Scrisoare deschisă actorului/entertainerului/influencerului…

Mie-mi place Alex Bogdan, este un actor foarte talentat într-o lume nebună și mercantilă. Sper să crească, sper să prindă roluri bune și mari, sper să nu moară de foame și să se apuce de altceva pentru că a avut nenorocul să se nască într-o țară ca asta.

De aia mă și deranjez să scriu rândurile astea, nu doar pentru el, pentru toată breasla, că observ un pattern care poate are nevoie să fie explicat.

Prima chestie este prezența la podcastul lui Țibulcă (nu mă deranjez să-i aflu și rețin prenumele, că nu merită). Care s-a folosit de două ori de faptul că ta-su e polițist ca să amenințe polițiști care își făceau treaba. O dată în 2016 și o dată în 2019, și astea sunt doar cazurile de care știm. Nu putem evolua ca societate dacă permitem așa ceva, și când te duci la el la podcast înseamnă că susții indirect genul ăsta de acțiuni, oricât ai spune că nu știi, că nu susții, că bla bla bla.

Dând asta la o parte, ne concentrăm pe niște declarații.

Prima este că filmele cu Eva Măruță au fost eșecuri la box office din cauză de “ura față de Măruță”. Nu neapărat. Nu cred că lumea îl urăște pe Măruță, doar e sătulă de nepotism și de cât de hămesită e familia asta de multi milionari. Fac reclamă la orice, aduc în podcasturi tot felul de dubioși, își bagă în față cei doi copii netalentați. Iar oamenii se uită și se gândesc că nu este ok. Iar declarații ale echipei că “Măruță a finanțat filmul” nu ajută la nimic.

Vezi tu, mulți oameni au copii și au trecut prin nedreptăți făcute copiilor lor, care sunt greu de înghițit și de trecut peste. Una e când nu te angajează pe tine ca să angajeze pe cineva pe pile și alta este când rolul principal în piesa de teatru a școlii e dat cuiva care este netalentat doar pentru că ta-su este cineva. Oamenii sunt sensibili la faze din astea.

A doua declarație este că “nu știu ce se întâmplă” pe zona socială și implicit politică. Asta are legătură cu cele de mai sus și cu altele. Dacă nu știi, întreabă pe cineva. Dar nu ai pe cine, nu? Că nu ai prieteni care nu sunt în domeniu, și toți sunteți aerieni și nu tăceți dracului din gură. Asta e. Este ok să fii aerian, dar măcar taci din gură. Nu te apuca să spui prostii, cum face Oana Zara, de pildă. E război la graniță, cad drone la Tulcea, ea nu știa. Și nici nu-și cere scuze, o ține pe a ei.

Nu suntem prieteni, dar îți explic eu ce se întâmplă, apropo de oamenii ăia nervoși din metrou.

Oamenii au sărăcit foarte mult în ultimii ani. Nu mult, nu destul de mult, foarte mult. Asta în timp ce li se arată chestii de către breasla noastră (actori, entertaineri, influenceri). Micutzu a făcut reclamă la păcănele că-și dorea un F150. Bromania are GKlasse. Antonia și Velea dau peste nas publicului cu milioanele lor (“că-și pierd banii e strict problema lor”). Măruță are casă de 1 milion de euro. Faze de astea. Este o nervozitate față de această viață fără griji. Aduce Măruță atâta plus valoare în societate încât să merite banii pe care îi are? Antonia?

Știi ce văd oamenii în Eva Măruță? Îl văd pe Codin Maticiuc. Ai auzit de zicala “copiii securiștilor noștri sunt securiștii copiilor noștri”? Oamenii sunt sătui să ia lecții de la copilului polițistului prins cu șpagă sau de la copilul nomenclaturistului devenit afacerist sau de la șefului RAR devenit regizor. Sau să-i vadă. Lumea e sătulă de șobolănii când ei nu au bani de mâncare. Când aveau puteau să tolereze sau să ignore.

Ce vede omul obișnuit: Bromania în GKlasse. Stă o secundă, se uită, se gândește. Bă, de unde are ăsta bani? Toate filmele lui au fost praf, deci nu de acolo. Unii știu că e partener la ceva firmă de influenceri. Ce face mai exact? Neclar, și oricum nu aduce plus valoare societății. Și totuși are mașină de 200K. Și nu spune “bă, ăla e un hoț sau un nenorocit”, ci spune “toți sunt”.

Am exemple din astea destule. Aici suntem. S-a scumpit motorina. S-a scumpit pâinea. S-a mărit chiria. GKlasse.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

39 comentarii

  1. s-a ieftinit motorina.

  2. My two cents:
    Toți ăștia pe care i-ai pomenit în articol ar rămâne rapid fără celebritate și fără tot dacă nu i-ar mai băga nimeni în seamă. Din păcate sunt băgați în seamă. De ăia care cred că Pământul e-n colțuri.
    Ia să stârpim incultura și să vezi tu cum dispare și alde Măruță. Și Dan Negru. Și Bobonete. Și Antonia (care începe să aducă tot mai mult a Kim Kardashian, care face bani fiindcă există).

  3. Dar macar s-a dus pe pl dubaiu. Pt moment

  4. apropo de alex bogdan, acum cateva zile i a facut video lui ciucu si l a luat la pl pentru ca "ARCUB, CREART, Proedus, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Arte au fost desființate prin comasare". (putea sa faca si nicusor asta dar nu a facut-o ). nu produceau una de un leu, doar cheltuiau..... astea au fost facute de firea pentru prieteni si pentru o presa buna. strict pentru sinecuri si sifonat bani gratis. ionela nastase ( sotia lui petreanu ) stie ce vreau sa zic .....

    • Ionela Nastase zi-ne si noua ce vrea sa zica bebe.
      bebe, daca Ionela nu e pe aici, zi-ne tu.

    • @TicTac
      google ionela nastase firea sau ionela nastase arcub

    • Redactarea, bebe, redactarea...

      1. In conditia financiara actuala a PMB, e ok ca Ciucu sa taie de peste tot si cultura e o tinta usoara.
      2. In general nu absolut tot trebuie sa produca direct profit. Serviciile publice nu pot fi cuantificate dupa cat profit fac, dar trebuie vazut atent unde este coruptie/incompetenta si unde este pur si simplu limita unui serviciu public.
      3. Pentru ca suntem needucati nu vedem valoarea institutiilor de cultura, dar in tara asta, avem nevoie de muuult mai multe institutii de cultura si eventual manageri ca Bromania sau Global, ca doar ei stiu sa faca bani din divertisment.
    • Arcub era masina de sifonat bani la greu. De celelalte chiar nu stiu

    • Arcub era masina de sifonat bani la greu.

      detalii?

  5. Pe langa asta cu sărăcitul, oamenii au mai observat cineva: că influencerii / oamenii bogați / companiile nu sunt deloc prietenii tăi. În timp ce noi ne chinuiam în pandemie 3 oameni în 2 camere, ei își plângeau de milă că le e greu în vila lor cu piscină și sală fitness. Acuma tot ce contează e profitul companiei, dăm afară oameni să crească valoarea companiei, îi supra-muncim pe oameni și la final de lună nu mai rămâi cu nimic. Totul s-a scumpit dar bogații îți râd în față.
    Când o să explodeze mămăliga, o să explodeze bine.

    • Executivii Oracle cheltuie acum mai mult pe paza personală decât cele 30.000 de disponibilizări. P&L, FAFO.

  6. Eu nu mor de foame și tot mă enervează!

  7. "A doua declarație este că “nu știu ce se întâmplă”" la partea asta trebuia sa te opresti din a-ti pierde timpul cu articolul asta, serios. Pentru ca Alex Bogdan e genul de baiat ( ca Bendeac, ala care tot apare cot la cot cu el, Stucan si care mai sunt) care sustine ca nu il intereseaza, ca asta e raspunsul preferat cand activezi prin online si nu vrei sa iti dai cu parerea pe subiecte mai dureroase sau si mai rau pe subiecte controversate. Astia pun ochelarii de cal si ii dau inainte ca ei sunt pe facut bani, nu sa stie cum e treaba prin societate, plus ca iti dai cu parerea pe subiectul X si te trezesti ca ai suparat pe cineva, si nu vrei asta.

    • Aia cu mirarea este absolut stupida, in conditiile in care oricine poate face putina cercetare azi in orice pe net si sa puna cap la cap cateva idei.
      Insa nu putem deranja sistemul cand facem parte din el, nu?
      Aproximativ cum nu stie nimeni de ce joaca Ianis Hagi la nationala cand la club este pe banca de 1 an.

  8. Băiatul ăsta, la fel ca și alți colegi de-ai lui, demonstrează că nu îți trebuie multă inteligență pentru a "face frumos" pe o scenă. Atenție, a nu se confunda cu talentul și munca multă depusă. În toate domeniile există oameni foarte bine pregătiți în ceea ce fac, și total pe dinafară în rest, analfabeți funcționali, aerieni, conspiraționiști etc. Diferența este că nu sunt la fel de vizibili în societate cum sunt actorii și cântăreții.
    De altfel, s-a observat în pandemie cam câtă inteligență și bun simț aveau bufonii, menestrelii și saltimbancii nației (unii din ei au și murit din cauza asta), când se băteau cu pumnul în piept că covidul nu există și totul e o conspirație.
    Deci eu nu aș pune prea mare preț pe ce spune băiatul ăsta în afara scenei sau ecranului. Nu-l duce pe el capul să facă analize, corelații, să se prindă ce nu e în regulă și unde și de ce. El trebuie să își învețe rolul și să distreze gloata, și cam atât. M-aș mira să fi înțeles ceva din articolul de mai sus.

    • Vorbeste cu un asa aplomb si aer de om care a trecut prin multe si a vazut multe de zici ca este ceva Toma Caragiu sau Amza Pelea, nu un fel de actor de care practic nu a auzit nimic dincolo de scenele cu racketul (foarte misto de altfel).

  9. Deci avem filmare, din filmare reiese ca un om beat ii spune unui politist ca o sa afle luni cine i-a trimis si care-i treaba. Din acele 2 propozitii, avem un articol intreg despre cum ala a amenintat politisti. Au fost altii, mai flagrant de atat, idioti cu politistii si nu s-au mai facut articole si tam-tam. La fel si articolul celalalt. Din nou, ambele sunt articole facute pe povesti. E ca si cand, pe baza articolului tau, as face eu maine o postare intr-un ziar online/local: celebru blogger jigneste artisti romani premiati. Apoi scriu 17000 de balarii care sa poata confirma ce scriu, dar nu neaparat si apoi pun si un extras din textul tau: " Este ok să fii aerian, dar măcar taci din gură. Nu te apuca să spui prostii ". Gata, am facut articol cu concluzia ca Zoso se ia aiurea de oamenii muncii din Romania.

  10. O sa ma iau de doua chestii pe care le zici bine si n-ar strica sa le detaliezi separat:

    1. Saracirea omului de rand in Romania nu mi se pare ca este discutata prea mult. Adica este cumva vizibil faptul ca viata nu este prea buna pentru unii sau altii. Insa cam de unde incepi sa te simti sarac, de la faptul ca nu mai poti face 5 vacante pe an, sau de la faptul ca luna asta mai mult paine cu pateu ca na rate si alte cele. Chestia asta este extrem de putin discutata si mi se pare ca de fiecare data cand se incearca un dialog de genu asta, il ducem in zona tipica de dobitoci de dreapta: sunt saraci pentru ca merita.
    2. Influencereala actuala este in esenta importul din SUA a ceea ce facea clanul Kardashian la inceput de ani 2010. Bine in SUA acum s-a trecut la o noua etapa in care faptul ca garanteaza un asa-zis influencer de bine iti da aripi si expertiza in orice domeniu. Totusi ceea ce vreau sa subliniez este ca in Romania s-a importat atat de mult dorinta asta de a face campanii pe divertisment incat absolut nici o companie nu poate intelege realitatea in care se afla. Pur si simplu s-a mers din inertia lucrurilor si aici o sa fiu bulangiu, dar sper ca noua criza care se amorseaza acum sa afecteze atat de mult companiile incat sa fie in punctul in care sa incerce sa faca si alt ceva in afara de divertisment si lifestyle.
      1. influencerii care fac divertisment nu fac politică sau comentarii sociale. de aia sunt considerați "safe" de către advertiseri. vrei o societate mai bună, dar nu vrei să finanțezi altceva decât chiloțăraie și divertisment. pe de alta parte, ăștia ca mine nu pot fi finanțați, că la un moment dat, oricât ai evita, discuția alunecă și spre companii. de ce au lidl/kaufland/toți profitul bătut în cuie la 3%? cum se întâmplă asta? nu merge, mai bine mergi cu dorian popa.

      2. aici e o schemă amuzantă și poate ar merita un articol. pe scurt, vânzările de veblen goods au crescut, orice om are smartwatch sau telefon bengos, ca să uite că nu are bani de casă, de renovare, de dinți...

    • @vali
      Personal sunt de parere ca atata timp cat divertismentul o sa fie promovat fara numar, vom ajunge la un punct de inflexiune in care totul se va prabusi. Mi se pare ca uitam extrem de repede cum CG a castigat capital politic fix pe ideea asta de divertimsent influenceristic. Iar cat timp companiile nu inteleg asta sau na sustin unul ca CG, istoric stim cam cum se termina.
      In acelasi timp refuz sa cred ca nu sunt companii private care au bugete si care ar putea sa plateasca si altceva decat chilotareala, dar fac asta pentru ca vor. Mi se pare ca multi in zona aia de decizie vor sa joace safe si sa mearga pe cai batatorite. Este extrem de riscant sa faci campanie cu unul care pune intrebari neplacute, dar este foarte posibil ca beneficiile sa bata riscurile. Cred ca anumite companii vor incerca si altceva intrucat piata se va satura pe segmentul asta.
      Referitor la saracie cred ca modul in care se discuta despre ce inseamna ca esti sarac si ce inseamna ca esti in clasa de mijloc este gresit. Observ ca de fiecare data toate povestile se duc intr-o extrema in care ambii ajung sa se urasca si mai mult. Totul plecand de la faptul ca ambele se uita la asa-zisi influenceri care nu sunt cu nimic mai presus decat ei, dar care cumva au ajuns acolo. Si cumva ne intoarcem la prima parte, atata timp cat promovam excesiv divertisment nu vom putea avansa ca tara sau societate. Trebuie sa incepem sa promovam si mana de intelectuali pe care (inca) o avem, trebuie sa promovam cumva ca daca faci o scoala inveti una alta poti sa traiesti bine. Nu poti sa traiesti numai cu chilotareala.

    • In acelasi timp refuz sa cred ca nu sunt companii private care au bugete si care ar putea sa plateasca si altceva decat chilotareala, dar fac asta pentru ca vor. Mi se pare ca multi in zona aia de decizie vor sa joace safe si sa mearga pe cai batatorite. Este extrem de riscant sa faci campanie cu unul care pune intrebari neplacute, dar este foarte posibil ca beneficiile sa bata riscurile. Cred ca anumite companii vor incerca si altceva intrucat piata se va satura pe segmentul asta.

      salut :)

  11. Și mai e o chestie: copiii trebuie lăsați în pace. Faima asta nu le face bine. Nu în cercul lor de cunoscuți, unde vor fi permanent judecați, invidiați. Nu ar trebui băgați în reclame, expuși pe site-uri de socializare, bloguri etc. Aici îmi place de tine și Arhi, că v-ați lăsat copiii în pace, nu ați vrut să-i faceți vedete.

    Aveam coleg de clasă copilul profesoarei de română. Săracul chiar era un copil în regulă, învăța, nu avea nasul pe sus. Dar nu a scăpat de judecată. Lasă, mă, că știm noi că toți profesorii îți dau note mari, că ești băiatu’ lu’ mama. Inevitabil ești expus în astfel de cazuri. Dacă ești o loază, nu te interesează prea mult și vei profita. Dar dacă ești OK, te afectează să știi că toate realizările tale sunt puse la îndoială.

    Să zicem că unii copii ajung vedete pe merit, pe bază de talent. Tot le va fi greu să gestioneze faima la vârste fragede. Iar dacă ajung în pozițiile respective datorită părinților cu influență, vor avea de gestionat și gura lumii.

    • apropos de copiii de profesori: depinde și cum manevrează părintele-profesor situația.

      tata a fost și profesorul meu în gimnaziu. în același timp era și directorul școlii.
      locuiam într-un oraș cât o ceșcuță de ceai din serviciul pt păpuși, deci toți profesorii se cunoșteau între ei, deci și când eram la liceu eram ”copil de profesor”, deși nu preda în acel liceu.

      dar eu nu am auzit niciodată de la colegii mei ”profesorii îți dau note mari pentru că ești fata lu' tata”, nu mi-au zis în față, nu au ajuns la mine zvonuri pe surse.

      pt că taică-meu s-a comportat de asemenea manieră și și-a forțat colegii să mă trateze într-un mod care să nu dea naștere la astfel de comentarii. da, și-a forțat colegii să facă asta.

      iar eu am învățat. trebuia să fii ultima jigodie rău-intenționată ca să susții că am luat notele alea că era tata profesor.

  12. Salut.

    Nu stiu de ce zici ca filmele lui Bromania sunt praf si de unde are bani. Cel putin pe filme acestea merg FOARTE bine. De exemplu Baieti de oras merge in continuare si are vanzari mai mari ca Hail Mary. NU e un film pentru mine dar e un film pentru cineva in mod evident.

    Nu discut aici carcater, merit sau orice altceva. Strict pe rezultate comerciale filmele lui merg foarte bine. Chiar fenomenal pentru bugetul mic la care sunt facute.

    https://www.boxofficemojo.com/year/2026/?area=RO

  13. oamenii au saracit doar comparativ ca personajele enumerate. comparativ cu ei insisi, o duc mai bine ca oricand.

    dar da, pot intelege sentimentul... ala vorbeste pe tiktok si se plmba cu gklasse de 200k. eu ma duc la munca si merg cu skoda de 35k. sunt sarac.

    nu mai folositi 'saracia' drept scuza pentru propria lene, prostie, indolenta...

    • Câte cunoștințe ai cu mașini de sute de mii? Ah, niciuna, ok...

    • Au sărăcit comparativ cu acum 10 ani.

      Asta e crudul adevăr.

      Da, o ducem mult mai bine decât în momentul zero 1 ianuarie 1990. Corect. Suntem în UE, NATO, bla bla. Corect.

      Problema e că de la pandemie am avut inflație de peste 100% lejer, și garantez că asta nu se găsește la nici un salariu. Nici la muncitorul de rând, dar nici la inginer. Poate la CEO și interlopi, care au dublat și ei prețurile la femei.

      Lumii îi e dor de 2019, când totul părea că se îndreaptă spre bine pentru toată lumea. A venit pandemia, a venit boul ăla din moscova, iar acum îl avem pe boul din washington care vrea neaparat să sărăcească toată planeta pentru că se plictisesc.

      Toate s-au dus în cap și elita se comportă ca și cum totul e din ce în ce mai bine. Aici e treaba de fapt.

  14. Multi din ei nu au bani pt ca sunt celebri, sunt celebri pentru ca au bani. Multi si-au cumparat celebritatea.

  15. In viata ai 3 sanse sa fii bogat:

    • mostenesti de la parinti
    • esti exceptional (super inteligent/super atletic/super artistic)
    • esti lipsit de moralitate

    Cam pana la 12 ani afli daca te regasesti intr-una din primele 2 variante. Primul esalon e format din 3% din populatie, al doilea din 0.1% din populatie, deci calculati voi unde se ingramadesc ceilalti ~97%.

    • NOU
      #32
      1. Esti exceptional si ai parte si de sanse. Daca nu se lucreaza acel talent degeaba. Unii parinti isi împing im fata copiii, altii nu le cultiva deloc talentul. Dacca parintele nu se inplica deloc, sau daca nu se poate din motive de sărăcie, degeaba talent.
        Societatea noastra este esuata pentru ca se poerd foarte multe talente in timp ce ne sunt băgate pe gat non valori, netalentati si asta este super enervant. Securistii noi si vechi au acaparat tot aproape. Si de aici o sa explodeze mamaliga la un moment dat.
        Astia care au rezultae exceptionale la fizica, la matematica, romani de-ai nostri nu sunt rezultatul sistemului de invatamant ci al meditatiilor si este admirabil ca parintii lor au reusit sa ii sustina dar sunt multi foarte foarte talentati care nu au acest noroc si aici vezi ca societatea este esuata. Iar la copiii de mari șmecheri de pe la noi… se vede ca niciunul nu este vreun geniu in nimic. Toti pe furaciune, ciupituri, niciunul cu toti banii si invatatura si rezultatele nu reusesc mlaltceva decat sa mearga pe pile si smenuri si diverse învârteli.
        Și apropos: nimeni de la noi de foarte mult timp nu a mai descoperit ceva senzațional. Și niciodată ceva senzațional nu a fost descoperit de vreun copil de mare șmecher de la noi și sunt mulți ca dacă orice primar de mică comuna îsi permite să facă majorat de sute de mii de euro stăm bine la oameni cu avuție.
        Și oricât își bagă în față vedetele copiii, niciunul nu a făcut mare lucru pe afară prin vreo producție ceva numai la noi pe pila și banii părinților ca după să le dea reclame cu nemiluita deci tot furt.
        Copiii netalentați de vedete impinsi in fata sunt doar imaginea a ceea ce oamenii au ajuns sa urasca.
        Acest sistem putred cu totul a cărui fata o reprezintă de alte Alexia eram Eva Măruță etc
    • Poți fi lipsit de moralitate și sărac. Doar fiindcă ești dispus să dai în cap (la propriu sau la figurat) nu înseamnă automat că asta te va și face bogat. Sunt pline pușcăriile de infractori proști.

  16. Vali, fa un video, sau macar explica aici in reply, cine si ce a facut Codin. Maica-mea pune botu la fazele ds genu "uite, a facut spital". Am incercat sa ii zic ca e un jeg dar nu stiu in intregime toata povestea ca sa spun asa. Spune pe scurt ce a facut in trecut si inca face

  17. NOU
    #37

    Ai putea sa incepi prin a-ti certa prietenii, gen Mariciu care fac fix acelasi lucru: consumerism dus la extrem, reclame la orice etc. Lucrurile sunt clare si se vad si din cifrele de pe Youtube.

    Cel mai mult apreciem la tine cand nu esti ipocrit.

  18. stii ca de Bromania am auzit de la tine cand era la studii in state si mai puneai filmulete de la el

  19. Cum era aia?

    Nu-i pasa la nimeni daca ai 12 clase, important e sa ai S-Klasse

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.