Vreau să am o afacere! Ce afacere? Nu stiu, mă gândesc.
Aud afirmația asta zilnic, de nenumărate ori. Și mulți nu înțeleg cum de nu s-a lipit de ei ideea aia grozavă de afacere care să îi îmbogățească peste noapte. Oare ce să fac? Cum? Unde? Pesemne am ghinion. Alții au noroc. Eu nu am câștigat vreodată! Carevasăzică … universul conspiră. Divinitatea stă în calea realizării mele financiare. Nefericirea mea derivă din lipsa banilor. Sau … ?
Afirmația asta cu „vreau să fiu antreprenor să nu mai am grija banilor” e de o penibilitate absurdă. A „deveni” antreprenor nu înseamnă că devii un om fără griji, dimpotrivă. Un antreprenor e un rezolvitor de probleme și cam atât – și nu cred că cineva a devenit antreprenor (doar) pentru a face bani. Dacă vrei să faci bani și te duce capul există variante mult mai simple: te sui în avion, emigrezi, și devii CEO/CFO/CIO destul de rapid dacă ești motivat, bun în ceea ce faci și muncești. Primești un Q5/Q7, nu ai griji, și taci când e momentul. Iei comisioane din targeturi, vested capital, poate chiar primești acțiuni. Dormi bine că nu ai rate și credite. Și nici nu plătești salarii. Nu te bagi să muncești 16 ore pe zi, 7 zile pe săptămână. E atât de simplu.
Dar totuși am o idee de milioane! Nu ți-o spun că mi-o furi!
Suntem 8 miliarde de oameni pe această planetă. La orice te-ai gândi, chiar și dacă 1 la 1 milion dintre oamenii de pe planetă s-au gândit la asta, tot sunt 8.000 de oameni care au în minte exact ideea ta – oameni care activ cochetează cu ea. Și statistic 1000 sunt sigur mai deștepți sau mai potenți financiar. Antreprenoriatul nu presupune o idee. Tocmai de asta nu poți breveta nicăieri în lume o idee în sine. Vezi UiPath. Existau mii de companii acum 10 ani care făceau macro-uri, automatizări de procese cu roboti, OCR, etc. În sine ideea exista bine mersi. Vezi Gmail. Vă aduceți aminte ce grad de penetrare avea Yahoo? Poate unii chiar realizați cât de târziu a început să domine Facebook jocul dintre Myspace, Netlog și HI5.
Antreprenoriatul presupune un context favorabil însoțit de viziune, hotărâre (și încăpățânare), execuție superioară, scalare, acces la finanțare, foarte mult tupeu și enorm de multa muncă – și ocazional câte o tableta de xanax cu whisky. Sau nimic din cele de mai sus si noroc pur. Chior. Daca 1:10.000 romani au noroc chior, tot sunt 2.200 antreprenori celebri formati asa.
O să le iau la rând.
Contextul favorabil: Degeaba ai un business care produce pâlnii din lemn dacă nimeni n-are nevoie de ele.
Viziunea: În primul rând, mulți nu înțeleg că antreprenorii nu au pornit la drum cu scopul de a deveni antreprenori. Ci au văzut o problemă care ii frustra. Pe care au început să o rezolve, inițial fară bani, sau pe bani putini și în pierdere – enorm de mulți din pasiune. Și ușor-ușor, cu timpul, și după multe nopți nedormite și strâns din fund (la gândul că rămân fară casă daca se întâmplă chestii care nu țin neapărat doar de ei) au început să câștige din asta, însă doar după ce au scalat.
Antreprenorii în serie sunt oameni deștepți care având capital după succesul inițial au vânat companii cu potențial. Devine mai degrabă rolul unui investitor, nu al unui antreprenor per se. Musk nu a fondat Tesla.
Tot văd prostia asta cu „oameni de afaceri” care se plimba pe la diferite la conferințe. Speakeri motivaționali. Influenceri. Fară vreun rezultat per se. Avea Sima o vorba super deșteaptă – nu ești investitor până când nu ai pierdut 1M de euro pe bursă. Mă sperie să văd că unii care nu au reușit să facă bani exclusiv din conferințe și traininguri, dau altora sfaturi. Si au sute de mii de followeri. Care … ii recomanda?!
Antreprenorul real nu are timp de sală, nici de speed-dating și de alte căcaturi activitati de genul ăsta. El pune mâna pe telefon dacă vrea să cunoască pe cineva. Nu are timp de mese festive, conferințe unde să vorbească despre echipa lui, despre viziunea comună, despre fericirea de a fi independent. Toți antreprenorii pe care îi cunosc sting lumina cu mult după plecarea ultimului angajat în primii ani de viață ai companiei. Iar cei buni cu adevărat, nu au absolut nici un motiv (dimpotrivă) să împartă rețeta succesului.
Hotărârea: Antreprenoriatul nu presupune nimic sexy. Și nu, nu primești nici Cayenne nici Macan. Primești probleme de rezolvat. Cu cât crești mai rapid și/sau mai mult, cu atât numărul de probleme și complexități creste. Antreprenoriatul presupune să îi dai înainte atunci când toți iți spun să renunți. Să iți pui casa ca și colateral atunci când proprii tai părinți iți spun să te oprești că nu vei reusi. Să continui și să recrutezi o noua echipa deși ai dat faliment de 5 ori cu acceasi idee (vezi WD-40 sau 7UP cum au reusit). Nu presupune să ai 2 apartamente de închiriat și niste tricouri aduse din China puse pe OLX.
Execuția superioară: Veverițele sunt plătite în alune. Nu este important doar să rezolvi o problemă, ci să o rezolvi cât mai eficient. Pe termen lung doar business-urile ce automatizează și eficientizează masiv procesele supraviețuiesc. Eu vreau o fabrică cu 2 angajați, un om și un câine. Omul să hrănească câinele, și câinele să îl muște dacă se apropie de utilaje.
Scalarea: Cum să faci din 1 un 2, de 100 de ori. Multe modele de business nu scaleaza. Multe taskuri nu pot fi delegate. Și afacerile astea rămân la stadiul de „lucrez, dar pentru mine”. Sunt o companie cu 1 angajat. Eu.
În România scalarea și delegarea sunt niște deziderate utopice de regulă. Ce m-a lovit – pe mine unul – cel mai tare mental a fost refuzul oamenilor de a primi +50% în bani pentru +50% în implicare. Este mult mai greu să angajezi pe cineva cu 20.000 RON comparativ cu 10 oameni de 2.000 de RON. Și core team, e mereu greu de format. Oamenii nu au cunostiinte de bază. Ei consideră 100 lei vânzări = 100 lei salariu. Nu înțeleg că din ăia 100 lei chiar dacă vinzi servicii, marja e 20% maxim, apoi ai TVA 19%, impozite și taxe, costuri fixe, licențe software, și că din 2 lei la ei ajunge 1 și un pic datorită taxelor salariale care sunt enoooorme.
Finanțare: Money is money. E atât de simplu. Nu ai bani, nu poți face bani. Am înțeles foarte târziu asta. Capitalul nu munca, este resursa numărul 1 în orice afacere de succes. D-aia Germania e unde e. Am văzut recent o fabrică de centuri de siguranță cu ZERO angajați. O să mă înjure multa lume, dar „în noua era”, resursa umană devine irelevantă la nivel scăzut și mediu specializat. Pentru că acolo se automatizează. Iar daca jobul tău e automatizabil, ai pus-o. Secretul e să te specializezi. Să pui mâna pe carte. Să citești. Să devii ne-automatizabil.
Big risk + money on the table = rezultate pe măsură. La nivel corporate capitalul te ajuta să gândești pe termen lung, să pierzi intenționat bani pentru a face bani, să recrutezi talent, și să gândești la alt nivel.
Tupeul: Antreprenoriatul presupune de regulă un tupeu fantastic, în multe nișe. Ideea că te poți lupta cu multinaționale care au de 100 de ori resursele tale umane și financiare e cel mai simplu exemplu.
Munca: Tot aud asta cu „prietenul meu are niste afaceri în care nu se implica deloc”. Păi, prietenul tău nu e antreprenor. E combinatozaur. Nu exista delegare perfectă. Nu în România cel puțin, că peste lac, mai exista (rareori) exemple. În România dacă delegi la modul ăsta te trezești în fundul gol și fără casă.
Un antreprenor muncește deseori 7 zile pe săptămână. Uneori 12-16 ore pe zi. Cu sacrificii enorme în plan personal și sentimental. Și nu, antreprenorii nu stau seară de seară prin cluburi. Nu acolo îi găsești.
Viața de antreprenor poate să fie superbă. Însă doar dacă iți place cu adevărat ceea ce faci, și dacă ai suficientă nebunie, pasiune și convingerea că o poți face mai bine decât toți ceilalți. Așa că trebuie să ai mare grijă înainte de a presupune că gata, te faci antreprenor și stai pe la terase în timp ce alții muncesc și banii curg.
Mulți aleargă după himera asta, băgându-se în domenii pe care nu le stăpânesc, în loc să facă în continuare ceea ce se pricep (cât de cât). Ca atare, eșecurile sunt răsunătoare.
Și pierd tot ce au. Iar în business, lumea cunoaște doar câștigătorii.
Asta e cam bullshit. Eu am doua afaceri in domenii diferite in care m am bagat fara sa stiu nimic. Adica cand am inceput eram zero barat. Diferenta o face capacitatea de invatare. In 6 luni stiam la fel de mult ca cel mai bun electrician al meu. Poate pe statistica e totusi cum spui.
Mulți, nu înseamnă toți. Aș putea spune și eu că poate ce zici tu e bullshit, că a fi în două biznisuri diferite nu înseamnă neapărat că ești și un barosan, dacă știi cum zîc. Plus că mie-mi miroase asta cu hai să ne lăudam pe net, dacă vreau neapărat să despic firul în patru. Dar dacă ți-a ieșit, bravo ție, eu nu-s făcut pentru biznis.
Oare autorul chiar are o afacere sau doar ii invata pe altii despre afaceri?
neah, e un prostan aiurea. ignoră.
esti nou pe aici, asa-i ?
da, are 34 comentarii, crede că ne jucăm
Sebi, cred că totuși la mine e invers. Afacerea mă are pe mine și nu eu pe ea :))))
@alter ego, păi dacă n-ai găsit un prostan ca mine, care să muncească pentru alții ca pentru sine…de doojdeani fac asta, bou cu cabină ce sunt
E gresit articolul! Eu am auzit pe domnul Lorand cand spunea ca un antreprenor lucreaza 4 ore pe zi, sambata si duminica liber. Alti antrepronori de succes au luat produse din China si le au pus pe Amazon. Booommm….in cateva ore vanzari de sute de mii de euro. Ce e asa de greu???
domnu’ Lorand este un zeu pentru mine și mulți am fi putut face ce face ‘mnealui da’ nu putem, din cauza părinților; păi cine plm vine la un curs (sanchi) ținut de ciprian apopii sau cornel croitoru? măcar vali să fi fost, că-l scriam cu “y”…
Deci sunt investitor.
Ai auzit @eftimie /s
Acum, sa fim cinstiti, cultural Romania e o tara unica, pentru ca reusita in afaceri in anii 90 si chiar 2000 a venit natural, fara eforturi, practic multi au fost purtati de val fara sa faca nimic, si atunci exista ideea ca afacerile pot fi foarte easy.
Mai exista si categoria de tepari/combinatori, care la nivel mic sau mare, pornind de la samsarii de masini, pana la Becali si Patriciu, au comis siruri intregi de ilegalitati, iar societatea de multe ori ii pune/i-a pus pe un piedestal, e greu sa gesesti in Romania niste antreprenori ce pot fi dati exemplu, toti au trecut tumultos, afaceri dubioase sau legaturi politice. (nu ca familia Kennedy era altfel, sau Trump).
Eu consider destul de scazut nivelul antreprenorial in Romania, si pentru ca s-a vandut ff fbine ideea ca vin multinationalele, te angajeaza, iei 2500 euro pe luna si octavia masina de serviciu, pentru ce sa te mai agiti-chiar daca , cu putin efort, poate lucrand pt tine ai obtine dublu. Si as mai puncta faptul ca antreprenorul roman nu are sanse mari in fata multinationalelor, firmelor straine, din cauza creditarii, care pe motiv de dirty country/stupid people, si comportament tip cartel, risc sa zic eu(de aia apara von groningen democratia pe la proteste), este foarte scumpa (6% credit in euro in Ro fata de 1% in alta tara, comision pt orice, etc).
tu esti afaceristul ala care plateste 3000euro//luna la o dacie dar nu dai 3000e salariu la angajati?
Eu nu dau bani angajaților. Și-i fac singuri. Eu doar le ofer unelte, cadru și know-how. Și ocazional ajutor și îndrumare in momentele grele.
In alta ordine de idei ce Dacie e 3000 de euro pe lună?
lol. de parca daca se multumesc cu 2000 lei nu-i dai afara. de parca nu le setezi tu targeturi. de parca le intra banii de la client direct si de parca iti taie factura tie pentru consultatie.
dacie de lucs.
Pare ca Alter Ego stie ce vb si inteleg ca are grija de angajatii care performeaza.
Sunt curios cum reuseste sa aiba o viata personala pe langa munca
@Cici ii dau afara dacă nu produc aia 2000 de lei minim pentru că îmi generează pierdere. Daca produc peste cinste lor. Primesc %. Iar dacă produc constant peste și sunt loiali, nu am in general o problema in a le oferi după câțiva ani și vested stock.
nu mi se pare echitabil. tu primesti % din ce castiga ei __in fiecare luna__ dar ei primesc procent din firma in care lucreaza dupa cativa ani.
how about din prima zi?
@Cici how about hai sa nu. Acțiunile răsplătesc riscul. Riscul lor e 0. Daca puneau bani și riscuri cu mine din ziua 1 primeau acțiuni din ziua 1. Așa primesc după 3 ani, când devin piese importante în echipa. E o posibilitate nu o obligație.
Munca se răsplătește cu bani nu cu acțiuni. Cu procent din realizări nu din companie.
Daca compania X are o evaluare de 10M și îți da 2% in ziua 1, practic ți-a făcut un cadou de 200.000 euro la semnare. Ce zici e firesc?
hai sa da. din prima zi, eu angajatul produc acea valoare.
tu ce risc ti-ai luat? sa nu platesti ratele la dacie?? ce altceva? o amarata de chirie in pipera?
what else?
nu serios ce risti? banii de la parinti? 1% din banii personali? hai sa masuram.
si aia 200.000 euro semnezi ca mi-i dai peste 2 ani. sau 5 ani. sau cat vrei tu. dar semneaza din prima zi. ca de promisiuni m-am saturat.
Greșit, Cici.
Tu produci poate, pote după câteva luni – la multinaționale ca alea au timp. La SME trebuie să se VADĂ că ai să fi înstare să produci – cu cât mai repede cu atât mai bine.
Back on track: Când eu, în cazul acesta Alter Ego, și-a făcut firma bănuiesc că a riscat ceva. Eu cel puțin risc tot timpul și reinvestesc fiecare cent câștigat. Ce vrei tu este să devii coproprietar. Am auzit de cazuri ca cel descris de tine, coproprietate de la bun început. Cred că în Coreea de Nord și poate prin Cuba.
Cici viitor acaparator a mijloacelor de producție.
@AlexF uite vezi tu zici cateva luni, @AlterEgo vede cativa ani pentru obligatiuni. care again, riscul e si al meu. de ce sa vin la firma ta, mai bine merg la Amazon, ca la aia sigur in 5 ani fac 500k euro (nu 200k)
de ce sa risc eu sa schimb jobul ? de asta zic, sa calculam. ca daca AlterEgo are 10m euro de cand a vandut neogen (si nu-l cheama fusu) si el in toata afacerea risca 100k euro pai scuza-ma, vreau 10%.
daca firma ta, are deja in banca, pe rapoate pe care le vad si eu are bani, pot sa zic, da e riscul mai mic sa dea faliment, ma bag, ca hai poate poate peste 5 ani suntem inca prieteni si semnam atunci un act aditional ca peste alti 5 ani imi da obligatiuni.
dar daca tu esti un startup, in care ai bagat 20k si crezi ca ai firma, te inseli.
iar partea ca iti iei masina in leasing ma deranjaza cel mai tare
adica n-ai bani nici de o masina, dar tu risti..lol. ce risti?
@Cici drum bun spre Amazon sa faci pipi in sticla de Cola sau pe tine :-)))
„Eu nu dau bani angajaților. Și-i fac singuri. Eu doar le ofer unelte, cadru și know-how.¨
Cand aud asta rad, in ce proportie iti merge?
Apropo eu am refuzat +50% în bani pentru am ma intoarce la 100% load de anul trecut.
@Pablo gresit. aia cu pipi nu sunt angajati Amazon. Aia sunt platiti pe firma loc, cam la fel cum face @AlterEgo. ei au GicuSRL cu unic client Amazon. Cum se zice, practic se platesc singuri. Eu vorbeam de corporatie. de Pipera, de Iasi, centre de dezvoltare cu ingineri. nu muncitori necalificati. Aveam impresia ca asta angajaza si Alter Ego.
sau poate ma insel.
@Cici
Spre exemplu, ultimul risc a fost pe 20 luna asta cand am dat 50.000$ din buzunar ca sa platesc angajatii, sperand ca o sa incasez facturile.
Facturile au intrat, dar cui i-a țîțîit fundul vreo 10 zile si s-a rugat de aia cu cate 3-4 telefoane si mailuri pe zi sa plateasca.
Angajatii doar au incasat banii si s-au dus la bere.
@Gogu: factoring. mai zi.
@Cici.
Da, stiu si de factoring. Si?
Cum ar fi sa te angajez eu pe tine pe 10.000lei, dupa care sa-ti zic: Stii ce? Iti retin 200lei pe luna ca sa fii sigur ca iti primesti banii pe 20 cand scrie in contract.
Daca nu esti de acord, te trimit la banca sa-ti faci singur contract de factoring.
@Gogu dai aciuni de diferenta aia de bani?
@Cici, acum sincer, când te-a dat “afara” domnul alter_ego ,posesor de Dacie cu evacuare cu un sunet deosebit,dacă îmi aduc bine aminte?
Părerea mea este că aceste sfaturi sunt foarte bune, însă în România au o aplicabilitate redusă deoarece aici în general oamenii vor prețul cel mai mic, iar asta pentru producător/vanzator vine cu niste compromisuri greu de depășit în momentul în care vrei sa te dezvolți.
Voi da un exemplu foarte simplu in acest sens și anume restaurantele – în orașele mai mici, in jurul a 100.000 locuitori, chiar daca sunt capitale de județ, dar nu sunt orașe universitare, oamenii nu prea merg la restaurant și atunci când merg vor sa primească mâncare de toți banii că să zic așa – asta pentru că în România nivelul mediu de trai este scăzut.
Nu poți da mâncare multă și buna in bani putini și atunci acea mâncare nu poate să fie la fel cu mâncarea de la un restaurant mai bun din București (să zicem). Astfel, deși prețul pe porție nu este cu mult mai mare in București, in general într-o porție de la un restaurant din tara vei primi mai multă mâncare, dar in general mai slabă calitativ.
Cel cu restaurantul din țară se va adapta la clienții pe care ii are, dar îi va fi foarte greu să facă o franciză din restaurantul lui- pentru că mâncarea este slabă calitativ.
Restaurantul din București nu va putea face nici el franciză in tara, pentru că în țara lumea vrea in general mâncare multă și ieftina – adică foarte greu poți dezvolta o astfel de afacere.
Sunt convins că vor veni o grămadă care vor spune că ei ar da mai mulți bani într-un oraș din țară pe o mâncare mai buna, dar pur și simplu, raportat la media populației, acest lucru nu este adevărat – oamenii vor mâncare multă și ieftina.
Deci, din punctul meu de vedere, acesta este unul dintre aspectele care împiedică dezvoltarea unor afaceri in Romania și anume discrepanta intre ce spun oamenii și ce vor ei de fapt – asta este greu de stabilit.
Dacă vreți este ca la manele, majoritatea spun că nu le suporta, să nu audă de manele,dar cum lansează Tanca Uraganul o melodie noua în câteva zile ajunge la milioane de vizualizări.
(,,in general într-o porție de la un restaurant din tara vei primi mai multă mâncare, dar in general mai slabă calitativ.,,) Fac abstracție de aberația asta.
Cam care este prețul dispus să îl plătești pentru un meniul zilei ?
Pai daca ala si-a facut restaurant in Faurei (sa zicem) , inseamna ca e lipsit de simt practic. Mai bine isi face afacere cu plasarea fortei de munca, un videochat cinstit sau o agentie de pompe funebre.
Basca ca nu toata lumea vrea sau poate isi dezvolte franciza. Destul de multi se fac antreprenori ca sa nu aiba sef. Statistica zice:
„95% din companiile active în România sunt microîntreprinderi și 82% au maximum 3 angajați”
https://assets.republica.ro/20200314/400×0/46773a24f74ef06966a7ecce14ccc707d209d5d6.jpg
@Paco
Iar faptul că există foarte mulți oameni care pun problema ca tine este un alt motiv pentru care este greu sa dezvolți afacerile in România.
Astfel, eu am scris niste chestii pe care le-am argumentat – că părerile mele sunt bune sau rele asta poate aprecia oricine, dar sunt totuși argumentate.
Tu vii și spui mai întâi că o idee de-a mea este o aberație. De ce este o aberație nu știm, că nu stai sa explici.
După aceea întrebi ce preț sunt dispus sa plătesc pentru meniul zilei.
De ce m-aș chinui sa îți răspund, ca să îți dau motiv sa spui din nou că scriu aberații ????
Deci da, este greu sa faci afaceri in România, pentru că mulți oameni au atitudinea pe care o ai tu, nu au chef să vorbească, nu au chef să explice ce vor, trebuie sa le intri in voie și să ghicești ce vor, eventual pe degeaba sau pe un preț sub prețul pieței.
Prin sudul Spaniei, era acum 1-2 ani, când am fost ultima oară, 2 euro un pahar de bere/vin + tapas (o gustărică) inclus.
În România era 6-7 lei cea mai ieftină bere la restaurant și primeai doar berea. Te mai costa vreo 10-15 lei un pumn de alune.
Care e salariul mediu în sudul Spaniei, care e costul alimentelor, costul benzinei, costurile utilităților, taxele etc.? Cum poate un restaurant de acolo să îți ofere serviciile alea, iar unul din România nu poate?
În România restaurantele au costuri.
Deși văd că nimeni nu plânge de 35% comision la platformele de comandat mâncare, adus produsele de la Metro & restul de hipermarketuri când mai au 2-3 zile până la expirare și cumpărate cu ditai reducerea, dar în farfurie ajunge la preț de găină scoasă din ou lunea viitoare.
Viața e greu domne, că trebuie să plătești angajați, pe care ii tratezi ca pe intruși și de parcă le faci o favoare că lucrează pentru tine, de multe ori la semiîntuneric, că negru e mult spus.
Din analurile vieții de proprietar de restaurant.
@Ubercool
Restaurantul ăla presupune sa ai, să construiești sau sa închiriezi un spatiu, să cumperi sau sa inchiriezi mese, scaune, linguri, furculițe, cuptoare electrice, grătare, frigidere etc – astea costa bani pe care trebuie sa ii recuperezi din costul mâncării și al băuturii pe care o vinzi in restaurant.
Apoi trebuie sa angajezi niste oameni, care să gătească, sa servească la mese, să facă curat etc., oameni pe care trebuie sa ii plătești – și banii aia trebuie sa ii recuperezi de undeva.
La final trebuie sa rămână ai un profit că nimeni nu face afaceri din bunătatea sufletului,vrea să câștige ceva.
Dacă o bere la sticla la Lidl costa vreo 3 lei cât sa coste in restaurant, tot 3 lei, astfel că în 5 lei să incluzi o bere și o gustărică ?
Pai și restul cheltuielilor pentru funcționarea restaurantului cine le plătește ?
Insa comentariul tău ilustrează perfect ce am spus eu in comentariul inițial și anume faptul că în general în România oamenii vor ca la restaurant să fie mult și ieftin, de asta este greu sa dezvolți o astfel de afacere.
Atunci pui mâna și optimizezi fluxul de producție și distribuție a mâncării ieftine și multe ca să obții prețuri mai mici și o ușoară creștere în calitate care îți dă un avantaj competitiv peste ceilalți care fac asta.
Ți se pare că McD sau KFC pierd bani fiindcă nu fac fine dining?
@Mirel, oameni ca mine au făcut pe dracu în patru ca niște afaceri deschise de niște habarniști să nu se ducă în cap. Evident nu am avut succes, pentru că patronul știe întotdeauna ce e mai bine, el a pus banul automat e specialist în orice domeniu. De ce măncarea este ,, slabă calitativ,, la păduchioșii din provincie, iar în București este nectar?
Că tu ești dispus să plătești 50 de RON porție în București și ăla din Sebeș 30 pentru aceași farfurie cu creveți? Aceiași creveți congelați luați din cash and carry și prezentați în București drept,, proaspeți, recent pescuiți de la 50 de km, din Mediterana,,? E normal că ăla îți cere 50 că are cheltuieli mai mari ca ăla din Sebeș, doar că prețul mare nu face automat produsul mai calitativ, să ne înțelegem. Este greu să faci afaceri cinstite în Romănia nu din cauza oamenilor ca mine, ci din alte cauze. Eu pot și știu să duc un restaurant( am fost administrator la două localuri), dar nu știu să duc o afacere în IT, o un cabinet de pus tzitzi, o frizerie sau o clinică veterinară. Dacă am bani și văd oportunitatea, angajez pe ăla care știe, nu fac pe deșteptul și mă prezint prin mall Paco Patron.
Totuși fă un efort și răspunde-mi la întrebare. Să îmi fac și eu o idee cam ce înțelegi prin ,,măncare bună,, și raport preț-calitate.
@Mirel nu știu ce ai înțeles tu din comentariul meu, însă e clar că nu ești în stare să citești.
@ubercool, ți-a răspuns @Mirel, dar doar pe jumătate.
La final de lună plătești furnizorii, utilitățile și personalul. Ce rămăne e profitul tău. Afacerile nu merg în România pentru că în marea lor majoritate se plătește prima dată rata la Q7, la A5-ul soției, se încarcă cardul zdrenței ălea mici să mergă în vacanțe și să rupă instagramul, se termină piscina și ce mai rămăne plătim restul. Nu am pus din greșeală personalul pe ultimul loc. Fără materie primă, curent și spațiu nu poți funcționa, dar cu 4 în loc de 8 opt sclavi, poți, plus tăiat din costuri și urcat prețuri. După care începe circul. Mancare gătită prost, servicii execrabile, sictir, bere caldă.
@Ubercool
Care este rostul unor astfel de remarci cum că nu știu să citesc ????
Doar ca să ai tu ultimul cuvânt ?
@Paco
Dacă ai lucrat in domeniul restaurantelor atunci știi foarte bine că la meniul zilei este concurenta foarte mare, toti vor pune preturi foarte mici, cu un profit extrem de mic, ca să atragă clientul in restaurant, astfel că acel client fie sa mai cumpere ceva suplimentar,care nu e in meniul zilei, fie sa revină în restaurant seara sau in weekend.
De asta întrebarea ta nu este relevantă, pentru că meniul zilei costa extrem de putin, de ex. la Berăria H costa 24 de lei, deși la ei un fel de mâncare obisnuit costa cam 30-40 de lei, iar acolo mâncarea mi se pare foarte buna, că să ai un nivel de comparație.
Probabil vrei sa spui că nici eu nu as fi dispus sa plătesc mult pentru meniul zilei – evident că dacă pot manca o mâncare bună cu mai putini bani o să plătesc mai puțin, dar asta nu înseamnă că voi merge in orice spelunca doar pentru a plăti cu 5 lei mai puțin.
Pacule, ma bag si eu sa raspund la intrebarea ta.
Depinde cat de buna este mancarea dar cred ca n-as depasi 30 de lei. Nu cer creveti de banii aia dar daca imi dai o pulpa de pui cu orez, salata si o prajiturica asigura-te ca sunt gatite de la foarte bine in sus. Puiul sa aiba pielea crocanta, sa fie gatit pana la os si sa fie bine condimentat. Si cel mai important – sa nu miroasa a mort. Orezul sa nu fie lipicios de parca are ipsos in el si legumele pe care le pui sa isi pastreze gustul si culoarea (de evitat conserve). Niste verdeata proaspata la sfarsit ar face farfuria mai vesela. Salata sa fie cat de cat de sezon si sa nu fie flescaita/alterata. Nu vreau multa dar daca primesc fix doua linguri de varza inecata in sare nu o sa fiu incantat. Prajitura sa nu fie cu margarina si sa nu aiba prea mult zahar.
Crezi ca se poate?
@MIrel – „știi foarte bine că la meniul zilei este concurenta foarte mare, toti vor pune preturi foarte mici, cu un profit extrem de mic, ca să atragă clientul in restaurant, astfel că acel client fie sa mai cumpere ceva suplimentar,care nu e in meniul zilei, fie sa revină în restaurant seara sau in weekend.”
Deci, e de kkt sa faci profit dn rulaj mare?
Rostul e să îți dai seama că ești prost. Eu ți-am comparat restaurant din Spania cu restaurant din România și tu îmi spui că restaurantele au cheltuieli.
@pvladc, desigur că se poate. Secretul e cum combini ingredientele, ca tu ca și client să pleci cu senzația că ai mâncat suficient, au meritat cei 25 de Ron. ( Facem excepție de gust și savoare, aia e treaba bucătarului).Și o să încerc să îți explic. Dacă te uiți cu atenție pe un meniul zilei, inclusiv pe cel de la Berăria H amintit de @Mirel ai să vezi că deși sunt multe feluri, sunt puține ingrediente.
Din 100 de kile de cartofi fac pireu, cartofi prăjiți, cartofi fierți, cartofi aurii, salată de cartofi. Din varză fac salată, varză la cuptor, macaroane cu varză, coaste cu varză. Din pui fac supă, pulpe la cuptor, salată de pui, șnițele de pui, salată de pui. Din legume fac ciorbă, legume la cuptor, supă cremă, legume la grătar. Din fasole fac ciorbă, iahnie, fasole frecată. Din porc fac friptură, șnițele, chiftele, perișoare, coaste la cuptor. Sunt doar șase ingrediente de bază din care pot să acopăr zilnic timp de o săptămâna meniul zilei.
Dacă luni îți servesc supă de pui și macaroane cu varză, pleci lihnit. Dacă marți îți dau ciorbă de perișoare și friptură de porc cu cartofi și murături, îți cam dă la lingurică. Asta o vezi tu. Ce văd eu se numește faliment.
Din partea ta ca și client că îți bagi picioarele și mă sari din schemă și din partea mea că e haos. Zilnic, meniul meu ca și proprietar trebuie să se încadreze în bugetul de X ron. Mă costă 15 ron /zi (alimentele mă costă 10, dar am și eu cheltuieli utilități, personal etc), tu plătești 25.
daca imi dai sa mănânc macaroane cu varză fug direct pe usa afară si cer, implor, azil politic in primul McD.
nici nu stiam ca exista combinatia asta :))))
problema mea este ca pornid de la aceleasi ingrediente unii prepara mancare gustoasa si altii direct lături.
@pvladc, am scris tot cearceaful ăla de comentariu să se înțeleagă că și un ,,meniul zilei,, trist se bazează pe niște reguli care îl pot face profitabil sau o gherlă, nu e totul am primit bere caldă. Și chiar dacă pare simplu, îl gândești pe termen lung, nu ,,hit and run,,.
@Pvladc, nu chiar macaroane, dar există anumite tipuri de paste scurte cu varză. Prin Ardeal dacă nu mă înșel. Pt unii oameni sunt mâncarea copilăriei.
Să-ți zic că există și paste cu pesmet prăjit, nucă măcinată și zahăr!?
Ca amintire personală: acum extrem de mulți ani am fost într-o tabără în Bucovina. A fost tabăra în care am mâncat cel mai prost (despre tabăra la mare de la 4 ani nu am amintiri pe tema asta). Printre altele ne-au dat macaroane cu sos. Am fost oripilată. Presupun totuși că le-am gustat măcar de foame; plus că nu prea aveam de unde lua mâncare, era pe vremea lu’ Ceașcă,plus că era cam departe de sat.
2-3 ani mai târziu, după revoluție descopeream „paste cu sos” și erau o revelație.
Din când în când, extrem de rar, când îmi aduc aminte de tabăra aia, mă întreb de mi s-au părut oribile macaroanele alea (chiar erau macaroane d-alea de pe timpuri, groase, tubulare), deși pastele cu diverse sosuri mi-au plăcut chiar și prima dată când am mâncat. Oare chiar erau oribile macaroanele alea sau doar erau ceva complet necunoscut și impus oarecum cu forța?!
Și ca să răspund la primul comentariu, eu personal suspectez că pentru București e combinație variabilă între chirii scumpe și goana proprietarilor după profituri mari și rapide.
Suspectez asta pt că în orașele descrise ca orașe mici, dar nu exagerat și nu centre universitare, am mâncat la local cel puțin la fel de gustos și îndestulător cantitativ, dar la prețuri mult mai mici decât în București.
Acum câțiva ani am făcut un mic concediu la Hațeg, am mâncat la vreo 2 mici localuri din oraș: gustos, pe săturate, variat, la prețuri mult mai mici față de București. La întoarcere am mai rămas vreo 2 zile într-o stațiune balneoclimaterică unde se tratau ai mei de diverse: mâncarea din localuri cu minim 50% mai scumpă, nu foarte grozavă, parcă nu la fel de suficientă.
Mi-am exprimat nedumerirea și taică-meu și-a dat cu părerea că ăla de la Hațeg trebuia să conceapă niște prețuri care să țină seama de cheltuieli, de dorința de a avea profit sau și de tipul de clienți- clienții lui erau locuitorii orașului, erau acolo, rămâneau acolo, trebuia să le ofere mâncare bună la prețuri ok, trebuia să țină cont de părerea lor.
În stațiune, singurele chestii de luat în seamă erau cheltuielile și profitul. Clienții erau turiști, erau mereu alții la fiecare 7-12 zile, nu era necesar să fie fidelizați, păstrați. Hit and run, baby.
Cât despre gândit pe termen lung, că acei turiști stăteau anul ăsta 10 zile, dar foarte probabil că reveneau mulți ani la rând (de exemplu, ai mei s-au dus vreme de 20 de ani în aceleași 3 stațiuni ca să trateze diverse beteșuguri) și era posibil să te ocolească daca-i țepuiai prea tare, nu era problema multora.
@Ubercool
Dacă tu într-o discuție civilizată nu poți aduce niște argumente logice, nu poți scrie 10 rânduri să argumentezi o eventuală idee pe care o ai și tot ce poți să faci este să jignești oamenii care este rostul ca eu să discut cu tine sau să îț explic ceva ?????
Oricum, de ce nu pui în practică ideea de a face un restaurant cum ai văzut tu în Spania să dai o bere/vin și un tapas cu 5 lei – că dacă în Spania e 10 lei (2 euro) în România totul e mai ieftin și poți să vinzi la jumătate de preț ??????
Cred că ai avea un succes demențial, ai surclasa orice restaurant din România.
Ma baieti ma, nu-ti permiti sa tii un restaurant – nu-ti faci. Simplu. Nu te apuci sa otravesti clientii ca sa-ti iasa si tie de un X7 acolo.
Romanii sunt SARACI, de asta conteaza pretul. OK, tu cumperi alimente la pret de 0.75 * media europeana, e scump. Dar si clientii tai sunt platiti la munca cu 0.65 * salariul mediu european.
Daca vrei sa te incadrezi in 15 lei, ia o lectie de la managerii spitalelor de la noi. Ca pe cont propriu, numai atat ne permitem ca tara: parizer, mamaliga si WC turcesc in curte. Poate si o cana de lapte sau o felie de branza. Pe saptamana.
Nu vine nimeni la tine in birt? Fa-l atunci select, de fitze, si poti sa vinzi la preturi europene, sa oferi clientilor un serviciu decent, etc.
@vosidit98. Românii sunt needucați, nu săraci. Multe din gunoaiele cu ștaif numite pompos restaurante de lux, au clienți pentru ca românul vrea să fie văzut acolo, nu ca să își satisfacă o necesitate primară, aia de a băga la maț. Să dea un check-in, o poză pe social, să-și impresioneze noua pizdă sau viitorul partener de afaceri.
De fitze ? La,,de fitză,, au 40 de angajați, faci rezervare cu 6 luni înainte ,bucătarul are 3 stele Michelin și asculți un sfert de oră povestea vinului pe care urmează să îl bei. ,,Fitză,, nu sunt niște paste cu 150 de RON porția și o apă la 30. Aia e prosteală.
Are dreptate. In Romania ( excluzand Bucuresti, Cluj, TM ) criteriul principal este pretul. Degeaba vii cu calitate, brand, vrajeli. Omul are 10 lei, isi ia de 10 lei, vrea si rest, bonus si cadou. Unii speculeaza asta, altii nu , este foarte simplu . La un moment dat o faci fara regrete
Problema s-a acutizat dupa 2015 odata cu migratia masiva in UE
Chiar radeam cu o prietena care e la inceput in afaceri, vorbeam despre cei care se refera la afacere drept „visul lor” . E un vis, dar nu unul frumos :)))
Se cumpara in continuare, dar ieftin. Clasa de mijloc nu exista. Cine poate intelege asta si se adapteaza, va face bani
eu am impresia ca lumea s-a schimbat de cand cu emigratia. Inainte pizza insemna paine cu ceva cascaval si tocanita deasupra (exagerare, da?). Acum, dupa multi ani prin italia in constructii, oameni stiu cum arata o pizza buna. D-aia ai orase mici unde poti gasi pizza decenta si o cafea buna.
Vreau sa am o afacere la care sa munceasca altii
asta e titlul corect bobitz
Ca un cunoscător rasat într-ale antreprenoriatului în calitate de slugă la patron, am lucrat cu ambele tipuri de patroni: și ăla care le face pe toate, le știe pe toate, da indicații, are păreri despre lucruri care îl depășesc total deși eram plătit să îmi fac treaba și de foarte multe ori aveam meciuri cu dobitocul pentru că nu mă lăsa să îmi fac treaba pentru care eram plătit și mă punea să fac cu totul altceva și tot el urla că de ce nu e gata, iar după ce ne-am luat oleacă morții în sabie și era pe punctul de a încăiera în hală, am dat-o la 55b, să fie bine ca să nu fie rău.
Am avut la penultimul job, înainte să mă pun la poalele Renaultului tipul care delega și ne lăsa în pace, să facem tot ce trebuie ca lucrule să meargă și să ne fie bine. Nu-l interesa unde ne cazam, cu ce avioane ajungeam, cu ce mașini circulam, cu ce scule plecam, ce anume făceam ca liniile să fie montate și funcționale la termene pentru a încasa banii. Libertate totală.
Culmea e că la al doilea tip de antreprenor/patron am muncit de 10 ori mai mult decât la primul cu tipologia celui care nu delegă. Pur și simplu cel care delega suna când erau probleme, cereri noi din partea clientului sau când voia informații suplimentare. În rest nu îl interesa, pentru că de aia plătea specialiști și avea oameni pe teren. El alerga după contracte noi.
@alter-ego
Că ai zis de refuz de 1 pe salariu de 20000 de lei, fața de 10 pe 2000 de lei.
E vorba românească, care e cam adevărată: decât 5 lei la soare, mai bine 3 lei la umbră.
Asta din cauză că frecușul primit în plus, nu se reflectă în banii primiți în plus. Dacă omul are chef de bani in plus, fie schimba compania pe un salariu mai mare, fie își mai ia activități extrașcolare.
Și înțeleg perfect gândirea: mi s-a propus recent să plec afară pe un proiect, pe 3x banii actuali. Nu mersi, că nici aici nu o duc rău. Frecușul și futaiu primit nu merită pentru banii primiți. Se găsesc alți doritori. Faza e că s-a înscris decât 1, iar ăla pentru 2-3 săptămâni. Apoi nu prea.
Cum poti fi cunoscator rasat intr-ale antreprenoriatului din postul de angajat?
Doar ce am incheiat colaborarea cu antrepenor din prima categorie.
@Paul
E o glumă, domnule.
Am lucrat pentru ambele tipologii de antreprenor/patroni, cum vrei să le spui.
La noi termenul este cam sinonim, pentru că foarte puțini sunt ăia care își merită titlul de antreprenori, iar ăia de sunt antreprenori autentici sunt mișto și ca oameni, nu doar ca angajatori, atmosferă de lucru, oportunități de dezvoltare pentru angajați, cultură a firmei, etc.
primul antreprenor pe care l-am intalnit si care este exemplul meu preferat este fosta mea sefa, firma micuta de PR si comunicare. a venit criza, a venit cu bani de acasa sa ne plateasca salariile, muncea 14-16 ore/zi ca sa tina firma pe linia de plutire, a intrat in economiile iubitului ca sa ne mai tina salariile neschimbate vreo 6 luni.
pe vremea aia (2007-2008) avea niste proiecte cu o firma la care era asociat un mare combinator din advertising, Marcel Straut (pentru cunoscatori). M ii si propusese sefei mele tot felul de ‘combinatii profitabile’ si ea i-a raspuns sec ca vrea sa doarma linistita noaptea. ce a urmat, well, cautati pe google…
mi-a zis odata: ‘a fi antreprenor nu inseamna sa ai o idee si atat. inseamna sa muncesti pana te dor oasele, ca din ideea ta sa manance mai multe familii’.
Imi aduc aminte,a luat vreo 10 ani de pirnaie.Mai exista?
Nu are nici un rost in Romanistan sa faci asa ceva. Nu as face aici absolut nimic legal ca nu merita din multe motive, majoritatea enumerate in text. Avantajul mare in statul asta e ca securitatea e redusa si praf si cu putina grija poti sa te feresti usor de belele.
Trebuie sa ne gandim la o lista de afaceri ilegale ce ar merge aici. 
Piata de droguri e in crestere. Intermediat spagi in mod bulletproof. Spalat de bani.
Curve.
Dat fiind câți oameni-curva cunosc, presimt o concurenta acerbă in nișa asta.
Dacă sunte multe curve, e bine. Ai de unde recruta personal.
Curve nu merge, deja din 2 click-uri isi pun anunt si au clienti, nu mai e nevoie de peste. 3 directii vad aici. Prima ar fi contrabanda cu alcool, aduci alcool ieftin din Serbia sau Moldova si il vinzi. A doua ar fi tigari. Aici cel mai ok e o fabrica proprie, cica investitia nu e mare, distributia e pb insa. A 3-a ar fi o ferma de iarba. Daca vrei sa faci treaba de calitate trebuie sa le tii la lampa si tot tacamul. Investitia e chiar marisoara dar iarasi te omoara distributia. Hai sa vb cum s-ar putea face ceva fain si sigur.
Foarte bun textul, cu multe lucruri de nuanță, de detaliu (scalarea, delegarea ce nu poate fi perfectă etc.) . Am fost în ambele posturi, angajat și om care a plătit salarii, plătesc și acum, dar nu-s antreprenor în sensul textului, pt ca nu mai ești dispus de la o vârstă sa arzi +15 ore /zi, cu nervi, cu sănătate, cu stres, zile și nopți și ani. Energia aia stoarsa din tine niște ani se simte rău la un moment dat, dacă uiți că e nevoie de un echilibru și nu ți-l găsești.
Bine venit articolul. As adauga:
1) antreprenoriatul nu este optional, multinationala e paradis pana apar restructurari/reorganizari, daca mai ai si peste 45 si niste rate sa vezi ce repede te razgandesti ca e mai safe la multinationala cand nu te mai cauta nimeni
2) Cultura esecului, multi zic nu incearca ca o sa rada xyz de mine ca am incercat si esuat, aici putem invata de la politicieni care nu au nicio jena sa-si urmareasca obiectivul indiferent ca tb sa lipeasca postere, sa imparta fluturase, etc. Tenacitatea e cheie, ma intorc la punctul 1) daca stii ca risti sa ramai fara job in 5 si sa nu ai bani sa-ti intretii familia sa vezi ce repede iti pui fundul la bataie si ignori prostii.
3) Acum sa zicem ca stim ca o ramanem faara job si nu pasa de parerea lumii, cum facem sa incepem, aici cautam o piata in care sa avem capacitatea sa ne facem loc, nu e despre pasiuni ci despre viziune si competenta (cea mai mare pasiune a lui Jobs erau circuitele electrice, not). Competenta si abilitatea sunt cheie aici, ie sunt competent pe solutii it, dar am si abilitatea de a le vinde? Daca raspunsul e nu, cauta sa imbuntatesti sau externalizezi.
4) Bani/Timp/Energie/Resurse, as zice ca less is more. Sunt fan MVP, nu cu sensul de prototip ci cu sensul de a te duce la client si a-l intreba daca e interesat in solutia ta si daca da, ar da un avans ca sa-i livrezi acea solutia? Nu zic sa mergem cu mana in cur, dar nici sa investesti prea mult inainte sa stii ce crea piata si mai important daca e si dispusa sa plateasca (talk is cheap)
„Iar cei buni cu adevărat, nu au absolut nici un motiv (dimpotrivă) să împartă rețeta succesului.” Nup, cel putin in Romania motivul pt care niciunul nu e 100% sincer cum a reusit cu afacerea e pentru ca ar trebui sa recunoasca ca: a avut si un pic de soarta, mediul prin care s-au invartit ai lui i-au permis sa isi faca relatii cu oameni potenti financiar, nu saraci ca restul lumii, sau ca la inceput, cel putin, au mai facut compromisuri gen o spaguta in stanga, o spaguta in dreapta sa mai prinda un contract, sa mai inchida ochii institutiile statului la diferite nereguli.
Totusi articolul asta e o ocazie perfecta sa revin cu o intrebare la care NIMENI nu mi-a raspuns pe un blog freceventat si de antreprenori : ce se intampla cand dai faliment ? Cum se desfasoara tot procesul si mai ales ce se intampla cu datoriile pe care le ai acumulat la furnizori ?
Fara mare legatura cu asta, o chestie care m-a mirat zilele trecute, am observat ca PC garage are in 2021 un capital social de 210 lei.
Poti sa ai capital social de 200lei (minimul legal) si sa ai cifra de afaceri mult mai mare.
Îți spun eu ce se întâmplă. Daca clientul tau da falimentez ți-ai luat o țeapă și o acoperi. Și scuipi in sân. Bine teoretic te înscrii ca și creditor, intri la masa credala, se divizează activele.
Practic clienții tăi abia așteaptă să aibă sume mari de plata, sa își declare insolventa/falimentul. Daca ți-aș enumera niste tepe luate acum in pandemie ai rămâne Zuzu.
@Alter Ego asta zic. Ca stiu oameni care au dat faliment, unii au trebuit sa vanda terenuri sa isi acopere datoriile, altii si-au inchis frumos firmele din timp si datoriile le-au lasat in seama furnizorului practic tepari de ultima speta. Dupa care si-au deschis o alta firma, bussiness as usual. Si da, cred ca ar trebui mai des impartasite povestile astea cu tepele luate de la alti antreprenori. Pentru ca in partea cealalata a baricadei avem deja emisiuni ca Arena leilor sau cum se mai numeste cu diversi dubiosi cu averi babane facute pana in 2000 cand aici era haiducie. Plus ZF cu articolele alea platite de care mai pomeneste uneori Vali.
Cam de pe la ce punct, în antreprenoriat, începi să faci compromisuri morale ca să treci la „next level”? Pentru că mie mi se par inevitabile.
Din ziua 1. Exact ca la job. Crede-mă că dacă mă culcam când și cu cine trebuia eram acum departe. Și când spun departe mă refer stratosferic. Compromisurile morale sunt unde trag linie însă.
Ah, păi eu credeam că sunt dileme la băgat în politică, dat șpăgi, contracte cu dedicație, întors favoruri, chestii din astea. Dacă e cu ”culcat cu cineva” (presupun că-i sex, nu somn), apăi mă bag. ”Decât” femeie să fie.
Eu nu. Că aș vomita după când mă uit in oglinda.
Ce a fost mai intai, X7-le sau antreprenorul?
The Boss. Adică X7. Că ai văzut așa sunt inscripționate in dealeri. Era o reclamă amuzanta pe DN la X5 parca. Aia cu arată-le cine ești sau arată-le că poți. Mă oftic rău că nu am pozat-o.
„Vreau sa-mi fac afacerea mea”… acest „Vreau sa ma fac spiderman” al copilariei :))
Si cand le spuneam ca 4hour workweek e un bullshit nu ma asculta nimeni cu toate ca Tim Ferris e misto ca om.
E un mare BS conceptul ăla de venit pasiv in general.
Depinde ce doresti de la afacere. Pentru ca poti sa nu dormi decat 4 ore pe noapte sau poti sa lucrezi 1-2 ore pe zi. Am lucrat si 16 ore pe zi in primul an de afacere si am castigat mai putin decat acum, cand lucrez in medie 2 ore pe zi. Pentru ca am descoperit un „produs’ ce se vinde bine, am o retea de amici care ma recomanda si clienti care nu se uita chioras la o factura mai sanatoasa. Faptul ca nu ma omor sa am o afacere cu 1000 de angajati nu inseamna ca nu sunt antreprenor. Inseamna doar ca pretuiesc viata de familie mai mult, libertatea de a calatori in liniste, de a lucra putin si eficient. Nu voi muri miliardara, dar nu asta imi doresc.
@Dojo, dar tu ai ajuns să muncești 2 ore pe zi după 10-15 ani (de cam atât cred că te citesc eu
), poate mai mult, de muncă susținută.
Primul an-16 ore pe zi, cu siguranță următorii 4-5 ani au fost cu 10-12 ore pe zi.
Ai ajuns la 2 ore pe zi pt că ți-ai făcut „un nume” în domeniul tău, nume pe care ți l-ai făcut prin muncă susținută.
Stai, sa definim afacere.
+1M€ pe an în încasări
„Vreau sa imi fac afacerea mea” la noi se traduce prin
50% vreau bani multi
50% se umfla orezu in mine cand ma strigs lumea „sefu”.
Atat! Fara texte si analize.
Daniel, parca îmi vine să pun pe OLX. Cumpăr business la cheie :))
Senzațional ai fost :)))
Gata boss, m-am intors de la pauza de masa si parca as avea chef de ceva ‘wild’ – hai zi-mi si mie ideea aia de mileoane, nu fi nashpa
In Romania? As face kituri de supraviețuire. 2 mici, o shaorma, o berica și o punga de semințe per pachet. Și le-aș vinde in caz de cutremur sau la evenimente sportive.
Parca și văd produsul: „Survive with style”.
Ai scris gresit 6 berici :))))
Dacă faci o chestie serioasă ideea va fi genială imediat după următorul cutremur peste 5.
Articolul ăsta (în întregime) ar trebui să fie printat și lipit pe ușa tuturor facultăților din România.
Iar paragraful următor să fie lipit la intrarea în sala oricărei conferințe unde sunt „oameni de succes” pe care îi vezi doar la conferințe, niciodată la muncă: „Antreprenorul real nu are timp de sală, nici de speed-dating și de alte căcaturi activitati de genul ăsta. El pune mâna pe telefon dacă vrea să cunoască pe cineva. Nu are timp de mese festive, conferințe unde să vorbească despre echipa lui, despre viziunea comună, despre fericirea de a fi independent. Toți antreprenorii pe care îi cunosc sting lumina cu mult după plecarea ultimului angajat în primii ani de viață ai companiei. Iar cei buni cu adevărat, nu au absolut nici un motiv (dimpotrivă) să împartă rețeta succesului.”
Mulțumesc frumos. Mă irită maxim asta cu „hai sa vorbim despre afaceri, despre reușită” și să le băgăm copiilor în cap ideea că totul e super simplu, fara munca, cu un minim de efort.
Intrebarea este cat se poate de legita. Adica ma interesa sa stiu cam ce anume ce faci, ca sa-mi dau seama daca vorbesti din experienta sau din cititea/teorii. Ca am vazut catva care oferea consultanta pentru business (care e in sine un business, intradevar), fara sa fi avut vreodata un business al lor (nu au vandut nici macar o limonada, au lucrat pentru asta. Nici o intentie de a spune cuiva ca e prost, de unde pana unde? Si da, am deschis TVul mai tarziu.
Mai zilele trecute era unu’ care ne invata cum sa ne educam copii, probabil fara ca el sa aibi copii.
Vreau sa-mi deschid business in horeca, ofer seriozitate si bere calda. Va bagati?
La ”bere caldă” e plină deja piața, dar ar fi o nișă la ”seriozitate”.
Nu mersi.
Prefer să plătesc 1 leu în plus pe o sticlă de cola rece, decât una de pișat.
Patroneții lu pula mea nu au înțeles că un frigider consumă la început să se răcească și după consumă să mențină temperatura.
Pe pâcla asta, numai de chestii calde nu avem chef. Dar costă să țină, în morții lor, o ladă in priză. Nu ar cere 50 de bani in plus la sticlă, dar să fie cancer sucu, ci se plâng că oamenii nu cumpără.
Noroc că există supermarketuri și alea au mereu la rece de toate.
Pana acum am lucrat, angajat fiind, cu un singur antreprenor(primul job) și restul doar sefi. Antreprenorul, își începuse firma (web design) singur. A tras, cu pasiune și răbdare, pana a putut scala afacere și atunci a început sa mărească echipa. Când am apărut eu în echipa, dat peste un om care era de ore bune, lucrând în birou, când ajungeau restul angajatilor, și pe care îl lasam lucrând, chiar și atunci când stăteam peste program. Firma lui e bine mersi și după doua crize, pandemie etc. Omul era un leader în adevăratul sens al cuvântului.
După ce am plecat de la el, am avut doar parte de sefi. Toți cu complex de d-zeu, puși doar pe încurcat lumea, nu își asumau niciodata greșelile …ex: trimiteau echipe pe teren, cu proiecte facute gresit, angajații se apucau de execuție, le semnalau erorile….li se spunea sec sa facă precum e în proiect ca nu ii treaba lor ce ii acolo, la sfârșit treaba ieșea prost și, bineînțeles, era greșeală angajatilor…degeaba ii arătai prostului ca e schiță/proiectul făcut de el…degeaba ii ziceai ca ai încercat sa ii atragi atenția asupra greșelilor…nimic..tu erai prost. Rand pe rand oamenii au plecat din firma, șefii avand atitudine „mai sunt 100 ca tine la usa” (deși nu era nici dracu la usa) și firma a ajuns sa aibă 4 sefi, 3 angajați în posturi de execuție, după care s-a dus naibii… Problema la nivel de baza pe care o vad eu, la firme mici și mijlocii, e ca mai toți vor sa fie sefi și prea putini leaderi.. și asta se răsfrânge asupra interacțiunii cu clientul, la gradul de mulțumire, în raportul calitate/preț (vezi horeca) etc..
Din pacate multi sefi/sefuti se comporta ca primarii, de parca au mostenit tarlaua de la tac’su. De multe ori ma intreb cum de reusesc sa tina afacerile inca profitabile.
Ce faceti, bai, praduitorilor? Tot cu munca, tot cu munca?
la cum a scăzut bitcoiul…
Doge boss că ie viitoru’
„Viața de antreprenor poate să fie superbă” – da … ca orice alt fel de viata. Daca traiesti X, viata cu X e superba.
In ziua de azi intr-un fel e mai usor sa devii antreprenor pe partea financiara in sensul ca sunt tot felul de metode a obtine finantare (gramada de angel investors), incubatoare care te ajuta sa devii viabil, etc la care ai acces chiar in Romania.
Dar dincolo de idee, viata de inceput nu doar ca e grea insa in multe cazuri realitatea e ca iti trebuie cateva esecuri ca sa inveti ce si cum.
Alter ego, sunt momente in viata unei afaceri cand nu te mai poti mari, fara sa si cazi.
Eu mi-am pornit afacerea rezolvand probleme pe care le vedeam prea des pe vremea cand eram client si pe care nimeni nu voia sa le rezolve. Ulterior m-am marit atat de mult, incat one man show (program 12-14 ore pe zi, 7/7, mi-am putut lua concediu abia la finalul celui de-al treilea an al afacerii) nu mai era rentabil, asa ca am vrut angajati.
Am realizat cat de prost ma platesc eu pe mine (fata de cat se asteapta angajatii sa primeasca si cat de putin sa dea), ce program de munca infernal aveam.
N-am mai facut angajari si bine am facut, fiindca nimeni nu voia sa invete lucruri noi, nu voia sa se dezvolte in beneficiul reciproc al sau si al afacerii, nimeni nu voia sa-si asume raspunderea.
Evident, existau si exceptii dar m-ar fi costat prea mult si nu puteam face fata.
Asa ca m-am automatizat (50% facut integral de mine, 25% copit de la altii si imbunatatit ce faceau si restul de 25% pe baza unor servicii achizitionate de la terti), asa am putut face intr-o ora ce faceam inainte in 3 ore, m-am rebranduit si mi-am marit nisa, ajungand in top 3 in nisa mea (dupa numarul de vanzari si profit).
SI mi-am cooptat un asociat, impartind treaba si profitul pe din doua, frateste.
Cu timpul, a fost evidenta caderea, din aparitia unor colosi cu buget si resursa umana imensa, disparitia usoara a nisei si a unor practici anticoncurentiale la care am fost victima.
Cand a fost iminenta caderea, am inchis-o si m-am renisat.
Am realizat ca afacerea sunt eu si nu invers.
Cateva morale de viata stranse de mine:
– viata e o reinventare continua.
– angajatii tipici sunt de unica folosinta. Stiu, doare pe multi oameni si imi voi lua hate, dar asta e adevarul. Daca nu vrei sa ajuti, ci sa rupi usa la 4 pm, oricand poate fi gasit altul mai bun sau mai ieftin.
– reusita e sa te tot ridici, indiferent cate idei au dat chix sau cate contracte ai pierdut.
– trebuie sa fi tot timpul cu valul, sa-l intelegi si sa-l calaresti, sa mirosi de la distanta cand e cazul sa pleci si cand sa revii.
– antreprenoriatul erodeaza corpul si mintea mai ceva ca depresia sau boala. Dar daca ii faci fata, devii usor-usor imun.
– afacere doar pentru bani, fara pasiunea si placerea de la inceput de drum, nu exista.
Stiam ca in RO usa se rupe la 6 pm.
Jobul nu e loc de joaca si nici de socializare si facut prieteni. Da, tie ca angajator ti se rupe, dar baza legala e ca dai x lei/8 ore/zi. Ca angajatul e pasionat si uneori sta peste program sa termine ceva asta tine de persoana in cauza dar si de tine ca sef. Cat oferi, atat ti se ofera, si nu e vorba doar de bani aici.
Si multi „sefuti”/”patronasi” posesori de BMW seria whatever si casa la marginea Bucurestiului vor deveni inutili in cel mult cativa ani dupa ce devin inutili angajatii lor. Adevaratilor bogati li se rupe la randul lor de net worth-ul tau de 500,000 de euro si 3 apartamente date in chirie.
Utilajele, echipamentele, ce vreți voi, vor continua să fie făcute de oameni.
Munca manuală, repetitivă, de bandă o să fie automatizată și înlocuită cu roboți hard și soft. Nici gulerele albe nu sunt scutite de a fi dați deoparte pe anumite activități.
Robotizarea este un fapt real și se petrece peste tot, inclusiv în România.
Firul comentariilor îmi aduce aminte de acum 5 ani, când montam linia de cadru lateral in Caroserie și au început muncitorii să ne huiduie, să urle la noi, mai rău decât pe stadion. Asta e viața, ăsta e mersul natural al lucrurilor. Dacă nu o făceam noi, veneau alții și o făceau.
@Ionut M Da, asa e, dar tu de care parte a automatizarii crezi ca esti pe termen lung? Crezi ca ai mai multe sanse sa stai pe zid savurand cu un cocktail in mana spectacolul armatei de roboti BigDog care macelaresc protestatarii sau jos, la nivelul protestatarilor – dar asa, mai intr-o parte – frangand un biscuite Soylent Green la o cana cu apa cu baietii?
@Vosidit98
La momentul actual în prima categorie descrisă de tine. Sper ca pe viitor să rămână tot pe acolo. Lucrez deja la asta, dar niciodată nu știu ce poate rezerva viitorul.
@vosidit98, ai dus discutia intr-o cu totul alta zona, dorita de tine. Problema nu se pune pe bani, orar, bmw si apartamente date cu chirie (what da fuck, asta e schema secolului in mintea voastra?) si alte probleme fierbinti ale angajatilor. Ci strict pe faptul ca majoritatea cer prea mult fata de cat pot face si ca nimeni nu vrea sa gandeasca, sa contribuie.
Daca ei vad o problema se fac ca nu exista si nimeni, dar NIMENI nu vine cu o idee de imbunatatire, chiar daca dupa serviciu probabil se plang ca lucrurile pot merge mai bine.
Sa vii cu o idee nu inseamna sa stai peste program sau sa te spetesti. O simpla sugesti, care ar usura viata amandurora, angajat si angajator, atat.
Cam ca in bancul cu doi invart de scara si unul tine becul, asa sunt multi angajati din low-tier. Daca le dai un task, il vor face fara sa gandeasca, consumand timp pretios care putea fi folosit altfel.
Iar apoi aceiasi oameni te injura ca nu-i promovezi, desi merita.
Nu am avut angajati, dar am colaborat cu echipe si am vazut destule. Un angajat mi-a ramas in minte. Avea de scanat si indosariat o documentatie. El o capseaza, indosariaza si apoi scaneaza manul dosarul foaie cu foaie pe xerox, cand colo putea pune toate foile in autofeeder, se scanau automat in 2 minute si apoi le capsa si indosaria. Rezultatul: a stat 15 minute sa o ia foaie cu foaie, fata de 2 minute in autofeeder. Iar rezultatul e acelasi, asa ca alea 13 minute le putea lua pauza.
Intelegi acum? E munca fara creier si doar atat!
@Demult si tu te astepti ca un angajat „low tier” sa-ti execute o sarcina in alt mod decat cel mai naiv posibil?
Nu e vorba de vreo schema a secolului, dar asta viseaza majoritatea angajatilor „de jos”: sa aiba propria casa din care nu sunt dati afara daca raman 2 luni fara job.
Si cam asta e ceea ce au majoritatea celor care se considera „bogati” in Romania: cateva apartamente date in chirie, poate si una-doua masini scumpe.
Cat despre venit cu idei, unde vrei sa-ti vina angajatii cu idei intr-o cultura a muncii care iti inoculeaza de la 19 ani ca „mai sunt alti 100 ca tine la usa”, ca tu esti doar o rotita intr-un mecanism si poti fi oricand inlocuit asa ca „ciocu’ mic si joc de glezne”?
Apleci macar o ureche catre angajatii/subalternii tai cand iti sugereaza ceva?
Pui macar in balanta ideea sau decizi direct ca e o idee cretina inainte sa termine de spus prima silaba?
Poate un angajat al tau are o idee buna dar nu are destule cunostinte s-o implementeze singur pana la capat. Aici e si treaba managerului, sa „simta” asemenea idei si sa le implementeze prin oamenii care au cunostintele respective.
Dar la noi o idee buna oricum nu e rasplatita in nici un fel, la angajare semnezi tot felul de contracte de cesiune, daca vii cu o inovatie la munca nu primesti nici macar recunostinta, ce sa mai vorbim de rasplata. Pe principiul: „mintea ta e proprietatea mea cat muncesti pentru mine ca doar de asta te platesc”.
Si atunci pentru ce si-ar da silinta în plus angatatii care pot mai mult daca tu oricum tot ca pe niste sclavi îi tratezi?
Cum spunea si articolul despre Horeca, la noi totul e dus la extrem si patronul/seful se bucura la o economie de 3 lei/zi, chiar daca asta inseamna ca-si umplu angajatii frigiderul de carne si clientii primesc berea calda.
Calm down! Ai citit ca mi-am inceput afacerea pornind de la a rezolva probleme si a imbunatati procedeele facute de furnizori, vazute de mine atunci cand eram client?
Daca ai fi citit, ai fi inteles ca pun mare pret pe inovare si orice metoda de imbunatatire, atat timp cat este fezabila.
Evident ca o idee imbecila e respinsa, dar asta dupa ce e gandita.
De ce sa-ti dai silinta? Ca sa cresti, in p*la mea, sa nu zbori la prima adiere de vant a crizei economice. Fiindca cu fiecare abilitate in plus poti ridica pretentii si poti urca financiar, social, ierarhic, etc. De aia. Fiindca oamenii buni, cu initiativa si potential sunt putini si scumpi, restul sunt doar smiorcasiosi care vor un salariu mare cu cat mai mica munca.
Dar ma repet, n-ai citit, ca ai fi aflat ca n-am angajat pe nimeni si am preferat colaborari cu alti furnizori, care sa se ocupe ei de personal.
In rest, comentariul tau se adreseaza strict gandirii de shawormar de genul „eu sunt seful, eu dictez”, care scuza-ma ca ti-o zic dar aia sunt doar niste bugetari in privat. Cam ca 90% dintre sefii si angajatii din privat.
„De ce sa-ti dai silinta? Ca sa cresti, in p*la mea, sa nu zbori la prima adiere de vant a crizei economice.”
Ca angajat mi-am dat silinta 9 ani de zile si am primit, in cea mai mare parte, doar marirea de salariu cu inflatia – desi am scos zeci de proiecte din rahat; pot spune ca nu merita.
N-am zburat la prima adiere de vant, nici la a doua, nici la a treia, etc. In schimb mi-am tocat nervii si am mustit in mine pana am „scapat porumbelul”, moment in care mi s-a aratat usa.
„Munca grea” nu e cheia succesului. Cat timp indeplinesti minimul de bun simt de compententa pentru compania la care lucrezi, e mai important sa fii volubil, sociabil si sa ai diplomele pe care le vor sefii tai decat sa muncesti din greu si cu simt de raspundere.
E mai important sa fii amic cu seful si sa mergi cu el/ea la parapanta si karting cand cauta sa promoveze pe cineva, decat sa fii printre oamenii care muncesc din greu.
@Vos :))
1. Tu crezi că există cineva care nu e doar o rotita? Așa cum angajatul e o rotita, firma in sine e o rotita. Tarile sunt o rotita. Planeta in sine e o rotita, într-un angrenaj mai mare. Depinde cat de mare/mic alegi sa vezi.
2. Asta cu hai sa fim prieteni cu angajații, îți spun din experiență că e cea mai mare greșeală și te poate duce foarte rapid la faliment. Mai ales daca pleci urechea și aplici ceea ce îți cer.
@Alter Ego
Cu totii suntem rotite problema e ca multi dintre cei de la varf nu vad, aleg sa nu vada, sau se prefac ca nu vad complexitatea angrenajului economic.
Daca nu esti obscen de bogat, sa-ti permiti majordom care locuieste in conacul tau si pe care il intretii tu, fiecare om care te serveste are nevoi. Nevoi indeplinite de cele mai multe ori de… soc si groaza… alti oameni, care au la randul lor nevoi.
Marii jmecheri vin si dau cu mare ciocanes (care li s-a sculat cand au vazut un prototip de robot invelind ciocolata in staniol in mediu controlat) in baza piramidei pe care stau si dupa aia plang si cer bani de la stat, sa-i scoata din cacat ca sunt „too big to fail”, bani care erodeaza si mai tare baza piramidei.
Si dupa aia tot ei zbiara ca nu suntem destul de loiali firmei, ca de ce lucram doua joburi in loc sa muncim de doua ori mai mult pe acceasi bani. Ca ideea de a avea grija de nevoile tale ca om in „detrimentul” firmei ca angajat inseamna ca esti lacom si nesimtit.
Pana una alta toate preturile continua sa creasca. Numai un bou ar fi loial firmei in detrimentul propriei persoane in ziua de azi.
@Alter Ego, una e sa fi prieten cu ei si alta e sa pleci urechea sa faci ce-ti cer, daca e si in binele tau. Oamenii se urasc, plac, barfesc, etc, e normal intr-o societate, dar ca sef trebuie sa fii impartial. Daca te bagi printre ei, deja e esec.
@Vosidit98, nu am fost niciodata angajat, asa ca nu cunosc situatia decat din 2 perspective: cea de antreprenor (sef, sefulet, patron, etc, cum ii ziceti voi) si cea de colaborator strict pe contract si target.
Daca ai tras la vechiul loc de munca 9 ani si nu ai primit ce iti doreai, scuza-ma ca ti-o zic dar esti masochist. Sa stai sa speri 9 ani e deja departe de ce pot eu gandi.
„Numai un bou ar fi loial firmei in detrimentul propriei persoane in ziua de azi!”
Pui problema aiurea, fiindca nu s-a pus problema de loialitate, ci de performanta. Daca nu tragi pentru tine, nici nu poti visa sa te ridici si sa ai pretentii mai mari, odata cu trecerea timpului.
Considera tot timpul ca lucrezi pentru tine, nu pentru patron, cum aud mereu. Nu lucrezi pentru patron la actualul loc de munca, ci pentru tine, salariul si profesia ta. Atunci vei avea viata mai usoara si vei intelege mai lejer scopul si traseul tau in viata.
hear, hear!
Fara sa exagerez am auzit astea de mii de ori in ultimii ani:
„Vreau să am o afacere! Ce afacere? Nu stiu, mă gândesc.”
„Dar totuși am o idee de milioane! Nu ți-o spun că mi-o furi!”
Iti mai dau una bonus:
„Vreau fonduri! Pentru ce? Pentru ce se mai dau acum bani?”
„O să mă înjure multa lume, dar “în noua era”, resursa umană devine irelevantă la nivel scăzut și mediu specializat. […] Iar daca jobul tău e automatizabil, ai pus-o. Secretul e să te specializezi. Să pui mâna pe carte. Să citești. Să devii ne-automatizabil.”
OK, si totusi ce facem cu marea masa de oameni care nu pot efectiv mai mult ? Care au deja 40+ ani, care au muncit 20 de ani la aceeasi fabrica, sau pe care nu-i duce efectiv bibilica sa devina ingineri si n-au nici carisma sa-i pacaleasca pe altii sa le semneze contracte „pe viata” (ex.: cult religios / cult al personalitatii / CEO cu conditii dubios de bune).
Chiar si in rest, nivelul „cat de sus poti sa sari” tot creste si exista un risc real sa inceapa sa muste si din patura cu IQ > 105.
IQ-ul intre 105 si 115 e cam mediu. Daca tu crezi ca cel care are >105 e sus, e nasol atunci.
Ma astept acum la injuraturi de genul „Du-te ba cu Mensa ta, ca ne doare in … [a se adauga un organ] de ea”.
Corect, un IQ de 105 e considerat mediu. IQ peste medie e pe la 116 -129. Si ce?
Ce-ai vrea sa faca oamenii cu IQ mediu?
Sa se impuste in cap pentru ca „simti” tu ca nu mai are nevoie societatea de ei fiindca fabrica ta e 95% automatizata?
Nu ai nevoie de IQ mare sa fi bun in ceva la care te pricepi. IQ mare te ajuta sa fi bun in mai multe si sa intelegi mai usor si repede fata de altii.
Stiu agricultori care au venit mai mare decat un director de multinationala si IQ egal cu al unui cimpanzeu, dar asta nu inseamna ca trebuiau sa se impuste.
Ideea e ca fiecare sa profeseze la ceea ce e bun. Ca daca nu esti bun, esti usor de inlocuit. Daca esti bun, vei fi inlocuit mai greu de automatizare, fiindca cel care face automatizarea trebuie sa fie si mai bun decat tine, ceea ce e mai greu de gasit.
De aceea inca exista pizzari, desi avem sute de cuptoare inteligente si automate de pizza pe piata.
Dear Alter Ego, sunt si nu sunt de acord cu ideea muncii pe branci. Am si eu 2 firme active si angajati si vreo 15 ani de antreprenoriat dar am invatat dupa cateva esecuri ca daca nu esti in zona potrivita de business trebuie sa muncesti mult ca sa compensezi sau ai mult stres. Pur si simplu cred ca trebuie sa alegi.
Uite pare aiurea ce spun dar am inchis business profitabil, brand foarte cunoscut pe o anumita categorie de varsta doar pentru ca aveam marja mica si necesita multa munca si operational.
Eu zic ca businessurile bune sunt cele care permit profituri mari. Iar cele care permit profituri mari necesita competente deosebite. Iar competentele se invata daca esti suficient de flexibil.
Nu neapărat. Și monopolurile sunt business-uri bune și nu necesită competenta, dimpotrivă. Sunt o grămadă de afaceri banale cu marja cat casa. Daca as analiza un business doar după marja, as alege sa fiu in videochat, ambalare de zahar, fructe-legume, trading de cereale și energie. Un business bun se evaluează în funcție de posibilitățile lui de a genera cashflow mâine, nu azi.