Specialii care boicotează Olanda

Când l-am văzut pe condamnatul Sorin Roșca Stănescu spunând că el boicotează Olanda am râs. Acum a ieșit și Adrian Năstase, altă lumină a României, să spună același lucru. Deja parcă nu mai e amuzant.

Știu ce vă întrebați. Ce se mai aude de avionul ăla care a violat spațiul aerian român și ai noștri nici nu l-au văzut. Ah, nu asta era întrebarea? Dacă avem granițe bine păzite cu cei doi vecini problematici, care nu sunt în UE? Păi, ce, asta înseamnă Schengen? Nu cumva voi sunteți invidioși pe corupția noastră din port, și de aia votați așa? Hai că așa e, lasă că știm noi, e conspirația aia împotriva dacilor liberi, ni l-ați furat pe Einstein, de aia patrioți ca Ciripoi și Năstase ne avertizează. CUm adică de ce au făcut ăștia pușcărie? Păi nu e evident că au fost condamnați pe nedrept, Andrei Năstase are afaceri cu banii câștigați de tati, că era avocat priceput, și mami, fiică de nomenclaturist, iar SRS pentru că era prea cinstit. NENOROCIȚILOR! SFINȚII DIN ÎNCHISORILE BĂSISTE!!!!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

63 comentarii

  1. Toata lumea stie ca la olandezi le este frica ca mergem si le consumam toata ” iarba ” !

    00
    • Intreab-o pe printesa urbana cum e pe acolo, ca e extaziata si aproape orgasmica la fiecare postare despre cat de minunat si splendid e in Netherlands.

      00
    • Măi Mircea, ce spiritual ești! Bravo, ai vreun show pe undeva? Lasă link! :D

      00
    • Manutele rosii sunt de la hoardele de mamicute care o aplauda ca focile.

      00
    • Deea, manutele rosii sunt de la cei satui pana peste cap de atacurile PERSONALE la adresa unor oameni care nu ti-au facut nimic, dar au indraznit sa emigreze si sa constate ca le este bine. Doamne fereste, ca se supara doamna Deea, ca Printesa este fericita intr-o tara noua. Si spre deosebire de mine, care-mi mai pierd timpul cu alte bloage, in general isi cam vede numai de blogul / comunitatea ei. Dar nu are loc de indivizi care au luat Romania pe persoana fizica si ar biciui in piata publica orice nefericit, care indrazneste sa nu considere ca aia e centrul universului si cea mai tare tara din lume.

      Chiar nu ai obosit de cacaturile astea?

      00
    • Ironia e ca tot Deea pe nwradu.ro se plange non-stop de Romania si cum abia astepta sa plece.
      O fi si ea vreo attention whore mica :-)

      00
    • Si pe aici se tot plange Deea, nimic nou.
      Da ia zi-ne tu Deea care e tara ideala pentru locuit din perspectiva ta? Asa ca sa stim si noi fraierii astia care ori stam in Romania ori in US/UK/FR unde se pare ca iti pute peste tot. Da-ne un exemplu, haide..

      00
  2. romania e o tara de speciali de sus pana jos, unii ies in evidenta altii ii scot la iveala pe aia care ies in evidenta, si altii comenteaza pe bloguri

    astia 2 speciali,. probabil si altii care o sa mai apara, o sa-i intarate pe olandezi („liliecii sau gândăceii care blochează importante proiecte de infrastructura din România”) si devin aia caposi si iese iar scandal. bulanul nostru maxim e ca deja s-a facut coada la intrare si cam ocupam usa, bulanul si mai mare e ca e nevoie de gaz prin europa si la noi balteste, se face loc si pentru ucraina sa intre rapid in ue si ar fi cam complicat de explicat cum ii baga pe ei pe usa din dos, si altii stau pe acolo pe langa usa de la intrare si lustruiesc papucii

    presupun ca vb de avionul ala care a fost incadrat de 2 f16 americane de pe campia turzii si dus pana a iesit din tara de alte 2 f16 romanesti? si preluat de ceva gripen-uri in ungaria? spre deosebire de filmele americane, nu prea se trage in chestii mici care nu sugereaza niciun pericol https://apps.bostonglobe.com/spotlight/secrets-in-the-sky/series/part-one/ nu e doar la noi regula asta, daca era nevoie era trosnit rapid de american ca ei au ajuns primii pe el

    00
  3. Acum, sa fim cinstiti, hai sa ii intrebam si pe spanioli cate barci/minisubmarine pline de droguri vin din Maroc, cate droguri/alte minuni intra in Marsilia/Le Havre, cate chestii ajung prin Rotterdam.
    Ca SRS, Nastase si altii ca ei sunt niste javre penibile, asta se stie, ca mai au unde sa se expuna/ii baga cineva in seama, asta e gena aia care spune ca daca a furat, dar a facut ceva si/sau vorbeste frumos, si atinge niste coarde ale nationalismului primitiv, atunci sunt valabili, aici e problema natiunii.

    00
  4. Gheorghe Tătărăscu a fost o curvă la fel de penală ca Tăriceanu, și amândoi prieteni ai rușilor.

    00
    • Știi că pentru mine, chestia asta e un mister?

      Cum dracu sa știi că civilizația, banii, tehnica și knowhow-ul sunt în Vestul Europei, respectiv SUA, iar la noi găsești în continuare orientaliști, rusofili ș.a.m.d.

      00
    • @Phaff dacă „civilizația, banii, tehnica și knowhow-ul” ar fi fost aici i-ai fi văzut pe toți emigrând încoace. În realitate e invers.

      00
  5. am vazut ieri Romania te iubesc – totul despre portul Constanta. olandezii astia au furat șinele de tren, fac studii de fezabilitate fara numar, construiesc drumuri prin port care se inaugureaza in mai si se distrug in septembrie si multe altele. da mai opriti-vă, băi roterdamezilor din furat :)

    00
  6. Inca incerc sa inteleg de unde a revenit bomboana asta cu Schengen… aparuta asa dintr-o data. Ma intreb care e schema din spate… ca intre atatea cate se intampla in EU… hop, stai bai sa-i primim pe romani/bg in Schengen.
    Si hop se opune o tara cu care avem putine in comun (o tara aka cativa politicieni ce se opun), ok, avem cateva companii dar nimic special. Care-i faza…

    00
    • În iulie ar fi fost o decizie privind Schengen, s-a amânat pentru decembrie.

      One leads to another, serviciile secrete au activat slobozirile. Cei din vest nu se lasă intimidați de ai noștri cu mucii pe piept și înstelați pe umeri.

      00
    • Stii cum e, vine iarna, facturi mari, ia hai sa activam mamaliga nationalista la romanii naivi, cum ca iar ne vor occidentalii raul, sa nu se mai uite ei la ce e in tara.

      00
    • E ca atunci cand iti izolezi casa si vine unul ca e bine sa lasam casa fara usa la intrare. Acuma oricine din casa ar zice ca usa trebe inchisa indiferent cine zice. Nu e ca si cum daca zice unul din copii nu ar avea sens si nu ar fi toata lumea de acord, eventual de o matusa care zice si ea asa ca se plictiseste „hai maica sa lasam si usa deschisa sa fie toata lumea fericita..”.

      00
    • Din cate mi-a zis cineva care lucreaza la frontiera, se stie de mai mult de o juma’ de an de chestia asta. Pregatiri logistice se fac de ceva timp

      00
    • In proportie de 99% vom intra in Shengen impreuna cu Bulgaria, posibil si Croatia. Si cum probabilitatea e foarte mare, toti astia care sunt la putere acum vor sa marcheze electoral. Ca ei nu au niciun merit, si intrarea are mai multa legatura cu razboiul din Ucraina e partea a doua pe care nu o spune nimeni.

      00
    • NOU
      #21

      @alex “posibil si Croatia” man, sorry dar Croatia e inaintea noastra. Nu stiu ce kkt relateaza presa, dar Croația e admisă in Schengen de la 1 ianuarie 2023.

      00
  7. Ca să înțelegi de ce s-a dat ordinul de zi pe toate unitățile (comentariul nu e al meu dar să înțelegi părerologia la zi a planetei Românica): https://www.facebook.com/1821824947849671/posts/pfbid0tU3aAiEgd5HDq6c4sukqAUuVM2uyqmTPpe7g4wURdibmZ3ne8XsPZLRNTVgDHxVl/?comment_id=849450762733666

    00
  8. In urma cu ceva ani am vazut ani am vazut declaratia unui politician olandez: Fara MCV nu trecem la Schengen. A pus problema astfel: Daca aveti un ministru transporturilor corupt poate trece un oligarh rus prin otopeni, legume pline de insecticide din turcia, droguri, fake-uri din china etc. Aceste lucruri se intampla si pot afecta echilibrul economic al europei.
    Ma mira faptul ca cei care urla mai tare sunt cei cu bube in cap si nu ar avea ce cauta in schengen – nastase si ciripoi nu le mai place in UE dar vor in schengen … dubios!

    00
    • Nu zic ca n-are dreptate.

      Dar daca tot isi pune probleme poate are 5 minute libere sa il sune pe directorul principalului port de intrare al narcoticelor in Europa sa il intrebe daca e bine, sanatos, ca e conational si vecin cu el.

      00
    • @Razvan, aici ai dreptate in totalitate: „Uniunea Europeana nu este buna ca ne fura bogatiile, dar vrem in Schengen?”
      Lucrurile astea nu se pupa deloc, dar fanii acestor tampiti nu gandesc prea departe.

      00
    • Bine ca nu e echilibrul asta afectat de faptul ca juma’ din aia de au condus si conduc germania sunt pe statele de plata ale rusilor.

      00
  9. Ee cred ca de opus se opun mai multe tari. Ii lasa pe olandezi sa iasa in fata si sa spuna NU pt ca cu Olanda nu ai asa multe interactiuni economice. Daca s-ar opune Germania, Italia sau Franta ar fi mai de porc ca au investitii multe pe aici si consulate si cacaturi si e jena mai mare. Pot sa iasa politicieni si sa zica sa boicotam cumparatul de flori sau sa nu nu mai mergem sa fumam iarba in Amsterdam… cacaturi. Dar ar fi naspa sa lasi AUR sau pe Sosoaca sa mearga la uzina Dacia la poarta sa faca demonstratie ca de ce nu intram in Schengen. De ce nu ne-ar dori si cei mari(Germania, Franta, etc) ? Pai ai peste un milion de dosare penale cu autor necunoscut. La Arad ai un hub de droguri si in afara ca i-a explodat la ala masina nu se mai stie nimic. Clanurile de tigani si de tot felul de ciumeti se ocupa cu prostitutia si hotia in toata UE, se mai si lauda pe facebook si politia/SRI doarme sau mai grav, isi iau partea. Evaziunea fiscala si spalatul de bani sunt sporturi nationale. Au destule probleme in UE, noi am fi o extra problema o data ce nu ar mai fi „mini-gardul” Schengen.

    00
    • „Clanurile de tigani si de tot felul de ciumeti se ocupa cu prostitutia si hotia in toata UE” ia vezi tu cine se ocupa de prostitutie prin europa, ca nu sunt tiganii nostri, astia sunt doar zgomotosi (hint albania)

      la hotie iarasi suntem niste parliti si atat, nimic special, jafurile adevarate le dau altii, noi iesim in evidenta cu tot felul de tampenii (tablouri furate si apoi arse in soba, bijuterii topite sa obtina aurul, etc)

      ce nu ai zis insa, si acolo suntem nr 1 este cersatoria care e al naibii de vizibila si dranjanta, cred ca multe tari ar prefera ca pustanii aia sa se ocupe de alte hotii mai putin vizibile decat sa cerseasca pe pietonalele lor turistice

      00
  10. Nu poti sa boicotezi produsele din Olanda din cauza la ASML (doar daca vrei sa traisti ca amish poti).

    In plus toata lumea stie ca Romania nu intra in Schengen din cauza la traficul de carne vie si la nivelul ridicat de coruptie.

    00
    • Eu am reusit sa traiesc pana acum fara sa cumpar nimic de la ASML.

      Bine, in afara de pranz, o data.

      00
    • „din cauza la traficul de carne vie” las-o n plm ca asta e doar din cauza coruptiei, daca s-ar vrea s-ar reduce cu 90% dar nu se vrea, sa-i puna pe toti pe cartonas cu blockchain sa vezi daca mai pot fi la fel de corupti si atunci nu mai au scuza nici ei ca nu e ‘romania spalata’

      00
    • @Giani Mucea
      Esti constient ca toate electronicele(telefoane, laptop,masini,televizoare,etc) sunt făcute de mașinăriile de la ASML

      Iti recomand sa te uiți pe acest documentar mic
      https://youtu.be/iSVHp6CAyQ8

      00
    • @nicolae

      Lol, merci pentru informație.
      Un pas din ciclul de fabricare al procesoarelor e făcut de mașinăriile ASML și doar la cele mai avansate are monopol compania. La cele mai puțin avansate are doar 80% din piață. La cele foarte low-tech nu cred că mai concurează.

      Dar oricum, poți să îi boicotezi pentru că asta înseamnă că nu le cumperi lor produsele, nu că nu cumperi nimic făcut cu produsele lor.

      00
  11. Eu boicotez de cativa ani legumele si fructele din Olanda, dar dintr-un singur motiv: nu au niciun gust. Flori inca cumpar, ca nu le mananc.

    00
    • Si eu le boicotez, dar din alt motiv: in general in magazine se gasesc mai multe produse din Turcia decat din Olanda si nu prea am de unde sa le cumpar.

      00
    • Sincer pana si cele din Turcia mi se par mai gustoase. Nu stiu care sunt mai naturale, vorbesc strict din punctul de vedere al gustului.

      00
    • rosiile olandeze (cherry) sunt cele mai comestibile din toata paleta supermarketurilor.

      00
  12. Barbu Catargiu
    Armand Calinescu
    IG Duca
    N Iorga

    00
  13. Eu cred ca este bine venita o oarecare presiune pe Olanda. Pana la urma avem si noi interesul nostru sa intram in Schengen. Olanda are niste interese dar avem si noi niste interese. Faptul ca nu suntem in Schengen ne afecteaza atat economic (investitii care poate nu vin in Romania pentre ca nu suntem acolo, deci exporturile sunt ingreunate) cat si personal (stam mai mult in vama cand plecam/venim din tara).

    Eu cred ca Romania a acceptat destule – cred ca suntem printre cele mai „docile” state din UE. Pana la urma trebuie sa iti mai ceri si drepturile din cand in cand – daca lasi mereu de la tine ceilalti o sa profite de tine.

    Strict dintre vecini (relativ) uitati-va la Turcia si la admiterea Suediei si Finlandei in NATO. Da, stiu, Erdogan e dictator, baga lumea la puscarie, etc, dar uite ca negociaza cu aia si aia o sa ii faca niste concesii. O sa faca si el niste concesii si in final o sa ajunga la un compromis acceptabil pentru ambele parti.

    Evident ca nu Nastase si Rosca Stanescu sunt aia care trebuie sa puna presiune, probabil nimeni nu ii baga in seama, dar asta nu inseamna ca noi trebuie sa bagam capul in pamant si sa acceptam orice mizerie. Si aici nu este vorba de nationlism, dacii liberi sau mai stiu eu ce prostie. Daca nu te respecti tu pe tine nu or sa te respecte nici cei din jur.

    00
    • Suntem docili pentru ca suntem cei mai cote goale din UE. Si nu avem cu ce sa negociem, inclusiv politicienii nostrii stiu ca sunt niste lepre si nu au curajul sa deschida gura.

      Gandeste-te ca tu ai fi cunoscut la serviciu ca o lepra, care nu numai ca nu prea munceste, dar care si fura tot ce poate. Ai avea tupeul sa te duci sa ceri o marire de salariu?

      00
    • @Andrei G – stiu unde bati si ai si tu dreptate. Evident ca nu suntem noi in masura sa fim „cocosi”. Dar pe de alta parte nici nu trebuie sa acceptam orice.

      Se tot vorbeste de coruptie – coruptie e peste tot. Hai sa ne gandim la mafia din sudul Italiei – aia de ce sunt in Schengen? Uita-te la cati ex politicieni germani sau austrieci lucreaza/au lucrat pentru mari companii rusesti. Crezi ca aia n-au livrat nimic cand ocupau functii publice?

      Mergand pe exemplul tau – gandeste-te ca la o firma toti angajatii in afara de 2-3 primesc bonuri de masa. Este corect?

      00
    • @AndreiG: politicienii nostri nu deschid gura pentru ca nu e prea convenabil pentru ei sa li se imputineze spagile, nu de rusine.
      Exemplul tau e tare idealist. In viata reala cele mai mari bonusuri merg la lepre, tocmai pentru ca au tupeul sa le ceara.

      00
    • De acord, Romania trebuie sa foloseasca ce urma de influenta politica mai are. Olanda greseste la faza asta.

      00
    • „Eu cred ca Romania a acceptat destule”

      Romania a acceptat destule, dar pana la furat: „acceptam orice conditie, dar lasati-ne sa furam in continuarea. Asta e nenegocibil.”

      Si culmea, ar punea sa ne mearga.

      00
  14. Statul roman: „nu intelegem de ce nu suntem primiti in Schengen”

    Tot statul roman, acum cateva luni: „nu putem face nimic la Constanta, mafia care controleaza portul e prea mare”

    Dar nu sunt in stare sa faca legatura, 2+2

    00
    • e nevoie de un studiu de fezabilitate pentru a face legătura.

    • „mafia care controleaza portul e prea mare” mai e si o problema de exprimare, noi nu prea avem vocabular extins asa ca daca o firma preia (folosind portite absolut legale) ceva atunci sigur „mafia” si-a facut treaba si cand colo e ori unu istet, ori a dat o spaga si a uns 2 rotite, de acolo pana la mafia e un pas urias. noi intelegem expresia respectiva corect, dar pentru un strain sa afle ca acolo e mafia chiar crede ca acolo cine stie ce organizatie incredibila se afla acolo si uite ce coruptie exista

      de fapt e o chestie mult mai simpla, legile sunt facute ciur, cu o casa de avocatura buna pe zona econonomica ai sanse de peste 80% sa iesi maxim cu o amenda din orice mizerie ai facut. daca legile s-ar armoniza complet si s-ar aplica la sange sa vedeti ce rapid se scutura de poame zonele urbane, dar oare se vrea asta la nivel romanesc sau european? am impresia ca nu

      00
  15. Romania nu merita sa fie in spatiul Schengen, e o realitate asta. Poti trece cu orice in camioane daca platesti cat si cui trebuie, bine ca nu suntem vecini cu mexic haha.
    Dar si pentru asta eu vad o rezolvare, toti vamesii si toti șefului concediati/arestati iar granita ue sa fie pazite de echipe mixte venite din alte state ue, romanii sa asigure doar servicii de traducere, asta e singura solutie. Ma mir cum de insista romanii Schengen deoarece veniturile din spagi se vor subtia la greu.

    00
    • Stai linistit, tot „praful” pe la noi intra si din Arad se distribuie.

      00
    • … iar vamesii aia de mai incolo (din Ungaria, de exemplu, de care chiar nu ar trebui sa treaca tirurile alea) or fi niste ingeri imaculati…

      00
    • Bai, mai lasati povestile cu traficul de droguri. Da, avem trafic, dar suntem mici copii pe langa ce se intampla chiar la olandezi.

      https://www.bbc.com/news/stories-59379474

      00
    • @Saragea

      Există Frontex. Eu cred că s-a lucrat destul de mult și pe speța asta.

      Motivul pentru care trebuie și „merităm” să intrăm în Schengen se datoarează fiscalității macro la nivel de întreprinderi: sunt îndeajuns de multe firme care nu intră în țări europene fiindcă nu sunt legate de spațiul ăsta economic, nu e doar o migăleală tabloidă de „nu oprim motorul la graniță”.

      00
  16. N-o să mai cumpere bulbi de la ei?

    00
  17. Sa vedem dacă or sa faca video despre boicot produse rusesti.

    00
  18. Ok, boicoteaza Olanda, dar cu Mega Image ce are, ca e belgian.

    00
  19. Jegurile astea n-ar boicota niciodată Italia (haine), Germania (mașini) sau Elveția (ceasuri)

    Fără cașcaval și lalele supraviețuiesc nenorociții

    00
  20. Cu ochii pe Ungaria uităm de ceilalți prieteni putiniști.
    RSS Austria
    https://www.g4media.ro/decizie-cu-impact-in-romania-austria-ataca-in-justitie-decizia-ue-de-a-eticheta-drept-verde-electricitatea-din-energie-nucleara-sau-gaz.html

    Cât pentru olandezi am o propunere pe care nu o vor refuza. Lasă Schengen la amărășteni și marfă în schimb oficialii români se vor supune la examen corporal de fiecare dată când trec granița.

    00
  21. Poza e un fake, originalul e aici, la un bloger competent https://zoso.ro/jurnalul-national-coperta-cu-detinutii-politici/

    00
  22. Hai ca poza mi-a facut seara….

    00
  23. Bon, cu riscul de a-mi lua manutze rosii, io inteleg ca nu va sunt simpatici nici SRS, nici AN. Au fost condamnati, e posibil ca cel de-al doilea sa mai aiba interdictie a drepturilor civile (drept de-a vota / de-a fi ales). Cu ce anume ii impiedica asta sa se exprime. Asa mi se pare ca si SOV continua sa se exprime bine merci. Doar intreb.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube