Domnul Ciobanu a închis atelierul de croitorie din centru.
Atelierul era într-o cameră mare a unei case vechi, antebelică sau interbelică.
Noii proprietari vor să o restaureze (bine că nu o demolează!), așa că omul a trebuit să se mute. S-a mutat într-un cartier la marginea orașului; dar fiind un oraș atât de mic, se ajunge ușor (10 minute cu bicicleta).
A luat şi pisica cu el. Are 7 ani de cand e „croitoreasă”. E pisică de atelier, nu de casă. Doarme în atelier, o cunoaște lumea, mănâncă și prin vecini. 
Am fost să modific un sacou. Am mașină de cusut, știu să cos la mașină, dar modificatul unui sacou nu e o operație foarte simplă. Iar domnul Ciobanu a fost singurul croitor din oraș care, doar văzând sacoul pe mine, și-a dat seama ce probleme are: puțin prea lat în umeri, puțin prea lung, mânecile puțin cam largi.
Sper că se știe că la orice haină mai serioasă trebuie mici ajustări pentru a sta perfect pe tine. Iar la sacouri, rochii, pantaloni de costum… se vede mai bine când nu sunt perfecte.
Înainte de ajunge la Ciobanu, am mai fost la doi croitori din oraș. Încercau să mă convingă că „Nu e, dom’le, prea lat în umeri, e foarte bun!” Asta după ce e familia, prietenii, și eu observam că, totuși, e cam larg.
– Dar stiți ce greu se fac modificarile astea, nu?
– Știu. Trebuiesc date jos mânecile, tăiat de sus, cusut înapoi.
– Nu dăm jos mânecile, tăiem de la manșetă.
– Păi și nasturii?
– …
– Da, multumesc. Revin dacă e ceva. (abia așteptam să plec de acolo)
Domnul Ciobanu se apropie de vârsta pensionării. La anul vrea să își depună dosarul. A zis că nu știe ce să facă cu atelierul de croitorie, crede că îl va închide. Va muta mașinile de cusut la țară, de unde e el.
Omul a fost maistru croitor, profesor de școală profesională, a lucrat și croitorie militară destul de mulți ani pentru unitatea militară din oraș. Putem spune că e un bun profesionist, iar fiind fost profesor, să zicem că ar avea un talent de a preda
– De ce nu mai școliți niște ucenici?
– Pentru că nimeni nu vrea să învețe; tinerii, oamenii nu mai au chef de muncă. Am avut elevi care nu au învățat aproape nimic în trei luni. Am întrebat de ce nu vor să învețe, pentru ce mai vin la școala asta? Au spus: „Pentru că m-a trimis mama.”
În orașul ăsta mic, dacă se pensionează domnul Ciobanu nu mai rămâne nici un croitor adevărat, care să știe să vadă ce probleme sunt cu un sacou.
Am locuit în Italia iar acolo, în piață, săptămânal venea un camion cu lucruri de mercerie. Se aduna lumea, era coada; trag concluzia că multă lume coase acasă, își modifică haine, tivesc draperii, perdele, fețe de pernă și alte chestii; eventual broderii, împletit de mână.
Italienii o duc mai bine decât românii, și totuși „se coboară” la această muncă.
În Milano, patria modei, am văzut chiar „statui” cu mașini de cusut.
La noi, nu sunt ucenici care să învețe meserie, care să mai facă un atelier de croitorie într-un oraș unde, nu cred că avem mai mult de cinci astfel de afaceri.
Într-un oraș care din asta a trăit, în principal, din confecții.
Cât am stat de vorbă cu omul, a intrat o doamnă și a zis că vrea un tiv la o perdea.
Abia a redeschis atelierul, în altă zonă a orașului, nu are o săptămână, și deja clienții vin. Trag concluzia că e cerere.
Locuiesc în acest moment într-unul dintre cele mai sărace județe din România, unde rata șomajului e suficient de mare, cred. (hint: nu e Teleroman. Județul lui Dragnea a deţinut la un moment dat locul 1 in topul celor mai cel mai sărace județe din România – ironia situației, cine conducea România: un prost care nu era în stare să facă ceva în judetul lui, să-l scoată din rahat)
În orașul meu, dacă se pensionează un croitor nu sunt cinci buni care să îl înlocuiască, pentru că tinerii nu vor să învețe.
Cât costă un tiv la o perdea? Cred că suficient încât să mănânci o zi, să zicem. Oricum, suficient încât să nu te plângi că mori de foame (cum face Bittman, lol)
Meserii care se pierd, locuri de muncă de care e nevoie și nu avem oameni; în același timp la mine în oraș e nemulţumire că „nu se creează locuri de muncă”. Este doar un paradox local acest lucru, sau se întâmplă în toată România?
Fac o paranteză.
Pentru că și eu am fost profesor un an (suplinitor), apropo de școala românească, am rămas surprins (sau nu) să aud că elevii care nu voiau să învețe erau totuși trecuți pentru că „era directivă de sus”: adică directorul școlii îți spunea să îi treci chiar dacă nu meritau să treacă clasă. Aceasta este o mare problemă a școlii românești (facem aici un rezumat a mai multor articole scrise de mine): profesorii sunt forțați să treacă toate loazele. Ca profesor, și eu m-am confruntat cu acest fapt, și domnul Ciobanu, care e altă specializare și la altă școală, a avut aceleaşi probleme. Cred că și azi, în 2020, profesorii se confruntă cu această problemă: elevi care nu vor să învețe, dar care „trebuie trecuţi”.
Selly, cum abordăm această problemă?
Ce vreau sa fac la sacoul meu costă 80 de lei manopera, în orașul acesta mic, de provincie.
Pe site la Bigotti, în București, aceleași modificări costă 100 de lei.
Domnul Ciobanu are masină de cusut și de surfilat mai vechi decât le vinde cineva pe olx.
400 de lei un set de două mașini. Vechi, dar omul de mai sus are un mic atelier cu mașini asemanatoare, un atelier funcțional.
Și ai putea taxa ca la Bigotti, ca la București, că lumea plătește dacă faci treabă bună. (sincer, parcă domnul Ciobanu are un CV mai bun decât ce aș găsi la capitală)
–
Micul text este unul dintr-o serie la care lucrez.
Va fi o serie amestecată: despre croitorie, poluare, sărăcie, bogăție… un ghiveci în care toate vor avea o oarecare legătură între ele.
Sa vezi ce fain este daca iti pocneste o bujie si trebuie rectificat filetul.
Nu mai cumpara pocnitori.
Da, sa nu gasesti un croitor e „prostie”.
De fapt, sa auzi zilnic „floricele dansatoare” cum se plang la TV ca mor de foame, e „prostie”.
Sa vezi zilnic ca e plin de loaze care asteapta sa li se faca, sa li se dea, „Statul e de vina”, e prostie.
As bate la papagalii astia care „mor de foame” numai cu… masina de cusut in cap.
La mine in oras s-a deschis un fast food, de vreo doua saptamani spameaza zilnic pagina orasului (unde sunt admin, 45.000 de oameni adunati) ca angajeaza. De doua saptamani, zilnic, cauta oameni. Oare de ce ne tot spameaza cu asta?
–
Acum sunt putin somer. Covid, „nu stim ce va fi”.
Batrana mea e cam ingrijorata, oare ce voi face?
I-am spus: Stiu ce voi face daca nu mai merge cu ce fac eu: atelier de cusut tiv la perdele, in puii mei, si nu ma plang ca „mor de foame”.
Am scris in articol „cred ca e rata mare a somajului”… nu stiu cat somaj e aici pentru ca niciodata nu am ajuns la birourile de somaj. Niciodata. Nu stiu cum, de pe la 20-21 de ani, tot timpul am avut ce manca, am avut job.
Maximum cinci croitori in oras, doar unul stie cu adevarat meserie. Puii mei!
Da boss, suntem alături de tine
@Cristici de Calarasi e vorba si noul River’s din Dedeman?
@Cristici, dacă e cum zice @Demult, suntem oarecum vecini. dacă poți confirma, zi-mi și mie ce spital universitar ziceai că ai la 2 ore de mers (ai pomenit la un moment dat), mă interesează aspectul. ai acces la mail-ul meu.
Nu sunt locuri de muncă la birou, la managereală și stat degeaba productiv. Asta este problema unora dintre cei care sunt vocali pe această temă. Iar meseriile de odinioară nu mai sunt căutate pentru că par demodate și nu își dorește nimeni să fie asociat cu altceva decât un job-la-birou-cu-laptop-telefon-mașină de serviciu. Știm cu toții cum e când avem nevoie de un meseriaș, cât de greu este să găsești unul, fie că îți lucrează în casă sau îți repară/modifică/restaurează bunuri. Și ironia este că mulți nu își dau seama cât de bănoase pot fi meseriile astea, mai ales când concurența devine aproape inexistentă. Ceasornicarul de la mine din oraș îl instruia pe fiul său cel mic (5-6 ani) cu tot ceea ce face și voia să transmită meseria mai departe, așa cum a făcut și tatăl lui. Și judecând după coada de la stand și programul flexibil pe care îl are și pe care și-l permite zilnic, omul nu o duce deloc rău, din contră.
Pisica este ❤️.
Îmi dau voie cu japca peste autor, să îmi exprim o părere.
Oamenii nu se înghesuie să mai învețe meseria și să profeseze pentru că sunt percepute că prost plătite muncile fizice. E vorba de prestigiu închipuit. Am rămas încă cu cutume de pe vremea lui ciuruitu și după revoluție, că școala îți asigură un loc unde nu trebuie să-ți rupi spinarea și nu te murdărești.
Și mai un aspect pe care eu îl miros, iar dacă greșesc să îmi dați de veste: meseriașii sunt văzuți prost, desconsiderați, lumea se uită la ei ca făcând ceva de jos, de nivelul gunoierului.
Croitoria este o meserie in care stai pe scaun, faci lucruri frumoase (sper). Oamenii vin la tine pentru ca vor sa faca ceva mai frumos decat ce au deja. „Sa arate bine”.
Am sa caut poza aia cu „statuia masinii de cusut” din Milano.
Nu e asta, am o poza cu o masina de cusut de cativa metri inaltime. Italienii privesc alfel croitoria, am scris si in text.
@ionut: man, eu sunt gunoier. E adevărat că într-o țară cu apa mai calda, dar principiul e același. Am făcut mai multe munci în „scurta” mea viață. Sunt aproape 2 ani de când lucrez în domeniu și sunt foarte mulțumit. In momentul de față e destul de greluț să ai un salariu de aproape 2k/lună la 7 ore de program /zi, 5 zile/săptămână. Se poate câștiga mai bine în alte domenii, cu multe ore peste program, ambient mai curat etc. Eu sunt mulțumit ca am reușit sa împac foarte bine raportul timp petrecut acasă, în familie/ buget. Si de cand e treaba cu virusul vieții simt că am facut alegerea corectă, deoarece am avut de muncă nonstop în timp ce mulți lucrători din alte sectoare au avut de suferit. P.S: în trecut am avut de muncă „la cravată”, nu era rău, dar aveam mai mult timp petrecut la muncă decât acasă.
Tot la Milano – https://en.wikipedia.org/wiki/Needle,_Thread_and_Knot
Monumentul unui ac cu ata, 18 m inaltime.
Apropo de ucenici si invatat meserie, ma mir cand vad cati baieti sunt frizeri. Oare cu meseria asta vor sa fie asociati? Sau conteaza ca se pot recomanda „stilisti”?
wtf, why not frizeri?!
că zic unii că-s gay?! ete fleoșc!
și ne mai întrebăm de ce fug tinerii de meserii: că unii zic despre nu știu care că-s murdare, despre altele că-s pt femei, sau de gay sau mai știu eu ce căcaturi.
@one
Respect pentru tine și ceea ce faci. Eu vorbesc direct din teren și felul în care tehnicieni și oamenii de teren care depanează și repară chestii sunt văzuți.
Acuma că am dat exemplul gunoierului este pentru că e cel mai uzual folosit in cultura locală românească.
Problema nu e specifica Romaniei.
Prin orasul pe unde stau moementan, sotia nu pea mai gaseste unde sa-si repare patofii. Mertesul la care mergea s-a pensonat. In atelierul unde lucra, in vitrina e doar un afis mare „De inchiriat”
Societatea de consum in care traim face ca toate lucturile sa nu fie ajustate/reparate ci intotdeauna inlocuite.
Pune bookmark la zoso.ro, ca revin cu un articol despre asta.
Despre cum o camasa Bigotti ajunge sa coste 15 lei, si o pereche de pantaloni Ralph Lauren, 7 lei.
Ma chinui sa „adun” un text, dar vreau sa-l ilustrez cu poze, si mai dureaza putin. Momentan astept sa termine domnul Ciobanu sacoul.
Eu am totusi o nedumerire: de unde va cumparati pantofii de se strica? Eu am vreo 5 perechi de la ecco, unii au peste 5 ani, purtati la greu, m-am plictisit de ei si mi-am luat altii, inca ii port ocazional. Mai am o pereche de addidas si una nike de sport, din nou, nici nu1mi mai aduc aminte cand i-am luat, si totusi arata aproape noi. De pantofi lacuiti sau de piele nu mai zic, ca aia nu-i port atat de mult.
De altfel si eu prefer sa-mi fac costumele la comanda, nu sunt atat de scumpe raportat la munca depusa, plus ca vreau sa sustin omul care inca face asta si o face bine. Si intotdeauna un costum croit pe tine va sta mult mai bine decat orice armani sau bigotti din orice magazin (asta daca nu-l nimeresti tandea).
Aștept articolul
@Varucu unii (unele) purtăm tocuri. trotuarele și străzile stimabilei patrii sunt distrugătoare de tocuri. mai un flec, mai o julitură… să nu mai discutăm despre săndăluțe, baretuțe și alte mișcodele.
sau niște pantofi nepurtați cu anii, cărora li s-a distrus talpa, și nu te înduri să-i arunci pt că arată ca noi și ai dat o căruță de bani pe ei.
niște pantofi distruși se aruncă, dar uneori pantofii (încălțările, la modul general) suferă mici daune și o reparație (chiar mai scumpă) care-ți face pantoful ca nou e 10% din costul unuia nou.
Ma gandesc ce drama a trait ultimul croitor care stia sa faca un caftan, cum a incercat sa le transmita fiilor lui meseria asta a lui iar ei nu au vrut sa invete. Bine au facut!
Mesajul tau care e? In 2020 te imbraci in fundul gol?
Si retine ce am scris in articol, ca poate te ajuta: Daca nu vrei sa arati ca o maimuta, cand iti cumperi haine de costum „de gata” trebuie sa treci pe la un croitor.
https://www.gentlemansgazette.com/suit-alterations-what-a-tailor-can-do/
cristici iti spun io ce drama traieste asta, aia de prost-fudul, subiect atins si de IonutM mai sus. In alta ordine de idei, poveste scurta despre meserii: a venit instalatorul din oras (probabil mai mic decat cel in care locuiesti tu) sa imi puna centrala termica si mi-a povestit urmatoarele printre altele: un cunoscut de-al lui s-a rugat de el sa il ia pe fiu-su cu el la lucrari, sa il invete meserie (foarte lucrativa zic eu, si in Romania), ala pe la 18 ani numai ce termina liceul. Vine tanarul de dimineata la lucru si ii zice din start instalatorului ca el vrea 2500 RON, asta in conditiile in care nu stia nici macar diferenta dintre o cheie tubulara, normala si o cheie franceza ce sa mai vorbim de alte lucruri mai specializate. Lemn. Omu meu ii zice bun stai putin, intai vii cu mine la lucrari, incepem treaba de la 8 nu de la 10, imi dai sculele la mana io te invat aia si aia si aia, si daca te descurci (vad ca te descurci) ajungem si la suma ceruta. Asta puberu deja facea nazuri, ca nu ca el vrea din prima banii. Instalatorul ii zice bine hai ca vorbim, sa trecem la treaba. Puberu toata ziua in timp ce asta lucra era cu ochii in telefon, sa ii dea la mana scule nici aia nu era in stare ( cat o fi de greu sa citesti pe cheie care e dimensiunea ei inainte sa i-o dai omului, ma depaseste). Se termina ziua, asta micu direct ii zice ca io vreau 150 RO pe ziua de azi ( nefacand nimic ) acuma pe loc cum ar veni, instalatorul se enerveaza si ii zice , baiete eu te-am luat cu mine sa te invat o meserie, si mai mult pentru ca sunt prieten cu taica-tu si s-a rugat de mine sa te iau, ala micu ii zice ca pe el nu il intereseaza, ca oricum dupa ce termina liceul si face 18 ani vrea sa plece in Italia, nici un plan ce face acolo doar ca vrea sa plece (probabil la furat ca e mai usor sa faci bani asa decat prin munca), instalatorul i-a dat banii si i-a zis sa nu mai vina si sa nu mai auda de el si dus a fost.
Ca incheiere sa nu uitam sa multumim si pe aceasta cale lui Kathy Andronescu si pesedeului pentru performanta de a desfiinta scolile profesionale in Romania. Cum zic si celialti comentatori, la comunisti trebuie neaparat sa ai diploma de facultate domnule, doar asa esti cineva in viata, esti realizat, meseriile unde trebuie sa pui mana si sa lucrezi nu te fac un om de bine in societate, esti cah.
Valabil de la omul de rand pana la politicienii minunati cu facultati-fabrici de diplome pe bani si doctorate plagiate.
7-20 de luni pana sambata? un om?
erou, n-as putea.
apoi ar trebui sa blurezi numarul de mobil, ca ii vrei binele.
Sa blurez numarul de mobil al unuia care l-a pus pe geamul firmei?
L-a lasat MARE si la ultimul sediu.
Asta nu cumva e mosul care l-a enervat pe Vali la trecerea de pietoni?
Am un aspirator vechi la care s-a bulit motorul. Am dat 200 lei pe aspirator acum vreo 5-6 ani. Caut motor pe olx: 80 lei. Cât ar fi costat rebobinarea lui? Eu nu sunt dispus să ofer cei 80 lei pentru un motor vechi, fără garanție, când pot să mai pun ceva bani și iau un aspirator nou, mai eficient și cu garanție. De reparat, nu mai zic. O pereche de rulmenți pentru motorul respectiv e 40 lei. Ăsta e unul din motivele pentru care nu mai există meseriași, care să repare lucruri, apropo de bujiile omului de mai sus.
Am reparat azi o veioză veche de vreo 20 ani. S-au copt firele, s-a belit și dulia, în fine. Am pierdut vreo 2 ore să o fac. E 30 lei una noua, asemănătoare.
Probleme cu meseriașii sunt orice domeniu. Am renovat un apartament și am schimbat câțiva zugravi și câțiva faianțari. Nici unul nu era meseriaș bun și nici unul nu respectă indicațiile producătorului de materiale. Am pus cărămidă decorativă pe un perete și producătorul recomanda zgârierea pe spate, pentru o aderență mai bună. După o lună de la lucrare, am montat niște prize și au căzut vreo 2 cărămizi. Erau netede pe spate. Am luat peretele la ciocănit, vreo 50% sună a gol. Era prea mult de muncă să le zgârie, înainte de a le spoi cu adeziv.
Am ajuns să dau singur cu glet, pentru că nu eram mulțumit de meseriași. 1 oră pe youtube și eram expert. Majoritatea de pe youtube drișcuiesc gletul, după aplicare, cu un burete umed. Făcând asta se netezește mai bine și reduce din efortul de a șlefui. Nu am văzut nici un zugrav să facă asta. De asemenea, din când în când ar mai trebui spălată gletiera, că se mai întărește glet pe ea și zgârie. ”N-are nimic, bo$$, iese la șlefuit.”
Să nu mai zic că nimeni nu are grijă de sculele lui, frate. Le lasă să se întărească materialul pe ele. A doua zi le răzuie. Pe lângă faptul că nu se mai curăță perfect, le-ar fi luat foarte puțin să spele sculele, cât e materialul umed și le aveau perfect curate.
La final, întrebarea pentru cristici: ce profesie ai? De ce nu te-ai făcut croitor, zugrav, sudor etc.? Eu înțeleg că lumea nu vrea, nu mi-ar fi plăcut să fiu zugrav. Sigur, e plăcut să fac asta odată, pentru mine, dar nu aș face-o zilnic.
In sfârșit un comentariu in contradictoriu cu articolul… Multi cred că ar fi foarte bine dacă mai multi s-ar școlariza pe o anumită nișă și asta pentru că lor le-a trebuit la câțiva ani un serviciu practicat de o anume breaslă… Gresit, meseriile dispar pt ca nu prea mai e nevoie de ele, nu pentru că tinerii nu vor să le mai învețe. De câte ori ați fost in ultimii 10 ani la un pantofar, croitor, electronist sa vă repare ceva? Exact… Nimeni nu prea mai merge, pentru ca de multe ori reparatia e destul de scumpa si mai bine iei un produs nou. Numărul de meseriași intr-un domeniu e reflecția cererii si ofertei salariale. Oricât de bun ai fi, de ce să înveți sa repari pantofi dacă la final de luna, cu emoții lunare, faci doar cât un lucrător comercial. Plus multe alte minusuri, concediul cine ti-l plateste, cine munceste in locul tau dacă pleci in concediu, cine acopera tot programul, etc? Pe foaie suna bine, dar când vezi că mori de foame, pentru că faci servicii se binefacere, scurtezi costume la gigei. E simplu…
@damian, te contrazic. La atelierul de croitorie unde merg ca sa repar, modific chestii este plin de materiale de lucru. Are rasteluri.cu haine, draperii, perdele facute sau in lucru.
Am modificar 3 camasi, 100 lei in total, dar m-sr fi.costat mult mai mult sa iau 3 din acelasi material calitativ.
Legat de meseriasi, unul m-a lasat fara chitul pus la gresie si faianta, altii trageau tare la.pret ca de, paream disperata. Asa ca, am invatat sa pun chit de pe net. Am citit un articol al unui nene, i am scris aluia ce dileme am, mi a dat niste ponturi, am pus chit ul mai bine decat alte lucrari de „meseriasi” din casa. Nu am nicio concluzie.
Un pantofar bun face și pantofi, nu doar repară, că de pus pantoful pe calapod și dat cu lipici oricine poate. Când am fost în vizită la un prieten în UK, mi-am făcut acolo costum și pantofi pe comandă. Vreau să spun că a trebuit să-mi fac programare-n ambele locații.
Pantofii ăia-s cei mai comozi pantofi pe care i-am purtat vreodată. Mă simțeam efectiv desculț: nu strâng, nu jenează, nimic.
Costumul, evident, a ieșit perfect. M-a măsurat omul preț de 15 minute pe toate părțile m-a întrebat ce pantofi voi purta la costum, la ce evenimente vreau să merg cu costumul și mi-a recomandat apoi material și culoare.
Pantofii și costumul au fost gata-ntr-o săptămână.
@Damian – nu e chiar asa.
Tocmai am vorbit cu propietarul service-ului de cartier unde imi repar masina. Nu gaseste mecanici auto – pusti care vor sa invete. A avut prin primavara vreo 2 – de unul nu s-a lipit nimic 3-4 luni cat a stat, celalalt a plecat ca era prea greu.
Instalatori – e nevoie (cel putin in orasele medii/mari) si nu sunt oameni care sa faca asta – e perceputa ca o meserie murdara. Cel pe care il chem cand am nevoie e un pompier care in timpul liber mai face bani din instalatii.
Electricieni – iar nu prea gasesti.
Si mai sunt multe alte domenii in care cererea e mare dar lipsesc oamenii. In schimb avem gramezi de absolventi de jurnalism, drept, economie – pentru ca munca de birou. Doar ca lipsesc joburile iar oamenii aia ajung sa faca alte meserii (de la agenti de vanzari si mcdonalds la videochat) dupa ce au pierdut niste ani prin facultati.
Ca electrician îți zic din teren că oamenii nu vor să plătească, strâmbă din nas la sume, li se par echipamentele scumpe, ba mulți din ei te învață pe tine ce să faci și ce să le pui. La cazuri din astea, intervenții punctuale și depanare de instalații mai bine zici pas. Te duci acasă liniștit și îți iei o bere la un film pe Netflix.
Te cheamă de la 25 de km, îi zici ferm că îl costă 50 de lei diagnoza dacă nu repară cu tine și deja poți închide telefonul anticipat, de parcă electricianul este instalator de veceuri sau ăla de îi curăță haznaua.
Se miră de ce un electrician cere 150 de lei să schimbe 2 prize: din motive de motorină și uzură mașină, din motive de materiale pentru că nu poate monta ce e in Doraly, din motive de timp pierdut pe drum+intervenție, din motive că se mai adaugă diferite mici materiale de completare: riglete, cleme, cabluri, pini, șurubele, chestii pe care trebuie să le ai și nu le ceri clientului. Și toate astea se aduna. Dacă fac o oră pe drum+1 oră la client, deja sunt 2 ore duse. Mai mult pe 2 ore câștigă un necalificat pe bandă și nu mai uzează scule, consumă materiale, pierde timp, uzură la mașină. Spor la rămas pe întuneric ălora care nu plătesc.
Oamenii care vin la domiciliu pentru a repara la client chestii sunt disprețuiți, desconsiderați, urâți.
Și atunci de ce să învețe tineretul meserie, când se uită în jur și vede modele clare? Lipsa de respect pe care oamenii o au față de muncă și cine o practică? Făcând asta trăiești cu impresia și vinovăția că ai făcut/faci ceva greșit. Și atunci de ce să te chinui?
Motivează pe unul de 20 de ani să facă o meserie și să nu vrea la birou? Curat, fără mizerie și salopete, fără transpire, la program fix, gealat, îmbrăcat de paradă…
@IonutM – ce sa zic – fac si eu ca rabbi: „Si tu ai dreptate”. Macar partial. Fara studii universitare gasesti destul de greu joburi de birou (excludem IT). Ce gasesti probabil e majoritar pe vanzari si asta nu o pot face toti. Dar ai dreptate ca atmosfera in societate e de desconsiderare a muncilor manuale si toti vor sa ajunga influenceri sau sefi.
@John Temple Tie ti se pare ca suntem in UK? Lasand problema banilor la o parte pentru o secunda (desi, aia e cea mai mare problema) Marea Britanie are o intreaga cultura a hainelor croite la comanda.
La noi croitoria era o necesitate impusa de statul comunist:
1. oamenii fie n-aveau ce (sau cu ce, in functie de zona si decada) sa-si cumpere lucruri noi
2. vroiau, nu vroiau, trebuia dat de lucru oamenilor. cati tineri mestesugari au ramas pe baricade in ianuarie 1990 ?
In plus, aveam o cultura a carpelii, izvorata tot din saracie. Grosul muncii unui pantofar la tara era sa repare cizme de lucru vechi.
Asemenea pentru un croitor, mare parte din munca era sa repare pantalonii rupti in cur de la munca de agricultor.
Ocazional, mai aducea cineva o haina sa fie modificata. Si mai rar, venea un client care vroia ceva nou, facut la comanda.
Iar lumea manaca rahat pe aici facand comparatii cu Italia.
de ani de zile, duc câte ceva la reparat, modificat fie la croitoreasă, fie la cizmar. nimic nou că nu-mi permit.
la electronist nu că nu mi s-au stricat chestii sau habar n-am unde să-i caut și mi-e imposibil să car chestia la sediul electronistului.
maică-mea își face chestii la croitoreasă (făcut în întregime, nu doar modificări) încă din tinerețe.
Oameni proști ma. Aia e. Și nu sunt nici măcar 1% ironic
In Focsani erau o gramada de croitorii. Din cate tin minte, croitorii erau platiti cu minimul pe economie. Sa stai 8-10 ore pe scaun nu e usor. Sa mai stai si aplecat …
In Focsani in anii 90 s-au deschis vreo 3 fabrici italiene de confectii, pe langa cele existente deja.
In anii 2000 le-au mutat in Asia. Asa ca oamenii aia fie s-au reprofilat fie au plecat din tara. Cei ramasi au acceptat orice conditii. Valabil cam peste tot in orasele care traiau din industrie usoara (ie confectii).
Ultima oara cand am trecut pe acolo in 2-3 foste fabrici erau universitati private ;).
80 de lei manopera pentru un sacou cand cu 100 de lei iti iei un sacou nou :)))
de ex… eu am un sacou si l-as duce la reparat dar as vrea sa il repar cu 5-10 lei… :))
Multe meserii au disparut pentru ca nu mai e nevoie de ele… si daca mai e nevoie de ele… nu ar da nimeni bani
cu 100 de lei iti iei un sacou nou. Perfect pentru mers la carciuma din sat
La 100 ron e ultimul sacou, de inmormantare. Iti recomand si pantofii de 50 ron, de carton
Bășini și combinații. Asta văd asta vor să facă. Chiar și din cei care muncesc pe afară se întorc în țară cu o tigaie cu volan pe dreapta să vadă lumea. Suferim de șmen și șmecherie in asemenea hal încât oamenii care muncesc sunt priviți cum dispreț.
Corect, si asta se intampla din cauza secolelor de saracie crunta pe care le-a indurat Romania. Plus cei 50 de ani de comunism care ne-au pus capac.
Niște explicații sociologice urmează. Nici în ton negativ, nici în ton pozitiv, nici cu ton de observație. Doar așa – la rece.
Până acum vreo 150 de ani micii meseriași erau cam tot ce exista. Nu exista industrie. Voiai un pantof făcut – mergeai la cizmar. Voiai o potcoavă – mergeai la fierar. Dar apare motorul cu aburi și niște oameni realizează că îl pot folosi să bată nu 1 potcoavă pe oră manual ci 35. Și – mai mult – că alea 35 de potcoave se pot face zi-noapte, că cel care manevrează mașinăria nu trebuie să fie fierar cu 20 de ani de experiență și – mai important – că întreg costul de producție se reduce considerabil.
Dacă se reduce costul de producție atunci poți vinde produsul mult mai ieftin.
Revoluția industrială a început în Anglia. Totul mergea pe cărbuni. Anglia face primele fabrici, crește producția țării în mod considerabil, țara se umple de smog dar nite oameni fac bani serioși din asta. Anglia devine superputere deoarece exportă mult. Toți potcovarii se angajează la bandă și își închid atelierele deoarece nu pot face față concurenței. Un sociolog pe nume Mills pune bazele a ceea ce azi cunoaștem drept ”linie de producție”: fiecare om face o chestie și doar pe aia, 12 ore pe zi. Unul dă găuri în potcoavă, unul o șlefuiește la aparat, unul o lustruiete, unul manevrează mașina de împachetat. Crește și mai mult producția când apare curent electric prin fabrici. E mult mai ieftic decât cărbunele și mai eficient.
Sărim câteva decenii și apar primele linii de producție computerizate. Stă un singur om la ecran și apasă pe butoane și se uită cum apar potcoave ca din neant. Nu-i un musculos transpirat care manevrează un ciocan ci e un tip cu ochelari care știe cum să programeze un EEPROM sau să manevreze soft embedded. Fabrica produce atât de multe potcoave că le dă la preț de nimic. E concurență, e capitalism, în China se fac potcoave mult mai ieftine deja.
Micii meseriași dispar nu pentru că nu vrea lumea să învețe croitorie ci pentru că pur și simplu e mai profitabil pentru cumpărător să dea alți 5 cenți pe o potcoavă nouă decât s-o ducă pe aia veche la reparat. Și cam atât le-a mai rămas vechilor producători de când au intrat în limbaj și cultura socială termeni precum ”handmade”: să repare. Că de produs nu mai e rentabil. Nimeni nu se mai spetește acum să facă de la zero o potcoavă cu ciocanul și nicovala așa că oamenii s-au reprofilat pe reparat. Doar că nici aia nu mai merge. Mergea în comunism, când nu găseai piese pentru TV-ul ars și te duceai la atelierul electricianului să ți-l repare cumva cu sârmă și rezistențe. Azi însă îți iei unul nou. Azi ai de unde și e ieftin. Iei în rate în condițiile în care un televizor color costa în comunism cam cât costă azi o garsonieră. Și-l iei foarte ieftin. Atât de ieftin încât atunci când se strică îl vinzi sau îl arunci și iei altul.
Legătorii de cărți, pantofarii, fierarii, croitorii – ăștia au ajuns să subziste. Cine mai merge la legat cărți când una nouă e 25 de lei?
Socrul meu era ceasornicar. Îi știa pe toți ceasornicarii din Oradea, că erau vreo 6-7 pe vremuri. Nu-ți permiteai în 1986 să ieși pe stradă fără ceas la mână și ceasuri bune nu se găseau pe toate drumurile. Așa că dacă se strica ceva mergeai la ceasornicar. Problema e că acum, în capitalism, ai ceas la smartphone. N-am mai văzut ceas de mână de ceva vreme. Socrul meu a murit și rămas un singur ceasornicar în Oradea. Cei care reparau radio-uri, TV-uri, cei care reparau pantofi, cei care vindeau sticlă pentru geam, cei care făceau vase din lut – oamenii au devenit niște bizarerii ieșite din peisaj. Pur și simplu nu e profitabil în ziua de azi să fii ceasornicar sau să faci potcoave manual. Mai vinzi o oală din lut turistului, mai cârpești o rochie de mireasă cu 4 ore înainte de ceremonia de la altar, dar cam atât. Și din aia nu se poate trăi.
Așa că tinerii nu se înghesuie să repare ceasuri, să lege cărți, să repare tălpi de bocanc. Nu sunt bani în asta pentru că nu e cerere. S-a rupt talpa la bocanc și la pantofar merg doar ăia foarte săraci. Restul – clasa mijlocie și cea superioară – își cumpără bocanci noi.
În școlile profesionale (care au cam dispărut) se predă cum să manevrezi software embedded pentru mașinării CNC. Cum să imporți din AutoCAD în microcontroller de să iasă piesa cum trebuie. Toți tinerii ăia se pregătesc pentru lucrul în fabrică, nu să-și deschidă propriul magazin de fabricat piese.
E tristă povestea croitorului tău. Am și eu un frizer bătrân lângă blocul meu care era în aceeași situație și care și-a închis mica frizerie pentru că toată lumea merge la coafor sau se bărbierește acasă, cu aparatul. Dar e mersul lucrurilor în capitalism: scopul e să produci mult, rapid și cât mai ieftin. Iar asta o faci cu aparatură și curent, nu de unul singur, cu acul și ața în mâini. Micii meseriași vor dispărea cu totul. Cei cu ceva minte își vor deschide fabrici saus e vor reprofila pe chestii handmade, să vândă turiștilor și nostalgicilor. Revoluția Industrială a schimbat întreaga lume și acum pot comanda de pe net bocanci gata-făcuți în China, să-i încerc, să-i returnez dacă-s cu un număr mai mari și să primesc alții în schimb. Asta fără măcar să ies din casă. Cărți nu leg pentru că am eReader sau iau altele noi dacă cele vechi s-au rupt. Ceas nu port. Când dau comandă de costum îmi ia doamna din magazin măsurătorile și mi-l face fabrica pe măsura mea; asta dacă n-au deja în depozit unul. Iar dacă totuși am nevoie de croitor, când merg la el mă aștept să fie rapid și să coste puțin. Că așa m-a obișnuit capitalismul.
Micile meserii pur și simplu nu mai sunt profitabile. Iar tinerii știu asta, chit că-i trimite mama să intre-n ucenicie. Câștigă mai mult adunând căpșuni. Asta până nu-și ia germanul mașină de adunat căpșuni și pune 499 de români pe liber și-l păstrează pe unul de șofer.
Off-topic: “Tainele psihologiei” este una din cele mai bune carti achizitionate in ultimii ani. Foarte bine structurata! Alte carti pe aceeasi nisa in viitor?
@Deea: Pe psihologie poate ceva de nișă, cum ar fi tulburările de personalitate sau chiar borderline. Dar mai degrabă cred că scriu ceva pe partea de sociologie – ori ceva legat de sociopsihologia generaționistă (cu accent pe mileniali și generațiile noi), ori ceva pe etnografie urbană (subculturi citadine din România). Dar nu prea mai am chef de scris de vreo doi ani așa că vor trebui să mai aștepte.
Un comentariu bun, cu specificația că omul are ce munci, nu e foarte ieftin, locuitorii orașului au treburi de făcut la el. E un loc de muncă decent, cu trafic.
Bineînțeles, se câștigă mai puțin decât „manager” sau „agent de vânzări”, dar este o meserie onorabilă, care l-a ajutat pe domnul Ciobanu să crească un copil (care e avocat la București).
Articolul meu e si in ideea că nu e nevoie sa apară la TV o mulțime de „vedete” care se plâng că mor de foame. Nu am văzut prea des la BBC, TV5, TVE, DW, ZDF, eventual RAI, reportaje aproape zilnice cu „plangaciosi”, cum sunt la noi. Intr-o țară unde puțini mai vor să învețe o „meserie de bază”.
Hai că înțeleg că dispare geamgiul și pantofarul sau mica frizerie, dar ceasoricarul?
Io umblu cu ceas la mână de la 7 ani. Că-mi plac ceasurile. Ș-acum caut Atlanticul purtat de bătrânu’, că nu știu pe dracu’ l-o rătăcit, iar pe el n-am cum să-l întreb.
Ceasul are mecanism manual de tragere. Pentru mine-i o bijuterie, probabil pentru alții e doar un ceas banal. Dar e un ceas care are 50 ani și sunt singur că încă merge.
Să zicem că vreau să-mi reglez peste vreo 10 ani ceasul Omega Seamaster, unde merg cu el? Să merg la reprezentanță? Mi-e cam târșă.
Un tip și-a trimis Rolexul la calibrat și polișat și când l-a primit înapoi arăta ca un rahat la exterior. Îl trimisese pentru niște zgârieturi fine pe lateral, iar când a venit înapoi avea ditamai șanțurile. Se vedea clar că „polișarea” fusese făcută la mașină în bătaie de joc. Colac peste pupăză mecanismul Rolex 3135 fusese înlocuit cu un ETA 2428-2.
Mai așteptase și un an și ceva după ceas, că la Rolex e pe bază de liste.
@John Temple:
Ceas porți tu și încă 5 oameni, probabil.
Hai să-ți povestesc o chestie: fratele soției mele a învățat meseria de ceasornicar de la tatăl lui. Aici nu a găsit de lucru în domeniu și-a lucrat în cu totul alt domeniu. Așa că s-a dus în Elveția acum vreo 8 ani. Că nah – țara ceasurilor, ceva sigur va fi de lucru acolo. E încă acolo, lucrează, dar n-a găsit de lucru ca ceasornicar. Piața pur și simplu nu mai merge. Un ceasornicar la 200.000 de locuitori nu poate pune destulă pâine pe masă în ziua de azi. Nu e cerere pentru că foarte puțini mai poartă ceas. Puțini îi mai văd rostul dincolo de statutul de bijuterie când ai ceas acum până și la frigider.
@Răzvan T. Coloja: ce dinozaur mă simt acum. Nu contează, io tot bălesc la un A. Lange & Söhne Datograph. Nu mai pomenesc de Audemars Piguet, Blancpain sau Breguet că m-apucă depresia.
Da John, ai perfectă dreptate.
Trimiți la Omega, costă cât ști și tu ca ei nu fac ce dorești tu, ci revizia completă. Măcar îți lasă limbile sau cadranul în pace dacă le spui să nu le schimbe. La Rolex se pișă pe tine cu jet, poți sa le spui ce vrei, ei schimbă tot ce vor ei și polizează chiar dacă le spui să nu o facă – dacă ajunge la omul gresit acolo îți dau un ou polizat înapoi, pe care trebuie să-l vinzi ca să nu faci infarct când îl vezi.
În București am căutat un ceasornicar de am înnebunit…din păcate am găsit numai schimbători de baterii. Doream să repar un mecanism ieftinache tip Cătină din anii 70. Pla… Toți îmi ziceau că nu merită, eu le ziceam că plătesc fără discuții ce vor ei – de fiecare dată a ieșit la iveală că puteau schimba baterii, da la mecanisme nu se băgau.
Cred că un ceasornicar tânăr bun, bun ar face o avevere. Tânăr ca să știe și de internet și marketing.
Razvan: ai dreptate si nu prea.
Pe langa „e ieftin sa” a mai aparut si epatarea lu „da ce bah, nu am io bani sa schimb?”.
Dar, ca vorbim strict de croitorie: bani ai in momentul in care iti faci costumul la croitor. Nu la 100 de lei sacoul (cum scria ala mai sus).
unele chestii merg facute la banda. Din fericire altele nu
@AlexF, cel mai bun ceasornicar din tara este Mihai Ceciu. Are laborator in Bucuresti pe langa liceul de mecanica fina.
@AlexF: sper să ai dreptate. Dacă e așa cum spui tu, îl voi trimite la Omega fără probleme. Da, știu prețul, dar mai știu că nu pot s-am pretenții să mi-l repare la preț de Casio, Seiko sau MVMT.
@Ionuț: mulțumesc. Am găsit anul trecut primul meu Orex. Când am să pot, am sa trec pe la el.
Da John, nici nu vorbeam de preț, ci de faptul că tu, client, nu poți să-i rogi pe cei de la cele trei mari firme de ceasuri să facă ce-ți dorești. La grupul Swatch mai merge dat depinde și acolo de firmă. Acu.. Swatchul nici piese de schimb pentru ETA nu prea mai trimit la ceasornicari. Eu de expl. am ceasuri care au devenit împreună cu mine vintage și la care doresc sa păstrez zgârieturile – memorii. Dacă le dau la firmă, de obicei îmi dau practic alt ceas înapoi, lustruit, schimbate limbi (care tocmai începuseră sa lumineze altfel seara), cadrane, etc.
„Asta până nu-și ia germanul mașină de adunat căpșuni și pune 499 de români pe liber și-l păstrează pe unul de șofer.”
Si peste zece ani il da si pe ala afara, ca masina o sa se conduca singura.
@AlexF: mersi de informație.
Deci tot un ceasornicar bun rămâne baza. Nici eu nu vreau să-mi schimbe nimic sau să polișeze ceva, ziceam în caz de nevoie de reglare a mecanismului, dacă…
Se vede că nu ai firmă și nici nu ești liber profesionist, Cristici. Nu zic că nu poți trăi din croitorie, dar când zici că din cusutul tivului unei perdele mănânci o zi și dai un link la pulpe de pui cu 6-7 lei, nu la prețul tivului și durata manoperei… Eh. Văd „faliment” scris pe fruntea ta.
Câte tivuri coși pe zi? Câte costume poți modifica? Ce viteză are domnul față de un începător? Ce calitate poate oferi față de un începător?
Ai costuri minime de operare când îți deschizi un atelier, de la chirie la curent la materiale. Apoi, trebuie să mai plătești și taxe și impozite. Și tot așa.
Astea sunt lucruri pe care croitorul tău sigur le știe și le poate gestiona, pentru că nu degeaba e încă în branșă, dar nu e garantat că tu ai avea abilitățile și succesul lui. Te poți trezi la finalul lunii cu surprize neplăcute. E foarte fain să visezi cum coși un nasture și iei niște bani, dar între vis și realitate e o distanță.
De asta se numește „ucenicie”. Iei trei băieți/fete și îi tii pe lângă tine să învețe o meserie.
Când vrei sa te pensionezi, pasezi afacerea unuia dintre ei. Cu vadul format, cu numele si prestigiul format. Clasic.
Solutia omului, nevoit, e să închidă de tot, să dispară. Iar orașul ăsta va rămâne fără cineva care sa știe să modifice un sacou. Nevoia rămâne, soluția va dispărea.
Bine Cristi, ucenicii aia trei din ce ii platesti si cat ii platesti?
Si cat timp te astepti sa stea pe langa tine pe banii aia? 5 ani, 10 ani, pana te pensionezi? Si asta pentru o sansa din trei ca o sa primeasca afacerea. Daca i-o dai si nu i-o vinzi.
Eu sunt calificat ca tehnician electronist. Daca ar fi sa repar chestii ar trebui sa cer macar 50 lei ora x timpul de reparatie. Daca vii sa-ti repar ceva o sa te coste 100..200 lei, eu stiu daca pt. tine merita ? Nici pt mine, cred.
S-a stricat masina de spalat veche, am desfacut, probat…motorul nu mai invartea cu totate ca primea cimanda. Cata munca si chin ar fi fost sa gasesc motor, sau sa rebobinez sau sa schimb carbunii….multe ore de munca ce se traduce in cateva sute de lei manopera, daca ar fi fost sa fac pt cineva. Am luat alta noua si moderna cu A++++ cu smecherii moderne.
Cine te opreste sa inveti chiar tu meserie? Mai ales ca zici ca ar fi o nisa in orasul tau. Stai pe langa el si la pensioare, daca esti bun, or sa te caute si clientii lui.
Nu mi se pare neaparat ca meseriile astea au disparut.
Singura diferenta e ca ai de-a face cu ele doar cand te roade sa dai peste mia de euro pe un costum si cumperi experienta cu totul.
Micile ajustari la hainele cumparate din comert le mai fac foarte putini „la coltul blocului”, pentru ca nu mai merita, dar exista viitor in atelierele de croitorie high end. Doar ca nu in orasele mici si sarace.
Stau bine hainele pe domnul Ciobanu. Si eu mi-as face modificarile la el. Cand ai zis de nasturi, mi-am dat seama ca asa mi-a modificat mie sacoul o croitoreasa din marele oras Cluj-Napoca, la care am ajuns dupa ce am cumparat de la un magazin cunoscut din unul din mall-uri.
Eu cred ca e vorba de statut, si de valorile societatii din Romania: cei ce fac munci de acest gen, croitorie, ceasornicarie, tablouri, taiat geamuri/oglinzi, reparat pantofi sunt vazuti foarte prost, de aceea nimeni nu isi doreste sa le ia locul; si exista oarecum frica de a investi eforturi spre o asemenea cariera legate de impredictibilitatea pe termen lung a veniturilor, plus ca mirajul capitalist al corporatiilor care dau (si pt aia saraci, le plac corporatiile , ca le dau bonuri, cantina la pret subventionat, etc) si le creeaza senzatia ca fac parte din ceva „elitist” blocheaza orice intentie a parintilor/tinerilor sa se indrepte spre asemenea joburi.
Ce e frustrant este ca in Europa asemenea meserii si mici ateliere traiesc totusi decent, au o pozitie respectabila in societate, in ciuda faptului ca traim o criza de supraproductie, suntem invadati de produse de calitate indoielnica, la preturi infime.
Aici e diferenta dintre un oras ca Vaslui si un oras mai mare (Bucuresti / Cluj / Iasi / etc.)
Genul asta de „meseriasi” apar atunci cand exista cerere iar, in ziua de azi, genul asta de nou meserias este defapt un corporatist care vrea sa faca o schimbare, nu cineva care a terminat o profesionala. E cineva care a tras ca animalul pentru un loc de munca si acum ar vrea sa fie freelancer, dar nu stie / nu vrea programare. Cine termina profesionala nu cred ca are inclinatii antreprenoriale sau, daca le are, ii lipseste experienta.
Cum au spus si altii, ai nevoie de un venit relativ stabil si potrivit pentru orasul in care traiesti. Cine, intr-un oras mic (si cu cea mai mare rata de somaj) e dispus sa plateasca manopera de 10 lei pe ora, echivalentul a 1600 de lei „in mana” lunar (din care meseriasul trebuie sa plateasca chirie + echipament) cand un sacou la SH e 20 de lei? Cand un sacou nou e 100 de lei? Ce „muritor de foame” este interesat de cum pica costumul pe el? Cati oameni dispusi ai si cat de des ajung pe la tine?
Cand te duci intr-un oras mai mare creste numarul de oameni cu astfel de venituri. Bucuresti are 2+ milioane de locuitor. Daca 1% din ei ar fi dispusi sa mearga la croitor / ceasornicar / geamgiu / etc. inseamna 20.000 de potential clienti. In 2011 erau ~60.000 de oameni in Vaslui => 600 de potentiali clienti la acel 1%. Cati meseriasi crezi ca incap in marja asta mica? Si de cate ori au nevoie lunar de aceste servicii?
Si, nu in ultimul rand, sunt multe alte locuri de munca cu cerinte mai mici care platesc poate acei 1600 de lei (+ taxe si impozite deci pensie). Intreaba la un Kaufland cat platesc un casier.
Alte date:
– Salariul mediu net in Vaslui in 2019 a fost de 2595 lei. Brut 4436. Peste ei se adauga TVA de 19% => 5728 lei => 35.8 lei pe ora pentru 8 ore pe zi cost de manopera doar (ca meseriasul sa fie 100% si multumit ca e macar in medie).
– Salariul mediu net in Bucuresti in 2019 a fost de 3882 lei. Brut 6636. + TVA 7898. Manopera iese la 50 de lei.
Te intreb acum, daca ai fi tu ce ai face? Ai da 36 lei pe ora la croitor cand tu castigi 2600 de lei sau 50 de lei pe ora la un venit de 3882 lei?
Stai ca am 3 meetinguri si 2 analize. Am calendarul plin si imi place sa ma aud vorbind agitat dupa 4 cafele. Produc excel si powerpoint si sunt mult prea important sa bat un cui. Ne auzim ca intru in meeting pe zoom. Va pup
eu m-am scos. nu port sacouri. si nici ceasuri.
PS, da, si la nunta tot in tricou si blugi am fost, pentru ca importanta era persoana mea, nu hainele cu care eram imbracat. ma rog, pe unii dintre voi poate va cheama pentru haine…
Pe vremuri, englezii aveau o vorbă: proper attire
În unele cercuri încă se poartă.
da boss e importanta persoana ta si mai ales caracterul narcisist de care dai dovada.
Strict pe nunta si evenimente: de regula eticheta( concept uitat si ignorat mai nou pentru ca e importanta persoana vb aia.) spune ca la un eveniment de genul asta te duci imbracat elegant. Ori daca mirii au facut efortul sa se imbrace conform evenimentului (rochie de mireasa + costum) si ei considera ca asa e ok, tu importantule ar fi trebuit sa tii cont de treaba asta si sa faci un efort sa arunci pe tine un costum ok si o camasa decenta eventual si calcata, din respect pentru ei si restul lumii care participa la eveniment daca nu pentru tine. Daca ti-au specificat oamenii in mod expres ca nu conteaza deloc tinuta si cum te prezinti si ca lor le e indiferent cum apari poti arata si ca ultimul boschet, conteaza doar persoana ta importanta e alta treaba , pe care ai omis sa o spui.
domnita, ai scris atat ca sa ajungi singurica la concluzia corecta. exact pentru ei era importanta persoana mea. mie ii sunt perfect indiferente aceste pseudo-evenimente. de altel erau cativa impachetati de ziceai ca acusi venisera de la bachingam palas. evident ca pe la 11 cel tarziu, sacourile alea mult mai scumpe de 100 de leierau fie aruncate intr-un colt fie cazute jalnic pe sub scaune, cravatele si papioanele erau largite binisor, ca nu mai aveau loc gusile sub ele si dupa catvea „sarbe”, ma rog, unii mai putin ipocriti le-ar fi spus pe numele lor real, manele, petele de transpiratie de la subrate erau atotstapanitoare. ba, da ce misto imbracati erau…
nu stau acum sa discut motivele pentru care acea parodie a avut loc sau faptul ca nunta reala avusese loc de fapt cu cateva zile mai devreme intr-o atmosfera in care blugii si tricoul erau norma, ca vorba aia, am venit sa ne bucuram si sa sarbatorim, nu sa ne laudam cu pretul hainelor.
si ca sa nu fiu chiar total offtopic o sa zic ca subscriu total la ce zice coloja.
Interesanta gimnastica mentala faci ca sa iti sustii pseudoargumentul. Ti-au spus prietenii aia ai tai EXPLICIT ca pentru ei e ok sa apari la nunta lor ca luat de pe strada cu lasoul ? Daca da, e ok si in cazul ala punctual ai dreptate. Nu se aplica si la alte evenimente, alti prieteni etc. Daca nu, chiar daca nu ti-au spus nu inseamna ca nu i-a deranjat felul in care te-ai prezentat.
blugi si tricou inseamna lasou pe strada. m-ai ingenuncheat. si nu, nu mi-a zis nimeni explicit. doar ca ulterior am mai fost invitat si la altele, si de ei, si de altii care stiau foarte bine cum voi veni imbracat deci nu pot decta sa trag concluzia ca nu salopeta de nunta in care se prezentasera majoritatea conta.
ah, daca iti zic ca aveam si 4 ace de siguranta agatate de tricou probabil ca iti pun mintea pe bigudiuri. ei au ras si mi-au deschis o bere.
in rest nu pot decat sa iti urez o viata placuta in lumea ta plina de masti in care primeaza forma si nu fondul.
Imi plac foarte mult articolele scrise de tine! Multumesc!
@CRISTICI e putin prea melancolic si nerealist articolul si cooncluziile.
Intamplarea face ca tatal meu a fost toata viata croitor (free lance in timpul liber) si la cea mai mare fabrica din aceeasi urbe ca si cazul prezentat pe tine.
Deci am putea spune ca a fost toata viata full stack croitor. Acum are 74 e ani si mai lucreaza foarte putin mici retusuri, pentru ca nu il mai ajuta vederea si nervii.
Tinand cont ca am vazut toata viata mea de la firul ierbii cu ce se mananca aceasta meserie, permite-mi sa expun cateva aspecte:
1. E a dracu’ de multa munca pentru foarte putini bani. Mai ales cand traiesti intr-un oras mic, de oameni saraci.
Cand poti cumpara un costum nou la niste preturi derizorii iar clientii tai sunt oameni cu venituri mici, faptul ca stii meserie chiar nu mai conteaza.
2. Tata a avut multi ani clientela lui (oaemni care purtau foarte mult costume la serviciu) si se bucurau ca pot avea facute de calitate, „turnate” pe ei.
Acest gen de clienti erau foarte putini, mai ales dupa revolutie (dupa ce a inceput sa se importe masiv din Turcia). Prea putini pentru a avea niste venituri decente.
3. Retusuri. Aici e cu dus-intors. Pentru clientii cu bani si haine de calitate e rezonabil.
Dar cand vine ommul la tine omu’ sarac cu niste pantaloni de bazar de 30 lei sa-i stramtezi (sau largesti), 10 lei i se par enorm, si nu mai face operatiune. Cumpara altii – si chiar nu poti sa-l condamni.
Si crede-ma ca 10 lei e extrem de putin pentru volumul de munca necesar sa largesti/stramtezi o pereche de pantaloni. Nu vorbim de scurtat aici. Asta fac multi acasa.. nici nu mai vin la croitor pentru asa ceva.
4. In concluzie: daca nu esti un croitor bun, intr-un oras destui clienti sa poti lucra la comanda pe preturi maricele, e enorm de multa punca pe bani foarte putini.
Nu e de mirare ca lumea cauta altceva cu productivitate mai mare.
Si are mare sens economic.
Chiar nu te poti bate cu volumul urias de haine foarte ieftine produse in conditii de sclavie in Asia.
Croitoria este in general pe moarte prin lume. Eu locuiesc in Viena si aici sunt exact aceleasi probleme. Croitorul de la care isi cumpara fostul cancelar costumele se plange ca nu poate gasi urmasi si ca noua generatie nu mai e interesata sa munceasca.
Daca te uiti un pic mai atent, vei vedea ca domnul acesta doreste a plati unui angajat cu calificarea de croitor obtinuta si 2 ani de experienta in jur de € 1.300 / luna (vorbim de o croitorie de top in plin centrul Vienei). Lidl ofera cuiva in al treilea an de ucenicie (deci cuiva in curs de calificare si fara vreo experienta reala) € 1.500 / luna + sanse de bonusuri la sfarsit de an.
Oare de ce nu e tineretul interesat de croitorie? Sigur fiindca e lenes si nu doreste sa munceasca
Ca sa incepi sa-ti scoti judetul din rahat trebuie in primul rand sa vrei asta.
Ori, dintre politicienii nostri putini sunt interesati de ce se intampla in propria curte, si cu atat mai putini care se intereseaza despre ce-i 2m mai incolo de curtea lor.
Despre meserii? Simplu. Am facut outsourcing mult in china. Pentru ce a ramas, in general e multa munca fizica (nu zic neaparat in croitorie), salarii proaste si prestigiu social zero.
Iar multi romani asa vad situatia „decat sa muncesti mult si prost pe un salariu de rahat, mai bine freci luleaua pe ajutorul de somaj/ajutoare sociale”.
Daca vrei ceva in plus, se pot face bani semi-decenti si din munca la negru, combinatii sau, in extrema, dat in cap.