Hai să vă spun un secret despre câtă sărăcie e în Rusia

De când cu scandalul din Ucraina, pe care nimeni din presa rusă nu-l numește război, cu excepția Russia Today, publicație interzisă în România, au reapărut niște idei de-astea despre cât de săraci sunt rușii.

PIB-ul pe cap de locuitor e una din chestiile invocate. Dacă te uiți la indicatorul ăsta, cel puțin din datele de prin 2020, Rusia e sub noi, pe bune. România avea cam 14.000 de dolari, Rusia 11.000.

Un alt parametru este cel legat de salariul minim pe economie. La noi e aproape dublu față de la ei, simplu. Ca să nu mai vorbim de țări mult mai avansate, gen, Germania, unde vorbim de o sumă de 10 ori mai mare.

Înainte să continui vreau să mărturisesc că știu că există cel puțin un isteț care deja a început să tremure la degete să scrie aia cu „știam că o întoarce ăsta, s-o manipuleze, știam iooooo, cum văd Eftimie dau skip, gunoi, Siberia, căcat, arestați-l, Putin, ambasada Rusiei”. Dar mai știu și ceva ce nu știe ăla. Blogul ăsta are peste un milion de cititori în cele mai proaste luni ale sale. E, eu mai scriu și pentru restul de 99,99%, care nu juisează la gândul că l-ar extermina social pe unul care nu e de acord cu ei. A, și mai știu că detaliul ăsta cu procentul o să-i umple de nervi exact pe minoritarii beligeranți. Îmi cer scuze anticipat.

Bun, parametrul care ne interesează, că vorbim de sărăcie, este rata sărăciei în Rusia. Aparent Banca Mondială a stabilit cam care e. Ultima linie luată în calcul, cea de prin 2015, spune că dacă câștigi sub 1,9 dolari pe zi ești sărac. De fapt, hiper-sărac, pentru că sunt câțiva economiști care zic că dacă vrei să fii doar sărac simplu ar trebui să câștigi măcar 7,4 dolari pe zi. Din 2022 s-au mai băgat niște cote, respectiv 3,2 dolari pe zi și 5,5 dolari pe zi, că ideea ar fi să iei în calcul și gradul de dezvoltare al țării respective.

Acuma, pe cotele astea stabilite, Republica Moldova are 0.0% săraci sub 1,9, 0.9% săraci sub 3,3 și 13.3% săraci sub 5,5. România, țara care teoretic râde de săracii de-acolo, stă un pic mai nasol. 2,4% hiper săraci, 5,0% foarte săraci și doar 11% săraci bogați, de-ăi care trăiesc cu 5,5 dolari pe zi.

Rusia, despre care toți ziariștii lui pește ne spun că e săracă și va sărăki și mai mult, are 0% hiper-săraci sub 1,9, 0,2% săraci flămânzi sub 3,3 și 3,7 săraci bogați. Și ca o comparație, înainte de război, Ucraina stătea bine la capitolul ăsta, 0 în prima categorie, 0,4 în a doua și doar 3 procente în săraci premium.

Știi cine are mai mulți hiper-săraci decât Rusia, Ucraina și Moldova la un loc? SUA, cu 1% din populație. Și că am menționat Germania la un moment dat, da frate, acolo-i treabă, cota lor e 0/0/1%. Bine, sub Belarus, care are 0/0/0,2, dar tot e bine. O singură țară nu are săraci deloc, nu e nicio surpriză, Elveția.

Ar mai fi totuși o chestie, că sumele absolute nu zic nimic. Fiecare țară are un fel de standard de sărăcie propriu. De regulă se stabilește un coș minim, lunar, de chestii esențiale pentru ei în țara lor și se convertește ăla în bani. La noi suma asta se învârte pe la 2800 de lei de persoană singură, și nu s-a mai actualizat de vreo trei ani că a fost condusă țara doar de experți în economie. Ideea e că dacă câștigi suma asta în mână nu mai ești sărac.

În România, oamenii care intră sub standardul de sărăcie stabilit de noi înșine sunt cam 24% din populație. Și știm cam unde se duc majoritatea ăstora să voteze și reacția noastră față de ei. Ură. Că nimic nu e mai util decât să urăști săracii și să arăți cu degetul „haha, uite, ăia sunt mai săraci”. Faza e că în Rusia procentul ăsta se învârte pe la 13%. Băi, da în Moldova e 7%. În SUA? Vreo 15-17% în funcție de surse.

Pe de altă parte e logic ca SUA să aibă un PIB per capita imens, cu toate problemele de sărăcie, că am impresia că au cele mai mari firme din lume acolo. Acolo trăiesc cei mai mulți oameni cu salariul peste un milion de dolari. Și la noi, că în ultii 10 ani au explodat joburile bine plătite în IT, ajutate și de niște decizii economice favorabile domeniului. Cum spunea un IT-ist mai deștept decât mine, producem inteligență artificală în sistem lohn. Dar nu trebuie să uităm niciodată vorba marelui Moisil referitoare la statistică, și-anume că dacă stai cu o bucă pe o plită încinsă și cu cealaltă pe un cub de gheață, statistic, ești bine.

Problema cu Putin e că, de când a devenit el super-dictator al Rusiei, partea aia cu sărăcia extremă s-a redus considerabil. Același lucru s-a întâmplat și în România, cam tot de pe atunci, iar noi spunem, de fiecare dată, că astea sunt rezultatul aderării noastre la NATO și UE. Ei, închipuie-ți că în Rusia e cam aceeași logică, numai că ei zic că e de la Putin. O altă diferență e că noi nici măcar nu am fost atât de performanți ca dictatorul, mai ales în privința sărăciei extreme, aia pe cifre absolute.

Totodată, se poate invoca că la ruși „coșul minim lunar” e cumva măsluit să dea bine la statistici. Meh, un astfel de gest ar fi inutil, pentru că să știi câți săraci ai te ajută la alegeri. Că Putin, așa dictator dement cum e portretizat, e ales încă, de o mulțime de oameni răspândiți pe jumătate de planetă. Știu, de la distanță pare fezabil să-i spargi cu bătaia pe toți cei care nu votează cu tine, pe teren situația e mai dificilă. Iar oamenii care sunt sub un anumit prag de sărăcie au tendința să voteze la nervi, în special împotriva oricărui om care este la putere. Uită-te-n România la procentul ăla de 24% de săraci și vei câți votează din răzbunare și o să descoperi partide aflate exact acolo. Nu-ți spune la sondaj cu cine votează, afli la vot. Dacă omul e relativ ok, și e mai ok decât acu 3 ani, când se duce să voteze o face cu ăla pe care-l știe, să scape de o grijă. Și-apropo, mai bine de jumătate din populație e neinteresată de politică, valabil și la noi și la ruși. De motivat te motivează sărăcia, că ai și tu ocazia să dai o palmă ăluia care trebuia să se ocupe de asta și n-a făcut-o. Pentru super-săraci asta e singura lor armă.

Pundiții rumâni o tot dau cu AUR – Rusia, că e mai simplu să zică asta decât să admită niște probleme mai complicate. Uite, coșul minim lunar pe familie cu un copil e la noi vreo 6000 de lei, sub ăla ești sărac. Și asta e suma stabilită acu trei ani, că între timp am fost conduși de economiști și n-am mai actualizat problema. Mno, o știi pe casiera de la Lidl? Închipuie-ți că are un soț cam de același calibru profesional și un copil. Ce crezi, adună ăia 6000 de lei pe lună, minimul?

Dar închipuie-ți cât de nasol ar fi să te gândești că poate unii din super-săracii de aici care-l admiră pe Putin o fac pentru că ăla, cel puțin, i-a scos pe super-săracii lui din sărăcie. Da, știm, oligarhi, ăia-s peste tot. Că în media se face diferența între oligarhul rus și frații Koch e problema lor. Crezi că super-săracul nu observă că 90% din afacerile unui, să zicem Bill Gates, sunt cu statul? Că el avea XP piratat.

Și-acum, sancțiuni economice pentru Rusia, vor avea efect? Depinde. Pe săracul rus îl doare-n cur că Serghei Bogatov a rămas fără bani, serios. Întrebarea e, din cauza sancțiunilor, câți din rușii aproape săraci vor trece pragul în jos, că atunci e o problemă. Retragerea tuturor companiilor ălea de pe piață lasă cel puțin un milion de șomeri, aia o să conteze, aia e greu de gestionat. Volodea din Yakuția s-ar putea să nu fie afectat, că ăla oricum n-avea McDonalds și cu toții știm cum e bateria iPhone la frig. Nu știm cât pot absorbi ei din resurse proprii. E un calcul economic acolo, ca și la noi. Practic, oricum o învârți, McD, de exemplu, aduce materie primă din afara țării, o ambalează aici, plătește niște oameni s-o vândă și scoate banii înapoi afară. Presupun că cineva face un profit din asta, și presupun că acel cineva nu e nici statul nici băiatul care învârte burgeri. Valabil și pentru Leroy Merlin sau alții.

Iar, în același timp, trebuie să te uiți și în partea astalaltă. Noi aveam 24% săraci în 2019. Benzina era 5 lei când am stabilit aia și coșul minim lunar. Următoarele alegeri sunt peste doi ani. Nu mai e mult. Noroc că avem pe cine da vina.

Și binențeles, întrebarea ce nu poate fi evitată. Este Putin bun sau rău?

Pentru noi, da. Fără îndoială.

Pentru ruși? Depinde cum abordezi problema. Dacă vrei să fii șef de galerie, trăind o țară democratică, poți fi șef de galerie. Rezultatul e că vei fi șef peste oamenii din galerie. Mânuțe verzi din belșug și nervi dacă echipa ta face egal, când putea să câștige. Nu uita, toți oamenii din galerie sunt convinși că echipa lor trebuie și merită să câștige.

P.S. Domnilor, înțeleg că aveți niște păreri care nu sunt la fel ca ale mele, nu-i bai. Aveți grijă cum le exprimați, zic, că conform noilor modificări de la codul penal incitarea la ură pe bază de naționalitate, religie sau opinie aduce până la 3 ani pușcărie.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

203 comentarii

  1. Este Putin bun sau rău? Pentru noi da.

    Atât.

    30
    • Cineva ar trebui să îi spună lu’ domnu’ Eftimie că o dictatura nu-ți dă mereu datele exacte…iar dacă întrebi guvernul din Coreea de Nord vei primi niște cifre despre sărăcia din acea țară de vei ramâne perplex.

      40
    • NOU
      #3

      cineva să-i spună domnului Eftimie că joaca asta cu procentele este pentru oameni mari; și că dacă vrei comparații exacte trebuie să pleci de la sisteme similare; și că d p d v economic (cel puțin) poți compara francia cu germania dar țări precum România sau, mai rău, rep moldova, n-au ce căuta în panel, așa, raw…
      și că sua nu pot fi comparate cu nici o altă țară din lumea asta sub nici un aspect (economic/politic/social);
      asta dacă vrem să fim cinstiți; dacă vrem procente, ne adunăm într-un cerc și facem…
      PS am șampania „lu’ nea nelu” la rece da’ o deschid cu mare plăcere pentru putler

      20
    • Stimabile autor, strasnica demonstratie. QED. Esti idiot. :)

      21
    • @Costicamusulmanu, eu am băut-o p-aia. așa, fără niciun motiv.
      când o fi să-i cânte prohodu’ lu’ nea Nelu, cumpăr un prosseco de la lidl, varianta mai scumpă.
      da’ dacă-l bagă măcar o noapte, un arest preventiv ceva, promit să iau una mai scumpă.
      dacă îl condamnă cu executare și face măcar o lună,….. nu știu, mă sparg în figuri cu moet, sau ceva.

      00
    • NOU
      #6

      @AB, dacă-i fie și doar arest 24h, Veuve Cliquot on me!

      00
    • @aradean – cine a stabilit ca in Rusia este dictatura si ca Putin e dictator? Culmea este ca in Rusia nu e nici macar comunism, este un model diferit de democratie. Rusia este o republica semiprezidentiala unde presedintele participa activ in administratie, de aici si prezenta activa si directivele economice ale lui Putin. Principalul partid este Rusia Unita care un partid conservator rus.
      Poti sa-ti faci o idee despre cum sunt orasele din Rusia: https://www.youtube.com/watch?v=8CtEAWM0dlM&t=6s&ab_channel=RussianPlus
      Toate argumentele care sunt extreme, cu exemple gen sat Glod, Dambovita(din Borat), nu sunt relevante din punctul meu de vedere. Nu poti sa compari Rusia cu Coreea de Nord.

      11
    • @Lucian, cine a stabilit ca Rusia e dictatura? Pai cine s-a apucat sa-si ucida si sa aresteze contracandidatii si sa modifice constitutia tarii astfel incat sa fie presedinte pe viata.

      11
    • @Lucian:
      1. Dictatura este regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. Așa scrie în DEX.

      Documentează -te și compară/aplică ceea ce scrie mai sus cu regimul Putin. Informațiile sunt free. E atât de simplu.

      2. „Nu poti sa compari Rusia cu Coreea de Nord.” Ai dreptate. NU ÎNCĂ! Discutăm peste un an sau doi.

      3. Am fost alături de prieteni prin Rusia rurală și prin orașele mai mici. Eu nu vb ca Eftimie din cifre…am fost și am văzut. Tu dacă vrei să te convingi și ai îndoieli mergi și vezi. Eu super ieftin și e atât de simplu. Again.

      Totuși dacă nu ești încă satisfăcut și te excită neapărat netul, este un canal pe YouTube „bald& bankrupt”. Gândește-te că ăla încă o spune dintr-o perspectivă pozitivă…

      https://youtube.com/playlist?list=PLqWdYjn21PdGWl9HXgZKiTXH8BfF1nD_n

      Rusia este o mizerie de țară. La fel și R.Moldova…Da’ nah…voi știți de pe net că vedeți clipuri din două/trei metropole.

      4. De ce crezi că, China care nu e Rusia dpdv al dezvoltării nu permite filmările și excursiile neghidate in afara celor câteva metropole? Hmmm? Apropo China este dictatură sau nu? 🤭

      Totuși eu îți doresc din tot sufletul să trăiești într-un model diferit de democrație. Așa ca-n Rusia.

      10
    • lucian…. o democratie originala…

      00
    • în momentul în care emiți o lege care spune că dacă emiți o opinie diferită decât cea decretată de conducător (și nu vorbim de opinie contrară unei chestiuni atestată științific și obiectiv) faci 15 ani de pușcărie, din punctul meu de vedere pierzi orice drept de a te numi democrație.

      10
    • NOU
      #12

      Ai, n-ai mingea, tragi o țigarã.

      00
    • „partid conservator rus” devenit între timp ultra-naționalist, dar parcă lui putin nu îi plac nazi

      00
  2. Hai, ca pe Putin l-ai spalat destul, vino si cu ala despre Kirill.

    00
    • e o trilogie ca asa fac toti autorii mari… ep2 Kiril, ep3 BOR + Simion presedinte

      sper ca iti iese un ban cash cinstit eftimie, sa fii asa imbecil pe gratis ar fi cam trist

      00
    • @Radu – Eu cred ca sunt singurul care nu vede spalarea aia de care zic toti ci doar o realitate vazuta si in alte parte – dincolo de social media si presa uneori realitatea este diferita.
      De exemplu intr-o tara super civilizata cum este Canada toata lumea il injura pe Trudeau, casele au crescut cu 50% in doi ani, lockdown, inflatie, etc. Omul se trezeste la jumate de mandat ca nu are destula putere, face alegeri anticipate ca sa ia mai multa putere si e ales iar – nu prinde mai multe locuri in Parlament insa daca te uitai anterior in SM aveai senzatia ca o sa il voteze doar familia lui si nici aia toti.
      Putin este la putere de mult timp si nu sunt musai cifre sa ne arate ca rusii nu sustin atacul din Ucraina, s-ar putea sa fie de acord.
      Erdogan dictator pe viata, etc? Turcii inca nu il dau jos.
      Orban anti UE, nationalist si nu mai stiu ce? E presedinte de o groaza de timp si se pare ca ungurii il prefera pe el in locul UE luminate.
      „Muie PSD” in sus si jos pe FB insa psd-ul e la putere de niste luni bune si oamenii par linistit in ce priveste asta, ca sa nu mai zic procentual cat au condus Romania in istorie.

      Eu vad articolul ca o idee ca situatia este mai complexa decat pare si ca depinde de sistemul de referinta/de unde te uiti.

      10
    • @bigbear: ai dat exemple de doi dictatori și de unu'(Orban) in devenire. Ești bestial!

      Știi care era pedeapsa în Rusia dacă erai împotrivă? …și nu vorbesc de acum…ci de când eram Vladimir prim-ministru! Dar în Turcia? Acolo au arestat o jurnalistă pt că a folosit un proverb la TV!?! Puii mei vb de perspective?

      La fel cu Ungaria, mulți habar n-aveți că în Ungaria nu mai există presă liberă. Practic ceea ce tu crezi că e pctu’ de vedere al poporului e de fapt ceea ce vrea fidesz să vadă restul lumii. Plm voi nu ați trăit sub un dictator? Nu știți cum e?

      Eu pot înțelege că unora le place un partid sau altul dar aici vorbim de ieșirea din UE!!! Din NATO!!!
      De extremism, de îngrădirea dreptului la liberă circulație, etc. Sau credeți că țări din occident ne vor mai da vize de intrare în țările lor dacă ieșim? Că noi ni-s nepoții lu’ Irod? Plm puteți împrăștia sau da dreptate unora care împrăștie asemenea inepții???

      00
    • @ aradean – nu sunt asa atent la politica in detaliu, mi se pare pierdere de timp, eu iti spun doar ce vad din afara, niste chestii simple.
      Presa libera sau nu, dictator in devenire sau nu – Ungaria este in UE, ala e presedintele ales, UE discuta cu el, se intalneste cu alti presedinti de tari, etc. Daca ar fi cum spui tu ma gandesc ca restul uniunii ar rupe legaturile cu el sau ar forta Ungaria sa scape de presedinte, exact asa cum au facut in 2000 cu Austria cand l-au ales pe Jorg Haider cancelar, tii minte?
      Daca UE nu ia nici o masura atunci pentru mine omul este legit, vorbim de fapte, nu pareri.
      Erdogan dictator? Exact la fel – Europa face afaceri cu Turcia linistita, americanii sunt prieteni cu ei, indiferent ce este sau nu este, daca tarile sunt prietene si nici o tara civilizata nu se plange de el pentru mine este totul roz.
      Il stii pe ala din Arabia Saudita care a facut un om bucatele in ambasada din Turcia? Ghici ce – nici o tara civilizata nu s-a luat de el asa ca omul este un lider serios cu care toti sunt prieteni.
      Asta incerc sa spun – nu exista doar un punct de vedere, sunt mai multe, depinde de unghi.

      00
    • bigbear, turcia, 2016….

      00
    • @bigbear: „nu sunt asa atent la politica in detaliu, mi se pare pierdere de timp, eu iti spun doar ce vad din afara”

      Nu vezi stimabile… ți se pare. Nu vezi pădurile de copaci…Trist.

      01
    • bigbear….erdogan nu a incercat sa denazifice grecia sau cipru, nici macar cu ziare, nu mai zic de tancuri si rachete. ba mai mult, participa activ la nazificarea ucrainei vanzandu-le pe fata dronele alea faimoase.

      orban vorbeste mult si prost, dar nu face nimic. nu denazifica romania, ba chiar finanteaza multe chestii de pe aici. scoli, cluburi sportive, orase intregi….

      ala din arabia saudita nu interzice nimanui sa plece din arabia saudita daca nu le convine. si nu denazifica israelul. bine, asta ar fi chiar greu, si nu din cauza ca evreii au mai multe tancuri si avioane….

      00
    • @BigBear: Pe președintele Ungariei îl cheamă Janos Ader, pe următoarea președintă o cheamă Katalin Novak. Orban are altă funcție.

      00
    • @Bigbear, ce-mi place discursul asta: „Nu sunt atent la politica, eu doar spun niste lucruri pe care le-am vazut asa, la o analiza superficiala. Dar cu toate astea, imi aduc aminte niste detalii de acum mai bine de 20 de ani.”

      00
  3. E vreme de gratar si 200 de coniac baut lent la soare.

    Ce atata politica, razboi, cearta… nu uitati sa traiti !

    00
  4. Neah. Ii arde la industrie. Ei au echipamente aduse din afara. Tot. Profesionale. Care au nevoie de mentenanta, piese schimb etc. Care nu se vor mai aduce. Din cauza unui surub sau al unui software , toata uzina va stagna….

    00
    • artistii demiurgi superiori nu stiu din astea…
      ei cred ca un iphone / masina / baril de petrol apare din neant, la fel cum a vomat si el pe o foaie articolul asta…

      00
  5. Să nu uităm și că piticul sovietic e cel mai mare pitic din lume.

    00
    • mazgaleala lui EFTIMIE se termina dupa prima fraza:

      „De când cu scandalul din Ucraina, pe care nimeni din presa rusă nu-l numește război, cu excepția Russia Today, publicație interzisă în România, … ”

      restul este din nou o spalatura de cadavre: ce misto e rusia si in rusia, ce de kkt e presa din romania, romania si romanii, sua, vestul si nato, democratia, libertatea de exprimare, etc …

      P.S.: nu uitati ca daca ma amenintati cu vreo parere care sa fie contar propagandei putiniste, o sa va torn si o sa faceti parnaie … 15 ani ca in Patria Muma!

      SLAVA PUTIN!

      10
  6. „Blogul ăsta are peste un milion de cititori în cele mai proaste luni ale sale.” Kek

    00
    • În loc de „Îmi cer scuze anticipat”, corect ar fi fost „Vă cer scuze anticipat”. Csf? Ncsf.

      00
    • ”Vă ofer scuze”, că nu noi am greșit…

      00
    • La faza asta și-a plimbat și eftimicul limba pe ochiul maro al lui zoso.

      00
    • …care sunt cam aceeasi zilnici x30 zile. Deci in jur de 33k unici/zi (aici de fapt pot varia f mult in functie de articole). Cam difera de aia 1M sugerati. E f buna statistica asta. Poti sa argumentezi cu ea cele mai mari imbecilitati.

      Doar un alt articol-debate in care ne credem Zizek sau Peterson. Nothing to see here, move along.

      @Sefu – legat de articolul de acum cateva zile legat de motivele pt care nu face lumea campanii cu matale: cand o sa ai constant peste 60k unici pe zi o sa se schimbe treaba.

      00
  7. „o știi pe casiera de la Lidl? Închipuie-ți că are un soț cam de același calibru profesional și un copil. Ce crezi, adună ăia 6000 de lei pe lună, minimul?”
    Poate ca surprinde dar raspunsul este DA! Acum depinde si ce asteptari ai.

    00
  8. Recunosc, m-a pierdut cu atatea procente. Bine, nici nu am fost vreodata bun la matematica.
    Da’ sunt un om simplu care are niste rusi la el in echipa la munca. Si care sunt uimiti ca exista romani, asa precum Eftimie, care cred ca in Rusia se traieste mai bine decat in Romania.

    N-am inteles exact nici procentul ala de 99.9% din 1000000 de oameni pentru care scrie Eftimie, nu ma prind care e faza aici. Dar cum ziceam, matematica nu e punctul meu forte.

    00
    • Analiza pe procente este că și audiența la radiouri. Toți sunt pe primul loc important este să găsești la ce să te raportezi.

      00
  9. Ca Eftimie e un om detestabil asta e clar, nu cred ca are nimeni pretentii. Dar de la Zoso as cam avea, cum poti sa lasi asemenea osanale pentru cineva care a ordonat uciderea de copii, femei la gramada ? Cine mai urmeaza sa fie spalat, Stalin ? I-ai sters comentariile lui Razvan de la articolele precedente, comentarii foarte pertinente despre cine e Eftimie asta. Esti foarte moral in general pe blog, cand vine vorba de Eftimie moralitatea ta dispare in neant.
    Blogul asta incepe sa devina nefrecventabil, greata e putin spus. Iar o parte contribui si tu. Cum naiba a ajuns blogul asta sa ridice osanale pentru Putin ? Chiar asa de jos ?

    00
    • Nu inteleg pe ce iti bazezi comentariul asta. Doar pentru ca in ultima saptamana au aparut aici articole cu:
      – nu un cocalar criminal cu 100kmh in localitate e de fapt vinovatul
      -claxonat si interpelat mamici pe strada
      – o ardem pasiv-agresiv prin magazine brico
      – Putin e bun pentru noi romanii, maica Rusie e mai prospera decat credem.

      ???

      00
    • simplu, regulile nu se aplica la pretenari :) mai intreba cineva la ultimul influencer fun de ce mariciu nu e si el prin articol lana aia cu copilul, sau cetin cu tarfitul de trafic (vezi emigrarea acum niste ani, razboiul acum)

      00
    • Cand incepi un articol vorbind despre „scandalul din Ucraina”, pentru ca, nu-i asa, „nimeni din presa rusa nu-l numeste razboi” (deci e clar ca nu-i razboi, wink wink), ce rost mai are sa discutam despre rest?
      Si chiar daca am discuta, parca tot Moisil a zis ca, cu cateva statistici bine aplicate, poti demonstra atat ipoteza, cat si contrariul ei.
      Poti demonstra de ex. usor ca rusii nu sunt afectati de sanctiuni, doar li se pare, fiindca nu evalueaza indicatorul care trebuie. Sau ca in Ucraina nu mor civili bombardati in propriile locuinte, ci doar fac unii „scandal”.

      00
    • Nu ati intrebat, dar radio Erevan va raspunde:

      Numarul comentariilor la ultimele 10 articole, anno domini 2022, luna 03, ziua 27, ora 04.24:

      -cloudul-69
      -militarii-70
      -presa-11
      -traversare-59
      -stirile zilei-43
      -oameni nervosi-60
      -influencer fun-38
      -SRI/STS-38
      -playboy-5
      -batut pula de Eftimie- 123

      QED

      00
    • … a nu se intelege gresit, are si de la mine una peste bot pentru “what-about”-ismul jegos la care se deda in mult prea multele randuri scrise pentru a ascunde asta.

      00
  10. Cand vad articole de genul asta in toate directiile, imi aduc aminte de o chestie care o zicea/scria zoso.

    Ideea ca oricine poate sa toarne 20 de paragrafe, sarind de la o chestie la alta, cum e articolul asta, spunand totul si nimic in acelasi timp. Doar ca sa scrie mult, sa para muncita treaba pentru cine pune valoare pe cantitate, nu calitate. Ce e cu adevarat dificil e sa iti concentrezi ideile intr-un text suplu si la obiect. Astept cu interes acel moment si pentru Eftimie.

    Intre timp o sa ma leg doar de ce ai ales sa evidentiezi cu bold in propriul text.

    „Că Putin, așa dictator dement cum e portretizat, e ales încă,…” – noroc de el ca nu a fost otravit sau bagat la puscarie. Cum au fost alti rusi cu potential sa fie alesi in locul lui.

    „Și binențeles, întrebarea ce nu poate fi evitată. Este Putin bun sau rău? Pentru noi, da. Fără îndoială.” – De ce ai vrea sa o eviti din start? E o intrebare incomoda pentru tine?

    E interesant cum alegi sa iei la misto ideea ca Putin ar fi dictator, cu expresii de genul:
    – super-dictator
    – dictator dement cum e portretizat
    – noi nici măcar nu am fost atât de performanți ca dictatorul

    00
  11. știam că o întoarce ăsta, s-o manipuleze, știam iooooo, cum văd Eftimie dau skip, gunoi, Siberia, căcat, arestați-l, Putin, ambasada Rusiei

    00
  12. Hai las-o incolo de treaba… cea mai bogata tara in resurse din lumea asta, Rusia, are un PIB total de numai 2 ori mai mare decat al Poloniei si Romaniei la un loc… let that sink in, economia Rusiei produce de doar doua ori mai multe bunuri si servicii decat doua parturi de tari din estul Europei care s-au dezvoltat binisor cu ajutorul capitalului occidental; sau ma rog, producea de doua ori mai multe bunuri si servicii, ca dupa 2022 este posibil sa scada dramatic PIB-ul lor si o sa fie cat noi si polonezii. Rusia este o semi-ruina in mare parte din tara, cu cateva exceptii urbane, si va fi o ruina si mai mare de acum inainte… pacat de oamenii normali de acolo.

    PS: Da, o casiera de la Lidl are fix salariu de baza (de pornire) de aproape 3000 de lei, deci cu un sot cu salariu similar, ar ajunge la 6000 de lei. O cam zbarcesti cu argumentatia: „Rusia – ultra-smechera, Romania – fraiera satului”…

    00
    • Din surse sigure o caserita la lidl are in primul an salariul de baza undeva la 5000 lei, salariu care creste timp de 3 ani. Un adjunct are undeva la 6500 lei, un magazin are vreo 2, 3 adjuncti, iar un sef de magazin undeva la 9000 lei.

      00
    • Damian, ce scrii tu e brut, ce scrie Silviu e net.

      00
    • @Cristi, salariul de baza=salariul brut, Silviu a scris mai sus salariul de baza, nu salariul net, cifrele o fi pt net.

      00
    • @cristi e ok, nici Eftimie nu a precizat.

      00
    • Mai țineți minte emisiunea aia de la televiziunea rusă în care unul a luat bătaie pentru că a îndrăznit să zică cum că în România salariile sunt mai mari ca în rusia?

      Puteți căuta pe net. Aparent rușii sunt convinși că aici toți murim de foame că ne jefuiește UE și NATO, și nu li se poate spune altceva :))

      00
  13. Ai uitat sa mentionezi ca viata unui sarac din SUA e mult mai dura decat cea a unui sarac din Germania, Romania sau Russia. Daca te imbolnavesti in america si esti super-sarac, sarac mediu sau sarac simplu esti terminat.
    Alt lucru rusinos al SUA e ca-si abandoneaza veteranii. Pe strazile americii sunt mii de hobo’s ce au servit in Irak.
    Asta cu x dolari/zi e o definitie incompleta a saraciei, asa cum e aia ca bogatia incepe de la x mii usd / an.

    PS: poate ai timp si chef fa un articol despre cat de util e ONU in 2022.
    Parerea mea e ca ONU e un jandarm cu pistol cu apa si baston din balon colorat.

    00
    • Macar veteranii SUA apuca sa se intoarca acasa ceva mai des decat rusii. Cel putin nu mor 16k pe luna intr-un razboi initiat de un singur om si prietenii lui incompetenti.

      Da, neaparat un articol despre ONU. Dar sa fie de cel putin 500 de paragrafe Eftimie. Sa nu asculti oamenii rai. Vrem mult si prost!!! In niciun caz succint si calitativ.

      00
    • Da boss, exact asa e. Ai fost tu ieri sa faci un tur pe la VAs in US si ai ajuns la concluzia asta. Vino cu mine sa facem niste voluntariat sa vezi ce si cum. Imi place ca-ti iei informatia din videoclipul ala de la 5FDP. Sigur, sunt destui pe strada care sunt veterani, dar au alte probleme in afara de suport din organizatiilor pentru veterani. De obicei au dat in meth sau in opioide. Aia e problema adevarata pentru ei.

      00
  14. Compară într-un articol cu, nu știu, Norvegia. Că și ăia tot pe resurse se bazează. Nu dă bine? Nasol. Atât poți

    00
    • Chestia e că Norvegia a investit profitul întrun fond suveran, iar rușii în buzunarele oligarhilor…

      00
  15. Cat pogon de vorbe pornind de la singura statistica pe care ai gasit-o in care mareata Rusia, tara cat un continent si plina pana la refuz de resurse naturale, a reusit sa depaseasca cumva mega puterea mondiala numita Romania.

    Statistica care si aia e mai mult ca sigur matrasita in draci. Pentru ca e imposibil statistic sa ai rate de saracie extreme apropiate de ale Germaniei 10 ani la rand, cand tu ai salariul minim pe economie de 200 de dolari, iar aia au 2000 de dolari. Ar fi ca si cum ai fi capabil sa acoperi uniform 1000 de felii de paine cu un pachet de unt, ca sa ajunga la toata lumea.

    00
    • „Totodată, se poate invoca că la ruși „coșul minim lunar” e cumva măsluit să dea bine la statistici. Meh, un astfel de gest ar fi inutil, pentru că să știi câți săraci ai te ajută la alegeri”

      Mai omule tu nu intelegi ca gestul de a maslui statisticile ar fi inutil???? Il ajuta la alegeri, da????

      Cu siguranta nu il ajuta la alegeri sistemul represiv instaurat, otravitul, bagat la puscarie a tuturor celor care i se opun in orice fel timp de 25 de ani. Nu, nu. STATISTICILE corecte sunt sursa puterii lui Putin. Ce esti asa prost?

      00
  16. Nu știu cum trăiești tu din scris, că ești necitibil. Incitibil. Como se dice… de căcat.

    00
  17. Cred ca notificarea aia pusa cu portocaliu pe comentariile postacilor rusofili ar trebui aplicata si pe niste articole.

    00
  18. O fi Putin cum se spune aici în comentarii, dar ghici cu cine va semna și da mîna Zelenski la final? Nu cu Putin? Tratatele de pace/sfîrșit de război, cine le semnează?

    00
    • Eu cred că Putin NU va da mîna cu Zelensky, din 2 motive.
      1. Nu știu dacă-l mai prinde sfîrșitul războiului pe tron.
      2. Dacă-l prinde totuși, îi va veni rău (infarct, avc, noviciok) cînd tratatul se va semna numai după reconstrucția Ucrainei, cu fondurile rusești blocate prin occident.

      00
    • E posibil să nu fie el cel care semnează. Hitler, de exemplu, n-a mai apucat (nu că ar fi vrut).

      00
    • Din cate inteleg, Putin a zis clar sa scopul operatiunii speciale era inclusiv sa schimbe regimul nazist de la Kyiv. Adica pe actorasul tinerel fara experienta.

      Si acum o sa fie nevoie sa dea mana cu el, cu ghe-iul vestic nazist, care i-a muit armata lui puternica.

      Dar da, sigur. Pentru Zelenski va fi rusinos.

      00
    • Are sange Putin sa iasa din buncar?

      00
    • Văd că am primit așa de multe thumbs down că am crezut că sunt stupid..
      Si totusi, ce declara azi Richard Haass, presedintele consiliului pentru relatii externe al SUA:

      ”Așa cum s-a mai spus, nu poți merge la război decât cu armata pe care o ai. Nu mai puțin adevărat este că nu poți încheia un război decât cu adversarul pe care îl ai. Faptul că Rusia lui Putin a acționat în mod criminal nu schimbă acest adevăr. Schimbarea de regim poate fi o speranță, dar nu poate constitui baza strategiei noastre”

      O fi si el stupid?

      00
  19. Daca tu gasesti in America localitati neconectate la curent electric sau canalizare… Sau neasfaltate… Rapoartele sunt bune in multinationale, cand vrei sa arati ca ceea ce e faliment sigur este doar un “trend descendent minimal”! Totul este de cum interpretezi numerele alea, orice prost stie ca 2>1.

    00
    • Nu știu ce să zic, parcă n-aș fi așa de sigur.

      În Arizona, pe drumul de la Kingman înspre Nevada, am ieșit de pe autostradă doar un sfert de milă, că eram la volan de ceva ore, și căutam o ceva cu toaletă.
      Pe Waze îmi arată o localitate, repet, la 4-500m de autostradă.
      Deviez încolo, un sat prăpădit, căruia multe din satele prăpădite și depopulate din Sălaj i-ar da clasă.
      Și când spun prăpădit, mă refer la „străzi” de pământ bătut (nici măcar pietriș), „case” pe prispa cărora stătea câte un bătrân exact prototipul de redneck (salopetă de blugi purtată peste bustul gol, barbă, mulți dinți lipsă în gură și pălărie de soare), iepurași care țopăiau fericiți de la o casă la alta.
      Eu eram atent la „drum”, să mă întorc la autostradă, că de toaletă nici vorba, dar nevastă-mea mi-a spus să nici nu-mi treacă prin gând să opresc, nu voia să afle ce model de Winchester au moșii lângă balansoar.

      Ce zic eu e că și în SUA găsești locuri din astea, mai aproape decât ai crede. Curent se poate să fi avut, dar canalizare nu păreau să aibă.

      00
  20. era de asteptat de la un locuitor al orasului Stalin.

    00
  21. Alb sau negru. Cred ca asa am evoluat sa analizam orice afirmatie.

    Daca exprimi o opinie gri, vei fi catalogat ca negru de cei ce vad alb sau alb de cei ce vad negru.

    Pareri mai obiective(gri) de multe ori e bine sa le tii pentru tine sau cerc restrans.

    00
    • Vezi pe strada un homeless care violeaza o femeie. Si se chinuie, o si bate ca femeia nu vrea si se zbate, el e cam incompetent si nu prea ii iese din prima.

      Si te apuci sa zici ca tu il intelegi, ca probabil e si el singur si batut de soarta, probabil e si nfhh. Sigur a fost nedreptatit in viata acum 30 de ani. Hai sa nu ne bagam ca poate ne violeaza si pe noi. Si oricum si fractu mai mare a batut o femeie in trecut, deci hai sa nu ne grabim sa judecam, da?

      Cam asa e cu parerile gri despre Putin fix IN MOMENTUL ASTA!

      00
    • qed

      00
  22. “Dacă omul e relativ ok, și e mai ok decât acu 3 ani, când se duce să voteze o face cu ăla care-l știe, să scape de o grijă.” Nu trebuia “pe care-l știe”?

    00
  23. Promit ca e ultimul comentariu pe postul asta.

    Care e pana la urma secretul despre cata saracie e in Rusia? Linkul ala catre wiki cu statistici sigur sigur corecte?

    Puternic insight Eftimie. Puternic.

    00
  24. Era un banc pe vremea comunismului la noi: „Cum putem iesi din saracie? Le declaram razboi americanilor si apoi ne predam!”
    Dupa cum prezinta Eftimie situatia economica, ca sa ne fie mai bine ar trebui sa declaram razboi Rusiei si apoi sa ne predam. In mai putin de un an sigur reuseste Putin (ce daca e dictator) sa corecteze procentele alea de saracie.

    Chiar nu ii inteleg pe ucraineni de ce se lupta cu atata indarjire. Iar cei care fug de razboi au busole gresite de se duc in vest si sud in loc de est si nord. /s

    00
  25. Vai ce mă enerva și pe mine Eftimie cu astea ale lui, până de curând când mi-am dat seama că nu știu eu să-l citesc. Căci da, Eftimie e mai scriitor de SF decât blogger sau jurnalist și trebuie înțeles și interpretat, precum orice autor de opere literare. E chiar plăcut de citit după ce înțelegi că erorile logice sunt figuri de stil pentru el.
    Să te enervezi, ca cititor de Eftimie, că spune că rușii-s de fapt ne-săraci și Putin erou e ca și cum te-ai enerva că a scris că controlorii de tren sunt salvatorii lumii.
    Apreciați scriitura și nu vă mai enervați pe personaje și întâmplări născocite.

    00
  26. Cu câți ruși ai povestit despre cum se trăiește în Rusia?

    00
    • Rusia e singura țară în care am văzut voliere cu găini crescute în balcoanele blocurilor. Nici măcar în Asia de sud-est n-am văzut așa ceva.

      00
    • Pai de asta nu sunt săraci în Rusia, că au voie să crească găini in balcon. Ce, la noi erau săraci când creșteam porcii in spatele blocului?

      00
  27. Ai experienta in domeniu? Ai doctorat in economia Rusiei/mondiale sa poti sa-ti dai cu parerea? 2 articole in urma ziceai ca pulimea nu trebuie sa vorbeasca, ca ei e prosti si sa ascultam de o tanti, ca ea are expertiza in geopolitica africana subsahariana. Bine a zis cineva mai sus, dupa tot preambulul asta, așteptam cu interes suptul sosetelor lui Kiril si periatul public Patriotului George( cautati pe fb -Patriotul George – sa vedeti ca omul si-a facut pagina, portretizat ca un super erou, puterea lui fiind patriotismul- no joke).

    00
    • Incredibil…și pe piept harta României unită cu Rep Moldova.
      Are și site: patriotulgeorge dot ro / momentan e fără conținut

      00
  28. Si Ceausescu lua in alegeri la fel ca Putin. „ultimele alegeri legislative din România Socialistă au avut loc pe 17 martie 1985, când peste 15,7 milioane de români au votat cu toţii pentru Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Nu s-a înregistrat atunci nici un vot nul.” asta ce demonstreaza , ca si putin si ceausescu, nu ma obosesc sa ii scriu cu majuscule, erau foarte populari si doriti. Sper sa vb si despre putin la trecut, dar nu stiu daca ajuta la ceva. Acuma Eftimie ar fi spus ca alegerile din rusia sunt monitorizate de nu stiu cine …. Da sunt monitorizate, la fel cum a fost monitorizata olimpiada de la Soci la dopare … Vezi documentar Netflix

    00
  29. In sfârșit, un articol care mă lămurește ce e cu cozile acelea kilometrice la intrarea în Rusia. Emigrează europenii, să scape de sărăcie.

    00
  30. Eftimie, d-aia săracii din România emigrează în masă în Rusia, nu?

    00
  31. Atât de bine o duce Rusia, atât de buni manageri sunt liderii de acolo (conform matematicii lui OP), încât au „reușit” să aibă o armată de barbari bezmetici, desculți și fără tehnică militară din mileniul ăsta. Adunătură care este în stare doar să atace țări mai mici și prin crime de război.

    00
  32. Chiar e logic să compari săracii din SUA, Germania, România care nu vor să muncească, cu săracii din Rusia care muncesc pe coji de semințe sau care ar vrea să muncească având oportunitățile occidentului.

    00
  33. De ce oare insista maestrul Eftimie cu articole din astea?
    Presupunand ca stie cam ce reactii va genera, probabil ca le considera dezirabile. Nu cred ca are nimeni iluzia ca dansul are niste adevaruri fudamentale care-l tortureaza si trebuie sa ni le comunice cu orice pret si cu orice risc. Si atunci ce ramane? Pai cea mai simpla explicatie este ca dansul este un caz clasic de attention whore, este Oana Roman din bula noastra.
    Bine ai venit, Oana!

    00
    • „Presupunand ca stie cam ce reactii va genera, probabil ca le considera dezirabile”

      Având in vedere că am citit o grămadă de lucruri superfaine scrise de Eftimie, parcă aș fi tentat să zic/cred că trollează barosănește.

      Dar, din mare nefericire: reacțiile alea agresive, ștergerea de comentarii nefavorabile – futu-i, poate nu-i joacă deloc!

      Dar nah, cine-s eu să-l judec? Ce, blogul ăsta-i vreun Paradis, să ne fluture (pe la urechi și tâmple, nu Fluture) doar îngerași roz plicticoși? Blogul ăsta nici măcar Purgatoriul nu-i, e chiar lumea in care trăim.

      00
    • Fiu de popă apără un stat puternic creștin. Apes together strong.

      00
    • Trollingul, cam in orice situatie, e o activitate de putoi neterminat.
      Sa trollezi pe subiectul unui razboi real si in desfasurare, arata un caracter mizerabil. La un putoi neterminat.

      00
    • La expoziția anuală de insecte au fost mulți gândaci, dar fluturi pvla.

      00
  34. Este identică cu o poveste din anii 60 de la liceul lui taică-meu:

    Profesoara îi învață ce prost le nege oamenilor în capitalism în general și SUA în mod special. Arata poze dintr-un ziar cu o demonstrație a șomerilor de prin State cu un șir de mașini. Un elev a zis că și el ar vrea să fie șomer în SUA că ăia au mașini mai bune decât orice director din România. Tipul nu a avut voie să dea la facultate….

    Cam așa și cu statistica din articol.

    00
  35. Întâi spălarea BoR, acum a Rusiei. Am fost în Rusia, satele din Teleorman și sărăcia din Dobrogea e lux față de ce e acolo. Despre statistici numai de bine.

    00
  36. La noi procente bine din populație se caca pe întuneric stand pe o lada spanzurata peste o groapa…, școlile pica peste elevi, avem gramada de sate fără curent electric…avem orașe (vezi Brad) care nici la 30 de ani de la revoluție nu are gaz….ți-e frică sa intri în spitale cu o boala pt ca ai șanse sa iesi cu trei. Pe șosele te zdrobesc boii și dacă mergi regulamentar și dacă mergi ca ei (ai basca?). Trotuarele îs pline de mașini parcate, pentru ca le pica oole dacă merg mai mult de 10m pe jos(„hai dom’le ca stau 5 minute…uite ca și ala sta”). Și mai găsești exemple incat te plictisesti dr atata scris….Dar hai sa ne comparam cu alții. Nu contează ca prin comparație arati ca suntem mai buni sau mai rai( din pix, evident)… Realitatea e ca asa ne mai mințim și noi ca nu suntem niște gunoaie , per total, imuni la bun simt și orice urma de raționament logic (a blestemat dzo. România cu o generație de experți multilateral dezvoltați….)

    00
  37. N-o fi capitalismul rupt din soare dar comunismul oricum ar incepe întotdeauna sfârșește intr-o hazna.

    00
  38. Ce e acum e acum. Mai vorbim peste 5 sau 10 ani. Dacă vom mai putea..

    00
  39. Bai, Eftimie eu un singur lucru am sa te intreb: Ba, tie chiar nu ti-e rusine?

    00
  40. Asta rezultă când o iei din inferență in inferență și nu îți dai seama că ești pe arătură…

    00
  41. mai rar sa vezi pe cineva sa greseasca atat de mult cu atata incredere.

    00
  42. eftimie ia sau da bani ca sa scrie aici?

    00
  43. Într-o zi am băut din greșeală niste lenor și tot așa vorbeam și eu…

    00
  44. Uite Eftimie, sa iti spun si eu un secret: oligarhii rusi nu vor sa se intoarca in Rusia, banuiesc ca de bine ce se traieste acolo.

    ”În vârstă de 67 de ani, oligarhul se confruntă cu un ordin de expulzare în mai puțin de 20 de zile. Are pașaport leton și, bineînțeles, rus, dar și viză pentru SUA și are mai multe opțiuni, dar el vrea să rămână în Marea Britanie împreună cu soția și copilul de opt ani. Crede că dacă va pleca de aici nu se va putea întoarce niciodată.”

    https://www.digi24.ro/stiri/externe/viata-unui-oligarh-dupa-sanctiuni-oare-voi-avea-voie-sa-am-menajera-sau-sofer-nu-stiu-cum-o-sa-supravietuim-1883629?fbclid=IwAR36k-CKElQISQGhyM4t5__YybvYc17QBWEmM-VX1ePPKmK9NUaP8i9Azhs

    00
  45. Casiera de la Lidl ia lejer 3000, dar de unde să știe fanul lui Putin! Penibile cascadorii pe cifre venite dintr-o țară unde războiul e prezentat drept „eliberare” și oamenii se sinucid pe rupte când au păreri diferite fata de Kremlin.

    00
  46. Ce salata toxica ne serveste tovarsul Eftimie!

    Pentru astia mai tineri, Ceausescu era reales mereu cu peste 90% din voturile exprimate iar problema saraciei in RSR era inexistenta. Daca e sa ne luma dupa „logica” lui Eftimie inseamna ca in Romania ceausista lumea traia mult mai bine ca americanii.

    00
  47. Angajatul meu e tot casier dar mai da si ceva sfaturi la clienti (afacere de nisa) e platit salariu + comision, si castiga in jur de 6500-7000 ron pe luna. As putea sa ii zic sa isi tina sotia acasa dupa socoteala ta :)).
    Are si un baiat pe care il tine acasa la 21 ani, i-am dat un sfat prieteneste avand in vedere ca are 120kg la 1.75cm, de fiecare data cand ii cere bani macar sa il puna sa faca niste flotari :))).

    00
  48. sa stii rata saraciei de la tine din tara ajuta într-adevăr. sa o comunici public pe bune, not so much.

    si o expiratie simpla pe castelul de carti de joc. conform cifrelor lui eftimie sunt vreo 45-50 de milioane de americani care traiesc cu 200$ pe luna.

    parca revad telejurnalul anilor 80 cu cutiile de carton din new york.

    00
    • Probabil aceeasi oameni cu aia ce se drogheaza pe luna cu aceeasi bani ca pensia media din Romania pe-un an.

      00
  49. Bai, ai fi bun de inginer. Poti sa demonstrezi orice cu orice serie de date.

    Primul red flag!
    Habar n-am cum se traieste in Rusia, dar parca de RepMoldova mai avem putin habar, ca sunt multi pe la noi. Care povestesc cum e si cum era pe acasa si cum au venit aici le era cam foame pe la ei. D-asta isi fac ei cetatenie romaneasca si vin in Romania.

    Al doilea red flag!
    Toti il voteaza pe Putin pentru ca e bun si ii scoate din saracie.
    GRESIT! Aia 24% voteaza cu ce vad la televizor, iar media in Rusia este libera sa zica ce vrea. :))

    Al treilea red flag!
    Ghici cine a zis-o p-aia ca nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile.
    Am impresia ca ar fi o traditie in zona.

    Al patrulea red flag!
    Cosul minim pt 2 adulti + 1 copil = 6000lei.
    Salariul mediu net e de 3700lei, deci e ok.
    Jobul de casier la Mega nu e unul de final de cariera. E un job pe care-l faci cat esti prin facultate sau peste vara ca sa mai faci un ban de distractie.

    00
    • Apropo de red flag nr. 3: povesteau niste batrani cum s-au mirat la alegerile din ’46 ca au castigat comunistii, ca doar tot satul a votat cu taranistii. Dupa care si-au adus aminte ca sacii cu voturi au fost incarcati in TAB.

      00
  50. De ce nu are Rusia hiper saraci? … Pentru ca hiper saracii lor au murit de foame!

    00
  51. – Puțin e puternic
    – Puțin e ales democratic
    – Puțin a scăzut sărăcia în Rusia mai bine decât UE a scăzut-o în România
    – De fapt în SUA e mai rău decât în Rusia
    – Ia uitați-vă cum în România e mai rău, de fapt, decât în Rusia

    – A și Puțin e rău pentru noi dar vă dă de gândit nu? :)

    00
  52. Incep sa realizez ca blogul asta devine un fel de mental institution. Motivele pot fi:

    1. Autorii sunt ei insisi dusi cu pluta.
    2. Cineva plateste pentru astfel de posturi. Rusii, oculta, serviciile, orcii…nu stim cine.
    3. Publicul tinta, majoritar, este plecat cu pluta, astfel ca posturile trebuie adaptate ca sa li se adreseze lor…ceea ce inseamna ca toata tara este a big f. mental institution itself.
    Nu stiu care varianta este mai trista.

    00
  53. Zic să mergem să-l linșăm pe ticălos. Vine în weekend să ne strice confortul mintal cu goange de-astea discordante, cu tupeu că n-am ști noi cum e totul pe lumea asta, cu cifre, cu complicații.
    Ne ia în bârză, vine cu text de n pagini pe site unde articolul are maxim 5 paragrafe, ne instigă să citim, să gândim la ce scrie și de ce o face. Ce se-ntâmplă? Ce-i asta? Zic să n-apuce duminică, mâine, fără să-l facem bucăți.

    00
    • Cam tratezi comentariile de pe aici la fel cum CREZI tu ca-l trateaza comentatorii pe autor.

      Nu mai lua tot ce scriu oamenii pe internet atat de serios.

      00
    • @V.I.M., poti sa faci un rezumat la ce ai scris? Pentru noi, cititorii acestui blog, limita este de 2 randuri.

      00
    • Retorica asta cu – vreti sa il omorati domne – imi aduce aminte de saracul de Dragnea. Cum era el urmarit de 6 asasini pentru ca le spunea pe bune la oameni ahahahahahahahhahaha

      Ma simt dator sa raspund pt ca clar imi vizeaza comentariile mele despre stilul de scris a lui Eftimie.

      Daca scoti un text lung pentru ca ai multa informatie de oferit, si sunt idei complicate care nu prea pot fi rezumate e ok. Evident.

      Chiar nu e cazul aici. Textul e lung in cazul asta, pentru ca nu poti sa servesti direct fecale calde pe o farfurie. Ca pute si e prea evident. Si e necesar sa bagi fecalele alea intr-o tocanita de chestii comestibile. Pui si putina vita de calitate deasupra, servesti si cu o salatica proaspata langa.

      In speranta sa convingi macar pe cativa sa guste. Si vezi tu dupa aia, poate esti norocos si ai pus indeajuns de multe condimente sa nu se simta.

      Pofta mare V.I.M.

      00
  54. Incerc sa imi dau seama daca Eftimie e foarte istet pe undeva si eu nu ma prind. Nu face sens la mine la mansarda nici articolul asta nici cel dinainte. E ceva despre saracie, despre cum voteaza saracii, de ce saracii scosi din saracie voteaza cu cei care i-au scos. Mai departe e ceata. Astept episodul 3, poate poate.

    00
  55. Exceptand deja consecrata nota aroganta si poate prea multe procente bazate pe date din Rusia (sigur sunt corecte) nu as putea sa contrazic in totalitate logica celor enuntate. Orice dictator foloseste pomana sociala in diferitele sale forme pentru a isi asigura o masa de votanti fideli, preferabil situati undeva putin deasupra pragului saraciei. Tot acest public este de obicei usor de exploatat cu teme religioase sau ultranationaliste. Tot valid este si argumentul ca unuia din fundul Khabarovskului nu ii pasa de MCD sau de Apple ca oricum isi ia de 2 ori pe saptamana niste cartofi si o vodka si se culca mort. Daaar, sanctiunile nu se limiteaza doar la inchide Starbucksuri ci ele afecteaza tocmai sursa de bani pe care Putin a folosit-o sa-si ridice electoratul deasupra pragului de saracie extrema. Si atunci nu pleaca numai oligarhii pleaca si oamenii capabili, profesionistii care puteau duce Rusia mai sus. Ca mentenanta aeronavelor Aeroflot, a utilajelor de precizie, materiile prime la care aveai acces rapid se duc. Si nu poti compensa doar cu petrol si gaze oricat de multe ai avea si oricat de dependenta ar fi Germania de ele.
    Mega aberatia acestui articol este totusi legata de argumentul ca Putin e votat. Pai cum dracu sa nu fie votat si sa iasa presedinte cand orice adversar politic real si puternic e ori ,,cazut accidental de la balcon’’ ori otravit elegant cu Novichok ? Nici nu stiu de ce plm mai organizeaza alegeri. Care a fost ultimul contracandidat real al lui putin cu sanse reale?

    00
    • medvedev.

      00
    • @theblack
      Nu. Medvedev doar a ținut locul cald pentru Putler, cît acesta era prim ministru, pentru a avea ulterior timp să modifice constituția (sanchi) favorabil pentru dictatori iar Putler să se încadreze ”legal” în parametri.

      00
    • marinel, sarcasm :). medvedev e exact „exceptia” care confirma regula.

      medvedev a fost primministru intr-o republica ultraprezidentiala. practic era doar un purtator de cuvant al presedintelui.

      cand a fost ales presedinte, brusc republica a devenit, cum sa zic, „primministeriala”, presedintele nemaifiind decat un om care sa zambeasca frumos la summiturile internationale, toate deciziile grele revenbind prim-ministrului. care prim ministru era…. rapait ascendent de tobe…. vladimir putin. dupa ce si-a satisfacut mandatul constitutional, la alegerile urmatoare presedinte a redevenit putin, iar organizarea republicii a redevenit subit ultra prezidentiala.

      in tot acest timp, incet incet constitutia a fost modificata pana la nivelul in care putin este presedinte pe viata. cam ca prietenul lukasenko. si kim.

      aisambibag….. democratie diferita, cum zice pr…ichindelul ala mai sus.

      00
  56. Atunci cand incepi articolul cu o minciuna grosolana, sansele sa mai cred orice ai mai scri in continuare tind foarte mult spre zero:
    „De când cu scandalul din Ucraina, pe care nimeni din presa rusă nu-l numește război”.

    Am cautat random 5-6 site-uri de stiri din Romania si peste tot se discuta despre razboiul din Ucraina. Doar pe Eftimie l-am auzit sa il numeasca scandal. Pana si Putin ar fi gelos pe metodele astea de manipulare.

    00
    • @Andrei G
      Cred ca nu ai fost atent, desi ai folosit un citat – Eftimine zice de presa rusa si tu zici ca ai cautat in presa romana.

      00
    • Ieri parca nu erau cuvintele alea bolduite la Andrei G…

      00
    • @MihaiC, asa este, eu am gresit aici.
      Dar baietii astia pro Rusia (Vali si Eftimie) sterg toate comentariile rezonabile si le lasa doar pe astea mai gresite putin. Si tin sa si evidentieze greselile.

      La articolul anterior in care scriam cum Eftimie a omis intentionat anumite parti ale declaratiei, a sters imediat Vali tot, si nu doar de la mine. Acum s-a gandit sa bolduiasca greselile, ca sa arate cat de multa dreptate au ei si ce bun este Putin.

      00
    • @Andrei G, np, toti o mai zbarcim din cand in cand

      Pozitia lui Eftimie e clara, pro-BOR, pro-Rusia. Sper ca gresesti cand il pui si pe Vali in aceeasi barca. De ce il lasa Vali pe Eftimie sa bata campii pe aici? N-am idee; stiu doar ca sunt prieteni de multi ani, asa cum este si cu fluture; asta nu inseamna ca este mereu de accord cu ce scriu ei pe aici, uneori i-a contrazis si in comentarii.

      Apropo de sters si modificat comentarii, din ce mi-am dat eu seama autorii unui articol au drepturi de admin pe acel articol.

      @Vali, @Eftimie, @fluture – stergerea de comentarii care va strica buna dispozitie (vezi regula nr. 3) este perfect normala.
      Modificarea unui comentariu fara a marca acest lucru este din punctul meu de vedere ceva ce nu ar trebui sa se intample.

      00
  57. Cred ca Zoso si Eftimie sunt cumnati, altfel nu vad de ce ar aproba Zoso asemenea aberatii. Deci: BOR super de treaba, nu va ridicati voi la nivelul intelectual sa intelegeti popii; Putin bun ca i.a imbogatit pe rusi pe cand in vestul decadent se moare de foame; tanti care il face pe Zelinski vinovat de razboiul din UA are dreptate ca a scris o carte despre sahara in tinerete.

    00
  58. Kamarad Eftimiovic nu traduci articolul în rusa sa l dau la citit rușilor din oraselul unde locuiesc (la paritate cu nemții), ca poate au emigrat ca proștii în Germania și nu știu ce bine i în Rusia.

    00
  59. Concluzia e ca ar trebuie sa ne elibereze Putin de nazistii care ne conduc si sa ne scoata din saracie.

    00
  60. Nu știu cât de săraci material sunt rușii, dar mai săraci cu duhul n-am văzut.

    00
  61. Eftimie, you are losing it, man.

    00
  62. Eu cred ca articolul asta e o razbunare lpentru criticarea autorului in articolul legat de trecerea de pietoni.

    00
  63. În general am văzut că există speranța ca rușii să îl dea jos pe Putin și în felul ăsta să se termine războiul cât mai repede și fără implicarea altor țări. Asta în special pentru că lumea înțelege că Putin nu e genul care ar accepta vreodată să piardă.

    Făcând abstracție de conținutul articolului, presupun că premisa de la care a plecat este că avem așteptări false și sunt șanse mici ca rușii să se revolte împotriva lui Putin, chiar și ignorând propaganda și represiunile politice.
    Sper să nu aibă dreptate…

    00
  64. Pe la mijlocul anilor ’80 România reușea performanța pe care occidentul decadent nu o putea atinge. Aveam doar vreo 3-4 bolnavi de SIDA în statisticile oficiale. Și doar știm sigur că statisticile alea oficiale erau corecte, ce demenți s-ar juca cu cifrele privind sănătatea publică a populației când cifrele corecte ar fi ajutat la alegeri…

    00
  65. Eu m-am saturat de rusii astia ca ursul de ghinda. Au o tara cat un continent dar tot nu le mai ajunge, tot spre europa balesc si tot incoace se uita la ce sa mai fure si ce sa mai futa ! Avem un secol in care toata lumea vorbeste despre automatizare, roboti, colonizat marte, masini autonome, imbunatatiri ale medicinei si… vin rusii cu cacaturi din al 2-lea razboi mondial si din anii 70. Parca timpul a trecut degeaba pe langa ei. Urat a imbatranit natia asta in frunte cu Putin. In 2022 sa mai vii cu un razboi de cacat in Europa si sa iti bati joc de milioane de oameni ? Indiferent de soarta razboiului sper ca lumea civilizata sa faca scut in jurul lor si fix asa sa inghete ca in anii 70. Uneori cred ca asta si vrea pula de Putin si acolitii lor: nu de rachetele NATO le e frica ci de stilul de viata occidental si democratie, le e frica sa nu piarda puterea !

    00
    • Ei bravo, ai vorbit cu temei!

      00
    • 100% adevărat.

      Oamenii ăștia care controlează resursele rusiei pe persoană fizică sunt mai bogați decât Bill Gates, Bezos și Musk adunați la un loc. Doar că își ascund bine banii.

      Și e normal că nu vor să riște nimic care ar putea schimba asta, la fel cum nici saudiții care trăiesc din petrolul teritoriului ce le aparține nu iartă nimic în Yemen.

      Nouă ca vestici ni se pare imposibil că cineva se apucă să bombardeze alte țări doar ca să rămână la putere.

      Problema e că la nivelul ăla mizele sunt ridicate și dacă Putin cedează 1 mm, mai sunt 100 ca el în cercurile alea gata să-l împuște pentru corupție și să preia puterea. Așa că aici suntem, în 2022, cu un lider blocat în anii 80, saudiții blocați în anii 1500, cu regi și chestii, DPRK blocați și ei undeva prin anii 50, și tot așa.

      Vesticii uită că trăiesc intr-o bulă și nu toată lumea e ca ei, mai sunt destui nebuni prin zonă, care sunt și înarmați din păcate.

      00
    • Mare parte din tara aia cat un continent are sol greu de cultivat in mod profitabil, productia agricola a Rusiei e concentrata in portiunea europeana.
      Deci, in primul rand, pamant arabil, ca daca n-ai ce sa bagi la ghiozdan pica toata sandramaua.

      00
  66. Un articol bine scris și foarte bine documentat. Am cumpărat un abonament de 3$. De fapt, nu.

    00
  67. Paradoxal este că exact în acest moment Rusia vinde – pe euro – gaz în Europa! Conductele funcționează și culmea este că ele trec și prin Ucraina. Care, din motive care îmi scapă, nu le face nimic!

    00
    • Pai fara banii de pe conducta o sa le parasutam in 6 luni ajutoare cu crucea rosie.

      00
    • Motivele e unul :)..rușii plătesc taxe de tranzit ucrainienilor pentru fiecare metru cub de gaz și baril de petrol care trece prin conductele respective.
      Situația e absolut geniala…europenii le finanțează direct efortul de război rușilor, in timp ce rușii le finanțează direct efortul de război ucrainienilor.

      00
    • Ma indoiesc ca o fac doar pentru bani, ca nu stiu cu cat ii mai ajuta banii aia din conturi in economie cand sunt nivelati si la 2 metri sub pamant. Mai degraba as zice ca o fac pentru ca de gazele alea care trec pe la ei depind micutzii aia basinosi din vest, as pune pariu ca daca Ucraina ar opri conducta brusc vestul ar descoperi ca intradevar ucraina trebuie denazificata.

      00
  68. Nu știu care articol de-al lui eftimie mi-a provocat voma mai multa, asta sau ala în care aducea osanale flegmei numita b.o.r. (cu litere mici)

    00
    • Nu e OK sa reduci BOR la uscaturile ei, la fel cum nu e OK sa reduci medicina din RO la spagarii si malpraxisurile ei.

      00
  69. Mai era unu’ cu statistici a la eftimie într-un film:”60% of the time, it works every time”

    00
  70. Înainte de ’89 nu exista nici un sărac în România multilateral dezvoltata. Nici măcar săraci bogați nu existau, tot romanu’ era macar in clasa de mijloc, cam cum e in rusia astăzi. Tot romanu’ avea o casa/apartament, avea ce manca, avea unde să-și facă concediu, ce mai, era trai pe vătrai. Dar asta în cifrele oficiale. In realitate eram pârliți vai steaua noastră. Și da, aveam toți un acoperiș deasupra capului și nici de foame nu muream, cam așa cum au și vitele ce stau in staul.

    00
  71. Eu propun ca sistemul de vot din comentarii sa se aplice si la articole. Am scuti o gramada de timp.

    Vezi postarea, dai click pe titlu si vezi: „ARTICOL ascuns de spiridusi”.

    Ar ajuta „autorii” sa isi vada valoarea si pe mine ca si cititor sa stiu sa nu mai pierd timpul citind aberatii precum cele de mai sus.

    00
    • sigur, dar să ai dreptul de vot și să și conteze doar dacă ai plătit lui Zoso minim 5$ pe luna respectivă.
      Zoso a făcut deja opțiunea de nu citi articolul, scrie sus cine l-a scris.

      00
    • Exact, scrie chiar deasupra titlului cine este autorul. Daca nu iti place deloc autorul respectiv si nu esti nici macar curios sa vezi ce-a putut sa mai scrie de data asta, nu dai click pe titlu.

      00
    • @MihaiC pleci de la concluzia gresita ca TOATE articolele scrise de un anumit autor ar fi neplacute. Gresit.

      Eftimie de exemplu a avut articole cu care am rezonat, dincolo de parerea unora omul stie sa scrie.

      @Andrei atunci sa poti si sa votezi comentarii doar daca platesti. De ce o libertate o anuleaza pe cealalta?

      00
    • @Corcoran Tu ai tras o concluzie gresita din ce am spus eu.
      Eu ziceam ca daca cineva nu vrea sa citeasca articolele unui anumit autor, poate se le evite foarte usor. Nu am zis nimic de calitatea articolelor acelui autor.

      Pe mine ma enerveaza cei care comenteaza „de ce il lasa zoso pe X sa scrie pe aici” sau „nu o sa mai citesc niciodata ce scrie X”. Pe blogul asta sunt de ceva vreme destule guest posturi si autorul este trecut in prima linie, il vezi inainte de a intra pe articol.
      Daca nu iti place un blog in general, nu mai intri pe blog-ul respectiv. Daca iti place de obicei un blog, dar nu iti place un anumit autor, intri pe blog dar nu si pe articolele autorului respectiv. E normal sa comentezi, sa dai manute verzi sau rosii, dar e total aiurea sa simti nevoia sa zici la toata lumea „asta este ultimul meu comentariu pe aici (autor/blog)” – esti doar unul din miile de cititori, nu e ca si cum se prabuseste blogul pentru ca nu il mai citesti TU.

      00
  72. De căcat sau nu, articolele astea generează mai mult trafic și comentarii decât alte articole de pe blog.

    00
  73. NOU
    #176

    Salariu mediu net in Moscova – care e aproape cel mai mare din tara (exceptie statele din Nord – Yakutia si altele cu extractie de gaze/petrol, state in care toata lumea munceste doar la asta si slab populate) – 700 dolari sau 70.000 ruble. In zone amarate, in orase chiar, salariul este 100-300 dolari (100 Daghestan, 300 Ufa in Bashkortostan). O dovada – https://youtu.be/7DOCyM-fKUg?t=249.

    00
  74. Mama ce scarbos text. Un ORAS este aproape ras de pe harta. Copiii mor in explozii sau sub ruine si tu numesti asta „scandal”?
    Un psihopat rupt de realitate niveleaza orase ca sa nu recunoasca o eroare strategica (subestimarea ucrainienilor si supraestimarea armatei ruse), si poate ca sa intre in istorie, sa nu fi trait el degeaba, si tu o dai pe explicatii????

    00
  75. NOU
    #178

    Eftimie, nu fii carnat!

    00
  76. Aia cu votul nu este chiar asa. Saracii nu voteaza cu nervi, ei voteaza cu aia care le intind mana din cand in cand. In Rusia 80% din populatie locuieste in mediu rural. Traiesc cu minim financiar si sunt tarani pe camp in general. Sunt rupti de la orice technologie si nu stiu si habar nu au ce se intampla in lume. Ei asa s-au nascut, asa au crescut si asa sunt educati. In Rusia cota educationala este slaba. Si stii vorba, prostul crede ce ii spui. Cam asa merge treaba si acolo si ti-o spun ca un personaj care a studiat la Moscova.

    Ei voteaza cu ala care ii mai ajuta din cand in cand si Putin ii mai sustine cu un produs, cu un ajutor, dar in rest totul ramane asa si oamenii nu au de ce sa fie nemultumiti cand ei nu cunosc altceva.

    00
  77. In doctrina ortodoxa, bogatia e un fel de pacat. Smerenia nu e compatibila cu bogatia. In doctrinele protestante e invers, saracia e perceputa ca pacat, pentru ca in cele mai multe cazuri provine din lene. De asta suntem noi si alte popoare bisericos-chirilice unde suntem si de asta sunt vesticii aia depravati unde sunt.

    Si ca sa fac legatura cu articolul, rusii isi savureaza saracia. E parte din cultura lor nationala.

    00
  78. Cum să spui că te oftici când cititorii îți cam dau mumu, fără să spui că te oftici că îți dau cititorii mumu: ”Domnilor, înțeleg că aveți niște păreri care nu sunt la fel ca ale mele, nu-i bai. Aveți grijă cum le exprimați, zic, că conform noilor modificări de la codul penal incitarea la ură pe bază de naționalitate, religie sau opinie aduce până la 3 ani pușcărie.”

    Splendid, pur și simplu splendid. :)

    I can hug you, you know?

    00
  79. Ai putea sa faci un duet cu Dan Puric , poate chiar un trio daca vine si Aleksandr Dughin.

    00
  80. Dacă dați click pe linkul către sursa cifrelor o să vedeți că și Austria sta mai prost decât Rusia :))). Acum, eu înțeleg că în articol se face referire la populația cea mai săracă și nu la starea generală dar îmi pare că Eftimie doar a văzut o statistică favorabilă Rusiei și s-a gândit să troleze. Îl citesc și apreciez pe Eftimie de mult timp și nu cred că este pro-putin sau ceva de genul, este doar persoana care mereu vine cu un pct de vedere diferit (mai in gluma sau mai in serios). Este mare nevoie de oameni ca el care sa scrie și despre alte pct de vedere, chiar daca nu suntem de acord cu el.

    00
  81. Sincer, articolul asta mi se pare un fel de risipire a orzului pe gaste, politicos spus. Te adresezi unui ‘public’ total desprins de realitate, care nu are capacitatea intelectuala necesara pentru intelegerea unui text de 3 randuri si tu ai pretentia sa citeasca si sa inteleaga mai mult de o pagina ???!!! :) :) :) Sa inteleaga notiuni gen cauza-efect, cand astia sunt obisnuiti sa gandeasca doar binar, bun-rau si sa repete ca oile cateva lozinci nu mai lungi de 5-6 cuvinte ??!! Pur si simplu nu ai cum sa comunici cu asa ceva. Jeezus… idiocracy e o utopie deja… :) :)

    00
    • @Incomod. occidentul nu știe și nu înțelege ce vrea Rusia. pasul imediat următor este să te întrebi: orice ar urmări, își permit să facă asta? problema este că pentru a răspunde la întrebare nu ai la dispoziție decât instrumente relevante pentru modul de gândire/analiză occidental. cum ar fi pib/capita, indicele Gini, so on. or, sărăcia/bogăția/inegalitatea sunt mai mult emoționale decât aritmetice. dacă pe ruși nu-i interesează cifrele astea? dacă pur și simplu nu-i interesază să participe la genul ăsta de competiții? dacă sunt mai „străini” decât ne putem imagina? e drept, niște străini care au învățat foarte bine să mimeze occidentul. dar asta nu-i face mai puțin „altfel” decât noi.

      00
    • Aici nu e vorba de pib, gini, so on. Occidentul stia sau ar fi trebuit sa stie foarte bine care vor fi urmarile, cand a incurajat/subventionat ghidusiile din piata maidan si pe mascaricii din „brigada” azov… Putin a spus de nenumarate ori exact ce are de gand… Cand il zgandari pe un psihopat, desi stii foarte bine cum va reactiona, esti la fel de psihopat ca el, mai ales daca oalele sparte le plateste altcineva, in cazul de fata ucrainienii de rand… Si sa fim seriosi, occidentul, cel putin sua, n-au nici un interes sa calmeze lucrurile… Nial Fergusson explica mai bine, articolul e disponibil pe bloomberg pentru cine e interesat… Evident ca-ti trebuie mai mult de doi neuroni sa intelegi ce spune omul ala acolo… majoritatea vietatilor care-si dau cu parerea pe net ca asa-i la moda si ca e cool sa faci „virtue signaling” nu sunt in stare sa se lege la sirete corect, desi cand se uita in oglinda, il vad pe VanDamme sau pe Arnold, cel putin :) :) … Prost e ca asemenea specimene ratate se gasesc la toate nivelele, si la ei si mai ales la noi :) :)

      00
    • @Incomod
      Ce basini de snob semidoct boss…
      Cum este acolo in turnul ala de fildes unde traiesc doar zeii care inteleg tot si au doar certitudini !?

      00
    • @Incomod
      „Putin a spus de nenumarate ori exact ce are de gand… Cand il zgandari pe un psihopat, desi stii foarte bine cum va reactiona, esti la fel de psihopat ca el, mai ales daca oalele sparte le plateste altcineva, in cazul de fata ucrainienii de rand…”

      Deci daca un vecin isi bate nevasta, in nici un caz sa nu o ajuti, sa ii dai adresa unui adapost si bani de taxi. Ca batausul este psihopat si a spus de nenumarate ori exact ce are de gand daca nevasta il paraseste. Si cand psihopatul o gaseste si o calca in picioare de vina sunteti doar voi, nevasta ca a fugit (ignorand interesele strategice legitime ale psihopatului) si tu ca ai ajutat-o.

      Cine spune ca ajutarea Ucrainei impotriva Rusiei implica un risc are dreptate. Cine foloseste asta ca sa implice ca nu ar fi corect, moral sa ajutam Ucraina este fie naiv fie platit.

      00
    • „Ce basini de snob semidoct boss…
      Cum este acolo in turnul ala de fildes unde traiesc doar zeii care inteleg tot si au doar certitudini !?”

      Oho, e foarte bine… nu e nici un __________ ca tine. :) te las pe tine sa pui ce banuiesti in loc de liniute … :)

      00
    • „Deci daca un vecin isi bate nevasta, in nici un caz sa nu o ajuti, sa ii dai adresa unui adapost si bani de taxi. Ca batausul este psihopat si a spus de nenumarate ori exact ce are de gand daca nevasta il paraseste.”
      Ba exact asta faci… o ajuti, ii dai adresa unui adapost si bani de taxi. Ce NU FACI, in nici un caz, este sa te duci ostentativ la gardul psihopatului insotit de alti vecini si sa urli la el si sa-i arunci cu pietre in geam. mai ales cand psihopatul te anunta explicit ca daca faci asa ceva, calca femeia in picioare… Insa vorbim sa n-adormim, logica asta e total inaccesibila retardatilor… :)

      00
    • @MihaiC. occidentul nu ajută Ucraina. îi ajută cu arme+intelligence pe câțiva psihopați să omoare mai mulți ruși decât ar face-o fără asistența tehncă a nato. ucraina poate fi ajutată cu no-fly zone (nu se poate; too expensive) sau cu ban pe oil&gas rusesc (nu se poate nici asta; ghinion) sau cu admiterea imediată în UE și pachete se sprijin financiar adaptate la dimensiunea UA. ce să vezi? nu se poate nici asta.

      00
    • @Joker
      1/ no-fly zone – asta nu se poate impune decat prin doborarea avioanelor care incalca interdictia, deci razboi direct NATO-Rusia. Si in cea mai proasta varianta, prin oferirea initiativei rusilor, pentru ca ei vor decide cand sa incalce interdictia.
      2/ ban pe oil&gas rusesc – aici ai dreptate; Vestul zice „va ajutam, dar nu vrem sa ne dam cu tesla in …. cartonul cu oua”
      3/ admiterea imediată în UE – trebuie ajutor si accelerarea procesului; admiterea unei tari care nu este nici pe departe pregatita sa faca parte din UE doar ar slabi UE.

      00
    • @MihaiC. ca să înțelegi punctul meu de vedere, care pentru mine este în regulă 100%, am să spun așa: sunt român și țin la țara mea sincer, atât cât și cum mă duce pe mine capul. dacă vreodată aș fi pus în situația de a avea o părere despre vieți reale vs. geografie&co. aș spune clar, fără nuanțe: decât să moară un singur om, este de preferat să împărțiți țara asta în 17 bucăți și să adoptați stema paraguayului și să decideți că imnul național este cântecul de luptă al tribului șef din namibia. știu ce este acela un simbol, sunt simboluri pe care le respect, dar niciodată nu aș admite că abstracțiile astea pot fi întrun fel sau altul echivalate cu vieți de oameni.

      00
    • @MihaiC. atunci când s-a născut UE, nici Franța, nici Germania nu erau mai pregătite decât este UA astăzi. și nici nu arătau mai bine decât arată UA astăzi. așa că… poveste asta cu „pregăteala”, hmm.

      00
    • ce laba misto in cerc la joker si incomod… ggwp 12/10

      aproape ca imi aduc aminte de ailalti doi experti in societatea americana care ne explicau ei (semi)docti cum l-au furat ei dracii pe saracu donnie la alegeri, si de aia o sa ne manace woke-monii pe toti… vremuri tata…

      00
    • @Joker, tu spui ca daca ai avea de ales, ai prefera sa fie impartita tara in 10 bucati decat sa moara un singur om.
      Dar in acelasi timp, critici tarile occidentale ca nu impun no-fly zone deasupra Ucrainei, actiune care ar duce probabil la pierderi de vieti omenesti printre soldatii NATO.

      00
    • „ce laba misto in cerc la joker si incomod” … inchide gura, ca nu primesti nimic… :) :)

      00
    • Ma, Dan C si antonioro! Hai ca v-am prins, gata cu prostiile si inapoi la infowars!

      00
  82. Nu ma pricep la economie,dar mi se pare ceva in neregula.Adica PIB ul de 10.000 creitzari la 100 de insi este mai mare decat PIB ul de 9.999 de creitzari la 10.000 de insi?Parca da ceva cu virgula.

    00
    • PIB-ul trebuie sa-l iei raportat la populatie. Nu de alta, dar altfel iti da ca in India e de 10 ori mai bine decat in Romania, ca aia au PIB de 10 ori (si ceva) mai mare decat Romania.

      00
  83. la cate comentarii vad se pare ca ati depasit estimarea lui Eftimie ca numa 1% sunteti hateri, potoliti-va!

    00
  84. NOU
    #203

    Decât ură, nup comentarii.
    Jale.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube