De ce se agită InternetCorp cu WSPro și WeLead

Săptămâna trecută, InternetCorp au anunțat o versiune cu plată a Wall Street, portalul lor de articole de business scrise de oameni care nu înțeleg despre ce scriu (vă explică Radu cum funcționează schema), azi anunță lansarea unei platforme de retargetare numită WeLead.

Teoretic, ar părea că nu stau pe loc și se mișcă în piață, fac alianțe, lansează produse noi și cuvinte din astea mari.

Practic, totul e făcut dintr-un motiv de simplu: e mai ușor să faci din astea decât să te pui la punct și să încerci să te miști într-o zonă în care chiar ești un produs bun, peste concurență, și deci să nu mai fii un publisher prost.

Dar asta e greu de tot. Trebuie să angajezi și oameni buni, care să scrie articole pe care oamenii vor să le citească, nu doar dau peste ele, designeri buni, care să curețe de rahat toate site-urile grupului și să le aducă la nivel de 2016 (a fost inventat telefonul mobil cu internet, dacă nu știați), specialiști în usability, care să facă un pic de magie, copywriteri care să scrie titluri bune, oameni care să producă opinii citibile (nu rahaturi scrise în limba de lemn, ca acum) și așa mai departe.

Și asta trebuia făcut acum 5 ani.

Pentru că e nevoie de timp să schimbi mentalitatea publicului. Și nu mă prind ce au păzit până acum. Era de ajuns să facă un sondaj, să vadă care e cel mai bun site pe nișa X și să copie de la ei totul. Ce au ZF în plus? Ah, pe lângă mucoși au și oameni care pot scrie analize pe domeniile despre care scriu de 20 de ani? Păi hai și noi! Ce au site-urile de femei? Guest authors vedete? Hai și noi! Ce au toate? Comunitate? Hai și noi!

Dar e greu să faci din astea când ești zgârcan și prosto-păgubos. E mai ușor să faci email spam, să cumperi trafic la kil și să lansezi produse și servicii pe lângă produsele tale proaste. E ca și cum te-ai lăuda că ai schimbat ambalajul unei ciocolate proaste, deci e de așteptat ca produsul să fie privit cu alți ochi. Nu, e tot o ciocolată proastă!

Și geez, avocatnet are un design direct din anii 90. Mă doare capul cum lansează ei comunicate și proiecte de parcă ar fi buricul caisei și nu sunt în stare să repare mizeria aia de site. Pentru că da, ei sunt un publisher important, care n-are 2.000€ să schimbe designul.

Pe de altă parte, când văd că oameni de genul Liviu Taloi încă mai există în piață și SEOMonitor n-au murit, îmi dau seama de ce Raluca Mateiu nu știe ce să facă.

Ah, și mai e ceva: dacă printr-o minune ar găsi un strategist care să înțeleagă ce trebuie făcut și care să vrea să se bage în troaca lor, pun pariu că n-ar rezista prea mult și l-ar zbura după câteva luni cu ideile lui stupide. Been there.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

10 comentarii

  1. Deștept și bun durează, e scump și crește încet. De ce să te chinui când prost și ieftin scade încet mai că nu se simte. Concurența non-zf nu e la orizont, de să te agiți când și așa ești ocupat cu frasuirea si ppt-urile?

    00
  2. imi aduc aminte cu drag cum imi propunea Liviu Taloi campanii gen Hai, o faci pe asta gratuit, sa vada ca poti, dupa care vom face si pe bani. the cutest moment of my life

    • Who the heck is Liviu Taloi ?

      00
    • un nene care în anii de boom consulta magazine online. orice fraier care avea 10.000€ în buzunar și se visa noul emag dădea de taloi, care il învăța ce să facă: 1 site, un operator telefonic, contacte la importatorii de electronice. după care a fost consultant pe la magazinele mari, dar fără prea mare succes.

      a încercat ceva cu mcdonalds și nu i-a ieșit https://zoso.ro/vierme-mcd/

  3. Mda, chiar am vrut sa dau 2 euro pentru o luna de proba la WSPRO dar m-au facut sa ma razgandesc.
    Ei nu spun cum se plateste, daca au Paypal, in schimb cer numarul de telefon „ca ma suna ei”. WTF e site de dating sau jocuri si concursuri ? Pentru 2 euro imi vor si numarul de la pantof ?
    Intre timp am tras cu coada ochiului si am vazut articole „profesioniste”, unul mai vechi cu Florinel Chis si inversare de lider pe piata cardurilor (who cares?), intr-adevar pasionante..

    Concluzia e din Texas: Fuck them and the hoses they rode ! :)

    00
  4. Tăloi e ăla care se tot poza cu mustața aia falsă?

    00
  5. Imi place ca pe welead.ro, in descriere, nu-s in stare sa scrie corect numele unui site de-al lor, Kudica in loc de kudika,

    https://imgur.com/HyeLAOn.png

    00
  6. Draga Zoso, tot respectul! Si asta, pentru tot ce faci!
    Insa, a copia, la conjunctiv prezent, persoana a – III – a plural, este sa copieze, nu sa copie.
    Spor la treburi!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile