Ador Toyota: beep la rezervor gol și faza scurtă

M-au chemat să-mi facă ceva resoftare la RAV4. Ajung acolo, întreb oamenii de la service de cele două probleme stringente pe care le am, beep la rezervor gol și faza scurtă la pornire.


La “beep la rezervor gol” am rezolvat, nu se poate, “fiți și dvs. mai atent la bord”. Este prima mașină care nu mă anunță că mai am un pic și rămân pe gol, era să o mușc recent, că nu m-am uitat, eram ocupat să fiu atent la drum, vorbeam la telefon cu cineva și aia era.

Dar e bine că nu se poate.


La faza cu “faza scurtă”, explic problema pentru cine nu știe. Ultimele mașini pe care le-am avut, de la Megane-ul din 2008 încoace, toate aveau posibilitatea ca eu să las faza scurtă aprinsă din manetă și luminile să se stingă atunci când iau contactul, dar să se și aprindă când îl pun, în felul ăsta mergând mereu cu faza scurtă aprinsă, ceea ce eu îl consider un lucru foarte util, atât în oraș, cât și pe DN.

Modelul ăsta nu are așa ceva. Știu că alte Toyote din același an sau mai vechi sau mai noi sau hibride au așa ceva, dar modelul ăsta nu are. Abia aștept să îmi spuneți că a voastră are, ca data trecută.

Oamenii de acolo mi-au explicat că luminile se aprind automat. Dar DRL-urile. OK, dar DRLul e doar pe față, eu vreau și pe spate. Și se aprinde doar când e noapte, eu vreau să se aprindă și ziua. Păi…

Și mai enervant a fost că vorbeau cu mine ca și cum aș fi idiot. Mă rog, șofer de Toyota, deci tot aia.

Am încercat să le explic că DRL pe DN e prost, că nu am lumini și pe spate și ar fi frumos să am, și alte prostii pe care eu le consideram argumente istețe, dar m-am lovit de un zid. Oamenii nu știau decât să repete “dar vi se aprind DRL-urile dacă senzorul simte” și atât.


Daca tot eram acolo, m-am uitat la interiorul de la CHR. Buzunare minuscule pe portierele din spate, butoane aruncate cu lopata pe volan, interiorul plasticos aspirator de praf. Am luat un spray antistatic la un moment dat, mai dau cu el să nu mai văd praf constant pe bord.

Toyota.

interior-toyota-chr

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

96 comentarii

  1. Rahatul ala cu faza scurta e și la Tesla. Pur și simplu nu retine setarea. In plus, daca le setezi pe faza scurta nu le oprește când închizi mașina (când iei contactul).

    Indecis. Tu ce zici?2032
    • Numa’ probleme, numa’ năcazuri.

      Comentariu apreciat.1829
    • Da dar la Telsa nu ai problema ca nu face beep cand ramai fara benzina ca stii in orice moment EXACT cata bateria si cat km mai poti face, in fiecare moment doar la asta te gandesti :D

      Comentariu apreciat.2006
    • @ev21: ai dreptate, cel puțin pentru prima perioada de folosire. Cum ajungeam la 49% cautam înnebunit sa o încarc 😂 ca aveam senzația ca rămân în drum.

      Revenind la faza cu luminile, e valabila și la Volkswagen (model nou, cu comanda lumini pe digital, nu mecanica, benzina, nu electric).

      93
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1039
    • @Cristelu pentru că ziua mai e ceață, mai plouă, mai ninge, chestii din astea cu care ne mai întâlnim pe drum. Jumătate din șoferii cu drl doar pe față umblă ca fantomele în situațiile astea că ei știu că au luminile de drum aprinse și aia e, cine vine din spate să belească ochii!!

      127
    • irositu: in aces caz aprinzi farurile, daca nu cumva le aprinde masina singura. In continuare cred ca nu e ok sa stea aprinse spate ziua, e risipa. Dar nu ma deranjeaza, fiecare isi stie treaba, daca cineva si le vrea aprinse foarte bine, e democratie, dar ma gandesc ca fabricantul le-a lasat stinse cu un motiv totusi.

      1110
  2. @zoso roaga-i sa iti seteze DRL pe mod „Scandinavia” atunci iti aprinde si pozitiile spate.

    Comentariu apreciat.1071
  3. A mea bipaie si aprinde becul de benzina cand mai am 1-2 linii si zice ca mai fac intre 40 si 30 de km. De fapt fac vreo 20+ pana apare – la range. Practic e ca la Dacia 1310 cand nu mergea plutitorul: mereu trebuie sa fii cu gandul la benzina, sa nu ramai fara. Mai ales ca are rezervor de-ala eco de 40l.
    La DRL se aprind si pe spate ca la faza scurta, macar atat.

    193
  4. Acum vreo 2 saptamani mi s-a spart la RAV4 rezervorul de lichid de parbriz si s-a scurs tot lichidul sub masina. N-am observat. Credeti ca senzorul de lichid de parbriz care pana atunci functiona perfect mi-a zis ceva? Normal ca nu. Am constatat cand aveam nevoie in trafic.

    226
    • s-o fi spart sub senzor si ti-a curs si senzorul sub masina

      Comentariu apreciat.892
    • Te-ai ieftinit la lichid de parbriz iarna. A înghețat, cu tot cu senzor în poziția plin, a spart bidonul și a curs tot. Dar e de vină toyota că nu l-a făcut de tablă…..

      Indecis. Tu ce zici?3732
    • Nu a inghetat, am lovit usor un stalpisor si rezervorul e direct in spatele barei din fata. Orice contorsie minora e suficient sa-l gaureasca.

      Indecis. Tu ce zici?246
    • Tudor: nasole e ca daca vrei sa-l schimbi, trebuie sa dmeonteze mecanicul tot botul

      131
    • Se poate si cu demontarea rotii din fata dreapta.

      50
    • fericitule.

      la nissanul meu cand da sa se termine lichidul de parbriz beepaie ca disperatul si afiseaz mare in bord asta. la modul ca nu mai afiseaza NIMIC altceva pana nu il umpli. nu viteza, nu temperatura, nimic. doar ca ai nevoie sa completezi lichidul de parbriz. zici ca mai are un pic si moare daca nu.

      Comentariu apreciat.480
  5. In loc sa te plangi pe net, mai bine iti iei alta masina 🙂

    Comentariu apreciat.1830
  6. Ce e mai frumos ca pe ceata sau ploaie tot cu drl-urile merg si mizeria aia nu aprinde si stopurile si nici faza scurta, e ceva acolo aprins ca sa nu zica ca nu e. Am mai auzit comentarii: da ce ma nu vezi masina? O vad in mortii ei da fa-o dracu vizibila pe ceata. O alta problema pe care o am cu masinile noi e faptul ca au ditai blocu optic pe spate da e de forma la frana se aprinde varful unui lindic acolo nici macar tot lindicu daca cumva bate soarele nici macar nu vezi ca ala pune frana. Nu inteleg cum dracu au primit aprobarile pentru asta. Ma rog, stiu cum se dau aprobarile, cineva face bani si siguranta da-o dracu. Au luat-o toti producatorii razna, masini din ce in ce mai proaste si cu cele mai ieftine materiale, vazut plastic interior mai bun la Logan 2 decat la noua Skoda Octavia.

    Comentariu apreciat.711
    • @Dorin cum tie masina nu iti aprinde luminile daca pornesc stergatoarele sau daca iluminarea ambientala scade prea mult? Ca mie imi reduce viteza la 80 pe A1/A2 daca merg stergaroarele mai mult de 3 secunde.

      48
    • A mea e destul de veche incat totul e manual la ea. :D Problema o am cu masinile noi care sunt proiectate de idioti. Acum, nu stiu ce masina ai, dar majoritatea pe care le-am vazut pe ceata/ploaie erau doar cu drl-urile deci senzoru ala de care zici probabil doa adauga cost in pretul masinii nu si utilitate.

      231
    • Lasa ca e misto si semnalizarea la astea mai noi… acelasi bec minuscul bagat sub tot felul de kkt-uri…

      210
    • @dorin din ce am vazut, cand am soarele din fata aprinde faza scurta si la peste 110 deja nu mai bate 35/50m (spata de lumina stanga/dreapta) ci aproape 75/100m

      16
    • @Dorin: am vazut (VAG) ca exista o setare pentru sensibilitatea senzorului de lumina (cat de repede sa aprinda luminile in functie de ce vede afara). Poate si la tine e nevoie de un reglaj.
      La VAG tine cont si daca parbrizul este transparent sau are sus parasolar (banda aceea verde).

      00
  7. Probleme de oameni cu mașină :)
    La modelul pe care îl am (nu Toyo) funcționează ok chestiile astea, chiar și suportul dintre scaune este pus decent M-aș plânge ca dacă pun și bănuți în el, după aceea un pahar peste va zdrăngăni – dar aș fi cârnat așa ca nu. Mufele USB sa zicem ca aș putea sa le ating, dar nu dau din aripi în mașină așa ca nu.
    Ce sa zic. Faci un test drive mai complet la următoarea mașină. Sau ai văzut de fapt problemele astea și totuși ai acceptat mașina cum este.

    142
  8. In sfarsit, al meu X5 g05 stie sa tina aprinse si luminile pe spate cand merg doar cu pozitiile, no matter what.
    Te inteleg la treaba cu „faza scurta”, adeseori senzorul ala de la DRL este prost cu crengi si ai momente, seara mai ales, cand vezi o galagie de masini fara lumini pe spate si cu niste dungi de LED aprinse pe fata (imi vin in minte Aygo).

    1015
    • Repeta dupa mine: pozitiile sunt lumini de stationare.
      Dar de cand cu drlurile vietii e greu.

      Nu zici rau, ba din contra. Ai gasit solutia cumva.
      Dar pozitiile sunt lumini de stat pe loc.

      145
    • Cand ai x5 din asta nou, luminile sunt ce vrei tu, nu invers.

      150
  9. doamne, greutăți ce i-ai dat omului asta…

  10. Fa-ti rost de Toyota Techstream, un adaptor OBD bun si faci ce vrei tu din masina ta. Poti sa o faci si sa cante Bach daca vrei. Faci o salvare a setarilor standard ca sa le poti pune la loc inainte de service si bifezi „ignore last connection log”.

    230
  11. Chiar nasoala treaba cu nivelul combustibilului. La corolla mea din 2022 bipaie însă treba cu faza scurta e la fel, i feel u :)

    24
  12. Doar ce mi-am comandat Camry… ma incurajezi teribil :))

    157
  13. Și te-ai uitat de curiozitate și la preturi ? Cate ‘jde de mii ?
    Dar sa mă opresc, că iar sar băieții care înainte stăteau în Duster alb, și care acum s-au ‘digitalizat’ , s-au făcut comentatori pe aici, că eu sunt de vina că sunt un ratat, un ‘un-skilled’ că nu îmi permit să dau 40 000 euro pe o mașină…😀

    85
    • S-a uitat si la preturi, de la 36k e 43k. Sunt si mai scumpe dar n-are rost ca te-am pierdut la 43 :)

      70
    • Se mai fac angajari la SRI , să îmi permit și eu ? 😀 Că am văzut că dl Coldea e posesor de implant de par de ăla scump, nu de ăla de 2000 euro făcut la Istanbul 😀
      Probabil are pensie mare …

      123
  14. Ori ce zicea cineva mai sus cu setat pe mod Scandinavia, dar putin probabil sa te intelegi cu aia din reprezentanta, din ce povestesti, ori varianta romaneasca cu blocat cumva senzorul de lumini.

    51
  15. Chestia cu faza scurta nu numai ca este utila dar ar trebui sa fie obligatorie parerea mea. Ai pornit motorul faza scurta obligatoriu sa fie aprinsa.

    1112
  16. Asa si la mine la Corolla, cateodata parca as prefera un RX.

    61
  17. Si la megane 2007 implementarea era proasta. Farurile cu lupe dar cu halogen nu au fost facute sa mergi cu ele non stop pornite, stiu, francezii sunt idioti, dar dupa doi ani de mers cu ele pornite se matuia oglinda de la lupa si efectiv se transformau in lumanari.

    151
  18. Senzorul simte omul rău. Pățiși.

    Comentariu apreciat.292
  19. La partea cu faza scurta, te referi la modul Auto? La VAG nu umblu deloc la lumini ca e zi sau noapte, numai atunci cand e ceata.

    75
    • Nu la aia se refera, ma enervez si eu mai tare ca el ca nu intelegeti :D Modul auto iti aprinde DRL si faza scurta doar cand se intuneca, el vrea faza scurta aprinsa mereu (a scris si cu bold in articol) ca sa aiba lumini si pe spate.
      Ca sa faci ce vrea el tu ar trebui sa invarti robinetul de pe auto pe urmatoarea pozitie doar ca atunci cand opresti masina iti bipaie. Dar tu pe VAG nu ai de ce sa faci asta ca ai optiunea de Scandinavian DRL.

      92
    • Japonezele sunt mai speciale… Nu toate inchid farurile, sau macar sa comute pe pozitii cand e motorul oprit, nu toate au senzor pentru lichidul de parbriz, de izolare fonica nu mai vorbim.

      138
    • @George: dar au ce trebuie – fiabilitate.

      1811
    • @heto waitnsee… anii dupa pandemie au fost primii unde toyo a vandut in ro tot ce a putut produce…

      30
    • Toyota e fiabila, in 10 ani n-am schimbat decat bateria. E un Yaris de oras. Sunt multumita, dar sidur sunt detalii, de tipul celor expuse de Vali, care imi scapa…

      71
  20. Mda… De aia cumpăr mașini VAG din 2005. Fiindcă sunt logice și funcționează. Și niciodată nu am fost luat de prost în service. Și întotdeauna au fost soluții.
    La un moment dat am avut la locul de muncă o Toyota Yaris (catastrofală mașină) la care trebuia să fac revizia. Sunat la service-ul local: 900 de lei. ”Ce mama ei costă atât la mașina asta de cusut?!” La Octavia dizel de 2 L revizia costa 600 Lei.
    Sunat la service Skoda, primit ofertă 500 Lei. Aceleași operații, aceleași piese. Ghici unde am dus-o….

    Indecis. Tu ce zici?1723
    • Intotdeauna reprezentantele au preturile setate pt masinile lor, cat mai mari. Probabil si pt Skoda, daca intrebi la reprezentanta lor, au preturile mai mari. Ideea e ca clientul trebuie muls cat mai mult in perioada de garantie, ca dupa aia poate sa mearga si la nea Gigel mecanicul, unde da de 3 ori mai putin pt aceleasi chestii.

      141
  21. La câtă reclamă le-a făcut un anume bou de la TV, pe bani, e drept, eu nu mi-aș lua niciodată Toyota (nouă, din România). Doar pentru a nu-i da satisfacție.

    Bine, nici nu-mi permit, dar astea-s alte detalii.

  22. Priveste partea buna, daca renunti la auto si lasi farurile pe faza scurta piuie ca toti dracii cand opresti motorul (sau cand inchizi masina, nu mai stiu). Cu ocazia asta o sa te uiti panicat in bord sa vezi ce s-a intamplat si o sa vezi indicatorul de benzina.
    You kill two birds with one Toyota.

    Comentariu apreciat.270
  23. @Vali poti sa fii mai explicit cu ”M-au chemat să-mi facă ceva resoftare”
    Cum te-au chemat? Randomly, au program de recall, etc….

    31
    • E un program de recall, am primit și eu notificare de la toyota pt recoltare modul sos.
      Poți verifica pe site-ul toyota dacă lt VIN-ul mașinii tale este rechemare.

      40
  24. Doua și de la mine:
    @Adrian, cum setezi Scandinavian DRL la VAG?
    Am schimbat Vectra benzina 2004 cu Passat GTE 2018, pentru ce atitea dotări și setări nu o să înțeleg niciodata, le folosești doar de curiozitate la început și cam aia e. Bani aruncați.

    45
  25. Nici la ford nu raman aprinse, doar asa automat daca e intuneric. Daca le las aprinse is iau contactul, incepe sa urle masina si ma tine cu pozitiile aprinse pana opresc faza scurta

    50
  26. DRL pe spate e o non-problema. Cand e frumos afara, luminile pe state sunt inutile iar in caz de ceata/ploaie oricum aprinzi faza scurta si se aprind si luminile pe spate.

    129
    • M-am plictisit de cate non-probleme d’astea intalnesc la fiecare apus. Deschizi geamul, le zici „vezi ca nu ai farurile aprinse, esti invizibil din spate” si ei se uita nedumeriti la tine: „dar senzorul care cand simte, si luminile de pe stalp care cand sa vezi ca nu a detectat incat sa sub pragul… „

      117
    • @Baliverne, asta e problema soferului, nu a masinii.

      22
    • Pai soferii sunt problema, ca nu le aprind pe ceata/ploaie. Le lasa pe auto si durere-n bascheti „io vad nu-mi trebuie lumina”.

      62
    • @Dorin „se arde becurilii’, ce stii tu?

      42
    • @Dorin si daca nu aveau auto cum era? Nu e vina sistemului „auto” ca ei nu-si aprind farurile.

      40
  27. Eu tot nu inteleg de ce plm nu fac sa se aprinda si stopurile la DLR, ce naiba de economie e asta!?

    52
  28. Asta cu lipsa alarmei opto-acustice la golirea rezervorului o aveam si la o masina sudcoreeana. Era un Tico.

    121
  29. NOU
    #80

    văz că nu merge cu feișîn, da’ cu topoare ai încercat?

    22
  30. Plot twist. Se poate coda să ardă și stopurile când ai drl aprins. E o norma in țările nordice și mașinile care circula acolo is obligate să fie așa.

    100
  31. Vālutzule, fā cum am fācut io (din gresheala). Mi-am pus camera de bord exact deasupra senzorului de luminā, si ce sā vezi? Nu se mai stingeau farurile neam! Sau si mai simplu, pune-i dreq o bulinā peste senzor si merge brici, cu setarea pe AUTO.

    Decât zic.

    241
    • Daca ai masina mai noua (adica rav4 de care se plange) cu camera de lane assist, atunci aceea camera face toate functiile: lane assist, faza lunga automata, ajuta radarul pentru front assist, traffic sign recognition, farurile automate, stergatoarele automate, daca o acoperi se face bordul pom de craciun de erori. Si e facuta sa nu o poti acoperi, ca e lipita de parbriz, doar daca pui vopsea pe afara.

      100
    • *acea, sorry

      10
    • asta pare cea mai bună soluție de până acum.

  32. @Vali: Nu mai vă loați mașini dă săraki! /s

    Serios, acum: in mod sigur trebuie sa existe un soft cu care sa faci ce setari vrei tu la masina prin OBD. Nu am cautat, dar mi’e greu sa cred ca Toyota nu ar avea optiuni de genul, incearca sa te uiti pe youtube dupa asa ceva.
    La a mea (BMW X5 F15) am facut DRL sa stea aprinse si pe spate cu BimmerCode si cu un OBD de pe emag (pana in 100 de euro toata treaba, lifetime pay), plus multe alte setari, ce am mai gasit pe youtube si mi’au placut (inclusiv diverse beep-uri activate sau dezactivate, daca erau deranjante pentru mine, culori lumini ambientale schimbate, si, mai ales, mizeria de Start-Stop dezactivata by default).

    51
  33. Eu cred ca te incapatanezi aiurea: legislatia (si aia europeana, si aia locala) zice ca trebuie sa ai lumini de intalnire pornite ziua, nu zice nicaieri de stop-uri pornite ziua.

    Ai vreun scenariu in care iti este util daca ai stop-urile pornite ziua?

    313
    • Ai vreun scenariu in care iti este util daca ai stop-urile pornite ziua?

      da. când ești pe DN și ai vizibilitate redusă. prostul vede luminile lui de pe față și zice că e ok, și nu știe că pe spate nu are nici un bec.

    • Pai asta nu pricep nici eu, Vali. Ai DRL ziua cand ai vizibilitate buna. Cand ai vizibilitate redusa ar trebui sa comute automat pe faza scurta, deci ai si stopuri aprinse, nu?

      74
  34. doua si de la mine:
    1. @Adrian, cum se seteaza Scandinavian DRL la VAG ?
    2. Am trecut de la opel 2004 la VW 2018, multe dotari la nivel de asistenta, faine la inceput, dar daca judeci la rece sint doar bani aruncati, chiar nu mi se par utile, parcarea autonoma sau padelele de pe volan nu le-am folosit nici macar de curiozitate.

    52
  35. Vali, am vazut un pic pe youtube cand te plangeai de diverse lucruri.
    Sa stii ca lucrurile astea nu sunt pentru ca producatorii nu au creier, sunt pentru ca UE a venit cu niste reguli idioate. Aprinsul pozitiilor pe spate impreuna cu DRL-urile sau al fazei scurte este pentru ca ei salveaza un pic acolo la emisii si consum. 0,001%, dar la fel ca si cu centul salvat cu plasticul lucios in defavoarea celui mat, se aduna.
    La fel este si cu geamurile foarte inalte. Masinile au un waist line foarte inalt pentru a trece niste teste de siguranta.
    Si mai sunt multe altele…

    102
  36. Eu am boală pe toți idioții care își setează semnalizările să fie aprinse tot timpul, pe ideea că e cumva sistem american.

    Intru în sens, trag cu ochiul să mă asigur, văd semnalizarea aprinsă, cred că vine înspre mine, dar de fapt nu, e un alt bou cu semnalizările permanent aprinse.

    Ar putea da amenzi poliția milioane într-o zi doar să stai pe orice bulevard din românia.

    61
  37. Salut! Am avut un Opel Antara la care trebuia de fiecare dată când porneam mașina să-i aprind farurile manual și soluția a fost sa îi vopsesc senzorul de la lumini cu vopsea neagra, țineam luminile pe automat și se aprindeau automat când porneam motorul. Simplu, nu?

    00
  38. Rău e să fi prost ca noaptea , să vorbești tot aiurea ca tu ești tăntălău si nu știi să ți setezi mașina , da așa e când tot analfabetu are permis și poate să și facă banca să și ia o mașină , apoi după ce plătește rata rămâne cu 2 lei în cont , da își verifică soldul de pe iPhone de 7000 lei

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile