“Trăim peste posibilități”?

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, cuvântează:

Noi nu vrem să recunoaştem un lucru foarte clar şi anume că începând din 2016 toată populaţia României: bebeluşi, casnice, salariaţi, pensionari, tot ce vreţi dumneavoastră, trăim peste posibilităţi. Pentru că asta înseamnă să te împrumuţi şi să-ţi creşti deficitele. Noi trăim mai bine decât ne putem permite. Şi vedem lucrul ăsta, faptul că datoria externă a ajuns la 160 de miliarde de euro, adică 8.000 euro de bebeluş, bătrân, casnică sau salariat, fără ca de aceşti bani noi să fi făcut capacităţi de producţie din care să putem replăti datoria. Am dat-o pe excursii, pe vile, pe vuitoane, pe maşini de fiţe şi aşa mai departe. Da, deci hai să-i spunem poporului care urlă că este împliat şi că e vai de capul lui şi că a trăit mai rău nu se poate de atât, să-i spunem că în ultimii 8 ani, noi toţi am trăit mult peste posibilităţi.

Vedeți voi, ăsta e motivul pentru care nu avem arme. Fix ăsta. În țările unde cetățenii au arme, declarații din astea nu există. Politicienii și oficialii publici sunt un pic atenți la ce declară, pentru a nu supăra populația. Pentru că nu ai cum să declari așa ceva când știi că există consecințe usturătoare.

La noi nu există. La noi vine un oficial public și scuipă poporul pe obraz, cu nerușinare.

Bun. De ce a crescut datoria externă? Că avem nevoie de bani pentru pensii și salarii.

Bun. De ce avem nevoie de bani? Că nu producem destul, nu sunt destui oameni angajați în câmpul muncii, nu sunt colectate impozitele bine, BNR nu comentează la țepe gen Euroins sau Astra și așa mai departe.

Bun. Cum e asta “trăit peste posibilități”? Oamenii produc în țară o șaibă care se vinde în toată lumea și primesc un salariu de 4.000 lei, în timp ce același muncitor in vest primește 7.500 lei? Și din taxele de pe munca asta au justiție, autostrăzi, educație și sănătate? Dar noi trăim peste posibilități?

Hai că articolul ăsta ajunge la monitorizare la BNR și paote îl vede și Lazea și scoate capul din cifre și se mai uită pe stradă. Avem așa:

  1. colectarea de TVA e pe la cât, 35%? din cauza cui? a mea și a altora care trăiesc peste posibilități?
  2. nu scrie presa, că nah, nu vrei să vină și peste tine, dar constant dosare de evaziune fiscală sunt ținute la sertar, ca să fie bine. știe Lazea de chestia asta?
  3. mașinile de lux de pe șosele, conduse de zecile de bombardieri cu salariu de 2.000 lei în acte, nu sunt oare un semn că ar trebui făcut ceva pe tema asta?
  4. deși un caz extrem, știe Lazea că toate autoritățile de control sunt călare pe antreprenorii fără protecție politică și că o bună parte din creșterea economică ajung în buzunarele lor? cum să crească producția când toți sunt pus pe controale de șpagă?
  5. are Lazea vreo părere despre mărirea aparatului bugetar cu 200.000 oameni în ultimii ani? sau despre plata facturilor la 120 zile?

Din nou, păreri pentru că nu există consecințe. Dacă mâine îl scuipă cineva în ochi, așa cum merită cei ca el, ar fi un pic mai atent când dă vina pe popor pentru impotența aparatului de stat, din care face parte.

ps: știu că se vorbește de mărit taxele, dar nu se va face nimic prea repede, că e an electoral.

2021120590825004

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

108 comentarii

  1. Si bordurile le punem tot ca trăim peste posibilități…

    Comentariu apreciat.1923
    • Prin toate am trait peste posibilitati. Si nu doar noi, ci intreaga lume civilizata. Cand toata lumea se imprumuta…si aici vorbim de toata lumea plecand de la state, firme private, primarii si ajungand la persoane private…e logic si evident ca se traieste peste posibilitatile normale.
      Nu te raporta la tine personal ca nu ai nici un imprumut si iata tu nu traiesti peste puteri. Traiesti indirect peste puteri pt ca esti platit artificial de mult de compania unde esti angajat si care e plina de imprumuturi la banci, traiesti peste puteri pt ca ai tu sau compania la care lucrezi niste clienti care sunt imprumutati la banci si traiesc (adica platesc niste produse sau servicii) peste puterea lor.
      Sistemul maco economic e mai mare decat persoanele noastre private si facem parte din el. In sistemul asta macro economic absolut toti jucatorii traiesc din imprumuturi. Ceea ce cumva a devenit normalitate, dar in fapt e dovada ca traim peste puterile noastre. Nu pot sa fac x…dar iau un imprumut ca sa fac x. „Pentru dezvoltare”. Firmele iau din oficiu imprumuturi „pentru dezvoltare”, dar banii aia se duc inevitabil in consum – adica unii ajung sa traiasca din banii aia imprumutati peste puterile lor reale.
      Aplicam si la state, primarii. Avem ce vedem in jur exclusiv din imprumururi. Daca primariile ar avea doar banii ce vin din impozite, taxe de la populatie (cum ar fi normal)…nu si-ar putea plati nici salariile angajatilor. Pt ca se traieste peste puterile reale economice. De maine nici un oras din tara nu ar mai trebui sa aiba iluminat public, administratie, investitii, salubritate, nimic. Ca nu ne permitem nimic din astea cu banii cu care noi contribuim la stat, chiar daca ni se pare ca am contribui cu niste sume imense. Sumele alea sunt nimic pt statul pe care il avem. Si oricum sunt sume din niste salarii artificial de mari.
      Deci real singura diferenta dintre noi si aia din africa ce traiesc in picioarele goale si se bucura la un pahar cu apa curata sunt imprumuturile. Inventia moderna a tarilor civilizate prin care au tiparit bani cu nemiluita si toate sunt inglodate in niste datorii aberant de mari ce nu vor putea fi platite niciodata. Da, nu suna bine…vai de mine, noi acesti speciali de pe pamant cum sa ne comparam cu africanii aia inapoiati. Pai asta e crudu adevar. Suntem fix la fel sau ar trebui sa fim fix la fel daca am trai dupa capacitatile normale economice.
      Cred ca asta a vrut sa zica nenea ala de la bnr, ca oricat de batuti in cap ar fi…ceva atat de evident e usor de vazut de oricine.

      Indecis. Tu ce zici?4044
    • Pe scurt, atunci când o să vină nota de plată, tot noi fraierii, pulimea, vom face asta.
      Iar dacă nu accepți asta, atunci statul îți trimite acasă băieții cu pulane.

      Comentariu apreciat.303
    • Eu cred ca sunt 2 aspecte diferite si simultane – datoria externa e facuta de politicieni insa in acelasi timp foarte multi oameni cheltuie mai mult decat isi permit si ajung la batranete sa se planga de lipsuri.

      142
  2. Datoria țării s-a dublat în pandemie tot pentru că am trăit peste posibilități.
    Nu că au furat de au stins. Deloc.
    Lazea ăsta n-are și el o soacră? Ca a lui Cherecheș.

    Comentariu apreciat.1774
  3. de fapt romanii au trait fix pe posibilitati. bine, poate mai putin capitolul ala din educatia financiara care zice ceva si de economii, baninpusi deoparte, da’ nici aia nu e chiar asa devteagic cum e prezentat in discursul public.

    deficitul ala sunt fix banii care au fost furati de la autostrazi, scoli sau spitale si care s-au rematerializat in „peste posibilități”-le catorva.

    Comentariu apreciat.1003
    • Boss, eu am un cui in general pe astia cu „banii pusi deoparte” asa ca n-o lua personal, dar stiu istorie si ce s-a intamplat cu carnetele alea de la CEC dupa revolutie…sau cu economiile lu’ strabunica-miu dupa razboi.

      In zona asta de lume tot vine o devalorizare sau o catastrofa la fiecare 20-30 de ani…cam cat iti ia sa strangi din dinti cu gandul ca „traiesti linistit”.

      E ok ideea pe termen scurt sa nu ramai in curul gol dar n-o sa gasesti in toata europa de est oameni care sa se intrebe „stocks or bonds”, ca noi inca mai rulam pe „cocosei ingropati in fundul curtii” si bijuterii cusute in captuseala hainelor.
      Doar ce ma intrebam acu un an jumate cu ce-o expatriez pe consoarta cat timp ma duc sa-mi dau in cap cu Ivan, crede-ma ca nu se bazeaza nimeni pe depozitele de la banca a caror dobanda nu acopera inflatia daca nu sunt in aur elvetian sau ceva….
      Trei generatii de m.e se uita greu.

      Comentariu apreciat.8518
    • noi inca mai rulam pe „cocosei ingropati in fundul curtii” si bijuterii cusute in captuseala hainelor. Sau ceasuri de un 1 milion de euro.

      Comentariu apreciat.344
    • habarnam, e ok, iti inteleg punctul de vedere si chiar sunt de acord cu el intr-o masura destul de ridicata. ce ma zgârie pe mine, nu la tine, ci in general la cei care cred si fac asta, e ca se plang ca traiesc de la salariu la salariu. pai nu asta e ideea? sa cheltui tot acum? de ce te plangi?

      altfel spus ma deranjeaza ipocrizia, oarecum generalizata, „suntem saraci”.

      520
    • @habarnam – daca stii istorie si nu ai invatat nimic din ea nu e bine

      413
  4. Mama lor de bebeluși trăind peste posibilitățile lor

    Comentariu apreciat.1993
  5. Adevărul este că figurile astea sinistre de la banca centrală – că banca națională care să lucreze în folosul națiunii nu mai este de mult timp – ne ceartă și ne fac proști cam o dată la 6 luni : manole, vasilescu, lazea și alți bancheri de carton însă uită de afacerile din curtea proprie : mânănca icre negre și conduc mașini de teren de 100.000 euro din banii proprii… pe de altă parte obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilităţii preţurilor. Ce părere aveți, își face bine treaba?

    Comentariu apreciat.1225
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 4172
    • Iti recomand sa te uiti la zlotul polonez inainte sa lauzi bnr-ul pentru ce face cu leul

      Iar sa vinzi euro din rezerva valutara ca sa tii cursul stabil poate sa o faca orice valutist din bazar.

      Comentariu apreciat.883
    • nici n-a fost o știre acum câteva săptămâni că 20% din rezerva valutară a dispărut.

    • @sitting duck
      Ai jignit valutistii cu vorbele pe care le-ai spus.

      Comentariu apreciat.380
    • sitting duck, n-am zis locul 1, am zis top 10. nu urmaresc exact polonia, dar asta nu exclude ca ei sa fi facut treaba mai buna.

      vali, fac treaba care trebuie facuta cu uneltele care le au la dispoziție. e vreunul dintre noi expert in high finance, bugete nationale si cum s-o mai numi asta? sau doar spargem seminte pe buza santului? eu vad rezultatele… sunt ok. mai mult decat ok.

      am chemat un mester sa-mi faca o casa…. pai asa? cu caramizi puteam si eu….

      Indecis. Tu ce zici?1734
    • @theblack Bai, și eu mai scriu cand sunt beat, dar înainte sa apăs butonul mai citesc o data ce am scris. Ideile poate raman la fel de tampite, dar măcar poate sa citeasca lumea ce am scris.

      Indecis. Tu ce zici?267
    • @thebblack
      Nu-s expertă în *high finance* (și dacă ne uităm în jurul nostru nici ei), dar eu și cetățenii țării ăsteia cam suportăm consecințele deciziilor ăstora.
      Dacă eu iau mâine o decizie care te impactează pe tine, cam ai drept la comentariu.
      Asta cu “spartul semințelor pe șanț” nu prea se potrivește că nu suntem la film.

      Indecis. Tu ce zici?265
    • @thebblack, man ce ai fumat? ce treaba au expertii in high finance cu politica?
      fix aici e rîpa. Pana la urma parerologu ala ce e, expert in high finance sau politician? ca la cum a vorbit indoit suna exact ca aia din urma, vreau sa vad ceva practic si util nu vorbe de duh sau dush

      111
    • „nici n-a fost o știre acum câteva săptămâni că 20% din rezerva valutară a dispărut.”

      Nu inteleg de unde le scoti sau de ce le retii in felul asta.

      La mijlocul paginii e un grafic care porneste din 2005 cu evolutia rezervelor. Ti se pare ca tentinta e de scadere, sau regasesti in graficul ala vreo scadere de 20% pe undeva?
      https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/scadere-substantiala-a-rezervei-valutare-a-bnr-in-octombrie-21367717

      100
    • Loazea in 2013 zicea ca „Romania nu s-a dezvoltat pt ca elitelor nu le-a pasat de saraci”. In 1999 era economist sef la BNR. Care a dat girul devalizarii Bancorex si fuziunii prin absorbtie cu BCR. Voi va dati seama cam cat de nesimtit e asta?

      Am gasit ceva pe net despre el dar mi se pare ciudat (daca e adevarat): cum a ajuns un economist care lucra la Intreprinderea de Ferite Urziceni inainte de 89 sa se specializeze la FMI si sa ajunga economist sef BNR dupa 10 ani???

      81
  6. Are dreptate, gunoaiele ca el traiesc cu mult peste posibilitati. Gunoaie bugetare, gunoaiele pensionare „speciale”, da, traiesc cu mult peste posibilitati. Pulimea plateste trei sferturi din ce castiga ca gunoaiele ca acest gunoi sa traiasca peste posibilitati. FMM de terminat infect, sa te umpli cu pamant in gura „peste posibilitati”!

    Comentariu apreciat.1177
    • Exact, bai unul din ratatii astia de la stat n-ar zice de cei 7 primari, 7 consilii locale, sute de comune care ar trebui desfiintate si comasate. Mii de pensionari speciali, si de sporuri si sporulete la stat.

      Da, astia traiesc cu mult peste posibilitati, daca ar fi dupa contributivitate ar trebui sa-si suga de sub unghii …asa ca e poporul nostru prost ne dau noua sa sugem …si prostii ii voteaza in continuare…

      Comentariu apreciat.551
  7. „Vedeți voi, ăsta e motivul pentru care nu avem arme. Fix ăsta. În țările unde cetățenii au arme, declarații din astea nu există. Politicienii și oficialii publici sunt un pic atenți la ce declară, pentru a nu supăra populația. ”

    Bun, bun.

    O sageata in cap, asta ii trebe. Sa vezi cum ii ies pe nas prostiile.

    Mi-a placut articolul, fain,
    Seara frumoasa,

    Comentariu apreciat.653
    • Normal ca ti-a placut. Articolul e din seria „Lasati votantii AUR sa vina (si) la mine”.

      Prea mult nu am de spus despre articol, ca oricum scriu mult si prost. Scriu doar atat: indemnul pe fata la violenta impotriva unei persoane publice pentru ce a declarat e complet gresit. Si asta se intampla aici. Si nu e facuta la un birt satesc, dupa ce ai luat multe beri la bord. E facuta aici, pe acest blog de larga audienta nationala, ca sa ma exprim in limba de lemn.

      Multi vor spune: „sunt doar niste vorbe spuse atunci cand esti mai incins”. Asa a inceput intodeauna violenta extrema in societate. Cu vorbe. Dupa uciderea primului ministru I.G. Duca pe peronul garii de la Sinaia (1933), un ziarist a adunat declaratiile publice ale opozantilor politici ai lui Duca din ultimele 2-3 saptamani. Erau pline de astfel de mesaje, indemn direct si indirect la violenta. Si nu erau doar ale legionarilor (lucru de inteles, Garda de Fier fusese scoasa in afara legii), erau destule si ale celor din partidele „traditionale”. Asa incepe intotdeauna, cu cuvintele.

      Indecis. Tu ce zici?2919
    • Bă, fără violentă dar dezbrăcați la curul gol și plimbați prin tot Bucureștiul ar merita.
      După care măcar să auzim și noi confesionalele lor, cum ne-au păzit ei de oculta mondială care voia să ne f0tă fără vaselină și apoi să ne facă chiftele pentru reptilieni.

      201
    • @silicon_v – corect, bos, hai să mai votăm încă vreo 30 de ani, că deja jumate de viață s-a dus. încă pe atâta și poate-poate schimbăm ceva. eu mai am 30 de ani răbdare, că pe urmă mor și ayaye, nu mai am cum să schimb ceva. hai totuși să votăm, hai să facem fix același lucru pe care-l facem din 1989 încoace și să ne așteptăm la rezultate diferite. să nu cumva să incităm la zvâcnirea sângelui în pulă, că nu e creștinește. hai, la vot toată lumea, de data asta sigur iese ceva diferit! clasa politică e o mizerie, de la aur la usr, de la psd-pnl la partidul verde și ce alți cocobauri mai există. dar hai să votăm, 100% de data asta e altfel. marșînplm, să ne cace toți în cap. nu-ți cere nimeni să te bagi la violență, dar măcar stai deoparte și fă-te nevăzut.

      10
  8. Imi place cum un imbecil jegos precum domnul Lazea omite sa mentioneze cum noi, astia care am trait „peste posibilitati” ii suportam leafa lui aflata undeva intre 60-100 mii de lei pe luna (estimare conservatoare care nu include sporurile grosolane pe care le incaseaza, si ce pensioara speciala basca o mai avea), leafa care laolalta cu alte lefuri nesimtite reprezinta aproape jumate din deficitul bugetar al tarii.

    Iar ca economist sef ar trebui sa stie, boul pamantului, ca asa functioneaza economia, si ca imprumuturile sunt ceva perfect firesc. Romania, fata de tarile vestice are un grad de indatorare a populatiei mult sub medie. In schimb, statul este indatorat pana peste cap si pare sa vrea sa concureze cu Italia.

    De asemenea, aceste economist a lui peste la tigaie, e interesant cum omite modul grosolan in care se manareste cursul RON-EUR in Romania, chestiune care, ca si cheltuielile bugetare aberante pune foarte multa presiune pe economia reala, economie care in mod sigur ar fi mult mai productiva in absenta betelor in roata infipte de statul roman cot la cot cu banca nationala.

    Un dobitoc.

    Comentariu apreciat.1023
  9. Lazea sa suga pula si sa inghita.
    Un cetatean angajat in privat.

    Comentariu apreciat.1115
  10. aseara am vazut materialul recorder cu cheltuielile aproximative, secretizate ale zborurilor cu avioane private ale presedintelui. Milioane de euro ca sa se opreasca primul gospodar la sibiu sa-si duca rosiile acasa.
    Anul asta a cheltuit in primele 6 luni cat fondurile pentru asistatii social. In timp ce noi platim taxe de 70% (43% darile din salarii + tva-ul ca nu suntem toti firme deductibile). Tocmai ne fura pensiile. Pardon, nationalizeaza.
    Gandind la rece si fara patos, viata mi se parea prea scumpa ca efort pentru ce are de oferit.

    Comentariu apreciat.911
    • Pai ai trimis coite scrisoarea?
      Ti-ai rugat toti cunoscutii sa trimita scrisoarea de la Recorder?
      Altfel stam asa si comentam aka ne dam cu curu de pamant degeaba.
      Cel mai negru cosmar ar fi ca #deceniulpierdut sa acceada in vreo fonctie europeana.
      Trebuie sa fie trimisa scrisoarea aia cu milioanele, similar cum a iesit toata tara in strada contra lui Dragnea
      Daca counter-ul ala de la Recorder va arata > 1-2 milioane, atunci avem o sansa.
      Altfel daca nici asa cand doar trebuie facut un click nu putem … asta e

      209
    • da, coite, sigur scrisorica aia o sa cutremure si bucurestiul si briuselul in moduri nemaipomenite, am semnat

      Ca idee, particip in mod constant la consultarile pe care UE le are cu cetatenii, de exemplu eu am fost unul dintre semnatarii scrisoricii in urma careia politica ‘cartierului de 15 minute’ a ajuns sa fie adoptata la nivel general. Tot ce imi doresc e sa se ajunga si aici in RO cu implementarea vietii, pe ideea ca daca tot nu putem sa traim ca in germania, macar a viena sa miroasa, asa, un pic. Si, da, am satisfactia ca macar un pic a inceput sa semene, spre groaza si oripilarea conspirationistilor care se dau cu curul de pamant ca ‘ii obliga ue sa stea intr-un singur cartier’.

      Indecis. Tu ce zici?1317
  11. Declaratia asta deja e bulangerie maxima. Profit de faptul ca esti citit si poate va citi si boul : pai futu-ti mortii ma-tii, daca fac eu rate sau imi permit sa fac concedii, in mortii ma-tii, nu o fac ca se imprumuta statul. O fac ca lucrez la o companie care se chinuie sa ma plateasca, nu ia din pix banii oamenilor sa ma sustina!

    Auzi boul, traiesc peste…pai traiesc peste ca imi permit in mortii tai si ma concureaza toti latraii din primarii, din pixul si imprumuturile voastre.

    Comentariu apreciat.865
  12. Tva 35 % este vis. Cred ca suntem la 27..

    152
    • In acelasi timp, sub privirea atenta a BNRului, Banca Transilvania declara profit de „doar” 2.3 miliarde lei in 9 luni din 2023, BCR – 1.7 miliarde, iar BRD 1.3 miliarde lei – situatie similara si la ceilalti jucatori din piata, recorduri peste recorduri intr-o perioada de restrangere economica si apel repetat la austeritate.
      Profitul respectiv vine deja dupa toate deducerile si optimizarile fiscale operate, deci baietii efectiv nu au mai putut inventa cum sa mai reduca din profitul impozabil, de a trebuit totusi sa declare peste un miliard de euro (si asta doar de la primii 3 din piata).

      232
  13. Uite aici de unde scot altii bani:
    https://www.biziday.ro/267160-2/

    65
    • Vedem noi daca o sa mearga. La cat au crescut preturile biletelor de avion in utlimii 2 ani, nu ii vad nici pe danezi inghitind galusca asta prea usor.

      161
  14. A mai fost un cetățean, erou între eroii neamului, care a decis că ne-am întins prea mult cu consumul. Chestie pe care o meritau doar el și apropiații. Așa că ne-a prescris tratament de șoc: mers pe jos, că-i sănătos, alimentație rațională, haină în plus iarna, doar se știe că frigul conservă.

    Comentariu apreciat.602
    • și nici nu era trafic așa mare pe vremea aia. se mergea mult cu transportul în comun…

    • Asta daca exista! ca de cele mai multe ori transportul in comun era subdimensionat . La fel si la cartele. Eu nu am prins ca-s nascut in 1986. Sora mea mai mare a prins.

      210
  15. Dupa ce seful de la vremea aia de la ANAF a declarat ca o sa iasa agentii la dat amenzi celor care platesc taxele ca aia au si bani de amenzi… nimic nu ma mai mira.

    Comentariu apreciat.390
  16. Eu as tace din gura daca as fi in functia lui, tinind cont ca are multi angajati analfabeti economic, ca Dāncilă, pe acolo…

    Comentariu apreciat.342
  17. Lazea a fost și este un comunstoid jegos!
    Nu cred că am văzut o opinie normala la cap in ultimii 5 ani de la el.

    Comentariu apreciat.361
  18. Deci muncesc de-mi sar capacele si el imi spune ca traiesc peste posibilitati. Pai sa nu-i pleznesti o bordura din aia luata tot peste posibilitati la ureche sa-i vina mintea la cap?

    Comentariu apreciat.523
  19. Oh! The rich ppl drama!

    Pai, c0ai3 unde erai cand se imprumuta statul cu viteza lumii? Sau cand isi dadeau primarii salariu cat a vrut muschiul lor? Sau cand se fac licitatii cu pretul pe km de autostrada la campie mai mare ca oriunde in lumea civilizata?

    Un fel ce curv4 satului dand lectii de moralitate

    Comentariu apreciat.502
  20. Oare de ce am platit toate taxele pana acum? Ia sa nu mai platesc ca sa nu mai traiesc peste posibilitati.

    Comentariu apreciat.361
    • 45% taxe pe munca. Nu mai bine îmi lasă mie statul banii aia?

      Comentariu apreciat.282
    • Eu sunt de acord cu tine. As renunta la sanatate si contributii sociale.
      As plati doar impozitul pe venit, cu asta sunt de acord si eventual sanatatea.

      Alta chestie, mi-am facut niste simulari sa vad daca as iesi acu la pensie la 65 de ani si aproximand un venit pe care cred ca o sa il iau cam ce pensie as avea.

      Dupa aia am calculat cam cati bani bag la pensie si suma aia am impartit-o la 15(15 ani de pensie) si dupa la 12 sa vad lunar. Si diferenta este de vreo 4000 de lei in defavoarea pensiei pe care ipotetic as primi-o.

      Da stiu, e un calcul nerealist fiindca inflatie samd dar totusi…

      102
    • 45% taxe pe munca + 11% TVA in medie din ce rămâne. Deci vreo 51% taxe in practica.

      122
  21. Sa dea careva de stire ca umbla cu milioanele in cripto, il fac baietii cu covoru fermecat imediat

    121
  22. si seful lui a declarat ca :
    „””
    El a fost întrebat despre reducerea dobânzilor de politică monetară în regiune. Guvernatorul BNR a afirmat că instituţia se uită atât la Banca Centrală Europeană cât şi la băncile din regiune, subliniind că nicio ţară din regiune, care are politici monetare bazate pe flotarea cursului de schimb, nu are problema fiscal – bugetară pe care o are România.
    „””
    sursa: https://www.wall-street.ro/articol/Economie/302456/isarescu-mai-facem-jocuri-dar-nu-ne-jucam-cu-dobanda-de-politica-monetara.html

    daca jurnalistii de la wall-street stiau ce fac, in articol aveam si dobanda de referinta a tarilor din jor plus executia bugetara. Dar am fi stiut apoi cat de mult „am trait peste posibilitati”

    161
  23. Pai BNR nu are nici o treaba cu toate alea mentionate. BNR face politica monetara, toate cele mentionate se refera la politica fiscala/bugetara. Care este in parohie ministerului de finante. Adica a politrucilor. BNR daca si-ar face treaba pana la capat ar dinamita absolut tot ce inseamna politic in Romania, dar cu consecinte grave le termen scurt asulra populatiei: ridicarea protectiei cursului eurron. Lasarea libera a pietei valutare. Jale ar fi. In asta consta puterea BNR, iar politrucii stiu asta.

    Comentariu apreciat.271
  24. În mod real din punctul meu de vedere Lazea are dreptate.
    Problema este că în România există atât de multe facilități, reduceri, scutiri, beneficii etc. de foarte mult timp astfel încât oamenii au ajuns să considere normal și de la sine înțeles să ai reduceri, scutiri, facilități, beneficii etc. – deci practic fiecare om consideră de la sine înțeles ce beneficii are el dar vrea înlăturarea beneficiilor pentru ALȚII.
    Toate aceste reduceri sunt suportate de stat – care trebuie să ia banii ăia din altă parte – adică îi ia din împrumuturi.

    De exemplu
    Toată lumea plătește contribuție la sănătate (CASS). Sunt diferite cote de contribuție, dar în principiu pentru cei salariați contribuția este de 10% din salariul brut.
    Adică dacă ai salariul brut 5.000 lei plătești 500 lei contribuție, dacă ai salariul brut 10.000 lei plătești 1.000 lei contribuție și tot așa.
    Pentru profesii liberale (de ex. avocați) era diferit – adică contribuția lor era plafonată la 720 lei – mai precis dacă aveau un venit brut de 5.000 lei plăteau contribuție de 500 lei, dacă aveau un venit brut de 7.200 lei plăteau 720 lei.
    Dar dacă aveau un venit brut de 10.000 lei plăteau doar 720 lei, dacă aveau un venit brut de 20.000 lei plăteau tot 720 lei – și așa mai departe, ați înțeles ideea.

    Deci dacă un medic și un avocat aveau fiecare un venit brut de 30.000 lei/lună medicul plătea CASS 3.000 lei, iar avocatul doar 720 lei.
    Adică avocatul plătea mai puțin cu 2.280 lei – deci statul acorda o FACILITATE, adică îi permitea să plătească mai puțin cu 2.280 lei, bani pe care statul trebuie să îi recupereze din altă parte.(din câte știu printr-o lege recentă s-a modificat plafonul de CASS și pentru avocați)

    Exemplul 2
    În România este o cutumă nescrisă că, în principiu, poți să parchezi aproape oriunde și nu vei păți nimic – deși este o lege care spune că dacă parchezi în anumite locuri primești amendă, de fapt aproape nimeni nu primește amendă niciodată.
    Ca urmare :
    -statul nu încasează niște bani din amenzi – deci există un deficit
    -oamenii își cumpără mașini pe care în mod normal nu ar avea unde să le parcheze;
    -pentru că în general oamenilor nu le place Dacia ori Ford care sunt produse în România, oamenii își cumpără mașini produse în străinătate, deci practic scot niște bani din România și contribuie la PIB – ul Germaniei, al Spaniei etc.;
    -deci faptul că nu se aplică „la sânge” legea cu amenda pentru parcare interzisă face ca pe de o parte statul să piardă bani direct prin neîncasarea amenzilor iar pe de altă parte face ca bani din țară să ajute economia altor țări prin faptul că se cumpără mașini din străinătate;

    Asta cu cumpăratul din străinătate și cu PIB – ul sunt convins că mulți nu o înțeleg, dar ideea este că fiecare dintre noi din România are de muncă pentru că altcineva cumpără ce facem noi sau are nevoie de serviciile noastre.
    Deci dacă un om produce roșii – cineva cumpără roșiile alea și omul primește bani
    Dacă alt om este medic stomatolog – cineva vine la el să îi repare cariile – adică poate cel care a vândut roșiile
    Dacă alt om este IT – ist – cineva îl angajează să fac un program/site etc. – poate chiar stomatologul care are banii de la cel cu roșiile.
    Și așa mai departe

    De aceea când cheltui X lei în țara ta banii aceia contează mult mai mult decât strict suma de X lei, pentru că acei X lei pot fi rulați la un nr. foarte mare de oameni care cumpără unii de la alții, deci foarte mulți oameni au de treabă, plătesc taxe la stat, cumpără diverse chestii pentru care se plătesc taxe etc.
    Chiar dacă acei X lei se depun la bancă – ei de fapt circulă în continuare, pentru că pe baza lor banca dă împrumuturi altor oameni care mai departe rulează banii.

    În momentul în care cineva de pe lanț scoate acei X lei din circulație – adică de exemplu cumpără o mașină din străinătate, face vacanțe în străinătate etc. atunci circuitul se blochează și statul trebuie să vină prin facilități/reduceri ori să facă împrumuturi etc. să dea alți X lei pentru a face circuitul să meargă mai departe.

    Exemplele ar putea continua, dar nu cred că își au rostul, eu cred că fiecare dintre noi beneficiem într-o formă saul alta de unele facilități.
    Cred că ESTE NORMAL să existe facilități prin care statul să ajute anumite categorii sociale sau anumite ramuri ale economiei, doar că din punctul meu de vedere în România sunt prea multe astfel de facilități, iar unele sunt de atât de mult timp încât au ajuns să fie privite ca normalitate și nu ca facilități – și probabil de aceea nu mai înțelegem mesaje cum este cel al lui Lazea – care până la urmă spune situația reală, așa cum este.

    Indecis. Tu ce zici?4234
    • Și în completare la ce am spus, totalul exporturilor românești, în 2022, a fost de 92 miliarde de euro în timp ce importurile au ajuns la 126 de miliarde de euro.
      126 – 92 = 34 miliarde de euro, adică asta este suma pe care statul a trebuit să o ia din altă parte în 2022 pentru ca lucrurile să funcționeze.
      Deci acei 34 de miliarde de euro sunt bani care au ieșit efectiv din țară, care nu mai sunt și care trebuie produși de undeva pentru ca statul să poate plăti salariile, lumina pe străzi etc.

      Este la fel ca în orice familie – dacă ai salariul 92 de lei – dar vrei să cheltui 126 lei trebuie să te împrumuți de restul până la 126 lei.

      Indecis. Tu ce zici?1730
    • Bravo Mirel!
      Problema esta alta de fapt…
      Cei 126 de lei imprumutati, au fost folositi pentru huzur (nu ptr dezvoltare mijloace de productie/plus valoare), deci sunt bani pierduti in mod real si asa ajungem la criza datoriilor suverane, care stim ca e o poveste nesustenabila, rezolvabila prin explozie/implozie in viitor.

      Comentariu apreciat.396
    • Hai sa-ti mai dau un exemplu de facilitati fiscale:
      1) Sunt angajat si normal, platesc pentru sanatate
      2) Am un PFA si bineinteles ca platesc iar pentru sanatate.
      3) Inchiriez o garsoniera si iau niste dividende de pe bursa. Mai platesc odata sanatate.

      Meanwhile …
      N-am mai fost in sistemul public de sanatate din 2012. Nu concedii medicale, nu nimic.

      Comentariu apreciat.462
    • @Gogu
      Problema la sistemul de sănătate este ca în mod real contribuie doar circa 6 milioane de oameni dar noi în tara suntem 19 milioane.

      O alta problema este ca pe oameni ii doare la basca pentru ca nu exista consecințe.
      De ex. sunt oamenii considera :
      -ca e de la sine înțeles sa „fenteze” statul și sa nu plătească contribuție la sanatate, prin munca fără contract și fără factura sau alte „optimizări ”
      -dar în același timp e de la sine inteles ca dacă ai o problema trebuie sa fii transportat cu elicopterul, medicii la spital sa aștepte și imediat sa între în operație, sa ti se dea cele mai scumpe medicamente etc

      De ex. acum 1-2 ani am văzut o știre cu un cioban care nu știu ce a pățit la o stana din tara. A fost dus cu elicopterul în București, operat de urgenta și totul a fost ok.
      Dacă ar fi sa calculeze cineva probabil costul transportului și intervențiilor depășește suma pe care acel om o va plăti toată viata la CASS.

      Este normal sa se facă toate eforturile pentru a salva viata oamenilor – dar nu este normal sa se prezinte ca și cum totul este de la sine înțeles, ca si cum sunt niște bani în cer care doar așteaptă sa fie cheltuiți.

      În mod real, dacă esti major si ai terminat școala ar trebui sa platesti contribuție la sanatate-care este de fapt ca un fel de asigurare pentru când ești bolnav sau te accidentezi.
      Deci faptul ca ești major, ai terminat școala, nu plătești nimic la sănătate dar totuși dacă îți este rău sau ai un accident vine ambulanta și te duce la spital unde te tratează cineva- este o FACILITATE – doar ca oamenii o vad de la sine înțeleasă.

      De aceea oamenii spun ca nu li se pare normal sa plătească CASS, pentru ca ESTE DE LA SINE ÎNȚELES ca dacă mergi la spital cineva are grija de tine.
      Ca are grija mai repede sau mai încet, mai bine sau mai rău, asta este alta discuție- dar exista un loc unde sa mergi dacă ai probleme medicale.

      Doar ca la finalul zilei cineva trebuie sa plătească medicii, medicamentele și ambulanta.

      Indecis. Tu ce zici?2716
    • Nu asa funcționează deficitul de cont. În niciun caz. Plata cheltuielilor interne nu are absolut nicio legătură cu conversia valutara și achitarea costurilor mărfurilor importate. Ca nu statul plătește importurile. Asta e buna. Statul trebuie sa aibă o rezerva valutara în conturi externe pentru conversie atunci când acele importuri sunt achitate în lei, si BNR trebuie sa dispună de o suma echivalenta într-o alta valuta pt a avea loc tranzacția.

      Doar ca, majoritatea importurilor sunt plătite în euro, companiile făcând conversia în Romania, pentru ca cursul de schimb e puternic manarit, si foarte stabil, si nu are sens sa te complici sa faci schimburi valutare internaționale la rate de schimb mult mai slabe pt leu.

      Asta una la mana.

      Doi și trei. România încasează bani de la UE în cantități industriale, mult peste deficitul de cont. Și nu vorbesc numai de PNRR, ci de toate subvențiile de care România beneficiază pt orice proiecte pe fonduri europene, plus subvențiile din agricultura.

      Apoi e diaspora românească, de cel putin 5-6 milioane de oameni turbo-productivi care trimit bani înapoi în România în cantități industriale, fie familiilor de acasă, fie ca și cumpara imobiliare, sau își plătesc rate pt creditele pe care și le-au făcut înainte sa place sau ca să poată pleca și sa nu doarmă în gara.

      De aia România nu a avut niciodată dificultăți din cauza deficitului de cont. Spre deosebire de sectorul comercial, fluxurile de lichidități sunt dramatic în favoarea României.

      De când a picat răposatul, în Romania, întra mult mai multi bani decât ies.

      262
    • @Ioan C
      Ai o înțelegere extrem de limitata a fenomenului.
      Adică spui tu ca „statul nu plătește importurile” și ca la BNR este o rezerva valutara.

      Asta este adevărat, dar dacă tu, eu și altii cumpărăm doar din străinătate înseamnă că banii noștri pleacă din țară.
      Iar dacă banii pleacă din tara statul nu are de unde sa plătească salarii, lumina pe străzi, medicamente, spitale, sa facă drumuri, sa plătească alocații pt copii etc.
      Ca rezerva aia de la BNR nu este infinita, adică poți lua de acolo, dar la un moment dat se termina.
      Iar când se termina dai faliment ca stat și nu te mai baga nimeni în seama.
      De aceea statul se împrumută și nu cheltuie din rezerva valutara

      Mai spui tu
      „De când a picat răposatul, în Romania, întra mult mai multi bani decât ies.”

      Pai și banii aia care sunt extra an de an unde sunt ?????
      Ca toți spun ca o duc rau.
      Și nu îmi spune ca se fura, ca după logica ta banii aia tot în tara rămân și se cheltuie, adică se merge la restaurant, se fac case etc – adică tot în economie raman.

      712
    • Da, Mirel. Am înțelegere limitată. Dar nici idiot nu sunt sa afirm ca statul intra in incapacitate de plata din cauza deficitului de cont. Las-o in sărăcie, ca macane.

      100
  25. La un moment dat o sa ii mâncam pe bogați.

    Și se mai mira lumea de ce creste AUR.

    Indecis. Tu ce zici?265
  26. statul roman cheltuie peste posibilitatile pe care le are, inclusiv pe salarii

    221
  27. Te oparesti de pomana, statistica asta spune!
    Ea nu te minte, problema e ipocrizia si faptul ca concluziile sunt deranjante punctual, dar statistica este despre medie.

    Problema este ca de la tapica, la opinca… nu e niciodata destul si cineva va avea intotdeauna mai mult decat tine, deci vrem mai mult/mai bine/mai ieftin!

    Si da, pentru ca nimeni nu are curajul sa spuna adevarul deranjant, cand va aparea o corectie naturala, va fi extrem de brutala dpdv economic/politi.
    Vorbim despre „The great Depression”, WW3 si aparitia unor noi miscari socialiste/nationalizari etc.

    Daca ma uit personal, ultimii 2003-2013 vs 2013-2023, as zice ca da, cei din jurul meu o duc mult mai bine.
    Majoaritatea oamenilor de clasa medie (cel putin), care muncesc, isi permit destul de multe, chiar daca adesea pe credit:
    – case
    – electronice/electrocasnice
    – masini din ce in ce mai spalate
    – vacante in strainatate, macar odata/an.
    – haine mai spalate

    Cum ziceam, nu e niciodata destul! Tot timpul vom fi nemultumiti de ceva, dar rational… in medie o ducem excelent, intr-un status-quo care poate imploda extrem de rapid.

    Ex:
    – razboi pe bune – mondial
    – emigratie din Asia, precum popoarele migratoare din cartile de istorie. Pe aia ii va mana foamea/moartea.
    – cursul de schimb LEU-EUR, care este extrem de stabil (si asta costa)
    – o noua pandemie
    – un mare cutremuri, are ar afectat principala avutie statistica a romanilor (imobiliara)

    Ne obisnuim extrem de repede cu binele!
    Va invit sa faceti o calatorie la sud de Dunare, in Bulgaria, sa vedeti cum era in Romania in anii 90+.

    Indecis. Tu ce zici?3713
    • Vreau sa vad si eu ww3 pe care toti il periaza si care nu va veni, ca nu are de ce.
      Oamenii sunt nemultumiti pt ca au crescut inegalitatile cu ajutorul tehnologiei dar avem ceva sanse sa se micsoreze tot cu ajutorul tehnologiei
      Pe mine spre exemplu ma amuza cei care vad dezastrul cu natalitatea pentru ca foarte rapid am putea avea un boom al natalitatii si ma refer in tarile civilizate nu alea de mana a3a unde cresc ca gandacii de bucatarie
      Da baieti, problema de baza a societatii e de fapt una singura, inegalitatea, e un fel de puls al civilizatiei

      84
    • In Bulgaria nu se parchează aiurea pe trotuare, este o țară mai civilizată, faptul că nu epatează cu bling bling si mașini scumpe nu înseamnă că sunt rupți in fund, ci au mentalitate mai modestă, nu de cocalari ca românii

      106
    • Nicidecum, e doar impresia ta.
      Sunt mult mai inapoiati ca noi si mai rupti in posterior.
      Crezi ca lor le place sa fie saraci si sa aiba masini care la noi sunt ma REMAT?
      Crezi ca sunt pasionati de modestie? Sunt doar extrem de saraci si polarizarea e mult mai mare la ei dpdv al veiturilor, adica clasa medie nu exista deloc.

      Peste toate astea, tara e depopulata.
      Sofia e un fel de Brasov.

      74
  28. Sa ne uitam la Balegaria, tara vecina si saraca unde mai mergem in concediu sau in drum spre grecia. Sunt saraci ,nu? Au masini vechi, mai putine, drumuri proaste. De ce sunt aparent mai saraci si noi aparent mai bogati? Datoria lor externa este 20mld, a noastra 160mld. Diferenta o vezi in tesle, toale, botox, imobiliare etc. Noi traim ca greierele vara, inca nu a venit iarna sa platim datoria + dobanda.
    Bg exporta de 40mld, importa 46mld. La noi deficitul este vreo 30mld.

    Comentariu apreciat.338
    • Mai mult, Bulgaria adopta moneda Euro, Romania are doar un vis umed in acest sens.

      Comentariu apreciat.303
    • NOU
      #80

      deși lucrez de peste 10 ani cu ei, ieri am aflat și io că facturile le emit direct din sistemul anaf-ului (sau cum s-o mai numi fiscu’ la bulgari…);
      și tot ieri am văzut așa, pe drumul spre veliko tîrnovo (nu e miștocăreală): 4 S-uri, în coloană, cu nr NRD, iar la 10 minute distanță ceva land rover cu nr ASF…?! capisci?

      192
    • @AdrianT
      Pai ai nostri nu au nici un interes sa adere, nici guvernul nici cartelurile bancare, ca nu te mai pot fura la conversia euro-leu si la comisioane.

      161
  29. Hai ba ca nu e nasol, e garantat dreptul de a iesi la pensie „Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, spune că vârsta de pensionare la 65 de ani, prevăzută în mod egal pentru femei şi bărbaţi în noua lege a pensiilor, este garantată atât timp cât nu creşte speranţa de viaţă în România. Dacă acest parametru se duce în sus, ca în alte state europene, atunci şi vârsta de pensionare va creşte.”

    174
  30. Un articol fix despre asta aici.

    Suedezul zice ca am intrat statistic in randum tarilor bogate.
    Oficial, ne merge bine!

    65
    • Practic, omul ne compară literalmente cu cele mai nasoale dictaturi din Africa și Asia de Est. Păi no bine, dacă ăsta e standardul atunci, da, suntem super bogați. Ce bine de noi că nu trebuie să strecurăm fecale din apă înainte de a o fierbe la foc deschis afară.

      Doar că vreun sfert dintre români NU au acces la apă curentă, apă caldă și canalizare deci pică și argumentul ăsta. Unde mai pui că statisticile sunt fals mai mari și datorită infrastructurii care există doar pe hârtie. În destule foste „orașe” comuniste, prin țevile alea circulă mai des gândaci & șoareci decât apă.

      162
    • România, ca și Polonia, este o țară care va rămâne blocată poate decenii bune de acum încolo in ce se numeste „middle income trap”. Nu este o țară bogată și nici nu are cum sa devină una.

      123
  31. Atata discutie inutila ca sa platim cash sau card, noi vrem sa platim pe caiet !

    Comentariu apreciat.400
  32. Cred ca se referea la angajații de la stat. Inclusiv la el.

    201
    • Ia uite o chestie. Raspunde-ti singur la niste intrebari de genul: Ce fel de masina ai? Unde iti faci concediile? Ce fel de electronice si electrocasnice ai in casa? Unde e produsa mancarea pe care o cumperi? Dar hainele, ceasurile, telefoanele mobile,benzina, etc?

      Daca produsele si serviciile astea vin din afara tarii, afla ca pe toate astea le-ai cumparat platind cu 20% mai putin decat pretul lor real, dat de economie de piata. Pentru ca avem un curs leu-euro stabil de 5 ani de zile, care nu reflecat in niciun caz situatia de piata. Cum a fost posibil acest miracol, in conditiile in care avem un deficit de cont curent urias si e nevoie an de an de 30 de miliarde de euro pentru a acoperi diferenta dintre exporturi si importuri? E simplu: BNR cheltuie ca nebuna din rezerva strategica pentru a tine cursul stabil. Ca sa nu se prabuseasca complet economia Romaniei, o economie puternic euroizata.

      Si inca ceva, ca vad ca nimeni nu se simte cu musca pe caciula pe aici. Nu te poti rupe de societatea in care traiesti, chiar daca nu crezi ca te-ai izolat in bula perfecta. Daca mare parte din societate e in rahat, te va ajunge si pe tine. Daca mare parte din societate ia decizii proaste, si pe tine te vor afecta. Si va fi, mai mult sau mai putin, si vina ta. Nu te poti extrage. Mai concret: faptul ca PSD-ul face praf finantele publice si distruge repetat echilibrele macroeconomice ale tarii de 30 de ani incoace e si vina ta. Si a mea, sa fie clar. Suna nasol, nu? Dar cam asa e.

      1811
    • Poi si de ce BNR nu trage atunci sa trecem si noi odata la euro? te-ai intrebat si asta?

      10
  33. oamenii astia de bine doar vor sa tina in frau capitalismul salbatic

    81
  34. Fii-mea are 5 luni si m-a rugat sa va spun ca isi cere scuze ca din cauza consumului ei ridicat de Aptamil se duce tara de rapa

    Comentariu apreciat.352
  35. Prin trait peste posibilitati Lazea se refera la statul roman, nu la cetatean in postura de angajat.
    Dupa cum spune, statul roman a facut imrprumuturi la nivelul de 8000 euro de persoana si a risipit banii, in loc sa-i investeasca in ceva care sa genereze venituri: „Noi trăim mai bine decât ne putem permite. Şi vedem lucrul ăsta, faptul că datoria externă a ajuns la 160 de miliarde de euro, adică 8.000 euro de bebeluş, bătrân, casnică sau salariat, fără ca de aceşti bani noi să fi făcut capacităţi de producţie din care să putem replăti datoria.”

    134
    • Si cine. &^%&%^ ma-sii, e statul asta roman? O gasca de extraterestrii picati peste biata tarisoara? E o orgnizatie din care fac parte direct ceva mai mult de un milion de romani. Sefii organizataiei sunt alesi de noi, alegeri dupa alegeri. Daca sefii astia sunt de mare rahat si au tocat aiurea 160 de miliarde de euro, e din vina ca noi i-am votat si ca nu am putut, ca societate, sa generam o alta clasa politica in aproape 35 de ani. Desi, citind pe aici, vad ca suntem minin 20 de milioane de romani cinstiti, muncitori, chibzuiti cu banii, gata sa se implice in bunul mers al societatii. Paine lui Dumnezeu, nu alta. De neinteles de ce nu avem o clasa politic ca in Suedia, in conditiile astea.

      166
    • Șefii organizației sunt aleși de noi, doar că toți provin din aceeași bază de candidați. Este dificil și costisitor să intri în politică dincolo de nivelul împărțirii de pliante și strâns de semnături. Ori partea grea nu este să găsești o soluție. Un plan economic îți face și ChatGPT. Problema stă în aplicarea acelui plan. Pentru că România e divizată în fiefuri; unde fie ai spate politic, fie nu faci nimic pentru că n-ascultă nimeni de tine.

      71
    • Nu din vina mea ne-au adus „alesii” in situatia proasta in care ne aflam. Nici unul din cei pe care i-am votat nu a spus in discursul premergator alegerilor sau in programul de guvernare ca nu va face nimic si doar se va imprumuta si va toca toti banii pe lucruri care nu aduc nici un fel de plusvaloare.
      Problema e ca nu exista nici un mecanism prin care sa-i sanctionezi pe „alesi” imediat cum calca pe bec. Treaba ca nu-i mai votam data viitoare inseamna sa lasam inca 4 ani la butoane niste hoti si nepregatiti. Nici macar pe un presedinte de scara de bloc nu-l lasi 4 ani daca se dovedeste ca e dobitoc, il schimbi imediat. Si asta poate face mult mai putin rau decat un primar, parlamentar sau prim ministru incompetent.
      Revenind la alegeri nici macar nu poti alege pe cine crezi tu ca e bun, ai de ales o lista propusa de niste partide in general corupte.
      Se feresc ca dracul de tamaie de alegerile primarilor in 2 tururi, ca nu ar mai controla ei cine iese primar.

      151
    • it dă rici

      51
  36. In Romania, statul roman este in fapt o casta de indivizi care si-au acordat privilegii cu nemiluita si care si-au facut legi care ii protejeaza.
    In Romania traim o anomalie, in loc ca statul sa fie in slujba cetatenilor s-a ajuns ca cetateanul sa fie in slujba statului.

    141
  37. Toate institutiile statului au fost deturnate de la scoupul lor de a fi in slujba ceteanului si au devenit institutii de forta contra cetatenilor.
    S-a ajuns ca parlamentul, im loc sa fie o expresie e democratiei, sa fie o adunatura de indivizi fara scrupule, fara pregatire, fara viziune, manati doar de interese personale meschine si care iau doar decizii care ii favorizeaza pe ei si pe acolitii lor.
    Justitia, institutiile de forta, avocatul poporului samd sunt toate subordanate acestor interese meschine. Tocmai de aceea li s-au acordat si nu li se reduc privilegiile uriase referitoare la venituri, pensii si varsta de pensionare. Ca sa fie supusi. Daca sunt cuminti li se arata zaharelul, daca misca in front su santajati ca isi pierd toate privilegiile.

    151
  38. Pai asta cu traiul peste posibilități e simpla. Piețele așa cum erau ele în anii 90, nu prea mai există. Piețarii vând în mare parte marfă de import, cumpărată en-gross, la 90-95% din prețul de supermarket.
    În supermarket prețurile sunt între 90-105% comparate cu cele din vestul Europei. Salariile românești pe de altă parte sunt în medie la jumătate față de cele din vest.

    Chiria și utilitățile sunt mai ieftine la noi dar consumă cam aceeași proporție din salariu, cam 45-50%. Deci banii pentru consum sunt mai puțini decât în vest dar prețurile sunt cam aceleași ca în vest. Să trăim „în posibilități” ar însemna, pentru mulți români, revenirea la situația din anii 1990-2000, cu tot cu scăderea economiei aferentă situației.

    Băieții deștepți nu realizează ceva: clienții pe care i-ar vrea ei de fapt nu consumă produsele lor.

    Sunt ca tipele alea care au avut 3 logodnici, de care s-au despărțit, fiindcă tot timpul era ceva mai bun la orizont. Iar la 40+ ani scriu articole cu tema „unde-s toți bărbații adevărați care caută o doamnă adevărată ?”.

    216
  39. nici eu nu-s vreun geniu financiar, dar stiu ca Romania de cativa ani buni are crestere economica. Retin ca a fost si de doua cifre intr-un an. Lucrurile sunt foarte simple dpmdv: pastele ma-si, dupa +10 ani de crestere economica constanta, romania e in cap, investitii de sute de miliarde in anii astia, o groaza de bani pompati aici, o groaza de capital in piata, si noi suntem in situatia de a mari taxele?! e atat de simplu. Nu cred ca e nevoie de absolut nicio explicatie a vreunui guru financiar sau finantist de top. Raspunsul e la fel de evident ca soarele de pe cer. Furt si incompetenta!

    201
    • Cine investește în ceva doar ca să piardă bani!?!

      Tu nu te auzi.

      36
    • e si furt, si incompetenta, si mai ales o groapa uriasa de astupat.

      asta a facut comunismul ala mult laudat in romania…. o groapa pe care 10 ani de crestere economica cu doua cifre nu au reusit sa o astupe, ba chiar sa fie greu de vazut/simtit de oamenii de rând.

      si partea trista e ca probabil ne mai trebuie minim inca 10 ani de crestere la fel ca sa se vada ceva…

      dar evident ca mainile intinse spun povesti in timp ce aia care striga ca imparatul e gol sunt luati la suturi….

      20
  40. Mai e mult pana ajunge cutitul la os…..

    25
  41. Ce mizerie de om. Sa-i spuna cineva boului de la BNR ca statul traieste peste posibilitati. Eu daca nu imi permit ceva, nu cumpar. Iar daca imprumut ceva, trebuie sa platesc inapoi altfel raman fara ce am cumparat si nu imi mai permit nimic.

    Nu oamenii de rand traiesc peste posibilitati, nu majoritatea in orice caz. Leprele inutile care fac promisiuni electorale si dau mariri salariale bugetarilor si sporuri din pix traiesc peste posibilitati. Peste posibilitatile noastre. Ca noi trebuie sa muncim si pentru noi si pentru ei.

    71
  42. Nu, nu. A zis foarte bine si asta tine de responsabilitatea noastra si de implicarea noastra in societate.

    E usor sa spunem doar ca „altii sunt de vina” cand de fapt noi ii votam ca reprezentanti ca sa faca fix asta. De fapt, sa conduca un aparat masiv cu sute de mii de oameni care sa faca fix asta.

    E greu in postura omului sa arate cu degetul doar spre conducatori dar, pana la urma, are dreptate. Datoria e a noastra, a fiecarui bebelus, batran sau om intre..

    Doar vazand lucrurile in felul asta avem vreodata vreo sansa sa scapam de coruptia ce ne inunta, de populisme, de economia ciclica… Nu e suficient doar sa ne gandim ca-i platim pe politistii aia grasi din banii nostri. Noi suntem cei in numele carora se semneaza o marire de pensie care nu poate fi sustinuta, noi suntem cei in numele carora s-au semnat puneri de borduri noi peste cele vechi, noi suntem cei in numele carora s-au semnat programe de furt de 50 de miliarde de lei.

    Iei 4000 de lei in mana dar esti dator cu 8000 de euro (datorie de stat). Ahh, si tu te mai gandesti daca-i votezi pe imbecilii ce te-au adus in situatia asta? Ba chiar si sustii fraudele economice, ca de la stat oricum fura toata lumea!? Pai mnah, ai trait peste posibilitati..

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile