Ziua mondială a donatorilor de celule stem hematopoietice

Anul acesta aniversăm ”Ziua mondială a donatorilor de celule stem hematopoietice” pe 21 septembrie. Practic, e o zi de mulțumire dedicată celor peste 43 de milioane de oameni care decid să îi ajute pe cei diagnosticați cu leucemii, limfoame, mieloame, anemie aplastică și anemii hemolitice ereditare severe, dar și afecțiuni precum sindromul mielodisplazic, boli ereditare ale sistemului imunitar și tulburări metabolice moștenite. Și îi sărbătorim și pe cei peste 100.000 de români care s-au alăturat voluntar.

În caz că vă întrebați dacă ar trebui să donați și voi, să ne gândim în perspectivă: 3 din 100.000 de români primesc anual un diagnostic de cancer de sânge care poate fi combătut prin celule stem hematopoietice. Mai puțin de 30% din pacienți au un donator compatibil în familie. Până azi, peste 500 de pacienți din România au primit transplant de celule stem de la donatori neînrudiți, dintre care doar 25 și-au găsit donatorul în România.

Pentru a facilita procesul, în 2013 a fost creat Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, care e afiliat și la registre internaționale. Orice om sănătos între 18 și 45 de ani se poate înscrie de acasă prin campania „Donează o șansă la viață.” Înscrierea nu e egală cu donarea, pur și simplu vei fi în registru și vei putea fi contactat în cazul în care situația o cere pentru a dona celule stem hematopoietice. Măduva osoasă se regenerează complet în câteva săptămâni, iar celulele stem din sângele periferic sunt înlocuite rapid de către organism. Donatorii sunt monitorizați atent și evaluați înainte de donare pentru a se asigura că sunt într-o stare optimă de sănătate.

Detalii de înscriere, povești cu donatori și pacienți pot fi găsite pe site-urile registrului: www.registru-celule-stem.ro; www.rndvcsh.ro și pe social media.

(articol sponsorizat)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

18 comentarii

  1. Frumoasa initiativa

    Comentariu apreciat.291
  2. Felicitări celor care donează sau sunt înscriși pentru donare! Oare găsesc undeva testimoniale cu privire la procesul de donare? Vreau sa înțeleg mai bine cum se face recoltarea, câte zile de spitalizare și dacă exista riscuri.

    Comentariu apreciat.360
    • Am găsit. Multumesc

      84
    • pai mai bine lasai un link sa nu mai cautam si noi again si sa imbogatim google

      PS: oare Mache care cearta femeile inclusiv pt cercei, daca ar fi in situatia in care sa aiba nevoie de un astfel de tratament, ar accepta aceasta lucrare a diavolului?

      122
    • pai si nu ne zici si noua?

      oricum detaliile astea ar fi trebuit sa fie oferite direct de ei si puse in articol.

      81
    • Scrie in FAQ, 9 din 10 persoane doneaza prin sange periferic, adica te conecteaza la un aparat, dintr-o mana iti ia sange, trece prin aparat care separa celulele, si ti se injecteaza din nou in cealalta mana. Durata pana la 6 ore.

      1 din 10 persoane doneaza din maduva osoasa, sub anestezie generala.

      120
    • riscuri..aproape spre 0…e posibil sa ai dureri de oase din cauza factorului de crestere dar sunt suportabile si trec dupa. E ceva normal.
      Vei fi sunat de 2 ori…dupa 1 sapt/1 luna dupa procedura pentru a afla starea ta de sanatate.

      91
  3. M-am inscris in urma cu un an.

    Am primit prin curier trusa de recoltare (betigase cu care se recolteaza celule din mucoasa bucala), am recoltat si trimis inapoi plicul prin curier.

    Intre timp nu am primit nicio veste, dar banuiesc ca ma vor contacta in momentul in care vor avea nevoie.

    110
  4. well, sounds interesting…
    „Orice om sănătos între 18 și 45 de ani”…
    never mind

    Comentariu apreciat.290
  5. un pic din experienta mea:

    – m-am inscris in registru prin 2018-2019. Am primit trusa, am trimis inapoi plicul prin curier – simplu
    – m-au sunat prin 2023. Exista un pacient care ar fi compatibil cu mine si ar avea nevoie de celule. Centrul coordoneaza activitatea cu spitalele din tara asa ca vei fi rugat sa te prezinti la spital pentru un set de analize
    – daca totul e ok (analize) – se confirma compatibilitatea inca o data cu pacientul si dupa cateva zile vei incepe un ‘tratament’ cu un factor de crestere. Celulele stem din organism nu se gasesc chiar asa la liber si e nevoie de acel factor pentru a multiplica celulele stem din sange. Te vei prezenta dimineata si seara pentru aceste injectii
    – Dupa 7 zile de ‘tratament’ te vei prezenta la spital (e o internare de zi) – vei fi conectat la un aparat care face un fel de dializa (iese sange…filtreaza..o punga se umple cu celule stem..sangele filtrat intra inapoi in organism). In functie de ‘destinatar’ poti sa stai in 3-4-5 ore conectat..conteaza nr de kilograme
    – transport decontat/ concediu medical platit 100%

    – donat din nou in 2024 pentru acelasi pacient…de data asta nu a mai fost nevoie de celule stem deci nu a mai fost nevoie de factor de crestere

    – e o experienta interesanta sa stii ca poti salva viata unui om.

    – nu prea stii care e ‘destinatarul’. Am aflat ulterior ca ar fi o persoana din Germania.

    Comentariu apreciat.663
  6. Multumesc! Este nevoie de recuperare?

    50
  7. Ca unul care face drumuri dese la fundeni, respect!

    180
  8. Big like.
    Eu m-am inscris acum 6-7 ani, dar nu am fost cotactat pana acuma.
    Mai am ceva pana la 45 ani ;)

    80
  9. Respect, mi-as dori sa fiu eligibila pentru a intra pe lista de donatori, o sa verific daca vreuna dintre problemele mele de sanatate ma exclude

    31
  10. Eu m-am înscris în ianuarie 2020 și am donat anul trecut în decembrie in Iași celule stem pentru cineva din Italia.
    A fost o experiență interesantă per total dar nu e pt toată lumea(dacă vă știți cu frică de ace sau de sânge ,nu o să va placă).

    91
  11. Este totuși ciudat ca , dacă e adevărat ce scriau unii mai sus, nu ți se comunica rezultatul analizei de tipizare. Poți avea niște informații și de acolo.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile