Vaccinarea noastră depinde de domnul Petras Sandor

Astăzi, colonelul cu vaccinarea a anunțat că dă drumul la vaccinări în etapa a III-a și în orașele cu incidență mare, printre care Brașovul, unde rezidez acum. Zic, tulai, acum e momentul să mă bag și eu, poate intru mai devreme și scap de circul ăsta ieftin.

Mă duc pe platforma de vaccinare aia cu nume deștept, realizată de STS, ăia pe care toată lumea îi bănuiește de prea multă maleficitate și creier și descopăr că rezidența e același lucru cu adresa din buletin deși sunt chestii diferite. Mă rog, în capul lor de retardați. Adresa mea de buletin e la București.

Așa că îmi trec datele cinstit și aflu că sunt trecut în „Categoria a III-a B / populația generală / populația adultă, alte categorii decât cele prevăzute la lit. C pct. 1 și 2 din HG 2/2021”.

Deci, la pulivară. Dar doar de curiozitate, că platforma de vaccinare nu-mi dă informația asta, zic hai să caut ce e HG 2/2021. HG înseamnă Hotărâre de Guvern, dacă între timp domnii cu probleme de exprimare de la stat n-au găsit altă explicație.

Iată ce spune HG 2/2021:

ARTICOL UNIC
Domnul Petres Sándor exercită, cu caracter temporar, în condițiile legii, funcția publică de subprefect al județului Harghita.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

71 comentarii

  1. inca nu sunt locuri disponibile in platforma pentru etapa a3a.

    00
  2. Macar daca as putea programa si cainii la vaccinarea antirabica anuala ….

    00
  3. platforma vietii , mi-am programat mama acum 3 luni pentru 15 martie si cand am verificat azi nu mai apare programarea. mailuri,telefoane nimic, nimeni nu stie nimic.
    Noroc ca am confirmarea programarii pe mail ca altfel ziceau ca sunt eu nebun.

    00
    • Incesrca sa te loghezi cu mail si parola.
      Mie, pe aceeasi platforma, daca ma loghez cu cnp si sms, nu-mi apar completate profilele apartintatorilor si nici programarile. In login cu mail si parola apar cum trebuie.
      Le-am scris acum vreo luna, nimic pana acum.
      Ca sa te loghezi cu ambele optiuni, mie imi merge daca sterg ultima parte din url, aia cu “by-cnp”.

      00
    • @octav, o sa încerc. Într-adevăr , am văzut ca ma pot loga doar cu CNP și SMS .

      00
    • Depinde cum te-ai logat prima data (din cate am observat).
      Daca ai folosit CNP si cod, degeaba iti mai faci ulterior cont si te loghezi asa, pt ca nu vezi programarile.
      La fel si invers. Daca iti faci cont (ca in cazul meu) si apoi incerci sa te loghezi cu CNP si cod, nu vezi programarile.
      Nu stiu daca toti patesc asa sau sunt doar eu mai norocoasa.
      Daca te duci direct din platforma rovaccinare pe link, deschide default cu \by-cnp si nu se vede si optiunea cu emailul.
      Oricum, e o platforma care pare fi facuta cu juniori din aia in internship…

      00
    • Eu la inceput vedeam programarile indiferent cu ce ma logam.

      00
  4. Dupa putina munca de detectiv, am gasit raspunsul: 42

    00
  5. Și dacă am zice toți bucureștenii că avem rezidență în Brașov? Venim la Poiana 3 zile, băgăm și un vaccin..

    00
  6. Eliberați-vă mintea. Concentrați-vă asupra unui singur lucru.
    Fiecare minister are câte un număr de ordine pt OUG/HG, poți să ai HG 2 și la ministerul de interne și la ministerul sănătății.
    Eliberați-vă mintea…

    00
    • Pixel, deci după mintea ta orice minister poate emite OUG sau HG? Corect?

      00
    • Acesta, oameni buni, este un om cu drept de vot în România. El crede că ministerele emit Hotărâri de Guvern.

    • Poate la ordine de miniștrii.
      Pt OG, OUG, HG (în sensul de „hotărâre a guvernului „) numerele sunt unice.
      Ori acronimul se referă la altceva, ori numărul e greșit.

      00
    • Uităm așa de repede…
      1. Orice HG, OUG este elaborat întai la nivel de minister.
      2. Normele de aplicare ale legilor sunt elaborate tot în ministere.
      3. Parlamentul când legiferează trec prin comisii si supun la vot o ciornă dintr-un minister(mai des decât ne închipuim).
      Atunci când HG/OUG este aprobat sunt două semnături acolo. Una prim-ministru, cealaltă ministru de resort.
      Puteți să mă contraziceți și o să fiu de acord cu voi:
      A fost Veorica femeie puternică și independentă, nu Tudorel țepar când a fost vorba de ordonanța aia.
      Că mă înșel grav modul de numerotare: foarte adevărat. Drept pedeapsă am orbit temporar cât am căutat în monitorul oficial.
      http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/235971
      https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i–22225.html

      00
    • care e faza cu linkurile alea doua?

      00
    • @Pixel Repet, ești votant. Nu faci diferența între OUG, OG și Ordin.

      Cel mai frumos la nivelul tău de ignoranță e că te crezi mai deștept decât Veorica. Nu ești, dimpotrivă.

      Ciornele alea de care zici tu sunt proiecte de lege, OUG-urile și OG-urile ajung în forma finală prin comisii. Citește-n plm Constituția, e un text scurt, să nu mai râdă lumea de tine că ești prost. Râde și Dăncilă cât de prostovete ești, hurr, durr ai citit tu trei știri și-ți curge scuipat din gură când te revolți pe ce habar n-ai.

    • @Pixel, arată-mi te rog o situație asemănătoare pt o altă OG/OUG/HG.
      Dacă ar fi cum zici tu ar fi trebuit să avem în mai multe OUG/HG/OG (funcție de câte ministere avem) cu același număr,
      reglementând chestii diferite. De exemplu cinci sau zece OUG 99/2006. Și avem una singură.
      Actele astea sunt emise de Guvern, care e unul singur. Chiar dacă ele sunt făcute de ministere diferite, există un singur registru de dat numere la nivelul întregului guvern, dacă pot să mă exprim atât de plastic.

      00
    • @Pixel Boss, cand ai comis-o, accepta c-ai comis-o, asa-i pe net. Tu te chinui sa ne demonstrezi ca de fapt Marea Neagra curge in Dunare…

      00
  7. In brasov tot nu am reusit sa inscriu persoane de peste 70 de ani, cu diferite probleme cronice. Care oricum nu apar in sistem.

    Nu mai am pretentii, de cand mi-am dat seama cine este acest Gheorghita, colonelul pulii. Astep sa apare oferte in privat, probabil dupa ce se vaccineaza toate capusele din tara asta, toti specialii si esentialii, toti securistii care au sarit de cur in sus ca a publicat Voiculescu listele cu centrele speciale. Muistilor.

    Si in cazul in care mai sunt confuzati pe subiectul cine si cum conduce Romania:

    https://www.g4media.ro/breaking-motivarea-judecatorului-care-a-respins-redeschiderea-dosarului-10-august-fostul-procuror-sef-diicot-georgiana-hossu-nu-a-transmis-instantei-analiza-argumentelor-persoanelor-vatamate-care-c.html

    00
    • Curios. Am „la activ” 3 din familie cărora le-am făcut cont pe platformă și i-am programat. Peste 65 de ani toți. Nici nu cred că mai contează bolile cronice dacă bagi CNP și calculează că e peste 65.
      Cum n-ai reușit? Ce eroare apare?

      00
    • Stai că sunt un pic stupid. Vrei să spui că nu ai găsit locuri, nu?
      Eu în SV chiar azi am programat pe cineva. Sâmbătă prima doză și rapel în mai cred. Astra Zeneca probabil, că acolo cred că e la 8 săptămâni rapelul.
      Nu e numaidecât motiv de laudă, ba chiar dimpotrivă: la centrul de vaccinare ales de mine erau peste 3.000 locuri disponibile pentru luna martie.

      00
    • Doar in Romania se poate ca un ghiorghita sa ajunga colonel la 32 de ani in conditiile in care a vazut razboi doar la tv.

      00
    • @Ovidel Mai sta 3 ani si ajunge general ca Irina Alexe, dupa care la 42, pa, pensie de 15000/ luna, un job elegant si asta e…rusinea rusinii, cum naiba se fac avansarile acum?

      00
    • @infektus – iar dupa ce iese la pensie la 42 de ani il angajeaza catu pe post de consilier sa incaseze si un salariu gras, ar fi si culmea sa piarda o asemenea valoare.

      00
    • La peste 65 nu contează problemele cronice. Vezi că trebuie să intri în zile și la ore diferite pe platformă, că locurile apar aleatoriu. Dacă tot nu merge, sună la call center și insistă, că funcționează.

      00
  8. Ai incercat sa cauti HG 12/2021 ?

    00
    • Ce legatura are HG 12 / 2021 si de ce ai incerca sa o cauti daca platforma RoVaccinare a Serviciului de Telecomunicatii pentru Oameni Speciali zice clar HG 2 / 2021?

      Daca atat pot oamenii, le fac eu si hotarari de guvern si platforma, cu jumatate din banii cheltuiti pe platforma actuala si pe salariile aparatului de guvern.

      00
    • De ce nu HG22/2021? Sau 21/2021? Sau 12/2021?

      Sau de fapt ia si cauta toate HG-urile, dom’ colonel e in pauza de tigara, nu il deranjam…

      00
    • Cam nehotarata hotararea asta de guvern
      Ba e 2, ba e 12

      Plausible deniability, astia de la STS pot sa zica mereu, neamule, erati pe alta pagina de programari… Aia cu HG12, era alta aplicația!
      De asta 80% din vaccinari sunt in afara platformei pulimii

      00
    • Raspunsul e in intrebare

      00
  9. Aici, la sf de tot, e trecut doar C pct.1 si 2; fara sa scrie HG
    Probabil foloseste alta sursa sau a dat cineva copy-paste altfel.

    https://vaccinare-covid.gov.ro/vaccinarea-sars-cov-2/procesul-de-vaccinare-in-romania/

    00
  10. Deci, ce sa intelegem? Ca vaccinul e creatia lui Soros si nu a lui Gates?

    00
  11. Nu stiu cine se astepta ca lucrurile sa mearga impecabil cu alde ghiorghita, sica, catu et comp.

    00
    • In plus e absolut fabulos nivelul in matematica a d-lui profesor de fizica johanis, a lui ghioghita si catu, daca ultimii zic de 1 septembrie data pana vor fi vaccinati 10.4 milioane, domn profesor pluseaza si zice pana in vara.

      Ca sa se ajunga la 20.8 milioane de vaccinari (vaccin+rapel) pana in 1 septembrie ar trebui sa se faca aproape 3.5 milioane vaccinari/luna in conditiile in care pana acum s-au facut aprox. 1.8 milioane de vaccinari in aproape 2 luni jumatate adica 700-800 mii vaccinari/luna. De aberatiile lui domn profesor de fizica nici nu mai zic ca sa se faca pana in vara ar trebui 4-5 milioane de vaccinari/luna.

      00
    • @Ovidel: domnule Ovidel, mai schimbati de pe latrina3, ca acolo am auzit eu alt prost care zicea: „Sa ne spuna guvernul de ce se vaccineaza atat de putin”. Nu-i apar pe astia de la putere, departe de mine acest gand, dar vaccinarea in Romania momentan este conditionata doar de numarul dozelor de vaccin primite (dozele dupa cum cred ca stii si tu sunt repartizate in functie de numarul populatiei unei tari, la nivelul UE). Cunosc si eu una alta prin domeniu, capacitate de crestere a numarului de vaccinuri administrate este, limitarea am spus unde e. Pentru voi restul care tot comentati cu platforma vietii va rog doar sa va ganditi cand toate au mers bine in Romania, problema e una veche si sunt sigur ca se lucreaza la remedierea problemelor (ca se lucreaza prost si incet e alta discutie).

      00
    • Pai ungaria care e membra ue are aproape dublu procentul vaccinarilor iar serbia si maroc tari mai sarace decat noi au o rata tripla respectiv aproape dubla, nu vad nimic de laudat in faptul ca guvernul refuza doze de la moderna si asteapta sa primeasca de la ue care merge foarte prost pe partea de achizitie vaccinuri comparat cu tari sarace ca serbia sau maroc ca daca comparam cu israel, emirate sau anglia e jale.

      00
    • @Ovidel: domnule, vorbiti despre aberatiile domnului profesor de fizica, dar mie mi se pare ca vorbiti din aberatiile spuse pe televiziunea altui domn` profesor. Recunosc ca nu cunosc si nici nu ma intereseaza situatia vaccinarii in tari ca Serbia sau Maroc, dar parerea mea legata despre UK, Israel sau Emirate e ca au primit mai multe doze si au inceput campania de vaccinare mai repede (plus sistemul de sanatate mai bine pus la punct ca al nostru si au reusit sa se mobilizeze mai repede). Ma intereseaza in schimb situatia Ungariei, ca e tara membra UE si teoretic trebuia sa primeasca acelasi numar de doze (procentual vorbind) ca Romania. Din ce am mai citit si eu e ca ei au administrat si vaccinul rusesc si vaccinul chinezesc. S-a lamurit si misterul asta. Legat de dozele de vaccin de la Moderna refuzate de Romania, iarasi, din ce am mai citit si eu, au fost refuzate ca veneau destul de tarziu (adica s-au refuzat ultimele loturi de doze, nu primele, mai exact cele suplimentare). Probabil specialistii de acolo au realizat ca nu mai au nevoie de ele si sa nu incurce treaba (si sunt specialisti, nu dadatori de pareri pe internet ca Ovidel sau DonOmar).

      Repet, nu vreau sa ma cert cu tine sau sa par mai destept pe internet, doar ca mi se pare gresita abordarea asta ca e vina guvernului (si nu ii apar sau ceva, ca au si ei la bube…) ca se vaccineaza atat de putin.

      00
    • Evident domnule omar sa stam dupa specialistii care anul trecut incercau sa demitizeze boala ca fiind o raceala banala, intr-adevar avem prea multe vaccinuri asa ca e normal sa refuzam in conditiile in care israel vaccineaza toata populatie iar la noi 10.4 milioane din 19 milioane inseamna sub 55% din populatie, copiii chiar daca nu fac forme grave se pot infecta si transmite mai departa boala.

      Pai daca sunt bune vaccinurile din rusia si china de ce sa nu le folosim si noi, punem pariu ca in cateva saptamani ambele vor fi autorizate in ue in conditiile in care in afara de ungaria si danemarca, cehia si slovacia sunt in curs de a le autoriza ? Probabil e de preferat sa asteptam sa moara oameni ca doar se stie ca ghiorghita, johanis, sica si catu sunt cei mai buni specialisti pe care evident nu-i aparati..

      00
    • @Ovidel: fara suparare, dar tind sa-i cred pe specialisti si nu pe dadatorii de pareri pe internet. La fel ii las pe specialisti sa spuna daca vaccinurile din Rusia si China sunt bune, nu vad de ce as face pariu cu cineva pe tema aprobarii lor in UE sau nu. Ca o parere personala eu astept cu nerabdare aprobarea vaccinului produs de Johnson & Johnson, pentru ca se face doar o doza (momentan) si poti astfel sa-i prinzi pe aia din diferite categorii mai speciale, pe care altfel nu-i mai prindeai pentru rapel.

      La faza cu Israelul aberezi grav, imi cer scuze ca ti-o spun. Cazul Israelului e unul foarte aparte si discutia e lunga, o sa spun doar cateva lucruri: tara cu populatie destul de mica, dar foarte influenta pe plan mondial, a negociat la suprapret dozele de vaccin, sistem de sanatate foarte bun, disponibilitatea si capacitatea lor de a oferi date relevante vaccinarii si mai ales dorinta Pfizer (si probabil a altora) de a arata beneficiile vaccinarii in masa. Probabil mai sunt si altele, dar ori nu le stiu eu ori nu-mi vin acum in minte. Sa compari Israelul cu Romania in sitatia asta e chiar ciudat.

      Legat de numarul de romani care trebuie sa se vaccineze pentru a se atinge imunitatea de masa nu stiu ce sa zic, se vorbeste de aproximativ 70%, dar nu stiu daca e ok sa ne referim la populatia tarii sau la populatia adulta. Daca ne referim la populatia adulta cred ca este suficient sa vaccinezi aproximativ 11 milioane. Sa ajungem in punctul ala si vedem dupa ce se mai intampla.

      Si nu mai repeta placa cum ca i-as apara pe astia, o spun iar: momentan problema este la numarul de doze ce ne sunt repartizate, ca-s prea putine, ca trebuia sau nu noi ca tara sa ne orientam spre alte vaccinuri spun iar ce am zis mai sus, sa lasam specialistii sa decida ce si cum, ca a fi dadator de pareri pe internet e usor, sa decizi soarta a milioane de oameni e mai greu.

      00
    • Nu trebuie sa repet nimic, oricine poate observa modul in care laudati toate masurile luate de autoritati, inclusiv incercarea de a demitiza boala ca fiind o raceala banala, faptul ca recomandau ca lumea sa nu poarta masca….in asemenea specialisti dvs aveti o incredere oarba.

      Ue ar trebui sa ia lectii de la israel de la debirocratizare pana la organizare si sistem medical, daca majoritatea tarilor ue sunt printre campioane la decese raportate la nr de locuitori israel e la polul opus. De campania de vaccinare nici macar nu are rost vreo comparatie, anglia, care sta mult mai prost ca israel, are aproape la fel de multe vaccinari cat toata ue la un loc.

      E dovedit faptul ca ue a incercat sa discrediteze vaccinurile de la astra care cica n-ar fi bun la cei peste 65 de ani pana la sputnik v , acum tot mai multe studii independente arata ca atat astra cat si sputnik ofera protectie de peste 95% impotriva formelor grave si de aproape 100% impotriva decesului chiar daca pt infectare protectia e ceva mai scazuta decat a pfizer si moderna.

      00
    • @Ovidel: eu o sa inchei discutia cu dumneavoastra, vad ca aveti certitudini si nu pareri, e greu pentru mine sa mai pot zice ceva din moment ce le stiti deja pe toate. Va multumesc totusi ca ati purtat o discutie civilizata, asta desi eu am mai sarit calul si-mi cer scuze pentru asta. O seara frumoasa!

      00
    • Tocmai a anuntat specialistul no 1 cel care incerca sa demitizeze boala ca se extind interdictiile incepand cu ora 22, asta da lovitura devastatoare pt covid care facea ravagii doar intre orele 22-23.

      00
    • Inca un contract beton facut de birocratii de la ue, johnson & johnson tocmai au anuntat ca vor reduce din dozele care ar fi trebuit sa le livreze in ue incepand din aprilie.

      00
  12. Mi-a fost clar ce putirinta are noul guvern atunci cand programului Rabla la electrocasnice a esuat din prima incercare – decembrie 2020. Pe vremea Gratielei mergea ca uns, am aplicat cu succes in ambele sesiuni.
    Despre posibilele acte de coruptie la inscrierile pe platforma lui Nasui pentru granturile acordate IMM-urilor nu se mai aude nimic?
    Doua programe benefice romanilor blocate de prostie sau rea intentie. Nimeni nu raspunde de nimic, indiferent cat de mare e dezastrul.
    Va dati seama pe mana cui vor incapea miliardele de la UE?

    00
    • Miliardele alea de la ue sunt de fapt imprumuturi care trebuie returnate, dobanda intr-adevar e f avantajoasa insa oricum banii trebuie dati toti 30 miliarde inapoi inclusiv cei aprox. 14 miliarde granturi care inseamna de fapt se majoreaza contributia Romaniei la ue adica taxe in plus, deja de la inceputul anului s-au marit accizele la carburanti.

      00
    • Ce poate face UE cu un elev care are de rezolvat exercitii cu integrale, derivate si polinoame, dar el nu stie bine nici tabla inmultirii?

      00
    • Gabi – foarte adevarat, noi nici nu vom atrage banii aia dar si vom.plati mai mult catre ue.

      00
  13. Eu am sunat direct la callcenter si m-am programat, am si facut prima doza. Evident nu apar in nici un sistem, ala m-a intrebat doar ce boala am si atat, nu l-a interesat altceva. Mi-au raspuns in 30 de sec si dupa 1 minut eram programat, fara nici o verificare, nimic, desi am ceva hipertensiune diagnosticata la privat. Poate sunt eu foarte norocos, naiba stie, dar cred a fost mai rapida interactiune cu statul si rezolvata pe deasupra.

    00
  14. Mda, Petre->Constantin->Ovidel. Inainte de petre punem psd- sputnik

    00
  15. Eu am o dilema, tatal meu are 70 de ani si abia acum am reusit sa prind loc sa-l programez, dar doar cu AstraZeneca. Totusi sunt putin in dubii ca are ceva probleme cu inima, si nu stiu cat de sigur ar fi pentru el vaccinul asta dat fiind ca pana mai ieri nu era recomandat la peste 55 ani. Ati mai avut rude peste 65 de ani care au facut astra si daca da a fost relativ ok, cu manifestarile secundare normale?

    00
    • Confirma cu medicul de familie si daca ti se recomanda sau crezi ca e nevoie cu medicul de specialitate care-i prescrie tratamentul.
      Orice alta parere sau alt feedback sunt total irelevante.

      Asa, daca te face sa te simti bine pot si eu sa-ti spun ca nu era aprobat pentru ca nu se stia eficienta lui la grupa asta de varsta si nu pentru ca ar avea efecte adverse diferite.

      Dar sa decizi daca-l duci la vaccin sau nu in functie de ce-ti scriu unii pe net e un pic riscant.

      Iar asta cu eficienta e valabila la orice vaccin, ca nu e nici unul cu eficienta 100% asa ca teoretic toata lumea ar trebui sa-si faca anticorpii la u moment dat si sa verifice ca nu-s printre aia 1%-3%-5%-10% la care n-a avut efect.

      00
    • Claudiu, cred ca ar trebui sa intrebi specialisti, aici iti iei hate doar pentru ca ai o ruda care traieste la 70 de ani :( . Nici eu nu cred ca as lua usor decizia asta, hai 60- 65 ani, mai incolo, greu de spus.

      00
  16. Eftimie, pe 15 martie se deschid programarile pentru toata populatia doritoare. Atunci te poti programa.

    • Dacă am înțeles bine, atunci te poți înscrie pe lista de așteptare a unui centru.
      …Sau lista asta va fi în paralel cu modalitatea de programare actuală în care îți alegi tu ziua și ora?

      00
    • Eugen, nu stiu detaliile tehnice. Stiu doar ca incep sa fie livrate cantitati mai mari de vaccin. Si e posibil ca si in România sa permita medicilor de familie sa vaccineze, si atunci o sa fie mai putina aglomeratie. In Franta au 30.000 de medici in plus care au acum voie sa vaccineze, presupun ca o sa faca la fel si in România.

    • În Brașov, în teorie de astăzi, că suntem „specialii” care ne îndreptăm spre carantină. Doar că pe platformă au fost ceva locuri la prânz, după care pauză. Asta în timp ce Prefectura și DSP-ul local erau la concurență cu Primăria la comunicate de presă pe subiect. Același lucru se întâmplă însă și în celelalte locații „speciale” – am văzut feedback din Timișoara sau Cluj, cu oameni frustrați de platformă și de nesimțirea statului român. Nu vreau să mă gândesc cum va fi de luni încolo…

      00
  17. Câtă autosuficienta…

    00
  18. Categoria se stabileste automat. Intra pe profilul tau din nou si poti sa alegi si alta categorie (3A din mai multe variante) daca te incadrezi.

    00
  19. Suna. Eu doar asa am rezolvat. După ce te programează cineva din callcenter poți modifica tu programarea pe site – locație, data – în funcție de disponibilități.

    Pentru suport, în vederea programării la vaccinare, vă rugăm să apelați numărul unic național – 021.414.44.25

    00
  20. Eu am alta nelamurire, ca e clar ca etapa a 3-a va fi peste 3 ani finalizata, deci daca unul din membrii familiei este acceptat la vaccinare, se pot ingramadi si restul langa ei? Ca nu au pus adresa pe site, deci teoretic desi sunt pe un cont 4 persoane si un singur telefon, ma indoiesc ca se prind astia ca stau la aceiasi adresa.

    00
  21. Pentru concediu graba?

    Acum se anunta ca poti oricare : Acul, Test cu 72 Ore inainte sau o hartie ca aia avut covid.

    00
  22. Ai mei au peste 65 ani si inca nu am gasit un loc pentru programare… pentru mine nu imi fac sperate sa ma vaccinez anul asta.

    00
  23. Ultima chestie legata de vaccinare anticovid auzita de la angajat din vama Bors, cu subiect si predicat a spus ca au fost vaccinati doar cu ser fiziologic nu cu vaccin adevarat si ca li s-a spus sa tuna secret acest fapt. Ce naiba mai e si asta?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.