Urban & Asociaţii, spam şi nesimţire

Ieri vă povesteam că mai nou primesc spam pe o adresă de email pe care nu o mai folosesc de vreo 3 ani. Spam de la Urban şi Asociaţii, desigur.

Bun. Hai să dovedim că ei spamează cu ipul lor, de pe serverul lor, cu bună ştiinţă. Ca să nu mai miorlăie că au plătit campanii unor terţe firme, care spamau în numele lor, cum susţin prin tribunale (culmea e că aia spamau de pe ipurile urbanilor, ca să vedeţi ce  coincidenţă).

Minciuni şi SPF. Dovada că Urban & Asociaţii spamează cu bună ştiinţă.
Unii dintre voi ştiu ce e aia SPF. Unii nu. Pe scurt, înseamnă că eu pot trimite mailuri numai de la anumite adrese şi ipuri, pe care le specific într-un fisier care zace pe serverul de pe care trimit mailurile. Desigur, nu se poate scrie orice în spf şi nu oricine poate face asta. Trebuie parola de root la server. Adica cineva care ştie ce face. Avem un screenshot cu o interogare a ceea ce scrie în SPF, din el se vede că ipurile de pe care spamează (82.76.214.156, 82.76.214.157 şi 82.76.214.158) sunt ale lor, de la RDS.

Politica de abuzuri a RDS, înfrântă.
Existau mituri la un moment dat, că RDS deconectează de la net ipurile care scanează alte ipuri. A rămas o legendă urbană pe care n-am explorat-o îndeajuns.

Am reclamat de câteva ori aceste ipuri la abuse@rcs-rds, poate le blochează, dar ălora de la RDS le e frică de Urbani. Pe ce mă bazez când spun asta? Pe un mail fwd de Viorel Urban, în care un angajat de la abuse@rds i-a scos repede de pe lista de spam, pentru că ei nu vând nimic prin emailurile pe care le trimit. Vând awareness pentru ei, dar asta nu se pune.

–––- Forwarded message –––-
From: Ion Alexandru @ rds
Date: Aug 7, 2008 9:23 AM
Subject: Buna ziua
To: iulian.urban@gmail.com
In legatura cu mailul trimis catre un coleg de-al meu, s-a facut o greseala, nu ati incalcat dispozitiile legii 369/2002.
Have a nice day  🙂
––––––––––––––––––––
Catre RDS & RCS
Catre ANRCTI
D-le Turlete Ionut Mihai
Va solicitam pe aceasta cale sa ne raspundeti la urmatoarele intrebari :
1. cum ati dedus ca acest mesaj ar incalca dispozitiile legii 369/2002 privind
comertul electronic
2. cum ati dedus faptul ca acest mesaj este unul "comercial" in conditiile in
care mesajul este unul destinat consumatorilor de catre
www.AsistentaPentruConsumatori.ro FARA SA SE FACA RECLAMA NICI UNEI COMPANII
Astept cu interes raspunsul dvs.
Cu stima
Urban Iulian

Vedeti? E de ajuns un singur email în care să invoci legea şi îi sperii brusc şi pe ăia care ar trebui să o aplice.

RDS, neputincioşi încă o dată.
Bun, am stabilit ca RDS, providerul de net al spammerilor, sunt nişte fricosi. Hai să aflăm şi cum tratează RDS spammerii. Şi aflam asta chiar de pe forumul spammerilor.

Aţi reţinut? RDS favorizează activitatea infracţională, refuzând să îi lase pe Urbani fără net, să nu mai poată trimite spam. Mizeria umană e însumată de textul de mai jos:

Au insa obraznicia si tupeul sa imi trimita mie o "notificare de abuz", cum ca de la un PC al meu care ar fi virusat, ar pleca nu stiu ce e-mailuri cu virusi { desi am notificat la ANRCTI faptul ca ni se cloneaza adrese de e-mail si nimeni nu face ceva sa investigheze aceste lucruri ] ; adica imi sar imediat la gat mie, ma anunta ca imi blocheaza IP-ul, insa RDS refuza cu tupeu si obraznicie sa blocheze Ip-urile de unde zilnic se trimit sute de mesaje comerciale nesolicitate catre adresele de e-mail ale companiei noastre.

Adică ăia de la RDS au nesimţirea de a îi trimite marelui Iulian, descendentul unei familii celebre (via Prigoană) notificare de abuz? Îndrăznesc să îl deranjeze pe el cu nimicuri din astea? Adică ce, el face spam? Ale naibii nu ştiu ce emailuri cu viruşi, cum pleacă ele în fiecare zi, către foarte multe adrese de mail, de pe un server fără apache, doar cu mysql pe el…

Păi, cam face, a fost dovedit şi amendat pentru asta.

Ce face spammerul prins? Gura mare.
Numai că nesimţirea avocatului de Ilfov (el e singurul cu patalama de avocat din firma aia de 30 de angajaţi, dar nu la baroul Bucureşti, probabil o fi fost prea greu examenul, ci în Ilfov) e mare. În loc să plătească amenda şi să îşi vadă de ale lui, el face gura mare. Ameninţă cu judecata pe toată lumea, cheamă pe toată lumea la reconciliere, dă în judecată câteva siteuri cu acuze hilare, arătând nu numai că nu înţelege detaliile tehnice ale trimiterii de mailuri, dar şi gândeşte prost.

După ce face tămbălau câteva luni, mai încasează o amendă şi se potoleşte brusc. Înfiinţează Asociaţia pentru Consumatori, un paravan pentru trimiterea de spam, cu ajutorul căreia luptă împotriva RDS, ANRCTI, tuturor.

ApC trimite mailuri nesolicitate tuturor, folosindu-se de adrese colectate de pe net  sau cumpărate de la alţii (să îmi arate unde m-am înscris cu mailul pe care primesc spam de la ApC sau UrbanNews şi eu mănânc tastatura) cu linkuri către siteurilor lor. Uitaţi-vă pe statisticile blogului de doi lei pe care îl întreţine cu materiale furate din ziare Iulică, are 60% vizitatori direcţi şi 18% din mail, trafic care a crescut cu 200% din iulie incoace, de când s-a reapucat de spam.

Ce o să facă în continuare? Probabil o să mă dea în judecată că îl calomniez, desi eu pot dovedi fiecare afirmaţie făcută. El nu poate. El tocmai a fost dovedit ca spammer încă o data. De mai multe ori.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

25 comentarii

  1. Emailuri primesc si eu, desi nu m-am inregistrat niciunde, nu doream newsletter, etc. Asa ca doar marcat ca spam si delete. Simplu. ( you have to love gmail for that )

    00
  2. zoso baroul ilfov nu exista, pentru dovada intra pe http://www.unbr.ro la sectiunea tabloul avocatilor. Nici in baroul Bucuresti nu este inscris vezi aici . si daca cauti putin mai bine gasesti ca el este consilier juridic =)))))
    http://www.urbansiasociatii.ro/consilieri.html

    00
  3. Poate e stupidă întrebarea dar de ce nu-l dai în judecată că te-a spamat?

    00
  4. L-a invatat cineva iti spun eu, nu cred ca e el in stare sa faca astea de capul lui

    00
  5. paisie, sa stii ca totusi exista Baroul Ilfov si e tampu’ de Urban in tabloul de avocati.
    Numele si prenumele avocatului:
    URBAN IULIAN
    Sediul profesional principal: Adresa, tel./Fax, email, website
    0722.72.64.50
    Forma de exercitare a profesiei:
    Avocat definitiv

    Imi place cum il cheama pe decan: Bleah 🙂
    Am vazut ca pe UNBR nu apare, dar cine stie…

    00
  6. Parerea mea e ca degeaba te mai uiti la RBL, s-a cam maronit de cand cu scandalul anterior cu Urban.

    00
  7. Ce dobitoc, trimite spam si are si SPF enabled. LOOOOOL.
    Iulica asta chiar e putin stupid. Propun sa ii recomandam sa isi instaleze si Domain Keys pe @mizeriile-de-domenii-pe-care-le-are.ro si dupa sa
    faca sesizari ca i se „cloneaza” adresele de mail.

    Eu l-as angaja sa imi curete toaleta. Vad ca se ocupa si cu spalarea WC-urilor. @see urbancleaning.ro. As stipla in contract ca vreau sa vina PERSONAL Iulica Urbanel sa imi spele WC-ul 🙂

    Zoso, felicitari pentru „curaj”.

    00
  8. Andra iti mai zic odata baroul ilfov nu exista aia e varianta „constitutionala” a sa, adica aia de se dau avocati dar nu sunt, un fel de wanna be avocati 😛

    La congresul avocatilor de anul acesta s-a abia s-a propus infiintarea acestui barou intru-cat avocatii din ilfov figureaza pe Baroul Bucuresti si urmaresc astia o oarecare separare. Deci e clar e un wanna be lawyer =))

    00
  9. @ABS, o fi făcut Dragoș Mănac o gafă mare când i-a șters din RBL așa cum a făcut-o, dar niciun RBL nu publică pentru totdeauna IP-urile spammerilor.

    rbl.sns.ro functioneaza si isi face treba bine; are o gramada de IP-uri de spammeri români (inclusiv IP-ul urban cu xxx.xxx.xxx.157) și folosirea lui ca măsură antispam la nivel de dialog SMTP (adică înainte de a primi mesajul efectiv) ajută mult.

    00
  10. si eu am primit de la ei pe adresa neinscrisa niciunde, pot sa iti dau si sursele pentru comparatie…

    00
  11. @Alexander: „ce te deranjeaza?”, cu o atitudine de genul asta a ajuns Iliescu presedinte de 3 ori, Nastase e inca in liberate si Norica Nicolai ne da lectii de corectitudine.

    Vin unii si spameaza toate adresele de mail din Romania si apoi tot ei fac gura ca ei sunt victimele, asta e o atitudine tipica de politician roman, poate la toamna ne si trezim cu el in parlament.

    00
  12. Aha…
    Piticu are sigur dreptate, altfel n’ai fi ajuns asa de tarziu in vizorul lui. Pe bune, ce om cu net la cap si spam pe creier nu ar incerca bulkul cu degetul la cel mai celebru blogger roman decat asa de tarziu, la f’un an dupa ce m’au spamat pe umilul de mine (pt conformitate: !

    00
  13. Nu primesc spam de la nesimtitul asta, insa nu pot sa nu te felicit si eu pentru curajul si atentia acordata. Ce frumos ai pus cap la cap tot… si ce l-as mai baga dupa gratii pe nenorocit.

    00
  14. M*istii astia m-au strasat 3-4 luni la telefon. Degeaba le explicam ca am inchis firma, ca nu mai intereseaza „oferta” lor.
    pana le-am trmis un mai de cca 1/2 pagina plin de apelative dragute la adresa mamelor lor:
    hai sa ii spamam si noi 😀
    M*IE URBAN . Nu mai face Spam!

    Uite si adresele: office@urbansiasociatii.ro si iulian.urban@gmail.com

    00
  15. Bai…. stiti zicala aia “cine se aseamana se aduna” ? asa si rdsu cu urbanii astia. Rdsu ii lasa in pace pe ei ca le e lene sa faca ceva si si-o iau tot de la astia, pe aceeasi chestie pentru care ii lasa in pace. Tipic rds; hai sa ne ***** reciproc…. lipsa de interes si bun simt poate avea consecinte grave. Nu doar pentru clienti ci si pentru ei si tot restul lumii care are ghinionul de a fi intr-un fel sau altul in contact cu ei.

    00
  16. zoso despre SPF: „Pe scurt, înseamnă că eu pot trimite mailuri numai de la anumite adrese şi ipuri, pe care le specific într-un fisier care zace pe serverul de pe care trimit mailurile.”
    Nici tu nu prea ai habar de cum functioneaza si este configurat SPF-ul.
    Este vorba o inregistrare tip TXT (n-are nimic de-a face cu tipul de fisier omonim) din fisierul de configurare pentru domeniu (zona) pe serverul DNS, nu cel de mail.

    00
  17. @gogu, ideea e alta:
    Urban nu mai poate carcoti ca IP-urile xxx.156, xxx.157 si xxx.158 nu-s ale lui (vezi urbaniulian.ro/2016/04/23/hacker-ul-rau-si-hacker-ul-bun-astazi-vi-l-prezint-pe-singurul-hacker-bun-din-romania-gigi-schiopu/), atata timp cat le are intr-o inregistrare TXT pentru SPF pe nameserverele proprii.

    Aceleasi IP-uri sunt folosite si pentru urbannews, si pentru site-ul spamvertizat, asociatiapentruconsumatori.ro

    00
  18. frate, ce si-a luat-o RDS de la astia. nu i-au blocat ca, deh, de ce dreaq i-ar bloca si acum astia duc razboaie contra lor. cu asemenea politica de business, normal c-o ia pe ulei rds

    00
  19. FRATE! Eu zic ca degeaba te chinui tu sa dovedesti ca ei fac spam daca autoritatile de kaka pe ele de frica… se dau cu capul de pereti … si nu au ce sa le faca. urban si gasca lui de raketi cu cravata nu or sa pateasca nimic in urmatorii 50 de ani.
    pariu?

    00
  20. NOU
    #20

    Am primit astazi de dimineata doua emailuri pe doua adrese de email diferite de pe doua domenii diferite de la informatii@asistentapentruconsumatori.ro, site care apartine celor de la Urban.
    Cred ca este timpul sa facem ceva in sensul asta in conditiile in care eu nu m-am abonat in viata mea la newsletter pe site-ul lor.

    Cred ca trebuie sa incepem sa luam in serios Legea din tara asta si sa ne mobilizam un pic pentru a ii opri pe acesti infractori.

    Extras din Legea nr. 365 din 2002 – privind comertul electronic :

    ARTICOLUL 6
    Comunicările comerciale

    (1) Efectuarea de comunicări comerciale prin poşta electronică este interzisă, cu excepţia cazului în care destinatarul şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări.

    Se pedepsesc asa:

    ARTICOLUL 22
    Contravenţii

    Constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei fapta furnizorului de servicii care:
    a) efectuează comunicări comerciale încălcând condiţiile stabilite la art. 6 alin. (1) şi alin. (2) lit. a)-d);

    Putem reclama aici:

    ARTICOLUL 23
    Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor

    (1) Constatarea contravenţiei prevăzute la art. 22 lit. a) şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare se fac, la sesizarea oricărei persoane sau din oficiu, de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii de reglementare în comunicaţii şi tehnologia informaţiei sau ai autorităţii de supraveghere prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 22 lit. b)-h) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii sau ai celorlalte autorităţi publice competente, la sesizarea oricărei persoane sau din oficiu.
    (3) Constatarea contravenţiilor se poate face, în toate cazurile, şi de către ofiţerii sau subofiţerii*) de poliţie.
    (4) Contravenţiilor prevăzute la art. 22 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

    00
  21. Un spammer de cea mai joasa speta, acest Iulian Urban: cum puii mei isi permite el sa-mi trimita spam pe o adresa profesionala, intrata relativ recent in folosinta, care contine „informatie” care nu ma intereseaza absolut deloc, eu nici macar nefiind in Romania?!? Asta ce naiba face, cumpara adrese mail de la alti spammeri (ca fiind o adresa profesionala e clar ca nu o folosesc decat in interes de serviciu, adica nu postez cu ea pe net etc. etc.) Da Doamne sa-si mai ia cate amende (cate una de fiecare mail), sa fie dat in judecata si sa piarda, si eventual sa si cumpere Astralu’ sau cum s-o chema acuma (UPC?) RCS / RDS sa bage un pic de ordine (sa-i taie netu’ lu spammeru’ asta de 2 parale).

    00
  22. Fratilor aveti mare dreptate, Baroul Ilfov in care este Urban Iulian este a lui BOTA , adica ala ” constitutional”
    Urban a incercat sa intre la Baroul legal din Bucuresti si a depus o cerere anul trecut , insa surpriza cererea i-a fost RESPINSA .

    Toata lumea stie ce baiat bun e , si nu au acceptat sa faca de ras Baroul legal de avocati .

    Asadar de la spammer la avocat paralel ,credeati ca poate fi altfel …???!!!!

    Scuze poate fi senator , ne-am dus fratilor daca si asta ajunge senator .

    00
  23. Daca nu exista padurea fara uscaturi, atunci ne putem gandi ca acesta este o uscatura, ce este de facut? sa-i dam voie sa se duca langa uscaturile lui in parlament si apoi sa arunca un chistoc de tigara aprins ca sa scapam odata de ei..

    00
  24. Am accesat si eu blogul lui urban. Un timp, m/au lasat sa imi spun parerile. cand ii deranjam, ma bannau. acum ma viruseaza. nu numai ca nu mai am chef sa scriu pe blog dupa ce am fost epurata, dar si daca citesc articolele, acum ma viruseaza cu trojan. altul era comportamentul inainte de a fi senator, cand ne ciugulea din palma. acum, face ceva in capul alegatorilor.

    00
  25. NOU
    #25

    Nu imi amintesc sa ma fi abonat vreodata pe nici un site politic, asa ca nu stiu de unde are adresa mea de email.
    Oricum, omul isi face mai mult antireclama prin manevrele lui jalnice!
    “Domnul” Urban Iulian sterge toate comentariile care nu-i canta in struna. In campania de discreditare a medicilor, dumnealui se face a nu pricepe de ce NU a fost lasat sa plece acasa cu branula infipta in brat un copil de 3 ani. Si atunci cand i se explica frumos, medical, din cauza caror riscuri NU lasi un copil de 3 ani cu branula acasa, ce credeti ca face? Sterge comentariul 🙂
    In loc sa recunoasca erorile si enormitatile pe care le scrie, pur si simplu sterge comentariile! 🙂 Este si acesta un mod de a-si manifesta neputinta si frustrarile.

    10

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube