Tineretul de azi si crimele din comunism

Aud din ce în ce mai multă lume (şi chiar şi cei de 26-30 şi ceva de ani) plângându-se şi lamentându-se: „of, tineretul de azi”,” nu mai citesc”, „nu mai învaţă”, „ăştia ne vor plăti nouă pensia?(preferata mea)”, „l-ai văzut pe idiotul ăla pe YouTube”, „Doamne, ce cretini!”, „păi generaţia noastră”, păi bla bla bla bla…

 

1. Crimele din comunism

Din ce am aflat de la cei mai mari ca mine (scuze, aveam 6 ani la revoluţie), pe vremea lui Ceauşescu, marea parte a popendulaţiei nu auzea nimic despre crime, furturi, violuri, etc.

Nu că nu se întâmplau asemenea fapte reprobabile, cu siguranţă existau tot felul de degeneraţi şi de cretini şi pe vremea aia. Dar nu li se făcea publicitate, nu scriau în ziare, şi cu siguranţă nu se vedeau la televizor. Dar existau, acolo, în România profundă.

 

2. Tineretul de azi

Bon, eu unul vin dintr-un oraş mititel, unde avem un liceu bun, un liceu mediu şi trei licee proaste. Copiii care merg la liceul bun sunt copii buni chiar şi în anul de graţie 2011, cei de la cel mediu sunt copii medii spre buni, iar la restul, praf şi pulbere. Aşa a fost şi în 1990, şi în 2000, şi în 2010.

Credeţi că nu existau cretini şi descreieraţi printre adolescenţi în 1990? Sau în 2000? Singura mare diferenţă este că acum îi vedeţi. Pe YouTube, pe Hi5, pe Cocălari.com. Că sunt vocali şi că sunt promovaţi. Şi că acum au mai mulţi bani şi nişte resurse suplimentare… dar în rest, acelaşi nivel de obtuzitate, de nepăsare, de nesimţire.

Să fim serioşi, nu sunt mai varză decât ce era varză şi în trecut. Doar mai la vedere.

Nu se schimbă nimic în esenţă. Nu vi se pare ciudat că atunci când eram noi în liceu eram comparaţi cu cei dinainte, care erau mereu „mai”? Şi că ce vine după noi este comparat cu noi? Şi ghiciţi, pun pariu pe ce vreţi voi că peste 10 ani elevii de atunci vor fi comparaţi cu cei de acum, si profesorii vor spune iar „ehe, cum erau elevii odată”….

 

3.  Ce mai învaţă ăştia?

A fost haos la bacul 2011. Ei, în dicuţiile de atunci, ţin minte de un puşti care scandalizase lumea pentru că a spus că ce rost are să înveţe pe de rost daca totul e pe internet. Şi să te ţii păreri şi opinii, şi mândră înfierare proletară.

Poate că mă duc cam departe, dar Einstein a fost întrebat în cadrul unei conferinţe despre nu-mai-ştiu-exact-ce-formulă şi nu a ştiut-o. Toţi erau contrariaţi – cum se poate ca unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii să nu ştie formula respectivă? Ei, el le-a răspuns aşa: ce rost are să-mi încarc memoria cu ceva care se găseşte în orice bibliotecă?

Poate ar trebui să regândim un pic sistemul de învăţământ…

 

Şi calmaţi-vă. Şi noi i-am speriat pe alţii.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

3 comentarii

  1. Sa stii ca m-am gandit si eu de multe ori la chestia asta. Eu nu-i condamn pe tinerii din ziua de azi, sunt si ei pur si simplu o generatie cu plusurile si cu minusurile ei.
    Daca stam sa judecam drept si pe vremea noastra mai fumau copiii prin toaletele liceelor, poate ajungeau chiar si la sex prin aceleasi toalete si probabil, daca ar fi avut de unde sa-si procure jointul, s-ar fi drogat unii dintre ei exact in aceleasi locuri pe unde o fac si tinerii de azi.
    Asta nu inseamna ca trebuie sa ne culcam pe o ureche si sa nu le aratam zi de zi unde pot duce faptele lor iresponsabile. Daca ne vor asculta sau nu, depinde de ei.

    00
  2. Ditto.

    Mi se pare ca pe placutele cu codul lui Hammurabi scrie mare si in clar – …iar generatia aceasta va aduce cu sine sfarsitul lumii… (sau ceva in acest spirit :) ) Si de atunci, tot asteptam :)

  3. se uita ca exista un control mai strict al popendulatiei, deci ‘defazarile’ de care spui se reduceau cu mult. militia avea puteri sporite iar drepturile cetateanului nu existau (cind intrau sa ‘rezolve’ o problema, o rezolvau brutal si fara ‘cintec’, in mare ‘mafia’ fiind intetinuta si controlata de ei, neacceptind ‘externi’), ‘integrarea’ in societate se realiza abrupt (facultatea fiind una dintre modalitatile de scapare, de aici examene mai grele pt diferentiere si triere) iar paturile sociale se distantau una de alta.

    modul de „a invata” – accent mare pe cunostinte generale in liceu, accent puternic teoretic la nivelurile superioare. in liceu exista posib de triere (nu mai exista acum in functie de notele anuale), pina in primul an de facultate la liceu, dadeai trei trepte, examene majore (daca le picai, te minca liceul profesional, fara posib de a intra intr-o facultate, fiind trims direct la fabrica) precum si exmaneul de intrare in facultate. exista oprobiul public, conceptul de rusine ca ai picat un examen.

    acum spune-mi diferenta dinte modul de a invata al unui copil de azi si al unuia „din trecut”.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile