„Țara asta nu se va schimba niciodată”

Tot văd duda asta plimbată și răsplimbată și mă calcă un pic pe nervi. Nu intrăm acum în discuții stupide despre naționalism, patriotism și alte teme idioate, dar vreau să vă las aici un mic citat și-un link către o postare de-ale lui Sorin Cucerai și care poate o să explice un pic de ce, în ciuda progreselor extrem de mari făcute de România în ultimii 20 ani, românii se plâng că e tot mai rău.

Odată cu reducerea (substanțială a) ratei de sărăcie, sărăcia devine din ce în ce mai intolerabilă. Poate părea paradoxal, dar e perfect normal

Hai să ne uităm un pic la, să zicem, 2007 față de România de acum:

• centrul vechi din București. Sau Calea Victoriei
• Clujul, Oradea, Sibiul, Brașovul, hai Iașiul
• salariile, prețurile
• economia, PIB-ul etc.
• telefonul pe care-l ai în buzunar, laptopul de pe care citești blogul ăsta
• city break-urile din ultimii patru ani față de concediile la Costinești de atunci
• mașina din parcare
• cât de ușor/greu e să-ți deschizi o firmă
• accesul ușor/greu la autorități, plata taxelor și impozitelor, coada la pașapoarte

Astea sunt câteva, așa, care-mi vin rapid în minte. Știu că pentru cineva care locuiește în România pare că situația e tot mai nasoală, dar realitatea e fix pe dos. Și o dovedesc cifrele, dați click pe link-ul de sus. Sigur, nu totul e perfect, nu merg pe stradă câini cu covrigi în coadă, dar nu e rău deloc.

Dacă vreți un exemplu despre cât de repede poate fi schimbată o țară, uitați-vă la cât de des vă mai calcă, azi, ANAF-ul și restul instituțiilor de control. Mai exact, câte abuzuri se mai fac? Câte șpăgi se mai cer? Acum zece ani, era de neconceput să-ți vină un control și să nu dai șpagă.

A fost nevoie de șase ani ca să civilizezi o întreagă armată de birocrați. Sigur, mai vin unii, mai cer sau mai bat apropouri ca să nu-ți iei o amendă, dar a durat doar șase ani de DNA ca să se schimbe obiceiurile, ca România să se transforme dintr-o țară cu apucături de Rusia într-una cu un comportament mai de Italia, așa. Doar șase ani. E mult? E puțin?

Poate ai spune că e mult, dar schimbarea a fost sistemică, deci e foarte puțin. Nu doar la o instituție de la Ciorogârla, ci în întreaga țară, în toată administrația. Sigur, se mai scapă niște șpăgi, mai sunt unii viteji, alții mai tupeiști, dar per total, suntem bine. Doar șase ani, de când a început Kovesi să dea cu mătura și până a omorât Dragnea DNA-ul. Efectele se văd în continuare, chiar dacă departamentul ăla e în moarte clinică.

Cum facem să schimbăm percepția asta că merge din rău în mai rău? Cu chestii minore. În general, estetice. Speli străzile, tragi linii, elimini mașinile parcate pe prima bandă și pe trotuare, plantezi copaci – fie ei și boscheți înfipți într-un băț, ca ăia de pe Calea Victoriei, că nu prea par copaci -, dai o vopsea albă pe blocuri, menții curățenia.

Asta s-a făcut la Oradea, tot cam așa s-a făcut și pe la Cluj. N-o să fie perfect, sigur, nici apă caldă, dar e atât de simplu să crești instant gradul de fericire al populației cu 50%. Din momentul ăla, dispar 80% din motivele de depresie. Contează și estetica. Și cresc și standardele. La fel ca în cazul corupției din instituțiile publice. Anul viitor, nu mai tolerezi gunoiul dacă anul ăsta ai trăit în curățenie. La fel cum ceea ce părea imposibil de schimbat în 2007, pregătirea șpăgilor pentru controale, azi e aproape de neimaginat.

Revin la citatul din Sorin. Suntem tot mai nemulțumiți din cauză că ne-au crescut standardele și nu mai tolerăm ceea ce până ieri, alaltăieri, consideram imposibil de schimbat. Dar ăsta nu e semn că lucrurile nu se schimbă în țară ori că țara se scufundă, că e tot mai rău, ci dimpotrivă, e semn că progresează și că vrem să fie tot mai bine, că nu mai acceptăm mizeria. Și ăsta e un lucru bun.