În România sunt câteva orașe mari: București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Pitești, Constanța, Sibiu. În orașele astea se întâmplă tot felul de activități economice, și oamenii aleg să folosească foarte mult mașinile în deplasările lor. Majoritatea acestor mașini sunt diesel, deci elimină niște particule foarte toxice, particule care sunt inhalate de cetățeni (inclusiv ăia din mașini). Noi nu inhalăm poluarea de la port-containere sau de la război, noi inhalăm poluarea de la mașini.
Pe lângă asta, toate spațiile orașului au fost ocupate și invadate de mașini, numărul lor crescând mai ales în orașe după eliminarea în 2017 a taxei de timbru. Multe dintre aceste mașini au peste 15 de ani, cu 1/3 având peste 20 de ani.
Problema apare când vezi cât de mult își caută drumuri oamenii cu mașini. De la influenceri care sunt non stop în mașină la colegi de muncă la prieteni și amici care au treabă în fiecare zi cu mașina. La un moment dat devine enervant și obositor să tot auzi și să vezi poveștile lor și schemele mentale pe care le fac ca să-și justifice drumurile.
Vedeți mai jos cum arată străzile eliberate de mașini cu stâlpișori. Da, știu, nu sunt soluția ideală, ea ar fi amenzile, dar poliția este impotentă, așa că primăria face ce poate pentru a răspunde nevoii cetățenilor de a se putea mișca prin oraș fără să se ferească constant de mașini.
O întrebare legitimă este „unde sunt aceste mașini acum”. Da, corect. O partea au rămas acasă, o parte au fost parcate în curți, că mulți uitau că au loc acolo, o parte s-au dus naibii.
Că asta e faza, sunt alternative. Nu zice nimeni să cari doi saci de ciment cu autobuzul, dar în multe cazuri sunt variante să nu vii la muncă cu mașina sau să te duci peste tot cu ea. Nu doar eu am vecini sau prieteni care se duc 300m cu mașina la pâine sau la piață.
Am tot filmat faze din astea în trafic, le vedem cu toții: Sandero ăla a ieșit din parcare și apoi a mers 240m până acasă. M-am uitat, două persoane, au intrat într-un bloc, una avea două plase mici în mână. Nu e normal. Ăsta e doar un exemplu, dar extrapolați și vă dați seama de magnitudinea fenomenului.
Pentru a sublinia mai bine ce se întâmplă, uitați-vă pe străzi acum, când s-a scumpit motorina (parcul auto are 55% mașini pe benzină și 42% pe motorină). Unde sunt oamenii care aveau constant drumuri de făcut? Ah, nu aveau de fapt atâta treabă, doar o ardeau aiurea prin oraș, că era motorina ieftină? Despre asta e vorba.
O idee pentru business-uri. Dacă clienții voștri vin cu mașina sau oferiți servicii care depind de mașină, va trebui să vă orientați către sedii cu parcare. Vremea inocenței s-a terminat.
Altă ideea. Am ieșit duminică prin oraș cu bicicleta. Toate parcările din centrul acestui oraș turistic erau ocupate de mașini cu număr de BV. 1 din 10 era din alt județ. Asta e mizerie. Locuiești aici, știi cu autobuzele, știi cu taxiul, las-o naibii. Fix în weekend nu ieșeam noi localnicii să facem trafic în centru. Turiștii? Dă-i naibii, să se descurce cu autobuzele pe care noi refuzăm să le folosim!
Altă idee: normal că nu se fac piste de bicicletă dacă suntem toți în mașini. Mă duc uneori cu bicicleta la magazinele de bricolaj, de câteva ori am găsit parcările de de biciclete pline, și se uită ăia la mine ca la avioane, că pare că am venit cu bicicleta să iau doi saci de ciment și niște plăci de osb la 2 metri.










Unu dintre motivele pt care evit Brasovul e si bataia prea mare de cap cu parcarea in centru.
AM IO TREABĂ ACOLO!!! zise orice brașovean.
Folosit autobuz sau uber/bolt/taxi si aia e. Nu e mare pierdere.
In ultima vreme totusi, parca gasesti mai usor parcare. In weekend cel putin. In timpul saptamanii, nu vreau sa imi inchipui.
On topic, stalpisorii chiar sunt idee buna. Amenzile parca nu speriau pe nimeni.
Si daca amendau pe cineva incepeau: "dar pe ala nu il vezi?" .
@Nilles - Nu trebuie sa fie mare amenda pentru parcare, dar sa fie sigur ca vine, 50-70 de lei sunt suficienti.
Amenzile nu folosesc la nimic, fiindcă dacă se dă amenda mașina nu se mișcă de acolo. Sigur, a doua oară proprietarul (poate) nu va mai parca acolo, dar vine altul în locul lui. Și, cum nu se dau amenzi pe bază de camere, mă îndoiesc că poliția are atâția oameni câte amenzi ar trebui să dea. Stâlpișorul e sfânt, e acolo și nu mai parchează nimeni. Simplu. Poate nu e foarte estetic, dar mult mai eficient decât amenda în situația actuală. Și nici nu lasă loc la abuzuri cum se întâmpla când se remorcau mașinile parcate aiurea.
@Johnnyfer asta cu oamenii sunt putini in politie e cea mai mica scuza. Cum se face in alte tari?
Exemplu care functioneaza: https://www.wien.info/en/travel-info/arrival-departure/parking-354928
Politia “locala” face ture prin zonele de reponsabilitate, pe jos, si scaneaza cu un app numerele de la masina. Amenzile se dau aproape exclusiv prin posta. Daca esti localnic si nu platesti, te arde FinanzAmt cand iti platesti taxele - cu dobanzi cu tot.
Daca comparam un oras (Brussels) cu Romania, in Brussels se dau de 20x mai multe amenzi de parcare decat in toata tara noastra. Franta de 600 ori mai multe amenzi de parcare.
O sa vedem Bucuresti ca o capitala civilizata cand vom vedea o statistica cu 600.000 amenzi de parcare date intr-un an cu rata de colectare de peste 90%. Adica de 10 x mai multe amenzi decat se dau acum.
Zicea Vali ca se conduce civilizat in Belgia si ca toata lumea merge pe banda 1 pe autostrada cu 3 benzi. In Belgia se dau amenzi destul de des daca pastrezi banda 2 ocupata. Se dau amenzi de viteza. Se dau amenzi de parcare. Si se dau!
Te-ai gândit să vii la Brașov și să nu parchezi în centru? Sau eventual să te GÂNDEȘTI că s-ar putea să nu ți se cuvină să parchezi fix în centru și că e OK să parchezi și mai departe și să iei un autobuz? Hm?
Dacă fllmul tău e că trebuie să poți parca unde ai tu chef oricând, atunci evită-ne în continuare, îți mulțumim!
Mx
@Maximilian: Asa si fac.
Am luat o cazare in BV pentru un weekend, am gasit un deal bun chiar pe langa centru cu biserica neagra. Proprietarul a zis ca sunt parcari in apropiere. Am venit sambata si din 4 parcari din zona nu era niciuna cu vreun loc liber.
Si culmea, toate alea cu plata aveau masini de BV. Daca asa dezvoltat e turismul ca vin din tot judetul, bravo voua.
Nu e bai, am parcat mai departe si am adus bagajele pe jos, noroc ca au role si nu erau mari. Cat am scos bagajele din masina m-au intrebat 3 soferi daca plec, sa parcheze ei in locul meu.
Am ales alte orase apoi, Oradea, de exemplu.
Mi-am facut casa la 11 km de Cluj-Napoca. Pentru ca varianta transportului in comun nu e viabila, am 2 Tesla cu care facem naveta 4 persoane. Pentru fiecare din ele am inchiriat cate un garaj/parcare langa locul de destinatie. Las acolo masina, merg prin oras cu busul daca e cazul. Pentru noi e foarte avantajos, consider ca nu stanjenim traficul in mod deosebit, nu poluam orasul cu noxe, nu cumparam motorina ca sa contribuim la criza lipsei de carburanti. Avem totul acasa pe electricitate pe care o producem de la soare.
Fara legatura, Tesla alba cu nr de BV, domn bine imbracat, geaca rosie, nu a oprit la trecerea de pietoni de la Centrul Civic. Autobuzul a oprit, Tesla "nu a putut".
"Avem totul acasa pe electricitate pe care o producem de la soare" mai ales in alea 6-7 luni din an cand e ziua mica si innorat. Incarci si 2 Tesla lejer. Sau poate ai ca Buhnici, o suta de panouri...
Dr Love, omul a zis ca e la 11km de Cj. Să zicem că in total cu drumuri dus intors plus fâțâială face 50km pe zi. Asta înseamnă cam 7-8 kwh probabil. Înmulțești cu 2, ajungi la 16kwh. Ieri sistemul meu de 7.2kwh, 16 panouri (il găsești la instalator cu aprox 21k ron + tva, cu tot cu o baterie de 14kwh) a produs 45kwh. You do the math.
Also, să zicem că nu ai panouri. Aia 16kwh te costa 18 ron. O fi mult, o fi puțin?
bucurestiul e un oras gigant fata de restul. doar cartierul militari are locuitori mai multi ca tot orasul sibiu......
bucurestiul e nimic pe langa marginimea sibiului. la cati producatori de mezeluri si branza sunt din marginimea sibiului, banuiesc ca au preluat controlul asupra buzaului si se apropie incet de dobrogea
https://www.youtube.com/watch?v=bgKokpZMFnU
Groningen din Olanda in 1977 a avut un plan maret pentru trafic, azi este unul dintre orasele de top cand vine vorba de calitatea vietii.
Imediat apar comentariile care explică că de ce au ei nevoie de mașină, că transportul public la ei în zonă e prost și dacă ar fi să îl ia până la muncă ar face 2 ore dar cu mașina fac 20 de minute, apoi copii trebuie duși la școală în cealaltă parte a orașului și luați dupamiaza și duși la after school în nu știu ce parte de oraș și cum să ajungă ei în toate aceste locuri cu transportul public, ar avea nevoie să schimbe nu știu câte linii și ar face o eternitate...
De un an de zile nu mai am mașină. În București, da? Nu e vorba de bani pentru că, dacă am dori, am putea avea imediat mașină (de firmă) nouă, cu asigurare, combustibil și revizii plătite de firmă.
Motivul principal pentru care am renunțat era lipsa locurilor de parcare. Neavând loc se parcare plătit, de câte ori o foloseam pierdeam o grămadă de timp dând ture prin cartier doar doar s-o elibera vreun loc gratuit. Colc peste pupăză, mai venise și Ciucu cu ideea de a spăla bulevardul miercurea, așa că, vrând nevrând, în fiecare miercuri mutam mașina de la bulevard (în cazul în care găsisem loc acolo). Unde o mutam? La mama dracului, de obicei.
Acum folosim STB, metrou, și în anumite cazuri, taxi, uber, bolt. Acu', să fim serioși, în caz de urgență medicală chemăm Smurdul, iar alte urgențe le rezolvăm mai repede cu un taxi decât să mergem până naiba știe unde am parcat mașina. În afara Bucureștiului mergem cu trenul, cu preorășeneștile sau chiar cu avionul (de câteva ori Satu Mare, Oradea, Cluj). În vacanțe cu avionul, de asemenea.
Cumpărăturile? Curieri pentru chestii grele, multe, voluminoase. Avem și cărucioare d-alea de pensionari pentru piață sau supermarket.
Copiii fac 15 minute pe jos până la școală, au învățat să meargă cu STB la antrenamente, meciuri și ce alte activități mai au.
Cu toate neajunsurile legate de tren, metrou, STB, într-un an de zile nu am simțit nevoia unei mașini personale.
Acum, nu mă dau de exemplu, sunt conștient că există oameni care au nevoie frecvent de mașină, dar de aici și până la "m-am născut cu mașina la ușa de la intrare și mă duc cu ea inclusiv la wc", cum sunt majoritatea, este cale lungă.
eu am pb cu metroul in sensul ca este mereu full, in conditiile in care la suprafata este pliiiin de masini. este full si atunci cand totusi ma duc sa-l iau, in general pe la ora 9 asa, vine la 6-8 minute , wtf?!
apoi, in centru au facut banda aia de autobuz si sunt mereu masini pe ea si politia in intersectie, wtf?!
au dat drumu la tramvaiul 5?
am platit bilet prin 24pay aia si am zis ca moare controlorul cand i-am aratat biletul... ca nu e bun, ca el cum verifica, ca plm.... alta data am platit direct cu cardul bancar la taxator d-ala special si la fel... aproape ca a vrut sa-mi dea amenda ca "nu asa se face" da cum plm se face?
nu pot să cred, metroul este plin la ora la care vă duceți toți la muncă? cine ar fi crezut?
ce noutăti mai ai? este apa udă?
Am impresia ca maxp nu stie ce inseamna aglomeratie. Daca te duci la unirii peronul spre Pipera, luni sau marti de la 8-8:30 si reusesti sa te urci in al 2 lea metrou maxim, nu poti spune ca e aglomerat. Abia daca il astepti pe al 3-lea, poti spune ca e aglomerat.
Asta inseamna aglomeratie la metrou, sa nu ai loc sa te urci.
@maxp, in Londra pe central line la orele de vârf vin efectiv metrou după metrou în stație, și sunt toate pline, mi s-a întâmplat să nu am loc nici după 4-5.
Orașul mare vine cu acest inconvenient, că e locuit de oameni mulți, din care o parte foarte mare încep/termină programul de muncă în același timp. Cui nu îi place, se poate adapta la o viață mai liniștită în alte locuri, dar soluții magice nu sunt pentru problema dată.
@maxp eu cred că minți, nu am întâlnit controlor STB care să nu știe să verifice biletul din 24 pay sau direct de pe card. Folosesc uzual tramvaiul 5/55.
este peste nivelul meu de confort, si nu ma plangeam ziceam ca cu toate masinile de la suprafata tot e aglomerat, ma plang in schimb ca vine la 6-8 minute, de ce nu vine la 2 minute?
stia sa controleze, dar ca avea o mega greata, a luat telefonul si sa se uite la ora la care a fost compostat... nu trebuia sa aiba un aparat ceva sa-l citeasca automat? trebuia sa se uite pe telefonul meu cu ochii gen sa vada ce scrie acolo de la ce ora pana la ce ora sunt cele 90 minute?
Are aparat care scaneaza cardurile. Sunt nspe aplicatii unde iti poti plati biletul, ce ar fi sa citeasca toate. Daca ai platit cu cardul fizic si iti pune un aparat de citit, tu ai pune cardul?
La 6-8 minute vine pe magistralele marginase poate. Pe magistrala spre pipera circula la 2-3 minute
@punKreas sweet child of the summer, sa vezi cum e sa fie atat de aglomerat incat sa stai la coada pe scara sa iei trenul spre sud (berceni) doua-trei statii ca sa poti urca in celalalt tren spre pipera ;))
@maxp nivelul de confort este altă treabă. Dacă acum ți se pare aglomerat, să fi mers cu 311 și 336 când era grevă la metrou. Sau cum era în metrou la politehnica atunci când ieșeau fetele de la Apaca din tură.
dar.. de ce sa ma pun in situatia asta? de ce sa ma pun in situatia de a fi inconfortabila de la 8 dimineata? cand ma duc imbracata frumos la lucru, sa stau sa ma inghesuie n oameni in jurul meu, de ce mi-as face asta? cand pot sa stau in propria masina in care am loc, e temperatura pe care o vreau eu, nu mi respira nimeni in ceafa...
@Beacon, sau autobuzul 139. era cap de linie la apaca.
o tempora, o mores!
@Ac, sigur, nicio problemă, dar nu plânge că nu-s locuri de parcare, că plătești amenzi pt parcare, că așa și că pe dincolo.
un banc vechi.
beizadel pleacă la studii într-un oraș mare, în vestul europei. beizadel scrie acasă: ”mamă, tată, profesorii mei de la universitate, vin la cursuri cu tramvaiul”. mami: ”beizadel, ți-am trimis 2 milioane euro în cont să-ți cumperi tramvai”.
pai, nu, bineinteles, imi asum pana la capat. platesc pt confortul meu, indiferent ca e parcare sau altceva, dar intrebarea mea era de ce ar trebui sa prioritizez altceva in loc de propriul confort
@ac: pentru că dacă 2 milioane de oameni fac același lucru, rezultă Bucureștiul :))
Nu au cum să plătească toți, dacă ar fi licitație s-ar ajunge la prețuri astronomice
Acum 1-2 ani citisem intr-un ziar local online de Cluj o estimare de vreo 30.000 masini extra in oras legate strict de prezenta studentilor si a targului de masini din apropierea orasului (pentru ca vanzatorii preferau trotuare gratis din cartiere in loc sa plateasca parcarea din targ pentru masinile inca nevandute). Asta intr-un oras deja, geografic vorbind, foarte inghesuit.
Vorbind strict de studenti, nu am nici cea mai vaga idee de ce au nevoie de masini (exclud inceputul/sfarsitul de an universitar cand poate au de mutat lucruri). Au gratuitate la transportul in comun, in general toate facultatile sunt destul de grupate incat se poate ajunge in locatii diferite usor mergand pe jos (la fel si caminele studentesti). Iar daca au aparut cladiri noi (cum ar fi cele de pe b-dul Muncii care cred ca tin de Politehnica) exista transport local decent.
Iar la partea cu stalpisorii, din aceeasi localitate, am putut vedea la un moment dat evolutia care iti arata ca la noi cam asta ramane solutia. Pe o straduta din centru unde se parca la greu si neregulamentar pe trotuar intai au incercat cu semne de circulatie de interdictie, absolut fara efect. Apoi s-a pus ceva micut ca sa nu strice aspectul estetic al strazii, ma gandesc. Asta nu a facut decat sa faca o discriminare: doar SUV-urile mai puteau parca. Si au parcat. In final au pus stalpisori pe masura si aia a fost. Arata totusi cam urat? Da. Ca pieton ai loc pe trotuar? Da. Utilitatea primeaza.
Asta cu 30k mașini din afara Clujului e invenția incompetentului de Boc. Care nu e în stare să facă centură, deci să reducă traficul din oraș, și dă vina pe studenți.
Și nu, mare partea din poluare cu particule nu vine d ela mașini. Vine de la puzderia de șantiere unde nu se respectă legile cu privire la reducerea producției de praf sau spălare utilajelor la părărsirea șantierului. Inclusiv pe șantierele primăriei sau consiliului județean treaba asta e ignorată.
Dar e mai simplu să dai vina pe câteva mii de oameni, care au nevoie de mobilitate, decât pe cei câțiva dezvoltatori care îți asigură fondurile de campanie și îți burudșesc conturile cu bani pentru pensie.
daca vor pune foarte multi stalpisori, vor renunta multi la masina in bucuresti, dar...in 10ani, vor avea mai putine incasari la impozite, la taxa parcare, la consumabile, dar aerul a fi putin mai curat...ajungi la zicala aia, nimic nu se pierde, totul se transforma...
rup încasările din impozitele pe mașini și taxe de parcare.
Pai masinile alea la care renunta sa mearga in oras cu ele unde o sa stea? :))
Aia era, mă! Taxele de parcare și impozitele alea de doi lei! Săracii oameni ar renunța la mașini bucuroși, dar se face gaură în buget, nu? Și ei se gândesc la bunăstarea obștii, d-aia se sacrifică să stea atât în trafic în tărăboanțele lor și să parcheze pe trotuare, spații verzi și treceri de pietoni. Bă, ce-mi plac mie justificările astea.
Știi cum se rezolvă? Taxe de parcare nesimțite în centrul orașului, să nu mai vezi tot melteanul cum vine la cafea și parchează tancul în buricul târgului ca la mă-sa în sat, camere de vederi și amenzi și mai nesimțite pentru orice încălcare a oricărei reguli de circulație, amenzi date pe baza imaginilor și nu pe baza a ceea ce vede capu' de cretă în intersecție când are chef, și să vezi cum se acoperă gaura din buget. Aș zice chiar că s-ar dubla încasările, chiar dacă s-ar înjumătăți mașinile din oraș. Fiindcă prea sunt mulți proști și nesimțiți în traficul din România.
@geo, cine nu o sa mai plateasca impozitul pe masina in Buc? cei care au masina pe provincie ca sa nu plateasca asigurarea dubla de pe Buc/IF?
Dacă dispare parcarea gratis pe trotuar mă astept ca unii care au terenuri prin zona să facă parcări unde să plătești. S-ar putea ca pe final statul să încaseze mai mulți bani.
Momentan o să fie mai greu pentru că oamenii așteaptă să vadă că "e pe bune", nu ai vrea să investești acum iar de la anul îți face din nou primăria concurență cu parcare gratis pe trotuar.
Am fost duminica in parc in IOR cu fi-mea. Ne place sa ne ducem cu stb, avem statia la 10 minute de mers. Cu bicicleta mica, usurel e ok. Statia plina (desi e a doua statie de la capat).
Nu am mai vazut niciodata atat de multa lume intr-o zi de weekend in statia aia. Unii mai glumeau la tel, ca s-a scumpit benzina si se duce in parc cu stb, altii ca au baut 3 beri si se duc in parc etc. Ceva ceva este si de la scumpirea asta. Nu, nu renunta oamenii la masini, renunta la a se duce in locuri unde observa acum ca exista si avantaje (poti bea ceva, nu mai stai cu stresul parcarii etc).
Nu cred ca are nimeni ceva cu cei care vor sa mearga cu masina si la mega image. Mergi fratioare unde vrei, e dreptul tau. Problema apare atunci cand asta vine cu pretentii: ca e parcarea scumpa, ca nu ai unde sa parchezi, ca e aglomerat, ca e benzina scumpa, ca nu mai ai voie sa parchezi pe trotuar. Si aici ne da cu virgula.
Oras mare, tara civilizata, trafic optimizat pentru biciclete, ingreunat dinadins pentru auto (benzi unice, de multe ori impartite cu linia de tramvai, sau - mai rau - cu bicicletele care au mereu prioritate). Ca sa merg la teatru in centru fac 35 de minute cu masina (parcarea subterana la 7 minute de teatru costa 8,35 euro/ora), 25 de minute cu tramvaiul si cca 25 de minute cu bicicleta.
Luat tramvaiul, mers cu 30 de minute mai devreme.
Avantaje:
(PS. Intr-o seara aveam o intalnire in centru cu niste prieteni care vizitau zona si din cauza ca era ceva ambuteiaj pe drumul de la munca spre casa, nu am mai avut timp sa depun masina acasa si sa iau bicicleta spre centru, asa ca m-am dus direct cu masina. Parcarea pentru seara aia m-a costat mult mai mult decat friptura pe care am mancat-o)
Apropo de firme și vremea inocenței. Încet-încet ar cam trebui scoase mașinile de firmă din pachetul de beneficii, cu excepțiile unde sunt justificate prin natura activității prestate, de exemplu, activitate în vânzări. Și acesta este un factor care pune presiune pe locurile de parcare. Mașina aia de firmă trebuie parcată zilnic, atât acasă, cât și la serviciu, pe lângă mașina personală.
Oamenii ar trebui încurajați/presați să își înscrie copiii la școlile de cartier. Acum e vacanță. Traficul este incomparabil mai lejer în vacanțe. Oamenii fug de școlile de cartier, că nu sunt bune, că nu sunt buni copiii. Nu ar deveni ele mai bune, dacă ar învăța toți în cartierele unde locuiesc? Sportul ăsta cu viza de flotant pentru înscrierea copilului la altă școală este tolerat de autorități. Am pe cineva în familie, care locuiește în state. S-a zbătut să își ia locuință într-un cartier select, tocmai pentru că la ei se fac controale și te prind dacă nu locuiești în cartierul declarat.
Adică să înscrie copiii la școala din cartier, la care urmează să învețe 8 ani, și apoi eventual să se și implice în bunul mers al lucrurilor în școală? Păi asta e treaba lor?! Nu, noi vrem de-a gata, mai bine facem 1 oră cu mașina până la școala aia bună de-a gata.
S a terminat treaba cu viza de flotant in Bucuresti. Trebuie avut domiciliu de cel putin 1 an înainte ca odrasla sa poată merge la școala arondată adresei.
In alta origine de idei, am un prieteni și mi povestea amuzat ca i a crescut chiria cu 200 eur in zona Cișmigiu pt ca el și partenera nu mai au gratuit parcarea și trebuie sa închirieze. Cică rupe locala amenzi in neștire pt parcat aiurea, el a primit 2 in același zi
Am cunoscut anul asta o colega de-ale sotului, cu o pasiune arzanda pentru masini, si sotul ei la fel. Mi-a spus ca daca nu conduce 3 zile la rand se simte rau. Da, au un beemve, pe langa alte masini. Nu poti sa grabesti faza asta a societatii romanesti, oamenii vor masini, au fetisuri cu masini si sunt unii care-si iubesc mai mult masina decat familia. Am intalnit barbati care nu-si lasau masina nici macar sotiilor, desi puteau imparti una. Am vazut cu ochii mei povesti in imagini facute cu chatgpt de oameni pt masinile lor si ale partenerului, transformers style! Nu mi-am imaginat nivelul asta de dementa la romani pana anul asta!
Bolile psihice nu necesită aprobarea concitadinilor, ci tratament de specialitate.
Asa arată un om care nu are nicio pasiune :)))
Ai mei dăduseră nume Daciei 1310. Era alintată, era fetița familiei, o chema Viorela, pentru că era albastră. Atunci mi se părea normal, acum mă gândesc că era o ciudățenie cum vorbea tata: Mă duc să o spăl pe Viorela. A circulat la un moment dat pe net un videoclip cu un nene care își vindea Dacia, prima lui mașină, unui colecționar. Plângea când a dat-o.
Atașamentul unora față de mașini se vede acum și din numerele personalizate, multe fiind acronime din inițialele numelor membrilor familiei. Mașinile fac cumva parte din familie. Eu am o abordare mai practică. Pentru mine mașina este o unealtă. Așa cum nu dau nume mașinii de găurit, nu dau nume nici autoturismului.
ai avut 45 de ani in care timpul de asteptare pentru masina era de 7 ani. dadeai banul tot acum si o primeai peste 7 ani. nu pentru ca nu se faceau destule ci pentru ca asa era legea. cum sa u ajungi sa o tratezi ca pe propriul copil? acum desi nu mai e asa, deranjamentul asta psihic s-a propagat prin generatii.
nu cred ca e doar asta. cred ca romanul de rand are f putin control asupra propriei vieti. se simt asupriti de clasa politica, asupriti la munca, asupriti de nevasta sau de sot si presati de tot felul de griji. nu au bani de nimic, nu au control nici asupra dintilor din gura multi dintre ei, pt ca masina e mai ieftina decat dintii, pt multi. si atunci, o mica portita pe care o au in viata lor e masina si falsul sentiment de control pe care il au asupra timpului lor, "merg oriunde vreau eu, cand vreau eu". cand nu poti controla aproape nimic in viata ta si te simti in bataia vantului mereu, atata multumire ai si tu, ca nu mai stai si in statie sa te ploua in cap cat astepti autobuzul. nu zic ca e bine sau e rau, cred ca e o explicatie partiala pt acest fenomen.
Am locuit peste 15 ani în București, am lucrat în 5 zone diferite ale orașului (excluzând perioade de WFH) timp în care am locuit în 6 locuințe diferite și am fost de foarte puține ori cu mașina la muncă (de obicei când plecam la drum lung fix după muncă).
sunt satul de toate argumentele soferilor. v-am mai povestit pe aici, nevasta-mea mergea cu masina la munca in centrul orasului desi pe jos facea 12 minute. iar in ultimele luni inainte sa renunte la masina, se zvarcolea 20 de minute sa caute un loc de parcare si gasea unul de obicei la 6-7 min de birou. in capul ei traia inca in 2010, refuza sa se adapteze la noile realitati.
asa ca sa nu va aud, sunteti toti niste printi si niste comozi si va pica picioarele daca mergeti 20-30 de minute pe zi cu ele.
Eu vreau mai multi biciclisti pe strazi! Incetati sa mai plimbati bicicleta pe masina, ca ne fac astia piste la pastele cailor.
Se poate merge cu bicicleta la munca. Se poate merge de placere. Se poate merge la cumparaturi. Se poate merge pe ploaie!
Folosesti masina in oras? Jap, 50 lei pe zi de folosit masina in municipiu.
Românii echivalează anumite restricții legate de densitatea mare din zonele urbane cu comunismul.
Așa au înțeles ei după revoluție, că libertatea înseamnă să ai mașină și să mergi oriunde cu ea, și evident sa o parchezi oriunde gratis. Acest deziderat este incompatibil cu civilizația in zonele aglomerate. La țară sau la Tulcea merge acest lucru, dar în București și orașele mari nu. Este o limitare dată de spațiul fizic, nu de vreo ideologie.
Sunt nativ din Tulcea varule, ai fi suprins sa vezi ca in tot orasul parcarea este cu plata, inclusiv prin cartiere... Au facut chiar si parcari de tipul P+R la marginea orasului sa isi lase aia masinile cand pleaca in delta.
Ok n-am știut, am vrut sa exemplific un oraș cu densitate redusă unde toate mașinile ar avea loc civilizat pe spațiul public. Faptul că primăria taxează aceste locuri este un venit în plus, deci pozitiv până la urmă
Cum a ajuns Piteștiul să fie considerat un oraș mare? Care a fost criteriul care l-a propulsat în această categorie?
Mașinile nu au disparut, au fost redistribuie. Șoferii caută următoarea stradă fără stâlpișori.
cifrele economice.
Piteștiul e un targ ceva mai mare si mai aglomerat. E pe locul 10 economic pentru ca exista inca Dacia/Renault. Ultimele zece zile am mers cu taxiul prin Pitesti si toti taximetristii mi-au zis ca e ceva mai liber din cauza elevilor (saptamana verde/altfel) care stau acasa.
Daca as putea pune poze sau filmari locale ...
@gicu: atat ca Dacia apartine mai mult de Mioveni
@punKreas - corect, taxele ajung la Mioveni dar multi angajati locuiesc in Pitesti.
Deci, oras mare, pentru Romania.
Invatam si alte definitii azi?
In toate orasele mari, trebuie facute si niste parcari de tipul P+R cu un cost modic macar pentru cativa ani, pentru a-i putea educa pe romani. In Bucuresti gen mai multe la intrari in orase, nu blocuri peste tot aiurea, chiar daca e terenul lui negoita, lui masa, lui nu stiu cui si au doar drepturi. Primaria nu da autorizatia si gata, s-a terminat. In piata victoriei acolo ma uit langa magazinul ala vuiton, o mare parcare, aia trebuie mutata in subteran, deaspura o piateta, spatiu verde, etc. Centru vechi si zona adiacenta, absolut totul inchis, vad inclusiv autocare pe acolo, aduc turisti gen, inchis tot, lasat doar riveranii.. Legi agresive pentru aia ce detind cladirile si sunt lasate in paragina si tot asa
Eu as renunta la masina. Dar cand in Iasi vine autobuzul/tramvaiul din 30 in 30 de minute si plin ochi de nu ai cum sa intri, nu prea ai ce face. Cat nu a trebuit sa duc odrasla la scoala, am preferat sa merg pe jos la serviciu. Tot 40 de minute am facut.
La firu ierbii din Sibiu. Cum e vacanta,fluieri prin oras. Cand nu e vacanta,aglomeratia vine din incompetenta autoritatilor pe vreo 3 directii:
Desi transportul in comun e nou,curat,cat de cat la timp si ieftin cred ca ar trebui atrasi mai multi oameni la bus. Sunt si multe trasee. Practic ajungi oriunde la 5 min de o statie de bus. Ceea ce e extraordinar.
Altfel,strazile sunt cam praf,mai ales bulevardu Coposu,ritmul de reabilitare a strazilor,e viteza melcului trubat. Si sincronizarea semafoarelor e probabil o actiune mai complicata decat a trimite o racheta pe luna...ca nu reusesc sa o faca. Cat deapre pasaje,se studiaza intens. Pana n-o sa mai fie bani .
Sunt si alte orase cu aceiasi luminati conducatori.
In Tg. Mures in zona mea s-au construit pe putin 25 de blocuri in ultimii 3-4 ani. Strada e ingusta, intr-o parte s-au apucat sa o marcheze, apoi au abandonat ca se vedea ca pe o banda de-abia incape o masina, asa ca au lasat-o moarta.
Am facut sesizari etc, la primarie in acte drumul are 10m, real are jumate. I-am invitat sa vina, poze etc, pauza.
Toti oamenii aia care s-au mutat la blocuri au minim o masina.
Eu cand m-am mutat acum vreo 15 ani erau 3 case pe raza de 2km. Acum e cartier in toata regula.
Si autoritatile sunt incompetente, grupa mare. Dezvoltare urbana, drumuri, utilitati, PUD/PUZ corecte? Ha.
Eu cand am venit la Bucuresti m-am gandit ca e mai aglomerat ca la mine acasa. Ca e oras mai mare, vezi pe harta asta, nu-ti trebuie facultati sa realizezi ca o sa fie mai complicat si in autobuz si in metrou si daca merg cu masina mea. Faptul ca altii sunt surprinsi de asta este peste nivelul meu de intelegere. Ca sincer mi-a ajuns toata discutia asta de la oameni care se plang ca e aglomerat bucurestiul, ei stand in Bucuresti.
Da boss, e aglomerat. Si tu faci parte din aglomeratie. Ori te organizezi, ori te muti.
Si daca tot suntem aici, pe magistrala de corporatisti, la orele la care se iese si se intra la munca, am observat urmatoarea dileala. Omu meu, cu ghiozdanul in spate, telefonul in mana, intra in metrou si se propteste in usa. Si asa un om ajunge sa ocupe trei locuri ca mna, are de vazut TikTokuri. Eu le mai zic cand ma apuc si se uita la mine ca la felul 14. Pai cum, asa tare incurc eu cu telefonul in mana si ghiozdanul in spate?
Tu nu, personal. Dar ca tine mai sunt 100 in metroul asta. Si se aduna.
Omul-masina, aceasta specie sper eu pe cale de disparitie.
Problema cu mașinile care ne sufocă mai e cauzată și de firmele care oferă angajaților mașini de serviciu chiar dacă acestea nu contribuie la activitatea acestora. Cred că juma’ din familiile bucureștene au pe lângă mașina personală și o mașină de serviciu și ghici unde sunt parcate. Eu aș introduce niște taxe mult mai mari pentru parcurile auto ale companiilor plus obligația de a fi parcate la sediul acestora.
Ce bine arata Bucurestiul in pozele alea, curatat de gunoiul auto!
Abia astept cand revin prin tara sa iau zonele alea la picior, zone care altfel nu mai imbiau la a le (re)descoperi parcurgandu-le ca pieton. Daca ar toaleta si vegetatia astfel incat sa nu mai feresti la fecare doi pasi crengi si tufisuri crescute salbatic, ar fi si mai misto.
Apoi, curatarea peretilor de grafitti spre sfarsitul mileniului, urmata de refacerea fatadelor istorice la debutul mileniului urmator. Usor, usor, in 2-3 generatii orasul redevine atractiv.
Asta e doar lipsa de acțiune a mizeriei numită poliție timp de 18 ani.
Așa s-au obișnuit și greu îi mai dezveți.
Eu in zonă, la maxim 4 5 minute pe jos am zeci de locuri de parcare libere oricând. Dar costă.
Așa că toate trotuarele sunt pline.
În ultima vreme au mai dat timid amenzi. Li se rupe.
Am renuntat la a doua masina acum cativa ani (era folosita doar 5–6000 km/an). Pe langa toate aspectele care vin cu detinerea unei masini, era greu si cu parcarea in jurul blocului, acum cand e nevoie se merge cu uber/bolt/blue etc.
La Iași, dacă ar intra primăria mai tare în șoferi, înnebunesc ăștia. Efectiv, înafara zonei centrale și semi-centrale, restul orașului e anti-pietoni și spații verzi. Nu am nimic personal cu cei din alte județe, ori basarabenii, însă au impresia că e pe persoană fizică orașul ăsta.
Sa va povestesc una cu amenzi. Pe o straduta din zona Iancului e un trotuar micut pe o alee micuta. Normal acolo se parca, nu mergeau pietoni desi strada e stramta si dubele treceau la limita, nu mai zic pietonii care trebuiau sa se puna de-a latul cand venea masina. De vre-un an se da amenda la cine parcheaza acolo. Nu prea e loc de stalpi pentru ca si trotuarul nu are mai mult de 50-60cm latime.
Cine ia amenda, normal nu mai parcheaza. Dar nu exista zi sa nu parcheze cineva si inevitabil cel putin in zilele saptamanii se lasa cu amenzi in geam. Interesant e ca doar aia 20-30 de metri de trotuar sunt paziti asa, 15-20 de metri mai incolo se parcheaza pe trotuar, pe coltul intersectiei si se merge pe contrasens (strada cu sens unic) fara nicio consecinta.
Pe dreapta trotuarul cu pricina, in 2022 nu se dadea amenda si nu era sens unic https://www.google.com/maps/@44.439147,26.1336298,3a,75y,322.21h,70.53t/data=!3m7!1e1!3m5!1s0FGOVy1RIjM9aD_OGTevqg!2e0!6shttps:%2F%2Fstreetviewpixels-pa.googleapis.com%2Fv1%2Fthumbnail%3Fcb_client%3Dmaps_sv.tactile%26w%3D900%26h%3D600%26pitch%3D19.46510188392307%26panoid%3D0FGOVy1RIjM9aD_OGTevqg%26yaw%3D322.20607519406576!7i16384!8i8192?entry=ttu&g_ep=EgoyMDI2MDQwMS4wIKXMDSoASAFQAw%3D%3D
Mai vedem prin iulie-august dacă o să mai circule tot atâtea mașini. Criza petrolieră se anunță a fi mai cumplită decât s-a estimat inițial.
Gurul parcă a anticipat când a zis despre „Industria Calului”.
Solutia rapida este foarte simpla in toate orasele noastre. Amenzi si stalpi peste tot pe unde se poate in centru. Fara parcari pe trotuare, intersectii, spatii verzi, etc. Toate au parcari amenajate, cu plata frumos, abonament pt aia care lucreaza in centru si gata. Cand se umple, aia e, cauti alternativa sa mai vii cu masina in centru. Sa vezi ce frumos mergi cu metroul/autobuzul.
In Pitesti e un singur bulevard care stabate orasul, autobuzele sunt noi, multe electrice, toate cu aer conditionat. Faci pana in centru fix la fel ca si cu masina. Sunt si autobuze metropolitante, din comunele din jur. Daca nu ar mai aveam unde sa parcheze in centru toti cretinii pe toate trotuarele si spatiile verzi, instant ar disparea juma din trafic.