Cum vinzi o casă (fără să o renovezi)

Când am fost să vedem case, de câteva ori am fost în situația să zâmbim văzând lavabila proaspăt dată de proprietar. Proaspăt renovat, trebuie doar să vă mutați, asta recitau toți.

Doar că aici e o problemă. Nu intră în discuție aici casele din Schei sau în alte zone cu umezeală, unde proprietarii dau o lavabilă primăvara ca să ascundă igrasia, alea sunt prea evidente. Eu mă gândesc mereu că au făcut-o ca să ascundă ceva. Și caut să mă uit atent la probleme, pe care de obicei le găsesc, și asta fără să mă pricep prea mult la zugrăvit. De cele mai multe ori, tencuiala e coaptă (întrebați pe cineva care se pricepe ce e aia) și a căzut din loc în loc, așa că au reparat repede și au dat cu lavabilă peste tot, ca să nu se prindă cumpărătorul. Care cumpără și peste doi ani se trezește că îi cade juma de perete sau de tavan.


O altă chestie, și aici am discutat cu toți care au venit să vadă casa: dacă eu pun gresia sau parchetul care nu vă place, ce faceți? Îl dați jos sau îl lăsați așa? Toți au fost de acord că ar vrea să aleagă ei ce pun (înțelegeți aici de ce mulți preferă să cumpere case noi).

Dar aici e o altă problemă: cine a renovat înainte de a vinde a folosit cele mai ieftine materiale. Nu materiale ieftine, cele mai ieftine. Că nu a făcut pentru el, a făcut ca să ia ochii fraierilor. Cine știe cât costă materialele știe că se pot găsi unele ieftine rău, dar nu degeaba unii cer 20 lei pe un sac de adeziv și alții 50.

Și asta se vede foarte bine pe oamenii care le vând. Fără a încerca să jignesc pe cineva, dacă ești rupt în fund, cu o mașină veche de 15 ani, sigur sigur nu ai folosit materiale bune/decente la renovare. Din 10 case văzute, 5 erau renovate proaspăt, și din ele doar una arăta bine, restul răpciugi țesălate pentru vânzare, Dar toți erau convinși că renovarea aia mizeră crește valoarea casei cu minim 20%.

O listă cu chestii care dau de gol că imobilul nu e în stare bună, mai ales dacă și locuiesc în el:

  1. Întrerupătoare vechi/roase? Trebuie înlocuită instalația electrică.
  2. Robinetele vechi sau care funcționează greu? Trebuie înlocuită instalația de apă.
  3. Uși care se deschid greu? Trebuie înlocuite toate.
  4. Baia jegoasă? Trebuie renovată complet.
  5. Televizor vechi în casă, eventual cu tub.
  6. Mobilă foarte ieftină sau veche și ieftină.
  7. Curtea jegoasă? Iarba netunsă? Mizerii prin curte.
  8. Proprietar în maieu jegos. Proprietăreasă fără sutien pe ea, cu un tricou transparent (am pățit asta de două ori, cred că e ceva modă cu care nu sunt la curent). Coae, vă vin oameni în vizită, așa îi primiți? Atât vă duce capul?
  9. Becuri arse sau lipsă? Cărpănoși.
  10. Geamuri jegoase (nu tâmplăria), din nou, mai ales dacă stau acolo…

Diferența la ce am vândut era că, în afară de renovarea necesară, casa, curtea și grădina sclipeau. Și cine se pricepe vede și înțelege diferența dintre “am făcut curat pentru vânzare” și “toate merg, totul e aliniat, totul e curat”. Nu scârțâiau uși, nu erau geamuri sparte, nu erau chestii căzute.

Bun. Ținând cont că am fost cumpărător și știu la ce voiam să mă uit, asta le arătam oamenilor. Uitați aici, uitați aici, uitați aici. Astea sunt problemele casei. Am scris inclusiv în anunț de probleme. Am pus schiță și extrasul de CF. Să vadă omul ce vine să vadă. Actele la îndemână. Să se uite omul în ele și să se asigure că totul e ok.

Știut de ce întreabă ce întreabă, și aveam răspunsuri pregătite. Unii puneau o întrebare foarte specifică, care îmi spunea că s-au informat înainte să vină să vadă casa, ceea ce nu e niciodată rău.

O altă chestie: o estimare de renovare. Cât ar costa aia, cât ar costa ailaltă. Toți care subliniau că acoperișul ar cam trebui schimbat le spuneam prețul unei estimări de manoperă + țiglă Bramac. Și suprafața, în caz că vor să calculeze ei acasă cu alt tip de țiglă.


Nu există în vocabularul vânzătorului “faceți dvs. modificarea asta”. Niciodată, sub nici o formă. Am fost la câteva case și auzeam asta mai des decât mi-aș fi dorit. Uniți dvs. asta cu aia. Turnați dvs. aici o placă de beton. Ridicați dvs. nivelul. Nope. Dacă se putea face, o făceați voi. Dacă nu costa o mână și un picior, o făceați voi.

De exemplu, am fost să văd ceva în Schei, mai mult de amuzament, și era o casă de 2 camere și separat 2 garsoniere. Bun. Cum le unim? Păi, le uniți dvs., se poate face. Da, dar trebuie schimbat acoperișul, deci dat tot jos, bârnele, țigla, reconfigurat pentru o cale de trecere, spart un perete de beton, alte faze amuzante. Deci da, dacă nu costa minim 30.000€, o făceau ei. Și prețul, cine suportă ăștia 30K? Eu sau sunt incluși în prețul de vânzare?

Toți dădeau în bâlbâială.


Știu ce veți întreba. Erau 3 case asemănătoare ca spațiu/teren în zonă. Unul care cerea cu vreo 50.000€ mai mult decât ar valora în realitate, și care stă cu casa la vânzare din 2015 minim, și două care se apropiau ca preț. Am pus-o la prețul lor, am pus negociabil, au venit 5 oameni să se uite, doi au zis că sunt interesați și au revenit cu specialiști să vadă situația, am redus 5% din preț, dar eram pregătit și pentru un 15%, pentru că nu sunt lacom și consider că un profit de 80% în 6 ani e de ajuns. Da, puteam să o pun mai sus și să stau cu ea 6 luni, așteptând un fraier.

Bottom line, și le spuneam asta: vreau să rămânem prieteni. Cum am rămas eu cu fostul proprietar. Să ne salutăm prin oraș. Să mă sunați când aveți un fiu de angajat la Capitală. Să nu aveți senzația că v-am țepuit cu ceva. Vreau să am conștiința împăcată.

casa-337

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. Finalul rezumă tot procesul de vînzare-cumpărare: „Vreau să am conștiința împăcată”.
    Good job!

    41
  2. Asa am incercat sa fac si eu cu masina, acte peste acte pentru tot ce am schimbat, spus la telefon inainte sa vina omul exact ce defecte are (o macara de geam pe spate defecta, o iala defecta, defecte optice care nu meritau reparate la o astfel de masina), am crezut ca o iau razna. Efectiv unuia i-am spus ca mai bine ma uit la masina cum arde, cu bezeaua infipta in bat la prajit deasupra ei, decat sa i-o vand lui. Aaaa, si pusa cu 5% sub media masinilor pe autovit ca vroiam sa nu ma complic. In concluzie masina a ajuns la un prieten, la 30% sub pretul pietei.
    P.S. VAG, 15 ani, benzina, merge si acu, dupa 6 ani, doar cu mentenanta de rigoare.

    20
    • Am.un opel 150k km reali in familie de peste 15 ani. Bagat in el 500e in noiembrie bucsaraie distributie, tot tacamu.
      Pusa la 1200e la vanzare.
      Vin doar indieni cu – iti dau 500e boo$$ azi nu vrei hai ca vin acu sunt in avion, pleaca avionu zi repede ca nu mai gasesti.
      Dupa fiecare runda dina sta mai creste pretu cu 50e. Pana vine cumparatoru care inteleg ca nu ii vand un junghi si cu care o sa negociez dupa ce vede masina in cunostiinta de cauza.
      Restu nu inteleg, cred ca au prea mult timp liber.

      20
    • Pai media masinilor oricum e umflata, am vandut si eu multe masini, dar ca acum e prapad. Unu avea un focus din 2018 si cerea pe el acelasi pret ca cel de achizitie. Sau aia cu e masina buna face mai mult nu las nimic, prețul fiind deja exagerat. Concluzia, te pisi pe ei si faci comanda din germania, cel puțin la peste 20k euro nu se vinde nimic.

      20
    • Asa am facut si eu, ziceam defectele si curcile se uitau ca bete, cum adica defecte la o masina de vanzare?!? Ba chiar unul voia sa scada din pret defectele, de parca nu o facusem eu deja. Altuia i-am zis ca am schimbat volanul ca era dusa pielea, a zis ca e clar ca masina a fost busita, ca altfel nu schimbam volanul, doar exista huse.
      Pana la urma a venit cineva care a apreciat ca i-am zis ce costuri e posibil sa apara si a plecat cu ea. Dar recunosc ca deja voiam sa trec pe modul „ascuns sub pres”.

      10
    • Aaa si cand vindeam m-am intalnit cu un mos in fata la corporatia unde lucrez sa vada masina si mi-a spus: aici aveti salarii mari, nu o dai mai ieftin cu 30% decat ai pus-o pe net? Ba da, poftim gratis, vrei sa iti fac si plinul?

      12
    • @Adrian, ti se pare ciudat ca un cumparator ti-a cerut sa faci un discount de 30% in conditiile in care spui ca pana la urma ai vandut-o cu o reducere de 30% unui prieten? Eu de aici inteleg ca asta eram pretul corect pentru masina respectiva.

      70
  3. Aia cu geamurile murdare e buna, dar nu e neaparat vina proprietarilor.
    Cand le-am schimbat, vanzatorii geamurilor ne-au zis sa nu le spalam prea des ‘ca se strica’. Am ramas fara cuvinte… noi suntem normali la cap si curatam geamurile, dar multi asculta ca de popa…

    00
    • Pus termopane noi, cinstructoru le-a facut varza. I-am dat la muie ca sa ii ajunga tot anu, acuma par zgariate si stricate glafurile si pvcul.. explica-i cumparatorului ca au 2 luni…
      Da cine v-a lucrat aici…exact…

      10
  4. Eu încă mă întreb de ce există anunțuri fără releveu (sau mă rog, poate fi și o schiță în paint că am văzut că se poartă). Adică eu potențial cumpărător mă uit (după zonă) dacă configurația casei îmi convine. Sunt decomandate camerele? Există un hol la intrare? Oare cum aș mobila casa ?
    Pe lângă asta, am mai văzut:
    * poze cu lumina stinsă (doar o lumină difuză). Adică WTF? Nu mă interesează ce capabilități ai tu de fotograf
    * poze foarte de aproape (cu masa de bucătărie)
    * poze să nu te prinzi cam cum sunt poziționate camerele
    * la casă: poze astfel încât să nu-ți dai seama că ai 50m de curte, să pară că ai ditamai domeniul.

    20
    • Pozele alea detaliate cu anumite obiecte de mobilier sunt geniale. Mai ales daca mobila este o vechitura pe care oricum o voi arunca.

      20
  5. Proprietăreasă fără sutien pe ea, cu un tricou transparent (am pățit asta de două ori, cred că e ceva modă cu care nu sunt la curent). – nu te-ai prins ca era un scenariu, gen estate agent fucks hard wife in front of husband;

    40
  6. pfff ai ceva antrenament…. 10 case vazute… eu am vz o casa si un apt doar si deja sunt panicat ca mi se pare ca se termina casele.

    20
  7. Asta cu renovatul cu cele mai ieftine materiale si crescut valoarea la vanzare e super amuzanta. Cred ca multi s-au uitat prea mult la show-uri din US cu renovatul, dar n-au inteles mare lucru: „uite, schimbam un pic parchetul si facem 30% extra”.

    10
  8. Acu’ cateva zile a pus cineva pe forum softpedia, o intrebare la rubrica imobiliare: cu cat creste valoarea unei case vechi, daca renoveaza doar gardul. Deci casa vai’s’amar, da’ gardu’ sa fie teapan.
    Deci cam asta e nivelul.

    00
  9. M-am oprit la daca ai o masina de 15 ani si esti rupt in cur….

    Am un cazan de 20 de ani si am folosit cele mai bune materiale cand am renovat casa, si am schimbat tot, electrice, sanitare, etc. Ce e drept am renovat-o pentru mine, nu ca sa vand mai departe

    60
    • pentru fiecare tu există 999 care sunt cum zic eu :)

    • Ai dreptate, am întâlnit toate specimenele de mai sus când am cumpărat casa.

      Preferați mei: cei care îmi arătau îmbunătățirile care oricum nu îmi plăceau deci trebuia să le plătesc de trei ori (odată la proprietar odată sa le scot și dupaia să le pun cum voiam eu)

      20
  10. Mi-ar placea ca logica ta sa fie impartasita de mai multi dar din nefericire nu cred ca este. Si de aia ajungi sa bati campii cu imobiliarele, o spun pentru ca si eu cad des in pacatul asta.

    Adevarul e ca majoritatea oamenilor nu sunt ca tine, nu se gandesc deloc la conditia casei, la materiale, la renovari, la imprejurimile casei.

    Niste exemple la prima mana:

    – PR-ista care vrea sa dea 160 mii pe un apartament de 50mp stil vagonpe care il inchiriaza cu 500 de euro pe Eminescu cu Viitorului. La prima vizita am pasit pragul si m-am trezit direct in living plus un fel de bucatarie care e doar o poarta de intrare catre restul casei, adica o baie si un dormitor. E rupta dupa un pom care e in dreptul balconului la care ea ii zice terasa. Am gasit-o „muncind” pe aceasta terasa cu tot calabalacul aferent: rogojini retro, cafeluta, o boxa mica intr-un colt cu un nu-jazz in surdina. N-a observat ca de cand a venit iarna si pomul respectiv si-a pierdut coroana, miroase basinile babii din blocul de vis-a-vis care e la 10 metri de „terasa” si care e bloc vechi. Nici casele din jur pline de suedeji nu o deranjeaza. La intrarea in curtea blocului e o parcare de vreo 10 locuri care sunt date de mult. Nu e problema, ca ea parcheaza pe un teren viran in spatele blocului cu intrare din alta strada.Sunt absolut convins ca ea crede ca un teren viran pe Eminescu va dainui vesnic acolo, nu va aparea un alt bloc fix lipit de noul ei apartament in centru. La singura mea discutie cu ea despre imobiliare, singurul ei regret e ca nu vrea propitaru sa vanda, ea ar face credit si ar da. Nu si-a pus niciodata problema ca poate nu merita banii aia. Tot ea a facut scoala de soferi la 35 de ani si si-a luat un Mini de 190 de cai diesel cu care merge prin oras din cand in cand ca in afara localitatii e mai periculos condusu ca merge lumea cu viteze mari.

    – Amic care a luat efectiv primul apartament pe care l-a vazut. A mai vizionat unul online si inca unul la fata locului, apoi s-a plictisit si l-a luat pe primul. Toata afacerea a durat 10 zile. De cand a inceput cautarea pana s-a decis. Veni, vidi, vinci cum s-ar zice. Casa din anii 30. Casa lipita de un mare Mega cu parcare mare acoperita in care a primit si el un loc de riveran. Peste strada de Mega e o piata. La 10 metri de intrarea in scara, 2 agentii de pariuri una langa alta. Langa pariuri, o ghereta cu flori. Un cuplu de drogati foarte cunoscuti in zona si prietenii lor, seringi, cacati de caine, 2 pisicute nedeplasabile (Bavarian Motor Werke) uitate in parcare (aia de la Mega ce pazesc?!) de dumnezeul bombardierilor din anii 2000. Apartamentul spatios, n-au mai investit nimic in el, pretul nici prea prea nici foarte foarte. 2 balcoane de cate un metru patrat (nu e greseala). Iarna trecuta, a inceput sa le ploua in dormitor ca e la ultimul etaj. A fost nervos cateva zile apoi n-a mai fost. Le-a luat un an sa se puna de acord toti cei 6 propietari sa contribuie la acoperis. Au aflat cu ocazia asta, ca stapanul subsolului si al podului nu e aceeasi persoana. Situatia legala a subsolului, podului nu e nici acum clara 100%. Ei stiau ca cel care are subsolul si le-a vandut si lor apartamentele detine si podul dar acesta a vandut altuiva doar podul. Se vor apuca, totusi, de acoperis. Vara asta le-a venit si nota de plata pt acoperis – 9000 de euro de apartament.

    -Amic care cumpara 3 camere rezidential in padurea de blocuri de la pallady la ultimul etaj. Pret bunicel, raportat la toata suprafata, fara sa iei in considerare zona. Am fost si eu sa vad. Terasa de 70 mp. 2 bai. Hol larg. Parcare deschisa sub bloc. Aerisit. Dar oroare. Cele 3 camere sunt ca niste cusete insirate una dupa alta. Nu cred sa aiba mai mult de 14mp fiecare. In cele 2 dormitoare poti pune cel mult un pat si iti raman cate 30 de cm pe langa pat. Atat. Sufrageria, camera din care intri pe terasa aia mare cat inca un apartament e si mai mica, are vreo 10-12 mp cred. Pare o gluma proasta. Traieste cineva pe terasa? Toti oamenii astia care si-au cumparat pe Pallady nu si-au dat oare seama ca atunci cand se vor vinde toate apartamentele nu vor mai avea loc pe sosea? Cat le va lua sa treaca de dristor intr-o zi ploioasa de iarna in conditiile in care iti ia acum 20 de minute doar sa treci de acea intersectie.

    Eu m-am apucat sa caut in februarie si am gasit in iunie „apartamentul”. Am avut zile in care am vazut si 3 pe zi. Am vazut in jur de 40 de apartamente. Am vazut vechi, noi, 80-90zeciste. Am pandit ziua/noaptea zona. Am vb la 40 de asociatii de propietari. Am cautat propietarii si in cur, am tras tepe la agenti care au mintit, mi s-au dat tepe de catre agenti. O baba fina, slim, rujata, la vreo 65 de ani trasnind a parfum mi-a cerut 5,75% comision la un apartament de 2 camere pe Radu Beller. Dupa ce i-am zis ca nu ma intereseaza oricum si ca vazand ace

    Concluzia? Nu e nici o logica nicaieri. Nici in cei 500 de euro dati de mine baiatului care mi-a trimis cumparatorii apartamentului meu din titan si care nu a facut concret nimic nici pt mine nici pt cumparatori. Nici in cei 8000 de lei dati notarului care mi-a facut actele cu care am cumparat noua casa in 30 de minute. Si cu siguranta nici o logica in faptul ca si eu, si asta cu acoperisul si asta cu terasa deja putem vinde ce am luat cu vreo 20k de euro profit in nici 2 ani de la achizitie.

    20
    • Ultima idee poți sa o uiți. :)) Ca am gandit-o și eu. Cumpărat apartament asta-vara, renovat, pus la punct, multa munca și bani băgați. Are niște minusuri, insa la momentul ăla (și chiar și acum) nu exista nimic în piață măcar similar ca preț și beneficii. După ce am terminat, evaluat este cu vreo 30k peste cât am dat pe el și cât am investit. Ok, zic, hai ca îl vindem, 30k sunt 30k. Dar ce îți iei? Ca nu am variante efectiv, zero. Cu profitul ala cumpăr poate ceva similar, doar ma mut ca suedezul cu cortul, deci nope. Nu se mai găsesc decât rar case/apartamente mișto, care sa aibă și preturi realiste.

      La mine pe strada e acum un bloc în construcție, am urmărit șantierul de când a început, acum sunt în ultima faza și le-au scos la vânzare. Am sunat sa întreb un preț la 3 camere cu „terasa” de 13mp. 215.000+TVA. Mămică…

      10
    • Pai a crescut cu 30k fiindca au crescut toate, nu pt ca a crescut fix al vostru.

      Daca vrei sa vinzi si sa te bucuri de profit, iti cumperi altceva, nu tot imobiliare.

      00
    • Aia am zis și eu, nu am scris niciunde ca a crescut prețul doar la mine. 🤦🏼‍♀️

      00
    • @NeaCaisa, daca baiatul de la agentie ti-a trimis un client, eu cred ca merita cei 500 de euro. Pentru ca daca voiai sa stai sa cauti tu clientii, nu ai fi apelat la el.

      00
    • @Andrei G

      Problema e ca n-am apelat la el. El a apelat la mine, adica a vazut anuntul pe OLX si a mai luat 500e si de la fraierii care au cumparat. Singura lui calitate a fost ca avea bun simt si parea ca isi stie locul.

      00
  11. Da. Luxul inseamna camere in culori diferite si stridente, bai rosii sau mov inchis, betisoare parfumate de ti se face rau dupa vizita, palul cel mai ieftin. Cunosc. Eu ador si fraza asta ” daca va place spuneti-mi rapid ca marti dimineata vin doi tineri hotarati care vor sa cumpere”. Si eu le raspund „pai sunati-ma daca nu incheiati tranzactia cu ei si vreti sa vindeti. Eu va ofer x (30% sub pretul cerut).

    01
  12. Am vandut cu lavabila si baia rejuvenata (alt mobilier chiuveta vas , oglinda , lumini si robineti noi – dar de bun simt dupa ce au vazut apartamentul) ! Toti l-au vazut in stare „nerenovata” . Fiind ultimul etaj, chiar daca era cu sarpanta, l-am lasat asa ca sa vada ca nu exista defecte . Asa consider ca se face . De bun simt – iar costurile au fost pentru mine 2000lei si le faceam indiferent ca vindeam sau inchiriam .

    00
  13. Unde putem trimite CV-ul fiului?

    00
  14. Uite Vali, putem face un studiu de caz daca vrei.
    Eu in acest moment am doua case de vanzare într-un oras mediu din Ro.
    Prețul pe mp la nou aici e intre 900-1500€.
    M-am luat dupa ce am citit pe aici ( in mare ) si am facut in felul următor:
    – materialele cele mai bune dpdv al structurii
    – izolații, acoperis, termopane peste medie
    -asfalt si toate utilitățile de la oras
    -parcare acoperită pentru doua masini
    – cateva sute de metri de curte libera.
    Buuuun, si acum întrebări pe care le-am primit la vizionari :
    – de ce asa de multe băi ?
    Sunt 3 bai deoarece sunt trei dormitoare.
    – de ce nu ati facut streașina mai lunga
    Deoarece nu-si mai fac păsările cuibul, capotul termic are efect maxim
    – e prea ieftin, ce ascunzi
    Am pus un adaos de 34%, tocmai ca sa vand mai repede.
    Si altele de genul.
    Sincer, daca le vand pe astea si fac altele, exact dezvoltator clasic devin, jur !

    10
    • toți dezvoltatorii imobiliari au pornit așa. cu intenții bune, cu pana mea, și s-au lovit de români.

    • Nu stiu sincer daca esti ironic, dar da

      10
    • Ovidiu, când ajungi la o casa mișto, căreia nu prea ii găsești cusur din prima, încerci sa îl inventezi. Pentru ca nu găsești asa ceva. :)) Și consumatorul este obișnuit cu dezvoltatorii clasici, sunt obișnuiți sa găsească 3 camere cu o baie, ca cealaltă a devenit debara sau dulap, niște uși de carton și pereți de rigips, etc.

      01
  15. Peste vreo 3-4 ani te sun și eu pentru fii-miu, poate ii găsești ceva de lucru la București.

    10
  16. Prin 2019 sotia dorea sa vindem casa, nu erau multi mutati si parea zona cam pustie (mie fix asta imi placea) :). De atunci lucrurile s-au mai schimbat, sunt magazine aproape, gradinita, stomatolog, etc.

    Bun, am pus la vanzare, am cerut fix pretul pietei. Eu luasem in 2017 si daca vindeam acum aveam 10k in plus din cresterea Euro si valoarea casei.

    A venit unu care dorea bucataria cu iesire in spatele casei, eu avand bucataria cu terasa in fata casei. practic dorea sa faca dintr-un dormitor o bucatarie, sa inalte o terasa cam 1.5 metri (terenul e inclinat iar in spatele casei cam atat ar fi fost inaltimea sa vina la nivel cu podeaua camerei). I-am zis ca asta e casa, nu are defecte, e construita in 2015, nu e nimic dat la suprafata iar ce vrea el, costa si inseamna si autorizatie de luat.

    Ceream 75k (dadusem 64k), a venit cu o strategie de aia „64 acum si batem palma”, evident am refuzat.

    A mai trecut o luna, el spera sa accept. Eu am mansarda necompartimentata si costa cam 11k azi in 2022 sa o aduc la gata, e placa de beton intre etaje.

    Vazuse el in zona la 95k cu mansarda la gata, a incercat sa imi zica ca mai bine da 20k in plus si o ia gata, dar ce nu a zis, e ca erau prost facute, eu stiind casele alea.

    A incercat diverse proceduri de negociere. A mai trecut o luna si mi-a oferit 75k doar ca m-am sucit eu si nu am mai vandut.

    Azi in 2022 am evaluat-o pentru a refinantare si trecere la IRCC cu dobanda fixa, evaluatorul mi-a pus 130k, dar ofertele pe zona sunt 130-180k. Similare cu a mea, chiar plan parter fara mansarda, 130-140, doar mp de teren e 76-88E.

    Stau in casa de 5 ani, am dat doar var la interior ca pictase copilul peretii. Am pus si un rand de vata pe acoperis (de 10), am materilele si pentru al doilea rand, rigipsul, profilele, dar nu am avut timp. Oricum, primul rand si-a facut perfect treaba si pentru sezonul rece si pentru cel cald, nici AC nu am.

    11

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile