea e mai aproape de adevăr
  • la un test simplu comparativ, cu un pulsoximetru luat de pe Amazon, marja de eroare e undeva între 2 și 5. Pulsoximetrul mi-a arătat 98%, ceasul a zis 100%. Altădată, pulsoximetrul a zis 97%, ceasul a zis 92%. Nu m-aș baza pe el pentru altceva decât o idee generală
  • apropo de cerințele pentru măsuratul oxigenului din sânge, m-am uitat în Health, pe iPhone, la istoric, și are momente în care i-a dat 85%, în timpul zilei, probabil în mers, când mâna nu a stat pe loc. E bun așa, orientativ, dar, din nou, nu m-aș baza prea tare pe el
  • ca fun fact, noul senzor vine cu patru lumini verzi, patru roșii, și arată cumva mișto, mai ales noaptea când zaci în canapea și te uiți la Netflix, are un aer vag SF, e simpatic

Cât ține bateria la un Apple Watch Series 6

Personal, mi se pare că bateria ține mai puțin decât la Series 5. Așa, ochiometric, aș zice că duce undeva la o zi și-un pic, cam spre 30 ore. La 5, mă ducea undeva spre 48-50. Cred că de vină sunt ecranul și noul senzor – primul sigur, pentru că au optimizat și modul ăla de sleep și acum îți arată doar ora, restul ecranului e negru, când nu miști mâna, și semi-aprins, de exemplu, când dau din degete pe tastatură. La precedentul, era tot timpul semi-aprins și se aprindea complet când mă uitam la el. Aș putea, desigur, să dezactivez always on, dar mi-e lene.

În viața reală, se întâmplă cam așa: mă trezesc la nouă, am call-ul cu echipa, lungesc două cafele până pe la 10.30, bag ceasul la încărcat cât fac un duș (că m-am lenevit de când lucrez de-acasă), dorm cu el la mână peste noapte, începe să facă scandal pe la ora 16 că mai are doar 10% dacă l-am lăsat pe birou și-am uitat să-l încarc. Per total, e OK, deși uneori îl mai bag la încărcat câte zece minute și înainte de culcare.

Și altele…

  • ziceam de senzor. Din ce-am citit, se activează câte 15 secunde la fiecare cinci minute. Nu știam c-o face atât de des, dar având în vedere că acum consumă mai mult curent cu cele opt leduri în loc de ăla singur de la versiunea precedentă, o fi și ăsta un motiv
  • n-am testat funcția din watchOS menită să-ți dea statistici despre somn din simplul motiv că e foarte basic. Folosesc AutoSleep încă de la primul Apple Watch pentru că algoritmii lor par mai interesanți – și am impresia că e singura aplicație cu cea mai bună acuratețe a estimării somnului profund, iar aia mă interesează pe mine cel mai mult
  • trăznaia aia cu spălatul pe mâini nu s-a activat automat la mine, așa că nici nu mi-am bătut capul s-o caut. Cre’ că până la 36 ani am învățat să mă spăl pe mâini și singur
  • eu l-am comandat de pe Amazon, m-a costat £509, că am zis că mi-l fac cadou de Crăciun, iar prin Prime l-am primit a doua zi (Apple a făcut ceva parteneriat cu Amazon și ultimii țin stoc la ei în depozite). Pe site-ul Apple, unde ai mai multe opțiuni de customizare, aveam timp de livrare vreo 14 zile și am zis pas
  • funcția de busolă, cu care s-au lăudat la WWDC, funcționează OK, dar e inutilă. Am apăsat pe ea din greșeală, căutam aplicația de BO2
  • restore-ul de pe ceasul vechi a mers brici, cu amendamentul că Apple țin morțiș să-ți bage pe gât treaba aia cu meditația și a trebuit să dezactivez din nou reminder-ul ăla
  • singura chestie care chiar mă scoate din minți – și la fel de tare m-a enervat și la Series 5 – e că nu pot să dezactivez, sau n-am descoperit încă de unde, luminozitatea variabilă. Ține el morțiș să-mi dea lumină chioară când sunt pe întuneric. Lasă-mă s-o dau la maxim, e treaba mea că o să-mi omoare bateria. N-ai cum

Ca încheiere, în caz că e cineva curios de standul ăla din poza de deschidere, e o drăcie din silicon pe care-am dat vreo £10 (acu’ e £13), mi s-a părut funky, îl țin pe noptieră.

Concluzie? Nu știu dacă merită neapărat banii când 5 face cam aceleași lucruri și e mai ieftin. Dacă nu vă interesează senzorul de BO2, nu v-aș recomanda să dați banii pe el, ci v-aș îndrepta spre celelalte modele.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

41 comentarii

  1. Daca folosesti number share nu poti sa il folosesti fara alt sim si sa il poti lua fara telefon langa?

    00
    • Nu e un SIM fizic, ci e eSIM, operatorul îi alocă un număr de telefon care se leagă de numărul principal și softul îți redirectează apelurile. Are nevoie de numărul ăla de telefon ca să se logheze în rețea să poți folosi datele, asta e number share de fapt.

    • Aberezi, number share nu se face prin redirectionare ci același număr de telefon implementat pe doua SIM-uri cu rețea care știe sa „sune” pe ambele cartele. La redirecționare, când suni de pe numărul către care redirecbionezi, apare acel număr de telefon, nu cel de pe care ai redirecționat, la Apple Watch e tot timpul acelasi număr.

      00
    • @Cristian: mbine, n-am folosit ghilimele. Cuvintul „pairing” de numere ti se pare mai potrivit? Ca daca ma uit pe factura, ceasul meu are numar de telefon asociat, chiar daca atunci cind sun de pe el tie ti-apare numarul de pe telefon. E mai OK asa?

  2. Am citit pe engadget.com asta:

    „Researchers from Mount Sinai have found that the Apple Watch can detect small changes to a user’s heartbeat that may indicate they have the coronavirus, a full week before they feel sick”

    Are ceva de genul instalat sau e posibil de downlodat asa o aplicatie?

    00
    • E o aplicație custom a lor, am citit și eu știrea, mai sînt și unii de la Stanford care au o soluție similară. În ambele cazuri, e disponibilă doar pentru ei, intern, că e doar o unealtă de cercetare.

  3. Am intrat sa ma laud: Honor band 5: ecran oled color, pulsoximetru, bateria 2 saptamani, 150 lei. Da, nu e sf si nu are telefon e o bratara simpla dar are functii „vitale” sa zic asa.

    00
  4. Zice si cat e ceasu’?

    00
  5. NOU
    #14

    apple pay merge si fara LTE.
    muzica, in schimb, poate fi ascultata offline doar prin apple music, din pacate.

    00
  6. mie mi se pare incredibil ca tine bateria 1 zi… eu am fitbit versa la care tine 5 zile si daca tinea mai putin nu-l mai cumparam, mi se pare minimum acceptabil.

    in plus, nu inteleg ce legatura are LTE cu apple pay sau GPS.
    Eu am si GPS si pot sa platesc si cu ceasul, fara sa aiba LTE.

    00
    • Eram eu cu mintea în altă parte cînd am scris, mă gîndeam că are nevoie de conexiune, dar pînă la urmă, e doar un token, la fel ca la orice card care n-are nevoie de internet lol.

    • @Marean – am un versa 2 si mi-am luat un Fossil 5. Corect, 5 zile vs 1 si ceva fitness mai misto pe Versa insa in acelasi timp notificarile, raspunsul si apelurile pe tel fac mai mult de acea incarcare zilnica.

      00
    • Alex, tre sa te urmaresc ca-ti place sa aberezi. Când iPhone sau Apple Watch nu are internet, doar 5-10 tranzacții poți face offline. Sunt niste coduri „pre-generate”, dar din motive de frauda nu poți face asta infinit :)

      The devil is in the details.

      00
  7. Eu m-am zgarcit si mi-am luat Apple Watch SE. Cumva regret ca nu l-am luat cu GSM, as fi putut iesi la alergat doar cu ceasul si ar fi fost si un backup pentru telefon pentru momentele alea cand ai de dat un telefon important si mai ai doar 2% la baterie :)

    Pentru ce il folosesc:
    – Plata contactless – exclusiv cu ceasul, foarte util mai ales acum cand telefonul nu se deblocheaza cu FaceID din cauza mastii; in plus, cu plasele pe brat e mult mai comod sa apropii ceasul decat sa las plasa jos si sa scot telefonul.

    – Remindere – dat fiind ca ma ramolesc, de fiecare data cand am ceva de facut ziua urmatoare, folosesc Siri si ii zic ceasului ce sa imi aminteasca :) in plus, il mai folosesc la gatit, cand stiu ca trebuie sa las ceva 10-15 min, ii spun lui Siri sa seteze un timer :)

    – Sport (KCal, heartbeat) – pornesc mereu SportsTracker pe ceas cand alerg sau joc Tenis si la final imi da un raport frumos , inclusiv cu ritmul cardiac si KCal arse .. ceea ce ma ajuta e ca se sync cu Apple Health si FatSecret citeste de acolo si isi ajuteaza propriul raport (da, urmez planul lui Cristici :) )

    – Gasit telefonul prin casa – chiar si cand e pe silent :)

    – Informatii rapide despre vreme – am pe watch face-ul principal range-ul de temperaturi, daca o sa ploua si ce viteza are vantul. util daca ies cu copilul si imi ia fix 3 secunde sa vad toate astea.

    E esential ? Nicidecum . E Util ? Mai mult decat ma asteptam sincer.

    00
    • Cînd mergeam la sală, foloseam myfitnesspal pentru numărat calorii și Strong pentru exerciții. Tenis nu joc, de alergat nu alerg (și oricum se pornește automat cînd vede că ai mers sau alergat mai mult de x metri și te întreabă dacă vrei să adaugi ca antrenament). Dar da, și eu le am în sync cu Health, că nu strică un centralizator. Pentru plăți, nu l-am mai folosit de mult – ce-i drept, m-am și dezobișnuit din august pînă acu’.

    • Cred ca prin noiembrie a facut iphone ceva update de a inceput sa ma recunoasca si cu masca.

      00
  8. Stainless steel + Milanese loop 😍

    https://www.instagram.com/p/B6wfWpHgOQ4/

    00
    • Da, arată mișto, dar nu eram dispus să cheltui chiar atît de mulți bani. Ăla din aluminiu face același lucru ca ăla din oțel.

  9. tot astept si eu esimu de la digi, imi e ca fix cand iau baga si astia si, FOMO csf.

    00
  10. nu am gasit utilitatea la un smartwatch pana acuma. Mi-am luat un amazon band 5 cu 29$, care de fapt e Xiaomi Mi 5, de l-am purtat o saptamana si apoi l-am bagat la sertar.
    Daca iti place Apple Watch si iti este folositor enjoy it. Cine si cand o sa scoata casti direct cu LTE si un chip de stocare muzica? sa nu mai caram dupa noi telefoane si ceasuri.

    00
  11. Trebuia să scrii în titlu reason why în loc de review, să fii publicitar până la capăt. 🙃 Mi-aș lua și eu așa ceva, dar cred că aș investi bugetul aiurea, încă încerc să mă decid la un laptop decent că sunt în urmă cu filmele și m-aș juca și în Photoshop un pic.

    00
  12. Are soția ver 3. Cel mai mult îmi place că de când l-apus pe mana nu m-am întrebat multe treburi. Pur și simplu merge și își face treaba. Dacă nu l-ar mai avea s-au plânge cu siguranță. Eu am un fenix5 și nu mă pot convinge sa trec de la 7-14 zile baterie la 1-1,5 zile. Eu alerg de coca 3 ori pe săptămână și mi-e greu sa trec la o baterie atât de mică.
    As mai adaugă că sticla lui este destul de rezistenta pentru că asta de îl are soția a furat niste shocuri și n-are nimic pe el.

    00
    • Nici un alergător serios nu cred că-și ia Apple Watch fix din motivul ăsta, bateria. Mă uitam la un podcast la un moment dat și zicea omul că da, AW e mișto, e accurate, dar cînd pleacă pe coclauri timp de două săptămîni în cîte-un ultramaraton, are nevoie de să nu-i pese unde încarcă ceasul – și parcă tot Fenix avea -, mai ales cînd GPS-ul suge baterie în draci. Legat de sticlă, da, e rezistentă, eu le-am dat pe precedentele de toate colțurile posibile. Ultimul însă a crăpat din cauză că am aterizat cu viteză fix cu el pe asfalt. Uite, ca să-ți faci o idee…

  13. @Alex,
    Publicitar ca job, mi-am dat seama că nu vinzi nimic. Ai folosit niște expresii în articol și ai mai zis tu în alte articole de advertising, dacă nu rețin eu prost.

    00
  14. Ekg
    Dat dracu ceasu asta. Cum legi electrozii?

    00
  15. Ma surprinzi cand zici ca 4 nu a adus nou, din contra.. cele mai mari noutati au venit odata cu generatia 4.. da in fine…

    00
  16. Fan Garmin de cativa ani buni, trecind prin Forerunner 610, Fenix2, acum la Fenix6 Solar. Primele doua inca sunt intr-un sertar, stau oprite si le incarc la juma de an, sa nu moara bateria de tot. Sunt la fel de functionale ca la inceput. Forerunner-ul mergea cam 3 saptamini ca ceas, 8 ore pe gps. Fenix2 mergea 5 saptamini ca ceas, 16 ore gps. Fenix 6 acum e din alta categorie, trei saptamini ca ceas cu monitorizare puls, conectat cu telefonul, altfel vreo doua luni daca dezactivez tot.
    iWatch face cam acelasi lucru pe care-l face un Zeblaze10, o clona chinezeasca de smart watch cu oled si soc quad core de telefon low power. Tine tot atit pe baterie, o zi. Daca dezactivez tot pe el, inclusiv ecranul, tine vreo doua zile, mai mult nu are cum cu baterie de 350mAh. Are sim slot, am pus o perioada un sim de Digi in el, e telefon full, dar ai nevoie de casti bluetooth ca sa poti vorbi. Sa va zic si ca am testat HBOgo pe el si merge? Bai, te poti uita la filme pe un ecran rotund de 1.3inch oled si 400 pixeli pe diametru, merge. L-am luat de curizitate, ca a costat 600 lei. E un ceas fain ca aspect, carcasa de aluminiu eloxat negru. Dar e inutil. La fel ca si iWatch.
    Cu Fenix6 am plecat in concediu cu bateria la jumate, am uitat cablul acasa. Am inregistrat trasee, puncte de interes, chestii, am tinut monitorizare puls pornita, etc, am ajuns acasa cu el inca functionind dupa 7 zile.
    Nu stiu ce strategie are Apple, dar e destul de clar ca nu e destinat sporturilor, nu poti face sport cu un dispozitiv ce tine cateva ore, ca se termina pe drum bateria. E o anxietate similara cu „range anxiety” de la masini electrice.
    Si mai e si pretul, e mult prea scump pentru ce ofera. Unde e functionalitatea? Un Tissot T-Touch de 500 euro (scump si asta) poate fi folosit multi ani, ca poti schimba bateria, dar la iWatch poti?

    00
    • eu mi-am luat vivoactive 4. deh, nu prea am nevoia de hard workout ca matale. Plus ca sunt zgarcit :D
      Si pana si vivoactive tine putin peste 1 zi. Nu bluetooth pornit. Poti face plati fara sa platesti abonament. Poti spotify. D-astea.
      dar, ifonu are ekg. cred ca merita numa pentru ala. tu stii ce scump e un aparat de ekg?

      00
    • Si Fenix6 poate plati, am un card virtual Revolut in el, ca doar astea sunt acceptate din Romania, poate Spotify si Deezer. Makay?
      Vivoactive e facut pe tipicul iWatch, baterie mica, ecran always on, e mai pe gadgeteala asa, fata de alea hard sport. Si zici ca are EKG? Si e certificat ca aparat medical, sau doar „noi spunem ca e la nivel de ekg, dar nu e aparat medical certificat”?

      00
    • pai, asa zice reviewul. Io ma gandeam ca are un cacat de led de citeste HRMul, dar aparent are ekg :D

      io am fenir 3ul pentru mai hard asa. Plus ca io nu alerg, deci nu imi pasa. Nu fac trasee de mai multe zile, deci nu imi pasa.
      Ce imi pasa e bicla si acolo am un ditamai gpsul. Deci, cel mult folosesc de la ceasuri hrm-ul sa il arunc spre gps.

      evident ca fenix 6 are. Ala e misto cu bulburuci. Poate la anu

      00
    • @finch

      When Apple released the fourth iteration of its Apple Watch, it added an EKG feature capable of detecting irregular heart rhythms typical of a condition known as atrial fibrillation. It said that users could rely on this feature to tell them if they might be showing early warning signs of this condition. This feature of the watch has been cleared and approved by the federal Food and Drug Administration (FDA).

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.