Aseară, a mers streamingul cam juma’ de oră, n-am apucat să văd dacă mai e Magda la tv (e un subiect care mă interesează în mod deosebit, pentru că înregistrările cu Vacanţa Mare le ştiu deja pe dinfară şi caut alte metode de amuzament), dar în schimb l-am văzut pe Emil Boc lansând candidatura lui Robocap Securistul Tehnocrat. Sala plină, intrări triumfale, discursuri incendiare. Sala s-a umplut aşa cum se umple de obicei la astfel de evenimente, cu trepăduşi de la partid şi oameni care n-au ce face în ziua respectivă.
Eu mă întreb un lucru, şi probabil că sunt aiurea. Ce rost are să vii triumfal în faţa unor oameni şi să te baţi cu pumnul în piept, ştiind că oamenii ăia au venit acolo nu pentru tine, ci din obligaţie sau pentru că îi plăteşti? E ca şi cum ai vorbi singur.
La tv există “aplaudaci”. Sunt acei membri ai publicului, special aduşi, care aplaudă la comandă. Cineva a inventat asta pentru că publicul normal nu era destul de interactiv. Se uita, dar îi păsa mai puţin să se agite. Şi dacă o făcea, nu era mereu pe placul producătorului sau regizorului de emisie. Nu toate talkshowurile sunt precum Leno sau Letterman, deşi aspiră la asta. Dacă vă uitati la Springer, veţi vedea că majoritatea celor din platou sunt plătiţi să fie agitaţi.
Totul pentru a da impresia telespectatorului că se uită la ceva mişto. Oamenii nu ar aplauda dacă nu ar fi mişto, nu? Deci trebuie sa fie ceva mişto dacă toţi ăia din platou aplaudă! Şi dacă îi întrebi, e ca la wrestling, parcă nu le vine să creadă că e trucat.
La fel şi showurile politice. Trebuie sa fie ceva de partidul ăsta dacă 1.000 de oameni aplaudă acolo extaziaţi, nu? Ia uite câţi s-au strâns la mitingul furnicuţelor PSD! Mama ce partid mişto trebuie să fie ăsta, dacă atâţia oameni vin să îi susţină, in timp ce noi, ca proştii, stăm şi muncim!
România e un fel de ţară de politicieni proşti. Ăla e securist, ăla e fost finanţist al lui Ceauşescu, ăla e păpuşă, ăla a ajuns capitan de vas că era securist, pe tatăl ăluia îl chema Valter. Singurul sărac şi cinstit, care nu se cacă pe el cine a fost e Iliescu. Când îl vezi aşa de zâmbăreţ şi de calm, parcă te apucă groaza. Comunistul de rit vechi ne-a păcălit pe toţi, ne-a violat de două ori şi nouă ne-a plăcut atât de mult încât am mai stat o dată.
Vă las cu un editorial al lui Fluture şi câteva vorbe de duh ale lui Bill Maher:
lol @ Andrei : „sti” ca ai toate sansele sa ajungi politician sau ceva primar ?
Sti, aici mi-ar fi placut sa comentezi dupa ceva ce ai vazut nu dupa ceva ce ai citit, ar fi frumos sa participi la un astfel de eveniment, exact in cadrul pe care l-ai povestit, sa discuti cu persoanele de fata si apoi sa mai realizezi un articol.
Viata asta politica, atat de multi o comenteaza, atat de putini stiu sa se implice.
Sint mici, tata!
La americani au fost zeci de mii de aplaudaci la Conventiile R&D.
Vezi tu, daca politicianu de pe platou e atat de gros de obraz incat se simte ca acasa in jurul celr ce-l aplauda, slabe sanse are bietu roman de partea cealalta a tembelizorului sa priceapa ca dincolo e doar o inscenare pusa sa-l fraiereasca si sa-i rapeasca libertatea.
O sa se termine vreodata cu ipocrizia? Nu! Pentru ca ipocrizia vinde, vinde rahaturi la prosti! Se gasesc rar oamenii care sa spuna cuvintelor pe nume. Marea majoritatea raman o gasca de frustrati care se cred smecheri.
„Oamenii care sa spuna cuvintelor pe nume” sint cei mai injurati, apoi marginalizati.Cine isi asuma riscul? Tu? Eu?