Skoda Octavia3 TSI 2019 testdrive

In curând se împlinesc doi ani de când am luat această mașină și mă gândeam să vin cu câteva impresii legate de această motorizare nu prea des întâlnită pe Octavia 3, in România cel puțin. Totodată acest mini review poate fi folositor celor care doresc să achiziționeze această motorizare atunci când va fi disponibilă și pe Octavia 4.

De ce Skoda Octavia?

Când am început căutările în primul rând îmi doream o mașină încăpătoare (eu având 1.90 m + copil + bagaje, etc.) motor benzina și neapărat mașina nouă, bineînțeles în bugetul respectiv. După ce am vizitat câțiva dealeri de la diferite mărci, Skoda Octavia 3 a ieșit câștigătoare, spațiul în față și spate destul de ok pentru cineva de înălțimea mea, de portbagaj nu mai vorbim.

Aveam de ales între 3 motorizări pe benzină, 1.0 TSI 110 CP, 1.5 TSI 150 CP și motorizarea nouă pe Octavia 3, 2.0 TSI 190 CP. Am început să mă documentez mai mult despre aceste motorizări și bineînțeles, test drive. Prima dată am făcut cu cel de 1.0 DSG iar pentru mărimea și puterea lui trăgea decent, cel puțin până pe la 130 km/h apoi te cam rugai de ea. Următorul test drive a fost cu 1.5 manual, mult mai ok față de 1.0. Eram aproape hotărât la 1.5 DSG însă îmi făcea cu ochiul cel de 190 CP care nu era pe nicăieri la test drive, fiind o motorizare relativ nouă apărută pe Octavia 3.

Diferența de preț între 1.5 DSG și 2.0 TSI 4×4 DSG era de aprox. 3.000 euro, de această diferență am primit un motor mai potent, 4×4, DSG umed DQ381 față de DSG uscat DQ200 la 1.5, suspensie spate multilink față de suspensie semi-independentă la 1.5, rezervor de 55 litri față de 50, evacuare dublă față de simplă la 1.5.

Alte avantaje în alegerea lui 2.0 TSI au fost timpul de livrare, în 6 săptămâni am avut mașina, față de 1.5 TSI care trebuia să aștept 10-12 săptămâni, discount-ul de 8% față de 5% la 1.5.

Prețul final a fost 26k euro cu Clever Pack și 8% discount inclus + 1 an extra garanție, total 5 ani. Mașina este varianta de echipare Style, voi enumera dotările adăugate, fără cele standard:

  • Adaptive Cruise Control + Front Assistant
  • Virtual cockpit
  • Volan încălzit multifuncțional cu padele DSG
  • Airbag-uri laterale spate (total 9, nr. maxim)
  • Faruri cu tehnologie LED
  • Blocuri optice spate TOP LED
  • Scaune față / spate încălzite
  • Driving Mode Selection
  • Hill hold assist
  • Duze stropitoare parbriz încălzite
  • Parbriz încălzit
  • KESSY
  • Oglinzi exterioare pliabile electric cu efect antiorbire
  • Pregătire telefon cu Bluetooth și comandă vocală
  • Bolero + Smartlink (android auto)
  • Conexiune USB pentru locurile din spate
  • Cameră marșarier
  • Jante Trius R17 antracit

Date tehnice:

  • 2.0 TSI 190 HP @ 4200-6000 rpm
  • Torque 320 Nm @ 1500-4100 rpm
  • Engine code: DKZA – EA888 Gen.3B
  • Dual Injection
  • DSG7 DQ381
  • 4×4 Haldex 5th generation
  • Weight: 1541 kg
  • 0-100 km/h: 6.7 s

Cum spuneam mai sus, am intrat în posesia ei exact după 6 săptămâni de la comandă, destul de repede față de celelalte motorizări la vremea respectivă. Fiind prima mașină cu cutie automată m-am obișnuit destul de repede și nu m-aș mai întoarce la cutia manuală.

Cum am făcut rodajul

Rodajul am încercat să-l fac cât mai corect posibil, prima etapă a rodajului este cea mai critică din punctul meu de vedere. Primii 2.000 de km i-am făcut pe DN-uri în mare parte și puțin pe autostradă, fără drumuri la munte și nu cu mașina plină, mers ușor în D, apăsat dozat și nu brusc că să nu retrogradeze și să o ducă în ture mari, fără să depășesc 2000 rpm.

După 2000 km am început să folosesc modul Sport puțin câte puțin însă fără să depășesc 3000 rpm. Abia după 4000 km am început să o urc ușor în ture și să o calc mai bine iar de la 5000 km am considerat rodajul încheiat. Știu ce spune manualul cu privire la rodaj, eu am vrut să-l fac mai old school. :)

Ce mi se pare cu adevărat special la motorul ăsta e felul în care răspunde, foarte elastic, sunetul lui iar depășirile „în scurt” aduc zâmbetul pe buze. Motorul trage foarte bine, chiar și la urcare motorul este destul de relaxat și accelerează la fel bine ca și pe drum drept iar depășirile se realizează foarte ușor.
Încă mă surprinde cât de repede face viteza și mai ales felul în care face viteza, retrogradările în modul Sport si mai ales plecările în forța după loc. În anumite curbe abordate cu viteză destul de mare, pe serpentine, mașina pare că se înclină pe o parte destul de mult, se simte nevoia unei suspensii sport sau DCC,
din cauza asta am trecut la jante R18 pentru vară și cele R17 le folosesc iarna.

După schimbarea jantelor cu anvelope PS4 mașina a devenit puțin mai stabilă, nu se mai lasă atât de mult pe o parte. Direcția este mai „tare” și oferă un feedback mai bun, mai ales la manevre bruște. Surprinzător, nu a devenit mai rigidă decât era cu R17, probabil contează și marca anvelopei.

De ce am ales 4×4?

Eu am ales 4×4 pentru un plus de siguranță, o reacție rapidă la accelerare fără să piardă aderența, în orice anotimp, de exemplu: zăpadă, polei, ploaie torențiala, frunze umede, pietriș, etc.

O stabilitate mai bună în curbe, cu tendinţe mai reduse de supravirare şi de subvirare.

Iarna indiferent de vreme, obișnuiesc să circul, nu las mașina în parcare, fac și 2, 3 drumuri pe an afară din țară indiferent de anotimp.

Am ales 4×4 și din cauza prețului, aprox 1500 euro în plus iar ca și consum față de aceeași motorizare fără 4×4, 0.5 l în plus și probabil poate ajunge la maxim 1 l în anumite situații.

Consum

Dacă tot a venit vorba de consum, cu toate că nu știu cât de relevant este consumul în Bucuresti, în timpul zilei variază între 10 – 14, nu folosesc start-stop. În exterior, între 7 – 8 insa, in anumite condiții se poate scoate și în jur de 5, mers legal în E sau D.

Media pe 36.000 km cât are mașina acum, conform Spritmonitor, 9.2. Ca stil de mers, întodeauna în D până temperatura uleiului ajunge la minim 80 de grade, apoi în Sport dacă traficul o perimte cât de cât.

La capitolul consum eu sunt foarte mulțumit raportat la mărimea și putere motorului + 4×4.

Costuri și întreținere

Schimbul de ulei producătorul îl recomandă la 2 ani sau 30.000 km iar eu îl schimb între 10.000 și 15.000 km maxim. Până acum am făcut două schimburi și urmează al treilea.

O revizie cu schimb ulei, filtru ulei, aer și polen, ulei Mobil 1 0W-20, costă aprox. 1100 lei, se poate și un pic mai ieftin cu ulei Castrol vrac, din butoi pentru cine vrea.

După a treia revizie o să urmeze schimbul de ulei la DSG și Haldex, producătorul recomandă la 60.000 km sau 4 ani dacă nu mă înșel, eu o sa le fac în jur de 50.000 km. Ca și preț aproximativ 1200 lei la DSG și 500 lei la Haldex.

Consumul de ulei între schimburi nu există sau nu se cunoaște, uleiul este în aceeași poziție pe joja, aproape de maxim cum a fost de la început.

Cam astea sunt impresiile mele, după 36.000 km mă declar super mulțumit, singurele puncte negative ar fi suspensia destul de rigida chiar și cu R16. Zgomotul, antifonarea, dupa 150 km/h începe sa devina deranjant sau am eu o problemă, parca nu se auzea la început…

O mașină potrivită pentru familie dar și cu un pic de sportivitate, nu te face de râs la nevoie. :)) Un motor pe benzină destul de potent iar cu soft la cutie și motor poate atinge valori interesante, de asemenea, această motorizare o puteți găsi pe unele modele de la Audi, VW si Seat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

125 comentarii

  1. Era și un o întrebare pe un forum:
    Vreau sa cumpăr această mașină, Skoda Octavia cutare model… La ce să mă aștept?
    Răspuns: așteaptă-te să nu fuți nimic

    00
    • @elvis omul e însurat, copii, cat ușa de mic (1.90), nu trebuie sa-si atârne de gat cheia de la mașină ca sa-i pice ceva.
      Si mai e o vorba, daca îți iei aspirator, vei f*te praf ;))

      10
    • E însurat, deci oricum nu f*te nimic.

      10
    • Skoda, descatuseaza youporn-ul din tine ! :D

      00
    • Sunt unii care fut și mergând cu autobuzul și alții care au impresia că dacă au un BMW fut mai mult, mentalitate de puștan de 20 de ani.

      00
    • Să vezi tu când ajungi la 40 de ani și dacă mergi cu autobuzul fuți maxim grase…

      00
    • Aoleu cand va aud. Am un tovaras futea cu Matizul niste gagici de lesinai. Si nici eu cu Cielo nu ma faceam de ras. Am avut niste specimene in masina de la superbe in sus.

      Masina nu te face barbat. Ca sa stiti. Strambau ele din nas la inceput dar pentru ele era important sa-si petreaca timpul cu mine nu cu masina mea.

      00
    • Maxim grase si minim slabe.

      00
  2. Producătorul recomandă schimbul de ulei la 2 ani sau 30000 kilometri. De le l-ai schimba la 10000 de kilometri?

    00
    • Si eu il schimb in fiecare an, desi producatorul zice 32k. A mea e diesel, merge preponderent in oras, maxim 15k pe an. Regimurile de functionare ale motorului in conditii de oras sunt foarte diferite fata de cele de autostrada spre exemplu. Da, la nemti merge sa schimbi uleiul mai rar, ca aia fac multi km zilnic in regim de centura / autostrada. La noi in regim de bara la bara, 50 km pe zi, vor fute uleiul ala maxim (printre altele). Si cum uleiul este “sangele motorului”, decat sa-l duci la dializa, mai bine bagi 5-600 lei pe an si-l schimbi.

      10
    • @Cosmin: Pentru confortul lui psihic. Sa doarma omul linistit.

      Pe de alta parte, am avut si eu un model de Skoda. O consider foarte potrivita ca masina de familie, un fel de corcitura (in sensul bun) intre VW si Toyota :D

      Sa o stapanesti sanatos!

      00
    • Din acelasi motiv din care luam si pastile, fara indicatiile unui doctor sau altele de genul. Romanul stie el mai bine ca cei care au proiectat masina.

      00
    • @alin daca tii masina cat durează leasingul și apoi o dai, nu prea contează cum faci schimburile.
      In general aia 30.000km sunt dati pentru tari normale, cu drumuri express/autostrăzi.
      *la o viteza medie de 100km/h rezultă 300h de funcționare
      *la o medie de 50km/h rezultă 600h de funcționare
      *la 25km/h media… Ies vreo 900h.
      Pentru 150€/an (1000 si nitel in 10 ani, ca mai scad preturile in timp) omul sta liniștit ca n-are vreo surpriză care sa-l 2-3 ori mai mult – si banii toti o data ;).
      Eu, la același motor, fac schimbul anual.

      00
    • Producatorul declara maxim 30.000km, dar intervalul este flexibil si masina poate sa calculeze numarul de km la care sa fie schimbat uleiul in functie de mai multi factori (viteza medie, daca au fost multe drumuri scurte etc). Astfel, poate sa afiseze mesajul pentru schimb de ulei oricand intre aprox. 18.000 si 30.000km.

      00
    • NOU
      #15

      pai sunt unii posesori de Honda care schimba uleiul pe la 7-8k km :) Lasand off-topicul la o parte, poate omul merge cu masina si prin oras si, desi calculatorul ar trebui sa ia in calcul aceste drumuri scurte si sa scada limita de km pana la schimb, autorul vrea mai mult :)

      00
    • Nu ma pricep, dar uleiul ala nu e gandit sa tina mai mult? Ma gandesc ca nu e acelasi tip de.ulei ca acum 20ani.. eu fac schimbul de ulei la 12 luni/30000km ce ating prima data. Nu mi a trecut prin cap sa fac si altceva decat ce zice in planul de revizie dat de producator.

      00
    • @alin @mihaiDB desi intervalul de service e flexibil și teoretic daca ii dai talpa si o tii bara la bara pe Pasajul Basarab seara la 1730 cumva nu prea scade intervalul ala..
      Eu schimb filtrele de polen si aer la 6 luni. Nu vrei sa stii ce e in ele…

      00
    • de obicei cand producatorul recomanda ceva anume o face dupa o analiza in conditii ideale…asa cum e si consumul, una e ce scrie in ‘reclame’ si alta e realitatea
      cum in Romania drumurile sunt cum sunt si nu circulam pe autostrazi ci mai mult in orase foarte aglomerate, un schimb de ulei/revizie odata la 2 ani sau 30k este prea mult, mai ales daca nu vrei sa scapi de masina dupa 4 ani.
      da, nu o sa ai probleme cu masina dar scade durata de viata a masinii.
      eu am o Skoda Octavia 2.0 diesel cu aceiasi plan de service din fabrica dar fac revizia odata pe an si la cum arata uleiul dupa un an ai zice ca trebuie schimbat si mai des

      00
    • Cititi mai bine hartiile de intretinere de la dealer, aia 30k km sunt pt. atunci cand mergi 90% pe autostrazi. Daca mergi in conditii severe (mers in oras la viteze mici si distante scurte, stat mult la relanti, mers mult pe drumuri neasfaltate in mult praf, porniri dese la rece) se injumatateste intervalul.

      Daca n-ai primit asa ceva de la reprezentata…pacat, eu am primit foi cu „planul de intretinere”

      00
    • Alin, spui ca nu te pricepi, dar simti nevoia sa-l iei pe om la misto pentru ca face schimburile mai des. Oricum, nu prea merge comparatia cu pastilele luate fara recomandarea medicului, ca omul nu pune ulei dupa ureche si nici nu trage la sorti ce tip de ulei sa puna in motor.

      Daca vrei, e ca si cum un stomatolog ti-ar recomanda un control de rutina anual, dar tu decizi sa mergi la sase luni. Ce face omul n-are cum sa dauneze masinii, poate doar buzunarului. Dar cat timp isi asuma costurile mai mari, e totul in regula.

      00
    • Are dreptate stefan, am exagerat, facut misto, etc.

      00
    • Si mie mi se pare mult ca il dau afara la 5000, bine, 6 litri+filtru de ulei ma costa 170 de lei, ulei de la reprezentanta masini(benzinar) si filtru la fel, si mai dau 40 la cel care il schimba

      00
    • Pentru ca trebuie sa citesti manualul de intretinere.
      Acolo scrie ca daca viteza medie de deplasare este de 30-35km/h (urban), schimbul de ulei trebuie facut la maximum 15.000km sau 1 an.

      00
    • Nimeni nu m-a corectat ;))
      La 25km/h media… 30.000 de km sunt parcurși in vreo 1200 de ore.

      00
    • @sfatuitoru, @Notnowm25 puteti va rog sa lasati un link cu aceste indicatii de intretinere, sau poza cu manualul/foile de intretinere? Caut sa citesc undeva despre regula cu interval service in functie de km facuti pe autostrada sau urban si nu gasesc.

      00
    • @Walter White găsești manualul de mentenanță in erwin

      00
    • am cautat acum pe erwin si nu am gasit. imi poti da un link te rog?

      00
    • Nu vei gasi exact ce cauți tu, insa iti vei face o idee.

      00
    • Am intrat aici, dar costa minim 7 EUR ca sa citesc „nu exact ce caut eu” :)

      Mai am inca sperante la o poza de la @sfatuitoru sau @Notnowm25 (eu zic ca ce zic ei nu exista, dar sper sa dovedeasca ca exista)

      00
    • Eu… am luat mai multe asa ca a fost ok.
      Daca nu era cu IP il postam aici.

      Undeva la pagina 34 sunt definite toate intervalele de service de la QL1 la QL6.

      „QI1-As per the display (every 5,000 km or 1 year)
      QI2-As per the display (every 7,500 km or 1 year)
      QI3-As per the display (every 10,000 km or 1 year)
      QI4-As per the display (every 15,000 km or 1 year)
      QI6-As per the display (max. 30,000 km/2 years)”

      Nu ma intreaba unde a disparut QI5…

      QI4 si QI6 se aplica daca sunt indeplinite stadardele „EN228 or EN 590 in normal weather and traffic conditions”.
      EN228 e standardul pentru benzina si EN590 e pentru motorina.

      Daca standardele pentru combustibil nu sunt indeplinite se aplica QI1-3.

      Pe langa astea, este luat in calcul:

      *cantitatea de praf – „High proportion of dust particles in the air due to the road con‐dition and ambient conditions.The dust is distinguished by particle size or type of dust (or‐ganic and inorganic material), such as pollen, bacteria, mouldspores or rock dust, mineral fibres.”
      *temperatura medie anuala – „Countries with a tropical and super-tropical climate have high‐er maximum temperatures (50 ° C) than the European average(25 ° C).”

      Cine a copilarit in Campia Romana stie una-alta praf si ceva mai multe despre tarile tropicale.
      Cine conduce vara in Bucuresti pe langa „unusual weather condition” are parte si de „unusual traffic conditions”

      Tot acolo sunt definite si intervalele pentru filtru de aer si polen.
      In tarile cu praf filtru de aer se inlocuieste la 30.000km/2 ani in loc de 90.000/6 ani si cel de polen la 30.000km/1an in loc de 60.000/2 ani.

      Cine si-a schimbat singur filtrul de polen la 6 luni ca incepuse sa puta, stie ce zic ;)

      „Nebunii” care schimba uleiul la 10.000 nu mai par atat de nebuni in cazul asta, nu?

      00
    • Multumesc pentru informatii, sunt foarte de folos. Ceva similar am gasit si in lb romana aici: http://ws.skoda-auto.com/OwnersManualService/Data/ro/Octavia_5E/02-2017/Manual/Octavia/A7_Octavia_OwnersManual.pdf , la pagina 272.

      Dar totusi, nu scrie nicaieri ca viteza de deplasare ar fi un factor care sa determine schimbul mai des al uleiului, deci consider ca sunt doar pareri, si nu „facts”. Faptul ca traim in Bucuresti nu inseamna neaparat „Unusual traffic conditions”. Nu inseamna ca iesim zilnic sa stam numai in coloana cu masina. Daca eviti orele de varf, traficul in Bucuresti e similar cu traficul din orice alt oras din tara. Skoda este facuta in Europa pentru Europa. Nu cred ca are nimeni impresia ca doar in Bucuresti este trafic, si ca in restul Europei e vreo viata de vis fara ambuteiaje. Trafic este peste tot, si lumea nu merge doar pe autostrada in toata Europa ca totusi mai sunt cateva zeci/sute de orase cu milioane de locuitori.

      Nu ma intelege gresit, nu incerc sa demonstrez ca uleiul tine 30.000 KM, incerc doar sa iau o decizie documentata, nu bazata pe pareri „babesti”.

      Eu am intrebat agentul de la service de la reprezentanta cum recomanda sa schimb uleiul si s-a aplecat usor in fata si mi-a zis incet, ca sa nu il auda colegii si seful ca nu recomanda 14 schimburi de ulei pe an: „As zice sa respectati ce zice producatorul, sa faceti revizia la 2 ani/30k KM, mai ales la primul ulei care e pus din fabrica in masina, ala e cel mai bun cu putinta si e pacat sa il schimbati repede”.

      Deci, faptul ca lumea schimba filtre si uleiuri la 6 luni, 5000km, si alte minuni, pare a fi mai degraba un mit, tinut cu drag in brate de service-uri, ca mai fac si ei un ban.

      00
    • @Walter White mai era ceva acolo, pentru India, China si Australia intervalul de service e redus. Probabil caldura, aglomeratie, combustibil prost, praf sau toate 3.

      Strict epiric si strict din experienta mea – am tot avut motoare cu ardere interna prin curte – 2T/4T, benzina, diesel, de la 30cc pana la 8000cc, exceptand cele pentru autovehicule, toate au schimburile la an sau ore de functionare (majoritatea aveau 300-500h… nu-mi cere manuale ca au plecat de mult din batatura, mosul a ajuns la 80 de ani si s-a cam lasat de agricultura si utilaje grele. Mai are 2 porci, 30 de gaini si 200 de fire de rosii in solar.)

      Cum am zis mai sus 30.000 de km la 100km/h media inseamna cam 300h. la 50km/h media, in 300h faci cam 15000km.
      Anul trecut, cu acelasi motor am facut 19000km in 315 ore… In februarie anul asta fac anul si vreo 15000 de km (deh pandemie). Incerc sa ma tin de planul asta.

      Jobul m-a cam obligat sa conduc destul de mult. Atat SEE cat si prin Emirate sau Nordul Africii.
      Aglomeratie (as in abuteiaje) ca in Bucuresti pana in pandemie am vazut doar in Bahrain. In India nu am ajuns (si nici nu imi doresc).

      La babuta (euro 5, 1.6 TDI, 5W30) am ajuns la 280.000 cu acelasi plan – 15k sau anul – cumva viteza medie pe 10.000km (deh skoda, n-avem lifetime counter ca la audi) e undeva pe la 60km/h. O singura data am intarziat vreo 3 luni si deja cand am dat jos uleiul m-am luat cu mainile de cap.

      Acum tragi ce concluzie vrei, eu mi-am facut planuri pe 10 ani cu masina asa ca ~600-700E in plus in 10 ani nu inseamna nimic.

      00
    • Sa vedeti cand regenereaza la fiecare ~ 100 de km cat de des schimbati uleiul :))) :\

      00
  3. Wow! Primele doua comentarii (Elvis si Cosmin) „nu dezamagesc” (sic!)

    00
  4. E dotata, echipata, ce vrei tu…dar omule, ce urata este…

    00
    • Vezi ca ești în „casa” unuia care a deținut pana nu demult cea mai urata mașina ever.
      Lesbaru

      00
    • Urate sunt doar farurile alea si grila. Judecand dupa ultimele modele, cine a venit cu ideea pare sa nu mai lucreze la Skoda.

      00
    • @zarax contează enorm culoarea si echiparea masinii si daca are sau nu DRL-ul aprins.
      https://i.imgur.com/HLoR6bP.jpg

      00
    • ce-i drept acest face-lift a fost un mare fail, arata mai bine inainte, puteau sa schimbe doar stopurile
      dar nu este o masina urata, e doar meh…
      o masina urata e fiat multipla :)

      00
    • @zidane, pai da, ca noaptea farurile aprinse ascund hidosenia :))

      00
    • @zarax din pacate n-am poze pe timp de zi… adica am, dar nu in imgur.

      pentru mine a fost asa (cred ca am mai scris in 2 locuri) voiam 3… 1.8TSI AWD… n-am luat din motive… si am vazut primele poze cu 3FL… zic Banele WTF…. cine a proiectat hidosenia asta?
      FFW cateva luni, vad vreo 2 in Comarnic, pe DN1, cer putin acoperit, culoarea care trebuie, doar DRL aprins (ca asa a desenat-o nebunul ala). WTF? nebunul ala parca nu e asa nebun.
      FFWWD niste luni bune apuc sa studiez mai bine problema intr-o parcare… daca este o culoare care contrasteaza cu cromul de pe bara, are DRL-ul aprins, incepi sa intelegi ce a vrut autorul sa spuna…
      Bineinteles nu pe gri metalizat deschis.

      00
    • Asta cu urata e foarte relativa. Exprimarea corecta ar fi „nu e pe gustul meu” sau „mie nu imi place cum arata”. Cred ca o singura masina poate fi catalogata urata in toata istoria si anume Fiat Multipla, dar si aia a avut cumparatori. Mie mi se pare ok ca aspect. Nu imi plac sedanurile.

      00
  5. Super tare, felicitari pentru achizitie si review. Este exact configuratia pe care mi-o doresc pe un Karoq cand va reaparea si cand vine momentul sa schimb Octavia 3.

    00
  6. Dacă ai un început galopant de OCD ca mine, acei martori luminoși (intens) de la temperatura apei și de nivel carburant (acele linii stânga-dreapta) sigur te vor face sa mergi mereu cu nivelul de combustibil numai la jumătate 😂

    00
  7. Foarte bun consumul pt un 4×4 benzinar turbo. Iar pretul foarte corect. Mai ales cu asa dotari. Best buy la romani.

    00
  8. Raspunsul este da, felicitari pentru alegere, asa ceva caut si eu dar varianta combi.

    00
  9. NOU
    #49

    Mda, chiar un pret bun. In primavara 2017 cand s-a lansat FL, am dat aproape 24k pe 1.4 TSI Style, DSG, FA, ILA, parbriz incalzit, Amundsen, senzori fata/spate si camera spate.
    Nu as fi ales navigatia, dar in bunul stil VW, la acel moment camera spate se dadea doar la pachet cu navigatia.

    00
  10. Cel mai mult imi place la Octavia ca poti sa te uiti la un Passat si sa mustacesti “Intr-o buna zi…”

    00
  11. Am si eu o nedumerire: unde testati voi sub sau supravirarea asta, pe drumurile publice? Stiu ce este si, da, pe circuit, o poti vedea. Dar c’mon, cu Skoda, cu familie, pe drumuri publice, cum iti dai seama cand supravirezi sau subvirezi?

    00
    • dacă mergi doar la Auchan, nu o simți.
      Dacă mai mergi un weekend la munte și îți place să te bucuri de DSG și de 2.0 TSI, iaca mai apar și sub/supra virare.

      00
    • Sunt printre cei care nu-si aleg masina ca pe o caruta care sa-i duca din A in B. Nu pun accent pe chestiile practice, confort, etc in detrimentul caracteristicilor de fun to drive. Acum am o caroserie coupe cu 4 usi, desi am 2 copii mici, marca de masina renumita pentru impracticabilitate si lipsa spatiului interior. Ma chinui cand asez copiii in scaun, cand ma cocosez sa le fixez centura, cand ma joc tetris asezand bagajele inaintea unei vacante etc. Si totusi, prefer pozitia joasa, un oarecare dinamism, stabilitate etc.
      Si, cu toate acestea, nu mi s-a intamplat niciodata pe drumurile publice, nici mie nici live intrafic sa vad vreo supra sau sub virare. Singurele supra virari pe care le-am vazut sunt in filmuletele de pe traffic tube si atunci cauza, de cele mai multe ori este aderenta proasta iar sfarsitul este intotdeauna in sant sau mai rau.
      Apoi, din nou: subvirare (caci de supra virare la Skoda nu poate fi vorba) la o masina de familie, barca, apoi iti plac senzatiile tari mut de tot. Mai ales pe drumuri de munte.

      00
    • Hai serif, spui ca esti pasionat de masini, ar trebui sa stii ca nu e nevoie sa faci drift-uri sau sa te duci sanie intr-o curba la dreapta pentru a remarca tendintele sub- sau supraviratoare. Ca despre asta ii vorba, omul n-a zis ca si-a luat 4×4 ca sa nu-i mai fuga spatele pe serpentine, ci pentru un comportament cat mai neutru al masinii.

      00
    • Serif Stefan, tocmai aia explic, ca e nevoie de asta pentru caracterul sub/supra virator. Nu vorbesc de stabilitatea in curbe si alte caracteristici. Vezi comentariul de mai jos.

      00
    • Este nevoie sa mergi pe circuit si acolo sa duci masina in afara limitelor pentru a simti tendinte sub- sau supraviratoare? Nici vorba, caracterul unei masini nu se remarca doar la limita sau dincolo de aceasta, nici pe departe. In conditiile respective se fac testarile de catre producator si se difinitiveaza anumite setari ale masinii, dar asta e alta poveste. Caracterul subvirator =/= subvirare.

      Spre exemplu, nu e nevoie sa mergi pe circuit pentru a remarca spatele jucaus al noii Toyota Supra. Sau caracterul profund subvirator al noului M135i, in special comparativ cu generatia precedenta.

      00
    • N-am zis ca trebuie sa mergi neaparat pe circuit. Dar trebuie dusa la extrem in conditii de aderenta maxima, altfel nu testezi nicidecum sub/supra virarea.
      Acum, ca faci asta pe drumuri publice, chiar si necirculate, unde daca iesi in decor chiar si cu Casco iesi sifonat rau, treaba ta. Eu, desi nu conduc batraneste, nu am reusit pe drumurile publice sa-mi dau seama de caracterul virator. Si nici pe altii nu am vazut sa testeze cu sau fara voia lor asta, desi cu raceri boys m-am mai tot intalnit, si pe Dealu Negru, si pe Cheia, si pe Poiana, si pe Transfagarasan, si pe Valea Prahovei.
      Again, vorbesc de caracterul virator, nu de stabilitate in curbe (tangaj, ruliu, rotatie, aderenta).

      00
    • @Octav nu știu ce mașină ai, dar voi presupune că e seria 4.
      Și am un exemplu bun fix cu seria 4, tracțiune spate. Și eu, X1, xDrive.
      Mers Iași – Vatra Dornei, aceeași viteză, anvelope chiar mai bune / noi pe seria 4. În unele curbe, forțate (110 km/h, curbe destul de strânse), la seria 4 intra DSC-ul, la X1 stătea lejer.
      Este ok exemplul?

      00
    • Cu masina ai ghicit :)
      Cu DSC nu stiu ce sa zic, ca asta cred ca intra la orice derapaje, la alunecare pe zapada etc. nu doar la over/under steer. In fine, nu vreau sa ma contrazic, daca tu ai experimentat comportamentul virator, felicitari. Te cred, nu sunt ironic.
      Doar ca eu cu BMW-ul nu am reusit asta, am mult mai putine momente cand pot sa fac asta fara familie in masina. De cate ori am avut ocazia, calitatea drumului sau instinctul de conservare nu mi-au permis, am simtit ca o iau in balarii din cauza prafului sau asflatului denivelat. Raman la parerea ca pentru majoritatea e greu sa detecteze subvirare pe drumurile publice. Am mari indoieli si ca majoritatea jusrnalistilor auto pot face asta, desi vezi la mai toti in articole ca-si dau cu parerea cand ei pun poze frumoase de prin paduri, faleze, trecatori etc.

      00
  12. @Octav in conditii normale, asfalt uscat, 25 de grade afara, cer senin, fara vant, 50 de grade in asfat, exista cateva locuri private (eu am descoperit ca a mea nu e limitata la 238 ci la 249km/h – pe GPS) unde poti testa ce si cum.

    In conditii de Bucuresti, unde tot timpul asfaltul e acoperit cu mazga sau prin imprejurimi unde intr-un km de drum ai 4 feluri de asfalt, din care jumatate contine piatra de rau (valeu ce aluneca aia), unde raza curbelor variaza in functie de cum bate vantul ajungi repede sa-ti dai seama de tot si toate.
    Fara sa incalci legea.
    Cu familia in masina.
    Cu Skoda :))

    00
    • Eu inteleg ce zici tu. Dar ce testezi tu pe majoritatea drumurilor publice este aderenta, calitatea rulajului sau a cauciucurilor. Sub si supra virarea tin de distributia maselor, rigiditatea sasiului, arhitctura si setarea suspensiilor si se testeaza in conditii de aderenta maxima.
      Si da, stiu de Adancata sau alte locuri unde te poti da, dar pare ca foarte multi cu masini de familie merg acolo frecvent. Si vorbesc strict de chestia asta cu sub/supra virarea la care, dupa mine, iti trebuie si ceva skilluri si ceva infrastructura ca sa-ti dai seama de ce si cum; nu de alte caracteristici gen stabilitate in curbe, acceleratii, raspunsul directiei, fun-to-drive etc.

      00
    • @Octav ma bucur ca ma intelegi ;) cred ca am tradus corect ce a vrut autorul a zica :)

      PS N-am ajuns pana acum pe Adancata… Prea mare aglomeratia.

      00
  13. Arata beton masina, sa o stapanesti sanatos. Vazand display-ul si cata electronica are, e clar pe viitor pt toti cei care mai cred ca merita sa-si cumpere masini de 7-9 ani…nu o sa mai mearga. Cand se duce plasticaraia e clar ca direct spre casat va merge masina.

    00
  14. Am avut de facut aceeasi alegere, am ales Mazda 6.

    00
  15. Sper ca autorul si-a dat seama ca, dupa ce expira garantia, poate sa-i faca masinii un tuning stage 1 din care scoate lejer vreo 40-50 CP, ajungand la puterea unui GTI actual. Doar e acelasi motor. Cu un stage 2 ajungi probabil la 300 CP, cat un Golf R actual.

    00
    • @sitting duck de fapt motorul scoate undeva in zona 200CP.
      Teoretic Stage 1 facut cum trebuie se duce inspre 270CP. Unu safe inseamna 245cp si 410-420Nm.
      Teoretic a acelasi motor, practic difera putin chiuloasa, ca e are raport de compresie mai mare si in loc de VVL pe admisie are ciclu B.

      00
    • @sitting duck Golf R are alte componente interne și duce lejer acele valori.
      @zidanne fără sarcasm sau ironie, de unde ai scos valorile alea?

      00
    • @Radu cam astea sunt valorile pe care le dau toti „tunerii” din EU/Ro.
      De ex TVS da ca maxim fara a schimba internele 280CP si 455Nm (ei ii zic stage 2 dar… nu fara modificari interne nu prea e)
      APR-ul da tot pe acolo.
      TCM Turbo da 235CP si 400Nm.

      Strict legat de interne in afara de VVL, intre S/R si Performance 1/2 diferenta e turbina. IS20 vs IS38. Si la performance 1 rulmentul arborelui are diametru redus fata de performance 2.

      Legat de puterea reala, cam asta am gasit prin fisele de dyno pentru tipul asta de motor.

      00
    • 270 :))) si crapa ceva a doua zi. De unde le scoateti? Vorbesc ca cineva care are si a avut soft pe toate masinile din ultimii ani. Motoru ala la 190cp, cu turbina de fabrica injectoare de fabrica si „fiabilitate” de fabrica e cam pe acolo din 2.0 capacitate.
      Un 220-230cp realist sa il impingi cu un stage 1 da sigur, da fara intercooler frontal, injectoare schimbate si turbina mai mare nu vorbim de alte interne (axa cu came mai agresiva, pistoane forjate. etc etc….) daca vrei sa si reziste. Da cine ar face asta? Ca sa nu mia zic de dsg-ul ala saracu, ca tu ii cresti caii da cuplul nu ai cum sa il duci foarte sus ca crapa dsgu (in teorie cred ca tine spre 400NM eu nu m-as risca).
      Da ca si concluzie un stage 1 soft i-as face nu are ce sa ii strice…proprietarul nu o sa tina masina pana la 300k

      00
    • @Octtavyan cand ai timp arunca un ochi pe SSP 645

      00
    • În concluzie, stage 1 înseamnă 225/235 CP.
      Tot ce vrei mai sus trebuie schimbate interne + soft de limitare pe cutie, că și aia are niște limite.

      00
    • Revin cu niște completări, că ai menționat de Safe mode.
      Dacă vrei soft și să nu degradezi mașina, atunci rămâi la 225/235 cai.
      Dacă vrei doar soft (stage1) dar îți asumi riscuri (injectoare, bloc motor, cutie de viteze, turbo, etc), atunci da, se pot scoate și acei 270-280 de cai.

      00
    • exceptand ca sa ai pula mare, la ce iti tre schimbarea asta?

      00
    • @animaloo, stage1 nu înseamnă doar o creștere de putere pe hârtie și atât. harta de putere a mașinii se schimbă complet și mașina devine mai… agresivă. e pentru cine e pasionat de așa ceva și vrea depășiri mai interesante.
      din comentariul tău înțeleg că tu nu ești pasionat, poți trece peste.

      00
    • apai, io am decat 280, nu foarte pasionat, corect.

      „depasiri interesante”. Mda, Romania e plina de depasitori interesanti. Ma gandeam ca in Romania ai nevoie de depasiri care sa se termine :)

      00
    • si intrebarea nu era peiorativa ca ma gandesc ca poate peste 1-2-3 ani as putea face si io un stage 1. atat ca eram curios de ce as face asta, exceptand ca sa fac pula mare :D

      00
    • dacă întrebai pe alt ton și nu părea la mișto, te convingeam eu să îți faci stage 1

      00
    • am alt ton, dar in alti pantaloni. Iar m-am imbracat in pantalonii cu tonu gresit.
      Bine, nu as face stage1 ca as cam vrea sa o dau in vreo 3 ani. Nu ca nu imi place, dar cred ca asta e perioada in care tre sa scapi de masina. Dupa 2 experiente lungi

      00
  16. Parbrizul incalzit e o chestie super misto. Dar la Volvo, cateodata vara cand bate soarele ciudat se vad firisoarele din parbriz si mi se pare deranjant. E aceeasi problema si la a ta sau folosesc o alta solutie cei de la Skoda?

    00
    • O3/O3FL are parbriz cu firicele
      O4 vine cu parbriz cu inductie.
      Enervant e doar seara cand din sens opus vin masini cu faruri ce bat dupa polițiști.

      00
  17. Poza 8 e facuta de tine?

    00
    • Da.

      00
    • @Autor, colegul face referire la mersul pe banda de viteza, cand banda din dreapta e libera, dar presupun ca fix atunci depaseai un tir si urma replierea. :)

      00
    • Nu obișnuiesc să merg pe banda 2, doar atunci când depășesc sau pe banda 1 sunt gropi…
      Iar cu poza la volan, era prea frumos peisajul ca să il ratez iar autostrada liberă.

      00
    • @Autorul, daca chiar tu esti
      5% din comentariul meu era despre tine pe banda 2.
      Restul de 95% era despre poza in sine, despre faptul ca ai luat telefonul in mana si ai facut o poza (deci te-ai uitat la ecran pana ai incadrat-o) la 130km/h

      Dude, mai bine ne faceai un selfie story cum se merge #faracentura pe autostrada si-l puneai pe Insta.

      @Zoso o sa imi ramana in minte articolul asta de fiecare data cand te mai iei de influenkeri ca se filmeaza pe autostrata. Sa tii minte ca un continut asemanator a aparut pe blogul tau

      00
    • @ C

      Da, eu sunt infractorul! Eu am facut poza! Persoana de lângă mine a deschis camera foto iar eu am apăsat pe buton, cu privirea înainte.
      Nu zic ca este ok dar pana la selfie story si fara centură, deja exagerezi dude.

      00
  18. 4×4 sta cuplat mereu sau intra doar cand simte ca pierde teren?

    00
    • @robert e AWD, Haldex 5, puntea spate e mereu cuplata (in jur de 10%).

      00
    • @Zidanne, eu din ce am citit (tot haldex gen5 am pe masina) standard e 100% pe fata (i-am urmarit pe cei de la Deutsche Auto Parts pe youtube printre altii), putand sa duca 50% pe spate daca e nevoie. Diferenta mare fata de generatiile mai vechi (nu includ gen4) este ca sistemul acum este activ, si iti da putere pe rotile de pe spate inainte sa se invarta in gol, fata de primele 3 generatii ce erau reactive.

      Acum nu stiu daca Skoda a facut o implementare diferita fata de SEAT, unde si un nene de la producator explica la fel, ca doar la nevoie baga putere si pe spate, video e aici: https://youtu.be/Z7UALmR1o_Q?t=1911 pe canalul Autogefühl

      00
    • Eu știam tot de 90% fata cu 10% spate, probabil din cauza asta reușește sa intervină atât de rapid și fără zgomote dubioase.

      https://youtu.be/CDRVTjMPK9Q

      00
  19. Foarte tare mașina, și motorul cu 2 tipuri de injecție ar trebui să nu mai aibă probleme cu depunerile de carbon pe supape.
    S-au rezolvat problemele cu consumul de ulei și distribuția la TSI urile astea mari?
    Tot pe lanț sunt?

    00
    • Am si eu tot un 2.0 TSI (in curand face masina 100k) luata la 90k si pana acum nu am avut probleme cu uleiul sau distributia (da, e pe lant).

      Din ce stiu, distributia era problematica la cele de cilindree mica 1.4 TSI iar uleiul era la toate pana prin 2014 din ce am citit, cand la 1.8 TSI si 2.0 TSI au trecut la noul bloc EA888 Gen3 iar pt 1.4/1.5 au trecut la EA211 (aici nu stiu ca nu m-a interesat)

      00
  20. Foarte misto masina. Ai pus aproape tot ce era posibil pe ea. Pretul e super bun de ex comparand cu Passat la aceleasi dotari. Eu am luat Rapid in dec 2018, nu se mai produce acum. Curios este ca fiind (clasa) mai mica are tot 1500kg, rezervor de 55l. Cel mai mare motor pe DSG era 1.0 de 110 cai atunci, benzina ma refer. Revizia o fac obligatoriu la 1 an, indiferent ce zice in manual. Te scuteste de probleme ulterioare.

    00
    • De ce nu compari direct cu Audi A4? Octavia nu e in clasa cu Passat. Daca doresti sa compari pretul, o faci intre Superb si Passat.

      00
  21. “Guest_Author”

    Șeful de blog nu e la prima lui automată și sunt prea multe cuvinte :))

    00
    • „Încă mă surprinde cât de repede face viteza și mai ales felul în care face viteza, retrogradările în modul Sport si mai ales plecările în forța după loc.”

      Face viteza? După loc? Hmmm…

      00
  22. O masina buna la un pret ok. Am fost aproape de a achizitiona un Passat cu motorizarea asta si dotari similare, dar tractiune fata la un pret de 29k. Sincer, desi e clasa mai mica (vesnica discutie, vezi ampatament), parca Skoda ta merita mai mult datorita 4×4 si hayonului.

    00
  23. cum vine asta… ti-ai luat automata ca sa mergi in D pana ajunge la 80 grade si apoi o pui in S?

    00
    • Pai si care e diferenta? In S este acelasi lucru, doar ca o tine mai turata si raspunde mai bine la acceleratie. D sau S tot automat este…

      00
    • @Mihail in Modul Drive cu cutia in D e leșinată. Un fel se eco fara eco. Schimba sub 2000rpm. Foarte util când motorul e rece.
      In Sport încearcă sa o țină in plaja de putere (4200-6100). N-as face asta cu motorul rece.
      Personal din Driving Mode aleg S si las cutia in D. E exact ceea ce imi trebuie.

      00
  24. Salut. Multumesc de feedback, foarte ok si la obiect. Imi place masina ta, daca vrei sa o vinzi sa ma anunti :)

    00
  25. Frumoasă, fâșneață, oferind totodată un spațiu generos și un confort bun, toate acestea la un preț decent.
    Drive safe!

    00
  26. Detin model similar de serviciu.

    1.6 TDI 114hp.

    Saptamana trecuta intre arad si oradea, la salonta am ramas cu ea in parcare.

    Tractata la procar timisoara, raspuns, necesita motor nou. Distrib

    00
    • Detin model similar de serviciu.

      1.6 TDI 114hp.

      Saptamana trecuta intre arad si oradea, la salonta am ramas cu ea in parcare.

      Tractata la procar timisoara, raspuns, necesita motor nou. Cureaua de distributie sa largit, pistoanele au inceput sa distruga cilindri. Motor nou, schimbat in 5 zile la reprezentanta procar timisoara.

      Norocul meuba fost ca s’a rupt la 114k km, inca 6k si costul reparatiei era din buzunarul firmei si nu pe garantie.

      Sfat personal, schimba cureaua, daca nu e lant, mai repede de 110k.

      Un coleg din Cehia, a patit acelasi lucru cu 1.6dsg doar ca in cazul lui s’a rupt cureaua pe autostrada la 108k km.

      Drumuri bune!

      00
    • @mihai ești conștient ca similitudinea se termină la emblema de pe capota (bine, tot acolo incepe).
      Daca îmi amintesc bine, la 1.6 TDI distribuția e Continental si e lifetime (10 ani/300.000km).
      Cureaua are dinti (pentru pastra sincronizarea), inserții de kevlar (pentru rezistență – a nu se rupe/întinde) si un întinzător pentru a menține tensiunea in curea constantă.
      Pe langa asta, in planul de service, există o verificare la fiecare 2 ani/30.000km.
      Worst case scenario (cineva sa a 3-a in loc de a 5-a și trimite motorul in 6000+rpm) distribuția sare unu-doi dinți si in cel mai rau caz te alegi cu niste supape îndoite (o reparație destul de costisitoare).
      Cineva a dat o buleală, și a dat-o bine.

      00
    • @Zidanne, masina a fost condusa de noua 10km, de mine.. eu nu am mai auzit pana acum ca gresind treapta de viteza, in loc de 3 – 5.. se poate intampla sa sara cureaua X dinti.

      Nu ar mai cumpara nimeni masini conduse de babute in cazul asta..

      My 2 cents.

      00
    • Sau invers..din 5 – 3.

      Am condus mult sibiu-brasov si retur si e drept ca am folosit frecvent frana de motor din cauza carosabilului inghetat, dar nu credeam ca de la asta se poate intampla lucrul acesta.

      00
    • @Mihai in manual scrie foarte clar sa nu pornesti masina impinsa. Una dintre consecinte este ca „sare distributia de la punct”.
      Eu n-am zis ca ai facut tu ceva.
      La cate milioane de seturi de distributie vinde producatorul exista intotdeauna o sansa mica sa primesti ceva cu probleme.
      Pentru asta exista garantia. De aia ai verificarile (din pacate unii – as in reprezentante -le fac superficial) la 2ani/30.000 km.
      Intamplator acum vreo 35.000 de km mi-am schimbat singur distributia tot la 1.6TDI dar euro 5 (CAYC) si am studiat putin datele problemei. De asta zic ca daca raspunsul celor de la reprezentanta e corect (curea alungita) arunci motorul pe care ti l-au schimbat va ajunge obiect de studiu in uzina de motoare si distributia ajunge direct la producator.
      Spun asta pentru ca stiu ce scandal a fost la o fabricuta de mase plastice de pe langa Bucuresti cand doua ventilatoare de motor s-au facut bucati prin India…

      00
    • *atunci motorul pe care
      mama ei de treaba, incep sa stau prea mult in casa ca nici a scriu nu mai sunt in stare ;)

      00
    • NOU
      #120

      zidanne nu stiu ce sa zic, cumva la motoarele/marcile japoneze de exemplu nu am auzit de distributie distrusa in garantie, curele largite inainte de termen/km sau bazaconii de genul sa nu impingi masina care are cutie manuala de viteze( aia a lui Mihai) ca sare distributia de la punct. Ca nu am auzit eu nu inseamna ca nu se intampla, asa ca astept de la tine contraargumentele. Si nu ma refer la cazuri izolate ci la statistici/rapoarte de fiabilitate.
      Da e ok asa pentru voi fanboys de vag sa va gasiti orice justificare de a baga banii in tigai cu aspiratii de masini/motoare premium si high performance. Sau mai degraba nu tigaile sunt cu pretentii/aspiratii ci proprietarii lor care au impresia ca ce afacere buna au facut experimentand pe banii lor produse de calitate inferioara de la vag.

      00
    • @doamnacucoasa o sa fiu scurt pentru ca am reusit sa-mi prajesc spatele si mi-e greu sa pun cuvintele in fraze care inseamna ceva datorita analgezicelor (astept un rmn…)
      Statistici relevante in EU nu prea vei gasi. Eu personal n-am gasit. Ce mai publica unii si altii sunt total irelevante (din punctul meu de vedere) pentru amesteca mere cu pere.

      Statistici interne vei gasi doar daca ai prieteni in domeniu. Si doar verbal. Garret pentru turbocompresoare (turbo-ul la care a lucrat 6 luni sa-l adaptez… am avut o mica problema cu materialele si am livrat 3.000.000… am remediat problema si acum le dam 10% reducere la urmatoatele 3.000.000), diferite fabricute care fac componente in domeniul auto – in special injectie de mase plastice (cand au pocnit venitilatoarele socrul meu n-a dat pe acasa 3 zile… Raspundea de liniile care faceau piese pentru Dacia si Mercedes ;)) )

      Strict punctual, in parcarea de la munca stiu doua japoneze cu probleme.. un subaru cu motor boxter care a avut motorul inlocuit la ~60.000 de km (nu stiu ce problema pe la sistemul de ungere, s-a gripat motorul, a necesitat inlocuire si o Honda Civic 1.5 care tot cere schimburi de ulei de doua ori pe an desi omul o conduce de acasa la munca si inapoi :)) In rest chestii normale, un airbag care vibreaza, un far care se abureste… lucururi care nu se inlocuiesc pe garantie ;). Ca sa nu mai zic ca unu s-a dus cu piesele lui (marcate) si bineintelesc ca baietii nu le inlocuisera. Dar asta cam e norma din pacate in toate service-urile… Oricum in toata parcarea sunt vreo 5 japoneze toate.
      In parcarea blocului a existat si o mazda 6. Revolution Top cu 2.2 diesel care pe la 140.000 l-a lasat pe om pe Valea Oltului. Dupa ce a adus-o pe platforma la constatare a reiesit ca avea ulei in baie si motorul gripat. A inlocuit-o cu un superb L&K 2.0 TSI 280CP… la o saptamana i-a picat fibra optica catre statia de amplificare…
      Unui alt coleg i-au picat toate injectoarele la un Ford 1.6 Tdci din senin. Vreo 140k… masina noua. Pe langa volanta cu masa dubla si compresor de AC (denso) schimbate in garantie ;)

      Mie, pe 1.6 TDI mi-a picat un injector pe la 240.000. Reparat (da, nu se repara) cu 350 de lei. Si 100 de lei spaga la baiatul de l-a montat. Acum masina are 280.000.
      Atunci am decis sa schimb masina si am fost in vizita la toti vanzatorii… si n-am cerut multe: sa fie mai bine gandita decat o masina ce a avut facelift in 2008, sa pot face Bucuresti-Sibiu in 3 ore, sa am loc in ea (am 1.87 si 95 de kile) impreuna cu familia (copii mici cu toate bagajele aferente). Si sa fie benzina, cu macar 100CP/t.
      Si, daca se poate, sa nu fie CUV/SUV.
      Si da, sa fie sigura ;)

      PS Cand ma mai lasa durerea chiar voi lua cateva manuale de utilizare de la diferiti producatori sa vad ce mai zic pe acolo.
      Revin cu feedback.

      00
  27. Am si eu o intrebare poate tampita in ochii unora.
    De ce nu ai folosi sistemul start stop daca masina il include?

    00
    • @Radu

      Aici este o întreaga discuție, unii sunt PRO alții CONTRA.

      Eu l-am testat de câteva ori și sunt de părere că nu se merită din punct de vedere al consumului, fiind la fel sau diferențe mici pe distanțele care le parcurg eu.

      Cred că s-ar merita mai mult din punct de vedere al poluării, asta daca am folosi majoritatea Start-Stop-ul.

      Probabil anumite componente sunt supuse unei uzuri suplimentare din cauza ciclurilor repetate de oprire și pornire.

      Vara trecută am facut un mic test, nu știu
      cat de relevant, cu Start-Stop-ul activat  motorul s-a oprit chiar dacă am alergat-o bine înainte si era destul de încinsă. Ma gândeam că va ține cont de asta și va proteja turbina.

      00
    • uite, cazul skoda. Merg ca omu, vine un rond. Ma opresc sa acord prioritate. Puf…motoru mort. Pai, sa nu fac sex aprig cu mamica celui care nu s-a gandit „bah, SS are sens daca stai macar 10s?

      00
  28. Start-stop este o gaselnita pt a fenta emisiile, ca na, daca oprim motorul, nu mai sunt gaze. Tocmai din acest motiv nu il poti dezactiva si sa ramana asa pana apesi tu pe buton iar.
    Desi se lauda producatorii ca este parametrat si respecta niste conditii pentru a fi activ, eu l-am surprins cand oprea motorul, desi clima mergea blana si fierbeam in masina. Sau alta data, cand inca nu se incalzise motorul, afara era cam racorica… s-a rezolvat cu o interfata gen OBD si 2 minute de butonat pana am gasit functia minune

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube