Sony QX100

În ciuda unora mai entuziaști ca mine, QX100 este un efort bun și cam atât. Ideea e senzațională, dar, în spiritul Sony, execuția lasă de dorit.

Prima întrebare: de ce să anunți 20 de megapixeli dacă senzorul este de 1 inch? Ca să ce? Să umple mai repede cardul cu poze mediocre? Aparent da. Că asta face: poze mediocre. Diferența între QX100 și un iPhone sau un Galaxy S4 e prea mică să conteze, iar pe alte telefoane nu se va pune, că nu dă nimeni 100€ pe un telefon și 500€ pe ăsta.

Interfața sacadează doar pe iPhone sau și pe alte telefoane? Că sacadează și se blochează mai ceva ca Windows95. Și jumătate din timp se pierde cu asta.

Pozele sunt mediocre calitativ. Macro merge din doi în trei. Când va avea senzor APS-C sau ceva decent merită luat în considerare. Până atunci e doar o chestie simpatică, dar pe care o uiți acasă pentru că nu ți se pare utilă.

Preț: 2.000 lei la F64.

     

    

Și comparația de senzori.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

7 comentarii

  1. Are bokeh bun in schimb la poza cu florile.

    00
  2. Gresit, e o mare diferenta intre 1 inch si senzorul de telefon si din punct de vedere al calitatii imaginii…Ca sa faci acelasi lucru cu senzor APS-C ar trebui sa o faci si mai mare decat e deja, iar chestia asta face sa dispara avantajele…
    De asemenea, gandeste-te ce obiectiv zoom care sa plece de la f1.8 ai pe APS-C. Practic castigi automat 2 diafragme (sau doua trepte de sensibilitate ISO), fata de un DSLR cu obiectivul de kit.

    00
  3. Deocamdată suntem la faza în care ideea pare bună. Poate la a doua sau a treia generaţie ajungem la faza în care produsul o să fie bun. Sau nu.

    00
  4. Am un QX10 și nici nu se compara cu camerele ce sunt pe telefoane. Nu mai vorbesc de pozele făcute pe lumina slaba. De sacadat nu sacadează pe Android dar în schimb pe Samsung Galaxy S3 face pairing mai rapid decât pe Son Xperia Z dintr-un motiv ce imi scapă. La mibe durează 5 secunde de când dai drumul aplicației pana sa poți face poze, la alții durează cam 3.

    QX10 îl recomand că-i foarte mic și ușor de luat după tine. Tot la F64 costa 950 lei. Iar pt Xperia Z exista o carcasa pe care se prinde automat fără sa mai fie nevoie de montura aia.

    00
  5. Mie mie se pare ca arata mai bine dect ce ai pus pana acum facut cu telefoanele. Din ce vad, in prima poza, pe zonele intunecate, noise-ul e aproape inexistent fata de comparatia 4s/5s sau S4/4S de pe Megapixeli la pozele similare. Poate faci un test comparativ si pui imaginile full-size pe Megapixeli.

    00
  6. Pozele pe care le-ai pus aici arată foarte bine. Poate că sunt mediocre dacă le compari cu ce iese de pe un senzor full frame, dar ținând cont de dimensiunile aparatului ele arată foarte bine. Te plângi de sacadări pe iPhone. Te cred. Am testat QX10 cu un iPhone 4S și au fost unele probleme. Cu Android merge însă destul de fluent. Sughiță puțin la filmare, însă e transfer de imagine prin WiFi, nu prin cablu.
    Nu poți să pui senzor APS-C în așa ceva. Dacă pui senzor mare, fie faci obiectivul fix și pierzi avantajul zoom-ului, fie faci obiectivul cu un diametru cât lățimea lui Galaxy Note 3. Senzorul de 1” e potrivit pentru aplicația asta.
    Eu am o compactă pe care o mai luam cu mine prin vacanță. Acum o să iau QX10. Smartphone-ul îl am tot timpul cu mine și cele două se conectează imediat prin NFC.

    00
  7. NOU
    #7

    Buhnici e platit sa fie entuziasmat, traiasca sponsorii dăcât …

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube