Ambasadorul României în Germania este Emil Hurezeanu

Pe Emil Hurezeanu l-am văzut ultima oară în campania electorală pentru prezidențiale când, în studio la Digi, îi făcea un „sloppy blow-job” lui Klaus Iohannis. N-are Digi arhivă, dar se mai găsesc filmări pe net: nu veți vedea limbi mai grețoase în istoria recentă decât ălea pe care le servea Hurezeanul lui Klaus.

Hurezeanu e cunoscut ca angajat al CIA, unde a lucrat la departamentul Europa Liberă din Germania, între 1983 și 1994 și ca un mediocru publicist, în ton cu ceilalți triști ai vremii, care găseau ca scuză pentru lipsa de succes cenzura comunistă (când se vorbește de literatura de sertar toată lumea ignoră toți scriitorii buni ai vremii, care publicau măgării nasoale că erau talentați, de la Preda la Mușatescu, sau regizorii buni, gen Tatos – vezi „Secvențe”). Apoi a lucrat la trustul Securitatea-Cațavencu și a încheiat cariera la UM Digi24.

De vreo lună de zile avem o problemă cu niște muncitori români ajunși în Germania. N-or fi ăia cele mai mari capacități, și poate nu-s cei mai buni dintre noi, dar au tras lozul nasol și ar trebui să-i apărăm un pic. Cât de cât, că-s ai noștri. Și aflăm din presă că majoritatea celor aflați în căcat acolo au apelat la ajutorul sindicatelor germane pentru drepturi, nu la ambasadă.

Pentru că la ambasadă este dl. Emil Hurezeanu, un om care s-a remarcat prin somn mai puternic decât ăla din UK care dormea ca un porc, Dan Mihalache. Acum, dl. Hurezeanu revine la Digi24 cu un discurs atât de obraznic și „EXCLUSIV” încât ar merita pleznit peste gură după ce-i tragi vreo două flegme. Conform acestuia s-a cam rezolvat problema, că guvernul german va schimba legile să nu se mai întâmple așa ceva. Și-a venit cu precizările astea după ce au fost proteste în fața consulatului din Bonn.

Din această poveste am aflat că dl. Hurezeanu nu și-a uitat meseria de reporter, ne povestește ce se mai întâmplă pe-acolo, pe la nemți. Și că nu avem ambasador în Germania, dar avem limbist. Sper că următorul președinte nu va fi atât de pasionat de porno de-ăsta nemțesc și va numi un ambasador real în Germania, nu o cârpă de șters la cur ca Hurezeanu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

59 comentarii

  1. Speri mata,dar speri degeaba…


    Comentariu apreciat.561
  2. piticul porno al politicii romanesti


    Comentariu apreciat.349
  3. NOU
    #3

    De fiecare data cind il vad pe Hurezeanu mi se pare ca e e fix genul de om care se crede superior doar pentru ca stie sa vorbeasca frumos. S-ar putea sa ma insel, dar mi se pare ca Dan Mihalache a mai miscat cite ceva in comparatie cu Hurezeanu.
    Este incredibil cum Hurezeanu nu a avut nici o reactie pe tema asta. Problema nu e noua, dureaza de ceva saptamini, probabil chiar de mai demult, de citeva saptamni a ajuns in Romania.
    Eu as merge si mai departe. De exemplu Ciolosi, cind s-a filmat el facind misto de Dan Ilie, si cind ne-a aratat cum arata o zi de munca in Parlamentul European, cred ca putea sa aiba o iesire pe tema asta, mai ales ca e membru in AGRI, dar a ratat momentul, exact ca atunci cind se mira ca citi romani alearga pe autostrazile Europei fara sa vina si cu solutii. Astia sint politicienii si birocratii romani care lucreaza in vest. Sa ni-i imaginam numai cum rasufla usurati cind ies din tara, zicindu-si “bine ca-m scapat din saracia asta de Romanie, cu saraciile ei de probleme si saraciile ei de locuitori”.


    Comentariu apreciat.376
    • Nu știu ce că tot mirați, Hurezeanu este partie a mafiei de exploatatori de sclavi care au mers la sparanghel in Germania. Amintiti-va cum a inceput totul, perfect organizat cu plecarile ignorandu-se total legile și în ciuda celor care erau prizonieri in case, cu exploatarea mai rigidă decât în anii anteriori și până la vizita ministresei muncii , care, fara a sta in Germania in carantina, a vizitat doar fermele fara probleme și a dat verdictul că totul e ok! Mie mi-a sunat acest ok adresat stăpânilor de sclavi că planul merge conform așteptărilor! Pe cât pariu că nici la întoarcere nu va sta in carantina, la fel a ceilalți prosti!? Nu uitați vorbele lui soros care va va fi baci până la adanca senectute, că de bătrânețe a trecut de mult:,,după această pandemie nimic nu va mai fi ca înainte!” Bine că nu mai lucrez afară și că am o gradina la tara!!

      32
  4. Un articol marca Eftimie, cacat in ventilator: M-am scremut sa ma oripilez si eu, sa-i dau foc lui Hurezeanu, dar, pe baza textului si a linkurilor din el, nu am reusit. Cam ce-ar putea justifica o ura atat de mare (repet, pe baza textului): faptul ca i-a dat limbi lui Iohannis (sa-l credem pe cuvant pe Eftimie: i-a fost lene sa puna un link), ca a fost angajat Europa Libera, ca a fost mediocru (il credem din nou pe Eftimie, detinatorul scarii valorilor universale), ca a lucrat la “UM…”, ca nu s-a dus personal sa-i intrebe pe romanii care lucreaza in Germania daca-i doare ceva:
    https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/mesaj-al-ambasadorului-emil-hurezeanu-pentru-romanii-care-lucreaza-in-germania-1297219
    Chiar daca prestatia lui Hurezeanu e lamentabila, conform articolelor linkuite in tex, omul si-a facut treaba; din nou il credem pe cuvant pe Eftimie care sigur stie el mai bine desi nu poate/ii e lene/ii e greata sa vina cu argumente.


    Comentariu apreciat.19643
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 4287
    • @cristian, ciudat ca zici asta. Eu prima data de Eftimie de pe blogul lui Moise Guran am aflat. Chiar or mai fi prieteni ? Nu dati minusuri :D intre timp m-am vindecat de “guranism”


      Comentariu indecis. Tu ce zici?2713
    • NOU
      #8

      Hurezeanu a pornit, a identificat, a procedat, a facut ce trebuie ca sa obtina rezultatul de fata.

      129
    • Apăi nu e prima dată, când stimabilul Eftimie dă cu mucii în fasole… sau în bratwurst de data asta…Bănui că la mijloc sunt niscaiva conflicte personale, de breaslă.
      Presupun că Eftimie ar fi dorit un raport personal de la Hurezeanu, cu toate acțiunile intreprinse pentru protecția slujbașilor români din Deutschland.
      Nu îl bănui de naivitate pe Eftimie, să creadă că doar o vizită a ministrului muncii din România la Berlin, ajunge să schimbe instant legislația. Așa ceva durează câteva săptămâni de negocieri și discuții, chiar și în Germania. Pe care ghici cine le-a derulat…
      Așa că, măi Eftimie, hai plimbă ursu!

      93
  5. Auzi a reușit să schimbe legislația germana..am râs de mama focului


    Comentariu indecis. Tu ce zici?2815
  6. Mare dreptate ai… imbecilul zicea ca sa nu-l deranjeze pe el, ca nu e treaba ambasadei. Treaba ambasadei e sa suga ciorapii.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?3024
  7. În străinătate nu ar trebui să te ferești de străini, ci de conaționalii tăi. De la canaliile de români cu care lucrezi și abia asteaptă să-ți bage bețe-n roate la cea mai mică greșeala până la intermediarii jegoși care trimit oameni acolo și primesc comisioane babane. Intermediarii de multe ori negociază în avantajul fățis al lor, profitând de faptul că românul muncitor nu știe limba. Germanul nu comentează și trăiește cu impresia că tu ți-ai dat acceptul să vii acolo în condițiile alea, că ți-a zis intermediarul compatriot cum stă treaba și tu, mare mirare, ai fost de acord.


    Comentariu apreciat.875
    • De acord dar… De ce plm ne mai uitam la stiri seara sau mai citim ziare nu ca sa aflam diferite cazuri de abuz, nasolii facute de unul si de altul ? De ce zic asta, au mai fost situatii in trecut, cu romani si nu numai plecati in strainatate si care traiau in conditii rele, dar aparent unora le-a fript buza sa plece “in blind” apoi striga dupa drepturi. E de asteptat sa existe riscul de care zici tu cand nu cunosti limba si pleci asa legat la ochi ca acolo e miere si lapte. Atentie nu zic ca e ok sa iti bati joc de oameni, dar mai las-o in plm ca prea ne comportam ca niste copii cu drept de vot si asteptam ca statul sa ne tina de mana si cand facem pipi sa nu udam cabluri electrice.

      1115
    • Ce e greșit în a-ți apăra drepturile? Da, aș sfătui orice român care are intenția să plece să învețe limba, măcar la nivel conversațional. Nu există niciun temei, nicio scuză în a-ți înjosi conaționalul. Și statul fix asta face teoretic, adică îți apară drepturile. Necunoașterea limbii nu poate fi un refuz pentru nerecunoașterea drepturilor omului, printre care se află și cel la condiții decente de muncă și dreptul de a fi remunerat în funcție de munca depusă. Dacă statul român și-ar face treaba și ar depista căcănarii care trimit oameni sau dacă ei ar avea coloană vertebrală să-i dea în judecată pe samsarii ăstia de forță de muncă, am ameliora situația. Eu chiar cred că oamenii nu prea își cer drepturile asa de bine.

      223
    • In prea multe cuvinte ce e drept, eu ziceam ca oamenii ar trebui sa isi mai puna niste intrebari, sa fie un pic mai responsabili cand e vorba de aruncat la aventuri de genul asta. Pentru ca faze de acest gen tot au mai fost si tot vor mai fi. Legat de cerut drepturi, cred ca am mai zis asta aici, ai fi uimit sa afli cati colegi IT-isti nu au citit o data macar pe sarite codul Muncii.

      103
  8. nu poti sa-l condamni pe om ca stie sa traiasca bine.

    1610
    • si ce nevasta misto are…

      135
    • @cristian: asta cu nevasta: In 2008, Emil Hurezeanu was among the 500 richest Romanians, with an estimated wealth of €6-7 millions

      si nevasta-sa e “the daughter of Mioara Şipoş, one of the most important businesswomen in Mureş” (farmacista)
      importanta importanta, dar cand a facut Ivaterm (maica-sa) avea nevoie de 1 mil euro sa faca fabrica (2005)

      so, e mai clar acum?

      133
    • Nevasta frumoasa, amanta urata. Doi baieti cu nevasta, o fetita cu fosta amanta. Barbat generos.

      111
  9. Ar trebui sa vezi ce sediu frumos are ambasada din Londra. Si nu, nu e deschis publicului, pentru probleme umane trebuie sa te duci cativa kilometri mai incolo, la consulat, unde ultima oara era concert de tipete.
    Cat despre hurezeanu, am auzit des de el dar l-am vazut vorbind o singura data acum cativa ani, pe digi24, intr-un stil asemanator conspirationistilor de pe facebook … era ceva conflict pe undeva si el vorbea asa de usor si de relaxat despre inceperea ww3 incat am schimbat rapid postul. Cu aceasta imagine in minte am ramas socat azi cand am aflat ca e ambasador in germania bah.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?2211
    • Ambasada și secția consulară au treburi diferite. A doua e în subordinea primei, dar se ocupă de aspecte cu totul deosebite.

      60
  10. E prea alambicata fraza aia pentru injineru’ din mine. Pana la urma zici de bine sau de rau de Musatescu?

    154
  11. Pe Hurezeanu l-am vazut pe la Digi de cateva ori si stiu doar ca este extraordinar de plictisitor, pacat ca fix cu Germania avem oameni slabi ca asta.
    In schimb pe Dan Mihalache am avut ocazia sa il vad live la o intalnire a studentilor romani in UK. Doamne, ce rusine mi-a fost ca ne reprezinta un om care nici engleza nu o vorbeste bine si mai e si extrem de prost. Deci cred ca jumate din studentii de anul 1 la stiinte politice pe care i-am intalnit prin UK ar face o treaba mult mai buna decat incompetentul asta de Dan Mihalache.


    Comentariu apreciat.375
  12. Strict pe problema muncitorilor români, eu zic ca e bine ca s-au adresat – de fapt, nu s-au adresat, ci niste sindicate nemtesti s-au autosesizat – altora decât ambasadei. In felul asta, problema s-a rezolvat mult mai repede si mai usor. Ce rost are sa apelezi la o ambasada (aproape la oricare ambasada a României in lumea asta primul gest e de “reject”, pur si simplu tu, cetateanul român, ii deranjezi pe ei, lucratorii ambasadei) daca ea o sa inceapa cu “mesaje pe canale consulare, la nivel de ministerul afacerilor externe, blabla bla”?

    Mai ramâne sa fie platiti mai bine si zic ca e un pas bun pentru palmasul român din Germania.

  13. Terminați ba băieți cu prostiile… Suntem singuri!!
    Fiecare în parte. Absolut singuri.

    Gândiți singuri, trageți-va foloasele și ponoasele singuri, asumați-va greșelile și învățămintele, faceți mai mult din ceea ce simțiți.
    Învățați, trăiți, bucurați-vă de ce aveți și trăiți, nu supraviețuiti.
    Intreaga săptămâna e a voastră, nu week-end-ul. Trăiți în fiecare zi.

    Hai sa lăsăm frica și televizorul.

    Toți am vrut o bomba sa se reseteze puțin lumea. Se pare ca Covid ului nu i-a ieșit.


    Comentariu apreciat.274
  14. >>au apelat la ajutorul sindicatelor germane pentru drepturi, nu la ambasadă.

    Adica au facut fix ce trebuie, problemele astea nu tin de ambasada.


    Comentariu apreciat.345
    • Sunt membri în sindicatele germane? Nu. Sunt cetățeni români? Da. Deci apărarea drepturilor lor nu tine de sindicate, ci de ambasadă. Acum drept e că unii pe lumea asta fac mai mult decât e de datoria lor, iar alții fac mai puțin decât e de datoria lor, din perspectiva asta sigur că muncitorii au fost realiști și au procedat eficient. Dar merită luat seama, și adresată apreciere sindicatelor germane, și multaUE ambasadorului.

      148
    • Sunt muncitori in Germania, apararea drepturilor lor, cele legate de munca, tine de autoritatile germane. Nu sunt acolo in misiune diplomatica sa-i apere ambasada, ffs.

      129
    • „Jur să promovez și să apăr interesele României și ale cetățenilor români în relațiile internaționale. Jur să-mi îndeplinesc cu responsabilitate, loialitate și demnitate atribuțiile care îmi revin în promovarea politicii externe a României. Jur să respect Constituția și legile țării, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, angajamentele internaționale asumate de România, cu păstrarea strictă a secretului și confidențialității asupra informațiilor pe care le dețin ca membru al Corpului diplomatic și consular al României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
      Ia citește tu jurământul pe care îl depune la instalarea în funcție ambasadorul. Ce zici, are datoria să apere interesele cetățenilor români aflați în țara în care își desfășoară activitatea? Hint: e in primul paragraf. Ffs indeed!

      142
    • Legea 269 din 17 iulie 2003 spune care ar fi obligațiile ambasadei la Art. 32. a) să promoveze şi să apere interesele statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe, inclusiv prin acordarea protecţiei diplomatice şi consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români, în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte
      Deci sa acorde sprijin cetățenilor români, da? Daca nu era ușor de dedus că dacă un nene primește bani ar cam fi cazul să facă ceva in schimbul lor… și cam ce ar trebui să facă ăștia de la ambasadă – sa stingă incendii? Nu, aia sunt pompierii. Sa învețe copiii? Nu, aia sunt profesorii. Sa facă injecții? Cred că ai înțeles acum.

      82
  15. Cei mai buni negustori de sclavi negri din Africa erau evident niste negri. Intermediarii si samsarii de forta de munca aproape necalificata din Romania l-ar face pe Giovani becali sa planga vazand comisioanele. Ala lua 8-10% din tot salariul fotbalistului pe toata durata constractului , raketii astia cu conexiuni in politie si servicii iau 50% din tot ce agoniseste fiecare palmas care isi mai si plateste singur cazarea la 5 stele(adica mai sta cu 5 stelari in baraca) masa si transportul. Am vandut sasi, evrei, s-au terminat acum vindem si palmasi

    234
  16. Bine, dar rolul ambasadei/consulatului român de oriunde nu e să ajute romănașii, e să le aducă aminte de ce-au plecat.


    Comentariu apreciat.430
  17. Iar madam Violeta, spaima liftierelor, s-a dus în vacanta in germania, omologul ei german nici n-a bagat-o in seama.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?1519
  18. mai bine CIA decat KGB…

    179
  19. A fost un reportaj acum 2 saptamani, filmat de BBC si preluat cred de Digi, in care un neamt patron de ferma de sclavi declara nonsalant ca le-a oprit pasapoartele unor muncitori romani?! Ca sunt neobrazati si sa fie sigur ca nu se cara. Si am urmarit cateva zile, nicio reactie a autoritatilor romane.

    181
  20. @Eftimie: “e cunoscut ca agent CIA”….de către cine, cum, unde, când, de unde până unde?!?! Fără răspuns la astea sună ca pe vremea lui Stalin când fraza kak istvesno (după cum se știe) îți băga hoitul în Siberia Gulagului sau în mormânt
    Un link, ceva?


    Comentariu apreciat.3512
    • Eftimie se oftică de moare că l-au luat pe Hurezeanu la CIA, și nu pe el.

      Ce să faci, americanii sunt mai civilizați… nu e așa de mult de muncit la spălat budele din sediu, morți de scăldat – nici asta nu se mai practică, iar de când cu Internetul, nici turnătorii nu mai sunt ce-au fost.

      139
    • O manipulare mica nu strica niciodata

      92
  21. Nu imi aduc aminte daca am mai comentat vreodata pe aici desi a fost material suculent gramada, uite ca m-a declansat Eftimie.

    Nu am urmarit in detaliu povestea cu lucratorii din Germania dar intr-un final ce i se reproseaza ambasadorului de e facut albie de porci? Ca oamenii nu au incredere in statul roman ci in sindicatele de acolo care stiu exact cum merge treaba si ce se poate face?

    Lasand la o parte asta, sa ne uitam un pic la oamenii nostri politici, la populatie, la tara iar Eftimie si la el insusi apoi si la Hurezeanu. Asa o fi, ca acesta din urma e ultimul jeg in comparatie cu ceilalti enumerati? Nu zic ca Hurezeanu e perfect, o fi avand hibe, nu-i stiu biografia detaliata, dar zic ca e mult mai decent, inteligent si cu tone de cunostinte fata de multi altii. Iar Eftimie l-a gasit tocmai pe el sa cultive un discurs al urii si sa improaste cu rahat total gratuit. Ca o fantezie, asa, cum ar fi ca necrutatorul Eftimie sa scrie un articol depre el insusi avand aceeasi exigenta maxima si aceeasi agresivitate?

    51
  22. Hurezeanu ăsta dintotdeauna a avut așa, o alură de poponar flamboyant. Fetita, fetița…

    1011
  23. Hurezeanu e la fel de fătălău că Fuego.

    611
  24. Dl. Hurezeanu este o personalitate a sc. XX – le-a care a militat la radio Europa Liberă pentru drepturile omului , democrație , alegeri libere etc.
    Este un vorbitor cursiv de limbă germană dar mai ales de lb. română , un intelectual de cinste al acestei țări dar și un creștin ortodox.
    Cinste lui pentru că intervine în favoarea României.
    Cu mentalitatea comunistă a unora de azi dacă Cioran , Eliade , Ionesco ar activa în literatură ce statut ar avea astăzi ?!

    919
  25. În opinia mea, dl. Hurezeanu are o singura problema: este prea dornic sa fie pe placul gazdelor.
    In astfel de situatii, în mintea diplomatului român apar dileme de genul “daca fac/zic asta, se supara nemții, daca nu fac/zic, se supără ai mei… ce să fac/zic?” Din câte am văzut/citit prin presa online, răspunsul pe care și-l dă dl. Hurezeanu la astfel de dileme interioare este “hai să nu-i supăr pe nemți, că dacă mâine se schimbă situația la București, ei sunt singura garanție pentru menținerea mea la Berlin”. Așadar, nu înseamnă că nu-l interesează soarta românilor, ci doar că vrea să deranjeze cât mai puțin (ideal: deloc) autoritățile germane. Ceea ce, până la urmă, se reduce la același lucru. Cum ar zice dl. Johannis (l-am votat de două ori, îmi asum!): ghinion.

    Anyway, Hurezeanu e un pește mic, azi. Multă lume nici nu știe că există, la propriu. Basescu i-a avut pe Liiceanu și Patapievici, ăștia da influenceri în epocă :)
    Ce nu realizează dl. H (sau, dacă o face, înseamnă că își asumă situația) este că atunci când se va vorbi despre beneficiile României de pe urma atitudinii prietenoase față de Germania, în contextul faptului că am avut un președinte sas vreme de un deceniu, în cârca lui Hurezeanu se vor pune toate neîmplinirile.
    Altminteri, cu sau fără Hurezeanu la Berlin, PNL-ul nu vede vot de la mine câtă vreme sunt acolo Boc, Turcan și alți PDL-iști.

    147
  26. Mai moderați comentariile ,nu lăsați toate gloabele puturoase să-și bage capul în poza.

    13
  27. 1. S.S. are dreptate, subscriu, Hurezeanu vrea sa se aiba bine cu gazda.
    2. “ANGAJAT” CIA?:)) Sigur, are si carte de munca…
    3. Exista o singura solutie, Eftimie Ambasador La Brașov.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.