Envipco, cei care produc automatul de reciclat PETrică, au deschis o fabrică la Sebeș

Dorință există.

Cam asta trebuie să înțeleagă toți oamenii din domeniul reciclării. Că vremea pentru teste și încercat marea cu degetul a trecut de ani buni, acum e momentul pentru acțiune cu toată viteza.

De aceea Envipco, unul din cei doi producători de automate de reciclat recipiente, a deschis o fabrică la Sebeș. Fabrica va produce 6.000 RVM-uri anul ăsta și 12.000 anul viitor. RVM e reverse vending machine, adică automatele alea în care bagi recipiente goale și primești un bon valoric, v-am mai povestit anul trecut de ele.

Pentru că, așa cum ziceam, dorința oamenilor de a recicla există. Nu neapărat pentru bani, aduceți-vă aminte de clopotele alea de plastic, erau pline și oamenii se plângeau că voiau să mai bage în ele. Așa și aici.

Revenind la fabrică, investiția inițială este de 2 milioane de euro, vor fi 40 angajați la producție.

   

Primarul din Sebeș, centru, care ne-a făcut o glumă de am râs cu lacrimi. Nu mai țin minte contextul, dar a zis ceva de genul "…pentru că avem și autostradă…(pauză de efect)…pardon, autostrăzi". Frumos. Elegant.

 

Primarul din Ciugud. Acel Ciugud. Dacă știam că va fi acolo, aș fi pregătit niște întrebări, poate ieșea ceva.

Bogdan Purcherea, Director Envipco România

Un interviu cu Bogdan Trancă de la Envipco despre tipuri de sticle colectate și alte informații:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

17 comentarii

  1. cum… adica nu dam foc la plastice in delta ? #sanzi

    00
  2. Știi ce e mișto? Am auzit despre Ciugud că e cool etc dar nu știm numele primarului ( cel puțin nu l am reținut eu) . Asta e de bine cred eu… înseamnă că e o echipă solidă acolo. PS: Când vreți să vomitați și nu puteți căutați pe yt canalul lui piedone

    00
    • NOU
      #4

      Tocmai pentru ceea ce a făcut, numele lui ar trebui să fie cunoscut la nivel național. Mai ales că era de la PSD și a fost dat afară pentru motive imbecile, deși omul și-a făcut treaba la Ciugud cu vârf și îndesat, demonstrând că există (existau) și în PSD oameni care știu să își facă treaba fără să fure. Ăsta era omul pe care PSD trebuia să îl bage în față, să își facă reclamă etc. Dar ei, nu. „Îl dăm afară, că nu e de-al nostru, nu știe să facă ce facem noi.” Bravo locuitorilor de acolo că îl tot aleg pentru că au văzut că omul face treabă bună.

      00
    • De acord cu ce spui. Eu nu vroiam sa minimizez meritele primarului ci cred că tot succesul se datorează muncii echipei… Și acum am coșmaruri cu tonul superior al lui Oprescu când vorbea numai la persoana întâi singular. Încă sunt foarte multi primari in Romania cu defectul ăsta

      00
    • Și încă ceva. Poate că e mai bine că nu l au bagat pesediștii in fața. ( Deși PSD putea profita așa cum spui și tu) . Spun că e mai bine gandindu mă la comunitatea locală de acolo și chiar la primar….când alergi pe la întruniri politice , televiziuni etc nu prea mai ai timp de muncă…

      00
  3. Scuzați ignoranța! Nu am mai trecut pe acolo de vreo 15 ani!
    Deci există o metodă de a evita trecutul prin Sebeș? Adică venind dinspre Ungaria spre sud estul României Sebeș nu mai există pe hartă? Ca punct roșu?
    Dacă da, felicitări!!! Am făcut câteva drumuri acum mulți ani și Sebeș era ceva ce merita să dispară!

    00
    • Este autostrada de la Deva spre Sibiu (cred) și de la Cluj in momentul de fata se poate merge pe autostrada pana la Sibiu (și nu intri in Sebeș). Prin Sebeș acum cam bate vântul, maxim 3-4 mașini intr-o intersecție am prins.

      00
    • Traiască tineretul sebeşesc!

      00
    • de la Sibiu la Timișoara poți merge pe autostradă aproape complet, lipsește doar o porțiune de 30km. la Timișoara vama e pe autostradă, după care continui până la Atlantic tot pe autostradă.

    • Păcat că nu ai dispărut înainte de a traversa pe acolo.

      00
  4. Mișto.

    Ar trebui pusă o garanție pe fiecare ambalaj… Nu, nu la mișto! Poate atunci n-ar fi la Cota 1400 când cobori din teleferic plin de gunoi… Sau la Vidraru.

    00
  5. Abia astept sa il vad pe PETrica in supermarket.
    Deja Kaufland are o varianta de Petrica la mine in oras, dar mult mai mare, ca e amplasat in parcare, de ocupa 4 locuri. Problema lui e ca nu primeste sticla, doar plastic si doze, si ca e pretentios cu forma ambalajului, lucru pe care nu il inteleg.

    00
  6. Ar fi super tare daca ministrul mediului ar scoate odata legea aia din sertar, cea cu 50 de bani pentru orice sticla/pet/doza… dar ce sa faci, Romanica loveste din nou… de 10 ani e amanata legea asta, prin care statul si cetatenii au numai de castigat si nu-i costa nimic… dar ca sa nu cumva sa piarda niste unii bani si sa fie obligati sa faca centre de reciclare pentru astea … nu mai bine suferim toti?

    #imposturaucidevisuri

    00
  7. Primesc aparatele alea si bidoane de 5 L? Cele de lichid de parbriz, apa plata. Si poate in viitor chiar ambalaje non-PET (cele de detergent samd). Cei de la Kaufland au o initiativa de felul asta pentru plasticul non-standard.
    Si cel mai important – sa functioneze. Ieri am fost cu 2 plase de cutii/sticle si aparatul era blocat. Ghinion, vorba prezidentului.

    00
  8. daca nu ma inseala memoria, nu s-a dat acum vreo 2 ani legea aia cu garantia la ambalajele reciclabile (sticle, pet-uri) si sistemul national de colectare a lor? se mai intampla ceva sau o labarim la infinit cum suntem obisnuiti si apoi ne plangem de ce e plin de PET-uri prin ape si peste tot?

    00
  9. De ce nu scrie articolul ăsta Eftimie, să ne spună de ce e nasol că există așa ceva la Brașov și cum el e mai deștept și ar fi făcut ceva mai mișto? :D

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile