Tot streamul meu e plin de acvitiști

În ultimele 3 zile am parte de toate informațiile despre CG11 pe care le știam, distribuite de la oameni pe care îi urmăresc. Oameni care, înainte de alegeri, nu prea se oboseau cu scheme din astea. Aveau treabă.

Prietena mea Delia a pus un story la 7pm cu votul. Toți, influenceri sau nu, sunt acum activiști, că și-au dat seama că…glumesc, nu și-au dat seama de nimic, merg cu valul un pic, până în turul doi, și apoi uită complet vreme de 4 ani despre asta.

Mi-a reproșat cineva ieri că astă mă strică, că le bat obrazul. A zis că „tonul ăsta superior” e neplăcut. Da, știu. Dar toți cei care știam cine e omul ăsta ne simțim la fel. Toți ăștia care azi dau share la tot despre CG11 nu aveau timp atunci să o facă. Normal că îți vine să îi bați cu funia udă. Hai, donați 2 ruble pe patreon, că activismul ăsta nu ține, noroc că mă aveți pe mine să vă țin la curent cu toate prostiile.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. De ce se îmbracă ‘tinereste’, doamna de vârsta a doua din poză ?

    Comentariu apreciat.7526
    • Delia a venit cu masina la vot, desi e probabil aproape scoala. Si-a tras geaca pe ea ca sa nu ingheze cei 30 m d ela masina la scoala.

      Comentariu apreciat.499
    • @cristian

      E posibil să fi votat în Londra unde a avut concert luni seară…

      222
    • Care e ideea ta cînd ai exprimat „tinerește”? Ești vreun moș-babă din secolul trecut?Coțcăreli ude.

      1316
    • nu si-a luat vesta, sau ce?

      61
    • Intrebarea mai buna este cum a facut poza in sectia de votare doamna din imagine?
      Ca este oarecum ilegal sa faci asta.

      87
    • @Andrei: ilegal e sa faci poza buletinului de vot. Sa te pozezi in timp ce pui buletinul de vot in urna e legal, din ce stiu. Si eu cred ca e un lucru pozitiv, indeamna lumea la vot.

      60
    • @andreig, in sectie e ok. ca toti politicienii cheama echipa sa le faca poze cand baga votu-n urna. in cabina sau cu votul n-ai voie.

      20
    • Nici eu nu înțeleg treaba asta cu de ce se îmbracă o doamnă nustiucum. Pe tine când te-a întrebat cineva că de ce te-ai îmbrăcat cum te-ai îmbrăcat? Si dacă ai pățit, ce le-ai răspuns? Fiecare se îmbracă cum consideră, cu ce te afectează pe tine hainele doamnei si ce înseamnă „tinerește”, mamaie?

      53
  2. Care e faza cu baiatul elf din poză?

    Comentariu apreciat.568
  3. Deci, despre Georgescu parerea mea initiala ramane, e imposibil ca toti sa-l fi ratat pe Georgescu asta intr-un asemenea hal. Nu tu sondaje, nu tu exit-poll, nu a intrat in Europarlament cu 300k de voturi sau nu a intrat in Parlament cu 5%. A intrat in turul 2 pe primul loc la distanta confortabila!? Pe voturi numarate relativ corect. Da-o-n pizda ma-sii.

    Asta in conditiile in care jumate din oameni nici nu stia cine e. In conditiile in care masinaria de vot PSD/PNL e extrem de greu de batut si s-a vazut la locale. Pai, in Arad, de exemplu, toti cei care m-au surprins spunandu-mi ca au votat cu el au votat ca mine la locale. Si tot a castigat Bibart atunci desi social au parut a fi multi ce nu-l mai vor pe Bibart, si acum e Georgescu pe primul loc?? Simplul adevar e ca e greu sa strangi atatea voturi, e greu rau de tot fara sa fie vizibila posibilitatea asta in societate (e.g. Iohannis in 2014). E extrem de greu sa bati masinariile de vot PSD/PNL.

    Ahh, si in conditiile in care are voturi din catune unde aia n-au TikTok, FB si se bucura daca prin semnal la telefon. E absurd.

    Parerea mea e ar trebui acum sa ne revizuim atitudinea. Teoretic omul o sa-si deschida gura in astea 2 saptamani si doar pierde din voturi. Sa nu mai vorbim ca masinaria ce l-a sustinut e aproape sigur interna si nu o sa o mai faca.

    DAR, urmeaza parlamentarele si ar fi bine sa ne agitam cat mai mult pe un mesaj de genul „USR pentru Bolojan” ca sa fie clar in ce directie am vrea sa mearga tara (cel putin o parte a populatiei banuiesc ca am vrea asta).

    Iar orice „influencer” care acum isi aminteste ca sunt alegeri e bine venit oricat de tacut sau dobitoc e in rest. Pana la urma e in pozitia aia fiindca sunt o gramada de oameni ce „gandesc independent” ce-i urmaresc si prin repetitie ajung sa fie de acord cu orice le spun influencerii.

    44
  4. Mie mi-ar plăcea ca toți oamenii care sunt activiști zilele astea să acționeze și în spiritul valorilor pe care le apără. Da, big picture e important, dar să fii mai puțin măgar în viața de zi cu zi e tot la fel de important.

    Comentariu apreciat.400
    • Sa fim seriosi. Influecerilor, dar si antreprenorilor si managerilor de pe Linkedin care fac activism zilele astea le e frica ca vine legionarul asta si le confisca averile.
      Sper sa ma insel, dar dupa ce iese Lasconi presedinte, iar se vor culca pe o ureche si vor reveni la business as usual, uitand ca votantii AUR si SOS nu pleaca nicaieri, doar vor trece la noi nivele de frustrare. Apoi iar o sa le tremure chilotii la urmatoarele alegeri prezidentiale.

      Comentariu apreciat.311
    • Desigur, ca toti ne dorim o noua nationalizare.
      Ultima a fost de mare succes.

      110
    • @MarcelD: Sa se limitezez profitul la lapte, am zis..

      Nu am putut sa ma abtin.

      00
  5. Se va mobiliza lumea si va iesi la vot frumos si elegant in turul 2.

    154
    • da, lumea o sa se mobilizeze.
      Dar uitam ca matematica nu-i de partea noastra din pacate.
      (CG11% + Simion%+ PSD% > USR%)
      Dintr-o data clasa muncitoare se vede reprezentata de cineva care vorbeste pe limba lor. (ca nu transmite informatie, ii alta discutie)

      11
    • Să iasă Lasconi, sa bifam și asta cu femeie președinte…poate ne dăm seama că nu asta era problema …ci că , cam suntem lepre…

      242
  6. Nu ma prind, sunt mai prost dar îmi poate explica si mie cineva de ce folosiți CG11 cand scrieți de Georgescu? Ce înseamnă acel „11”?

    76
  7. De văzut dacă stimabilii de la ccr se pregătesc să anuleze alegerile la sesizarea unor cetățeni de bine.

    11
  8. Dragilor, Georgescu e fenta. Ochii pe parlamentare, daca PSD+PNL au mai mult de 50%, Ciolacu ramane prim-ministru, in coalitie cu PNL. Urmariti cu atentie de spune Bolojan, nu spune ca va renunta la alianta cu PSD.
    Atributul presedintelui e sa numeasca prim-ministru, daca postul e vacant. Daca cineva e deja prim-ministru, doar parlamentul il poate da jos.
    PSD si PNL fac o treaba admirabila prin a deturna atentia de la acest detaliu esential. Scenariul e clar, oricare dintre cei doi candidati iese presedinte, nu va putea numi prim-ministru cata vreme cineva e DEJA prim-ministru. De aceea Ciolacu nu si-a dat demisia din postul de prim-ministru, de aceeas PNL e la guvernare inca.

    Indecis. Tu ce zici?2336
    • In momentul in care sunt validate alegerile parlamentare, mandatul guvernului inceteaza automat. Deci noul presedinte nu numai ca va putea, ci va fi chiar obligat sa numeasca un prim-ministru.

      Comentariu apreciat.341
    • „daca PSD+PNL au mai mult de 50%” așa cum zici tu atunci președintele numește un NOU prim-ministru, nu rămîne vechiul ministru.Ah, că e posibil să așa cum zici tu și Ciolacu/Bolojan să fie numit prim-ministru de noul președinte, e altă ciorbă.
      Problema este că la parlamentare e posibil ca suveraniștii să aibă spre 40% din voturi, ceilalți să nu cadă de acord să facă o alianță.
      Altfel, mi se pare că bați cîmpii.

      111
    • @mihai, n-ai nici o treaba cu realitatea. cum ti-au explicat si altii, mandatul lui ciolacu inceteaza in momentul in care este ales noul presedinte. deci schema ta e la fel de logica ca ruprea firului divin.
      ciolacu sa-si dea demisia pt … 2 saptamani? care ar fi rostul?
      da, e posibil sa fie o alianta psd + usr + pnl. sau guvern minoritar pnl + usr si psd sa sutina din opozitie. dar ar fi complicat.

      92
    • *noul parlament, sorry

      50
    • Ce bine ar fi sa ne documentam putin inainte sa ne apucam sa comentam si sa votam. Toti activisti dar nu intelegem cum functioneaza institutiile statului.

      82
    • @semeketh: ce sa caute USR in coalitie cu PSD? USR se sinucide politic daca intra la guvernare cu PSD. Daca 40% din cei care voteaza, voteaza cu SOS si cu AUR, face parte din democratie, atat poate poporul asta, sa guverneze AUR si cu SOS.

      102
    • Mihai s-a documentat de pe tiktok #IDidMyOwnResearch

      70
    • 1. USR este noul PNL

      511
    • @heto, ai dreptate. dar daca am avea un 40% sosoci+pot+aur usristii ar cam trebui sa inteleaga ca puta si sa lase ifosele.

      sau cum ai spus tu, un guvern minoritar aur+sos si blocat tot ce incearca sa faca. ar fi si asta o varianta. dar ar insemna sa stam pe loc.

      21
  9. Vă pierdeți timpul. Hai să discutăm subiectele arzătoare. Unde faceți revelionul? Am auzit că Brașovul e o destinație deosebită.
    https://www.bizbrasov.ro/2024/11/27/brasov-promovat-ritm-manele-destinatie-iarna/
    „Ne-am culcat cocalari, ne-am trezit legionari”.

    204
  10. Chiar nu-mi aduc aminte sa fi citit ceva pe-aici despre acest CG inainte de alegeri, desi intru aproape zilnic. Poate o fi aparut la rubrica „influencer fun”…

    241
  11. Un alt semnal de alarma ar fi ca dupa 2 zile de pauza azi i-ar s-au turat motoarele cu sute de live-uri pro georgescu. Toate facute la fel, toate cu aceleasi fundaluri si aceleasi idei. L-am inregistrat pe unul care filma un laptop pe care avea o aplicatie in localhost cu sondaj lasconi/gg, la care voturile pro gg cresteau la secunda. Cine are timp si cunostinte sa faca asa ceva??

    E o secta incredibil de bine pusa la punct.

    20
  12. Da mama,
    Sunt beata,
    Pentru ca nu il pot votaaaa

    91
  13. Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare!

    112
  14. Ce voiam sa zic… te citesc zilnic .. dar de CG am auzit duminica noapte.. poate si pentru ca nu am fb sau tiktok..

    Dar nu am vazut articole decat de cei „mainstream”: Geoana… Lasconi.. Ciuca.. dar CG nimic

    121
    • pentru ca nu aparea pe nicaieri. nush cum dracu.
      bine, in acelasi timp nu m-a sunat nimeni niciodata sa ma intrebe cu cine votez. sau sa ma intrebe cu cine am votat la iesire. sau orice alta statistica din asta care apare prin media.
      nush cum naiba se fac statisticile astea si cat de relevante-s.

      21
  15. pai Vali a zis… ” pe care le stiam „… Daca stiai.. de ce nu ne-ai zis un „Atentionati parintii / neamurile ca sa nu-l asculte pe CG”.. eu nu sunt ironic. Efectiv pentru mine a venit de nicaieri.
    Imi zicea un coleg.. ca a fost la tzara si toti votasera cu CG.. cum este posibil ca eu care citesc zilnic zoso.. hotnews.. digi24 sa nu fi citit nimic de el pana in ziua votului

    181
    • Mergi liniștit pe stradă și-ți cade un meteorit în cap.

      Dacă nici asta nu e dovada ca sunt 2 Romanii..

      50
    • mai hash.. noroc cu tine ca ao raspandit informatii rudelor tale..

      daca nu cauti informatie nu afli chestii.. nu? Cum puteam sa aflu daca nu caut sau nu mi se pune pe tava acolo unde citesc zilnic? Adica la Ciolacu si avionul Nordis eram doxa de ex.. dar daca nu eram abonat Gojira sau Mandaschi cum efectiv aflam?

      01
  16. Da Vali, asta te strică, noua ordine modernă, n-ai voie să-i bați obrazul cuiva pentru că se simte lezat. Cumva cine ți-a spus asta pierde din vedere faptul că dacă face cineva mizerii acel cineva s-a stricat nu cine îi bate obrazul. Un fel de asta strică domnule sistemul juridic că bagă la pușcărie infractorii. Bă ce specimene.

    52
  17. Nu am văzut nimic la nimeni postat de faptul ca CG este promovat puternic pe tik tok.

    Mai rău, nimeni din grupul meu de prieteni și rude nu mi-a spus nimic legat de faptul ca vor vota cu CG.

    Pt mine, rezultatul alegerilor a fost o surpriza completa, deși consider ca încerc sa fiu cât mai informat cu privire la ce se întâmplă în jurul meu.

    Ce ma deranjează insa este cum aceste vedete falite moral se agită acum să facă activism în condițiile în care urmăritorii lor sunt interesați să le vadă în fundul gol și au votat cel mai probabil CG 9 case.

    Din punctul meu de vedere, acest activism va avea efect diametral opus, cum s-a mai întâmplat și pe la alții. Vă închega și mai mult o masă electorala în jurul lui.

    La parlamentare, mă aștept ca AUR, SOS și nu știu ce partiduleț extremist răsărit de nicăieri să rupă la urne și să avem o coaliție confortabilă de extremă dreapta în vreme ce USR, PNL, UDMR și PSD vor face separat și impotent opoziție. Apoi, la prezidențiale mă aștept ca Călin 9 case să câștige detașat, cu votul obținut de la votanții PSD, aur, sos, UDMR etc și care este evident ca sunt mulți, și nu vor vota niciodată cu din motive evidente. Și, după cum se vede, PSD nu au nicio intenție să o sprijine. Iar dacă o vor face, va fi intr-o doară și fără efect.

    Pe scurt, acești influenceri ar ajuta mult mai mult dacă s-ar abține să folosească această situație pt clout. Nu fac altceva decât să enerveze și mai rău lumea.

    110
  18. NOU
    #58

    Când e următorul concert al doamnei la Moscova? Vreau să cumpăr bilete din timp. Sau merge doar pe front să le cânte băieților obosiți?

    111
  19. Și streamul meu:
    – BREAKING Românii vor putea călători din 2025 în SUA fără vize, anunță Ambasada României la Washington: ”2,61% – România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver”
    – Președintele Iohannis l-a rechemat în activitate pe generalul Ionel Corbu, fostul șef al Parchetului Militar / Generalul Corbu a declarat că ”actele de agresiune exacerbată din 10 august 2018 nu se justifică”
    – BREAKING Biserica Ortodoxă Română le cere preoților să nu se implice în campania electorală și să-și păstreze neutralitatea / Încălcările regulilor ar putea fi judecate de fiecare unitate teritorială bisericească, nu de Patriarhie. Preoții riscă excluderea din BOR

    Acum se poate?

    30
  20. „Candidatul Georgescu vrea „creștinism aplicat în economie”.” Deja m-am linistit. Firmele care nu isi vor plati facturile vor fi trimise in iad?

    120

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.