Unii oameni…

Eu: nu am nimic cu raliurile, mă deranjează doar idioții care vin prin oraș cu jegurile lor tunate și le ambalează aiurea, și știu că așa fac, că îi aud, văd ziua știrea că a doua zi e raliu și îi aud prin oraș
Cititor: ai îmbătrânit, bă.

Eu: nu e normal să stai la trecerea de pietoni, eu să opresc mașina și tu să fugi.
Cititor: urmează să le spargi mingea copiilor, tataie.

Eu îl percep ca pe un mecanism de apărare. Pentru că nu poți spune ceva la subiect, zici că sunt bătrân și aia e, pleci triumfal. Pentru că orice încercare de a face apel la creier sau la civilizare e întâmpinată cu rezistentă. Pe afară, prin țările alea către care tindem, la fel se întâmplă. Oare ăia unde au învățat să traverseze strada și să nu se dea cu pârâitorile prin oraș? Oare putem și noi să facem asta? Sau doar îmbătrânesc eu.

Îmi dau seama că cer ceva greu de tot. E mai ușor să dai o suldamă decât să încerci să-ți civilizezi nevasta sau copilul. Am mai scris la un moment dat că mulți dintre noi nu știm în ce hal conduc părinții noștri, că nu am condus cu ei și nici nu avem vreun cuvânt de spus în fața lor. Și e greu să-i zici lu’ tac-tu să nu mai rateze semnalizările.

Again, voi mă plătiți pentru idei și păreri. Nu vi le spun cu ură sau răutate, nu vă vreau răul. E drăguț că s-a dublat numărul de abonați la patreon.

film-yellowstone-5

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

48 comentarii

  1. E simplu. Asa socializeaza. Asa par ei puternici in cercul lor social. Asa agata femei.

    00
  2. Apropos de Libertatea, cata placere diabolica cand se mentioneaza un accident cu victime, ca soferul (aicea e vorba de o tanti), conducea un BMW! Ce dublu standard, cliseu mizerabil, scarba fi-mi-ar. Numa’ aia din BMW sunt rai, in rest nu exista alta specie de mizerabili la volan, da-da.

    00
    • păi nah, au ditai bugetul și nu sar și ei la zar cu nimic?

    • They ain’t wrong, you know… Sunt statistici conform cărora șoferii de BMW sunt cei mai indisciplinați, nervoși, irascibili etc. la volan. În State, șoferii de BMW provoacă cele mai multe accidente. Coincidence, I think not…

      00
    • NOU
      #5

      Din 100 accidente prezentate in presa, accidente care implica marci diferite de masini in cate se specifica marca? In cel mai bun caz este „un bolid de lux”, cred ca am vazut Volvo (SUV ceva deci scumputz) o data. Altfel e doar accident, mai grav sau mai putin grav, asta daca nu e BMW cand marca este specificata in articol.

      00
    • @Vlad: link cu studiile alea?

      00
    • @Vlad, am dat și eu un search pe Google și am găsit un articol intitulat „Make and Break: Five Auto Brands with the Most Car Accidents (2021)”, iar BMW nu e în niciun top acolo. Nici n-ar avea cum, că am mai găsit un articol intitulat „The Number of Cars in the US in 2022/2023: Market Share, Distribution, and Trends”, unde BMW nu prea apare prin topuri, deci au o cotă de piață foooooarte mică.

      În concluzie, statisticile arată că mănânci căcat. :)

      00
    • Vlad, ne arati studiul ala (aplicat pentru tara in care locuim, nu Australia sau Japonia)? Sau e tip “stim noi ca…”.

      00
    • Presupun că BMW-istii s-au simțit lezați, atacați, lol… Dacă conduci cum trebuie, de ce te-ar interesa de studiile în cauză?

      00
    • Eu nu bag pe toți laolaltă și nu o voi face vreodată, dar sunt niște realități, asta e. Dacă iau 10 accidente petrecute în orașul meu, Iași, în vreo jumătate sau trei sferturi, măcar, sigur e și un BMW implicat, că se face sau nu vinovat de producerea lui.

      00
  3. Eu: nu e normal să stai la trecerea de pietoni, eu să opresc mașina și tu să fugi.
    Cititor: urmează să le spargi mingea copiilor, tataie.

    Ce cap ai mami, lasa telefonul si da-te de la trecere… Pai asta e vrajeala in toata regula, de la nunta nu a mai auzit asa vorbe dulci :-)

    00
  4. E drăguț că s-a dublat numărul de abonați la patreon.

    So… You’re getting paid to be a sarcastic mofo??

    00
  5. Eu: nu e normal să stai la trecerea de pietoni, eu să opresc mașina și tu să fugi.

    Băi, ce e cu asta? Am mai pățit și eu așa – m-am oprit la trecere, iar omul a luat-o la fugă pe trecere. Chill man, am oprit deja, take your time.
    Eu dau vina pe ăia de opresc la trecere și apoi încep să claxoneze pietonii că nu se mișcă destul de repede, cred că de aici pietonii încep și ei să fie un pic stresați.

    00
    • Mai sunt și ăia de frânează la limită, ori târziu, de ai impresia că te vor lua pe capotă.

      00
    • Da, pentru asta eu sunt din categoria aia de pietoni care așteaptă până oprește mașina de tot înainte să traversez.
      …luându-mi, binențeles, înjurăturile de rigoare.

      00
    • @Jollyca
      Mai bine injurat, dar cu picioarele intregi :D

      00
    • Nu pe trecerea de pietoni. „Tu fugi” înspre trotuarul pe care deja te aflai. Dacă vedeai filmarea, poate înțelegeai ce zice omu’

      00
    • O zic de ăștia care frânează exact în ultimul moment, eu care mă asigur bine înainte să trec. Chiar dacă e verde, mai întorc măcar o dată privirea stânga-dreapta.

      00
    • @Jollyca, @Vlad, fix a ălora e vina. Pe lângă claxonat mai pot fi țipete, înjurături și alte manifestări.
      Și cu cât pietonul pare mai vulnerabil (copii, femei tinere, vârstnici, chiar bărbați cu aparentă fragilitate/slăbiciune fizică), cu atât sunt unii șoferi mai agresivi.
      Am văzut sau mi s-a întâmplat chiar ca șoferul să oprească sau să încetinească vizibil și apoi să pornească sau să continue să ruleze când pietonul începea traversarea în ideea că mașina e oprită/va opri, că să sperie sau… nu știu
      Nu zic că pietonii sunt sfinți, am văzut situații în care eu, care sunt pieton în 99% din timp, aș fi bătut alți pietoni cu lanțul ud și am avut multe și aprinse „discuții” cu mama cu privire la traversare, dar unii pietoni reacționează aiurea și pt că sunt traumatizați de situații anterioare.

      Asta nu scuză reacția „pietonii fac prostia aia”- „ai îmbătrânit tu”.

      00
    • @AB: Ete na, eu mai gesticulez sau mai arăt și degetul când e cazul, aia e. Dacă le zici ceva, imediat se potolesc.

      00
    • Dar nici nu pot chiar să fac sprint pe trecere, când e frig, ploaie, gheață etc., că unii n-au răbdare 5 sec. și stau la căldurică în mașini.

      00
  6. Apropo de condus, fac școală de șoferi într-un mic orășel din Germania, mă pune instructorul sa dau prioritate la pietoni în orice intersecție, fie ca este zebra fie ca nu e.

    Mai mult, o chestie specifica aici, se fac obligatoriu ore de condus de noapte unde ești atenționat sa nu ai faza lunga când te apropii de mașini din fata pe același sens sau când iti vin mașini în întâmpinare.

    O alta chestie care se arunca în ochi, liniile pe asfalt, în cea mai complicata intersecție fiecare isi știe locul și fiecare știe pe unde sa o ia – de neimaginat.

    De asemenea, de fiecare data când schimb banda mă lasă cineva sa trec.

    Toate astea fac condusul un pic plictisitor însă iti oferă o siguranță pe care în România nu o ai.

    00
    • Scuza-ma, dar tot ce povestesti tu aici apar frumos si in legile romanesti. Faptul ca nu se respecta si politia romana nu se asigura ca se respecta este cu totul altceva!
      Bine, condus noaptea nu se face la scoala de soferi, dar a fost de ajuns sa-mi spuna instructorul, prietene, pe timp de noapte circuli cu faza lunga doar cand nu ai masini din sens opus, vezi si in lege…
      Nu au inventat nemtii legile, ei doar le respecta mult mai cu abnegatie ca noi. Asta e tot.

      00
    • Exact….daca Politia s-ar apuca la modul cel mai serios de treaba, probabil peste 10 ani comportamentul in trafic ar fi similar.

      Dar hei.

      00
    • Lasa ca la scolile din UK te pun sa te uiti in oglinda inainte sa franezi.

      00
  7. ” Cititor: ai îmbătrânit, bă.”

    N-ai îmbătrânit… atât doar că nu te-ai născut în locul potrivit. Sau locul a devenit nepotrivit pentru cei ca tine sau alți „tânjitori” după bun simț.

    …pentru că foarte mulți români au plecat pe afară pentru bani da’ și mai mulți n-au plecat din cauza banilor. Eu ceva cu țara asta in ultimii 5/6 ani… și nu e pt că îmbătrânim.

    00
    • Au crescut copii de ieri ai cocalarilor,meltenilor, suedejilor….si acum sunt mai vizibili…si se comporta in consecinta…viitorul nu suna bine pt rromanica

      00
  8. zi de neamul Skodaru’
    Fara semnalizari, frustrati isi ambaleaza tdi urile de 200k care lasa fum.
    Daca ar avea aia BMW ar fi si mai rau

    00
  9. Un semn sigur ca esti batran e ca vorbesti despre batranete. No way, cata vreme mintea e ascutita, corpul ajuta, vitalitate si planuri sunt NU discutam despre a fi batran.

    00
  10. NOU
    #32

    Nu vreau sa fiu hater, dar am cautat 30 de secunde aici pe site un link catre Patreon si nu l-am gasit. A trebuit sa merg direct pe site si sa te gasesc. https://www.patreon.com/zosoro

    Citesc aici de cateva ori pe zi in ultimii 10-15 ani, cine mai numara, cred ca a venit momentul sa si contribui prin Patreon.

    00
  11. Ciudat cum citezi din comentarii șterse :)

    Motivatia acelui comentariu cu mingea sparta, nu a fost ca nu am argumente ci pentru a sublinia lipsa proporționalității între ce a facut tuta aia cu copiii pe bicle și reacția ta. Mingea poate fi returnata și fără sa bagi cutitu-n ea.

    Degeaba justifici, tot sudalma e ce i-ai zis doamnei cu pricina, nu i-ai făcut vreo educație. Acasă când a ajuns i-a povestit futacului cum a injurat-o un neam prost.

    Eu am avut mai multe momente în viata care m-au făcut sa ma calmez, eram la fel ca tine, de-abia asteptam să ies la pensie pentru a avea timp sa devin procesoman.

    Remarcabil a fost un ardelean care mi-a luat locul la o pompa de prin Alba cât timp am întors eu masina ca uitasem pe ce parte am bușonul: după ce l-am înjurat și mai aveam puțin și îl luam la bătaie, omul mi-a răspuns calm „Apăi domnule dragă, mă scuzați, nu v-am văzut, imediat trag masina și va las”. Omul mi-a dat reset cu o singura fraza și m-a umplut de rușine.

    Viata e scurta, AVC-ul ne pândește pe amândoi, e păcat sa-i dai o șansă în plus.

    00
  12. „Pai tu te razgandesti pe seama placutelor mele de frana?”

    00
    • zoso pare mai degraba genul pt care „time is money”. La 17:40 era in trafic, claxona si interpela pietoni razganditori care-i luau din timp, la 18:11 posta articol educativ cu clip deja editat si uploadat pe YT inclus. Mr. Celeritate, cu o mica tenta de bagabonteala civica in abordare :)

      00
  13. Da, uneori chiar esti grumpy. Dar, cat despre ala cu imbatranitul lui… eu cred ca si-a luat suficiente minusuri, avand in vedere cati dau plus ca sa te tachineze. Nu a prins deloc comentariu pt ca nu e in legatura cu ce ai scris.

    00
  14. „E drăguț că s-a dublat numărul de abonați la patreon.”
    Daca ai pune si o varianta de 1Eur pentru saracuti, pariez ca mai dublezi odata numarul de abonati :p

    00
  15. In tarile civilizate nu vezi conducatorii auto cum urla la persoanele care se razgindesc la trecerea de pietoni.

    Iar despre paraitorile alea de care vorbesti banuiesc ca nu ai auzit cum suna un grup de 3-4 motociclete HD care trec pe strada ta.

    00
  16. Straw men.

    00
  17. Mâine, poimâine, o sa ai pretentia sa nu se uite în telefon când traversează…sau sa se asigure… pai ce faci dom’le…ești comunist? Ei au drepturi… tu…doar obligații.

    00
  18. Eu l-am prins pe tata facand magarii de cateva ori. I-am explicat frumos ca daca mai e jegos si mai face manevre de gen s-ar putea sa se trezeasca cu vreo piatra in geam sau batut.
    Tata: cum sa se intample asa ceva?
    EU: Uite asa bine si frumos, tu nu prea te uiti la stiri? Ai grija ca daca suni la politie nu vine nimeni sa te ajute, aia o sa zica ca n-au echipaj si esti pe barba ta. Stai potolit.

    00
    • am mers la un moment dat cu un instalator să luăm niște piese. omul, trecut de 60, corpolent, bun meseriaș. la volan se comporta ca un bombardier. mă gândeam că, dacă se dă unul jos la el și îi dă o palmă mai tare, cade, dă cu capul de asfalt și moare.

  19. Ce-ti mai plac astea MILF…..

    00
  20. Sudalma… nu suldama! :)))

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube