Tipul a devenit celebru odată cu “dreptul de a repara”, o schemă prin care companiile mari nu vor să umble nimeni în electronicele lor. Dar e altceva de învățat de la el.
Omul se plimbă prin New York și trece în revistă câte spații comerciale nu sunt ocupate. Acolo e o chestie, spațiile alea au impozit mai mare decât la noi, logic ar fi să nu renteze să ții spațiul gol cu anii, și Rossman asta arată, că sunt unele spații care nu au chiriaș de 15 ani.
Doar că acolo e altă fază: spațiile alea și-au scos banii de 10 ori deja, proprietarii le țin goale pentru că nu vor să scadă prețul, că s-au obișnuit cu prețuri mari, și, atâta timp cât au bani, nu au de ce să-și facă griji că spațiile alea nu produc bani.
În clipul de mai jos vedeți faza cu “țin chiriașul actual pe loc, că plătește, dar scot spațiul pe piață la prețul pe care îl vreau”, și asta se întâmplă și la noi pe piața imobiliară. Lumea se înghesuie la case și apartamente noi și ieftine, pe credit, dar restul proprietăților sunt acolo de ani buni. Vrei o casă în oraș? Sunt unele prin Brașov de 2-3 ani la vânzare, mai expiră anunțul, mai schimbă agenția, dar ele sunt tot acolo.
De aia îți vine să râzi când auzi că prețurile cresc pe lună cu x%, pe an cu y%, dar vezi bannere cojite prin oraș de cât de vechi sunt. Și nu mai pui botul la schemele de pe site-urile de imobiliare sau la statisticile scoase din burtă.
ma uit de mult la el si am ramas surprins de unele lucruri
– cat de jegos poate sa fie un oras ca New York, pe alocuri e chiar mai rau ca Bucurestiul
– ma asteptam sa fie preturi mari pentru spatiile comerciale dar cat de mult incearca sa te tepuiasca cu dimensiunea lui(reclama vs realitate), probleme cu cladirea + cei care trebuie sa-ti renoveze locul
– atitudinea de cartel a companiilor care sunt impotriva right to repair cu reclame de tip horror care incearca sa induca ideea ca o sa mori daca repari ceva singur sau cum pot sa ruineze companiile care ti-ar vinde piesele pentru a repara singur dispozitivul
Cand zici ca New Yorkul e jegos te referi la Manhattan de fapt, care e un fel de zona de tranzit unde nu prea locuieste nimeni; zilnic vin milioane de oameni la munca si alte milioane de turisti. Toate zonele turistice si aglomerate (Time Square, Broadway, 5th Avenue etc) sunt incredibil de insalubre dar cum iesi din ele se cam schimba treaba.
Problema este mai nuantata.
Proprietarii slera sa pice un fraier, nu baga o vopsea macar la fatada.
Sunt prosti si cred ca tara e plina de prosti.
Uite, langa mine in Pipera e o casa la care proprietarul cere 500 000 eur.
Vin clientii, se uita si pleaca.
I-am zis: 2000 eur vopsea ext, 2000 eur schimbat usile jerpelite de la garaj, sub 1000 eur vopsit pazia si gardul, dar nu are timp si chef, easy money.
Problema cu casele vechi, este ca adesea mai bagi 50 000 eur fluierand, doar ca sa arate a nou.
Si cand domnita are prb de defecatie in baia cu faianta 2007, ajungi repede la concluzia ca mai bine iei ceva nou sau iti faci singur de la 0.
„Si cand domnita are prb de defecatie in baia cu faianta 2007, ajungi repede la concluzia ca mai bine iei ceva nou sau iti faci singur de la 0.”
Se intampla si la cele noi
„Si cand domnita are prb de defecatie in baia cu faianta 2007, ajungi repede la concluzia ca mai bine iei ceva nou”
Nu chiar nou, ca e ilegal, dar un pic mai tanara da
Casele alea sunt a unor oameni senili care cer 200-300 de mii de euro pe niște căzături de îți este frica sa te apropii de ele . In unele mai trebuie sa bagi minim 100 de mii că sa o faci decenta . Acolo e un alt target de cumpărător . Apartamentele noi in Brașov se văd că pâinea caldă la dezvoltatorii cunoscuți e coada și măresc prețul de la o luna la alta . Aparent lumea are bani .
Brasov, Cluj, Timisoara, Iasi, si poate alte cateva, vand bine pentru ca sunt multi carora li se pare idealul suprem, isi inchipuie ca vor avea super calitate a vietii, mutandu-se de multe ori in niste mizerii denumite pompos ansambluri imobiliare, cand de fapt discutam despre niste sinistre cartiere dormitor, fara verdeata, fara infrastructura, fara locuri de joaca, parcuri, scoli, etc etc
Este adevarat ca are si lumea mai multi bani- aici ma uit la categoria sanatate, bugetari , unii chiar sa scalda in bani, insa la un moment dat (nu imediat), sporul natural isi va face simtita prezenta, emigratia va continua, nu suntem o tara ff atractiva pt imigranti, si vom avea o reasezare a preturilor si prioritatilor.Iar eu sper ca si Romania va abandona politicile fiscale de tara bananiera, si va incepe sa impoziteze proprietatile la valoarea de piata, si va elimina inchirierea ilegala, fara plata taxelor.
Brasovu e cumva imparti zona veche cu case de cad pe tine si ce cer zeciide mii de euro pe ele, am fost sa vad un ap intr-o casa in Livada postei, curat amenajata, da oamenii nu au mai tras si centrala, aia o pun eu, serios? Si cele doua vecine cu care ipotetic imparteam curtiele ca avea doua una avea gaini in spate si troace, banuiesc ca ar fi fost show sa ii explci ca de maine facem curat.
Si apoi sunt favelele din Coresi unde totu e nou la standarde 2021 adica 60mp la 100k euro si cu vedere la baia lu vecinu si copaci in poze pe discovery, bine ar fi sa nu ai masina ca nu o ai unde parca in marea majoritate a timpului.
Partea de mijloc o compun blocuriel vechi care au avantajele mai apropierii de centru da uneel arata ca dupa razboi si se cer mici comori pentru a avea posibilitatea sa aivedere la ghena de gunoi, avantaje e ca e plin de verdeata si posibilitatea ca sa iti faca un dezvoltator imobiliar un P+11 e mica – oh wait ca eu de asta am vandut…fuck…
La coresi e 110000 un coteț de 50 de m dar ai parcare și un pic de gazon in fata blocului . Oricum e aberant având în vedere că același coteț acum 3 ani era 60 de mii.
Suntem in era „residence”-ului salbatic.
Apartamentele astea sunt luate, in cea mai mare parte, de oameni cu bani, minim cate 4-5 odata, si date la produs (inchiriat) catre clasa de mijloc a societatii, care are si ea bani, dar nu la fel de multi.
@becaly Ba mai terminati cu impozitarea proprietatilor la valoarea de piata ca nu prea stiti ce vorbiti. Care valoare de piata? Valoarea de piata e aia la care vinzi proprietatea. Pana nu o vinzi nu stii care e valoarea de piata. Si care este motivul pentru care ai impozita o proprietate la valoarea de piata? Pana la urma care este scopul impozitarii proprietatii? Ala care cumpara nu a platit deja impozit pentru banii de achizitie? Ba, la vanzare mai plateste o data impozit la pretul incasat. Sau poate crezi ca ala care detine o proprietate pe care vrea sa o inchirieze cu pretul pe care tu nu ti-l permiti, va scadea pretul pentru ca impozit mai mare? Nu tovarase, va creste pretul chiriei pentru ca impozitul este o cheltuiala pe care o va acoperi chiriasul (asa cum este si normal; plateste cel care locuieste efectiv acolo). Piata nu a fost si nu va fi niciodata facuta doar de una dintre parti pentru ca asa i se pare corect.
@naim……ia o gura de aer, si calmeaza-te , chiar crezi ca ma intereseaza sa stau eu in chirie, sau sa fac credit ipotecar la dobanzi jenant de mari ca sa imi cumpar apartament de la sacali jenant de inculti si incorecti?
Orice persoana cu o minima educatie financiara, si ceva experienta de viata in tari cu nivel de trai ridicat iti va confirma ca daca Romania vrea eliminarea dezechilibrelor din piata, daca se vrea cresterea nivelului de trai, pentru toti cetatenii, nu neaparat pentru 15% din locuitori, daca dorim bani de investitii in sanatate, educatie, infrastructura, se va apela la crestetea bazei de colectare si implicit, va creste si impozitele pe proprietate, si va impune o impozitare progresiva.
Iar valoarea de piata se poate determina destul de usor, prin preturile medii obtinute la tranzactiile imobiliare, cat si prin calcule ale evaluatorilor Anevar (aia care mai sunt corecti, nu aia care pentru 100 euro o sugeau la banci sau clienti, sa dea bine).
Cat despre afirmatia ca cel care cumpara a platit deja impozit pentru banii respectivi, dupa mintea ta, am desfiinta si tva, ca tu ai platit impozit pe venit, nu?? vezi ca multe proprietati sunt cumparate cash, deoarece toti infractorii si interlopii, garoii, proxenetii au descoperit in ultimul timp ca e o modalitate buna de a investi profituri ilicite, eu as vrea sa existe mecanisme in cadrul anaf in care sa verifice sursa fondurilor pentru multe achizitii.
Iar pe langa piata aia capitalista, salbatica, pe care o proslavesti, statul , care garanteaza constitutional egalitate si dezvoltare echitabila pentru toti cetatenii, mai intervine, subtil, sa regleze diverse dezechilibre.
@becaly: stimabile nu-ș ce fumezi, dar vreau și io. Banii din impozite și taxe în România merg în buzunarele politicienilor și nu se întorc la populație sub formă de infrastructură și servicii.
Ex: 49% din prețul combustibilului la pompă se duce la stat, dar pula infrastructură.
5% sau cât e acum impozitul pe salariu care merge la CASS (o căpușă politică) în loc să fie modernizat aparatul de sănătate românesc (spitale, aparatură medicală șamd).
Și sunt sute de atfel de exemple în România.
@John Temple….nu fumez,e adevarat insa ca am o pasiune pentru vin,in diverse declinari,alb,roze,rosu,iar cu timpul am inceput sa imi dezvolt gustul(asta si cu ajutor specializat,a se citi somelieri).
Impozit in Romania platesc pe proprietati,si pe un autovehicul,insa te pot asigura ca la proprietati,dpdv procentual,impozitul este mult mai mic fata de cel pe care il platesc in alta tara vestica,in care am rezidenta si unde traiesc.idem,impozitarea pe venit este superioara procentual celei din Romania.
Cat despre politicieni,sa stii ca nu sunt extraterestrii,din contra,sunt romani get beget,cu adn asemanator cu al tau,poate toti din cei care frecventeaza blogul au chiar rude mai mult sau mai putin indepartate ce sunt asimilate clasei politice,si sunt oglinda fidela a sociatatii romanesti.
spatiile alea sunt in portofoliul unor fonduri de investitii uriase, cu o valoare de inchiriat x. daca accepti un chirias sa plateasca sub x, valoarea fondului scade si nu mai vin fraierii sa cotizeze la actiuni.
este o lume paralela cu realitatea
Nu chiar paralela. Aia este realitatea super reala ca doar exista si apare pe youtube, nu? In curand in orice coltz al acestei lumi azi in US-a maine peste tot.
Situația e mai complicată: evaluarea clădirii se face pe baza prețului de închiriere. Eu cumpăr o clădire, banca zice „ok, clădirea asta valorează 1 milion, pentru că ai un chiriaș care dă 100.000 pe an”. Îmi dă credit de 1 milion și gata. Apoi chiriașul pleacă și nu mai găsesc alții decât cu 10.000 pe an. Problema e că dacă accept chiriașul de 10.000 pe an, vine banca peste mine și zice „tu ai un împrumut de 1 milion, dar clădirea ta valorează acum 100.000, că nu se mai închiriază la fel de bine, trebuie să ne dai imediat 900.000, ca să acoperi ipoteca”. Bineînțeles, nimeni nu vrea asta, așa că mai bine stă clădirea goală, pe ideea că poate cândva mai găsesc un fraier cu 100.000, și trec 15 ani și tot nu găsesc (dar până atunci am dovada că acum 15 ani am avut chiriaș cu 100.000, așa că „valoarea” e tot 1 milion).
venisem sa zic ce zice deja mmm. e foarte avantajos pt proprietari dpdv al net-worth-ului vazut de banca si al creditelor mari care pot fi accesate asa
ce căcat de contract ai făcut, dacă poate banca să-ți ceară împrumutul înapoi anticipat? :O?
toate contractele sunt așa, trebuie doar să le citești.
@gushpi, in ce bula ai trait pana acum? Legea cu „darea in plata” a fost implementata tocmai pentru ca bancile iti dadeau un credit ipotecar si in momentul in care au scazut preturile (in 2008-2010) eu venit si le-au cerut clientilor garantii suplimentare, fiindca imobilul cumparat nu mai acoperea valoarea creditului.
@Andrei G: nu stiu cat de adevarat e, dar am vazut la mai multi youtuberi din UK ca se „lauda” ca la ei, poti cere, cand vezi ca pretul e in crestere, o reevaluare a imobilului. Concret: 20k avans, 80k de la banca, luat apartament cu 100k. Daca vezi ca acum valoreaza 120k ( preturi in zona, etc ) poti cere bancii o reevaluare si banca, cel putin asta ziceau ei, este obligata sa iti dea 20k, pentru ca, practic, ei au zis ca pentru un bun de 100k iti pot da 80k imprumut, dar acum, cumva, nu e fair ca produsul ala sa valoreze 120k si tu, client, sa pierzi diferenta aia. Repet, nu stiu cat de adevarat e si nu prea am stiut cum sa caut, concret, dar pare ca asa ar fi pe acolo. Asta comparativ cu situatia de la noi unde nu merge ( am intrebat la banci ), merge insa sa ceri refinantare credit, unde platesti cateva sute de euro pentru dosarul de analiza apoi, daca e totul ok, iti recalculeaza aia, eventual, durata creditului.
@Dan
Nu stiu daca banca poate fi obligata, dar din ce am citit pe net, in vest bancile obisnuiesc sa dea imprumut imobiliar garantat cu cresterea valorii imobililui.
@Dan, nu inteleg cum este sistemul asta, dar ma gandesc ca valoarea creditului depinde si de nivelul tau salarial si valoarea ratei lunare, nu? Adica daca tu deja esti la un prag de indatorare de 50%, nu poti sa mai primesti nimic suplimentar.
@mmm – nu este chiar asa, hai sa fim seriosi, exista evaluatori imobiliari. Daca vecinul vinde un apartament cu 100 de mii de euro care e inchiriat cu 600 de euro (pretul pietei) si eu fac o smecherie cu un prieten, il inchiriez cu 1200 de euro (de 2 ori pretul pietei) crezi ca banca o sa il evalueze la 200 de mii, bazat pe chiria mea?
Nu, bancile folosesc evaluatori si totul e verificat serios.
Râzi doar cu jumătate de gură când auzi despre creșterile alea de preț, pentru că dacă urmărești piața cu scopul de a cumpăra efectiv, realizezi că e adevărat.
Da, sunt unele care stau la vânzare de luni de zile (5,6+), unde abia dacă vezi o scădere de 1-2-3k, fără unul sau mai multe avantaje clare, dar când apare pe piață ceva cu multe plusuri, prețul va fi mare din start și se va vinde imediat (1-2 zile – 2 săptămâni).
Din martie și până acum, apartamentele parcă ies pe piață la același preț, indiferent de caracteristici, precum operațiunile la notar, iar 90k is the new 75k.
depinde ce cauți. totul depinde de asta. apartamentele de 4 camere din brașov, de pildă, au același preț din vara trecută. da, 1-2 s-au mai dat, dar restul sunt tot acolo.
Adica nu intotdeauna un impozit marit pe cladire duce la scaderea preturilor de inchiriere/vanzare?
Oare nu este posibil ca in cazul unei cresteri a impozitului sa creasca si pretul cerut de proprietar pe criteriul: „eu in ultimii 10 ani am platiti impozit X euro, daca iti mai las tie la pret ies in pierdere.” ?
Si atunci tu in calitate de potential cumparator ai 2 variante:
1. Platesti pretul crescut.
2. Astepti inca 10 ani in speranta ca proprietarul va falimenta si ca in acelasi timp si ceilalti potentiali cumparatori vor astepta la fel ca tine.
In orice economie de piata libera cererea se intalneste cu oferta. Sigur statul poate interveni brutal sau discret prin diverse metode, doar ca in cele din urma piata se cam regleaza singura uneori in defavoarea unei parti.
In cazul de fata vanzatorul este liber sa tina de pret, atata timp cat isi permite cati si cumparatorul numai ca este bine sa nu se ajunga la un blocaj. Acum suntem in situatia in care bani exista se pot face chestii, doar ca toata distractia are si un sfarsit si este bine sa nu te prinda cu chilotii-n vine.
Ce nu spune multa lume e de fapt cat de multi bani sunt in piata.
In America zic unii(Peter Zeihan) ca chinezii au scos din China in fiecare din ultimii 10 ani, cate 1000 de miliarde de dolari pe an.
Numai jumate din aceasta suma sa mearga spre piata imobiliara americana si deja avem o idee de cat de inundata e piata de bani.
Am vrut pe la inceputul anului sa cumpar apartament in Timisoara. Preturi de infarct: 140k pe 3 camere, maxim 70 mp, locatie relativ centrala. Apartamentele vechi incep de la 85k.
Am intrebat la banca: cui dati credit sa cumpere un apartament de 140k? La cineva care are un venit de peste 1000 euro pe luna si sub 30 de ani. Dar… creditele reprezinta doar 20% din banii care circula in imobiliare. 80% din imobiliare se cumpara cash.
Revenind la chinezi, societatea chineza a trecut prin 30 de ani de acumulare fantastica de capital, iar ideea e simpla: ce fac cu banii in China? Absolut nimic, pentru ca au un sistem autoritar, ce in orice moment poate nationaliza activele si poate transforma instant un miliardar in condamnat.
Cum isi pot scoate banii din China? Prin bitcoin, de exemplu, vanzand margele la prostii lumii.
Ce fac cu banii obtinuti? Cumpara proprietati in gateway cities (New York, Los Angeles, San Francisco, etc.).
In Romania e in fapt aceeasi sursa a problemei: acumularea de capital si lipsa noilor oportunitati de investitii si de diversificare.
Diferenta intre depozite clienti neguvernamentali si credite neguvernamentale e de 138 miliarde de lei la 30.06 2021.
Noroc ca Statul e flamand si are credit de 160 miliarde de lei.
Masa monetara s-a marit cu 17% fata de iunie 2020.
Am stat si m-am gandit mult la imobiliare si la ce urmeaza sa vina.
Concluzia e ca daca aveti 500.000 lei si nu stiti ce sa faceti cu ei, cumparati un imobil (teren, apartament, casa, etc.) cu speranta ca peste 20 de ani veti putea recupera cel putin 50% din valoarea de acum.
Ce urmeaza sa vina? Iesirea la pensie a baby boomerilor, cresterea costurilor cu capitalul in lume, control asupra capitalului si limitarea miscarii lui, iesirea la pensie a decreteilor in Romania, conflict rece intre SUA si China, impartirea Europei intre Rusia si Germania, relocarea lanturilor de productie, declinul pietelor de consum si competitie feroce intre tari cu model economic de exportatori.
scrie un articol pe tema asta, că te pricepi
In Canada situatia e asemanatoare. Case de milioane de dolari sint cumparate cu sacosa de bani de chinezi si apoi lasate in paragina. Pentru ei totul este doar o investiitie dar asta impinge in sus preturile pentru cei care vor o casa in care sa locuiasca. Incet (poate prea incet datorita factorului politic) autoritatile incep sa introduca o taxa pentru casele nelocuite sua pentru cumparatori non-canadieni.
@mihai007, foarte buna asta cu taxa pentru casele nelocuite. Orice casa nelocuita, chiar daca este ingrijita si nu este lasata in paragina, limiteaza posibilitatile de dezvoaltare a zonei.
cladirile respective poate sunt cumparate inainte de anii 90, apoi impozitul e calculat pe valoarea de la vanzare si ajustat cu un mic procent anual. Deci s-ar putea sa fie foarte mic. Chiriile pot fi de tip NNN in care chiriasul plateste impozitul, repara,vopseste ….. pe banii lui la respectiva cladire. Toate datele sunt publice despre cat valoreaza cladirea, cat a impozitul, cat e chiria si apoi altii peste tine ca strici piata. Pentru ca pretul a crescut de cand au cumparat au scos equity din proprietate si au pus down payment la alta. asa ca nu conteaza ca nu produce bani, e parte din portofoliu, iar per total iese bine.
Preturile in Manhattan (si chiriile) scad, pentru ca oamenii s-au saturat de lockdown in 2 camere cu toata familia, asa ca exista un adevarat exod spre Long Island (insula aia mare ce tine de New York) si statele limitrofe, ori in cuca macaii (dar cu clima buna – california si florida).
Absolut in toate celelalte parti preturile au luat-o razna, pentru ca manhattanezii pleaca si nu se uita la bani ,cand cumpara.
Atat timp cat piata inca nu avantajeaza Manhattan-ul si zonele aglomerate, iar cei cu proprietati inca mai au „slanina”, nu sunt nebuni sa vanda, pentru ca nu au de ce. Peste ceva timp situatia va reveni la un anumit normal si atunci vor putea din nou vinde/inchiria la preturile dorite.
E posibil sa fie ca in Irlanda si el sa nu stie: impozitul anual foarte mare pe spatiile comerciale (inchiriate sau nu) dar daca dovedesti ca (in cazul in care nu le ai inchiriate) lucrezi la ele – ex: zugravit, schimbat instalatia electrica etc ori ca nu gasesti chiriasi (poti dovedi asta si cu un anunt lunar de inchiriere la ziarul local sau national) atunci platesti numai 10% din impozitul calculat 🙂
`„BANCA îşi rezervă dreptul ca, pe durata prezentului CONTRACT, să verifice oricând existenţa şi modul de conservare a PROPRIETĂŢII şi TERENUL , iar în cazul în care constată reaua-credinţă sau neglijenţa GARANTULUI IPOTECAR, ca efect direct al acestuia să considere întreg împrumutul scadent şi, în consecinţă, să execute prezenta IPOTECĂ IMOBILIARĂ”
vă rog observați: „…în cazul în care constată reaua-credinţă sau neglijenţa GARANTULUI IPOTECAR…”
„În cazul în care bunul grevat de prezenta IPOTECĂ IMOBILIARĂ este distrus, deteriorat ori i se diminuează valoarea din culpa GARANTULUI IPOTECAR, BANCA va putea solicita GARANTULUI IPOTECAR să aducă garanţii suplimentare , altele decât o ipotecă, în vederea acoperirii diminuării valorii bunului grevat şi garantării obligaţiei de plată a daunelor-interese.”
vă rog observați: „…din culpa GARANTULUI IPOTECAR…”
acum, în contextul afirmațiilor colegului de mai sus, e culpa mea că a plecat chiriașul de 100.000 de coco? :O
Este foarte frumos cand scoti din context un paragraf si pastrezi doar partea care iti convine si care te ajuta sa iti justifici afirmatiile. Ai uitat paragraful asta in care este specificat ca bunului „i se diminueaza valoarea”, fara sa fie specificata vina nimanui. Se specifica doar drepturile pe care le are banca in aceasta situatie:
„În cazul în care bunul grevat de prezenta IPOTECĂ IMOBILIARĂ este distrus, deteriorat ori i se diminuează valoarea, BANCA va avea dreptul de a primi daune-interese, chiar dacă creanţa sa nu este lichidă şi exigibilă. Daunele-interese urmează a se imputa asupra creanţei ipotecare.”
Este foarte frumos cand scoti din context un paragraf si pastrezi doar partea care iti convine si care te ajuta sa iti justifici afirmatiile. Ai uitat paragraful asta in care este specificat ca bunului „i se diminueaza valoarea”, fara sa fie specificata vina nimanui. Se specifica doar drepturile pe care le are banca in aceasta situatie:
„În cazul în care bunul grevat de prezenta IPOTECĂ IMOBILIARĂ este distrus, deteriorat ori i se diminuează valoarea, BANCA va avea dreptul de a primi daune-interese, chiar dacă creanţa sa nu este lichidă şi exigibilă. Daunele-interese urmează a se imputa asupra creanţei ipotecare.”