În vizită la SIE #2

De data asta am fost în vizită la un centru de pregătire la Serviciului de Informații Externe, într-o locație secretă, unde am stat de vorbă cu operativi, analiști și alți agenți SIE.

Discuțiile s-au învârtit în jurul misiunilor pe care le desfășoară și pregătirea agenților și a acestor misiuni, din nefericire, cu un pic de greutate, pentru că nu pot da detalii gen nume sau locuri.

Dar, dat fiind că SIE e foarte bine văzut afară, tind să cred că își fac bine treaba.

Sunt misiuni care se pregătesc luni de zile. Recrutarea unui informator poate dura și doi ani, contextul contează, informațiile adunate contează, momentul în care e el contează și așa mai departe. Faza the The Americans cu “swedish intelligence needs you” se poartă și la noi, agenții se pot da ca fiind reprezentanți ai altor țări, și asta nu doar pentru că România e o țară mică, ci pentru că poate informatorul are o afinitate pentru o anume țară.

E fascinant să vezi oameni care au fost în mijlocul unor evenimente despre care citim în cărți. Sau să vezi vreo 5 James Bonzi în persoană, dar care seamănă cu niște manageri de ceva parc auto la vreo firmă din ce oraș vreți voi.

Plus, să vezi dispozitive folosite în filme. Ăla care permite transferul de date când te apropii de el, fără să te conectezi la el, folosit și de Anna Chapman, e deosebit de impresionant. Uitați-vă la pietrele astea două, de exemplu, și gândiți-vă de câte ori ați trecut pe lângă așa ceva fără ca măcar să le băgați în seamă:

Am discutat și alte chestii din lumea lor, de exemplu: Băieții care au acționat în Dubai în cazul Mahmoud Al-Mabhouh au fost identificați și sunt persoana non-grata în toată lumea.

BND-ul recruteaza hackeri, la noi nu există cadru legal așa ceva.

Ca în orice moment în viață, susținerea familiei contează. Agenții au voie să spună consoartei (sau consortului, că sunt și femei) și cam atât. Părinților, dacă nu sunt căsătoriți. Iar aceștia trebuie să înțeleagă ce presupune munca asta și de ce nu pot da detalii prea multe despre ce fac. Și, pentru că toți au nume conspirativ la muncă, socializarea în afara serviciului e interzisă, pentru ca soțiile și copiii au numele real și nu e prea bine să se știe cine este în viața reală ”Popescu”

Dacă v-ați obosit să citiți până aici, rețineți că articolul ăsta nu va fi crezut decât de 10% dintre voi, pentru că știți cum e, mereu cineva știe mai bine. Din ăștia 10%, dacă 1% aplică pentru un loc de muncă la ei, vom fi pe mâini bune în viitor. Restul vor avea aceeași placă “mi-a zis mie văru’ Costel cum stă treaba, el lucrează acolo, se duce, face, drege” și tot arsenalul cu prostii pe această temă.