Je vous ai compris

Cum știu că sunt în România? Mănânc jumări la ora 8:30, asezonate cu publicitatea la Prostamol.

Încep să vă înțeleg. Încep să înțeleg de ce mă cert cu oamenii prin comentarii. Este extraordinar de enervant, supărător, apăsător să trăiești sub bombardamentele constante ale prostiei, stupidității, imbecilității celor 100 de programe TV difuzate în România și să respiri, în pauzele dintre rahat, un aer plin de comorbidități: ești bolnav, ia aia, știu eu că ești bolnav, ia de la boiron, nu, ia de la kfc, nu, ia de la sandoz.

E imposibil să fii sub asaltul acesta constant de mediocritate, prostie și stupiditate și să rămâi zen cum ai fost în Bali înainte de pandemie. Sunt în carantină – pentru că i-am explicat unei studente la medicină că Basel e în Elvetia, dar aeroportul și călătorii sunt mai ales din Franța. Iar dacă pentru Elveția nu trebuie test/carantină, pentru Franța trebuie. Paranteză: nu mi-a cerut nimeni testul, nici la Basel, nici pe Otopeni, până nu am vrut eu să fiu deștept și să combat pandemia. Când ajungi pe Otopeni, poți să declari liniștit că vii de la Baia Mare și să treci ca prin brânză, fără carantină, fără nimic. Contrastul e puternic cu toate declarațiile de presă prin care cerem teste cu 72 ore înainte, cu carantine, izolări etc, uite ce frumos ne batem cu virusul, pentru binele vostru. Stau în casă de 5 zile, nu m-a sunat și nu m-a controlat nimeni. Presupun că polițiștii au atâta treabă cu statul în mașini, pe loc, cu motorul pornit, încât preferă să aibă încredere în mine. Apreciez.

Pe pozitiv. Enel-ul a trimis o echipă în mai puțin de 50 minute de la apelul meu. În Ilfov, spre Ploiești. Oamenii au venit profesioniști, cu mască, cu cască și cu scule. S-au suit pe stâlp, au schimbat saboți, au schimbat chiar și blocul de siguranțe din contor. Au verificat tot ce se putea, au fost simpatici și au venit chiar până la intrarea în casă, ca să nu mă lase pe frig și ploaie fără lumină și căldură. M-au lăsat, dar nu e vina lor. Mi-au dat chiar și pe cineva care să mă depaneze. Bravo, Enel, pentru asta. Pentru mail-urile alea în care mă amenințați cu deconectarea după 10 zile de întârziere la o factură de 7,38 lei, nu bravo.

Politica – văzută de la TV – nu s-a schimbat prea mult. Figuri noi, tinere, da, mai vrem, foarte bine. Dar în continuare și dinozauri, nici nu vreau să-mi imaginez cum își plimbă burțile prin instituțiile statului, aproape imposibil de dat afară. E o muncă titanică pentru USR Plus, unde cred că sunt cei mai multi politicieni onești, să repare încrederea în populație în timp ce-și construiesc viitorul personal, familial, dar și al partidului. Să facă și echilibristică cu partenerul PNL. Sigur au corupții lor, unii vor deveni pe parcurs, blazați de greutatea sistemului, de inerție, de lipsa oamenilor, de prezența altora înșurubați în posturi etc. Dar e o rază de speranță. Mică, dar este. O trec tot la pozitiv.

Televiziunile sunt niște jeguri imonde. Nu fac nicio comparație cu nimic, nu mai știu cum sunt televiziunile în FR, deci nu săriți cu „parcă Franța e mai brează”. Aceleași emisiuni-„dezbateri” de o calitate îndoielnică spre mizerabilă. Aceiași moderatori băloși, putrizi și demagogi. Doar că acum cu un IQ și mai mic decât acum 10 ani. Aceleași fufe ajunse acolo, sus, pentru competență, după lupte acerbe cu bărbați care nu voiau să le promoveze, dar ele au dovedit că pot fi la fel de proaste ca bărbații din aceleași posturi. Frumos exemplu de egalitate în prostie crasă. Episodul 1837 din „Trăsniții”, parcă. Bai, cum să guști așa ceva? Cum să numești asta umor? 1837 episoade, for real, nu fac nicio glumă.

Dacă vreți un sfat nesolicitat: puteți să nu faceți nicio tema cu copilul vostru, să-l abandonați la jocuri pe calculator toată ziua, să mănânce Snickers până crapă, dar nu-l expuneți nici măcar 10 minute pe zi la ce difuzează televiziunile din RO. E mai grav decât diabetul!

Altfel, așteptăm zilele frumoase și electricianul cu PRAM-ul. Pam pam.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. bine ai revenit :)
    stai linistit nici pe mine nu m-a cautat nimeni, m-a sunat doar DSP-ul de doua ori sa ma intrebe daca vreau concediu medical…si au fost foarte surprinsi ca nu am nevoie

    ce patisi de ai nevoie de PRAM?

    00
    • Bine te-am regasit! Tot pe aici sau…?

      Am 50 m de cablu trifazat ingropat. Mai e doar o faza generoasa, care le da si celorlalte…

    • tot pe aici…si cred ca mai prelungesc nitel….ma bate gandul la un concediu intai, pana sa ma intorc :)

      nasol cu cablul, nu scapai mai ieftin si mai rapid daca-l schimbai pe tot?

      00
    • pai, de luni incolo, daca rezolv, bem o bere!

      zici tu ca o decopertare + inlocuire ar fi mai ieftina decât un PRAM? La telefon mi-a zis 900 lei + 400 lei un manson… daca-mi amintesc bine, m-a costat cel putin 3000 lei acum 6 ani cu sapatura si cablu…

    • asta cu pretul te intrebam eu pe tine :)

      am crezut ca ai facut intai o cercetare de pret pentru „regie proprie” :)

      nu am nici o problema cu berea…daca se mai schimba vremea :) pe ploaia asta nu-mi vine sa ies din casa :)

      00
  2. La Otopeni intri pe altă ușă dacă vii din Baia Mare sau Elveția sau Franța … Scrie pe ușă sosiri interne, zona verde sau zona galbenă … Dacă intri pe ușa pe care scrie zona galbenă ai de stat un pic la coadă

    00
    • Baia Mare era ironie… Poti spune ce vrei tu, nu-ti cere nimeni sa-ti vada check-in-ul. Asta era ideea.

    • Problema e ca daca te intorci dintr o zona rosie, dsr ai avut escala intr o zona care nu e pe lista, e ok pentru ei. Pleci din Anglia, cu escala in Turcia de o ora, ai „fentat” carantina. Eu le am zis de unde vin, unde am avut escala, cat timp, dar au zis ca atat timp cat avionul vine dintr o zona ok, nu conteaza de unde am plecat in realitate..nu mi au cerut bilet sau altceva..

      00
    • @Alin … Probabil ai prins tu pe cineva mai bine dispus…pe mine m-au luat la întrebări iar pe altul care a intrat pe ușa verde dar a plecat inițial din zonă cu risc l-au trimis la coadă la zona galbenă … Asta în ultimă săptămână

      00
  3. In alte tari ce reclame sunt la tv?

    PS: Nu ai gasit pe nimeni sa te ajute pe marele grup al antreprenorilor? In comentarii toti par viteji acolo, toti stiu sa faca de toate.

    00
    • Nu stiu cum mai e acum in Fr cu reclamele, dar nu-mi amintesc sa fi vazut atât de multe reclame, non-stop, la homeopatice.

      PS. M-au contactat vreo doi pe chat, i-am rugat sa-mi spuna un pret, unul mi-a cerut 350 lei si mi-am dat seama ca nu stie ce ii cer. Celalalt a insistat sa-i trimit schitele (desi pozele erau pe anunt) sa se apuce de calculat. Am insistat sa-mi dea un deviz, iar el a insistat sa se apuce de treaba. Nu le-am gasit site-urile nici unuia dintre ei.

    • @Robert, io-s in Can. in ultimii 17 ani nu am vazut tv romanesc decat poate cateva ore cand eram in vizita in tara. de 2 luni am ceva canale romanesti pe stream pt ca nu mai vedeam fotbal aici cu toate cele 10-15 canale de sport. nu vedeam nimic din liga campionilor, asa ca n-am avut de ales. bai, m-a frapat si pe mine exact ce zice fluture. cantitatea de reclame la medicamente este nu exagerata, pantagruelica la patrat. fiecare calup de publicitate este jumatate din timp doar cu medicamente. asa am tras concluzia ca romanii sunt un popor de bolnavi. :) de ex la mine sunt multe reclame la concesionari auto si magazine. no, fiecare tara are un segment tinta.

      00
    • @mishu … Anumite țări interzic reclamele la medicamente … sau la mâncarea fast-food la posturile și emisiunile pentru copii

      00
    • bai, da, cel mai mult ma frapeaza reclamele la medicamentele astea care nici nu sunt medicamente. Mi se pare ca difuzarea lor reprezinta, de facto, o acceptare a faptului ca românii sunt usor de prostit, cel putin când vine vorba de medicatie.

      Iar aia care pune capac la tot e reclama cu ceva pentru ficat, in jurul sarbatorilor, când practic ti se spune SA TE INDOPI ca te fac ei bine cu o pastila. Si apoi poti iar sa te indopi. Sa ai atâta ‘tupeu’ sa le pui unor oameni o reclama de genul ala, mi se pare ca tratezi cu un public absolut debil.

    • „A, de ce nu spui așa?” și mai crapă într-însa două platouri și un cozonac.

      00
    • NOU
      #16

      În SUA sunt foarte multe reclame la asigurări, la amaneturi și la fast food.

      00
    • @fluture „Mi se pare ca difuzarea lor reprezinta, de facto, o acceptare a faptului ca românii sunt usor de prostit, cel putin când vine vorba de medicatie.”

      S-a strigat bingo!

      00
  4. Franta nu am gustat, din pacate nici in vizita, dar ‘om rezolva asta dupa vaccin si calmarea pandemiei.

    Pot spune ceva despre televiziunile din US (desi nu eu is vizionatorul sef, dar m-am nimerit uneori la stiri – in special in primele luni de pandemie). Fratele meu, o mie de reclame la medicamente, suplimente alimentare si masini care costa cam cat o casa decenta pe malul Adriaticii.

    Mai eram intr-o periada ahtiata dupa sitcom-uri, cam aceeasi problema de IQ in cadere .. ajungi sa te uiti la MASH sau Married with Children (care nici ele nu au fost neaparat capodopere), pentru ca 99% din ce scuipa Netflix si Hulu este absolut socant.

    In alta ordine de idei … carantina usoara :)

    • Deci de la americani ni se trage cu reclamele astea la medicamente homeopatice…

      Carantina usoara? N-auzi ca manânc jumari de dimineata? :-)

    • La americani m-au spart reclamele cu medicamente si asigurări
      La englezi multe cu ceva companii de energie, internet si credit score
      La suedeji au niste jingleuri de iti raman in cap rau. Fasfood, cazinouri online, ajuta diverse cauze de prin alte tari (animale, copii, foamete)
      Malaezia nu prea mi-a sarit nimic deosebit, ceva sucuri parca

      *ma uit la fotbal deci vad reclamele de la pauză

      00
  5. Io creca te-ai uitat prea mult pa Canal+ sau pe programul care cica da meciuri din liga campionilor, dar in loc de fotbal ti-i arata doar pe aia 2 bezmetici care comenteaza partida.

    00
  6. Je vous salue, mon general! :D

    00
  7. Apropo de copii si de educatie, intr-o luna in Franta au fost asa:
    – 2 copii de 14 ani morti dupa ce au fost injunghiati de copii de seama cu ei in incidente separate
    -1 copil de 15 ani impuscat mortal pe linga Paris
    – fata de 14 ani inecata in Sena dupa ce a fost batuta si aruncata in apa de 2 copii de virsta cu ea
    Ar mai fi si vreo 2 copii in coma tot la fel, injunguiati in bataile dintre bandale de cartier dar p’astia care inca sint vii nu-i punem la socoteala.
    Care e parearea ta despre aceste evenimente?

    00
    • Whatabout + tendentiozitate = no me gusta.

    • @Marta probabil aceasi ca și mămicile sau bunicile (?) de 13-14 ani de pe tărâmul mioritic. Ti-a trecut subiectul peste cap mai ceva ca o gluma subtilă

      00
    • Pai nu sint tendentios, chiar voiam sa stiu ce parere ai despre problema asta cu care se confrunta francezii, ca io nu cred ca aia fac asa ca s-au uitat prea mult la televizor sau au stat prea mult pe facebook.
      Darmanin si Castex s-au tot plimbat ba la Lyon, ba la Beauvais si au zis ca vor face si vor drege dar io, cind am vazut ca bandele de copii ataca sectia de politie, mi-am dat seama ca asta e o problema care nu o sa fie chiar asa usor de rezolvat.

      00
    • Marthalogu, am avut o discutie interesanta cu un cititor de aici (salut Levente), apropo de Franta. Dar e valabil si la alte tari in Europa.

      In general, noi, românii, avem ori un complex de inferioritate in raport cu Franta (si francezii), ori o impresie „romantica” cu privire la tarile astea mai de la Vest. Avem impresia ca sunt mai civilizate, ca ele au rezolvat problemele, ca sunt cu 50 ani inainte, ca francezii nu se basesc. Realitatea este ca toate tarile au problemele lor. Iar locuitorii lor nu sunt foarte mult diferiti de locuitorii din România. Au si ei prosti, au si ei criminali, au si ei needucati, cam in aceleasi proportii ca la noi. Sigur ca au si chestii diferite, dar la nivel societal, nu e atât de mare diferenta.

      Nu judec nicio tara sau pe locuitorii ei dupa unul-doua evenimente triste, oribile. Bullying-ul exista si in România, sunt si la noi copii batuti de altii, raniti etc. Poate chiar mai multi, procentual. Faptul ca inca nu a fost niciunul omorât (sau n-am aflat noi de el) nu schimba cu nimic dinamica care exista peste tot.

      Tarile se copiaza, Internetul, TV, media uniformizeaza aproape tot, inclusiv comportamentele, infractiunile, crimele.

      Nu sunt aparatorul niciuneia din tari. Sunt deranjat egal de felul in care se face politica in ambele.

      Hai ca m-am intins. E nevoie sa iesim din „romantismul” cu care privim societatile (si cetatenii) astea vestice si sa intelegem ca nu suntem foarte diferiti, nici mai prosti, nici mai destepti si ca nu are niciun rost sa fim romantici ca mai apoi sa le aratam cu degetul pentru infractiunile si crimele care se intampla „SI LA EI”.

  8. Carantină ușoară pt restul de 13 zile și baftă cu râul, ramul și pram-ul, succes cu firma. :)

    00
  9. Salut. Firma: Inginerie Creativa, ing. Marius Soflete – specializati pe structuri din lemn

    00
    • Apropo, Soflete face consultanță și online deci nu tre’ să mergi musai până acolo.

      00
    • șoflete i-a supt-o lui buhnici, nu aș pune bază pe el. nici măcar acid.

    • A lucrat cu buhnici, nu i-a supt-o. Mie mi se pare un tip pregătit si bine intenționat. Dacă l-a angajat buhnici o dată și i-a montat ăla casa, nu îl face automat un căcănar. Pe vremea aia nici nu se știa ce hram poartă buhnici. Eu cel puțin nu stiam.

      00
    • sigur că da. a tăcut și s-a făcut că nu vede, și-a luat banii și e curat și cinstit. nu știa, nu e din localitate, nu a văzut…

  10. Mamă, jumări… 🤤 dacă le dai și cu niște ceapă stropită nițel cu oțet, o plăcere. Bunicii făceau adesea jumări și untură, ce vremuri.

    00
  11. Salutare, off topic probabil, dar ai avut nevoie de test PCR pentru imbarcare in Basel? Multumesc antiCIPat:)

    00
    • Nu m-a intrebat nimeni de niciun test. Deci nu numai ca nu l-am aratat, dar nu m-a intrebat nimeni. Si nici pe Otopeni nu m-ar fi intrebat daca as fi spus ca vin de la Basel si nu as fi continuat cu „dar din Franta”.

  12. Bine te-ai întors. De notat experienta pozitiva cu Enel. Unul din motivele pentru care nu m-am mutat pe piața concurențiala.
    Revenind la autorul afirmației din titlul articolului (nu pun link!) te întreb daca francezii de acum l-ar mai vota. Ca de înțeles nu l-au înțeles nici când trăia.

    00
    • N-am nicio idee. Cred ca mai sunt nostalgici de-ai lui, dar nu am cum sa-mi dau seama daca l-ar mai vota acum. Suntem in alt moment al existentei, oamenii sunt manipulati altfel. Dar nu stiu. Nu m-ar mira sa-l voteze si pe Mitterrand, desi a fost un presedinte mizerabil…

    • Pe tonton sigur. Genul de personaj care îți face placere când te minte. Numai bun pentru „noua realitate”.
      De Gaulle nu mai atrage. Nu a fost deloc „european”, ci un „illiberal” avant la lettre. Foarte puțin dispus la compromisuri. A avut puterea de a zice de doua ori „dacă Franța nu ma vrea sa se ducă la dracu’!”
      Totuși discursul de la Alger cu „v-am înțeles” a fost de fapt preludiul lui „v-am abandonat…” nicidecum certitudinea unei colaborări viitoare. (uite și unlink de la o publicație mai puțin obscura https://www.lefigaro.fr/histoire/2018/06/04/26001-20180604ARTFIG00058-4-juin-1958-que-cachait-le-je-vous-ai-compris-de-de-gaulle.php)
      Întrebarea e dacă era ceva premeditat sau schimbarea a survenit pe parcurs.
      O scurta nota legata de prezenta oamenilor onești în usr-plus. Cantitatea de jeguri umane e la același nivel cu celelalte partide. Dacă ieși din bucuresti/centre universitare usr-plus e plin de smechereasi care nu s-au putut lipi pe la PSD sau PNL. Sunt în schimb foarte vocali în special în online pe subiecte mainstream gen digitalizare, Green deal, fonduri europene, renew europe. Puși în fata cu realitatea vad însă că oamenii buni sunt scumpi (și putini) scuze de link
      https://www.news.ro/politic-intern/nicusor-dan-salariul-unui-director-din-primaria-capitalei-este-de-aproximativ-2700-de-euro-net-1922401714582021031120062714
      PS ma bucur ca încă putem dialoga și aduce argumente mai mult sau mai puțin părtinitoare (bias-ed). Succes cu pergola. Nu am nimic de comentat acolo ca nu ma pricep.

      00
  13. Enel Banat: preț primit ieri pe piața concurențială(unde activez de 2 ani) mai mic cu 11% după tam-tam-ul răsuflat al bașinilor din anre. Înainte de scandal se preconiza un preț pmai mare cu 23%.
    Se poate? Desigur, că așa vor mușchii lor.
    Well, articolul tău cu „liberalizarea:”pieței a ajuns să te facă vizionar.
    În rest, ai roșii, castraveți și pălincă? Sănătate!

    00
    • Stai ca e abia la inceput „liberalizarea”. Vor fi si „salturi” coordonate ale tuturor furnizorilor. Vor veni cu „a crescut pretul pe piata internationala”, „a cazut sistemul de hidrocentrale din Elvetia” etc… La fel cum e manipulat cursul petrolului de 40 ani, se va intampla la fel cu energia.

      Gata cu palinca ca n-am venit in RO pentru beut!

  14. Fluture, eu cu jumările nu mă împac. Aș putea să îți recomand însă niște slăninuță scoasă de la congelator, cu muștar sau cu ceapă. Și cu o țuică lângă.
    Știi, așa ca să treacă mai ușor carantina…

    00
    • Taaaaci :-) Trebuia sa fac carantina la curte, dar picând curentul, a trebuit sa vin in civilizatie. In trei zile am bagat si sarmale, si chiftele cu piure, si ciorba de perisoare, si cornulete, si merdenele, si covrigi, chiar si COLA! Abia astept sa se termine carantina asta, ma intorc la curte si daca nu se repara curentul:-))

      Ma duc sa-mi pun o visinata de casa. Hai noroc!

    • Acuma si tu.. visinata de femei.. un medicament de la maramu, salaj sau satmarean, la vreo 52 grade inclinatie, cu 1 deț inaltime, viteza scurgere 1 m/s si umplere a toiului de 3 secunde.
      La restul calculelor te ajuta alti structuristi.

      00
  15. Pentru calcul de structura vorbește cu cei de la Politehnica din București, de la catedra de rezistența materialelor.

    00
    • ubercool, in principiu da, dar am nevoie de factura si „stampila”, verificatorul isi asuma raspunderea, fix ca la o casa.

    • S-ar putea să ofere și asta. Când eram pe acolo veniseră unii să ceară un calcul pentru cazan de țuică :)

      00
    • Presupun ca era cazan de tuica mai industrial :-) Ca eu am asistat la constructia unui cazan de tuica familial… Totul facut dintr-o foaie si un ciocan de un suedej. Arta pura!

    • Industrial, da.

      00
  16. Scrii si comentezi pe un blog renumit pentru hate, probabil cel mai renumit din Romania. Si te intrebi de ce nu esti zen si te certi cu comentatorii de pe blogul renumit pentru hate. Si crezi ca e de la reclamele cu prostamol de pe tvr.

    Tu chiar nu esti sanatos la cap :))

    00
    • Nu m-am exprimat corect. Sau nu am fost inteles corect (as usual) :)

      Je vous ai compris = ii inteleg pe comentatori de ce sunt nervosi, la ce se produce pe aici la TV:)

  17. Zi la șefu’ sa iti dea mailul meu pentru acea nota de calcul.

    00
  18. Personal, constat cu mâhnire ca după nefericita exprimare „distantare sociala”, a mai apărut una: „esentialii”..

    Cat de lipsit de simțul realității, al psihologiei umane și al omeniei în genere sa fii pentru a pune în circulație asemenea enormități, cu riscul ca ele repetandu-se la infinit sa adâncească și mai mult faliile din societate/societăți, sa pună bariere și sa discrimineze!?

    00
  19. Fluture, te laudai intr-o vreme ca faci ceva frumos acolo (aici) în Trash, cu lemn, cu chestii, trestii..😂😂. Logata fiind ajung acolo, împreună cu alți ametiti și nu vad nimic deosebit.. :)
    Defapt ar fi ceva..când am scris eu atâtea comentarii!?

    00
    • Trash-ul nostru este opera de arta efemera. Punem acolo nickname-uri stupide si apoi le stergem regulat. Suntem mai multi pe site-ul asta, deci ne vine des rândul sa ducem gunoiul:))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile