Sony a6300 review

Damn, this is a beautiful NEX!

Sony a6300 e urmașul lui a6000, care e urmașul lui NEX-7, care e un mirrorless care îmi place foarte mult și de care trag de aproape 4 ani. Îl am și pe fratele mai mic, a5000, așadar de Sony știu.

  • prima chestie, obiectivul ăla cu zoom electronic trebuie aruncat. nu cumpărați niciodată așa ceva și nu îl primiți dacă vi-l dă cineva gratis. îmi pare rău și acum de cititorul cărui i-am dat obiectivul ăla. pentru că nu funcționează. în cel puțin 50% din cazuri nu face focus ca lumea, se blochează și, mai amuzant, rămâne și camera blocată dacă încerci vechiul truc cu resetarea. luați-vă fie obiective fixe, fie din cele cu zoom „convențional” (în care faci zoom mișcând de inel, nu mișcând de inel ca să semnalizezi computerului să miște din inel).
  • dimensiunile au rămas în mare la fel, butoanele s-au mai schimbat un pic.
  • ecranul tot prost la mobilitate, nu poți face selfie-uri cu el sau filma de la firul ierbii.
  • meniurile mai bune și mai rapide (nex-7 nu a mai văzut un update de 2-3 ani, că vor să scăpăm de ele și să ne luăm unele noi).
  • n-am testat wifi și nfc, nu am avut nevoie niciodată de el până acum și nu văd vreo situație în care voi avea nevoie. le opresc mereu și, dacă chiar am nevoie de o poză, o fac cu telefonul.
  • butonul de moduri de fotografiere e sus, și asta e bine de tot, înainte era în meniu și aveam nevoie de 2-3 clickuri pentru a schimba.
  • slavă domnului că nu au pus touchscreen pe el (e ironic cum a5100 e un aparat de începători și are touchscreen și ăsta, care e mai mult de profesioniști, nu are, semn că totuși, e un feature inutil).
  • senzorul e la fel de 5 ani, megapixelii la fel, bateria la fel.

E o cameră foto de 7.000 lei, dacă nu aveți atâția bani, un a5000 sau a5100 sunt la fel de bune.

 

sony-a6300

 

 

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. Iti fac eu un review la NFC: softul + sitemul sunt sinistre.

    00
  2. Folosesc un a6000 de ceva vreme si pot spune ca:

    – sunt dependent de NFC si aplicatia PlayMemories, pentru ca poti trimite instant in cloud pozele facute. Si cum folosesc cloud-ul Adobe pentru asta, mi se pare genial sa trimit imaginile dorite in cloud si sa se sincronizeze si pe calculatorul pe care fac editarea, direct in Lightroom si Elements, cu geolocatia adaugata. Sigur, sunt multi pentru care asta nu conteaza dar exista si NFC/Wifi + aplicatia Sony (inclusiv faptul ca pot face remote control cu toate optiunile importante disponibile prin Wifi + streamingul viewfinderului pe telefon) bat cam orice alta solutie.

    – touchscreenul e inutil daca nu vine cu features utile. Pentru a6000/6300 care au un bazilion de puncte de focus, selectarea prin touch a unuia sau mai multor puncte de focus bate selectarea prin datul la butoane. N-am avut aparatul meu cu feature de genul, dar am folosit un pic cateva modele Nikon care stiu asta si mi se pare extrem de util.

    00
  3. Masa aia de plastic verde face toata treaba :)

    00
  4. Cartoful ala din kit focalizeaza mai mult decat decent pe a6000, dar calitatea optica e de toata jena. Pentru cei ce vor un aparat asemanator cu a6300, recomand a6000, daca nu vreti filmare 4k si intrare cirects pentru microfon auxiliar. Eu folosesc obiectivele de la Canon cu un adaptor. Focalizarea automata e lenta, dar pe manual, cu focus-peaking, e nebunie curata. Recomand canon ef-s 24mm f2.8 pancake. Pe senzor crop are aceeasi cuprindere cu majoritatea telefoanelor. Daca e cineva interesat, gasiti adaptoare electronice (cu control pentru focalizare/diafragma/stabilizare) pe Aliexpres. Eu am unul Fotga cumparat cu 35$.

    00
    • ai acel fotga de 35$? l-am cumparat si eu pentru al meu a6000 dar am impresia ca declaseaza cu un mic lag si spun asta pentru ca am si un inel basic, fara parte electronica si cu el nu am observat problema asta.

      @zoso: ar fi interesant un articol despre obiectivele de mirrorless ale gamei alpha. eu de exemplu stau si ma gandesc sigma 30mm 2.8 sau sony 35mm 1.8.

      00
    • sigma ăla il am eu. isi face treaba.

      https://zoso.ro/sigma-30mm-sony/

    • Mi se pare ca declanseaza la fel ca si cu obiectivul original sau la fel ca si Canonul EOS 600D cu obiectivele originale. Am incercat cu:
      Canon ef-s 24mm f2.8
      Canon ef 50mm f1.8
      Canon ef 70-210 f4.0 Macro (fabricatie 1988)
      Canon ef 35-105 f3,6-5,6 (fabricatie 1988)
      Sigma 17-50 f2.8 (cu montura Canon) – cu asta nu merge de nicio culoare, dar, din ce am citit pe forumuri, obiectivul asta merge cu foarte putine adaptoare.
      Toate obiectivele Canon au mers impecabil inclusiv folosind inele de macro.

      00
  5. NOU
    #11

    Poza 12: Desi nu este frumos sa arati cu degetul, este foarte util! :)

    00
  6. 7000 de lei si n-are senzor full-frame? RIP

    00
  7. In ceea ce priveste 16-50-ul ala motorizat, poate ai avut tu un exemplar naspa. Eu il am in kitul de a6000 si merge ok. Problema cu el e ca e cam soft pentru gustul meu, overall. Fata de 18-55 e mai compact, insa.
    Touchscreen-ul imi lipseste la A6000 si mi-ar fi lipsit si la asta. E mult mai usor sa faci compozitia si apoi sa pui degetul unde vrei focus, sau chiar sa faci focalizare + declansare direct. Fata de A6000 are nivela, mi se pare chiar utila si multe imbunatatiri pe video.

    00
    • am avut 1 al meu și 2 de teste. inclusiv 18-200, și ăla mergea đe porc.

    • Problema 16-50 e ca la 16mm vigneteaza in draci si deformeaza obiectele din imagine.

      Așadar, mai bine îți cumperi doar body-ul (care e 5300 lei, dar cu disponibilitatea e cam nasol, pe motiv de fabrici afectate de cutremur) și de restul banilor îți iei un prime foarte decent.

      00
  8. Nu sunt profesionist, nu fac bani din asta, deci caut o compacta cu senzor mare, si cu zoom optic decent (minim 10x).

    00
  9. Pretul este de porc, grav de tot. Este dublu la lansare fata de a6000 la lansare acum 2 ani. Diferente notabile ca trage 4k, ca are corp integral din magneziu in timp ce a6000 are doar partea din fata, ca are un OLED mai bun la evf, si cam atat. Zero motive sa upgradez de la a6000 la a6300, mai ales ca daca as vinde acum a6000-ul as lua 3 lulele pe el.

    00
  10. As lua Nex7 sau A6000 cu ochii inchisi in locul lui asta. Mai nou tot mai multi producatori de aparate foto iau acelasi aparat, il baga intr-o carcasa noua, ii dau alt nume si ii pun alt soft, si-l vand la un pret triplu ( vezi Fuji ). Foarte bun obiectivul sigma ce-l ai la nex7, buna alegere.

    00
  11. Este un aparat destul de bun, dar pretul este destul de mare. Se pot gasi si variante mai accesibile.

    00
  12. Plus ca un a5000 sh e la un pret cat se poate de mic iar a6000 la oferta e sub 2000 lei. Iar ambele sunt fucking bune.

    00
  13. Eu am bani doar de un nex 6.Merita sa iau unul second hand?

    00
  14. Dacă găsești, pune mâna pe un 18-200 non powered, e ăla argintiu, mare. Da, știu, e de porc să ai asemenea obiectiv pe un aparat așa mic, dar în 99% din cazuri nu îți mai trebuie altceva. Și e mai sharp decât ai crede pentru un all-around, dezavantaj având că e cam întunecat.

    00
    • e de testat. m-am jucat cu 55-200 si, pentru două folosiri pe an, nu mi l-aș lua. tot aștept să scoată sigma sau tamron un 28-80 f2, că de banii ăștia îmi mai iau o casă

  15. Bottom line: N-ai bani de Forester, merge și un Logan, tot 4 roti are… Me expert.

    00
  16. NFC devine interesant când folosești alte obiective la cameră. Orice fotografie arată altfel dacă nu folosești obiectivul de kit, departe de orice ar putea face telefonul. Adică, pentru like-uri merge și NFC și mizeria de aplicație PlayMemories făcută pe barter probabil.

    00
  17. Comparatia cu NEX7 mi se pare deplasata. In primul rand pentru ca a6300 este un aparat foto foarte orientat spre video (4K) si o solutie mai ieftina decat A7Sm2. Daca il privesti din acest punct de vedere, nu mai e atat de scump.

    Body-ul e diferit de NEX7 (mai mare si din magneziu), vizorul electronic mult imbunatatit chiar si fata de a6000, autofocusul muuult mai rapid ca la NEX7, procesor de imagine mai nou, ISO mai mare, filmare 4K cu functii avansate etc etc. Si obiectivul de kit chiar daca nu straluceste, nu e atat de prost incat sa il arunci.

    Nu fac neaparat un elogiu pt a6300 dar e bine sa facem o comparatie corecta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)