M-am uitat la un podcast cu Piedone…

Mi-a rămas în cap citatul ăsta din Petreanu:

Cum ajung asemenea specimene în postura de realizatori de emisiuni, de producători, de vedete? Gândiţi-vă un pic. Interviul este un gen dificil în profesie. Talk-show-ul, la fel – e o artă cvasi-imposibilă să faci un spectacol dintr-o discuţie. Dar în majoritatea studiourilor din România, acestea sunt cele două genuri dominante – sau, mai bine zis, imitaţii ale lor. În România, cu excepţii rarissime, interviul este o lăbăreală iar talk-show-ul o zeamă lungă şi sleită. Documentarea este ultima grijă, atât a realizatorilor, cât şi a invitaţilor. Puterea de a face conexiuni – zero. Surpriza – minimă şi doar în stupizenie.

Codin Maticiuc, fiul unui…nu mai știm, că a șters tot din căutări, a făcut un podcast cu candidatul la primăria Capitalei Cristian Popescu-Piedone. Maticiuc și colegul lui sunt pe post de mobilă în studio. Practic, Casa Rusu ar trebui să îi ia și să îi facă un pachet: dulapurile Maticiuc și Anghel Damian, cu masa portocal, preț promoțional, 1.200 lei. Maticiuc are două moduri, ba privește tâmp, ba privește concentrat, dar pare că nu e acolo. Dacă ar fi fost, ar fi întrerupt invitatul cu întrebări de bun simț. A întrebat la un moment dat invitatul pe ce loc este în sondajele lui, ăla a luat-o pe câmpii, și amândoi au uitat.

 

Piedone e lemn și ieșirile astea nu îi fac deloc bine. Văd alegătorii în ce hal este. Omul nu poate urma un șir logic. Nu poate formula o frază coerentă cap coadă. Lasă acordurile, alea sunt ultima lui problemă, dar nu poate ține un fir logic la o frază. Vrea să dea pilde când răspunde la o întrebare și uită și întrebarea și pilda pe parcursul frazei. L-a întrebat Maticiuc ce răspunde la invitația lui Nicușor la dezbatere, a uitat întrebarea și răspunsul până să termine fraza.

Altă întrebare top de la mobilier: pe fiul dvs. îl considerați competent? Big Brain Maticiuc!

Pe la minutul 40 am abandonat, că invitatul deja se împleticea în cuvinte, probabil le consumase pe toate pe ziua aia și creierașul gâfâia. Este un exercițiu de voință să te uiți la ce a debitat acolo. Știți cum pe deținuții din Guantanamo îi torturau cu Metallica? Așa și pe studenții la Litere îi pot tortura cu Piedone.

A fost amuzant cum făcea pe modestul că el spăla vase în restaurant, uitând să spună că și-a deschis restaurant în 1990, la 27 de ani, și înainte de asta era șef pe litoral. Un tânăr competent, fără studii, dar cu părinți diplomați sau securiști, că nu lucrai în ambasada din Egipt pe burta goală din 1963 până în 1971.

ps: Maticiuc a dat drumul la un video în care se fălește că a rupt cu întrebările, l-a întrebat și de bacul luat la 30 de ani și de familia angajată la primărie. cred că ne-am uitat la podcasturi diferite, eu l-am văzut pe ăla în care la întrebarea cu bacul l-a făcut pe Damian pachet și Maticiuc se băgase sub masă de frică.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. NOU
    #1

    Nimic diferit de ce a facut azi Digi24 cu Burduja.

    Comentariu apreciat.974
    • Nu stiu care e faza acum cu Digi24 (sau cu PNL) dar Burduja nu prea a iesit bine din interviu. Chiar si expresia dupa fața moderatorilor la unele raspunsuri s-a vazut pe post. Parca au fost mai agresivi decat in interviul avut cu o zi inainte unde a fost Nicușor.

      Indecis. Tu ce zici?827
    • *de pe.
      Terminati in plm cu dupa asta.

      Comentariu apreciat.893
  2. Off topic.
    Paul Olteanu cu sesiuni despre comunicare in relatie și alte bla bla urî și divorț acum un an.

    Comentariu apreciat.344
    • nu știu despre ce e vorba.

    • Paul Olteanu (mind arhitect) si Alexandra Irod (pshihoterapeut) au divortat acum un an + dupa ce in precedentii 2-3 ani au tot tinut sesiuni la mindarhitect despre viata de cuplu si comunicare si alte bullshits.

      now https://ibb.co/PzBdKcM

      Comentariu apreciat.343
    • ah. și ce facem acum, ne-am prins că paul e un lăutar pentru corporatiști și oameni care se cred isteți? e fan/prieten cu buhnici și morar, cred că asta ar trebui să spună tot despre caracterul lui.
      blonda e bunăciune.

    • Cine este Paul Olteanu? Bahmuțeanca sau Oana Lis au măcar licență în Psihologie, ăsta abia e sudent dar are pârțuri de „mind architect”. Mama Omida mai lipsește în profesia asta, să avem toată gama de „specialiști”.

      Comentariu apreciat.336
    • „e fan/prieten cu buhnici și morar”
      ^ this

      62
    • Am mai ascultat din podcast-urile MindArhitect, unde e el + mai multi. Sunt interesante si te fac sa iti pui intrebari. Nimic greu de digerat sau literatura de specialitate, pop-science usor de ascultat in masina.

      A mai povestit si de faptul ca a avut divergente in relatie si ca au facut incercari sa le rezolve. Nu e chiar „soc” divortul.

      L-am vazut si live cu blonda bunaciune. O fi zis ca o viata are si bani destui si si-a luat „masina sport”. GG.

      141
    • pana la ‘prieten cu buhnici/morar’ e alt indiciu pentru ignore complet.

      indiciu mare. cu litere de foc.

      ‘mindarchitect’. daca citesti cuvantul adta si nu fugi mancand pamantul, ai o problema. mare.

      154
    • Chiar intr-un podcast vorbea cum propriile sfaturi nu l-au ajutat sa-si salveze relatia.
      Ce persoana publica ai mai vazut sa recunoasca asta?

      Ca in vorba aia :”Fa ce zice popa.. nu ce face!”

      70
    • Alexandra Irod a declarat ca abuzurile emotionale au culminat cu cele fizice. Nu zice care pe care. Fa ce zice popa, nu ce face popa.

      40
    • abuz fizic = uneori sforăia și nu voia să care singur toate sacoșele când veneam de la piață.

    • ID, mi-ai aratat ca psihologia inversa inca functioneaza la mine. M-am uitat la un podcast cu Paul Olteanu cu Doru Supeala si mi s-a parut ca enunta niste idei bune (nu m-a interesat daca le si apuca).
      Reusisem sa ii evit pe amandoi, pana acum. Acuma eu ce ma fac?

      40
  3. NOU
    #17

    Aia cu bacul l-a deranjat maxim :)))

    Comentariu apreciat.360
  4. Doi puțoi încearcă un puf politic, a’bătrână dintre curve îi citește că-s mocofani și le dă zbârceala la șmotocit. Cu gura’nfiptă în lindic, puțoiii nici măcar nu se aud vorbind.

    Comentariu apreciat.634
  5. Prelipceanu cu Nicusor, o tot o datea inainte ca Firea a facut mai multe si Nicusor i a terminat proiectele.

    Comentariu apreciat.412
  6. NOU
    #20

    Mi se pare ca genul de jurnalism interviu e mort in papusoi de mult timp.
    Vorbesc de jurnalism facut de jurnalisti, nu de podcasturi care oricum nu sunt podcasturi, ci o colectie de intrebari fara cap si fara coada facute cu chatGPT de niste neinitiati.
    Un interviu ar trebui sa aiba un scop, un desfasurator care sa il puna in dificultate pe invitat prin intrebari capcana, sa scoata in evidenta ceea ce nu este vizibil la prima vedere.
    Nimeni in ziua de azi nu mai stapaneste tehnica de a face interviu din doua motive: scoala zero si finantari caldute de la oameni/institutii care au interese directe/indirecte reprezentate de invitatul ala.

    Despre genul talk-show nu mai are rost sa discutam.

    Insa daca vrei sa o iei cu capul cu adevarat, uita’te la “interviurile” lui Damian Draghici cu candidatii. Sa vezi acolo intrebari fara sens, fara cap si fara coada, concepute din capu’ locului cu ChatGPT. Cel putin din interviul cu ND nu ramai cu nimic, ca n’ai cu ce.

    Comentariu apreciat.261
    • „un desfasurator care sa il puna in dificultate pe invitat prin intrebari capcana, sa scoata in evidenta ceea ce nu este vizibil la prima vedere” – sigur nu vorbesti despre interogatoriu?

      Pentru ca este greu sa conduci un interviu, trebuie sa ai grija sa nu ajungi confruntational si sa conduci o discutie, sa o controlezi este o chestie care se invata in timp si nu toti invitatii sunt la fel. In plus, vorbind despre politicieni o sa ai surpriza ca unii chiar sunt buni in discutii si nu poti obtine ce vrei. Eu de exemplu imi aduc aminte de limba de lemn a lui Iliescu si de modul elegant insa abraziv in care Nastase evita orice intrebare incomoda facand sa para ca a raspuns la ea.

      11
    • NOU
      #22

      Sunt sigur ca nu vorbesc despre un interogatoriu. Ala e altceva.
      Asta daca nu cumva consideri ca interviurile ar trebui sa fie ceva lejer de abordat pentru toata lumea, sa nu suparam pe nimeni, sa nu punem probleme nimenui, sa treaca toti clasa.
      Oricum, daca asta vrei, sunt pline internetul si televiziunile de asa ceva, nu trebuie sa imi dai dreptate.
      Legat de abilitatile intervievatilor, cum ar fi Iliescu sau Nastase, oamenii astia trebuie sa aiba si ce raspunsuri sa evite, ca daca primesc intrebari lejere nu e cazul. Tocmai asta e ideea, sa ii pui in dificultate si sa scoti de la ei raspunsuri, nu sa o lasi asa ca sa nu superi invitatu’ pentru ca data viitoare nu mai vine, ori ca iti pierzi postul la comanda politica, sau ca iti iei bataie pe strada. Jurnalism si interviu nu faci cu gandul la ziua de maine.

      00
  7. Eu ti-am recomandat sa te uiti la podcastul cu prietenul tau Eftimie. Tu tot ce vrei tu faci, cauti depresia pe interneti.

    96
  8. Mie mi s-a acrit de Anghel Damian asta. Parintii acestui pulifrici total lipsit de orice talent au pus stapanire pe cinematografia din Romania. Ambii sunt regizori alimentati constant de banii de la stat si au depus toate eforturile sa-l impinga in fata si pe baietasul asta ce emana doar mediocritate. Se da actor, regizor, scenarist, producator, musafir, cascador, responsabil catering, omul e in toate. Acum vad ca e si ajutor de caine lup intr-un podcast, urla responsabilitatea sociala si inteligenta in el.

    Comentariu apreciat.724
    • A dat el la Lia Bugnar? A dat!

      Comentariu apreciat.261
    • NOU
      #26

      adica asta nu si-a sters inca datele de pe gugal?

      apropos, cum a sters poponetz din search?

      60
    • Pai cum a sters ca e taman Google About Box:

      Born: October 5, 1980 (age 43 years), Bucharest, Romania
      Parents: Smaranda Maticiuc, Ion Maticiuc
      Height: 1.7 m
      Books: Consumatorul de suflete
      Education: Romanian-American University, Liceul Teoretic „Jean Monnet”

      40
    • Si imediat avem la o căutare Ion Maticiuc, pe Rise Project, la Panama Papers

      Ion Maticiuc
      Om de afaceri; Fost diplomat.
      Profil
      BIO
      Fost consilier economic la Teheran înainte de 1989, Maticiuc a devenit apoi unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri români, canalizându-se pe piața imobiliară și cea de produse petrochimice.

      COMPANII OFFSHORE
      Simber Industries Inc. (British Virgin Islands)

      OBSERVATII
      Simber Industries este implicată în mai multe afaceri în România și este deținută de fostul diplomat împreună cu fiul să, Codin Maticiuc, și soția Smaranda.

      130
    • Si la un moment dat omu’ asuma!

      „Codin Maticiuc, cunoscut și drept Poponeț, este unul dintre faimoșii ”crai de Dorobanți”. Băiat de bani gata, lucru recunoscut dintotdeauna de regizor, Codin a trăit în puf și în cele din urmă a devenit celebru și pentru altceva decât aventurile din cluburi.

      Codin Maticiuc este pe cât de controversat pe atât de asumat. Fiul tatălui său, Ion Maticiuc, nu i-a negat niciodată acestuia meritele pentru banii pe care i-a avut. ”Mie îmi place că m-am născut într-o familie cu bani. (…) Tatăl meu era ambasador la momentul respectiv și contracte cu statul nu am avut. Dar am avut foarte multe contracte cu foarte multe firme private.

      Faptul că tatăl meu a ieșit din Ministerul Afacerilor Externe și a intrat în privat și a reușit să facă bani mie mi-a adus doar avantaje pe care nu le neg”. Spunea Codin Maticiuc într-un interviu. Averea tatălui său este estimată la 75 de milioane de euro.”

      Dintr-un articol EvZ de pe 20 februarie anul asta.

      50
    • apă de ploaie.

    • Lasa mamaie e bine când ploo, creste porcii, se face pateu.

      100
    • ce vreau să zic este că intr-o vreme erau articole mai explicite pe tema „cum a făcut tati bani”.

    • Ca sa fie pachetul complet, are copil cu o aproape manelista, Theo Rose. Cu aere de mare actrita! Ati uitat cine a fost la cea mai recenta productie a lui Poponet (porecla mondena a lui Maticiuc), ca film nu pot sa-i spun – Miami Bici 2? Ciolacu si Grindeanu. E prieten cu Ciolacu, baiatu’ e orientat…

      72
    • Ba da interesanta asta cu parintii si rudele. Inseamna ca eu mare prostalau ca stau in chirie 3 camere cu 2k coco net impreuna cu sotia si bunicamiu ambasador in Singapore si care a tradus lui Mao.

      50
    • Laurentiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România a pompat tot ce înseamna relații si combinații in fii-su’ si aleasa inimii lui, duduia plată si fadă Teodora Maria Diaconu.
      Pentru că numele nu o scotea suficient in evidenta a trecut la Theo Rose, ca e chic sa ai cu ce sa te prezinți la Bravo ai stil si alte cumetrii.

      90
    • @vali: mersi, am înțeles acum ce voiai sa spui. Eu zic ca dac-am ști link-urile respective, mai mult ca sigur le găsim in archive.org, WayBack Machine!

      00
    • da, știu ce zici. erau 2 extrem de explicite și nu le mai găsesc.

  9. Piedone are inteligenta si determinarea unei omizi, miroase verdeata de la distanta si ar face orice ca sa ajunga la ea.

    Comentariu apreciat.390
  10. Ambasador in Egipt? :))
    Exista ceva palpabil in legatura cu asta? Ca eu am niste info cum ca era portar/sofer etc la nu stiu ce uzina din Bucuresti.

    123
  11. > uitând să spună că și-a deschis restaurant în 1990, la 27 de ani,

    Asta e din acelasi film cu baiatul care prin anii 2000 dadea un interviu in care se lauda ca in 90 a adus TEC in romania, si ca fiecare aparat era 2000 de marci sau ceva, si ca a venit el cu 7 aparate din germania, si restul e istorie. Pai bravo boss, cine avea 14k marci in 90 in romania? #noinufacemafacericumtrebuie

    Comentariu apreciat.320
  12. Apropo de podcasturi in general….Vad la tipe ca postarea de citate basite a fost inlocuita cu postarea la stories de fragmente din diverse podcasturi in care diferiti nimeni vorbesc tot felul de aberatii filozofice

    252
  13. Daca vrei sa te amuzi, poti sa te uiti si la podcastul lui Morar cu tipa aia pe care o ridica in slavi, Neagu, aia de a reusit de la operator la o benzinarie sa cumpere 2 fabrici de zahar pe munca ei. Nicio intrebare incomoda pentru ea totusi, gen de unde a avut atat de multi bani sa sufle la niste licitatii fabricile de la jucatori mari.
    Gurile rele ar spune ca participarea la emisiune nu e chiar gratuita.

    231
  14. Piedone e un specimen vomitiv si foarte toxic pentru societate in general

    190
  15. „Piedone e lemn și ieșirile astea nu îi fac deloc bine”
    Nu cred ca il afecteaza, cumva cred ca target ul lui de votanti e altul.

    Adica cei care nu sunt in bula lui stiau de mult ce-i poate pielea, iar cei care il voteza au apreciat mult mai mult mancatul de salam cu muncitorii pe strada.

    150
  16. “dulapurile Maticiuc și Anghel Damian, cu masa portocal, preț promoțional, 1.200 lei”

    Hahahaha, epic!

    70
  17. Singurul Piedone care contează a fost interpretat de Bud Spencer.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube