status update: blog/bani/chestii

Nu sunt amator de faze de genul ăsta când vine vorba de mine, îmi place să le citesc pe ale altora și atât.

Personal

Cea mai mare luptă e cu neputința de a ajuta juniorul la matematică, fizică și chimie, materii care nu mi-au plăcut deloc la școală și le-am uitat imediat ce am dat bacul. Clasa a șaptea e foarte grea, materia la matematică e multă și mizerabilă, se trece prin ea rapid, că e multă, copiii nu au timp să își fixeze cunoștințele, eu acasă nu am cum să îl ajut, e frustrant.

Mai am un implant dentar de făcut și sper să termin cu dinții, că cred că s-a săturat și dentistul de cât de des mă vede. Altfel, sport pe apucate.

Ah, da, și mă macină ce plm tot caută vloggerul de tech pe blog. A ajuns azi la articole din 2006. OK, s-a decis că mă dă în judecată, m-am împăcat cu ideea, dar ce tot caută?!

Bani

A fost un an mai bun ca 2021 și mai prost ca 2020, care a fost top la încasări.

Tradiționala perioadă moartă ianuarie-martie din online se compensează de obicei cu încasarea facturilor din noiembrie-decembrie. Am reușit performanța de a încasa plata în avans pentru niște articole pe care trebuie să le scriu în februarie 2023. Textul nu moare.

Mă frustrează maxim că am scăpat printre degete niște campanii și vă voi explica mai jos ce vreau să fac pe tema asta.

Am fost ocupat cu renovarea și mutatul și nu m-am aruncat în investiții, ceea ce a fost bine, că piața s-a dus în cap. Vedem.

Blog

Traficul se menține la o creștere de 10% yoy, ceea ce nu e rău. Odată cu dispariția T5, vom începe să ne raportăm mai mult la traficul lunar și mai puțin la cel zilnic, că tuturor ne plac cifrele mari. 50.000 cititori pe zi sună bine, 1,3 milioane pe lună sună și mai bine.

Partea cu banii pe blog e un subiect delicat. Orice aș scrie care nu e laudă deșănțată despre o companie sperie restul companiilor. Agențiile care nu văd când scriu ceva de bine pe gratis imediat văd când scriu ceva nici măcar agresiv, ci doar adevărat și politicos.

Ca să tragem linie, suntem aici: voi nu plătiți pentru conținutul ăsta. Ăia 500€ pe lună de pe Patreon sunt un început, dar nu sunt de ajuns. Companiile nu vor să plătească, pentru că mai scapă păreri autorizate, și ar vrea să fiu un pic mai domol, mai simpatic, mai poze cu familia, mai lifestyle, mai taci dracului cu părerile tale, scrie și tu “o companie oarecare”, că nu mori. Voi nu vreți asta, dar nici să plătiți, iar eu trebuie să găsesc un echilibru între a vă mulțumi și pe voi și a nu deranja nici companiile.

Echilibrul ăsta se joacă pe nervii ei. Mai ales când vin idioți și îmi aruncă în față că “uite, de aia nu lucrează compania X și Y cu tine, că ai spus adevărul de ea”. Idioții nu fac legătura între nimic cu nimic, ei nu înțeleg că eu sunt una dintre vocile care n-ar trebui să se oprească, pentru că după aia chiar nu mai află nimic despre nimic. Nu-mi fac eu titluri de glorie, știți că nu mă pasionează asta, dar parcă e bine când mai afli de pe aici știri pe care presa nu le miroase sau nu vrea să le scrie.

Dacă voi nu vreți, facem cum vor companiile, dacă nici ele nu vor, ne găsim altceva de făcut. Nu mă plâng, scriu fapte. Deci, cum ar trebui să facem?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

78 comentarii

  1. Faci o treaba buna, zic eu.

    10
  2. Revine Eftimie din exil și iar sar oamenii cu bani.

    Comentariu apreciat.2265
    • Eftimie a facut pe porumbelul pacii la GB in podcast, dar nu a reusit sa il induplece. Mai ramane podcastul lui Gojira, ca acolo se incearca sa se rezolve problemele juridice dintre vedete. Plata se face in vizualizari si likes si te scapa Gojira de avocati si termene.

      243
    • Eftimie a fost, ca invitat al lui Buhnici, mai mult decât onorabil spre foarte tare: caustic cu gazda, nu s-a făcut ca nu știe păcatele lui, dimpotrivă, a fost împotriva curentului/opiniilor preconcepute cu argumente, umor și auto-ironie de înaltă calitate.

      Indecis. Tu ce zici?275
    • Mai bine sa stea asa pe treaba/blogul lui. E mai sanatos.

      910
  3. patreon to the moon fratii mei

    Comentariu apreciat.494
  4. Costul de oportunitate pe intelesul tuturor: renunti la un dinte si il dai pe ala mic la meditatii.

    Comentariu apreciat.1512
  5. Cred ca omul de rand nu vede munca din spatele articolelor si pericolele din spatele anumitor articole.
    La final omul zice ba, eu trag de la 8 la 5, vali plimba bicicleta prin oras, eu am masina de n ani, vali inca in garantie, eu am ap de 50 mp, vali schimba casele si renoveaza. Sa ii dau 3 euro cand oricum e gratis?! Well, traiasca companiile :))

    Comentariu apreciat.12513
    • Vali și-a luat parca și un bolovan prin geam, din ce am citit pe aici. Nu doar casă.

      Comentariu apreciat.448
    • ”Vali și-a luat parca și un bolovan prin geam, din ce am citit pe aici. Nu doar casă.”

      A fost la sanchi, că dupaia a scris un articol despre ferestre PVC de la un producător anume, rezistente la bolovani prin geam.

      Comentariu apreciat.728
    • bolovanul a fost in 2015, campania cu veka in 2020. al naibii teasing…

    • Damn, someone is playing the long looooong game! Respect!

      Comentariu apreciat.761
    • Nici nu știam de treaba cu veka sau uitasem, făceam mișto doar :D

      Comentariu apreciat.391
  6. „Ah, da, și mă macină ce plm tot caută vloggerul de tech pe blog. A ajuns azi la articole din 2006. OK, s-a decis că mă dă în judecată, m-am împăcat cu ideea, dar ce tot caută?!”

    Isi aminteste ceva faza de tine …si acum o cauta pe blog, am patit si eu asa desi nu „vroiam” sa te dau in judecata, la un moment dat a lasat cineva un comentariu despre cat de mult ne costa mentinerea euro-ului de catre BNR la 5 lei… era un comment pe care l-ai ridicat la rang de articol ulterior… din pacate nici in ziua de azi nu l-am mai gasit desi eram curios sa-l recitesc, e de acum 3-4 ani cred.

    Fix asa are si el amintiri despre tine, probabil i-a zis cineva ceva nasoala despre tine, ceva compromitator sau ceva ce ti-a adus statusul asta de „persona non grata” de pe reddit si acum omul cauta sa gaseasca de unde si cum s-a ajuns acolo… probabil fiind vorba de ceva „mit” pe care nu-l gaseste dar spera… ca ar fi bun acolo.

    Comentariu apreciat.402
    • vloggeru de tech e cel mai mare fan, daca a apucat sa citeasca toate articolele lu Vali e ceva, ma rog nu e el personal, e un pulifitch da macar ala a citit ca e jobu lui :)

      Comentariu apreciat.304
    • Intrebarea e daca leading voice in tech a dat si el 3 marafeti pe patreon sau doar cotrobaie pe gratis?

      Vorba aia, a cautat dar a si dat …

      203
  7. „Mă frustrează maxim că am scăpat printre degete niște campanii” poti sa ne spui ce s-a intamplat de nu a iesit treaba ?

    Comentariu apreciat.381
    • le pun aici ca să nu mai fac articol separat.

      Situația1
      Primesc o ofertă de CPA (cost per aquisition, adică dacă omul cumpără sau își face cont) foarte bună de la un serviciu onorabil.
      Problema: business-ul derulează de 6 luni o campanie cu toți influencerii români de top, plus o campanie pe Facebook/Instagram. Aia cu influencerii nu e cu tracking, aia de pe FB/IG este.
      Teoretic, alt public, se puteau obține rezultate, doar că mici. Firmituri.

      Situația2
      Colaborez cu o companie prin agenția lor, trec niște luni, vine un moment bun, dau un mail să le propun ceva, vine mailul scurt și tăios, păi ce faci, ai scris că folosești și produsul concurenței, nu doar pe al nostru?
      Ok, scuză-mă pe mine. Trec câteva zile, campanie cu influencer. Dau mail din nou, Geani ăsta avea pe story azi reclama voastră și ieri cu concurența, toate bune?
      Nu-mi dau seama de ce nu mi-a mai răspuns.

  8. Nu te da in judecata pentru ca el in adancul fiintei sale se considera un sfant si ca sfant trebuie sa fie bun si bland mai ales cu cei care i-au
    „gresit”. Atunci se vede ce pur si curat e cand alege sa ierte si bineinteles va face un pic de valva pe tema asta. Revenire cu pupici si inimioare si daca i-ar da cineva bani sa dea in judecata nu o va face ca e prea „bun”.

    73
    • Cred ca mai degraba cauta fapte care sa-l ajute la un eventual proces; face probabil asta la sfatul avocatului. Asta o sa fie cel mai fidel cititor al blogului, pare-se nu o sa rateze nici un articol.

      253
    • In episodul facut cu Eftimie, a zis clar ca il da in judecata ca sa fie ochi pentru ochi, motivand ca el a pierdut niste bani din contractele lipsa, deci vrea sa il arda si pe Vali la buzunar. Nu a inteles nimic din BuhniciFiles.
      Apropo @Vali cand mai apari printr-un podcast da si tu de veste pe twitter sau blog , nu te baza doar ca mai cautam noi pe YT din cand in cand sau ca pomeneste vreun cititor intamplator.

      206
    • @N, la ce minut?

      10
  9. „că cred că s-a săturat și dentistul de cât de des mă vede.”

    Își freacă mâinile de câte ori te vede, mai ales dacă faci implant, lol.

    Comentariu apreciat.740
    • Cat mai costa implantul in 2022? Din cate vad eu, e cam foame pe piata, de la 800EUR in 2017, acum s-a ajuns pe la 600. Acelasi dentist…

      131
    • nu știu, dar anul trecut era 600€.

    • Ca sa bag batul prin gard: costul implantului pentru dentist este undeva pe la 100 de euro

      815
    • @kilroy, poti sa umbli si chel in gura si sa bei cu paiul daca nu vrei sa platesti manopera la dentist. Mai poti sa-ti iei materia prima de 100 de euro si sa faci un diy in fata oglinzii din baie cu bormasinile si surubelnitele recomandate gratis aici pe blog.

      Indecis. Tu ce zici?317
    • Mi-am pus 6 implanturi in octombrie(ca mi-au placut mult bomboanele cand eram mic) si m-a mancat in cur sa ii platesc si tatalui lucrarea, ca nu a avut decat 9 implanturi de facut. Multi, prea multi bani. Pot sa zic doar ca a meritat fiecare leu platit, ca dupa ce i-a pus dintii provizorii vorbea precum Iohannis.

      Le-am facut pe toate intr-o zi, ca sa ma chinuie mai putin. Preturile variaza de la 1000 lei la 8000 lei per implant, depinde de calitate.

      71
    • killroy a vrut să fie special. și a reușit.

  10. Părerea mea e asta: faci cum îți permite să dormi noaptea mai bine. Asta e chestia care te-a adus unde ești și asta te va menține, că am văzut o grămadă de contraexemple. În rest nu contează, oamenii sunt aici din motive diferite.

    Comentariu apreciat.463
  11. “ 50.000 cititori pe zi sună bine, 1,3 milioane pe lună sună și mai bine.”

    Heiliger Strohsack, Holly crap!
    Dacă ai avea un produs (fizic) mișto de vânzare ai deveni milionar peste noapte…

    156
  12. Eu zic sa o lasi mai moale . Oricum jumatate din articolele tale „rautaciose ” nu le inteleg pentru ca se refera la chestii din publicitate si media de care mi se cam rupe .

    Comentariu apreciat.10322
  13. Daca nu face deja meditații, in a 7a e un timp bun sa cocheteze cu niste meditații, poate prima recomandare nu e ceea ce trebuie si ai timp sa schimbi ajustezi ca sa nu faca schimbarea cand e a 8a.

    Eram bunicel la mate cu părinți ingineri care n-aveau rabdare. In 8a am facut bine ca eram peste medie+ajutor meditatie, in a 11a am incercat din nou cu acelasi profesor si nu se vedea îmbunătățire, am sarit direct la alt prof de la un liceu super bun si a fost decent rezultatul + admiterea la fac.

    137
  14. Pe mine nu m-ar deranja niste bannere cu reclame pe aici…sau un pop-up la intrare pe care sa îl închid (doar unul și doar la intrare 😀) ; reclamele pot fi si la pariuri, de ce ar fi astea mai nocive decât cele la loteria română de exemplu ? Măcar aia sunt privati, mai angajează oameni, platest impozite…la loteria romana înțeleg ca se fura din banul public ca la orice entitate bugetară…
    Doar sa nu mai faci mizerii de advertoriale ca ala pt tazz…ti-am și spus atunci…ne-ai cam jignit inteligenta cu el 😀

    Indecis. Tu ce zici?2013
    • un rahat de popup se plătește cu 500€ pe lună. îți dai seama cum ar fi să fii nevoit să îl inchizi la fiecare refresh de pagină?

    • Dacă asta te ajută…

      Fuck it man – acceptă băuturi, tutun, pariuri, ce crezi tu că se potrivește. Știi mai bine plusurile & minusurile în privința target-ului publicității pe blog.

      „De ce văd reclame, man, ce s-a întâmplat?”
      Răspunsul tău: Patreon sau liber cu publicitate.

      „Haaa mă Zoso, te-ai văitat că X sau Y, acum accepți bani.”
      Răspunsul tău: Oricine mă știe/cunoaște, înțelege mult mai bine care-i treaba. Dacă câștig la loterie, lucrurile se pot schimba.

      Într-o țară normală, cu tine fiind bloggerul #1, tu nu trebuie sa treci prin mizeriile ăstora (cenzurat de mass-media, cenzurat de podcasturi; toți numai prieteni între ei ca o mafie perisabilă fara coaie, în condiții în care s-ar pisa pe ei de frica dacă intră unul real). Dar fiindcă suntem români, și așa e specia rumânească, atunci adaptează cu prostiile ăstora. Ține-i minte.

      Vor fii unii care vor trage cu ipocrizia? Da.
      Tu nu uita că într-o țară cu economie consolidată, tu nu ar trebui sa treci prin ce treci pe planeta românica, iar remarci din ăstea sunt capcane retorice, menite să facă gaslighting. Duca-s-ar in morții lor, tu știi cu ce ai dreptate.

      Indecis. Tu ce zici?2814
  15. Si juniorul meu e clasa a VII-a.
    La mate inca il mai ajut eu, are si noroc de un prof ok, care se chinuie sa le explice, il mai ajuta si mintea, asa ca inca suntem unde trebuie.
    La romana insa … pregatire.

    Nu stiu cum e in BV, dar aici in Iasi majoritatea profilor prefera sa ii ia la pregatire pe cei de a 7-a. Daca te duci intr-a 8-a cam stramba din nas si zic pas.
    Asa ca iti zic si tie ce le zic si altora: baga pregatire

    55
  16. Cate implanturi ti-ai facut si cam cat a durat?

    11
  17. Salut. Are cineva detalii despre faza cu numerele de contact Emag? M-am lovit si eu de situatie si e groaznic.
    Pentru 2 minute in care sunt convins ca as fi gasit rezolvarea la telefon cu o persoana am pierdut cateva ore tot incercand cu chatul ala sinistru. Care se si inchide random. Apoi o iei de la capat si trebuie sa explici iar altei persoane. Care eventual nu are habar si te trimite la un departament abilitat printr-un mail…..la care nu mai primesti raspuns cu zilele.
    Vad ca deja s-a umplut netul de hate. Sunt client emag de multi ani (12-13), sincer nu inteleg planul ala radical. Merci

    Comentariu apreciat.410
    • dă-mi pe mail problema și numărul comenzii și vedem ce se poate face.

      au renunțat la call center ca 80% din telefoane erau inutile, oamenii sunau să se afle în treabă.

    • Am pățit de 2 ori cu așa-zisul help emag. Decizia e simplă: retur produse. Nu am timp de pierdut cu mintea unor it-iști sau manageri emag fără minte.

      Comentariu apreciat.410
    • La fel si aici. Comand o chestie, imi ajunge altceva, cer retur, primesc banii de produs, fara banii de transport.
      Incerc sa iau legatura cu cineva prin chatul ala, dupa cateva incercari nereusite, am renuntat la aia 17-20 de lei.
      Inteleg ca reduc si ei din costurile cu Call-Centerul, dar sa scazi calitatea serviciilor pt cateva zeci de mii de lei pe luna, cand ai preturi comparabile cu alte alternative, mi se pare ca te faultezi singur

      Pe langa faptul ca am comandat un produs, imi vine desigilat, pun un review pt produs insotit si de poze si mentiunea ca a venit desigilat si carpit, iar acel review imi este respins. ” Boss nu trebuie sa stie lumea ca sellerul X face mizerii”

      Nu inseamna ca nu voi mai comanda de la ei, am constant comenzi de prin 2009, dar iti lasa un gust amar chestille de genul. O lehamite ce in trecut nu exista.

      PS: @Vali multi suna degeaba si la Vodafone, Orange, Telekom, Digi, etc, dar e un serviciu ce ajuta mai mult decat incarca. E un cost cutting cum a fost si la Apple textul cu salvam planeta scotand incarcatorul din pachet si pastrand mufa veche.

      De altfel, traiasca eMag ca au fost la un moment dat pioneri in normalitate si civilizatie pt online shopping.

      Comentariu apreciat.412
    • Am avut 3 probleme in ultima luna. La una am deschis ticket de retur si m-au sunat ei. Nu s-a putut, au incercat, dar nu era vina lor, era la un vendor care avea politica lui. Dar m-a sunat emag. Intre Sarbatori a fost o faza funny. Am incercat sa platesc cu niste carduri de masa, ca mai ramaneau bani si nu voiam sa ii pierd. Dupa, normal. Plata nu a fost acceptata. Stiam ca o sa primesc un mail peste x ore sa incerc iar plata, dar ma grabeam. Am intrebat chat-ul, dupa 5 intrebari s-a pierdut. M-a preluat „Maria”. Buna, Bogdan. Buna Maria, tot om sau robot? Dupa o pauza de 10 secunde am primit ” :))))” I-am zis problema, in 2 minute aveam plata efectuata, cu ajutorul ei. Deci se poate

      31
  18. intri pe wolframalpha si scrii acolo ecuatiile pe care nu mai stii sa le rezolvi, apoi le explici pustiului. nu-i da (inca) pustiului pontul ca nu mai invata deloc mate dupa aia.

    alternativ, photomath care poate fi si piratat daca nu simti sa marchezi banul. sau pregatire cu un profesor care nu e de la scoala si are interes ca sa-i mai aduci copilul si alta data, nu doar sa rezolve temele si sa te capuseze.

    1010
  19. La newsletter pe bani, gen substack te-ai gandit?

    Am vazut blogerii straini au 80% continut gratuit pe site, iar analize pe un subiect si articole mai detaliate pe bani in newsletter si/sau substack.

    412
  20. „Companiile nu vor să plătească, pentru că mai scapă păreri autorizate, și ar vrea să fiu un pic mai domol, mai simpatic, mai poze cu familia, mai lifestyle”

    Adică pe stilul nwradu, care aproape devine blog de parenting?

    10
  21. Tema asta pare recurentă la tine, dilema morală și e ok. Ce am învățat pe propria piele e că oamenii nu au timp/chef să asculte așa ceva, sau nu pot înțelege exact contextul. Și orice ai face vei dezamăgi.
    De fapt de aia am și renunțat să te mai urmăresc pe video, oricum nu mă nimeream niciodată live să te întreb chestii și până la urmă am renunțat pentru că unele din clipurile tale conțin aceeași idee, servesc companiile sau servesc publicul, banii sau binele. Toți trecem sau ar trebui să trecem prin dileme de genul ăsta, măcar dacă dilema e îmi rup cârca azi la muncă sperând că mă vede cineva și îmi iau o mărire de salariu sau frec menta și când ajung acasă am energie pentru familie.
    Așadar, dilema asta ar trebui să o discuți cu familia. întreabă-ți soția dacă are alt gust în BMW în Maldive sau merge și în Logan la Bușteni.
    Orice ai decide, succes!

    Comentariu apreciat.542
  22. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 139
    • Și vin eu care pun și eu condiții, că doar dau 5 euro pe Patreon și sunt proprietar pe blog: „Vreau să-l lași pe Fluture să scrie și vreau comentariile alea de care zice Sly că-s inutile.”

      Ai prins ideea? zoso are dileme morale dacă să ia mii de euro de la (anumite) companii, iar tu vrei să-i stabilești strategia blogului cu 5-10 euro. Atât.

      Indecis. Tu ce zici?273
    • Eu plătesc 5 euro sa il de-a afara pe sly

      161
    • Dea legat, in mm lui de gboard

      90
    • @motan: ești un exemplu de „băgat pumnul în gură că o ai mai scurtă”.
      @Robert: treci la gimnaziu.

      215
  23. Pai care sunt cele mai comentate articole? Banuiesc ca stirile zilei, imobiliare, dinastea de larg consum la cere fiecare poate arunca o parere
    Cand scrii de toti influencer-wannabe e chiar annoying
    Cruciade impotriva brandurilor ne intereseaza prea putin
    Cred ca nu intra nimeni aici pt hate adresat unei persoane sau brand ci ca sa isi dea cu parerea pe subiecte usoare

    1112
  24. Păi și de ce nu iei publicul vlogerului de tech? Ca noi și-așa știm ca produsele avea marcate ca publicitate sunt de căcat. Adică e win win, noi nu citim articolele alea și tu iei banii.

    82
  25. De curiozitate: cat reprezinta ca „spatiu” blogul, articolele, comentariile si eventualele media locale? Adica vorba aia exista software de mirror / download (stiu cel putin 2, unu pe Windows unu’ Unix, le-am folosit pe amandoua, e drept niciodata pentru un blog, si mai ales nu pentru unul care are mai bine de 15 ani de existenta). Daca tot era de „tech” vloggeru’ ala punea un din asta sa ruleze dar nu ca un animal si apoi cauta ce-avea de cautat in arhiva locala, ma gandesc ca poate batea mai putin la ochi.

    40
  26. Vali, câtă vreme articolele publicitare nu sunt 50% din blog, iar publicitatea este corect marcată și delimitată de opiniile personale, nu văd care e problema.

    Problema e că opiniile personale îți afectează campaniile. Mda. Cred că ai nevoie de o agenție care să te reprezinte și care să vândă rezultate reale. Cu 1,5 mil. unici/lună n-ai voie să nu poți vinde. Că doar nu ai înjurat tu deja toate firmele și nu mai vrea nimeni să lucreze cu tine.

    84
    • Că doar nu ai înjurat tu deja toate firmele și nu mai vrea nimeni să lucreze cu tine.

      o agenție mică are in jur de 20 de clienți. dacă i-am înjurat unul, mi-am futut meciul cu agenția și, deci, și cu ceilalți 19 clienți ai lor.
      una mare are 100.

  27. Nu se poate si satul, si cu slanina in pod.
    Pai ori suntem hateri, ori nu mai suntem???

    221
  28. Fă-ți agenție ? Recesiune , lumea se uita după rezultate etc

    60
  29. Daca dilema ta chiar e patreon vs publicitate, e simplu – publicitate. Nu cred ca-ti poti permite sa renunti la ea, oricum. Iar patreon azi e, maine poate nu.
    Asset-ul tau e notorietatea – cum il vinzi cel mai bine?
    Ideea cu vandutul de produse nu e deloc rea. Doar sa-l gasesti. Topoare? Ar fi tare ca din toate astea sa ramana toporul Zoso.
    Sloganul ar fi „unde dai si unde crapa” :)

    131
  30. Facem sa fie bine sa nu fie rau :)) fix asta este modelul de urmat . ( clar campanii si ciocul mai mic pana vedem daca asta este o varianta viabila )

    PS: gaseste un loc mai bun pentru link urile de afiliere emag si finestore …etc( am dat de ele din greseala dar cand le am cautat ….. pwla) poate chiar sub Patreon .

    Poate merge sa lasi vizibil si un cont pentru plati one time …. Fara abonare patreon/recurenta.

    11
  31. Eu te citesc pentru ca spui lucrurilor pe nume cu subiect, predicat și majuscule. Din punctul meu de vedere merge si mai acid.
    Pentru cei care „asi” fac campanii am in jur de 300 de e de spart pe luna pe prostii mai mult sau mai puțin utile dar voi va vindeți la grabnică și Radu f. iar eu nu halesc prostii

    12
  32. La nivelul la care esti ma mir ca nu ai un manager/reprezentant sa se ocupe de toate lucrurile non-creative.

    40
  33. Sunt de acord ca ar merge mai multa publicitate pe blog, a venit timpul pentru asta.
    Daca nu anul asta, atunci cand?
    Sustin pe Patreon, dar e clar ca aia sunt bani de seminte.

    30
  34. ai luat in calcul varianta sa vinzi ceva articole virtuale[gen blog sustinut de firmele…doar link…unde se plateste un abonament lunar/anual..cu factura, deductibil…]

    20
  35. Vali, felicitări pentru că ai reușit să ții în viață acest blog și această comunitate atâția ani.

    Eu dacă aș fi decident într-o companie nu aș promova ceva aici pentru că ești de foarte multe ori hater gratuit și la fel pare și audiența ta. Păreți genul ăla de oameni cărora mai bine nu le vinzi nimic pentru că pe urmă te scuipă că nu le-ai satisfăcut perfecționismul. Genul de oameni pentru care există dreptul firmelor de a-și alege clientela.

    Da, ai putea scrie mai mult despre familie și provocările/satisfacțiile ei. Sau despre ce vrei tu, dar ține cont că nimic nu e perfect și e ok că e așa. Plm, tu te iei de influenkeri și d’ăștia mai mici ca tine ca să te simți puternic/deștept prin comparație. Îh!, și toate rant-urile tantrum de tipul ‘ar trebui’.

    Aici pierzi, părerea mea, acei vizitatori care te-ar susține. Acuma cam scrii să hrănești niște hateri zgârciți. La 1€ per cititor, vezi cât la sută înseamnă 500 din 1.3 mil. ca să înțelegi la ce mă refer.

    La mulți ani! Fieca!

    50
  36. Îți recomand eu un prieten care face matematică cu fiul meu, este foarte bun și priceput, știe să vorbeasca cu tinerii. El este din Oradea, noi locuim în București, face matematică online cu fiul meu.
    Predă matematică și fizică. Băiatul meu ura matematica, a avut ghinion de o profesoară care se poartă foarte dur cu ei, uneori exagerează în asta, dar a știut să-l atragă.
    Știu de un tată din București care, după ce fata lui a luat 10 la matematică (ura matematica și avea note mizerabile), s-a dus până la Oradea să-l îmbete pe amicul meu.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube